Relatii interortodoxe si dialoguri ecumenice

Relatii interortodoxe si dialoguri ecumenice

Relațiile interortodoxe:

a) Prima conferință panortodoxă – Constantinopol, 1923, în timpul patriarhului ecumenic Meletie al IV-lea Metaxakis, la care au participat aproape toate Bisericile ortodoxe, cu excepția celei ruse. Problema principală a fost reforma sau îndreptarea calendarului vechi sau iulian, rămas în urmă cu 13 zile față de calendarul civil; în ședința a treia (mai, 1923), s-a hotărât să se suprime cele 13 zile de întârziere ale calendarului vechi sau iulian (au trecut la stilul nou: în martie 1924 – Patriarhia de Constantinopol, Grecia și Cipru; în iunie 1924 – Polonia; în octombrie 1924 – România și Georgia; în 1928 – Patriarhia Alexandriei; în 1968 – Bulgaria și Macedonia; de asemenea și Patriarhia Antiohiei, Albania, Cehoslovacia, Finlanda și mănăstirea Vatoped din Muntele Athos; au rămas pe stilul vechi: Patriarhia Ierusalimului, Rusia, Serbia și 19 mănăstiri din Muntele Athos).

b) A doua conferință panortodoxă – Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, 1930, la care s-au propus spre studiere 17 teme în vederea pregătirii unui viitor prosinod panortodox, care la rândul său să pregătească un Sinod panortodox.

c) Primul Congres al profesorilor de teologie ortodoxă, Atena, 1936, precedat de o conferință pregătitoare la București; în cadrul lui s-a discutat și despre viitorul Sinod panortodox, pe care unii l-au numit Sinod Ecumenic, în timp ce alții au declarat că numai după unificarea Bisericilor care au episcopat cu succesiune apostolică se poate convoca un Sinod Ecumenic.

d) A treia conferință panortodoxă – Moscova, 1948, care a discutat următoarele probleme: 1) Vaticanul și Biserica Ortodoxă (în care se critică papismul anticreștin, erorile și inovațiile acestuia); 2) Validitatea hirotoniilor anglicane (a cărei recunoaștere este condiționată de unitatea în credință și în mărturisire); 3) Biserica Ortodoxă și Mișcarea ecumenică (se cere să se comunice C.M.B. că Bisericile Ortodoxe nu pot participa la Adunarea I-a generală de la Amsterdam, din 1948, în calitate de membri, deoarece programul ei actual se orientează după unele vederi politice străine Ortodoxiei); 4) Problema uniformizării calendarului bisericesc a fost cea mai discutată (s-a hotărât păstrarea pascaliei alexandrine stabilită după calendarul iulian, potrivit hotărârilor de la Niceea, din 325, iar în ceea ce privește sărbătorile fixe, până la elaborarea și ratificarea celui mai perfecționat calendar, fiecare Biserică autocefală poate folosi calendarul ce a intrat în uzul Bisericii respective).

e) A patra conferință panortodoxă – Rhodos, 1961, la care s-au discutat temele cu care se va ocupa viitorul prosinod ecumenic (cerut la A doua conferință panortodoxă, din 1930).

f) A cincea conferință panortodoxă – Rhodos, 1963, unde s-a discutat problema trimiterii de observatori la Conciliul II Vatican, precum și propunerea Patriarhiei Ecumenice ca Bisericile Ortodoxe să stabilească, pe bază de egalitate, un dialog cu Biserica romano-catolică.

g) A șasea conferință panortodoxă – Rhodos, 1964, reia problema începerii unui dialog cu Roma, dar subliniază că pentru un dialog teologic real sunt necesare anumite condiții, pe care Enciclica din 1964 a noului papă, Paul VI, nu le respectă, acesta nerecunoscând Bisericii Ortodoxe o poziție de egalitate cu cea romano-catolică, ba mai mult, chemând toți creștinii să intre în staulul Romei; conferința a mai discutat și reluarea tratativelor cu Biserica anglicană și cu Biserica veche-catolică (Cele trei Conferințe panortodoxe de la Rhodos au fost convocate din inițiativa patriarhului ecumenic Atenagora I, iar delegațiile B.O.R. au fost conduse de I.P.S. Iustin al Moldovei).

h) A șaptea conferință panortodoxă – Chambésy, lângă Geneva, în Elveția, 1968, care hotărăște, printre altele: procedeul de pregătire a Sinodului panortodox (astfel, în 1971 a luat ființă Comisia interortodoxă de pregătire a Sinodului panortodox, care până în anul 2000 a organizat trei Conferințe preconciliare, în 1976, 1982, 1986, la Chambésy); continuarea relațiilor cu Biserica romano-catolică, Biserica anglicană și Biserica veche-catolică; începerea dialogului teologic cu Bisericile necalcedoniene sau vechi-orientale, precum și cu Bisericile luterane; întărirea acțiunii Bisericii Ortodoxe în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor.

i) Al doilea Congres al profesorilor de teologie ortodoxă, Atena, 1976 (în ultimii ani s-au mai desfășurat și alte congrese ale profesorilor de teologie ortodoxă, la Boston, București, Belgrad, etc.).

 j) Întâlniri ale Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale au avut loc în ultimul deceniu al secolului trecut, la inițiativa Patriarhiei Ecumenice: în 1992 la Constantinopol, în 1995 în insula Patmos, în 2000 la Ierusalim; delegațiile B.O.R. au fost conduse de P.F.Teoctist (s-a discutat despre integrarea europeană, relațiile cu celelalte Biserici creștine și cu organizațiile ecumenice internaționale).

Dialoguri ecumenice.

Organizații intercreștine premergătoare Mișcării Ecumenice:

Asociația Bisericilor anglicană și răsăriteană (înființată în 1864), Consiliul misionar internațional (din a cărui primă conferință, din 1910, de la Edinburg, se va dezvolta Mișcarea Ecumenică; în 1961 a fuzionat cu C.E.B.), Asociația mondială pentru promovarea

înfrățirii popoarelor prin Biserici (înființată în 1914).

De asemenea, Patriarhia de Constantinopol, preocupată de relațiile intercreștine, cere prin Enciclica patriarhului Ioachim al III-lea, în 1902, părerea celorlalte Biserici Ortodoxe privind colaborarea cu catolicismul și protestantismul, iar prin Enciclica din 1920 afirmă că diferențele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea apropierii și colaborării Bisericilor creștine, până se va putea ajunge la unirea lor deplină (!).

Mișcarea Ecumenică (care din 1948 s-a organizat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor) își are originea în trei mișcări paralele, al căror izvor comun este Conferința misionară mondială de la Edinburg, din 1910: gruparea Viață și Acțiune = Life and Work (cu conferințe la Stockholm, 1925, și Oxford, 1937), gruparea Credință și Organizare = Faith and Order (cu conferințe la Lausanne, 1927, și Edinburg, 1937) și Mișcarea misionară.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor: Constituirea acestuia s-a făcut la prima Adunare generală de la Amsterdam, 1948, prin unirea grupărilor L&W și F&O, având ca bază doctrinară următoarea declarație: C.E.B. este o asociație frățească de Biserici care primesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor. Adunările generale ale C.E.B.: 1) Amsterdam (Olanda), 1948 (A treia conferință panortodoxă – Moscova, 1948, cerea să se comunice C.E.B. că Bisericile Ortodoxe nu pot participa la Adunarea I-a generală de la Amsterdam, din 1948, în calitate de membri, deoarece programul ei actual se orientează după unele vederi politice străine Ortodoxiei; însă, prin Enciclica din 1952, patriarhul ecumenic Atenagora I recomandă Bisericilor Ortodoxe colaborarea cu C.E.B., iar în 1954 ia ființă Institutul ecumenic de la Bossey, Elveția, în care Bisericile Ortodoxe, în frunte cu Patriarhia ecumenică, își au reprezentanții lor); 2) Evanston (S.U.A.), 1954 (Reprezentanții ortodocși au criticat punctul de vedere protestant conform căruia Bisericile sunt asimilate cu un om păcătos, dar mântuit); 3) New Delhi (India), 1961 (Au fost primite în C.E.B. Bisericile Ortodoxe Rusă, Română, Bulgară și Polonă; s-a lărgit baza doctrinară de la Amsterdam, dându-i-se un caracter trinitar; Consiliul Internațional al Misiunilor a fost integrat în C.E.B.); 4) Uppsala (Suedia), 1968 (Tema: Iată, Eu înnoiesc toate); 5) Nairobi (Kenya), 1975 (Reprezentanții ortodocși au combătut pretenția protestanților de a transforma C.E.B. într-o suprastructură eclesial-universală sau într-un sinod ecumenic al tuturor Bisericilor și denominațiunilor creștine); 6) Vancouver (Canada), 1983 (Tema: Iisus Hristos, viața lumii); 7)Canberra (Australia), 1991 (Tema: Vino, Duhule Sfinte – înnoiește întreaga creație; delegația B.O.R. a fost condusă de Î.P.S. Daniel; reprezentanții ortodocși au protestat împotriva tendinței de relativizare a adevărului creștin prin punerea lui pe același plan cu alte tradiții religioase de nuanță panteistă; ca urmare, la întrunirea din 1998, de la Tesalonic, a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, s-a hotărât să se condiționeze participarea în cadrul C.E.B. de revizuirea unor metode de lucru ale acestuia, precum și de reconsiderarea practicii de rugăciune ecumenică); 8) Harare (Zimbawe), 1998 (S-au sărbătorit 50 de ani de la înființarea C.E.B.; s-a hotărât înființarea unei comisii speciale care să studieze propunerile Bisericilor Ortodoxe întrunite la Tesalonic). Conferința Bisericilor Europene, înființată în 1959, dar elaborându-și statutul și baza doctrinară trinitară ca o condiție de participare și discuții abia la cea de-a patra Adunare generală de la Nyborg (Danemarca), 1964, coordonează activitatea ecumenică pe plan european.