Se afișează postările cu eticheta Poezii crestine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezii crestine. Afișați toate postările

vineri, 3 august 2012

Poezii crestine

Radu Gyr

CREZUL
Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrâsnetul hain
si mii de lacate la use,
eu cum am fost, asa ramân.
Surpati asupra-mi munti si ape,
puteti chiar sa ma spânzurati.
Cu grele, negre târnacoape,
credinta nu mi-o sfarâmati.
Târâti-ma, de vrti, sub santuri
si îngropati-mi trupul stins.
Eu simt ca Fat-Frumos, din lanturi
puteri adânci de neînvins.
Puteti sa napustiti tot iadul
ca sa ma frânga pâna-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.
CREZ
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatal ziditorul,
dar mai cred si-n neamul meu,
înfratit cu dorul.
Cred în sfinti, dar si-n voinici,
cred în flori si-n cremeni,
caci tacutii mucenici
cu haiducii-s gemeni.
Dar mai cred ca într-o zi,
aspru, din furtuna,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mâna.
Si-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
caci prin sânge si prin fier
ne-om croi dreptate.
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatal ziditorul,
ce-a-nfratit în neamul meu
sfântul crez cu dorul !
O, BRAD FRUMOS…
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
si ochii de cicoare.
Revãd un scump si drag cãmin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s’aratã.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun si brad
s’au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe’ngãlbenite file…
Azi nu mai vine Mos Crãciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sã-mi plângã lângã use…
In bezna temnitei mã frâng
sub grele lespezi mute,
si-mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele…
PLIMBAREA ÎN CERC
Din moartea noastra.nchisa de milenii
ne scot în curtea hâda gardienii.
Cu ochii goi si plini de suferinta,
ne învârtim într-o circumferinta.
Calcam atenti, mecanice cadente
facând maneju-acestei penitente,
reglementar, sub cerul ca o zdreanta,
toti, unul dupa altul, la distanta.
Cu mâini de mort, cu fete de mumie,
strigoi în uniforma pamântie,
în geometria cercului tacerii,
tacem, cum ne ordona temnicerii.
Ce vested pare în ziua incolora
vazduhul jumatatilor de ora,
ce mic e basmul lumii si ce slut e,
când pasii dau ocol în trei minute.
Cum universu-ntreg încape-n bliduri,
în micul nostru cosmos dintre ziduri,
si cum masura vremii n-o mai bate
decât în rostul pâinii-nfulecate,
azi nu ne pasa daca mai tresalta
destinul nostru searbad ca o balta,
cum nu ne pasa daca-I luni sau miercuri
domesticiti, geometricelor cercuri.
Ieri, ne sugeau aducerile-aminte ;
azi nu ne pasa ce-a fost înainte . . .
Cu ochii grei si supti de suferinta,
ne-mpleticim într-o circumferinta.
IDENTITATE
Esti, Doamne, bun ; eu, pamântean si rau !
În dragoste nu-ti seaman, nici în mila,
dar dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer, nu din argila.
Nu Ti-am râvnit nici razele subtiri,
nici talpile strapunse de piroane,
dar Tu ma faci partas la rastigniri
sa-Ti tot îngân osânda la icoane.
Sfintit de cruci pe care nu le-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,
sau eu ma urc spre raiul Tau, bând fiere ?
Cu necersita slava Tu ma-ncarci
si-n cuie, când sfintenia ma frânge,
oftând ma uit la ranile prea largi
si-Ti cresc alaturi, sânge lânga sânge . . .
DENIE
Si primavara parca era alta,
curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stânci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.
N-aveam taiate-n cremene nici fata,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura si viata
si inimile noastre a capsuni.
Pe-atunci purta si vântul flori în chica
si cântecul pe frunte, prour nou,
si-n fiecare cuib de rândunica
pui de heruvi tâsneau din orice ou.
Cazând din cer ori coborând din luna,
ne asteptau caisii în pridvor ;
mergeam cu ei la denii, împreuna,
si ne-nchinam ca ramurile lor.
Iisus venea cu roua în potire,
priveam adânc în ochii Lui adânci,
si înviam în orice rastignire,
când surâdeam pe crucile de-atunci . . .
A VENIT SI-AICI CRÂCIUNUL
(O, ce veste minunata !)
A venit si-aici Craciunul,
Sa ne mângâie surghiunul ;
cade alba nea
peste viata mea,
peste suflet ninge.
Cade alba nea
peste viata mea
care-aici se stinge.
Tremura albastre stele
peste dorurile mele ;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.
Maica Domnului curata
Ada veste minunata.
Zâmbetul tau drag
înfloreasca-n prag
ca o zi cu soare.
Zâmbetul tau drag
îl asteapta-n prag
cei din închisoare.
Peste fericiri apuse
tinde-Ti mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te asteapta-n zori,
pieptul lor suspina.
Cei din închisori
Te asteapta-n zori
Sa le-aduci lumina.
STEAUA PRINDE SA LUCEASCA
(O, ce veste minunatã)
Steaua prinde sa luceasca
peste ieslea-mparateasca
si din nou trei magi
varsa din desagi
aur si tamâie.
îngerii de sus
magilor le-a pus
cerul sub câlcâie.
Lumea-n cântec se desteapta,
pe Mesia Îl asteapta.
Zâmbete ceresti
intra pe feresti,
vin în orice casa
si în orice gând
arde tremurând
câte-o stea sfioasa.
Numai temnita posaca
a-mpietrit sub promoroaca.
Stam în bezna grea,
pentru noi nu-i stea,
cerul nu se-aprinde.
Îngerii grabiti,
pentru osânditi,
nu aduc colinde.
O, Iisuse Împarate
Iarta lacrimi si pacate .
Vin sa-nchizi usor
Ranile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi Te-om astepta
Caci pe crucea Ta
Stam batuti în cuie.
ANTITEZE
N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
surâd numai acei care suspina,
de n-ai fi râs, n-ai fi stiut sa gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duve-n ochi lumina.
Si daca singur rana nu-ti legai
cu mâna ta n-ai unge rani straine,
n-ai jindui dupa un colt de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Si nu te-nlti în slavi daca nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amara,
iar daca-nvii în zâmbetul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseara
MÂNASTIRI
TISMANA
Cine te-a-nfrunzit cu pana,
alb trifoi de piatra vie ?
Cresti pe zare, elegie,
nufar de opal, Tismana.
Leaturi negre, mânastire . . .
În arginturi, sub stergare,
sfinti albastri ca o zare
au frunti limpezi de potire.
Un zugrav de cer si stele
-hot de flacari si stiubeie –
tâlhari din curcubeie
aur tânar si vopsele.
Si, cu mâna diafana
si lumini cutremurate,
chipul Maicii-Prea-Curate
l-a furat într-o icoana . . .
Subtiati pe zid, în strai cu
flori de fir si de zapada,
scrisi, frumos, ca-ntr-o balada,
ctitori ; Mircea, Radu, Vlaicu.
COZIA
Toamna, gemând de ape despletite,
trozneste, lung, din bârne, ca o pluta.
Oltul, vâlvoi. Dar seara ca un schit e,
si muntii i-aduc smirna ne-nceputa.
Când bare cozianul din nuceturi
cu duh amar de nuci în desfrunzire,
în fundul serii se deschid sipeturi
si cad inele mari pe mânastire.
Padurile cu chica de beteala
se roaga-n soapta lânga paraclis . . .
Vopsit pe veac cu umbre lungi de vis,
tresare voevodu-n zugraveala,
gatit în adamascuri si dulama
si la genunchi cu pajuri bizantine.
Sub somnul lui -lupoaice de arama-
s-au tolanit zbârlitele Rovine.
Sfintii si-au pus stiharul si caltunii
si calca lin cu pasi de chiparoasa.
În jet sta Maica-Domnului sfioasa
Si numara mataniile lunii.
Tacerile au mâini de sticla vie
si matasosi botfori de albastrimi . . .
În noaptea asta, la arhondarie,
Trudit de drum, adoarme-un heruvim.
FRASINEI
De dimineata, staretul Silvestru
si-a potrivit dasagii la mijloc,
s-a închinat din sea si, în buestru,
a pogorât de vale, la mitoc.
Ci fratele Ion, tânjind sub nuc,
i-a tremurat în lacrima privirii
pân’ s-a tot dus, urmat ca un haiduc
de câinele latos al mânastirii.
Caprele pasc, cucernic, iarba vie . . .
Ion, pe brânci, îsi mângâie usor
tuleele balaie din barbie
si pleaca geana si ofteaza dor.
Se-nfunda-n vale drumul spre mitoc.
O fi, de-acuma, staretul departe,
o fi ajuns la târg, la iarmaroc,
-cum a vazut si fratele-ntr-o carte –
cu vite si straini gatiti nemteste
si cu negutatori si cu dughene . . .
Ofteaza iar, si-o umbra albastreste
si-i cade, fluturata, peste gene.
De patru ani n-a coborât mai jos
de piatra ceia scrisa-n slova rece
cu blestem greu : sa viermuiasca-n os
glezna muierii ce cuteaza-a trece.
Si la muiere cugeta Ion,
Si o uraste, c-o urasc si ei,
si iconomu-Antim si Simion
si cuviosu-eclesiarh Andrei . . .
Dar dorul dupa târg flutura geana
si merge dupa staret cu îndemn.
Ca-n vis îl vede : sfânt plecat din strana,
cum târguieste smirna si-undelemn,
si cum se-ntoarce, leganat, din zare,
pe drumul mânastirii singuratic,
sub patrafirul cu margaritare
al serii, pe calutul gânduratic . . .
Ion surâde. Si-n surâsul lui
parintele Silvestru lin se pierde
sub ramuri tamâiate de catui,
dus ca un mag de un luceafar verde,
si suie-ncet cararea haiduceasca,
în timp ce-si varsa stelele fântâna,
iar luna se da jos, calugareasca,
sa mi-o atinga staretul cu mâna.
ARNOTA
Domnul spânzura si fura,
pus în scaun pentru pungi.
Turcii sug si Tara-ndura
si-i bestema-n doine lungi.
Aga tânar – vis, furtuna –
viscoleste zarea, crângul.
Razmerita lui pe luna
creste-nalta cât parângul.
Tineretea lui : bulboana,
tunet lung de primavara,
vifor alb de berze, geana
lacrimata peste tara . . .
Vultur negru da târcoale
în rascoala-i de oltet.
Coropisniti – mustafale –
pun pe tigva agai, pret.
Voda : clocot, fiere crunta.
Dar aprins de razvratire,
aga serpuie spre munte,
fugarit de stapânire.
-Alelei, boier potrivnic,
Viezur esti, naluca, iele ?
Ziua, ‘n grotele de schivnic,
noaptea, catarat spre stele !
Luna daura potcoava.
Baltaret cu buza lina
cânta-n papura suava,
se mladie, se închina.
Pânda codrilor cu gluga.
Numai stâncile se roaga,
râpele când vor sa fuga
dupa sluga, dupa aga.
Tolanita la picioare
plânge sluga arnauta,
pune-oftat pe mâini amare,
cu lingori de alauta . . .
Ochi de balta, sus pe creasta,
si fugarii-n papurisuri,
sa le sufle luna-n coasta,
clatinând paienjenisuri.
Trec luceferii ca duhuri
cu sâneata lor subtire ;
lisitele verzi din stuhuri
le vâneaza cu safire.
-Capra neagra, caprioara,
vii s-adulmeci, vii s-alungi
urma agai, care zboara
pe arcus de trestii lungi ?
Cine urca povârnisul ?
Vin gealatii plini de ghinturi,
ca sa bâjbâie-ascunzisul
dintre nuferi si arginturi.
-O, Maria-Ta, Stapâne,
Iarta ruga unei slugi :
schimba-ti straiele cu mine,
da-mi turcana Ta si fugi !
Aga-si daruie tuslugii
si botforii, si saruta,
arse, lacrimile slugii,
credincioasa, arnauta . . .
Peste fuga alba : flinte.
Noaptea-l duce-n glugi si-n plasa,
patrafir cu margarite
mirosind a chiparoasa.
Numai papura se zbate.
Foaia fiue : fugi, fugi . . .
Luna bate cu agate
în islicuri verzi de Turci.
Arnautu-n stuh rasare :
straie scumpe si dulama.
Sar brotacii-n chilimbare,
Chilibarelor li-e teama.
Iures potera : - Stai, aga !
sub satâre, teasta sparta.
Coasta, sita. Bratul, doaga.
Fruntea, cofa, se desarta . . .
Crunti gealatii-n vai coboara.
tigva slugii la oblânc . . .
Voievod cu fruntea unsa,
aga-n scaun de domnie.
Pe jepi si pe stânci cu zale,
suie râpa si viroaga.
Verde plai sub reci opale.
Trist, Maria Sa se roaga.
Dar în plaiul rugaciunii,
grunj de cer si de podoaba –
creste pe aiasma lunii
ctitorie basaraba.
Fruntea slugii în icoana,
ochi si oase : ziduri mute.
Ca în vis se-ndoaie-o strana
Mâna agai s-o sarute . . .
Sparge Bistrita laute,
zvonul papurei de sânge :
-Arnaute, Arnaute,
Voda plânge, Voda plânge . . .

MÂNASTIRE DINTR-UN LEMN
La domneasca sarbatoare
Jupânita lin adie.
Boieresc fecior tresare,
scapa cupa sttravezie.
Sfânta de iconostas e
ori odrasla voivodala ?
Zari au scris-o cu plaivase
si-au suflat-o cu beteala . . .
Dragostea, zbor cu inele,
pasare galbena-n cioc,
ciuguli inima
si stele,
dormi în sân cu busuioc.
Dorule, albastra iada,
pas subtire fara zvon,
îti culci botul de zapada
pe brat tânar de cocon.
Suflet de catea, muiere,
scorpie pusa-n domnie,
Doamna Chiajna, gând de fiere :
stavilar la cununie.
Jupânita, plâng funinge
ochii vostri de urmuz.
Vânt te bate, stea te ninge,
tinerete cuib de sturz.
Noaptea : alba Boboteaza.
Lacrimi. Fiul de boier
pelin bea, pelin ofteaza,
pelin plânge pe hanger . . .
Fuga taie ca o lama . . .
Fata alba urca zari,
cu botfori si cu dulama,
baieteste-nfipta-n scari.
O asteapta la bulboana
dragostea la sold cu spada.
Peste roibii -fum si goana-
cade luna, suna zada.
Maica rea, cu neagra stema,
Si blestem dupa fugara :
pe logodna anaftema,
pe inele grea ocara.
Tristi, în cula lor vâlceana,
mirii singuri. Dar de nunta
Maica Precista, icoana,
luminând, binecuvânta.
Rai suav de promoroaca
si conacul ca un rai . . .
Oaspe-n sanie saraca
numai sfântu Niculai . . .
Zodii mari se misca peste
tinerii-n singuratate . . .
În amarta lor poveste
luna pune zari brumate.
În seri adânci de toamna si matasa,
vin frunzele de-afara, intra-n casa,
si-adorm pe mâini subtiri de jupâneasa.
Îngenunchiati la Maica Domnului,
boierul tânar si iubirea lui . . .
Porti crapa sub satâre si topoare.
Sar drugii. Lotrii zdruncina zavoare.
Gem slugile cu unghia-n grumaz,
albus se scurge ochiul pe obraz.
Cad mâinile argatilor din coate.
În oase boante maduva se zbate.
Tigve rânjesc holbându-se din pari
la slijnicele rasucite sub tâlhari.
În beci, la praznic, ucigasii beti,
împroasca butiile cepuri în pereti,
se leagana de creanga de artar
vataf si surugiu si bucatar.
Boieru-n piept cu seapte cutitoaie . . .
Tânara Doamna,unde fugi în ploaie,
printre pietris si maracini,
prin tais piezis de spini
si prin foarfeci de ciulini ?
Stâncile si besnele
îi sfâsie glesnele.
Paru-n vânt. Fara boccea,
doar la piept cu Precista.
Hohotind, bocind, jelind,
cu icoana de argint . . .
Pe colnicul verde,
Uite, da navala
greu slodun, sub cer de
rumena gateala.
Adapost vadanii
scorbura si murii.
Luna-i da matanii
hrana-i duc vulturii,
capre negre, ciute
si cocosi de munte . . .
Seara vin pe plute
stelele marunte,
o acopar moale,
-saluri de oglinda-
viorii paftale
pe tristeti sa-i prinda . . .
Cu azur suflata,
printre crengi si joarde,
Maica-Prea-Curata
soare tânar arde.
Sub icoana-n bruma,
doua maini catuie.
Crinii lor afuma
smirna si tamâie :
-Maica fara de prihana,
munte de margaritare,
rai cu lacrimata geana
leganând aiasmatare,
cer însamântat în floare,
coapsa ce-ai rodit lumina,
pântec nascator de soare,
zare izvorând sulfina,
bucura-te mânastire,
roua si catapeteasma,
si fa-mi ranile mireasma
si mormântul mântuire . . .
Plânsele arânguri
suna spre mitocuri.
Pogorând parânguri,
toamna-aprinde focuri.
Pleaca-n cer si-n slava
frunzele cu sclipat.
Lisita bolnava,
Toamna da un tipat.
Când, mitosi, sub gluga,
vin oieri din munte,
umbra vad în ruga
si cernita frunte . . .
Baltaret potrivnic,
Doamna, îti desfoaie
anii tai de schivnic
cu lingori de ploaie . . .
Ca din tetravanghel,
ca din molitfelnic,
ti-a venit arhanghel
lunecând sfielnic,
trupul mic ti-l lasa
printre frunze grele,
inima, culeasa,
ti-o îngroapa-n stele . . .
Luna dupa cerbi îsi suna cornul
si luceferii îsi leapada talantii.
Sageteaza-arcasii capricornul,
prastii bat în zodia balantii.
Chiajna a pornit la vânatoare,
luminisuri verzi deschid feresti . . .
Prin paduri vâlcene vuitoare
chiotul gonacilor domnesti.
Ruguri vii de vulpi si caprioare,
si, vânati, mistretii în bulboana . . .
dar se-ntorc gonacii. Caru-Mare
luminase-n scorbura icoana.
oseminte tinere sub frunze
si inel domnesc în os subtire . . .
Doamna Chiajna, cine-n piept îti strânse
neagra matragunii otravite ?
A cazut din stele scorpionul
sa-ti învenineze vânatoarea.
Vipera te suera mustrarea,
si pacatele îti latra faetonul.
Lânga scorbura cu Sfânta-Prea-Curata,
Doamna tarii varsa plâns amar . . .
Si din plâns de maica vinovata
si din scorbura slodunului altar,
pe cenusa de odrasla spulberata,
schit de sita creste nenufar.
METANIE
de Radu Gyr
Doamne, fã din umilintã
pod de aur, pod înalt.
Si din lacrimã, velintã,
ca pe-un pat adânc si cald.
Din lovirile nedrepte,
faguri facã-se si vin.
Din înfrângeri, scãri si trepte;
din cãderi, urcus alpin.
Din otrava pusã’n canã,
fã miresme ce nu pier.
Si din fiecare ranã,
o cãdelnitã spre cer.
Si din orisice dezastru
sau crepuscul stins în piept,
Doamne, fã lãstun albastru
si dã zâmbet întelept.
(Inchisoarea Aiud)
INTELEPTUL
de Radu Gyr
Nu scuip pe’nfrângerile mele!
Ce-am adorat nu stiu sã ard
si nu ridic în vânt obiele
în locul ruptului stindard.
De funia spânzurãtorii
dezastrele nu mi le-agãt
si nici mândria din victorii
n’o pun sperietoare’n bãt.
Cu-aceleasi zâmbete’ntelepte
îmi port si lanturi si cununi
urcând spre soare clare trepte
sau coborând printre furtuni.
Si merg pe-acelas tãrm ce suie,
la brat cu prieteni sau vrãjmasi,
de-o fi sã-mi batã trupu’n cuie
sau sã-mi presare crini sub pasi.
(Inchisoarea Aiud)
MORTII
de Radu Gyr
Pe sub fereastrã trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi;
trecurã ieri, trecurã azi,
numãrul lor cine-l mai stie?
Cãrutul tras de un ocnas
pe drumul plopilor îl duce;
nu sunt nici prapuri si nici cruce
si nici-o vamã prin oras.
Nici o logodnicã nu plânge
în urma mortului uitat,
ci din vãzduhu’nvolburat
o panã galbenã se frânge.
Noi stãm la geam, privim în zare
cum fâlfâie aripa mortii
si ne’ntrebãm: pe mâine, care
o sã atingã zarul sortii?
(Inchisoarea Aiud)
INSCRIPTIE PE O FEREASTRÃ
de Radu Gyr
Flãmând de lume, nesãtul de cer,
fereastrã grea, stau ceasuri
lângã tine,
cu brate’ntinse cãtre tot ce vine,
cu ochii’n lacrimi, cãtre câte pier.
In zori, când te deschizi spre infinit,
fereastrã, parcã aripi ti-ai deschide
si parcã-ai vrea sã zbori spre tãri toride,
ducându-mã, pe aripi rãstignit.
Iar în amurg, când joacã depãrtari
în geamul tãu însângerat de soare,
ca aripi mari ce n’au putut zboare,
te’nchizi rãnitã, peste renuntãri.
(Inchisoarea Aiud)
CREZUL
de Radu Gyr
Puneti-mi lanturi si cãtuse
sã sune scrâsnetul hain
si mii de lacãte la use,
eu tot ceiace-am fost rãmân.
Surpati asupra-mi munti si ape
puteti chiar sã mã spânzurati.
Cu grele, negre târnãcoape,
credinta nu mi-o sfãrâmati.
Târâti-mã de vreti sub santuri
si îngropati-mi trupul stins.
Eu sorb,ca Fãt-Frumos, din lanturi
puteri adânci de neînvins.
Puteti sã nãpustiti tot iadul
ca sã mã frângã pânã’n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.
(Inchisoarea Aiud)
IMN MORTILOR
de Radu Gyr
Morminte dragi, luminã vie,
sporite’ntr’una an de an,
noi v’auzim curgând sub glie,
ca un suvoi subpãmântean!
Ati luminat cu jertfe sfinte
pãmântul, pânã’n temelii,
cãci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.
Ascunse’n lut, ca o comoarã,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma’n tarã,
vã regãsim mereu în noi!
De vi s’au smuls si flori si cruce
si dacã locul, nu vi-l stim,
tot gândul nostru’n el v’aduce,
îngenuncheri de heruvim.
Morti sfinti în temniti si prigoane.
Morti sfinti în lupte si furtuni,
noi am fãcut din voi icoane,
si vã purtãm pe frunti cununi.
Nu plângem lacrimã de sânge,
ci ne mândrim cu-atâti eroi.
Nu! Neamul nostru nu vã plânge,
ci se cuminecã prin voi.
(Inchisoarea Aiud)
POM DE CRACIUN
de Radu Gyr
Cu îngerii ce se-ndurau sã vinã,
veneau smochine din Ierusalim,
iar noi pândeam, prosteste si sublim,
pe mos Crãciun la geamuri de herminã.
Si când plângea în cer un heruvim,
cãdeau în brad mari lacrimi de luminã,
crestea din fiecare-o mandarinã,
si ne dãdea azur sã mirosim.
Ce gravi stau astãzi numai pe morminte
serafi de piatrã, orbi si fãrã grai.
In sãnii nu mai vin ca mai-nainte
nici mos Crãciun, nici Sfãntul Neculai,
iar noi am pus prin cetini oseminte
si-am oblonit fereastra cãtre rai.

LEAGÃN FÃRÃ CÂNTEC

de Radu Gyr
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagãn pe pãmânt.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.
Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna în cerdac.
Nu te-alintã soapta nimãnui
si nici lapte’n tâta mamei nu-i.
Cãci pe lumea asta n’au rãmas
decât vânturi cu suspin în gals,
foamea ta în albia de tanc,
plânsul mamei cu blestem adânc
si scrâsnirea lantului zãlud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagãn pe pãmânt.
O, BRAD FRUMOS…
de Radu Gyr
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
si ochii de cicoare.
Revãd un scump si drag cãmin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s’aratã.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun si brad
s’au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe’ngãlbenite file…
Azi nu mai vine Mos Crãciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sã-mi plângã lângã use…
In bezna temnitei mã frâng
sub grele lespezi mute,
si’mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele…
(închisoarea Aiud)
'pr.Ilie Cleopa'

Maica Domnului

Monday, August 27th, 2007
Maica Domnului Hristos
Este norul prea frumos,
Nor în care s-a ascuns
Soarele Hristos lisus.
Maica Domnului este nor
Prea frumos şi prea uşor
Care pe Soare a purtat
Şi lumea a luminat.
Ea este nor prea sfinţit
Ce pe Domnu-a odihnit
Pe Soarele cel gândit.
Acest Soare gânditor Prea slăvit şi-nţelegător Când în nor El a intrat
L-a sfinţit si luminat.
S-a făcut lui şi palat,
Ca […]

Despre avorturi

Sunday, October 15th, 2006
Oare mama sa mai fie
Aceea ce-si omoara fiii?
Care fiara vreodata
Si-a omorât a sa fata?
Nici o fiara, tu sa stii,
Nu-si omoara ai sai fii,
Numai mama cea crestina
S-a facut ca o haina.
Este mai rea ca o fiara,
E de plâns si de ocara
Ca ea îsi omoara fiii
Si este vas al urgiei.
A lui Dumnezeu urgie
O va munci pe vecie
Ca […]

Cum putem intra in Rai

Sunday, October 15th, 2006
De voim in rai sa fim,
Pe Domnul sa-L preaslavim,
Porunca sa I-o pazim
Pe aproapele sa-l iubim.
Biserica s-o cercetam,
Pe preoti sa-i ascultam,
In Scripturi noi sa citim,
De eretici sa fugim.
De rau noi sa ne ferim,
Fapta buna s-o cinstim,
Curat sa ne pocaim
Si sa ne marturisim.
Pe-nsetati sa-i adapam,
Pe bolnavi sa ii cautam,
Pe inchisi sa-i cercetam,
Pe cei […]

Taina Sfintei Spovedanii

Sunday, October 15th, 2006
Taina Sfintei Spovedanii
O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume.
Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.
Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.
Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni Sfintii
Ei canoane au fixat
Sa ne spovedim curat.
Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata […]

Rugaciune pentru vrajmasi

“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”
“Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.”
“Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.”
“Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.”
“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”
“Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii.”
“Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi.”
“Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor.”
“Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am linguşit în sine-mi.”
“Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie.”
“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”
“De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.”
“De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.”
“De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.”
“De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier. ”
“De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.”
“De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.”
“Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului tău.”
“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”
“Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea:”
“pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;”
“pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;”
“pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;”
“pentru ca inima
mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;”
“pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;”
“ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.”
“Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.”
“Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.”
“Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.”
“Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.”
“Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.”
“Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.”
“Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei. “

Jertfa cuvintelor

Meditaţie.
Jertfa cuvintelor.
Primeşte jertfa cuvintelor mele, Părintele meu- primeşte gânguritul unui copil ce se căieşte, Părintele meu!
Îndreptează-mi cuvintele cu adevărul Tău şi primeşte-le la picioarele scaunului Tău.
Tămâiază-mi jertfa cu tămâia înmiresmată a rugăciunii unui sfânt şi nu o lepăda, o, Stăpâne Întreit strălucit al lumilor.
Cetele îngerilor Îţi aduc o jertfă mai grăitoare, dar cuvintele lor se revarsă spre ei de la Tine şi se întorc la Tine, neviciate de urâţenia întunericului şi neoprite în gâtlej de păcat.
Sunt sărman şi n-am nimic altceva să aduc pe altarul Tău de jertfă în afara acestor cuvinte.
Chiar de-ar fi Să-ţi aduc jertfe, Ţi-aş aduce tot cuvinte (pe jertfelnicul Tău). Căci ce sunt creaturile decât tot cuvinte. Tu ai umplut întregul univers cu limbi care sunt flăcări care se ridică să Te laude şi apărând ele Îţi şoptesc rugăciunile lor.
Chiar dacă ar fi să-Ţi jertfesc un miel, totuşi până la urmă Ţi-aş aduce drept jertfă un cuvânt.
Chiar şi o pasăre de-ar trebui să Ţi-o jerfesc, până la urmă tot un cuvânt Ţi-as jertfi.
De ce aş oferi jertfă altcuiva cuvântul Domnului meu, de ce pe el altcuiva şi nu pe al meu?
Cine m-a făcut stăpân peste viaţa altcuiva şi peste cântul altcuiva, peste flacăra şi jertfa altcuiva, cine?
Cuvintele mele sunt viaţa şi cântul meu, flacăra şi jertfa mea. Am luat din ceea ce este al Tău şi ţi-o ofer tot Ţie- primeşte-o şi nu o lepăda. O, Maică plină de iubire şi de bunătate.
Am strâns o mână de grâu dintr-un câmp de neghine; primeşte doar un bob de grâu din mâna mea şi Tu mă vei face fericit.
(Cf. Matei 13,24-30)
Dintr-un singur bob Tu poţi face pâine suficientă pentru naţiuni întregi.
Primeşte-mi obolul, O, Fiule Care Înviezi, primeşte şi nu lepăda bănuţul unui sărman.
Primeşte jertfa nu de dragul meu, ci de dragul cuiva care este chiar mai împovorat decât mine; există o astfel de persoană?
Pentru cineva care nu are nici măcar ceea ce am eu, de dragul acestuia primeşte-mi jertfa; există o astfel de persoană?
Lumea m-a stors ca pe o lămâie, de-abia de-am mai putut răsufla şi am gemut. Fie ca îngerii să umple de cântare geamătul meu şi fie ca ei să Ţi-l aducă jertfă Ţie Dragostea mea.
Îmi amintesc de toate binecuvântările pe care Tu mi le-ai dăruit de-a lungul vieţii mele, însoţitorul meu Cel neclintit, iar eu Îţi ofer în schimb un dar din partea mea.
Eu nu Îti ofer întregul meu eu, fiindcă eu nu sunt cu totul vrednic să ard pe preacuratul Tău jerfelnic. Eu nu pot oferi drept jertfă Celui nemuritor ceea ce este supus morţii şi stricăciunii.
Eu Îţi ofer doar ceea ce a crescut în mine sub lumina Ta, ceea ce a fost mântuit în mine prin Cuvântul Tău.
Primeşte jertfa cuvintelor mele, o, Întreit Buchet de Flori; primeşte gângurirea unui prunc nou născut.
Când cetele îngereşti încep să cânte în jurul scaunului Tău, când trâmbiţele arhanghelilor încep să sune, când mucenicii Tăi încep să plângă de bucurie, iar sfinţii Tăi încep să-şi spună rugăciunile pentru izbăvirea Bisericii celei pământeşti, nu lepăda jertfa cuvintelor mele, O, Doamne Dumnezeul meu.
Nu le trece cu vederea, ci ia aminte.
Mă rog Ţie şi mă închin Ţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Scrisă pe marginea lacului Ohrid,
1921-1922

Cantare de lauda

Ce folos are omul că dobândeşte lumea toată
Dacă peste puţin va pieri?
Ce folos are omul de coroana împărătească
Ce-i şade pe cap
Dacă peste puţin va trebui să o lase
Şi în pământ să putrezească?
Ce-i folosesc omului grămezile adunate
De aur şi argint
Dacă peste puţin din ale lui coaste
Va creşte iarba?
Ce folos de toate comorile lui
De mătase, perle şi hrană scumpă
Dacă peste el soarele mâine nu va mai străluci?
Iată, trupul mort, gol de suflet, se pogoară în groapă.
Unora ca aceştia
Ce comori pământeşti în viaţă şi-au grămădit
Moarte le sunt şi sufletul şi trupul,
Iar cei ce rămân în urmă pe amândouă le îngroapă.
Dar ei pentru nici unul nu plâng.
Cel ce are înţelegere, să înţeleagă.
O, Doamne, Tu tuturor povaţă le-ai dat:
Sufletul, sufletul este cel
Care trebuie îmbogăţit, păzit,
Mântuit.
Toate celelalte din lume împreună cu lumea
Vor pieri.
Porunca Ta noi o cunoaştem, Doamne,
Dă-ne noua putere să o împlinim pe ea.
Ajută păcătoaselor noastre suflete,
Bunule Doamne,
Ca fumul deşertăciunii să nu ne inece pe noi.
( din volumul “Proloagele de la Ohrida” - vol. I, pag. 356 )
'pr.Arsenie Boca'

Chemarea lui Iisus

I.

Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata

Si nici caldura sfanta ce inima
dezgheata,
Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.
II.

Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
Si zambetul durere, iar rasul un suspin,
Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.
 III.
Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
Povara vietii voastre cu El veti imparti.
IV.
Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.
V.
Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !
'Sf.Ioan din Kronstadt'

Despre Sfantul Duh

Duhule Sfinte, Facatorule de viata, Unul fiind din Sfânta Treime,
Tu esti viata
si cuviinta, frumusetea tuturor fapturilor vii si neînsufletite,
Tu esti culoarea si mireasma plantelor,
Tu esti respiratia tuturor fiintelor organice si anorganice, fiindca Tu pricinuiesti rodirea, hranirea în plante
, în arbori si în arbusti.
Tu uzi roadele si le aduci la pârguire prin razele de soare,
Tu luminezi prin soare, luna si stele,
Tu pricinuiesti vânturile în vazduh si valurile în râuri, mari si lacuri,
Tu le îmblânzesti, Tu pricinuiesti tunetele si fulgerele în crugul ceresc.
Tu plasmuiesti si sadesti samânta omeneasca, si o cresti, si o modelezi într-un organism
minunat, cum faci si cu toti embrionii de animale.
Tu ai dat albinelor putinta sa faca faguri cu miere si paianjenului sa îsi teasa paienjenisul, iar viermilor de matase sa faca coconi.
Pâna la nesfârsita felurime împodobesti tipurile fetelor omenesti de parte barbateasca si femeiasca, potrivit felurimii popoarelor si natiilor (raselor) si a climatelor pamântesti.
Tu felurit înteleptesti în lucrurile lor popoarele si insii în parte spre îndestularea trebuintelor vietii de obste.
Tu ai luminat si luminezi cu lumina întelegerii, înteleptind pe proroci si pe apostoli, pe cuviosi si pe drepti, pe nebunii pentru Hristos si pe toti sfintii.
Tu înteleptesti pe arhitecti, pe sculptori, pe pictori ca sa lucreze în lemn, metal, granit si marmura, ca si pe mesterii care fac felurite lucruri din metal si din sticla: de la Tine este toata stiinta si toata arta.
Tu Te pleci spre mila fata de pacatosi si pentru numele lui Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa pacatele lumii, curatesti pacatele celor ce cred si se pocaiesc.
Tu împaci si mângâi sufletele, renasti pe om prin Botez,
Tu împartasesti sfintenie si întarire prin Mirungere,
Tu dezlegi de pacate prin Pocainta, dupa credinta în lisus Hristos,
Tu prefaci pâinea si vinul în preacuratul Trup si Sânge al Domnului,
Tu savârsesti preotii, Tu binecauvantezi casatoria si zamislirea si pricinuiesti nasterea,
Tu dezlegi pacatele si tamaduiesti trupul prin Maslu.
Nenumarate sunt, Duhule Sfinte, lucrarile Tale cele de viata facatoare atat in natura cat si in imparatia harica a lui Hristos.
Slava Tie , dimpreuna cu Tatal si cu Fiul !!

Inima se poate schimba

se poate schimba
de mai multe ori intr-o clipa,
Inima se poate schimba
de mai multe ori intr-o clipă
- în bine sau în rău,
- în credinţă sau necredinţă,
- în simplitate sau viclenie,
- în iubire sau ură,
- îin binefacere sau invidie
- în generozitate sau înavuţire,
O, ce inconstanţă !
O, cât de multe ispite!
O, cât de sobri şi atenţi trebuie să fim !

Rugăciunea

de
Alexandr Kolţov
tradus în română de
Alexei Mateevici
Credinţa, Doamne, mi-i curată,
Ca focul rugăciunii,
Dar inima-i întunecată
De-adâncu-amărăciunii.
Veni-va moartea. Ce primi-voi
În loc de auz, vedere?
Şi ce simţiri în piept simţi-voi
Dacă simţirea-mi piere?
Ce rost avea-va duhul meu
Fără a mea simţire?
Mormântul, Crucea — Dumnezeu
Le-au-nvelit în neştire.
Perdeaua sa au aruncat
Pe tainele zidirii,
Adânc pecetea-au apăsat
Pe toată viaţa firii.
Pe veci-ntărirea Sa şi-au pus
Neclătinată, tare,
Ca să nu fie de despus
Nici pentru foc şi mare.
Mântuitorule! Îmi iartă
Plânsoarea rugăciunii.
Credinţa-n Tine nu mi-i moartă
În ceaţa-amărăciunii.
Şi dragostea mea către Tine
În haina deasă a ceţii
Luceşte-n raze vii şi line,
Ca roua dimineţii.
Noiembrie 1911

Dumnezeu

de
Gavrila Derjavin
tradus în română de
Alexei Mateevici
O Tu, ce eşti Nemărginire
În vieţuirea vie a firii,
În veacuri fără despărţire
Treime a dumnezeirii!
Duh unu-n toate aflător,
Duh nezidit, dar ziditor,
Ce nu-L pătrunde duhul meu,
Ce toate-n Sine împlineşte,
Zideşte, cuprinzând păzeşte,
Al Cărui nume-i Dumnezeu!
A măsura adânca mare,
A număra a Ta făptură,
Chiar de-ar putea o minte tare,
Tu n-ai nici număr, nici măsură.
Nici duhurile luminate
De Tine-n ceruri aşezate,
Nu cercetează a Ta fire.
Gândirea doar spre Tine zboară,
Ca în măria Ta să piară,
Cum piere-n veacuri o clipire.
,,Naintea vremilor chemat-ai
Din bezne-a lumii plămădeală,
Iar vecinicia-ntemeiat-ai
În Sine, spre a noastră fală.
În Sine toate împlinind,
Din Sine vecinic strălucind,
Tu toate-ntreci, ce ai zidit;
Căci le-ai zidit cu un cuvânt
Şi tot zidind şi mai zidind,
Ai fost şi-i fi în veci mărit.
Un rând de firi în mâine ţii
Şi cu puterea Ta le-nvii,
Uneşti începere, sfârşit,
Dai moarte celui ce-a trăit.
Scântei, ce risipite cad,
Sunt stele ce le-ai semănat.
Ca-n dimineţi, de soare pline,
Omătul lucitor se cerne
Prin aerul curat al iernii,
Aşa-s luminile sub Tine.
Lumini aprinse — milioane
În nesfârşite ceruri curg,
A Tale împlinesc zacoane,
Luciri învietoare scurg
Aceste candeli luminoase,
Munţi de cristaluri sângeroase*,
Mări nesfârşite în lărgime,
Văzduhuri, ceruri arzătoare
Şi focuri larg luminătoare
În faţa Ta-s întunecime,
O picătură-n mări căzută
Îi cerul pus în rând cu Tine,
Dar ce-i chiar lumea cea văzută
Şi ce-i fiinţa mea în sine?
Căci toate-ntinderile lumii
* Roşii — întunecate, de floarea sângelui.
De-un milion de ori mărite
Şi spre îndeplinirea lumii
Fără sfârşit adăugite, –
Sunt numai un grăunte mic,
Iar eu în faţa Ta — nimic.
Nimic! Dar cânt a Ta mărie
Şi vecinice desăvârşiri,
Căci zugrăvirea Ta cea vie
O port în gânduri şi simţiri.
Nimic! Dar Tu mi-ai dat viaţă
Şi gând — cu dânsul ca să zbor
Prin înălţimea Ta măreaţă
Şi să te cat cu mare dor.
În tine sufletul meu crede,
Pre Tine, cugetând, Te vede,
În fire, în fapte omeneşti;
Şi mintea mi se-nseninează,
Gândirea mi se luminează.
Eu sunt — deci dar şi Tu eşti.
Tu eşti — îmi dă de veste firea,
Îmi spune gândul meu cel mic,
Mi-arată voia şi simţirea:
Tu eşti — deci nu-s eu un nimic.
Sunt părticică din zidire,
Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire,
Între fiinţele trupeşti
Şi duhurile îngereşti.
În mijloc Tu m-ai aşezat,
Cu mine toate ai legat.
Cel mai întâi şi de pe urmă
Sunt eu în scara făptuirii,
Cel care-ncepe, care curmă
Hotarul pământesc al firii.
Cu trupu-n colb mă tăvălesc,
Cu mintea — fulgeri cârmuiesc,
Stăpân şi rob, sunt crai şi vierme…
Fiind aşa de minunat,
De unde oare m-am luat?
Din Sine — nu-ntr-aceeaşi vreme
A Ta zidire sunt, Preasfinte,
Sunt dintr-a Ta înţelepciune,
Izvor al vieţii şi Părinte,
Dăruitorul celor bune!
Dreptatea Ta hotărâtoare
Binevoit-a să-mi coboare
Spre moarte firea vecinic vie,
Ca ea din haina pământească
Prin moarte să se slobozească
Şi iar în slava Ta să vie!
O, Duh Preasfânt şi negrăit!
Eu ştiu că-a mele închipuiri
Sărace sunt de zugrăvit,
Chiar umbra vecinicei măriri;
Dar dac-a Te mări se cade,
Apoi cel muritor nu poate
Altmintrelea să Te mărească
Decât cu gându-n înălţime
Mărturisind a sa micime,
Cu lacrimi să Te mulţumească.
Noiembrie 1911

Aici incepe mirarea.

Ateist omul poate fi numai pina la moartea sa. Dupa aceea - toti vor fi credinciosi. Dar a alege ceea ce va fi dupa, trebuie acum, si cît se poate de repede.
Sa nu fie în tine nici un firicel de palavrageala despre Dumnezeu. Cuvîntul despre El curateste-l în noua ape îngeresti.
Teofan Zatvornicul determina cum începe credinta. “E nevoie sa aprinzi în jur nenorocirea”.
Oamenii din trecut nu erau materialisti, zgîriie brinza. Tulburati ei “îsi rupeau hainele lor”. Ce frumos! (“S-a sculat regele si si-a rupt hainele sale… si toate slugile sale, care stateau înaintea sa, si-au rupt vesmintele lor (II Regi, 13), si fariseii nu-si crutau hainele lor, sfîsiindu-le, ascultindu-l pe Apostolul Pavel. Cita integritate in acesti pacatosi. Acum nici bogatii nu mai vor sa-si rupa hainele lor. Se zgîrcesc.
Petru pe Tabor rivneste sa construiasca o coliba. Suflet minunat, nu vede ca el e de acum în ea.
Fericirea este o ancora aruncata în adincimi si agatata acolo de ceva neclintit-milostiv.
Adevarul omul poate sa-l încapa numai putin de tot. Dar în acest “putin de tot” este Vesnicia.
Iubirea trece in credinta, iar credinta înca mai vrea sa fie iubire.
Pretinsa libertate, neadevarata bucurie, largimea mincinoasa. Omul se amageste pe sine. Acesta si este pacatul.

Iubirea împărătească 'Elena Armenescu'

Prolog
1
Când tainic s-a deschis în întuneric
Atotvăzătorul, imensul ochi himeric
Pleoapa -Universul, s-a mişcat cu greu
A Unului UNUL Veşnic Dumnezeu
2
Acesta a fost primul gând- o constatare
Şi-a fost de-ajuns să înceapă să vuiască tare
Să se zvârcolească în Sine instantaneu
Mulţimi de gânduri, ca înr-Unul Dumnezeu!
3
-Dar nu sunt singur! Lângă Mine a înmugurit
O Energie
asemănătoare şi infinitul a hăuit
El Mi-este Fiu ce-a izvorât din Mine-stea
3Iubire! Iar gândul ca un Duh,îl străbătea!
4
Şi dintr-o dată, fulminantă,o iluminare
Le arată căSUNT TREI în fără dezbinare
PUTERE; INTELIGENŢĂ şi IUBIRE
Dintru început TREIME în fără despărţire!
5
Cu Inteligenţă, PUTEREA , Tatăl Dumnezeu
Se învăluie în Iubire, şi creează mereu
Şi de atunci croiesc proiecte şi programe
Matriţe, tipare primordiale, genoame.
***
6
Ce atâţia bolovani fierbinţi ori prea reci?
Să potrivim unul să fie al Tău pe veci,
Prea Iubit Fiul Meu, să fieleagăn, legământ
şi această stea- să se numească şi Pământ
7
Şi a început s-o împodobească cu Lumină
Să poată să se vadă frumuseţea-I deplină!
Şi rând pe rând Domnul cu migală a făcut
Apele, vieţuitoarele, cum a zis la început.
Creatorul (către Terra):
8
-Te-am dăruit Fiului Meu spre bucurie
Dorind ca alta în univers să nu mai fie
Ca tine, atâta de frumoasă, dar acum
Iată-Mă îndrăgostit, pe acelaşi drum.
9
El- Fiul, Duhulşi cu Mine suntem UNUL
Nu te lua după câte urlă taifunul
SUNT în aşteptare ca să-ţi simt sărutul
Tu-l ştii, doar ţi-am trimis aseară vântul!
***
10
Stihii din toate părţile, din Nemărginit
Aflau de marea dragoste ce s-a ivit
Veneau şi răscoleau cu puterile lor Pământul
Crezând că-I pot strica Domnului aşezământul.
11
Ţâşneu vulcani, munţii se prăvăleau în mare
Marea dezlănţuită rupea zăgazuri în disperare
Pietre colţuroase, arzând se prăvăleau în văi
Fierbeau oceanele, se răcoreau apoi cu ploi
12
Alteori, se potopeau din cer foc şipucioasă
Toată întinderea, mai mult decât vezi, era arsă
Gemeauprelung şi munţii, se aşezau mai bine
Prin faliile mari sau mici, despicate de genune.
***
13
Deodată glas de Tunet din ceruri a tunat
Iar marea îngrozită îndată s-a astâmpărat
Ordine! a poruncit, limită a pus Stăpânul lor
Peste tot ce clădise cu dragoste, cu dor.
14
Apele dulci şi-au descoperit în fine calea
Ocolind munţi şi dealuri, urmându-le valea
Alteori tainic, pe sub pământ unduind
Spre Marea cea mare, neobosit vălurind.
15
Aveau în ele sămâţa mişcării, a regăsirii
Şi totodată cea de răsfirare, a risipirii
Şi cât ar vrea Cel Rău să se împotrivească
Nu poate strâmba LegeaLui, dumnezeiască.
16
Cu varga în Sfântă Mâna dreaptă a Sa
Avea de acum doar semn să dea
Şi tot ce închipuia, tot ce gândea
Sub ochii Săi magnifici se întrupa!
17
Pădure, vale, râu şi orice vietate
Se întrupau sub Verbul Său cu toate
Cer poleit cu stele, paşnic strălucea
Peste întreagă, această vie avuţie a Sa.
18
Şi peste această fremătare-VIAŢĂ
Peste acest mister învăluit în ceaţă
Născute din visare şi profund iubit
Dragul -din sfânt Izvor a izvodit.
19
El străbătea pustietăţi şi negurile întinse
Din constelaţii neştiute, ştiute, Necuprinse,
În nici o parte a infinitului, pe unde colinda
nu găsea o alta, mai frumoasă decât Ea.
20
Paşi grei ca viforul, ori paşi de adieri
Cutremurausau mângâiau pădurile ca ieri
El tot pleca şi revenea înamorat mereu
Să-şi vadă iar iubita, ca Unul Dumnezeu.
21
Ca să-L înduplece, să-I stea aproape
Ea începu foşnetul, şi susurul din ape
Ca să-I robească auzul, a început Cântarea
Ce nu se mai termină, cât mişcătoare-i marea.
***
Terra:
22
-Ingăduie-mi, O! Domnul meu, Preasfinte
Să nu Te mai strig azi ca mai-nainte
Te-oi cere cerului prin semn sublim
Să prindă-n noi rotirea, în dans să ne rotim!
Creatorul:
23
-Neprihănita Mea eternă, tu mireasă
Fi-vei pentru dumnezeire prea aleasă
Minune eşti, mireasmă şi surâs, icoană
Izvor de frumuseţi fără prihană.!
Terra:
24
-De ce-ai plecat stăpânul meu şi Domn
De ce m-ai părăsit când păsările dorm
Mi-e dragostea văpaie şi mi-e dor
Să simt iar suflul tău mistuitor.
Creatorul:
25
-Nu te nelinişti, nu te întoarce, tu. -Mi esti,
Frumoasa între frumoasele împărăteşti
Cu arome ameţitoare încântător mă străbaţi
Purtate pe aripile cailor tăi înaripaţi!
***
26
Seara-n câmpie, în amurg, printre flori
Când legănându-le, trece agale duhul, uneori
Auzi cum cântă-n cor pe tot Pământul
Tot ce e viu, de s-a înnoit în cântec vântul.
Terra :
27
Oceanele şi mările pulsează-n desfătare
Iar serile sunt pline de arome şi răcoare
E pace în văzduh, desăvârşită armonie
Efluvii de încântare mă inundă: ce să fie?
28
-E dragostea! Din nou îmi dă ocol
O simt în aer, o respir, vreau să mă scol
Dar, mă cutremură neliniştea trecând
Peste nevinovată, uimirea mea arzând!
29
-Să fie Înţeleptul, dragul meu venit?
Singurătatea din juru-mi, să se fi risipit?
Ah! cum -L aştept! Din slăvile cereşti
să vină cât mai iute… se aude: cine eşti?
Creatorul:
30
SUNT Cel ce ESTE, aerul care-l respiri
SUNT Cel care hrăneşte două firi
SUNT căutatul de firea pământească
SUNT Cel aflat în firea dumnezeiască.
31
SUNT Soare şi lumină, cerb şi ciută
SUNT cerul ce pământul îşi sărută
SUNT bucurie, sunt proaspătul izvor
Vulturi îndrăgostiţi ori porumbei în zbor!
Terra:
32
-Unde prea repede, din nou ai dispărut?
Ori poate mie doar mi s-a părut
Că mă cinsteşti să văd iar Măreţia Ta
O! Domnul meu, nu mă mai încerca…
33
Mi-e frig, e ceaţă, în juru-mi e tăcere
Nu mişcă nici un ram. Apropiere
vreau. Suflul Tău cald doresc pe sân
Alintă-mă copilăreşte, cu Tine să rămân!
Creatorul:
34
-Aşteaptă-mă! Nu te înspăimănta
Aşteaptă-mă! Mai vreau îmbrăţişarea ta
şi-am să-ţi aduc din cer mândră cunună
de stele aurite, cu aurul din altă Lună!
Terra:
35
-Mi-e jale şi mi-e viscol! Întoarce-Te Iubite
Toate în jurul meu se frâng ori cad, ispite
Mă înconjor, m-asaltă, mă seacă în dureri
Mi-e dor de Tine, mă cheamă în primăveri!
36
Dar mi-e ruşine, trupul meu e gol, aşa
Nu pot să mă înfăţişez în faţa Ta
Sunt toată pentru Tine doar chemare,
Şi ochii mei nu se desprind de zare!
Creatorul:
37
-Am să te înveşmântez, iubita mea,
Ca pe cea mai aleasă, mândră stea
Cu cea mai verde mantie sub Soare
Anotimpurile fi-vor cu noi, în sărbătoare!
38
Deasupra, cer senin voi porunci să fie
Şi cât pe dealuri viţa va să fie vie,
Miros de roze, tuberoze şi arome rare
Îţi vor aminti de Domnul tău, pe orice cărare!
Terra:
39
-O! Preafrumosul chip fără de chip
În jurul meu te simt şi mă preschimb
La rându-mi în Împărăteasa Ta,
O! Domnul meu, iubirea Ta veghea!
Creatorul:
40
-Ce mândru azi te-ai îmbrăcat
Cât visul luminat al astei păduri de brad
Şi cât de sfânt este mirosul de tămâie
Ce fruntea mi-o dezmiardă, mă mângâie!
41
Iată! Am ajuns, mirabilă Grădină
În tine voi planta tot ce se îmbină
Cu strălucirea ta, minune, zână
În mijloc voi face să ţâşnească o fântână.
42
Ţi-e trupul răzor reavăn, proaspăt afânat
Şi gata să primească cu sete, neîntârziat
Sămânţa dragostei în fragedă lumină
Mereu aflată-n pregătire de înmulţire lină.
Terra:
43
-Sunt gata pregătită de înflorire
Şi glasul păsărilor îţi dă ştire
Parcă au înnebunit de-atât amor
Trezesc în mine, înaltă vibraţie de dor!
Creatorul:
44
-Îmbogăţindu-te, pe mine mă îmbogăţesc
Şi cât va fi în univers suflu dumnezeiesc
Vei dăinui, iubita mea Ceamaifrumoasă
Giuvaer albastru, stea străluminoasă!
45
Holde vor undui pe trupul dulce
Şi-n ierburile-nalte, leii au să se culce
Uitând de foame şi de vânătoare
Seninul înconjurându-te-n splendoare!
Terra:
46
-O! eşti atât de geneos Preasfinte
În imnuri slăvitoare îmi voi aduce aminte
De toate, în zori şi pe-nserat să Ţi le cânt
Cât va fi lumină şi viaţă pe Pământ!
47
Dar vreau dezmierd! Şi iar mi-e dor
ştii că doar în alintul Tău mă înfăşor,
cuprinde-mă cu braţul Tău puternic, tandru
să-ţi simt vigoarea în aromele de leandru.
Creatorul:
48
-Ah!, mândra mea mireasă, mamă, soră
Îmi vine să te-nvălui iar în auroră
Veşminte noi să-ţi pregătesc de nuntă
Căci tot ce te conţine, în tine cântă!
49
Azi amcolindat tainica pădure trează
am văzut cum mugurul dorinţei durează,
Lianele îmbrăţişau copacii, ca în basm
Făpturi noi se desprindeau din ele, fantasm.
50
Am străbătut apoi în zori câmpia
Şi-am întâlnit acolo lanul, via
Îmi aţâţase pofta cu-a ei struguri
mi-am amintit atunci, aprinsele ruguri.
Terra:
51
Iar ai plecat… Te caut pe orbeşte
Nu te găsesc şi simt că spaima-mi creşte
Din dulce somn înrourată m-am trezit
Iubitul meu, iarăşi m-ai părăsit?
Creatorul :
52
-Chemarea ta-i în aşteptare cuibărită
Fără să ştii că eşti atât de mult iubită
Înlănţuie-mă cu braţele pe după gât
Şi lasă-mă prelung să te sărut!
Terra:
53
-O ploaie-mi eşti! Pe fierbinţeală când
Te dezlănţui, Tu Iubite, rând pe rând
În mine se deschid într-un adânc şi cresc
Cântări cu totul noi, şi imn împărătesc!
54
Apleacă-ţi iar privirea peste plai
Şi -ai să mă vezi cum sunt: gură de rai
Sunt un copac înmiresmat, un tei
Doar pentru Tine şi pentru ochii tăi.
Creatorul.
55
-Te văd. Tu eşti fără de seamăn
Nu ştiu cu cine să te mai aseamăn
Tu mândră, mamă, soră, cânt
Nu ai egală-n cer, tu eşti Pământ!
56
Când luminau dinspre-năuntru ochii tăi
Ce se făcuseră din mure, doar văpăi
Melos ritmic, slăvitor îmi năvălea-nauz
Că nu puteam să plec sau să refuz…
Terra:
57
-Din chiar a zilei primă, sfântă oră
Mi-e inima-cântec, scăldată-n auroră
Şi în lumină aurie mă-nveşmânt
Iar seara, în pacea Ta adâncă mă cufund!
58
Întinde-ţi aripile peste mine iar
Că-mi simt din nou câmpiile sub jar
Adie-mă cu dragoste şi cu răcoare
Eu sunt iubita Ta, gata să-nfloare.
Creatorul:
59
-În delta fermecată am s-ajung şi însetat
De tandră, unduioasă îmbrăţişare, am să fac
Vijelios să te inunde şi urce-n tine dorul de suit
În miraculosul, pomul vieţii, veşnic înflorit
Terra:
60
-M-am tulburat când s-a apropiat
Planeta Venus, ameninţând ca un păcat
Apele toate mi-au ieşit din maluri
Marea gemea a muget, înfuriată-n valuri.
Creatorul:
61
-Cum ai putut să crezi că voi lăsa
Să fie pustiită, draga, iubita Mea
Când Eu străbat-noptări şi ceţuri dese
S-ajung la tine, pe covoarele-ţi alese!
62
E iarba asta îmbietoare o minune sfântă
E darul meu, cerescul dar de nuntă
Şi văd cum în mătasea de smarald
Se vor cuibări: odor şi drag cu drag.
Terra:
63
-Iubite! ascultă seara-n concert privighetori
Stârnite blând de aştrii Tăi strălucitori
Şi triluri felurite curg, -auzi cum sună
În pliscurile lor urarea: “noapte bună”.
***
64
Şi milioanele de ani trecură-n desfătare
Cum trec azi turmele sătule spre culcare.
-SUNT Tatăl Dumnezeu şi pe-astă stea albastră
Face-vom chip după asemănarea noastră!
Creatorul (către Fiu):
65
Aici e locul Tău de veghe, al împlinirii
Aici e locul predestinat al mântuirii
De aici se va vesti în univers c-alungi oftatul
Aici Eşti pururea Prezentul şi Aşteptatul!
Creatorul (către Terra):
66
-Locuitorii tăi, ademeniţi spre taină şi mister
Vor căuta înfocaţi minunile din cer
Cei înţelepţi te vor vedea pe tine alintoasă
Spre Alesul tău cum din privire nu te lasă.
67
Şi asemeni nouă, în alinturi, tămăduitor
Potir scânteietor, cu vin dulce, neameţitor
vor bea,Mă vor sărbători cu albii crini
Crescuţi prinos lângă pădurea de măslini.
68
Te vei topi din nou de dor adânc
De strângere, de zbatere-n prelung
suspin- sub boltasenină, îmbietoare
iar Armonia va triumfa râzând sub Soare!
69
Ai grijă! Depărtat/Apropiat şi Veşnic SUNT
În veşnicie vreau cu mine să te port, Pământ!
Eu sunt zelos şi vreau ca şi prin tine
s-alung din Galaxie întunecimea, cu lumine.
70
Să mă iubeşti cu o dragoste nemaivăzută
Şi neclintită-n ea să fii, precum o stâncă
Dar, ia aminte! Gelozia adesea mă sfâşie
Şi fulgere devastatoare devin atunci, o mie!
Terra:
71
-O! Domnul meu! Tu viaţa mea-n rotire
Printre -nmiite astre, neasemuitul mire
Te-ai tot mărit şi imn de slavă aduc eu Ţie
Celui mai Mărit întru întreaga Împărăţie!
72
Slavă Ţie! că m-ai împresurat cu Lumină
Să niciodată peste mine, nu e noapte deplină
Atunci când o parte mi-e întunecată
Cealaltă tresaltă în lumină împărată.
73
Slavă Ţie! pentru Legile divine
Slavă Ţie! pentru tot ce vine de la Tine
Slavă Ţie! pentru putere şi cârmuire
Slacă Ţie! pentru întreaga Ta zidire.
Creatorul:
74
-Eu voi veni din nou, iubita mea
În puritate înveşmântează-te, în nea,
Voi sosi cu foame mare ca înfometaţii
Să înmulţesc iubirea în tine şi în spaţii.
Terra:
75
-Apropie-Te Doamne, iar ca-n început
Cu dragoste arzătoare şi tumult
În spaţiu, înspre Soare te aşteaptă
Iubita, draga Ta visând, nestrămutată.
Creatorul:
76
-Ţi-e cerul azi prielnic şi este plină vară
Dorinţa mea-I stârnită tot ca odinioară
Cu tunet vin la tine, nu te înspăimânta!
Cu osanale aşteaptă-mă! OSANA!
Terra:
77
-Mi-oi face azi alai din azalee
Te-oi aştepta între dealuri, pe alee
Şi tainic mă voi preface în “nu mă uita”
Eşti Împăratul meu, iar eu iubita Ta!
Creatorul:
78
-Sărută-Mă cu “gura leului” o dată
Şi muşcă-Mă cum “muşcă” o muşcată
Să M-ameţească val parfumat de iasomie
Şi seara iară dor de tine-Mi vie!
79
Tu, cu iubirea Mi-ai stârnit Puterea
Şi mă ademeneşti mereu cu reînvierea
Minunii tale tainice, sub cerul de azur
Eşti loc ales, de altar, eşti gândul pur!
Terra:
80
-Eu locul, TuAltarul, Imensitate
Tu Domnul, Tu Iubitul, al meu frate
Pe veci Întâiul, Unul şi Alesul
Aici mi-e semănatul şi culesul.
81
Încrederea în Tine este copleşitoare
Şi nicăieri, îţi jur, nu este loc sub Soare
Cuib cald, prielnic vieţii să-mi adun
Dragostei Tale luminoase mă supun!
82
Statornică-ţi voi fi cât universul
Îşi va cânta şi simfoniile şi versul
Pajişte voi fi cu apă curgătoare
Şi trandafirul tău la cingătoare!
Creatorul:
83
-Ştiu că spui adevărul, după alaiul care
Prietenos mă întâmpină pe orice cărare
Înmuguresc de drag pomii înmiresmând
Căci tu adormi mereu cu mine-n gând!
84
Te voi plimba în spaţiu, infinit
Ţinându-te aproape de Lună şi de Soare
Şi-ţi voi aşterne la picioare stele
Să călătoreşti în slavă printre ele!
Terra:
85
-O! Eşti atât de generos Prea Sfinte
În imnuri slăvitoareîmi voi aduce aminte
Pe toate în zori şi pe-nserat să Ţi le cânt
Cât va fi lumină şi viaţă pe pământ! (repetă 46)
Creatorul:
86
-Sunt vesel şi sunt mulţumit
De felul cum Te-am împodobit
Maramă abia ghicită, de amurg
Ţi-acoperă şăgalnic rodu-n părg.
Terra:
87
-Mi-a răsărit, din dorul meu sihastru
În pântec, neştiutul soare albastu,
Mi-e o lumină azurie întreg interiorul
Vibrezîn undaTa, precumfiorul!
Creatorul:
88
-Munţii neclintiţi întru mărirea lor
Stau strajă răsăritului cu dor
Iarpeste dealurile cu meri, pruni
Chipul luminii face iar minuni.
Terra:
89
-Slavă Ţie! pentru candoare şi veşnicie
Pe care o risipeşti cu dărnicie
Slavă Ţie! pentru raza de rămas bun
A Soarelui, ce apune pe tainicul lui drum!
90
Slavă Ţie Celui ce în cale -Ţi foşnesc
De dragoste toţi codrii şi ţâşnesc
izvoarele, apele susură, se bucură
Vieţuitoarele în tihnă Ţi-aduc rugă!
91
Slavă Ţie pentru iubirea învăluitoare
A tuturor văzutelor şi nevăzutelor care
Din Izvorul minţii Tale de Împărat
Au prins contur când viaţă ai modelat!
92
El, numai El este Iubitul, visul, viaţa mea
El e mult Aşteptatul, în zare se zărea
Câmpiile, livezile înfloresc când vine
Albinele se-ntrec în zumzet prin grădine.
93
De atâta drag, de atâta chin
Cresc nebune tufele de rozmarin
Şi de atât al dragostei noroc
Înfloresc lăstarele de busuioc.
***
Terra:
94
-De sărbărori m-ai îmbrăcat în alb
Zvonde cântec se aude în câmpie, dalb
Cu nestematele zăpezii pe obraz
Te aştept Iubitul meu Cel veşnic treaz!
95
Acolo sus, pe piscu-nzăpezit
Spre Tine Doamne m-am dezlănţuit
Dar nu erai, erau doar mândrii zorii
Şi Atotputernicia Ta-n splendorile ninsorii.
96
Te ascultam… Tăcerea Ta m-acoperea
Şi auzem ce n-auzise nimenea
Un cânt sublim de dincolo de spaţii
O simfonie vibratorie, din Constelaţii.
97
-Dă vuiet viaţa în stăfunduri iar
În apele descătuşate, în lacul clar
Se zbenguiesc toţi peştii mici şi mari
Simţurile-mi zboară fără de hotar.
98
-Te iubesc cu iubirea mea curată
Ofrandă mai preţioasă ca o nestemată
Te iubesc, nu ca fecioara, nu ca o femeie
Te înconjor şi te pătrund ca o Idee.
99
De aceea înţeleg prea bine, ştiu
Că tot ce este în univers şi este viu
De Sfânta Mână, dreapta Ta fost-a zidit
Şi toate-Ţi cer din Mână, ciugulit.
Terra (spre sine):
100
Eu am un singur drum…e drumul Său
Dar el, Iubitul, Măritul Dumnezeu
De toate rând pe rând se îngijeşte
Orbitele, pe rând le cercetează, le întăreşte
101
Spre El aleargă sufletul din mine
Spre El alerg, deşi eu ştiu prea bine
Că doar voinţa Lui este poruncă
În toată armonia ce-o risipeşte încă
***
Terra:
102
-Îmbrăţişează-mă! Învăluie-mi întregul
Şi munţii mei de vis, cu aprinere-I sărută!
Suntpe veci a Ta-nfidelitate, doar a Ta
Mă clatin uneori, în aşteptare grea!
Creatorul:
103
-Ţi-e răsuflarea înmiresmată, dulce
Iar gura ţi-este miere, gândul duce
Unde a fost culeasă, în Valea Soarelui
Frumoasa Mea, mândria Domnului.
(variantă 103)
Ţi-e răsuflarea înmiresmată, dulce
Iar gura ţi-e ca mierea curată de aglice
Culeasă cu iubire, din Valea Soarelui
Frumoasa mea, iubita Domnului.
Terra:
104
-Fruntea cu mirt şi aloe mi-o stropesc
Şi simt cum lin mă îndumnezeiesc
La gândul că Tu, de acolo din tării
Iubitul meu, neîntârziat la mine iară vii.
105
Te iubesc ca pe un frate, ca pe un tată
Iubire pură, nemaitrăită vreodată
Slavă Ţie, Osana! Împăratul meu!
Pe vecie Slavă Ţie, Mărite Dumnezeu!
Creatorul:
106
-Tu trebuie să ştii că sunt chemat
În depărtările întunecate, neîncetat
Dar ca chemarea ta de taină-n duh
Imnuri de slavă, ca în altarul tău n-ascult.
107
Slăvit să fii! apele zglobii îmi glăsuiesc
Slăvit să fii! îmi cântă păsările împărătesc,
Slăvit să fii! zic dobitoacele prin behăit
Slăvit să fii, Înveşnicitule, de neajuns iubit!
Terra:
108
-Dar şi tăcerea e o dovadă de iubire
Tot ce mişcă-n mări, oceane, muţi din fire
Tot pe tine, Întâiul, Măritul, Te slăvesc,
Atunci când marea cântă şi ei se înmulţesc.
***
Terra: (spre sine)
109
Pe Tronul Său orbitor, Împărătesc
Din care iubirile nicicând nu isprăvesc
Acolo stă-n mărire şi în unică slavă
Domnul, căruia îi sunt supusă, sclavă.
Spre Creator:
110
-Ţi-s ochii mai strălucitori ca două stele
Iar eu în Tine sunt,- sunt una dintre ele
Tu din întuneric ai măiestrit lumina
Eu sunt lumină albastră, sunt pupila!
Creatorul:
111
-Prin tine vede un ochi al meu frumosul
Ţie ţi-aduc acum îndestulat prinosul
Şi binecuvântarea mea, ca zestre
Să ţi-o aşezi în vastele-ţi ferestre!
112
Eşti plin de daruri, Tu, O! Preamărit
Dar dintre darurile minunate, Nepreţuit
Esteal Vieţii şi al Iubirii sfinte DAR
Revarsă peste toate, Doamne, HAR!


A XI-a PORUNCA Ion Minulescu



“Asculta, priveste si taci!…
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti,
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci…
Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pactul te paste
Si glasul sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar Sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Astepta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele incep sa te doara!…
Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!…
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!…”

'Kostas Varnalis'

ANTI-DACĂ

De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;
De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,
De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;
De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu?, poţi altele scorni,
De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,
De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima
, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,
Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,
Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM.

'Kostas Varnalis'

ÎNVAŢĂ

Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viată,
Cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat …
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars in noi.
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare că vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!

La steaua


La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.

Colinde, colinde!

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur’ copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

Învierea

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata
,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.
O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
“Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,
Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Hristos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:
“Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!
Hristos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!”
'Nicolae Labis'

Mama

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.

Despre iubire

-E un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de dragoste.
-Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau fara ca el sa piarda ceva.
-Sufletul nu ti-l da decat cui iti da sufletul lui. Altfel tu ramai fara nimic.
-Cel mai trist lucru in dragoste e ca uneori sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de el.
-In dragoste, a iubi inseamna de multe ori a nu intelege.
-Infrangerile in dragoste dor mai mult decat celelalte, fiindca in ele intreg omul e respins.
-Dupa furtunile sufletului ca si dupa ale naturii invie flori ce se credeau uscate.
-Maniile de iubire sunt mai strasnice decat oricare altele pentru ca vin din credinta ca ai risipit in zadar ce e mai adanc si sfant in fiinta ta.
-Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal.Da-o ori nu te lasa iubit.
-Deplin nu e nimeni, prin iubire cautam de fapt intregirea noastra: tindem spre ce nu avem noi insine.

Nu l-au cunoscut

Oricat de sfant era Iisus
Si cat de lamurit prin lut
Vedeai pe cel venit de sus
Si ai sai nu l-au cunoscut.
A trebuit ca trupul sau
De mucenic sa-l bata-n cuie
Ca sa se-arate Dumnezeu
Si ca la ceruri sa se suie.

Doar gândul

Doar gandul la Tine ma face sa sper
in drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tau bland
imi spune mereu…
In curand…
In curand…
La poarta cetatii odata voi sta
acolo departe in patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde in piept
veghez si tresar
si Te-astept…
si Te-astept…
In lumea aceasta mereu calator
ma-nalt catre stele pe scari de fior.
La orice sclipire tresar inganand:
O, vino, Te rog…
mai curand…
mai curand…

Iisuse, ce ti-am dat?…

Tu ne-ai adus iertarea,
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
pacatului murdar.
Ne-ai dat o noua fire
si un vesmânt curat.
Dar noi, ca multumire,
Iisuse, ce Ti-am dat?
Tu ne-ai adus putere,
scântei din focul Tau,
o sfânta-nvapaiere
ce mistuie ce-i rau.
Spre vesnica cetate
o cale ne-ai taiat.
Dar pentru-acestea toate,
Iisuse, ce Ti-am dat?
Tu tot ce-aveai în lume
si-n cer ne-ai daruit:
si inima
, si nume,
si Duh nemarginit.
Si-n zarea albastruie
Tu ce-ai luat si cât?
…Doar patru rani de cuie
si-o rana-n piept. Atât…

Minciuna

Nu, minciuna niciodata
Sa n-o spui, copil iubit,
Ca satana vine-ndata
Si-al tau suflet l-a rapit.
Ca minciuna ca atare
Este-a lui precum s-a spus,
Adevarul e mai tare
Si cu el este Iisus.
De Iisus de ai iubire
Adevarul vei vorbi,
La Iisus o rasplatire
Multa tu vei dobandi.
C-adevarul da lumina
Nu roseste niciodata,
Doar minciuna te intina
Si ti-e fata tot patata.
Si minciuna de-o iubesti,
Il iubesti tu pe satan,
Si in iad te pomenesti
Unde-i chinul cel amar.

Sfantul Botez

Ce-i botezul ? Curatire
De pacatul stramosesc
Ca sa fiu dar primire
In lacasul cel ceresc.
El e poarta de intrare
Pentru tanar si batran,
Si Iisus la fiecare
Sa ne fie bland Stapan.
El e haina luminoasa
Ce-o avuse candva omul,
Ca si ingerii voioasa
Si-o poarta precum si Domnul.
Prin Botez primim credinta,
Ceas
de Sfanta mantuire,
De avem mereu vointa
Pentru fapte si iubire.
Intru el si vesnicie
Dobandeste orice om,
De-i purtat in curatie
Si pe Domnul il urmam.
Cel ce cade din credinta
Nu mai are nici Botezul
Unde nu e pocainta,
Roada nu rodeste crezul.
Asadar intru iubire
Sa-l pastram in curatie,
Dar s-avem de mantuire
Pe cereasca Imparatie.

Fericirea-n casnicie

Fericirea-n casnicie
Nu e ceea ce-o face omul,
Ci e cea din vesnicie
Ce ne-a harazit-o Domnul.
de rodire
De prunci multi, de fapte bune,
Intru care tot iubire
Sa gaseasca  omul anume.
Prin aceasta ia arvuna
Pentru cer si vesnicie,
Nu desfraul, nu minciuna,
Nici ospete, sindrofie.
Nu curvia si nici lenea,
Si nici haina cu mandrie
Sa nu porti, de-ti este vrerea
Sa traiesti cu veselie.
Ca acestea sunt straine,
De-al vietii scop in lume
Si te face ca pe-un caine,
Far’de lege-n drum ti-o pune.
Esit dusman pe totdeauna
Celui care Te-a zidit,
Ca prin ele dai arvuna
Vrajmasului inrait.
Cine-n lume ingrijeste
De copii, de cel sarac,
In cer isi agoniseste
Vesnicia dupa plac.

Sfanta Impartasanie

Cea mai sfanta dintre hrane,
Cea mai sfanta dintre toate
Este cea cantata-n strane
Ca-n Putere, orice poate.
E venita chiar din cer
Cu Iisus, de El adusa,
Si le da celor ce cer
Cu credinciosie aprinsa.
Cel ce-o ia cu credinta
Cu Iisus, de El adusa,
Si le da celor ce cer
Cu credinciosie aprinsa.
Dar si trupul il mentine
In putere tot mai bun.
Este calea ce convine
Sa se schimbe El din lut.
Sfanta hrana, da-mi tot harul
Cat in lume sa petrec,
Sa te am mereu ca jarul
Pan’grumazul o sa-l plec.
Ce eu stiu ca-i biruinta
Pentru cer o cale noua,
Fa-ma dar sa am silinta
Si pe suflet numai roua.

Milostenia

Milostenia-i o cetate
Intarita in razboaie,
Demonilor face parte
Nu de suflet, ci gunoaie.
Milostenia e calea
De lumina inspre cer,
Pe pamant alunga jalea
Intru multe mangaieri.
Milostenia-i biruinta
Si pacatelor sfarsit,
Tu iubeste-o cu credinta
Cum Iisus ne-a poruncit.
Milostenia nu te las
Pe pamant intru ispite,
Ci te-mbraca-n haina aleasa,
Te ridica dintre vite.
Milostenia-i fericire
Pentru omun-n saracie,
Si-ntru dreapta proslavire
Catre cer curat te-mbie.
Milostenia-i stiinta,
Intelepciune nepatrunsa,
Si din a Cerului vointa
In viata
omului e pusa.
Milostenia e insotitoare
Sufletului ce-o iubeste
Si-l tot scapa din stramtoare
Cand pe altii miluieste.
Milostenia e inaltare
Catre cer si stralucire
In a fetii ce o are
Si o imparte cu iubire.

Postul

Hai crestine tine minte
Sa nu dai uitarii,
C-am sa-ti spun ceva cuvinte
Despre ispita mancarii.
Toate lucrurile-n lume
Pentru om sunt date toate,
Omul dar sa stie anume
Sa le ia fara pacate.
Lege intru toate este.
Chiar venirea ta pe lume,
Lege este, nu-i poveste
Nici in rele nici in bune.
Sa mananci ca sa-ti duci viata
Este-un lucru de valoare,
Sa mananci ca sa-ti pierzi viata

E-o fapta pagubitoare.
Orice hrana o duci la gura
Dulce acra-i randuita,
Sa o iei dar cu masura
Si la vreme potrivita.
Nici o lege nu iti spune
Ca sa rabzi de nemancare,
Numai-ncearca de iti spune
Doar un fel ca gustu-i mare.
Postu-i bun intotdeauna
Ca te-nvata cupanit,
Si iti merge traiul una
Dupa cum ti l-ai dorit.
Cel ce postul tine-n seama
e si ferit,
De noi si mai cu seama
Are tot ce si-a dorit.
Cel ce merge pe de-alaturi
Boala, scarba, doctori are,
Si-o sa fie dat in laturi
Si nici loc in ceruri n-are.

Apostolii

Andrei, Petru fura frati,
Ioan, Iacob, tot la fel.
Ei de-un gand au fost purtati,
De-o credinta si de-un tel.
Filip, Toma si Matei,
Iacob, Simon si Tadeu,
Cum si un Vartolomeu
Si cu Iuda omul rau.
Pe acestia i-a ales
Ca sa-I fie lui urmasi.
Si tot roade au cules,
Far’de Iuda cel vrajmas.
Acel Iuda, cel vandut,
Moartea-n salcii si-a gasit,
Dupa fapta ce-o facu
Pe Iisus de-a rastignit.
Iar in locu-i a ales
Pe Matei, l-a tras la sorti,
Precum duhul l-a ales
Ca sa bata pe la porti.
Si cu toii au plecat
Prin cea lume de-au vestit
Pe Iisus cel inviat
Care-n ceruri s-a suit.
Si sfarsitul de martir
L-au luat cu totii-n sir.

Sfantul Duh (I)

Sfantul pogoara azi
In limbi de foc pe ucenici,
Din reci, pe toti ii face calzi
Si lui Iisus, scumpi mucenici.
Sa mearga-n lume predicand
Credinta-n el si cu botezul,
O cale noua lumii dand
Sa-mplineasca prin ei crezul.
Cu Sfantul Duh mereu a fost
Primind de toate cum le dase,
Ca tot necazul are rost
Sa rabde lumea, o-nvatase.
Batai si foame, schingiuiri,
Ocari si temnite tot fuse,
La-mparatii tot prabusiri
Pe veci, pe veci mereu opuse.
In locul idolilor ridicau
Prea sfanta cruce spre-nchinare,
Si imnuri, imnuri tot cantau
Domnului in slava mare.
Si pana astazi este-n lume
Putere dand la cel ce cere.
De vrea sa creada-n sfantul nume
Sa-l poarte-n lume cu placere.
Sfantul Duh in limbi de foc
Arde-n lume pagania.
La credinta face loc
Sus in cer imparatia.

Sfantul Duh (II)

O putere minunata
Sfantul Duh in lume este.
Ca-ntru El in lumea toata
Viata
se salasluieste.
Da suflarea-n mic si mare,
O mentine cat voieste,
Da si zel si-mbarbatare
Pana floarea se-nfloreste.
Intru El frumosu-n lume
Se-mplineste inspre slava,
Lui Hristos si al lui nume
Cel ce-I vesnic, o podoaba.
Intru el credinta creste
Si Biserica se-nalta
Omul bun se mantuieste,
Cerul nou ii da povata.
De aceea cu slavire
Azi se canta pogorarea,
Cand cu limbi de foc inseamna
Pe apostolii de seama.

Despre iertare


Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Din cuvintele parintelui Paisie

Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.
**********************
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
*********************
Bate moartea la fereastră
Si eu nu sunt pregătit.
Chiar din fasă, copilasii
Pentru moarte sunt sortiti.
Mai mărisori, drăgălasii,
De moarte nu sunt scutiti.
Tineretea-i ca si-o floare
Ce cade pe drum, îndată.
Tineretea-azi, mâine, moare
De o boală ne-ndurată.
Iar bătrânetea, mă frate,
E ca bruma-n răsărit,
Gata-n tot ceasul
să moară
Si să-si dea al său sfârsit.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
**********************
Ai ascultat,
Ai învătat,
Coroană ai luat.
**********************
Să ai milă de bătrâni si de bolnavi,
de străini si de orfani.
Să îi speli, să-i îngrijesti,
să le cânti, să le citesti
si-mpreună să vă-mpărtăsiti
si-mpreună să vă mântuiti.
Să-i alini de îndată
si vei avea multă plată.
Ai grijă: în viata
ta de mânăstire
să nu-ti faci a ta voire.
Să asculti de cei mai mari
si vei primi mereu în dar
sănătatea si întelepciunea
pacea inimii si multumirea.
Dragostea - cu-ndelunga răbdare în toate
să ai grijă să o păstrezi până la sfârsit
si nu până la prăsit.
Vorbirea ta să fie rugătoare
si NU poruncitoare.
Auzi ce spune Mântuitorul:
“Fiti blânzi si nevinovati ca mielul”,
“Vorba dulce mult aduce”,
“Dragostea si cu frătia
mult întrece bogătia”.
O floare, când o rupi, răspândeste parfum.
Fii, deci, o floare.
Si să fii tu însuti în orice împrejurare.
Si dacă vorbele tale sunt de folos cuiva,
numai atunci vorbeste.
Ai grijă, cu întrebarea să călătoresti
dacă vrei să te mântuiesti
- în sfaturi, cu cei duhovnicesti.
Cu gândurile să nu vorbesti.
Fii cu paza mintii
si să le izgonesti.
Sileste-te să câstigi mintea de bătrân iscusit
si inima
de copil neprihănit.
Ca o moară bună, mintea ta să macine grâu.
Fereste-te de paie,
si să aduni numai fân.
Să nu fii nici prea serios, nici prea vesel
(calea de mijloc e împărătească).
În fiecare zi să pui început bun.
Să lucrezi câte putin, dar din toate
(din lucrurile cele duhovnicesti).
Să asculti multe si bune
si să păstrezi numai ce e folositor pentru tine.
Să înveti statornicia în cuvânt
si statornicia în prietenie.
Să fii iubitoare de a căuta mereu fapta bună.
Dacă nedreptate-ti va face oarecare,
degrabă, până la apus de soare,
să fii iertătoare.
Si nu uita: un câine care latră
să nu-l zgândăresti.
E greu de suportat, stiu, dar trebuie să rabzi,
pentru că asa se sporeste în smerenie
si în mare nădejde.
Si apoi, “capul plecat sabia nu-l taie”…
Adu-ti mereu aminte de Golgota mântuitoare,
si dac-ai să gândesti asa, nu ai să mai gresesti.
Constiinta să ti-o întrebi mereu:
Oare azi cu ce-am supărat eu pe Dumnezeu
si pe fratele meu?
Luptă-te! Esti ostas în armata îngerească!
Armele toate să le folosesti, dar
cu dreaptă cumpătare,
si să iubesti calea cea împărătească
pentru ca să împlinesti făgăduinta călugărească.
Vezi - spovedania deasă să fie
si să ai grijă de suflet, cu multă trezvie.
Roagă-te neîncetat
si numai în Domnul să-ti pui nădejdea ta.
Să stii că în mânăstire
se întâlnesc necunoscându-se,
trăiesc neiubindu-se
si mor neplângându-se…
Dar tot ce ai văzut si ai auzit de la mine
să rămână în memoria ta,
ca să-ti fie spre folos si mântuire.
AMIN.

Cu ce ramai

Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?
Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?
Ce ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?
Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?
Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?
Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol
Când toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?
Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci
Când tot ce-ai azi pieri-va
Cu ce rămâi atunci?