vineri, 29 august 2014

04-07 septembrie 2014 PROCESIUNE CU SFINTELE MOAȘTE SF. MUCENIȚE FILOFTEIA DE LA CURTEA DE ARGEȘ



 
04-07 septembrie 2014
PROCESIUNE CU SFINTELE 
MOAȘTE 
SF. MUCENIȚA FILOFTEIA 
DE LA CURTEA DE ARGEȘ

 Protopopiatul Călărași 
în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași

În perioada 04 – 07 septembrie 2014, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Călărași în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, organizează o serie de manifestări cu ocazia împlinirii a 90 de ani de când Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș poposeau în Municipiul Călărași. 

Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program:

     Joi, 04 septembrie 2014: 
La ora 17:00 va avea loc primirea Raclei cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia la 
Monumentul Eroilor (zona Orizont), apoi delegația Arhierească împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii vor pleca într-o procesiune pe ruta strada București până la Biserica ,,Sfinții
Împărați Constantin și Elena” – Volna, unde Sfintele Moaște vor fi depuse într-un baldachin în
curtea sfântului lăcaş, spre închinare tuturor credincioşilor.

Vineri, 05 septembrie 2014:
La ora 07:00 – Acatistul Sfintei Mucenițe Filofteia și Sfânta Liturghie, iar seara slujba 
Vecerniei și Priveghere.

Sâmbătă, 06 spetembrie 2014:
La ora 07:00 – Acatistul Sfintei Mucenițe Filofteia și Sfânta Liturghie, iar seara slujba 
Vecerniei și Priveghere.
    
     Duminică, 07 septembrie 2014:
Începând cu ora 9:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Înaltpreasfințitul 
Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, 
Episcopul Sloboziei și Călărașilor, alături de un ales sobor de preoți și diaconi. Împreună 
rugători vor fi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi credincioşi.
Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia vor rămâne spre închinare până 
duminică,07 septembrie 2014, ora 13:00, când delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului 
avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului 
va pleca din Municipiul Călărași.

Sfânta Filofteia, ocrotitoarea Ţării Româneşti

Sfânta Muceniţă Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării. Nu se ştie cu exactitate dacă
 provenea din neam de români sau de bulgari. A fost martirizată la doar 12 ani de tatăl său. 
Moaştele sale se află la Curtea de Argeş de la sfârşitul sec. al XIV-lea. În şedinţele Sinodului 
Bisericii Ortodoxe Române din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Argeş,
 pomenită la 7 decembrie. În tradiţia populară este numită Poitra lui Nicolae.
De peste 600 de ani, Ţara Românească este vegheată de Sf. Muceniţă Filofteia, aflată la Curtea 
de Argeş. Binefacerile sale sunt nenumărate. Tămăduitoare de boli, apărătoare împotriva 
încercărilor vieţii, aducătoare de ploaie, protectoare a animalelor, dar şi a viilor, patroană a 
copiilor şi a tinerilor... Iată doar câteva dintre ele. Despre viaţa ei scurtă, de doar doisprezece ani,
 se ştiu multe. Viaţa sa a fost repede alcătuită de cei care au cunoscut-o, probabil în special 
datorită minunilor pe care le-a săvârşit imediat după martiriul său.

Un copil închinat lui Dumnezeu
Despre Sfânta Filofteia se ştie că a trăit la începutul sec. al XIII-lea, la sud de Dunăre, în oraşul 
Târnovo. Acest oraş era în acea vreme capitala Ţaratului româno-bulgar. Nu se poate afirma cu exactitate de ce naţionalitate era. Datorită vitregiei timpurilor, 
s-au înregistrat mai multe migraţii ale locuitorilor de pe cele două maluri ale Dunării. 
Unii reveneau la locul de baştină, alţii rămâneau în satele adoptive. Chiar şi întemeietorii 
Ţaratului româno-bulgar, fraţii Petru şi Asan, erau doi români stabiliţi în Târnovo. Sfânta  Filofteias-a născut în jurul anului 1206. Numele său se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".  Acest lucru l-a demonstrat scurta ei viaţă.

Următoare poruncii iubirii
Mama Filofteiei a fost o creştină evlavioasă, care a învăţat-o iubirea de Dumnezeu şi de 
aproapele, milostenia, postul şi rugăciunea. A murit însă de tânără, lăsând-o pe Filofteia orfană
la o vârsta fragedă. Pentru a face faţă greutăţilor pe care le presupunea creşterea unui copil, 
tatăl său a decis să se recăsătorească. Tradiţia spune că noua şotie nu era un om al rugăciunii şi 
al milosteniei. Nici cu Filofteia relaţia nu era foarte bună, mai ales când fetiţa se ducea la biserică,
 se ruga şi îşi arăta mărinimia sufletului. A început să o persecute, trimiţând-o la diferite munci 
grele. În acelaşi timp, se pare că încerca să îl întărâte şi pe tată împotriva copilei sale.

Martirizată la doar 12 ani
Una dintre îndatoririle Filofteiei era cea de a-i duce mâncare tatălui ei, care muncea la câmp. 
Pe drum însă, întâlnindu-se cu oamenii săraci, care ii cereau măcar un colţişor de pâine, nu o lăsa
 inima sa treacă nepăsătoare mai departe.
Astfel, ea le dădea din mâncarea tatălui sau. Lucrul s-a repetat, astfel încât tatăl, rămânând mai 
mult flămând, şi-a certat soţia. Aceasta însă s-a apărat, spunându-i că Filofteia este vinovată, 
căci împarte mâncarea la săraci. Mânios peste fire, tatăl s-a pus la pândă şi, surprinzând-o pe 
Filofteia în timp ce făcea milostenia obişnuită, a aruncat spre ea cu barda ce o purta la brâu. 
Tânăra Filofteia a fost grav rănită la un picior. În urma acestei răni şi-a încredinţat sufletul 
Domnului, la vârsta de doar 12 ani. Era în anul 1218.

Trupul făcător de minuni
Înspăimântat de fapta sa, tatăl a încercat să îi ridice trupul, pentru a o înmormânta. Dar 
Dumnezeu a proslăvit-o, iar trupul ei a devenit atât de greu, încât nu l-a putut clinti, deşi a 
chemat şi pe alţi oameni în ajutor. Îngrozit de această minune, l-a chemat pe Arhiepiscopul de 
Târnovo. Acesta a venit însoţit de un alai de preoţi şi credincioşi, citind mai multe rugăciuni de 
dezlegare, pentru a putea duce trupul Sfintei în catedrala din Târnovo. Sinaxarul spune că, 
nedorind să meargă acolo, trupul s-a lăsat greu ca prin minune. Astfel, ierarhul a început să 
rostească numele mai multor oraşe, aflate de o parte şi de alta a Dunării. Când a fost pronunţat 
numele Cetăţii de Argeş, trupul s-a făcut dintr-o dată uşor, Filofteia arătând în ce casă dorea să 
fie dusă. 

Aducerea la Curtea de Argeş
Istoria arată însă că moaştele Sf. Filofteia au fost duse iniţial la Târnovo, unde au rămas până în 
anul 1393. În acel an, Ţaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au şi ars oraşul. Pentru a le feri 
de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat puţin timp, probabil până în 1396. 
După înfrângerea armatelor creştine la Nicopole, crescând ameninţarea turcă, moaştele au fost 
oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în 
vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae“, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrala 
mitropolitană. În acest fel se explică şi alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire
(imediat după ziua hramului). 
După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfinţită la 15 august 1517, moaştele au
fost aşezate aici a doua zi, când s-a făcut şi proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al 
Constantinopolului (prima canonizare la noi).

 Ocrotitoare a românilor
Moaştele au rămas la Curtea de Argeş până în 1893, când, datorită stării avansate de degradare
 a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe“ şi „Adormirea Maicii Domnului“ - Olari, 
din aceeaşi localitate. În timpul primului război mondial, datorită mutării frontului în apropierea
 acestei localităţi, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. 
După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se afla in paraclisul
 acestei mănăstiri. Pelerinii care au trecut de-a lungul timpului pe la racla Sf. Muceniţe Filofteia 
au lăsat mărturii atât despre numeroasele minuni care se săvârşeau aici, cât şi despre evlavia 
de care se bucura în rândul credincioşilor de pretutindeni. Datorită acestei cinstiri deosebite, în 
şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 februarie 1950 s-a decis generalizare
a cultului Sf. Muceniţe Filofteia în întreaga ţară. 
Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, şi în special a fetelor, pe care 
le ajută să se căsătorească şi să aibă o viaţa liniştită. Cinstirea ei constituie o garanţie a ploilor 
mănoase de peste an. De altfel, Sf. Filofteia este numită „aducătoarea de ploi“. 
Istoria consemnează mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de secetă, ultima în 
Călărași, acum 90 de ani, în anul 1924, iar tradiţia spune că prin mijlocirea ei în faţa lui 
 Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sărbătoarea Sf. Filofteia se ţine şi pentru a fi 
feriţi de diferite boli şi necazuri atât noi, cât şi animalele noastre. 


vineri, 1 august 2014

Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!


Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!


Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/21/simplificati-va-viata-ca-sa-se-indeparteze-stresul/

paisios.jpgDin fericirea lumeasca iese stresul lumesc

“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii.
 Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. 
 Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. 
Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor.
Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate – nu-i lipseste nimic – atunci sa stim ca-i lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin indoit. 

Viata de astazi, cu necontenita e alergatura, este un iad

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama… Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.
Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. “Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere.” (Ps.89, 10-11). Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

Simplificati-va viata!

Mirenii spun: “Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile”. Dar insa fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui progres lumesc al multelor inlesniri, sau mai degraba al multelor greutati, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce simplificand-o nu va avea acest stres.
Cea mai mare durere de cap vine din gandurile acestea: “Sa facem aceasta, sa facem cealalta”. Daca gandurile ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de cap.
Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. Strig mereu: Simplificati-va viata, si stresul va fugi! 
Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe treburi, multe lucruri si astfel se ametesc. Lucreaza amandoi, tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli. Acest stres este o catastrofa.


Nemultumirea si nesatiul sunt un rau mare. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de mahnire si de neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. 

Intr-o zi a venit un bogat din Atena si mi-a spus: “Parinte, am pierdut legatura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Cati copii ai?”, il intreb. “Doi”, imi raspunde. “I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au avut! Chiar si masina le-am luat.” Din discutie reiesea ca si el avea masina lui, si femeia sa pe a ei, si copiii lui pe a lor. “Binecuvantatule, i-am spus, tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-ai marit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in fiecare clipa sa muriti. In timp ce daca ti-ai fi simplificat viata, familia ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa le dai alta educatie”. O familie, patru masini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc greutati.

Simplificarea este totul”. 
Mirenii se ineaca in multimea lucrurilor. S-au umplut de inlesniri peste inlesniri si si-ai facut viata grea. Daca omul nu isi va simplifica lucrurile, atunci o inlesnire ii va naste un nou sir de greutati.
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu...”[4]. De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor”.
cu_durere_si_dragoste_small.jpg
_____________________________________________________
[1] In vechile uzine, “roata nebuna” era roata care nu producea nimic, ci o foloseau numai pentru a trece cureaua unei roti atunci cand voiau sa o scoata din functiune
[2] Staretul se refera la randuiala Ceasurilor din Ceaslov.
[3] Lc. 12,20.
[4] Matei 6,33.
Legaturi:

joi, 31 iulie 2014

Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…”


Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…”

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/29/steinhardt-jurnalul-fericirii-banuiala-smecheri-barbari-vanzare/

Trei fenomene ale timpului

“1937, Paris
Manole despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a bar­barilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi”.

***

2808536051_307fa61efd1.jpg

Smecherul si boala endemica a banuielii

Să vedem, îi zice Coufontaine lui Turelure, ce va să iasă cînd lumea afecţiunii şi încrederii va fi înlocuită cu lumea concurenţei.
Se prea poate ca şi în lumea veche mîngiietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfirşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atîtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile ei temeiuri: ura, invidia şi bănuiala.
Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pîrjolul.
Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize, iar evoluţia e creatoare.

Dovadă: cine s-a gîndit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? 
Avem, noi, alte griji.
Şi printre ele chinuitoarea problemă a bănuielii prefăcută în boală endemică.
Pentru creştinism bănuiala e un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare ca şi pruncuciderea; desfiinţează ca om pe cel [asupra] căruia este manifestată.
Dînd nume animalelor, potrivit poruncii dumnezeeşti, omul le rînduieşte în cuprinsul creaţiei: purtînd aproapelui dragoste şi acordîndu-i încredere, face din el o Persoană, altceva decît un individ.
Iată pentru ce bănuiala este atît de nocivă. Din persoană omenească ea îl transformă pe cel bănuit în – în ce? Nu în brută, ar fi prea bine, ci în ceva nespus mai făcător de rău, în făptura cea mai abjectă, mai pernicioasă, mai cancerigenă ce poate fi – în şmecher.
Corolar: cînd însă ne formăm convingerea că un individ ori un grup de indivizi intră sub calificarea de ticălos ori ticăloşi, altul e procedeul (tot creştin): neîntîrziata, neşovăitoarea luare de măsuri – stîrpirea”.

***


“Octombrie - noiembrie 1962
Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii şi se vor uri unii pe alţii. Mat. 24. 10
In camera 44 de la Gherla, cameră de infirmerie, cunosc atmosfera exact opusă celei din tunelul 34 de la Reduit.
Ura clocoteşte, pîra se simte la ea acasă, pizma şi zavistia aici şi-au aşezat jilţurile, dracii dănţuiesc iar Belzebub joacă tontoroiul ca pe moşia lui taică-său, de cine să-i pese. Urzici, cucută, mătrăgună. 

Neîncrederea şi bănuiala au pustiit torul, ca vipiile vîntului de stepă, dogoritor. Nu numai că oamenii nu-şi mai vorbesc după cuviinţă, nu numai că nu-şi mai vorbesc deloc, dar nici nu-şi mai adresează injurii. Norii apăsători ai electricităţii mîniei se izbesc de norii puhavi ai electricităţii oţâririi. O pîclă grea, uneori tulburată de zvîcnirile harţei spontane.
Fiecare bolnav este convins că ceilalţi sunt simpli simulanţi. Medicii deţinuţi semnalează caraliilor numeroasele cazuri de simulare suspectate.
- Deşi proba e făcută, nu conving pe nimeni.

 

***

 

vineri, 18 iulie 2014

Eugen Ionescu și duhovnicul de la Muntele Athos: „Dacă ai, într-adevăr, credintă, atunci totul intră în rânduială, de la sine”



Eugen Ionescu și duhovnicul de la Muntele Athos: „Dacă ai, într-adevăr, credintă, atunci totul intră în rânduială, de la sine!”


Sursa:http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/02/10/eugen-ionescu-si-duhovnicul-de-la-athos/
Eugen Ionescu (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994) a fost un dramaturg româno-francez si unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai teatrului absurd. Într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, Eugen Ionescu relatează experienta de mai jos, pe care a avut-o pe Muntele Athos:
„M-am născut într-o familie ortodoxă si am locuit la Paris. La douăzeci si cinci de ani, eram un tânăr reprezentant autentic al culturii seculare din Parisul de pe vremea aceea. Într-o zi, mi-a venit ideea să vizitez Muntele Athos, din cauza asezării ei (si asa si era, în fapt): un loc al pustniciei în Biserica Ortodoxă. Odată ajuns acolo, mi-a mai venit un gând: să mă spovedesc. Asa că m-am dus si am găsit un ieromonah, un părinte duhovnic.
Ce i-am spus părintelui? Păcatele obisnuite ale unui tânăr secularizat, care trăia fără să-L cunoască pe Dumnezeu. După ce m-a ascultat, părintele ieromonah m-a întrebat: – Fiul meu, crezi în Dumnezeu? – Da, da, părinte; cred. De fapt, eu chiar sunt botezat crestin-ortodox. – Ei bine, fiul meu, crezi si accepti pe deplin faptul că Hristos este Dumnezeu si Ziditorul lumii si al nostru?
Aici m-am cam pierdut. Era pentru prima oară când îmi punea cineva această întrebare atât de direct – o întrebare la care trebuia să dau un răspuns onest si în fata căreia trebuia să îmi exprim clar atitudinea. Nu era vorba doar dacă credeam că cineva a creat lumea, dar si că acest Dumnezeu, Creatorul lumii, are legătură cu mine. Si că am si o relatie personală cu El! I-am răspuns părintelui:
- Părinte, eu cred; dar te rog, ajută-mă să înteleg lucrul acesta mai bine. – Ei, dacă crezi cu adevărat, atunci totul intră în rânduială, de la sine.
Această întâmplare a determinat o schimbare în viata lui Eugen Ionescu, care, în ciuda celebritătii si notorietătii sale, până la sfârsitul vietii a dus o viată pioasă de crestin ortodox, profund credincios.
Ce-au însemnat acele cuvinte ale bătrânului duhovnic: „Dacă crezi, totul intră în rânduială, de la sine”? Părintele n-a vrut decât să îi arate lui Eugen Ionescu faptul că credinta în Dumnezeu nu este o teorie abstractă, oarecare, sau niste cuvinte pompoase. Credinta în Dumnezeu înseamnă încredere si ascultare totale fată de Persoana care este Creatorul si totodată Mântuitorul tău.
Asadar, credinta în Hristos nu tine doar de cuvinte, ci mai ales de niste eforturi de pocăintă constientă si de întoarcere la dorinta si îmbrătisarea lui Hristos, care este Biserica.

Ultima scrisoare – Gabriel Garcia Marquez

Ultima scrisoare – Gabriel Garcia Marquez

Sursa: http://www.argumentpress.ro/ultima-scrisoare-gabriel-garcia-marquez/
 
Moto: “Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete”

scrisoare Ultima scrisoare   Gabriel Garcia Marquez “Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da  valoare lucrurilor, dar nu pentru ceea ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si întelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cât de importanti sunt pentru tine.”