PROFETUL IEZECHIEL

PROFETUL IEZECHIEL

Iezechiel (=Dumnezeu este tare sau Dumnezeu întărește), contemporan cu Ieremia, dar cu mult mai tânăr decât el, a fost deportat în Babilon cu 11 ani înainte de dărâmarea Ierusalimului (586 î.Hr.); activitatea lui profetică s-a desfășurat așadar printre exilați, pe o perioadă de 22 de ani. Privit cu neîncredere la început, din cauza viziunilor și cuvântărilor sale pesimiste, Iezechiel va fi recunoscut ca un adevărat profet abia după dezastrul dărâmării Ierusalimului, în anul 586 î.Hr.; el avea să țină trează speranța unui viitor mai bun după distrugerea regatului și a templului, demonstrând poporului că Dumnezeu este credincios întru promisiunile sale, cu tot dezastrul ce s-a abătut asupra poporului. Pentru acest rol al său, Iezechiel se numește profetul „fidelității divine”.

Profetul trebuie apoi să lupte din răsputeri împotriva falselor iluzii promovate de promisiunile pseudo-profeților, care sperau că în curând se vor întoarce în patrie. Atunci când totul se părea că este pierdut, Iezechiel arată că din casa lui David a rămas o odraslă care, plantată pe un munte înalt, va umple pământul (Iezechiel 17). În locul templului și al cultului distrus, el învață că va fi un templu nou, un cult nou, o ordine nouă (capitolele 40 – 48).
Iezechiel se numără printre marile personalități religioase din Israel. Lui i se datorește faptul că deportații din Babilon nu au fost absorbiți de păgânism. În fața cultului seducător al babilonienilor, el insistă pentru respectarea cultului mozaic, alături de îndeplinirea legilor morale. De altfel, se pare că ar fi fost ucis în Babilon de către un judecător al poporului Israel, pentru că l-ar fi mustrat din pricina idolatriei.

Cartea lui Iezechiel constă din multe preziceri, acțiuni simbolice, viziuni și parabole.

Y  Introducerea (capitolele 1 – 3) cuprinde chemarea profetului printr-o viziune inaugurală. Slava lui Dumnezeu manifestată deasupra unui car tras de patru ființe simbolice: om, leu, taur și vultur.

Y  Partea I (capitolele 3 – 24) cuprinde profeții de amenințare împotriva regatului Iuda și prezicerea dărâmării Ierusalimului, din cauza idolatriei, a corupției conducătorilor și a corupției poporului întreg, simbolizat prin trei parabole (lemnul viței de vie, femeia necurată și via: capitolele 15 – 17). Cu toate acestea, Iezechiel arată că Dumnezeu este îndurător și cheamă la pocăință: „Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa. Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri. Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea pe care va fi făcut-o. Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? Dar şi dreptul, dacă se va abate de la dreptatea sa şi se va purta cu nedreptate şi va face toate acele ticăloşii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi făcut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi făcut-o, şi pentru păcatele sale, pe care le-a săvârşit, va muri” (Iezechiel 18).

Y  Partea a II-a (capitolele 25 – 32) cuprinde profețiile de amenințare împotriva popoarelor păgâne, șapte la număr (Amonul, Moabul, Edomul, Filistenii, Tirul, Sidonul, Egiptul).

Y  În partea a III-a (capitolele 33 – 48), prin profeții de mângâiere, se arată că Dumnezeu este credincios în promisiunile Sale. Dar pentru a se împărtăși de promisiunile divine, evreii trebuie să se lepede de falsa încredere în descendența lor din Avraam. Bunul Păstor, noul David, va lua locul păstorilor celor răi (cap.34), Israel va fi ridicat la o glorie durabilă, în opoziție cu Edomul, care va fi distrus (cap.35,36). Regenerarea și unirea lui Israel se arată prin două parabole: viziunea oaselor celor morți care înviază și unirea în mâna profetului a două toiege, simbolizând unirea celor două regate (cap.37). Biruința lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor Săi, reprezentați prin Gog și Magog (cap.38). Capitolele 40 – 48 cuprind descrierea profetică a noului regat, a noului templu și a cetății celei noi, al cărei nume va fi: „Dumnezeu este aici”. Aceste capitole sunt simbolice și reprezintă o descriere poetică a viitoarei împărății mesianice. Noul templu, construit pe „muntele cel prea înalt” (care nu poate fi Sionul), nu are chivot al Legii; de asemenea, izvorul cel minunat care adapă și face fertil pământul cel nou, împărțit în mod egal între cele 12 seminții ale lui Israel și între străini, nu poate fi înțeles decât în sens figurat. De altfel, Noul Testament întrebuințează simbolurile lui Iezechiel ca să o descrie pe mireasa Mirelui (Apocalipsa 21) sau pe Păstorul cel bun (Ioan 10).

Cu privire la ideile mesianice, Iezechiel se aseamănă, dar în același timp se și deosebește de profeții anteriori.

Ca și aceștia, Iezechiel pune restaurația națională pe același plan cu venirea timpurilor mesianice, însă, ...în vreme ce până la el lucrarea divină se părea că se va realiza o dată și definitiv, Iezechiel descoperă orizonturi succesive și întrezărește o eră mesianică preparatorie, până la triumful definitiv al lui Iahve.

Profeții mesianice în cartea lui Iezechiel:

1. Acela căruia I se cuvine domnia:

„Ruină, ruină, ruină voi face-o, așa va rămâne și nu va mai fi, până ce va veni Acela căruia i se cuvine și i-o voi da lui” (Iezechiel 21: 27).

2. Păstorul cel bun:

Iezechiel vorbește și el despre Robul Domnului – Ebed Iahve (ca și profetul Isaia) și despre Păstorul cel bun (ca și profetul Ieremia), dar subliniază că Dumnezeu va pune pe robul Său ca păstor peste oile Sale și va realiza un legământ al păcii care va pune capăt războiului și nedreptății: „Eu voi veni să scap oile Mele, ca să nu mai fie pradă şi voi judeca între oaie şi oaie. Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul Meu David; el le va paşte şi el va fi păstorul lor. Iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul Meu David va fi împărat între ei. Eu, Domnul, am grăit acestea. Voi încheia cu acela legământul păcii şi voi depărta din ţară fiarele sălbatice, încât oile Mele să trăiască în siguranţă în pustiu şi să doarmă în pădure” (Iezechiel 34: 22-25).

3. Apă și duh:

„Vă voi stropi pe voi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou voi pune înlăuntrul vostru; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Și Duhul Meu voi insufla în voi, ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi rânduielile Mele” (Iezechiel 36: 25-27).

4. Legământul cel nou:

Iezechiel vorbește și el despre Noul Legământ – Berith Chadașa
(ca și profetul Ieremia), numindu-l în același timp „legământ de pace” (Berith șalom): „Voi încheia cu ei un legământ de pace, legământ veşnic voi avea cu ei. Și vor avea sfintele Mele pentru totdeauna şi voi aşeza în mijlocul lor locaşul Meu pe veci. Fi-va locaşul Meu la ei şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Iezechiel 37: 26, 27).

5. Apa cea vie:

În capitolul 47 profetul Iezechiel descrie viziunea unui „izvor de apă” ieșind
din altarul templului, care, mărindu-se, devine fluviu și curge spre marea moartă, însănătoșind apa și umplându-o de pești. Pe ambele maluri ale râului sunt copaci mulți și pomi ai căror frunze nu se vor veșteji, nici se va sfârși rodul lor. Sfinții Părinți, atribuind o însemnătate simbolică textului, spun că apa ce izvorăște din templu arată că de la iudei vine mântuirea, apa care sfințește simbolizând învățătura Mântuitorului.