Mântuitorul Iisus Hristos - Catehet si Pedagog Desăvârsit

Mântuitorul Iisus Hristos - Catehet si Pedagog Desăvârsit

1. Slujirea învățătorească

Cateheza creştină s-a născut o dată cu zorii creştinismului, avându-L întemeietor pe Hristos, iar ca izvor fundamental Evanghelia Sa. Slujirea învăţătorească, una dintre cele trei slujiri, egale în importanţa lor mântuitoare, asumate de Mântuitorul (deodată cu cea arhierească şi pastorală), este evidenţiată mai pregnant de către evanghelişti decât celelalte două. El era numit în mod obişnuit Învăţătorul (Rabbi, Didavskalo) apelativ pe care Însuşi l-a confirmat: “Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, că sunt” (Matei 23, 8-10).
Calitatea de învăţător era cerută în mod firesc de caracterul doctrinar, dogmatic, al creştinismului. Spre deosebire de păgânism, creştinismul este o religie-învăţătură şi trebuia, în consecinţă, să aibă neapărat un învăţător religios. Politeismul grec şi roman era o religie fără dogme, nepropunând adevăruri de credinţă, fiind, de fapt, un cult a cărui justificare se pierdea, teoretic, în legendă, mit, superstiţie. În contrast, creştinismul nu s-a mărginit la dimensiunea cultică, liturgică, cu toate că fost şi ea prezentă dintru început, ci şi-a conturat o doctrină, o teologie, pe baza învăţăturilor doctrinare propovăduite de cel mai mare Învăţător.

2. Deosebirea dintre Iisus și alți învățători

Chiar şi cei mai înverşunaţi dintre adversarii Săi au recunoscut cu sinceritate: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta”! Care era, de fapt, “secretul” acestei supremaţii retorice incontestabile? Răspunsul ni-l dă Evanghelistul Matei atunci când spune: “...Căci îi învăţa ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor” (7, 29). Iar puterea izvora din persoana Sa dumnezeiască, căci Omul-Hristos este, în acelaşi timp, întărit, împuternicit, de Dumnezeul-Hristos. El este Pedagogul prin excelenţă, paradigmă a oricărei pedagogii autentice. Părintele bisericesc Clement Alexandrinul a fost pe bună dreptate inspirat atunci când Lui, Pedagogului desăvârşit, I-a consacrat una dintre cele mai însemnate scrieri patristice, Pedagogul, în care spune la un moment dat: “Pedagogul nostru este Sfântul Dumnezeu Iisus, Cuvântul, Care conduce întreaga omenire. Însuşi iubitorul de oameni Dumnezeu ne este Pedagog”

3. Conținutul mesajului Său

Conţinutul învăţăturilor Sale vizează realităţile veşnice: Dumnezeu, suflet, nemurire, viaţa viitoare etc. În principal, trei mari teme sunt conturate în slujirea Sa didactică: Dumnezeu (Sfânta Treime), lumea (ca operă a lui Dumnezeu), omul, ultimele două fiind abordate permanent în perspectiva veşniciei. De aceea, în esenţă, marea temă a predicii şi catehezei Sale o constituie vestirea împărăţiei lui Dumnezeu: “Plinitu-s-a vremea şi împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” (Marcu 1, 15). Iar pentru dobândirea împărăţiei cereşti, a mântuirii propriu-zise, ascultătorii trebuiau să recunoască mesianitatea şi dumnezeirea Sa.

4. Principii și metode folosite

Metodele catehizării Sale anticipează, în sâmbure, cele mai eficiente principii şi mijloace pe care le-a promovat pedagogia ulterioară, inclusiv cea modernă, pe care le profesează de fapt şi astăzi. Esenţial, modul desfăşurării învăţământului hristic, la fel cu traiul Său cotidian, a fost simplu, apropiat, plin de iubire şi compasiune pentru cei umili, în acelaşi timp, însă, plin de demnitate, măreţie şi forţă spirituală. O simplă enumerare a principiilor şi metodelor pedagogice actuale va constata similitudini evidente în cateheza Mântuitorului. Selectăm câteva exemple:

a) Principii:
•1. Psihologic. Dumnezeiesc cunoscător al sufletului omenesc, Mântuitorul se adaptează permanent la mentalitatea, cunoştinţele şi preocupările celor cărora le vorbea. Într-un fel vorbeşte cu cei simpli, în alt fel cu Nicodim cel erudit. Vorbeşte autoritar cu Petru cel impulsiv, dar plin de tandreţe cu Zaheu, vameşul cel smerit...
•2. Natural. Fără să suprasolicite efortul de receptare al ascultătorilor, Mântuitorul, folosind cu tact metoda inductivă, învăţa mai întâi cele uşor de reţinut, evidenţiind cu prioritate ceea ce este esenţial de reţinut şi urmat: “Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă...” (Matei 6, 33);
•3. Intuitiv. Acest principiu, atât de recomandat şi astăzi în procesul educaţional, a fost utilizat cu precădere de Mântuitorul, în special prin rostirea parabolelor, folosind diverse mijloace intuitive, cum ar fi acţiunile (grăirea Sa era urmată în chip pilduitor de o fapta concretă, ca de exemplu o vindecare, o înviere, înmulţire a pâinilor etc.), individualizările (insistând, concret, pe atitudini ca: “Dacă ochiul tău te sminteşte...”, “Dacă-ti va da cineva o palmă...”), contrastul (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, Vameşul şi fariseul) etc.
•4. Temeinic, durabil: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu!” (Marcu 13, 31). Învăţătura Sa, dublată de exemplul iubirii Sale jertfelnice aveau să cucerească definitiv inimile ucenicilor Săi, încât Sf. Ap. Pavel se întreabă retoric şi mărturisitor, totodată: “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Foamea, prigoanele, strâmtorările...?” (Romani 8, 35).
•5. Activ şi practic: vorbeşte plugarilor despre semănător; podgorenilor despre lucratorii viei; pescarilor despre pescuitul minunat; samarinencei despre Mesia Cel aşteptat etc.;
•6. Educativ: urmăreşte nu doar informarea “despre...”, ci formarea, zidirea sufletească a omului. Nu cele trecătoare, ci cele veşnice: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).

b) Metodele, de asemenea, sunt cele mai eficiente şi astăzi:

1.      inductivă (parabolele),

2.      deductivă (predica de pe munte),

3.      analitică (pilda semănătorului),

4.      sintetică (“fiţi, dar, voi desăvârşiţi...”),

5.      genetică (“Eu sunt uşa...”),

6.      experimentală (pescuirea minunată, înmulţirea pâinilor);

c) Forma didactică este

- atât cea povestitoare (acroamatică), aşa cum o întâlnim în special în pilde,

- cea dialogică (întrebătoare sau erotematică), aşa cum o vedem în convorbirile particulare (de ex. cu samarineanca, cu Nicodim etc.).