Evanghelia dupa Ioan

Evanghelia dupa Ioan

1. Autorul: apostolul Ioan din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei și Salomeea, și frate al lui Iacov;

a) Din Evanghelie aflăm că a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, apoi devine ucenic al Mântuitorului, participă la nunta din Cana Galileii. După pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, devine ucenic permanent al Mântuitorului. Cei doi frați, Ioan și Iacov, sunt aleși de Iisus Apostoli, cu numele Boanerghes (Fiii tunetului) și se bucură de încrederea Domnului, făcând parte din grupul restrâns al celor trei Apostoli prezenți la Schimbarea la față, la învierea fiicei lui Iair și la alte evenimente. Ioan se prezintă pe sine ca „ucenicul pe care îl iubea Iisus”; stă la Cina cea de taină cu capul rezemat de pieptul Domnului; se află lângă crucea Mântuitorului care îi încredințează pe mama Sa; aleargă împreună cu Petru la mormântul Domnului în noaptea Învierii, iar după Înălțarea Domnului la cer, el este alături de Petru la vindecarea ologului din naștere, și tot împreună cu Petru este aruncat în temniță; părăsește Ierusalimul în timpul unei persecuții dar revine în prejma sinodului apostolic, la care este socotit, alături de Petru și Iacov, fratele Domnului, unul dintre „stâlpii” Bisericii din Ierusalim; după sinod părăsește din nou Ierusalimul, iar din Apocalipsă rezultă că a fost exilat în insula Patmos;

b) Tradiția bisericească spune că Apostolul Ioan și-a petrecut ultimii ani în Asia Mică, la Efes, unde a venit, se pare, după anul distrugerii Ierusalimului. Ieronim spune că obișnuia să zică celor din jur doar atât: „Copilașii mei, iubiți-vă unul pe altul”.

2. Autenticitatea: limba greacă mai puțin elegantă decât la Luca, folosind construcții aramaice și chiar multe cuvinte aramaice;

®     cunoaște bine topografia, cultul, datinile, sărbătorile iudaice, raporturile între iudei și samarineni, între iudei și galileeni, sectele iudaice existente și caracteristicile acestora; amănuntele pe care ni le dă în legătură cu activitatea Domnului ni-l arată ca fiind dintre Apostoli;

®     se pare că ultimele două versete ale Evangheliei au fost scrise de ucenicul său, Aristion, care spune despre Ioan: „Acesta (cel care s-a rezemat la Cină de pieptul lui Iisus) este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui e adevărată” (Ioan 21);

®     în fragmentul Muratori se spune că ucenicii l-ar fi rugat pe Ioan să scrie o Evanghelie, însă el nu voia să ia asupra sa o însărcinare atât de grea; postind ei ca să li se descopere voia lui Dumnezeu, în acea noapte i se descoperi Apostolului Andrei că Ioan e cel care trebuie să scrie Evanghelia în numele său, iar toți ceilalți să o revadă;

®     Clement Alexandrinul afirmă că știe din tradiție că Ioan a scris o „Evanghelie spirituală”, deosebită de celelalte, ce redau numai partea trupească a istoriei evanghelice. Unii contestă autenticitatea cap.21 pe motiv că Evanghelia pare a se termina cu cap.20;  informațiile amănunțite pe care cap.21 le oferă (arătarea Mântuitorului la Marea Tiberiadei, pescuirea minunată a celor 153 de pești, reintegrarea lui Petru în rândul Apostolilor) nu puteau fi date însă decât de unul dintre Apostoli.

3. Adresanții: putem presupune că Evanghelia se adresează creștinilor ce aveau nevoie să fie întăriți în credința lor în persoana Mântuitorului Hristos. Luând în considerare traducerea în greacă a unor termeni aramaici (sărbătoarea corturilor, sărbătoarea înnoirii templului), explicarea datinilor și instituțiilor iudaice, descrierea situației topologice a Palestinei, putem concluziona că Evanghelia este destinată creștinilor proveniți dintre păgâni. Din limbajul elevat și noțiunile abstracte, putem deduce că ea se adresează unui cerc cult de cititori, care trebuia să fie avertizat asupra concepțiilor greșite care începuseră să circule în legătură cu persoana Mântuitorului Hristos. Dar învățături greșite începuseră să circule în Asia Mică, prin urmare Evanghelia se adresa creștinilor din Asia Proconsulară, printre care Apostolul Ioan a petrecut ultimii 30 de ani ai vieții sale.

4. Timpul și locul scrierii: Efes, pe la anul 96,

5. Cuprinsul: Evanghelia are 21 de capitole și se împarte în:

a) prolog (1:1-18), în care se vorbește despre preexistența și atotputernicia Cuvântului lui Dumnezeu care s-a întrupat;

b) partea I (1-12) prezintă activitatea Domnului mai ales în Iudeea și Ierusalim, desfășurată în decursul a mai multor călătorii: prima călătorie la Ierusalim (1-4), în care alungă vânzătorii din templu, vorbește cu Nicodim; a doua călătorie la Ierusalim (5-6), în care vindecă pe ologul de la Vitezda și e mustrat de farisei că nu respectă sâmbăta, a treia călătorie la Ierusalim (7-10), în care vorbește despre apa cea vie, Lumina lumii, o iartă pe femeia prinsă în adulter, îl vindecă pe orbul din naștere, iar iudeii vor să-L ucidă cu pietre; a patra călătorie la Ierusalim (10) cu ocazia sărbătorii înnoirii templului, a cincea călătorie la Ierusalim (11-12), când îl înviază pe Lazăr și intră triumfător în cetate, călare pe mânzul asinei;

c) partea II (13-21), în care se vorbește despre patimile, moartea, învierea și arătările Domnului.