Inceputurile vietii crestine pe teritoriul tarii noastre: dovezi arheologie, lingvistice, martiri. Primele forme de organizare bisericească: Episcopia Tomisului

Inceputurile vietii crestine pe teritoriul tarii noastre: dovezi arheologie, lingvistice, martiri. Primele forme de organizare bisericească: Episcopia Tomisului

A. Începuturile vieții creștine pe teritoriul țării noastre:

1. Răspândirea creştinismului în teritoriul dintre Dunăre şi Mare: Încreştinarea regiunilor din Peninsula Balcanică s-a făcut chiar de Ap.Pavel şi ucenicii acestuia. În anii 65-66 a petrecut o iarnă în Nicopolis (Epir, Grecia), iar în 66 Tit propovăduia în Dalmaţia (II Tim. 4). Şi teritoriul dintre Dunăre şi mare (Dobrogea actuală), a purtat paşii a doi Apostoli: Andrei şi Filip. Mărturii istorice în acest sens: Eusebiu al Cezareii (sec.IV), în „Istoria bisericească”, spune că Sf. Andrei a predicat cuvântul lui Dumnezeu în Scythia, iar Epifanie (sec.VIII) spune că sciţii au fost evanghelizaţi de Sf.Ap. Andrei. La fel confirmă și Tertulian, Calendarul gotic, martirologiile occidentale din sec.IX (Beda Venerabilul, Rabanus Maurus, Florus de Lyon, Adon de Vienne, Usuard), creaţiile folclorice şi unele toponimice dobrogene (peştera Sf. Andrei, pârâiaşul Sf. Andrei). Cât îl priveşte pe Sf. Ap. Filip, mai multe mărturii istorice consemnează faptul că “Filip a convertit la credinţă aproape întreaga Sciţie”: Calendarul gotic, sec.IV (care înscrie printre zilele de sărbătoare nu numai pe Andrei, ci şi pe Filip, ziua de 15 nov. fiind consacrată cinstirii lui, cu precizarea că a murit la Hierapolis); Martirologiul lui Usuard şi Martirologiul lui Adon, cel din urmă precizând că Apostolul „a convertit la credinţa în Hristos aproape (întreaga) Sciţie şi a aşezat acolo diaconi, preoţi şi episcopi”. Creştinismul românesc este deci de origine apostolică.

2. Răspândirea creştinismului în Dacia: argumente logico-istorice:

a) Prin colonişti aduşi din sudul Dunării, dar şi din Asia Mică şi din alte provincii romane;

b) Prin soldaţi: legiunea XIII Gemina la Apulum (Alba Iulia) şi legiunea V Macedonica la Potaissa (Turda). Primul roman încreştinat a fost un militar, sutaşul Corneliu; ca dovadă, existenţa a numeroşi martiri creştini în rândul soldaţilor romani (mai ales în sec. III-IV);

c) Prin sclavi încreştinaţi, servitori ai coloniştilor înstăriţi;

d) Prin negustori creştini (ex. în N.T. – Lidia, Fapte 16) – se ştie că în timpul ocupaţiei romane în Dacia, legăturile comerciale cu Asia Mică, cu insulele greceşti şi cu alte regiuni romane erau în floare;

e) Prin captivi: goţii au pătruns pe teritoriul ţării noastre în sec.IV. În expediţiile pe care le făceau în sudul Dunării ei aduceau aici nu numai prăzi, ci şi captivi.

3. Mărturii ale scriitorilor creştini: Sf. Iustin Martirul şi Filosoful („nu există nici un neam... din cei ce trăiesc în căruţe şi în corturi şi crescând vite, la care să nu se facă rugăciuni în numele lui Hristos”); apologetul Tertulian („Hristos stăpânește și în ținuturile sarmaților, dacilor, germanilor și sciților”), Origen (scria că foarte mulţi dintre germani, daci… şi sciţi n-au auzit cuvântul Evangheliei – ceea ce înseamnă că unii l-au auzit).

B. Dovezi arheologice:

Multe vestigii arheologice descoperite la noi poartă simboluri creștine, care datează din sec.II-VI: sf.cruce, sub diferite forme: x, T, +, Bunul Păstor, mielul, pomul vieţii, peştele (în greaca veche termenul IXQYS (ihtis) însemna “peşte”; creştinii au folosit iniţialele acestui cuvânt pentru a desemna numele lui Hristos), porumbelul, corabia, ancora, măslinul, literele greceşti A şi W, chrisma sau monograma lui Hristos - sub forma IX sau XP.

Dintre toate aceste simboluri creştine, numai sfânta cruce şi monograma lui Hristos au rămas până astăzi.

1. Obiecte paleocreștine în Transilvania și Banat:

a) tăbliţa votivă de la Biertan, descoperită în 1775 la Biertan (jud. Sibiu); e formată dintr-un donarium şi un disc, ambele din bronz. Donarium-ul e format dintr-o tăbliţă dreptunghiulară pe care sunt inscripţionate cuvintele: “Ego Zenovius votum posui” (Eu Zenovius am pus ofrandă). Limba latină ne duce la concluzia că acest donarium aparţinea unei comunităţi daco-romane. Faptul că el se putea folosi doar agăţat (probabil de un policandru) ne determină să conchidem că în secolul IV exista o viaţă cultică bine definită, cu biserici creştine şi limbă proprie, termeni latini creştini;

b) gema de la Potaissa (Turda), sec. IV; descoperită prin 1830, a dispărut în 1848, aşa că astăzi se cunoaşte numai dintr-o descriere. Gema era din onix, de formă ovală (1,1 – 1,3 cm) şi avea sculptată pe ea scena “Bunului Păstor” – Iisus Hristos cu un miel pe umeri şi cu un altul lângă el, la picioare; un pom (al vieţii) pe ale cărui ramuri odihneşte o pasăre (simbol al Duhului Sfânt); o corabie din care cade un om în apă, în gura unui monstru marin (Iona); în jurul corabiei era criptograma creştină ΙΧΘΥΣ;

c) fragmentele de la Moigrad (Sălaj) - cel mai important e discul cu monograma lui Hristos, cu un fragment de inscripţie votivă – sec. IV;

d) basilica de la Morisena (azi Cenad, jud. Timiş) – aici au fost descoperite fundaţiile unei biserici cu baptisteriu din secolele IV-VI. 2. Obiecte paleocreștine în Oltenia: la Romula (jud. Olt) – două opaiţe decorate cu cruci, două geme (sec. III-IV), o cruciuliţă de bronz; basilicile de la Slăveni (jud. Olt - urmele unei biserici din sec. IV), de la Sucidava (azi Celei-Corabia - urmele unei basilici din sec.V-VI), de la Moigrad - sunt cele mai vechi lăcaşuri de cult creştin cunoscute în N Dunării.

2. Descoperiri arheologice în Dobrogea:

a) inscripţii creştine – aprox. 100, datând din sec. IV-VI; aproape jumătate provin de la Tomis, iar celelalte din Histria, Dinogetia, Callatis, Axiopolis, etc.;

b) obiecte paleocreştine: gema de la Tomis (sec.IV-V, Mântuitorul încadrat de Apostoli), discul refăcut de episcopul Paternus (înainte de 518, este din argint aurit, de dimensiuni mari, peste 6 kg; are numeroase simboluri creştine şi o inscripţie latină; azi se află la Muzeul Ermitaj din Petersburg); c) basilici paleocreştine (peste 35): la Tomis – 6 basilici, sec.V-VI; la Tropaeum Traiani (Adamclisi) – 5 basilici din sec.V-VI; la Histria – 7 basilici (sec.V-VI); la Callatis – o basilică de tip sirian din sec.IV-V; la Beroe (azi Piatra Frecăţei, jud. Tulcea) – s-au descoperit fundaţiile unei basilici din timpul lui Constantin cel Mare; e cea mai veche din sud-estul Europei; la Axiopolis – aici au fost îngropaţi martirii Chiril, Chindeas şi Tasius; la Niculiţel – o biserică din sec.IV-V, cu moaştele martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filipos; bisericuţele rupestre de la Basarabi (fost Murfatlar) - s-au descoperit 6 bisericuţe din sec.IV-V, unice de acest gen, săpate în carieră calcaroasă la 20 km de Constanţa.

C. Dovezi lingvistice:

Întăresc afirmaţia referitoare la pătrunderea creştinismului la noi începând cu sec.II d.H. Limba română îşi are originea în latina populară adoptată de geto-daci de la colonizatorii romani (de ex., „Crezul” şi „Tatăl nostru” au terminologie latină în proporţie de 90%).

Argumentul lingvistic demonstrează că încreştinarea noului popor a fost concomitentă cu procesul etnogenezei şi cu cel al formării limbii. Dacă încreştinarea ar fi fost mai târzie, atunci lexicul bisericesc ar fi fost preponderent slavon. O parte din aceşti termeni fundamentali de credinţă au fost împrumutaţi din lumea romană păgână, primind însă un alt conţinut, creştin, iar alţii au fost creaţi anume pentru exprimarea unor noi noţiuni de credinţă.

1. Termeni din lumea romană păgână: Biserică din lat. “basilica” („casă împărătească”); Dumnezeu: „Domine Deus”; Duminică – „Dies Dominica” (ziua Domnului); Crăciun (cei mai mulţi cercetători sunt de părere că denumirea vine de la “calatio”, prima zi a lunii, în care preoţii romani convocau poporul pentru anunţarea sărbătorilor din acea lună; cea mai importantă “calatio” era la 1 ianuarie, când se anunţau sărbătorile de pe parcursul întregului an; creştinii ar fi împrumutat această denumire pentru Naşterea Domnului care, până în sec. IV, se sărbătorea în preajma acelei “calatio” de la 1 ianuarie; alţi cercetători opinează că termenul ar deriva de la “creatio” – ziua “facerii” lui Iisus); Floriile (o sărbătoare păgână de primăvară, a florilor, numită “Floralia”; ea a fost asimilată de creştini cu intrarea Domnului în Ierusalim); Rusaliile „Rosalia” (ziua pomenirii morţilor); Sărbătoare „dies (con)servatoria” (limbile romanice apusene folosesc alt termen, latinescul “festum”); Lege – “lex” (avea sensul de religie, credinţă – vezi “legea românească”; limbile romanice apusene folosesc derivate din “fides”).

2. Termeni cu înţeles exclusiv creştin: Creştin – din “chrestianus”, derivat de la Chrestus (Hristos), a boteza (baptisto, are = a cufunda în apă), cruce (crux), înger (angellus), păcat (peccatum) a se ruga (rogo, are), sânt (sanctus), părinte, (parens, parentem).

D. Martiri creștini în ținuturile dunărene la începutul sec.IV:

La Sirmium (azi Mitroviţa, în Jugoslavia) au fost martirizaţi preotul daco-roman Montanus şi soţia sa Maxima, care au fost înecaţi în râul Sava la 26 martie 304; episcopul Irineu şi diaconul său Dimitrie în 6, respectiv 9 aprilie 304. La Cibalae (N-V de Sirmium): Donat, diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust (21 august). La Singidunum (azi Belgrad), diaconul Ermil şi temnicerul Stratonic, aruncaţi în Dunăre în 13 ianuarie 307. În Moesia Inferior la Novae: Sf. Mc. Lup (23 august).

La Durostorum (Silistra), în 298: Pasicrat şi Valentin (24 aprilie), Nicandru și Marcian (8 iunie), cu alţi 47 de ostaşi. În 304, lângă Durostorum trei ţărani: Quintilian, Maxim citeţul şi Dadas (28 aprilie). În 362, a fost chinuit şi ars pe rug soldatul Emilian (18 iulie), pentru că a distrus idolii dintr-un templu păgân.

În SCYTHIA MINOR:

La Tomis (Constanţa) la 7 martie 300 episcopul Efrem al Tomisului. Mai târziu, prin 320-323, au fost arşi de vii Macrobiu şi Gordian. Fraţii Argeu, Narcis şi Marcelin au pătimit tot în timpul lui Liciniu, prin 320-323. La fel episcopul Tit al Tomisului, pentru că a refuzat înrolarea în armata lui Liciniu.

La Axiopolis (lângă Cernavodă) au pătimit în 303 Chiril, Chindeas şi Tasius.

La Halmyris, 8 iulie, prin anii 290-303, preotul Epictet şi tânărul Astion, convertit de el (în 2001 i se descoperă moaştele făcătoare de minuni, astăzi la catedrala din Constanţa).

La Niculiţel (jud.Tulcea) în 1971 s-a descoperit o basilică paleocreştină (sec.IV-V). În cripta de sub altar s-au descoperit moaştele a 4 martiri: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos (+304-305), care astăzi se păstrează la măn.Cocoş. (Persecuțiile goților conduși de Athanaric împotriva creștinilor din Dacia: Sf. Nichita Romanul sau Gotul – 15 septembrie; Sf. Sava Gotul, înecat în râul Buzău, la 12 aprilie 372).

E. Episcopia Tomisului:

Aşa cum Apostolii hirotoneau episcopi pentru comunităţile pe care le converteau, tot aşa va fi făcut şi Sf. Ap. Andrei.

De fapt, pentru Sf. Ap. Filip se şi afirmă în “Martirologiul lui Adon” că acesta a aşezat în Scythia diaconi, preoţi şi episcopi.

Deşi episcopia de Tomis este atestată documentar abia în anul 369, au existat aici episcopi, probabil chiar din epoca apostolică.

1. În unele acte sunt pomeniţi episcopi tomitani înainte de anul 369. În actul martiric al sfinților Epictet şi Astion, martirizaţi la sfârşitul sec.III, se aminteşte de episcopul Evangelicus care i-a botezat pe părinţii lui Astion plecaţi în cătarea fiului lor.

2. Efrem, mort ca martir în timpul lui Diocleţian.

3. În timpul lui Liciniu întâlnim un episcop tomitan pe nume Titus, care ar fi murit ca martir.

4. La Sinodul I Ecumenic a participat şi un episcop din Scythia, lucru consemnat de Eusebiu de Cezareea („nici scitul nu lipsea din ceată”). Unii istorici consideră că numele acestuia era Marcu, alţii Teofil al “Gothiei”.

5. Primul episcop de Tomis atestat documentar este Bretanion. Istoricul Sozomen consemnează un conflict dintre Bretanion şi împăratul Valens în 369 (împăratul a încercat să-l determine pe episcop să intre în comuniune cu arienii. Bretanion a refuzat şi, lăsându-l pe Valens acolo, a plecat cu poporul în altă biserică. Împăratul, simţindu-se ofensat, l-a exilat, însă ulterior l-a repus în scaun, temându-se de o revoltă a sciţilor). Bretanion este, se pare, şi autorul actului martiric care însoţea moaştele Sfântului Sava în drumul lor spre Capadocia. A fost trecut în rândul sfinţilor, la 25 ianuarie.

6. Urmaşul lui Bretanion a fost Gherontie (Terentius), care a participat la Sinodul II Ecumenic din 381.

7. În 392 este consemnat ca episcop Teotim I, un localnic (daco-roman). În acest an era trecut de Fericitul Ieronim în rândul bărbaţilor iluştri ai creştinătăţii, model de virtute şi trăire creştină (făcător de minuni). În cursul păstoriei lui, în Scythia şi-au făcut apariţia hunii, care au sădit teroare printre localnici. Teotim a încercat să-i îmblânzească pe năvălitori şi chiar a făcut misiune de evanghelizare printre ei. Sozomen relatează două întâmplări miraculoase: la rugăciunea lui Teotim, acesta, împreună cu însoţitorii lui, s-au făcut nevăzuţi de ochii hunilor; încercarea unui hun de a-l face captiv pe Teotim, soldată cu paralizia barbarului. Aceste întâmplări i-au adus admiraţia hunilor care l-au numit “(Dumne)zeul romanilor”. Teotim a fost prieten cu Sf. Ioan Gură de Aur, participând împreună în anul 400 la un sinod la Constantinopol. Teotim a participat şi la sinodul de la Stejar din 403, în care l-a apărat pe Sf. Ioan. Curăţia vieţii lui i-a adus de timpuriu cinstirea ca sfânt (20 aprilie).

8. Un alt episcop tomitan este Timotei, care a participat la Sinodul III Ecumenic (431), semnând ca ortodox actele conciliului.

9. Urmaşul lui a fost Ioan (înainte de 448), “unul dintre cei mai buni teologi ai timpului”, care a participat activ la disputele teologice ale vremii.

10. În 449 îl întâlnim la Tomis pe Alexandru, care a participat la un sinod de la Constantinopol împotriva monofizismului. Deşi n-a participat la Sinodul IV Ecumenic (451), a semnat totuşi hotărârile ortodoxe ale acestuia.

11. În anul 458 împăratul Leon I adresa o scrisoare tuturor ierarhilor din imperiu, inclusiv lui Teotim II al Tomisului, care a răspuns declarându-se fără echivoc pentru Ortodoxie.

12. Despre un alt episcop avem ştiri abia în 518, când apare pe un disc de argint aurit numele lui Paternus. Acum au activat “călugării sciţi” cu binecunoscuta formulă “unul din Sfânta Treime a pătimit în trup”, faţă de care Paternus a avut rezerve. Într-un act sinodal din 520 semnează ca “episcop-mitropolit al Scythiei”, ceea ce înseamnă că existau şi alte scaune episcopale sufragane.

13. Ultimul episcop de Tomis cunoscut cu numele este Valentinian, care a purtat în 549 corespondenţă cu papa Romei în legătură cu “Cele Trei Capitole”. Alte episcopii în Scythia Minor: Existenţa mai multor episcopii în Scythia Minor în sec.VI este confirmată de mărturii istorice şi arheologice: fragmente de inscripţii descoperite la Callatis, Histria, care oferă informaţii despre mai multe episcopii, semnătura episcopului-mitropolit Paternus, scrierile călugărilor sciţi adresate împăratului Iustin, o listă („notitia”) a Patriarhiei Ecumenice cu episcopiile şi mitropoliile din secolul VI, care consemnează 14 scaune episcopale în Scythia Minor (Axiopolis, Callatis, Noviodunum, Halmyris, Histria etc). Acestea au fost înfiinţate probabil în secolul VI. În fruntea lor era mitropolitul de Tomis (probabil primul mitropolit a fost Paternus), care avea jurisdicţie nu numai asupra Dobrogei, ci şi asupra sudului Moldovei şi estului Munteniei.