Lectia de religie. Tipuri de lecție

Lectia de religie. Tipuri de lecție

Lecția de religie este principala formă de organizare a educației religioase realizată în școală.

Lecția este alcătuită dintr-o succesiune de etape care se desfășoară într-un anumit interval de timp. Prin succesiunea acestor etape se asigură legătura între transmiterea cunoștințelor și asimilarea acestora, în vederea atingerii obiectivelor urmărite.

Conținutul educației religioase este împărțit în unități de conținut care vor fi transmise și asimilate pe parcursul unei lecții. Lecțiile de religie se desfășoară în școală, sub conducerea profesorului de religie sau a preotului profesor (Șebu, Metodica).

Lecția de religie e principala formă de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice şi de educaţie religios-morală. Ea vizează realizarea unor obiective instructiv-educative, are un conţinut bine definit, o anumită structură şi un timp determinat de desfăşurare, presupune utilizarea unor strategii didactice, a unor sisteme metodologice (metode şi procedee didactice) şi resurse materiale (instrumente de lucru: Sfânta Scriptură, manuale, cărţi cu conţinut religios ş.a., şi mijloace de învăţământ: icoane, vase liturgice, aparatură audio-video).

Prin urmare, lecţia poate fi definită ca "activitate comună a învăţătorului/profesorului cu elevii unei clase, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative determinate, în cadrul căreia învăţătorul/profesorul asigură predarea unui conţinut, organizează şi dirijează activitatea de învăţare a elevilor".

În ansamblul formelor de lucru desfăşurate cu elevii, lecţia deţine un loc important, constituind o formă principală de activitate a diadei profesor-elev. Înrădăcinată în practica şcolară de multă vreme, "lecţia a demonstrat o adevărată perenitate, situându-se în prim-planul formelor de lucru cu elevii". Prin ordonarea logică a conţinutului instruirii în unităţi didactice corespunzătoare fiecărei lecţii, ansamblul lecţiilor asigură predarea sistematică a disciplinelor de învăţământ, inclusiv a religiei, şi realizarea obiectivelor pedagogice proprii acestora. Concomitent cu realizarea obiectivelor instructive, prin exerciţiul duhovnicesc pe care îl realizează, lecţia de religie constituie activitatea cu rol hotărâtor în planul dezvoltării capacităţilor intelectuale şi religioase ale elevilor.

Prin întreaga organizare şi desfăşurare, lecţia de religie exercită o influenţă sistematică cu funcţie formativă sub raportul modelării unor trăsături de personalitate, având incidenţă puternică asupra randamentului şcolar al elevilor şi al formării caracterului moral-religios al acestora (Timiș).

Tipuri de lecție:

Principalul criteriu de clasificare a tipurilor de lecții este sarcina didactică dominantă (care poate fi comunicarea de cunoștințe, formarea priceperilor și a deprinderilor, recapitularea și sistematizarea, verificarea rezultatelor). În funcție de obiectivul didactic predominant, există diferite tipuri de lecții: lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe; lecția de formare a deprinderilor intelectuale și practice; lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor; lecția de evaluare a cunoștințelor; lecția mixtă.

a)Lecția mixtă urmăreşte realizarea aproximativ în aceeaşi măsură a mai multor sarcini didactice (comunicare, sistematizare, fixare, verificare).

Principalele etape lecţiei mixte sunt:

1. moment organizatoric (este momentul în care profesorul ia contact cu clasa, având și rol educativ; după rostirea rugăciunii de început, se interesează de motivul absenței elevilor, sugerând vizitarea colegilor bolnavi; se pregătesc apoi condițiile materiale necesare desfășurării lecției);

2. verificarea cunoștințelor din lecția precedentă (se verifică activitatea suplimentară – prin sondaj sau la toți elevii – și lecția de zi; se va evita verificarea formală, de control exterior; în cazul în care constată greșeli comune, profesorul va supune atenției întregii clase lămurirea și corectarea acestora);

3. pregătirea pentru lecția nouă (în această etapă, profesorul creează atmosfera adecvată în vederea atingerii obiectivelor propuse; în acest scop se pot folosi rugăciuni, cântări bisericești, fragmente din literatura religioasă, întrebări care să facă legătura dintre conținutul vechi și cel care urmează să fie predat);

4. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse (această etapă are drept scop trezirea și dezvoltarea interesului elevilor pentru tema propusă, conștientizarea finalităților lecției de către elevi și orientarea învățării către scopuri precise);

5. comunicarea noilor cunoștințe (cunoștințele transmise elevilor trebuie să fie în concordanță cu programa școlară și să fie conforme cu adevărul religios; în acest sens se vor evita „lecturile pioase” care deformează adevărul religios);

6. fixarea noilor cunoștințe (nu este întotdeauna indicat să facem această fixare prin repetarea lecţiei; fixarea noilor cunoștințe se poate realiza prin: dialog pe tema lecției, rezolvarea unui test, învățarea unei poezii sau cântări religioase, citirea unei povestiri, rezolvarea unor rebusuri, organizarea unor jocuri, concursuri; fixarea cunoștințelor trebuie să vizeze ideile esențiale; nu se urmărește aprecierea și notarea cunoștințelor noi; în cazul în care profesorul a omis ceva sau elevii nu au înțeles anumite elemente de conținut, se pot face corecturile și completările necesare);

7. aprecierea, asocierea, generalizarea (aprecierea propune analiza elementelor pozitive și negative, urmând deliberarea conștientă a lor și tragerea unor concluzii raționale; asocierea urmărește stabilirea de corelații între atitudinile personajelor din lecție, sau între ele și alte personaje cunoscute; asocierea se poate realiza prin întrebări sau prin citirea unor fragmente din literatura religioasă; aprecierea și asocierea îl conduc pe elev la desprinderea concluziei finale, spre generalizare, care se constituie într-un enunț, un îndreptar pentru viața creștină);

8. evaluarea (profesorul trebuie să evalueze activitatea elevilor pe tot parcursul orei);

9. activitatea suplimentară (poate fi dată sub diferite forme: răspunsul la întrebări, copierea unor texte din Sfânta Scriptură, alcătuirea unor propoziții folosind cuvintele noi, memorarea unei poezii sau a unui verset, etc.; se pot da indicații referitoare la modul de rezolvare a activității suplimentare pentru acasă);

10. încheierea (elevii rostesc împreună cu profesorul rugăciunea).

b) Lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe se foloseşte cu precădere când profesorul are de transmis un volum mai mare de cunoştinţe şi de o complexitate mai ridicată.

În acest tip de lecție se parcurg etapele:

1. moment organizatoric;

2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;

3. transmiterea noilor cunoștințe;

4. fixarea noilor cunoștințe;

5. aprecierea, asocierea, generalizarea;

6. activitatea suplimentară;

7. încheierea.

c) Lecția de formare a deprinderilor: Pe lângă asimilarea de către elevi a cunoștințelor religioase, prin predarea religiei se urmărește și formarea unor deprinderi intelectuale și practice.

Specifică pentru acest tip de lecţie este ponderea însemnată pe care o ocupă activitatea independentă a elevilor, consacrată efectuării de exerciţii, de teme, de lucrări practice. "Prin comportamente acţionale, cum ar fi priceperi, deprinderi, algoritmi, precum şi prin activitatea destinată formării, consolidării şi perfecţionării acestor acte, se adânceşte înţelegerea, se fixează şi se sistematizează cunoştinţele însuşite de elevi".

În aceste lecții se parcurg mai multe etape:

1. moment organizatoric;

2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;

3. actualizarea unor cunoștințe;

4. efectuarea activității intelectuale și/sau practice;

5. analiza, aprecierea modului de formare a deprinderii;

6. activitatea suplimentară;

7. încheierea.

d) Lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor: Lecția de recapitulare se realizează la sfârșitul unui capitol, unui semestru sau unui an școlar.

Obiectivul fundamental urmărit în cadrul acestui tip de lecţie este fixarea şi consolidarea cunoştinţelor prin stabilirea unor corelaţii între cunoştinţele unui capitol sau ale mai multor capitole. Recapitularea nu poate fi redusă la reluarea identică a cunoştinţelor, la simpla redare a celor asimilate anterior, ea presupune, din contră, reluarea din perspectiva unei idei centrale, în jurul căreia să graviteze majoritatea cunoştinţelor, și accentuarea unor noțiuni de bază.

Etapele acestui tip de lecție:

1. moment organizatoric;

2. anunțarea titlurilor lecțiilor ce urmează a fi recapitulate și prezentarea obiectivelor propuse;

3. recapitularea, sistematizarea și sinteza cunoștințelor;

4. aprecierea, asocierea, generalizarea;

5. concluziile;

6. activitatea suplimentară;

7. încheierea.

e) Lecția de verificare și evaluare a cunoștințelor:

Scopul fundamental urmărit este acela al controlului şi evaluării randamentului şcolar, respectiv a cantităţii şi calităţii însuşite, a dezvoltării psihice, a formării priceperilor şi deprinderilor.

Verificarea se poate realiza prin chestionare orală, prin teme scrise, prin lecţii destinate analizei lucrărilor scrise, prin lecţii de verificare şi apreciere, prin lucrări practice etc.

Etapele acestui tip de lecție:

1. moment organizatoric;

2. prezentarea obiectivelor de evaluare;

3. verificarea cunoștințelor elevilor;

4. aprecierea rezultatelor, concluzii;

5. activitatea suplimentară;

6. încheierea.