PROFETUL DANIEL

PROFETUL DANIEL

Daniel (=Dumnezeu este judecătorul meu), fiul unei familii nobile, împreună cu prietenii săi, Anania, Azaria și Misael, sunt duși în captivitatea babilonică de către Nabucodonosor, în anul 605 î.Hr., sunt instruiți la curte în științele și în limba aramaică, pentru ca apoi să devină funcționari de stat. Daniel și prietenii săi erau întru totul credincioși legilor părintești, de aceea Dumnezeu le-a dăruit înțelepciune. Pentru faptul de a-i fi explicat un vis lui Nabucodonosor, prezicându-i astfel viitorul prin descoperire de la Dumnezeu, Daniel a fost numit locțiitor regal, iar prietenii săi, administratori ai provinciei Babiloniei. Între 555-539 au urmat patru succesori ai lui Nabucodonosor, ultimul luând coregent pe Baltazar (Belșațar), în 538.

Acesta, se pare descendent dintr-o fiică a lui Nabucodonosor, a apărat cetatea Babilonului în râzboiul cu regele Persiei, Cirus. În timp ce cetatea era asediată de Cirus, Baltazar dădu comandanților săi un ospăț, în timpul căruia e informat printr-o scriere miraculoasă, explicată de Daniel, că cetatea va cădea imediat. După uciderea lui Baltazar, Babilonul fu ocupat, iar guvernator rămase Darius Medul, care îl menține pe Daniel în funcții înalte, făcând parte din colegiul celor trei funcționari supremi ai statului. După ce a fost aruncat în groapa cu lei, din pricina geloziei dușmanilor săi, Daniel a fost întărit din nou în funcție. După cucerirea Babilonului (538 î. Hr.), când se împlineau cei 70 de ani preziși de Ieremia, Cirus dă iudeilor permisiunea să se întoarcă în țară și să rezidească templul. Daniel însă nu se întoarse cu deportații în patrie, fiind înaintat în vârstă.

Ultima lui viziune este în anul 535 î.Hr.

Daniel a avut de îndeplinit o misiune dublă: pe de o parte îi îndruma pe compatrioții săi să împlinească legea cu credincioșie, fiind el însuși un exemplu prin viața sa, pe de altă parte îi mângâia prin viziunile sale, dar în același timp făcea cunoscute păgânilor puterea și slava lui Dumnezeu.

El nu și-a îndeplinit misiunea sa de profet prin cuvântări, ca ceilalți profeți, dar viața lui și a prietenilor săi, conformă cu legile părintești, era ca o cuvântare extraordinară pentru cei din jur. Atât iudeii exilați, cât și păgânii, vedeau în tăria credinței lui Daniel și în minunile care se săvârșeau prin el, că Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său și nu a uitat promisiunile Sale. Astfel, Daniel a avut misiunea să arate, prin minuni și profeții, puterea și majestatea Dumnezeului celui adevărat în regatul babilonian și în cel persan. De aceea, el se mai numește Profetul popoarelor, sau profetul majestății divine.

Cartea lui Daniel cuprinde 2 părți: manifestarea înțelepciunii și a puterii divine (cap. 1 – 6) și mângâierea poporului prin viziuni (cap. 7 – 12).

În prima parte, după ce refuză să se spurce cu bucatele și cu vinul regelui, Daniel și prietenii săi sunt hrăniți cu legume și zarzavaturi, fiind mai frumoși și mai grași la trup decât cei hrăniți din bucate alese (capitolul 1). Daniel tâlcuiește visul lui Nabucodonosor despre statuia cea mare, din aur, argint, aramă, fier și lut, lovită peste picioarele de fier și de lut de o piatră, desprinsă nu de mână omenească, și distrusă în întregime, în timp ce piatra crește și umple tot pământul (capitolul 2). Este vorba de regatul veșnic al lui Dumnezeu, care va sfărâma și va nimici toate regatele. Aruncarea în cuptorul cu foc a celor trei prieteni ai lui Daniel, din cauza refuzului de a se închina statuii de aur; aceștia rămânând neatinși de foc printr-o minune, regele Îl slăvește pe Dumnezeul lor și oprește orice blasfemie împotriva Lui (capitolul 3). Noul vis al lui Nabucodonosor despre copacul tăiat, explicarea lui de către Daniel și realizarea prezicerii prin nebunia și vindecarea regelui (capitolul 4). Căderea lui Belșațar, sacrilegiul său de a mânca la ospăț din vasele sfinte, luate din templul din Ierusalim; scrierea misterioasă (mene, tekel, ufarsin peres) și explicarea ei – numărat (Dumnezeu a numărat zilele regatului babilonian), cântărit, împărțit la mezi și perși; uciderea lui Baltazar și cucerirea Babilonului (capitolul 5). Devenit rege, Darius Medul îl aruncă pe Daniel în groapa cu lei, în urma pârilor primite de la dușmanii lui, pentru refuzul său de a trece la religia oficială (de fapt, de a nu asculta de porunca ce interzicea închinarea la orice dumnezeu în afara regelui, timp de 30 de zile); Daniel este salvat în mod miraculos și regele îl repune în demnitățile sale, cerând ca Dumnezeul lui Daniel să fie adorat de toți (capitolul 6).

În partea a doua, Dumnezeu manifestă majestatea Sa asupra regatelor păgâne prin patru viziuni:

1. Viziunea despre patru fiare care ies din mare și sunt judecate de Cel Vechi de zile; fiara a patra e ucisă, iar domnia peste celelalte este predată Fiului Omului; cele patru fiare sunt simbolul a patru împărății, iar domnia Fiului Omului înseamnă împărăția lui Mesia (capitolul 7).

2. Viziunea despre un berbec învins de către un țap care vine din Apus. Din cornul acestuia cresc alte patru coarne, dintre care unul se luptă împotriva lui Dumnezeu și atacă țara sfântă (explicarea: regatul persan va fi distrus de Alexandru cel Mare); despre cele patru regate ale Diadohilor și despre persecutorul cel nelegiuit Antioh Epifan, tipul lui Antihrist (capitolul 8).

3. Viziunea despre îngerul Gavriil, despre 70 de săptămâni de ani care vor trece de la rezidirea Ierusalimului până la Mesia (capitolul 9).

4. Viziunea despre apariția unui înger pe malurile Tigrului. Explicarea despre epoca Ptolomeilor și Seleucizilor până la moartea lui Antioh IV Epifan. Arhanghelul Mihail, scutul iudeilor. Învierea, slava celor drepți. Sfârșitul apăsării (capitolele 10-12).

Cu privire la concepția mesianică, spre deosebire de ceilalți profeți, unde împărăția mesianică e privită ca o continuare a celei davidice, Daniel pune în legătură împărăția mesianică cu marile împărății ale lumii. El pregătește prin aceasta revelația desăvârșită a Noului Testament. Ceilalți profeți vorbesc despre Ierusalim ca despre centrul împărăției mesianice, spunând că templul cu instituțiile lui vor fi veșnice, însă Daniel arată că aceste profeții trebuie înțelese în sens spiritual. După ceilalți profeți, împărăția mesianică e în legătură cu întoarcerea din exil, însă Daniel determină mai exact timpul acesteia, prin viziunea despre cele 70 de săptămâni de ani.

Sub raport dogmatic, cartea lui Daniel este importantă nu numai prin doctrina despre îngeri (numele lui Mihail și Gavriil le întâlnim pentru prima dată, Gavriil este interpretul lui Dumnezeu, Mihail este apărătorul poporului Israel; îngerii apar cu chip de oameni, stau în jurul lui Dumnezeu și sunt protectorii popoarelor; îngerilor li se aduce cinstire) sau prin ideile eshatologice, mai explicite decât la profeții anteriori (Daniel vorbește despre judecata universală asupra popoarelor, îndeplinită de către Dumnezeu Însuși, despre condamnarea celor răi, despre desființarea răului și a păcatului), ci și prin ideile mesianice care se regăsesc în multe locuri, în special la sfârșitul fiecărei viziuni: în capitolul 2 împărăția mesianică e simbolizată prin piatra cea mică, ce devine un munte după ce a sfărâmat statuia; în capitolul 7 intervine Fiul Omului, căruia Cel Vechi de zile îi dă puterea de a judeca – este Mesia-Hristos, Care îl va judeca pe Antihrist. Împărăția mesianică este descrisă în capitolul 9 (Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii) și în capitolul 12 (Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor... Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile).

Profeții mesianice din cartea lui Daniel:

1. Împărăția veșnică: „Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci” (Daniel 2).

2. Fiul Omului: „Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7).

3. Cele 70 de săptămâni de ani: „ Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor. Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii" (Daniel 9)