Broderia și argintăria

Broderia și argintăria

 În egală măsură, la viața de rugăciune a Bisericii au fost conectate și creațiile complementare iconografiei, și anume broderia și argintăria.

Apărută încă din antichitate, broderia este genul artistic decorativ care ajunge să cunoască apogeul la curtea împăraților bizantini, începând să fie folosită și în cult. Au început astfel să existe diferite categorii de obiecte de cult împodobite cu broderie. 

Canoanele iconografice ale broderiilor sunt comune cu ale celorlalte genuri artistice întâlnite în Biserică: icoanele, picturile murale, mozaicurile, argintăria sau miniaturile.

Ca și întreaga artă iconografică în general, broderia liturgică a fost marcată succesiv de trăsăturile specifice stilurilor artistice în care s-a dezvoltat.

Broderiile au împodobit dintotdeauna veșmintele sacerdotale, ale căror piese de bază sunt: stiharul, orarul, epitrahilul, mânecuțele, felonul, sacosul, omoforul, bedernița și mitra. Cusute cu fir de aur, argint sau mătase, uneori împodobite cu pietre prețioase, formele și decorațiile broderiilor folosite la confecționarea acestora sunt riguros reglementate, în strânsă legătură cu simbolismul și destinația liturgică a fiecărui veșmânt. De exemplu, bedernița, piesă a veșmintelor arhierești în principal, are formă de romb, având brodat pe ea chipul Mântuitorului sau al unui sfânt.

Cu destinații precise pentru folosire în cadrul Sfintei Liturghii, epitafurile, aerele, procovețele și dverele sunt împodobite cu broderii ce reprezintă scene din viața Mântuitorului, în strânsă legătură cu semnificația momentelor liturgice la care participă. De exemplu epitaful, închipuind trupul mort al Domnului și fiind folosit în Vinerea Patimilor, este un obiect liturgic din pânză, de formă dreptunghiulară, pe care este pictată sau brodată cu fir de mătase ori de aur scena punerii în mormânt a Mântuitorului. În mod asemănător, Sf. Antimis, pe care se săvârșește Sfânta Jertfă în timpul Sfintei Liturghii, având și rolul de înlocuitor mobil al Sfintei Mese care simbolizează mormântul Domnului, are brodat pe el, pe lângă icoana punerii în mormânt a Domnului, care este scena principală a iconografiei antimisului, și alte elemente legate de Jertfa Mântuitorului, cum ar fi crucea răstignirii, cununa de spini, ciocanul și cuiele, sulița, buretele cu oțet și fiere, cocoșul care a cântat de trei ori, iar la cele patru colțuri, chipurile celor patru evangheliști.

Argintăria liturgică:

Prin argintărie înțelegem atât străvechiul meșteșug al prelucrării metalelor prețioase, cât și totalitatea obiectelor rezultate din această prelucrare.

Încă de timpuriu, Biserica a folosit acest meșteșug, îndeosebi pentru confecționarea obiectelor de cult. Astfel, se confecționează din diferite metale prețioase, aur și argint, minunate obiecte de cult creștine: cruci, cădelnițe, cristelnițe, candele, sfeșnice, chivoturi, potire, discuri, ripide, steluțe, copii, pe multe dintre ele fiind turnate, incizate sau filigranate figuri și scene biblice, îndeosebi din viața Mântuitorului Iisus Hristos și a Maicii Domnului. Astfel, pe cupele potirelor de metal se gravau chipul omenesc al Mântuitorului, chipurile Sfinților Apostoli, precum și scene inspirate de funcția liturgică a potirului: Cina cea de Taină, simboluri și preînchipuiri euharistice din Vechiul Testament, etc.; printre acestea se cizelau uneori motive ornamentale diverse, vegetale, geometrice, iar unele potire erau împodobite cu perle și pietre scumpe, ori cu cizeluri de email, filigrane, etc.; uneori se gravau și inscripții în legătură cu funcția liturgică a potirului: Beți dintru acesta toți, etc.

Caracteristicile universale ale produselor de argintărie sunt aceleași și pentru țara noastră. Epoca de maximă înflorire a acestui meșteșug se întinde între a doua jumătate a secolulul XIV până în secolul al XVI-lea.

Se pot observa corespondențele dintre repertoriul lor decorativ și acela al sculpturii în lemn sau piatră, al miniaturilor sau al broderiilor, ceea ce confirmă unitatea stilistică a culturii și artei românești.
Întreaga creație artistică a Bisericii Ortodoxe – iconografia, broderia, argintăria, imnografia sau cântarea liturgică – reprezintă cea mai autentică formă de exprimare a spiritualității ortodoxe.