Mijloace de învățământ

Mijloace de învățământ

Mijloacele de învățământ sunt instrumente didactice auxiliare care ușurează transmiterea și asimilarea informației didactice, înregistrarea și evaluarea rezultatelor obținute. Ele nu se substituie activităților de predare, învățare și evaluare, oricât de performante ar fi.

Clement Alexandrinul îndeamnă pe educator să adune cât mai multe ajutoare pentru ascultătorii săi, dar în niciun caz nu trebuie să-și lipească sufletul de ele, ci să le folosească numai atâta cât să scoată din ele ce este folositor.

Funcțiile mijloacelor de învățământ:

1) funcția informativă (cu ajutorul lor se pot transmite mai multe informații în același interval de timp);

2) funcția formativă (prin folosirea lor crește gradul de organizare a informației transmise, și, în consecință, se dezvoltă capacitățile intelectuale ale elevilor);

3) funcția de evaluare (pe care o îndeplinesc mijloacele de învățământ de evaluare);

4) funcția de raționalizare a efortului depus de profesor și elevi sau funcția ergonomică (folosirea lor reduce efortul intelectual și fizic depus de elevi și profesor în procesul de predare-învățare-evaluare).

Funcțiile secundare ale mijloacelor de învățământ:

1) funcția estetică (angajează elevii în perceperea și aprecierea frumosului în natură, societate și artă);

2) funcția de școlarizare substitutivă sau de realizare a învățământului la distanță (prin programe de televiziune sau radio destinate educației religioase).

Mijloacele de învățământ se folosesc diferențiat, în funcție de specificul colectivului de elevi (particularitățile de vârstă, nivelul intelectual, orientarea școlii), de specificul disciplinelor, de obiectivele urmărite.

Clasificarea mijloacelor de învățământ după natura și funcționalitatea lor:

1) mijloace informativ-demonstrative (Sf. Scriptură și Sf. Tradiție, obiecte de cult, machete ale unor biserici, fotografii, icoane, planșe, hărți, tabele cronologice, elemente de istorie locală, dogme și versete scripturistice, mijloace de învățământ pe suport scris: cărți, cursuri, culegeri de colinde și poezii religioase; mijloace de învățământ tehnice audio, vizuale și audio-vizuale: discuri, casete, benzi magnetice, folii pentru retroproiector, diapozitive, diafilme, filme, casete video, CD-uri, etc);

2) mijloace de exersare și formare (calculatorul);

3) mijloace de evaluare (chestionare, teste).

Toate aceste obiecte devin mijloace de învățământ numai în momentul în care răspund unei finalități pedagogice. Pentru a fi folosite eficient, mijloacele de învățământ trebuie să fie de bună calitate, reprezentative, sugestive și cu aspect plăcut. Elevii vor fi orientați referitor la observarea și folosirea lor.

1. Textul biblic:

În cadrul orei, Sfânta Scriptură va fi folosită în crearea cadrului religios necesar desfăşurării orei (cu eventuala scriere pe tablă a un verset), în verificarea, comunicarea si fixarea cunoştinţelor, în asociere, apreciere, generalizare, în recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor. Astfel, profesorul: îi va învăţa pe elevi să găsească un text în Biblie, în clasa a III-a; îi va învăţa să găsească locurile paralele; îi va ajuta să-şi formeze deprinderea de a citi zilnic din Sfânta Scriptură; va folosi la ore comentariile Sfinţilor Părinţi şi ale exegeţilor în interpretarea Bibliei; le va explica pericolul interpretării libere a Bibliei; nu va permite elevilor să facă speculaţii pe baza textului Sfintei Scripturi; îi va îndemna să înveţe versetele pe care se sprijină învăţătura de credinţă ortodoxă, pentru a le folosi în sens misionar şi apologetic.

2. Literatura religioasă:

Literatura religioasă poate fi folosită ca mijloc de învățământ în cadrul orelor de religie. Sfântul Vasile cel Mare în Omilia Către tineri, îi îndeamnă să folosească scrierile profane, întrucât trebuie să stăm de vorbă cu poeții, cu scriitorii, cu oratorii și cu toți oamenii de la care am putea avea vreun folos oarecare pentru cultivarea sufletului.

În folosirea literaturii laice, tinerii trebuie să procedeze selectiv, întocmai ca albinele, care nici nu se duc fără nicio alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă.

Poporul român s-a născut creștin. Literatura sa veche are semnificație religioasă. Începând cu Dosoftei care a scris Psaltirea în versuri (1674), majoritatea scriitorilor și poeților români au scris literatură religioasă. Profesorul de religie va selecta din literatura religioasă acele fragmente care sunt accesibile elevilor și care corespund scopurilor urmărite (desprinderea unor învățături morale, crearea unei atmosfere de religiozitate, dezvoltarea interesului elevilor pentru literatura religioasă și pentru un anumit autor etc.).

Fragmentele alese se pot utiliza în următoarele etape ale lecțiilor:

a) în verificarea cunoștințelor (de ex. Poezia Rugăciunea mamei, în verificarea cunoștințelor despre Taina Nunții);

b) în pregătirea pentru lecția nouă, profesorul va citi o poezie sau un fragment în proză, cu caracter religios, care să facă legătura între cunoștințele din lecția anterioară și cele ce se vor preda (de ex. strofe din poezia Profetul din Nazaret de Al. Vlahuță, când se trece de la lecțiile legate de minunile Mântuitorului la cele referitoare la Patimile Lui);

c) în comunicarea noilor cunoștințe (de ex. poezia Rugăciune de Mihai Eminescu);

d) în fixarea cunoștințelor (de ex. lecturarea nuvelei Vecinii de Ioan Slavici, în lecțiile despre iubirea aproapelui);

e) în asociere pot fi valorificate versuri cu caracter educativ (de ex. poezia Hristos a înviat de Vasile Militaru în lecțiile despre Învierea Domnului, poezia Milogul de Nichifor Crainic în lecția despre iubirea față de aproapele);

f) în generalizare, versul unei poezii religioase sau o frază din literatura religioasă se pot constitui într-o generalizare (de ex. versurile Cuvântul devenit-a carne / Istoria a dobândit cuprins din poezia Poet a lui Ioan Alexandru, pot fi utilizate la liceu, în generalizare, la lecția despre Nașterea Domnului). Profesorul va conduce discuția pe marginea celor citite, pentru ca elevii să înțeleagă corect mesajul și conținutul poeziilor sau fragmentelor respective. De asemenea, poate utiliza în explicarea acestora diferite surse bibliografice de critică literară.

3. Icoana:

a) Sfânta icoană este o prezenţă harică.

În Istoria Bisericii, icoanele au avut un rol important în viaţa liturgică, în domenii misiunii și în latura educaţiei religioase.

b) Dintre funcțiile pe care le îndeplinește icoana, amintim:

1) funcţia catehetică sau didactică. Icoana este Biblia în imagini și simboluri;

2) funcția contemplativă. Icoana este o fereastră spre absolut care atrage pe credincios spre comuniunea cu Dumnezeu întru slavă;

3) funcția de mijlocire su harică. Icoana împărtășește puterea nevăzută a lui Dumnezeu prin mijlocirea celui reprezentat pe ea;

4) funcția latreutică. Prin cinstirea icoanei, cinstim pe cel reprezentat pe ea. Doctrina cinstirii icoanelor a fost stabilită la Sinodul VII Ecumenic;

5) funcția educativ-religioasă. Icoana este un mijloc de trezire, întreținere și întărire a vieții religioase, iar vederea ei îndeamnă la fapte bune, la practicarea virtuților creștine.

c) Profesorul de religie va utiliza în timpul orelor icoane, ca mijloace de învățământ, în concordanță cu subiectul lecției. Icoanele se folosesc în lecție: la începutul expunerii (când se urmărește cunoașterea vieții sfinților sau a evenimentelor biblice studiate), în comunicarea noilor cunoștințe (înainte de analiza fragmentului, pentru a ușura formularea ideilor principale) sau la sfârșitul expunerii (când se urmărește fixarea cunoștințelor). În manualele de religie sunt prezentate icoane care pot fi folosite ca mijloace de învățământ.

d) Analiza icoanei se face prin:

1) pregătirea elevilor pentru înțelegerea ei. Profesorul prezintă anumite elemente referitoare la motivația biblică a cinstirii ei, la tipul icoanei: icoana unui sfânt sau icoană praznicală, locul unde se află persoana sau persoanele pe care le închipuie;

2) analiza propriu-zisă. Se va ține cont de criterii precise, impuse de regulile artei, ale culturii și mai ales ale Bisericii, icoana fiind teologia în imagine. Profesorul poate utiliza o serie de lucrări care tratează despre tehnica realizării icoanei și descifrează mesajul acestora.

4. Portretul:

Portretul reprezintă chipul unor oameni simpli sau al unor personalități. În prezentarea portretului, subiectul analizei îl constituie sublinierea calităților, ținuta corpului și îmbrăcămintea, în contextul perioadei istorice în care a trăit cel reprezentat. Analiza portretului începe cu expresia feței, continuă cu prezentarea gesturilor, a atitudinilor semnificative și se încheie cu detaliile care întregesc imaginea, și cu desprinderea mesajului global.

Folosirea acestui mijloc de învățământ necesită din partea profesorului respectarea următoarelor condiții:

a) portretul trebuie să fie ales în funcție de conținutul și obiectivele lecției;

b) să nu fie un element de supraîncărcare a lecției;

c) dimensiunile trebuie să fie corespunzătoare pentru a permite tuturor elevilor din clasă să-l vadă. În caz contrar, profesorul îl va prezenta elevilor mergând printre bănci;

d) portretul poate fi folosit în diferite etape ale lecției, în funcție de importanța pe care o are în demersul didactic;

e) la orele de religie se pot utiliza portretele (fotografiile) ierarhilor, preoților, compozitorilor de muzică bisericească, domnitorilor creștini, autorilor de literatură creștină.

5. Harta:

Harta este folosită în lecțiile de religie cu subiecte din Vechiul Testament, Noul Testament, Istoria Bisericii Universale, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Harta este folosită ca mijloc de învățământ la orele de religie, întrucât permite atât localizarea exactă a evenimentelor în spațiu, cât și stabilirea legăturilor între evenimentele istorice și locul desfășurării acestora.

În predarea religiei se pot folosi:

1) hărți geografice – de exemplu harta Palestinei Vechiului și Noului Testament, harta Ierusalimului Vechiului și Noului Testament, harta Vechiului Orient;

2) hărți istorice:

a) generale – ilustrează un teritoriu într-o anumită epocă sub toate aspectele vieții sociale, de exemplu harta Daciei în secolele II-IV;

b) tematice – ilustrează un teritoriu sub aspectul unei anumite probleme dintr-o singură perioadă, de exemplu harta călătoriilor Sfântului Apostol Pavel.

Cu ajutorul hărții se indică:

a) conturul unui teritoriu în diferite momente ale dezvoltării lui (de exemplu Palestina Vechiului și Noului Testament, Ierusalimul Vechiului și Noului Testament, Țările Române în secolele XIV-XV);

b) aria de răspândire a unui fenomen (de exemplu principalele centre monahale din Orientul Mijlociu în secolele IV-VIII);

c) itinerarele urmate de popoare sau personalități (de exemplu drumul parcurs de evrei din Egipt până în Țara Canaanului, drumurile Mântuitorului prin Țara Sfântă, călătoriile Sfântului Apostol Pavel);

d) localitățile în care s-au desfășurat anumite evenimente (de exemplu Betleem – Nașterea Mântuitorului, Ierusalim – Patimile și Învierea Domnului, Constantinopol – capitala Imperiului Bizantin, Biertan – locul în care a fost descoperită tăblița votivă cu inscripția „Ego Zenovius votum posui”);

e) apele și formele de relief legate de anumite evenimente (de exemplu muntele Sinai – locul unde Dumnezeu a dat lui Moise tablele Legii, Iordan – râul în care S-a botezat Domnul Iisus Hristos). Harta se folosește de către profesor în timpul comunicării noilor cunoștințe, sau de către elevi în fixarea și verificarea cunoștințelor. Profesorul poate antrena concomitent mai mulți elevi (de exemplu un elev indică pe hartă conform indicațiilor colegilor). În indicarea pe hartă se folosesc coordonatele geografice: localități importante, cursuri de ape, puncte cardinale.

6. Mijloace audio-vizuale:

1) Casetele audio:

Folosind mijloacele tehnice audio în timpul orelor de religie, profesorul trebuie să dezvolte în sufletul elevilor dorința de a asculta, de a învăța și interpreta muzică religioasă.

Audiția muzicală presupune dezvoltarea atenției auditive realizată printr-o muzică adecvată, care să stârnească interesul elevilor. Printr-o educație auditivă sistematică, elevii pot ajunge la formarea deprinderilor de audiție conștientă, în care cântarea religioasă devine o metodă de cunoaștere a realității religioase.

Pentru aceasta este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

a)      materialul muzical să fie adecvat particularităților de vârstă ale elevilor, tipului de lecție și momentului lecției;

b)      elevii să înțeleagă textul și legătura între text și linia melodică;

c)      profesorul să creeze cadrul adecvat audiției muzicale; după audierea integrală a unei piese muzicale, se poate face audierea fragmentară a acesteia.

Casetele audio pot conține și înregistrarea unor povestiri cu caracter religios-moral. În acest caz, după audierea povestirii profesorul va discuta cu elevii conținutul acesteia și concluziile ce se desprind din ea. Cu ajutorul casetelor audio pot fi ascultate colinde, cântări bisericești, povestiri cu conținut religios-moral, în diferite etape ale lecției: în pregătirea pentru lecția nouă, în comunicarea cunoștințelor, în fixarea cunoștințelor, în asociere.

2) Diapozitivele:

Sunt mijloace de învățământ statice, deosebit de eficiente, deoarece imaginea vizuală fixă solicită din partea ochiului observatorului o atitudine de contemplare sau de examen profund. Imaginea determină o atitudine de răspuns activ la impresiile pe care le dă.

În timpul proiecției, analiza fiecărei imagini se face prin conversație, descriere, explicații, cu evidențierea amănuntelor semnificative.

3) Filmul:

Este un mijloc de învățământ dinamic.

Pentru a-și atinge scopul didactic, profesorul va ține cont de aspectele care țin de conținutul și calitatea tehnică a proiecției:

*        secvențele prezentate să fie în conformitate cu adevărurile de credință, profesorul optând pentru acele filme care sunt o sursă de trăire, nu numai un izvor de informație;

*        proiecția poate fi făcută integral sau pe secvențe întrerupte de anumite explicații.

Demonstrația cu ajutorul filmului prezintă următoarele avantaje:

º        permite reproducerea unor întâmplări, evenimente petrecute în diferite epoci istorice;

º        permite repetarea anumitor secvențe;

º        permite vizionarea mai multor locuri în decursul unei singure lecții;

º        evidențiază anumite detalii;

º        stimulează gândirea elevilor, ajută la concretizarea și aprofundarea cunoștințelor;

º        poate fi făcută la diferite niveluri de școlaritate.

I. Cerghit propune mai multe variante de utilizare a filmului în lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe:

A.     varianta A, când proiecția filmului are loc la începutul etapei de transmitere a noilor cunoștințe (1. moment organizatoric; 2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse; 3. transmiterea noilor cunoștințe: pregătirea elevilor pentru receptarea filmului; vizionarea filmului în partea de început a etapei de transmitere a noilor cunoștințe; continuarea transmiterii noilor cunoștințe; 4. fixarea noilor cunoștințe; 5. aprecierea, asocierea, generalizarea; 6. activitatea suplimentară; 7. încheierea);

B.     varianta B, când filmul se derulează integral sau fragmentar în cursul etapei de transmitere (... 3. transmiterea noilor cunoștințe: transmiterea unor cunoștințe; pregătirea elevilor pentru receptarea filmului; vizionarea filmului integral sau fragmentar, alternând secvențele cu expunerea, explicația, descrierea, conversația; continuarea transmiterii noilor cunoștințe; 4. ...),

C.     varianta C, când filmul este vizionat la sfârșitul etapei de transmitere (...3. transmiterea noilor cunoștințe: transmiterea noilor cunoștințe cu ajutorul altor mijloace de învățământ; pregătirea elevilor pentru receptarea filmului; vizionarea în întregime a filmului în finalul etapei de transmitere, ca mijloc de completare, de concretizare ori de fixare a cunoștințelor; 4. ...).

Filmele religioase de lung metraj pot fi vizionate în săli adecvate, după o prealabilă pregătire, mai ales în lecțiile de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor.

4) Emisiunile religioase televizate:

Ca urmare a importanței din ce în ce mai mari pe care televiziunea o are în viața noastră, profesorul de religie are obligația să-i îndrume pe elevi spre vizionarea emisiunilor educative și să discute cu ei aspectele pozitive și negative surprinse. Se poate folosi înregistrarea pe casete video a unor emisiuni religioase, spre a fi apoi vizionate de toți elevii.

7. Calculatorul:

Calculatorul oferă elevilor condițiile unei participări active la procesul de învățământ, dar și ale unei învățări active. Ca instrument de transmitere și asimilare a cunoștințelor, calculatorul contribuie la creșterea randamentului învățării prin modul sistematic și atractiv în care sunt prezentate informațiile.

Calculatorul ca mijloc de învățământ poate contribui la o mai bună receptare și fixare a noilor cunoștințe, asigurând interdisciplinaritatea.

Prin folosirea calculatorului la ora de religie pot fi prezentate elevilor:

Þ     imagini statice (icoane, imagini cu mănăstiri, biserici, hărți),

Þ     imagini dinamice (filme religioase)

Þ     teste pentru verificarea cunoștințelor.

În cazul utilizării informațiilor de pe rețeaua Internet, acestea vor fi verificate, întrucât rețeaua conține multe informații eronate sau negative pentru educația religioasă.

Avantaje ale folosirii calculatorului ca mijloc de învățământ:

1.       crește randamentul învățării;

2.       este ușor de utilizat chiar în condițiile unui volum mare de informații;

3.       este deosebit de atractiv pentru elevi;

4.       elimină inconvenientele tehnice legate de folosirea diascolului, retroproiectorului și proiectorului;

5.       îmbină receptarea prin auz și văz, cu acțiunea personală a elevului;

6.       în lecțiile de evaluare, încurajează învățarea activă și conștientă, asigură un feed-back foarte bun, micșorează intervalul de timp între evaluare, notare și reglare, prin faptul că rezultatele sunt afișate pe ecran după terminarea testului.

Cabinetul de Religie - o prioritate, o necesitate sau un lux? (în cadrul şcolilor generale)

Dat fiind faptul că obiectul de învăţământ Religie Ortodoxă este studiat în ciclul primar şi gimnazial câte o oră pe săptămână, dar şi pentru a nu provoca dezordine în şcoală, se consideră existenţa unui cabinet de Religie ineficientă, în privinţa desfăşurării lecţiilor obişnuite la acest obiect, cu toate clasele. De altfel, practica predării / învăţării ne arată că şi celelalte cabinete din şcoală, unele dotate recent, altele nerenovate (de istorie, de limbi străine, de literatură, de matematică etc.) nu funcţionează propriu-zis decât sub forma sălilor de clasă cu un anumit specific, rareori fiind folosite (şi numai în unele şcoli) în scopul pentru care au fost amenajate iniţial.

Totuşi, mai ales în cazul predării Religiei, existenţa unui asemenea cabinet ar fi binevenită - fie doar ca sală de clasă aparte, fie ca un cabinet de sine stătător, în care să se poată desfăşura alte forme de organizare a activităţii instructiv-educative, în afara lecţiei (Exemplu: consultaţii, meditaţii, cerc de Religie, cenaclu, alte activităţi).

În primul caz, al unei săli de clasă cu specific religios, se recomandă ca sala de clasă repartizată profesorului de Religie - diriginte să fie cea amenajată în acest scop.

 În al doilea caz, al unui cabinet pentru activităţi extracurriculare, va fi indicată o sală - anexă a şcolii, exclusiv acestui scop. [Evident, în măsura şi acolo unde este posibil, este bine să se poată folosi şi sala - cabinet pentru toate orele de Religie din şcoală.]

În ambele situaţii, sala respectivă poate fi dotată cu: icoane; hărţi istorico-religioase; bibliotecă religioasă, care să cuprindă: Biblia; Literatură patristică şi post-patristică; Catehismul ortodox; Vieţile Sfinţilor; Cărţi de rugăciuni (Psaltire, Ceaslov, Acatistier ş.a.); Sfânta Liturghie explicată pentru credincioşi; Albume cu locuri sfinte; cu icoane; Albume cu dovezi arheologice ale răspândirii creştinismului pe teritoriul patriei noastre şi în lume; DVD-uri, CD-uri, casete audio cu cântările Sfintei Liturghii, colinde, muzică religioasă în general; Reviste religioase; Literatură religioasă pentru copii de diferite vârste; planşe religioase; scheme de sinteză a cunoştinţelor; seturi de teste de cunoştinţe; obiecte religioase (cruce, candelă, sfeşnic etc.), într-un dulap special; combină muzicală (DVD, CD player şi radiocasetofon); laptop conectat la Internet, preferabil şi cu captură TV, cu dimensiuni cât mai mari ale ecranului, pe care să se poată viziona filme religioase, emisiuni religioase, înregistrări legate de pelerinaje / prezentări de mănăstiri etc. [Ideal ar fi să existe mai multe asemenea laptop-uri, măcar pentru câţiva dintre elevii respectivi, care să opereze cu ele].

Din observarea cabinetelor de Religie realizate la diferite şcoli, am constatat că există o varietate de asemenea cabinete (în cazul în care acestea există, fiind încă foarte multe şcoli fără cabinet amenajat): unele având pereţii pictaţi de câte un iconar; altele fiind de fapt ateliere de icoane pe sticlă sau / şi lemn (dotate în special pentru realizarea icoanelor, dar şi cu bibliotecă, CD-player etc.).

În acest sens, importantă este priceperea specială a profesorului de Religie, atât de a atrage sponsorizări, de a primi aprobări, cât şi de a monitoriza un anumit tip de activitate religioasă. (Spre exemplu, profesorul de Religie care a absolvit secţia de Patrimoniu / restaurare bisericească va fi înclinat să realizeze un atelier de icoane; cel care a absolvit secţia de Litere - spre alcătuire de fişe cu caracter religios, de reviste religioase etc.)

De asemenea, importantă este dorinţa elevilor şi a părinţilor lor de a desfăşura activităţi suplimentare legate de Religie (pictură de icoane, cerc religios tematic, meditaţii etc.) şi acordul conducerii şcolii în acest sens.

Munca desfăşurată într-un asemenea cabinet are bogate valenţe formative. E greu însă, în condiţiile actuale, să dotezi un cabinet de Religie cu tot ce ar trebui să cuprindă. Se poate face totuşi, în timp, cu răbdare şi cu dragoste, din efort financiar propriu, cu susţinerea şcolii sau cu găsirea altor surse de finanţare.

Cert este că un asemenea cabinet ar fi un loc ideal pentru desfăşurarea cercului de Religie, pentru confecţionarea şi colecţionarea materialului didactic necesar la orele de Religie sau pentru serbările cu caracter religios din şcoală, pentru introducerea elevilor într-o „antecameră" a Bisericii.

Realizarea unui asemenea cabinet este necesară în fiecare şcoală (măcar generală), cu atât mai mult cu cât a existat şi mai există încă o lipsă de apropiere a multor familii creştin-ortodoxe de Biserică; dar şi pentru că e specificul vârstei elevilor să asocieze ideile cu material ilustrativ bogat.

Impactul unui asemenea cabinet asupra elevilor poate fi de mare amploare, dacă profesorul de Religie ştie să manipuleze corect, dozat, materialele avute la dispoziţie, însoţindu-le de explicaţiile corespunzătoare.

Să oferim generaţiilor tinere de azi un material religios organizat, prin cabinetul de Religie; de cea mai bună calitate, pentru a suplini lipsa dureroasă din perioada comunistă şi parţial din cea post-comunistă!