PRIMELE COMUNITĂȚI CREȘTINE DUPĂ FAPTELE APOSTOLILOR ȘI EPISTOLELE PAULINE

 PRIMELE COMUNITĂȚI CREȘTINE
DUPĂ FAPTELE APOSTOLILOR ȘI EPISTOLELE PAULINE

Deci cei ce au primit cuvântul lui, s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii, lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau (Fapte 2).

A. Biserica primară și ierarhia:

 De la început, Sfinții Apostoli au avut rolul de propovăduitori și conducători ai primei Biserici creștine. Ei botezau mulțimile (Fapte 2), alegeau pe diaconi (Fapte 6), judecau în numele întregii comunități (Fapte 4 și 5); de asemenea, ei administrau bunurile comune și pedepseau abaterile, păstrând astfel ordinea și disciplina în prima comunitate creștină (Fapte 5). Astfel, hotărârea cu privire la preceptele mozaice este promulgată la Sinodul Apostolic de la Ierusalim de către conducătorii Bisericii, ca o normă care se impune nu numai în Palestina, ci și în comunitățile creștine din Siria, Cilicia, Antiohia și Asia Mică: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare! Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea... părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face (Fapte 15); Şi când treceau prin cetăţi, învăţau să păzească învăţăturile rânduite de apostolii şi de preoţii din Ierusalim (Fapte 16). Puterea de conducere în Biserică, cu care lisus Hristos a investit pe Sfinții Apostoli, n-a fost limitată numai la Apostoli, ci prin ei a fost destinată și pentru urmasii lor, episcopii, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel când se adresează către păstorii Bisericii din Efes: Drept aceea, luați aminte la voi și la toată turma,în care Duhul Sfânt v-a pus episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu(Fapte 20). În Noul Testament, pentru întâia oară, se vorbește despre preoți în înțeles de slujitori bisericești în treapta a doua a ierarhiei, în Fapte 11. Astfel, în anul 43-44 Barnaba și Saul au fost trimiși de creștinii din Antiohia să ducă ajutoare fraților lor din Palestina: Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul (Fapte 11). Tot în Faptele Apostolilor se istorisește că Sfântul Pavel și Barnaba, străbătând ținuturile Asiei Mici pentru a vesti cuvântul Evangheliei, hirotoneau preoți în orașele prin care treceau (Fapte 14).

B. Apostolul Pavel și viața celor mai de seamă comunități creștine, în epoca apostolică:

Aproape toate cetățile vechi, în care a pătruns creștinismul în epoca apostolică, rămân legate de numele Apostolului Pavel.

1) Frații mincinoși de la Ierusalim, în Antiohia Siriei:

Primirea celor dintâi păgâni în Biserică s-a făcut cu greutate. Apostolul Petru a fost chemat să dea seama, înaintea credincioșilor de la Ierusalim, de botezul sutașului Corneliu. Numai mărturia Apostolului că a avut poruncă de sus să boteze pe păgâni a adus ușurare în sufletele evreilor creștinați: Auzind acestea, au tăcut şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre viaţă (Fapte 11). În vremea aceea, poate mai mult decât la Ierusalim, credința fierbinte în Iisus și dragostea frățească se arată în Antiohia, ca laturi caracteristice ale vieții creștinilor: Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică(...). Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul. Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini (Fapte 11). După pilda Antiohiei, datorită și lucrării misionare a Apostolului Pavel în lumea greco-romană, au luat ființă Biserici alcătuite din iudei și păgâni în multe orașe ale Asiei Mici și Europei. Nemulțumirea creștinilor iudei de la Ierusalim izbucnește din nou după întoarcerea lui Barnaba și Pavel din prima călătorie misionară. Fără a întreba pe mai marii Bisericii, câțiva creștini din Ierusalim, coborând în Antiohia, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare (Fapte 15). Are loc sinodul apostolic de la Ierusalim, din anul 50, iar creștinii iudaizanți, înfrânți, s-au văzut siliți să-și plece capetele. Totuși, purtarea Apostolului Petru față de păgânii creștinați din Antiohia, la agape, la scurtă vreme după sinod (Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur – Galateni 2), a dat prilej iudaizanților să se ridice din nou. Cu multă îndrăzneală, Apostolul Pavel se împotrivește și acestei încercări de rupere a legăturii frățești dintre creștini, mustrând cu asprime pe Sf. Petru, înaintea tuturor.

2) Tesalonicenii, în așteptarea venirii Domnului:

Apostolul Pavel întemeiază în Macedonia, în a doua sa călătorie misionară, două Biserici importante, Filipenii și Tesalonicenii fiind bucuria și cununa laudei Apostolului. Îndeosebi Tesalonicenii, în ciuda prigoanelor, păstrau cuvântul dumnezeiesc, făcându-se pildă tuturor creștinilor din Macedonia și Ahaia: Căci, de la voi, cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi în Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în tot locul, astfel că nu e nevoie să mai spunem noi ceva (1 Tesaloniceni 1). Printre Tesaloniceni se răspândește însă ideea unei parusii iminente, astfel încât unii creștini își părăseau ocupațiile lor zilnice, căutându-și apoi cele necesare traiului în munca altora. Pentru a îndrepta aceste lucruri, Apostolul scrie o a doua epistolă Tesalonicenilor, în care le reamintește ceea ce le mai scrisese și înainte (să trăiţi în linişte, să faceţi fiecare cele ale sale şi să lucraţi cu mâinile voastre precum v-am dat poruncă, ca să umblaţi cuviincios faţă de cei din afară (de Biserică) şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni – 1 Tesaloniceni 4): Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi. Căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să vă asemănaţi nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi,nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi(...). Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor (2 Tesaloniceni 3). În epistolele sale, Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creștini: Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc (1 Tesaloniceni 5); Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă (1 Timotei 2); Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite (Romani 13); Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii (Tit 3).

3) Vrăjitorii Efesului:

Apostolul Pavel vine la Efes în a treia sa călătorie printre păgâni și rămâne acolo vreme de trei ani (55-57), fiindcă i se deschisese ușă mare pentru lucru (1 Corinteni 16). Activitatea Apostolului în Efes e descrisă în Fapte 19 (botezul cu Duhul Sfânt asupra ucenicilor care nu aveau decât botezul lui Ioan, minunile care se făceau prin mâinile lui Pavel, ba chiar prin ștergarele sau șorțurile purtate de el, încercarea eșuată a celor 7 vrăjitori, fiii arhiereului iudeu Scheva, de a vindeca un demonizat, răscoala argintarului Dimitrie, în apărarea Artemisei efesenilor). Ca rezultat al activității sale, mulţi dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească şi să spună faptele lor. Iar mulţi dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărţile, le ardeau în faţa tuturor. Şi au socotit preţul lor şi au găsit cincizeci de mii de arginţi (Fapte 19). După ce se întoarce dintr-o călătorie în Grecia, Apostolul Pavel, trecând pe lângă Efes, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia, slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor(...). Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi (Fapte 20).

4) Tulburările din Galatia:

După ce îl primiseră pe Apostolul Pavel ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus (Galateni 4), galatenii sunt tulburați de propovăduirea fraților mincinoși, iudaizanții din Ierusalim. Apostolul le scrie această epistolă, considerată ca o „declarație de emancipare a omenirii credincioase de Legea Veche”, în care le atrage atenția: Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem de voi, să nu mă fi ostenit la voi, în zadar (Galateni 4).

5) Dezbinări între Corinteni:

Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere. Căci, fraţii mei, despre voi (...) mi-a venit ştire că la voi sunt certuri; și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva (1 Corinteni 1). Apostolul le arată corintenilor că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat (...) Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte (1 Corinteni 12), după care le arată calea unității prin iubire: De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător... (1 Corinteni 13). 6) Săracii de la Ierusalim: În Biserica Ierusalimului, creștinii, trăind ca frații, îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare (Fapte 2); dar această întrajutorare pornea de la o stare duhovnicească de comuniune prin Hristos: Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi niciunul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute, și-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă (Fapte 4). Împlinirea lipsurilor săracilor din Ierusalim se făcea și cu ajutorul creștinilor din diaspora. În anul 44, Pavel și Barnaba au adus ajutoarele strânse în Biserica Antiohiei (Fapte 11). Iar mai târziu, cu prilejul sinodului de la Ierusalim, Apostolul Pavel promite, primind sarcina apostoliei printre neamuri, să-și aducă aminte de săracii dintre sfinții de la Ierusalim: Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur, numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit să fac (Galateni 2). Ținându-și cuvântul, Apostolul Pavel rânduiește o mare strângere de daruri în lumea păgână, începând cu Bisericile din Galatia: Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni. Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim (1 Corinteni 16). Creștinii din Macedonia, deși erau și ei destul de strâmtorați, în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor, căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere, cu multă rugăminte cerând har de a lua şi ei parte la ajutorarea sfinţilor (2 Corinteni 8). Punând pilda Filipenilor și Tesalonicenilor înaintea ochilor Corintenilor, Apostolul Pavel caută să stârnească întrecerea între Biserici, cu privire la dărnicia lor, amintindu-le și de Mântuitorul, Care S-a făcut sărac pentru a îmbogăți pe oameni. În concepția ...

Apostolului Pavel, strângerea de daruri pentru săracii din Ierusalim nu este doar o faptă de milostenie, ci și o binecuvântare, o slujire, un dar spiritual, o unire cu sfinții.