PENTATEUHUL – STRUCTURA SI PREZENTARE GENERALA

  PENTATEUHUL – STRUCTURA SI PREZENTARE GENERALA

Pentateuhul = cinci volume, numite de iudei Tora Moșe (Legea lui Moise) sau Tora Iahve (Legea Domnului).

Importanța Pentateuhului:

El este temeiul istoric al întregii religii revelate, întreaga ordine dogmatică și morală, atât a Vechiului cât și a Noului Testament, neputându-se explica fără Pentateuh. Pe el se reazemă frățietatea popoarelor, născute din același strămoș comun, Adam. Fără căderea în păcatul strămoșesc nu există răscumpărarea, iar dacă nu ne tragem din același strămoș, răscumpărarea prin Mesia nu este universală.

Caracterul general al Pentateuhului:

El nu este o carte de istorie în sens propriu și obișnuit, nici o carte de cosmogonie sau geogonie. Pentateuhul, în realitate, este istoria întemeierii neamului omenesc.

Cuprinsul lui principal este „Legea dată de Dumnezeu”, dar nu expusă sistematic, cu paragrafe, ca într-un cod de legi, ci expusă istoric, în ordinea promulgării ei.

Þ     Facerea este prologul istoric, care istorisește întâmplările premergătoare Legii;

Þ     cele trei cărți următoare expun însăși legislația și unele evenimente în legătură cu promulgarea legilor;

Þ      Deuteronomul este epilogul care recapitulează și confirmă constituirea Legii.

Centrul și fondul lucrării este, prin urmare, Legea. Pe Muntele Sinai se face un legământ între Dumnezeu și poporul lui Israel, care a fost prevestit în făgăduința făcută lui Avraam. De aceea autorul insistă mai puțin pe anumite lucruri (istoria de după Noe până la risipirea neamurilor, petrecerea în Egipt, cei 40 de ani din pustie, etc.), în schimb redă amănunțit întâmplările din iconomia mântuirii (căderea în păcat, potopul, ieșirea din Egipt și mai ales legislația sinaitică).

Unitatea Pentateuhului:

Unitatea lucrării, deci și a autorului, se vede, pe lângă felul de istorisire și caracterul lingvistic, și din faptul că întregul material este grupat în jurul a trei idei principale: ideea mesianică, separarea poporului biblic de alte neamuri și dreptul divin și istoric al lui Israel asupra Canaanului. Prima idee mesianică anunțată în Facere 3:15 (Izbăvitorul va veni) se precizează mai departe astfel: El Se va naște din neamul lui Sem (Facere 9), din Avraam, descendent al lui Sem (Facere 12), din Iacov, nepotul lui Avraam (Numerii 24) și din Iuda, fiul lui Iacov (Facere 49). El va fi marele legislator, ca și Moise (Deuteronom 18).

Pentru păstrarea trează a ideii mesianice și a monoteismului, a fost necesară separarea poporului de orice influență păgână și străină. Separarea aceasta se asigură prin legi severe și speciale, și se poate face numai prin așezarea poporului într-o țară îmbelșugată, unde singur e stăpân și unde e ferit de contactul cu lumea păgână. Această țară este Canaanul, la a cărei stăpânire poporul are și drept natural istoric (pentru că acolo s-au zămislit strămoșii lui, părinții celor 12 seminții), dar și drept divin (căci a fost promisă de Dumnezeu lui Avraam și urmașilor lui).

Cuprinsul Pentateuhului:

1. Facerea își are denumirea de la faptul că prezintă originea tuturor, a cerului și a pământului, a oamenilor și a tuturor lucrurilor. Introducerea arată dependența creaturilor față de Dumnezeu, Care aduce totul din neființă la ființă; în Facere 1:1 se cuprinde cosmogonia mozaică, iar în Facere 1:2 - 2:3 se află geogonia, cele șase zile ale întocmirii Pământului sau Hexameronul.

®     Prima parte (capitolele 1 – 11) arată cum a pregătit Dumnezeu întreaga omenire pentru mântuire; ni se descrie începutul neamului omenesc, starea paradisiacă, apoi căderea în păcat, familia lui Adam, fratricidul lui Cain, urmașii lui Cain și ai lui Set, înrăutățirea oamenilor, potopul, alegerea lui Sem, fiul lui Noe, alegerea familiei lui Terah.

®     A doua parte (capitolele 12 – 50) arată cum Dumnezeu, în opera de mântuire, trece de la calea universală la cea particulară, alegând în scopul acesta o familie, pe care o face popor – familia lui Avraam și a urmașilor acestuia, Isaac și Iacov. Ca să nu se creadă că descendența din Avraam este suficientă pentru mântuire, se arată și descendenți ai lui Avraam eliminați de la binefacerile cuvântărilor mesianice – Ismail, Esau și urmașii lor.

2. Ieșirea își are denumirea de la evenimentul istoric cu care începe: ieșirea poporului din robia Egiptului.

º        Introducerea arată pe scurt că urmașii lui Iacov în Egipt s-au înmulțit și au devenit popor.

º        Prima parte (capitolele 1 – 13) cuprinde istoria ieșirii poporului din Egipt, sub conducerea lui Moise (cele 10 pedepse, instituirea serbării Paștelui).

º        A doua parte (capitolele 13 – 18) cuprinde călătoria evreilor spre muntele Sinai și pregătirea lor pentru primirea Legii (trecerea prin Marea Roșie, Dumnezeu conduce poporul Său, ziua în stâlp de nor și noaptea în stâlp de foc, îl hrănește cu mană din cer, cu prepelițe, cu apă izvorâtă din stâncă, biruirea amaleciților prin puterea rugăciunii).

º        A treia parte (capitolele 19 – 40) istorisește promulgarea Legii pe muntele Sinai. După promulgarea Decalogului și a altor legi, legământul încheiat între Dumnezeu și popor se ratifică prin jertfe și stropirea poporului cu sânge. Moise, în singurătate timp de 40 de zile pe muntele Sinai, primește noi descoperiri și instrucțiuni, între altele și cele referitoare la construirea cortului sfânt și la obiectele de cult. Între timp poporul se închină vițelului de aur; la întoarcere, Moise, supărat, izbește cu tablele Legii în vițelul de aur, care se sfărâmă, și pedepsește pe cei fără de lege. Reînnoiește legământul și primește noi table ale Legii. Se construiește cortul sfânt.

3. Leviticul, numită de evrei „Legea preoților” sau „Legea jertfelor”, cuprinde dispoziții referitoare la cultul sacru.

Y  Prima parte (capitolele 1 – 10) vorbește despre felurile jertfelor, despre îndatoririle și drepturile preoților, și istorisește consacrarea lor solemnă.

Y  A doua parte (capitolele 11 – 27) cuprinde dispoziții referitoare la curățirea levitică. Poporul trebuie curățit prin curățire externă legală, pe lângă cea internă. Preoții au norme speciale de curățire. Observarea sau călcarea Legii cauzează stări speciale, pentru care există dispoziții aparte, atât pentru preoțime cât și pentru popor.

4. Numerii își are denumirea de la faptul că în ea se cuprinde recensământul poporului întreg. Evreii o denumesc „În pustiu”, deoarece cuprinde istoria peregrinării poporului în deșertul Arabiei. Generația rebelă e respinsă ca una care, deși martora atâtor semne și dovezi ale providenței divine, totuși e în continuă nemulțumire.

v  Prima parte (capitolele 1 – 14): după numărătoarea poporului se istorisește răzvrătirea ivită în urma informațiilor mincinoase ale iscoadelor trimise în Canaan și din cauza ostenelilor călătoriei, precum și a lipsei de carne. Însuși Aaron și Mariam sunt între răzvrătiți. Dumnezeu respinge generația răzvrătită și hotărăște putrezirea osemintelor lor în pustiu.

v  A doua parte (capitolele 15 – 19) expune unele întâmplări din cursul celor 40 de ani de călătorie în pustiu.

v  A treia parte (capitolele 20 – 36): Moise scoate apă din stâncă; moartea lui Aaron și înlocuirea lui cu Eleazar, fiul său; pentru o nouă nesupunere, pedepsirea cu șerpii veninoși; șarpele de aramă; se ocupă țara amoniților; moabiții încearcă să se împotrivească; Balaam; madianiții sunt înfrânți; ținutul de dincolo de Iordan e ocupat și este dat în stăpânirea triburilor Ruben, Gad și jumătatea tribului Manase.

5. Deuteronomul (A doua Lege), numită de evrei și „repetarea Legii”, cuprinde trei cuvântări ale lui Moise, în care sunt reamintite binefacerile, în parte primite, în parte încă numai promise de Dumnezeu, pentru împlinirea Legii. Se repetă sumar Legea însăși. Adaosul istoric (capitolele 31 – 34) cuprinde istorisirea alegerii lui Iosua, ultima cântare a lui Moise, moartea și jelirea lui de către popor în câmpurile Moabului.