marți, 19 martie 2019

MARSUL PENTRU VIATA 2019 - UNIC DIN PRIMA SECUNDA

MARSUL PENTRU VIATA 2019 - 
UNIC DIN PRIMA SECUNDA 


PROTOPOPIATUL CALARASI 
MARSUL PENTRU VIATA 2019 - 
UNIC DIN PRIMA SECUNDA 

SAMBATA 23 MARTIE 2019 

Traseul incepand cu orele 15.00 
Str. Nicolae Titulescu (Intersectia cu Liceul Agricol) - Strada Bucuresti - Biserica "Sfintii Imparati", VOLNA   

Program artistic

  • Atelier de desene pe asfalt pentru copii "Deseneaza pe asfalt bucuria pentru viata"
  • jocuri interactive 
  • momente artistice 
Activitatile se vor desfasura in zona Bisericii Volna.
Accesul este liber! 


luni, 18 martie 2019

OLIMPIADA DE RELIGIE ORTODOXA - faza judeteana 2019

OLIMPIADA DE RELIGIE ORTODOXA 2019 




             Sâmbătă, 23.03.2019, la Colegiul Național BARBU ȘTIRBEI, Călărași, se va desfășura OLIMPIADA DE RELIGIE ORTODOXA - faza judeteana. 
Elevii vor fi prezenți începând cu orele 9.00


Listele cu elevi vor fi trimise pe adresa de e-mail: valentina.duta29@yahoo.com 
prof. Valentina Duta 
Telefon: 0729144058
TERMEN: joi 21.03.2019 


Pentru alte informații: 
pr. prof. Arcadie Puișor - Inspector religie I.S.J. Călărași;
pr. prof. Vasile Cristian - Oltenița; 
pr. prof. Smatoc Mihai - Lehliu;
pr. prof. Spiroiu Mișu - Călărași.

luni, 4 martie 2019

Sfântul Nicolae Velimirovici CREDINŢA SFINŢILOR Catehismul Bisericii Ortodoxe


Sfântul Nicolae Velimirovici
CREDINŢA SFINŢILOR
Catehismul Bisericii Ortodoxe




INTRODUCERE
Despre credinţa creştină în general
Ce este credinţa creştină?
Credinţa creştină este învăţătura lui Hristos despre cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii, învăţătură pe care oamenii o pot primi numai prin credinţa în El, iar nu prin propriile strădanii.
Care sunt cele mai însemnate taine ale fiinţei şi ale vieţii a căror cunoaştere dreaptă o are numai Hristos?
Acestea sunt: Tainele celor nevăzute: Dumnezeu, îngerii, sufletele oamenilor;
Taina creării lumii şi a sfârşitului acesteia;
Taina călăuzirii neîncetate a omului şi a omenirii de către Dumnezeu către scopul ei precis, prin înţelepciunea şi puterea Sa;
Taina păcatului şi căderii omului şi a izbăvirii lui prin întruparea lui Dumnezeu;
Taina împărăţiei lui Dumnezeu ca scop final al vieţii pământeşti a omului şi taina căii
celei adevărate care duce la atingerea acestui ţel, adică taina îndatoririlor omului faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.
Taina învierii din morţi, a judecăţii de apoi şi a vieţii veşnice.
Dar nu au fost şi alţi învăţători omeneşti, gânditori şi filosofi care au încercat să  explice aceste taine?
Da, foarte mulţi, însă ei au lucrat numai după puterile lor omeneşti limitate, prin cugetare şi  studiul stăruitor al lumii şi al naturii umane. Toate încercările lor au sfârşit în ipoteze şi diferite teorii, deseori aflându-se în contradicţie una cu alta.
Prin ce este mai presus învăţătura adusă de Hristos decât învăţăturile acestora?
Prin întâietatea lui Hristos ca martor. El mărturiseşte: „Eu vorbesc ceea ce am văzut (Ioan VIII, 38) şi iarăşi: „Si nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (Ioan III, 13). Învăţătorilor legii din vremea Sa, El le-a spus: „Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan VIII, 23). De asemenea, El le-a grăit căpeteniilor israelite: „Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim” (Ioan III, 11). Şi iarăşi: „Eu sunt pâinea (vieţii) care S-a coborât din cer” (Ioan VI, 41). Şi multe altele ca acestea le-a grăit El cu autoritatea unui martor despre toate tainele cerului şi ale pământului, astfel încât oamenii se minunau de (cunoaşterea) ştiinţa Sa, căci „niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om” (Ioan VII, 46)
Într-adevăr, şi în viaţa cotidiană ne încredem mai mult într-un martor ocular decât într-un teoretician sau într-un filosof. Dar au existat şi alţi învăţători care au susţinut că au primit învăţătura lor de la anumiţi îngeri. Şi îngerii sunt martori ai marilor taine. Cum să înţelegem acestea?
Ştiut este că adeseori Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi la anumiţi oameni spre a-i învăţa şi îndruma. Dar mult mai des oamenii au avut viziuni mincinoase, adică duhuri rele li s-au arătat în chip de îngeri ai luminii. Pe lângă acestea cazul lui Hristos este cu totul diferit. Pe El nici nu L-au învăţat, nici nu L-au îndrumat îngerii. Dimpotrivă, El a condus oştirile îngereşti şi a izgonit duhurile rele din oameni, îngerii l-au slujit, iar diavolii au tremurat înaintea Lui.
Trebuie să socotim atunci că credinţa creştină este mai presus de celelalte religii ale lumii?
Credinţa creştină nu poate fi asemuită cu alte religii şi, sincer vorbind, nici nu trebuie să o numim „religie”, în sensul păgân al cuvântului. Căci ea nu este o religie între alte religii, ci este credinţa în Hristos şi descoperirea lui Hristos. Aceasta este Descoperirea personală, unică şi deplină a lui Dumnezeu spre luminarea şi mântuirea oamenilor. Altă descoperire de la Dumnezeu nu ne va mai fi dată vreodată, iar până la sfârşitul lumii nu putem aştepta un alt Mesia, în afară de Iisus Hristos.
Cum trebuie să privim unele încercări ale vremii noastre de a pune credinţa creştină pe acelaşi plan cu celelalte religii?
O astfel de încercare şi un astfel de experiment sunt greşite şi primejdioase. Căci „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Galateni VI, 7), iar sângele lui Hristos nu poate fi preţuit ca cerneala  cărturarilor. Deşi noi, ca membri ai vechii Biserici Răsăritene, suntem toleranţi faţă de orice făptură umană, ne este pe deplin oprit să asemănăm adevărul revelat primit de la Dumnezeu cu religiile şi filosofii le născocite de oameni.
Prin ce mijloace putem lupta împotriva unor astfel încercări?
În primul rând, prin adâncirea cunoştinţelor despre credinţa noastră ortodoxă, prin punerea în lucrare a învăţăturilor acesteia în viaţa cotidiană, prin aprofundarea ei, aşa cum face un om de ştiinţă cu o descoperire. În al doilea rând, prin eforturi generoase şi înţelepte - niciodată cu sila - să înălţăm pe oameni din cele de jos şi cele mai de jos trepte ale credinţelor lor către înălţimile credinţei noastre, iar nu să se cufunde şi să se amestece cu cele nedesăvârsite pentru vreun anume folos.
De ce numim credinţa noastră vie?
Deoarece credinţa şi viaţa sunt unite fără despărţire precum cauza şi efectul. Domnul Iisus a spus: „Cel ce crede în Fiul (lui Dumnezeu) are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan III, 36). De asemenea, este scris: „Iar dreptul din credinţă va fi viu” (Evrei X, 38)

CAPITOLUL I
OBÂRŞIA ŞI IZVOARELE CREDINŢEI ORTODOXE

Unde îşi află izvorul credinţa noastră ortodoxă? În Descoperirea lui Dumnezeu.
Care sunt izvoarele prin care putem ajunge la cunoaşterea credinţei sau a Descoperirii lui Dumnezeu? Acestea sunt două: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

1. SFÂNTA SCRIPTURA
Ce este Sfânta Scriptură? Colecţia cărţilor sfinte ale Vechiului şi Noului Testament se numeşte Sfânta Scriptură sau Biblia.
De ce se numeşte Sfânta Scriptură? Pentru că Dumnezeul nostru Preasfânt i-a insuflat şi îndrumat pe oamenii sfinţi în scrierea acestor cărţi cu scopul de a ne învaţă pe noi vieţuirea cea sfântă.
Ce înseamnă cuvântul Biblie? Este cuvânt grecesc şi înseamnă: Cărţi, însă acest cuvânt nu este aici întrebuinţat în sensul lui cantitativ, ci în sensul calitativ, adică semnificaţia lui nu se referă la mai multe cărţi, ci la cărţi mai presus de orice carte, carte în vârful piramidei tuturor cărţilor din lume.

CĂRŢILE VECHIULUI TESTAMENT
Cum sunt împărţite cărţile Vechiului Testament? Sunt împărţite în patru grupe: legiuitoare, istorice, pedagogice sau morale şi profetice.
Care sunt cărţile legiuitoare ale Vechiului Testament?
Acestea sunt cele cinci cărţi ale lui Moise:
1. Facerea - cartea despre creaţie;                                                      
2. Ieşirea — cartea despre exod;
3. Levitic - cartea despre preoţie şi aducerea jertfelor;                      
4. Numeri - cartea numerelor;
5. Deuterenomul - cartea reînnoirii legilor.
Ce ne învaţă cartea Facerii? În primul rând, ne învaţă despre atotputernicia şi atotînţelepciunea lui Dumnezeu în crearea lumii prin Cuvântul Său creator; în al doilea rând, despre marea Sa iubire pe care a arătat-o în crearea omului după chipul Său; în al treilea rând, despre desăvârşita dreptate arătată de Dumnezeu atunci când a izgonit din rai pe protopărinţii noştri, Adam şi Eva, care, îndrumaţi de Satana, s-au întors nerecunoscători de la Creatorul lor către Pierzătorul lor. Prin aceasta a venit atunci tragedia neamului omenesc.
Ce învăţături primim din cărţile legiuitoare ale Vechiului Testament? Despre cum i-a învăţat Dumnezeu pe oameni, ca prin legea veşnica a Dreptăţii să se pregătească pentru dobândirea Legii Iubirii prin Hristos Mântuitorul.
Care sunt cărţile istorice ale Vechiului Testament? Cartea lui Iosua Navi, Cartea Judecătorilor, Cele patru cărţi ale Regilor, Doua cărţi ale Cronicilor (Paralipomena), Cartea lui Ezdra, Cartea lui Neemia, Cartea despre Estera.
Ce învăţături primim din aceste cărţi istorice? Învăţăm despre participarea activă a lui Dumnezeu în toate evenimentele însemnate, având ca ţel vindecarea, prin Lege, a firii umane căzute, izbăvirea oamenilor din mrejele satanice ale idolatriei şi întoarcerea lor la El, Singurul şi Adevăratul iubitor de oameni, Dumnezeu.
Care sunt cărţile pedagogice şi morale ale Vechiului Testament? Cartea lui Iov, Cartea Psalmilor, Cartea Pildelor lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor.
Ce învăţăm din aceste cărţi pedagogice şi morale? Învăţăm cum să întâmpinăm întâmplările de fiecare zi şi cum să ne purtăm în toate împrejurările vieţii, fără a pierde din vedere pe Domnul Dumnezeul nostru şi legea Sa.
Care sunt cărţile profetice ale Vechiului Testament? Acestea sunt: Cărţile celor patru prooroci mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel.
Cărţile celor doisprezece profeţi mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi.
Alte cărţi care sunt folosite în Biserică sunt: Cartea înţelepciunii lui Solomon şi Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah.

CĂRŢILE NOULUI TESTAMENT
Câte cărţi cuprinde Noul Testament? Noul Testament este practic o singură carte, căci se referă la un subiect central de la prima până la ultima pagină.
Care este acest subiect central? Subiectul central este o persoană unică, adică Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Din câte cărţi mai mici este alcătuită marea carte a Noului Testament? Din douăzeci şi şapte de cărţi.
Putem, oare, să le numim pe aceste cărţi? Putem, în funcţie de importanţa, iar nu de dimensiunile lor. între ele se găsesc şi unele epistole ale apostolilor care cuprind numai o singură pagină de carte tipărită.
Care sunt cărţile Noului Testament? Acestea sunt:
1. Cele patru Evanghelii: Sfânta Evanghelie după Matei, Sfânta Evanghelie după Marcu, Sfânta Evanghelie după Luca, Sfânta Evanghelie după Ioan;
2. Faptele apostolilor;
3. Şapte epistole soborniceşti: A Sfântului Apostol Iacob – 1, Ale Sfântului Apostol Petru – 2, Ale Sfântului Apostol Ioan - 3 şi A Sfântului Apostol Iuda - 1 ;
4. Patrusprezece epistole ale Sfântului Apostol Pavel şi
5. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
Ce înseamnă cuvântul Evanghelie? Evanghelie este traducerea cuvântului grecesc Evanghelion, care înseamnă veste bună sau bună vestire.
Ce aflăm din cele patru Evanghelii? Aflăm că toate făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a făcut oamenilor în Vechiul Testament s-au împlinit şi că toate profeţiile de la Adam încoace s-au adeverit în persoana lui Iisus Hristos.
Ce aflăm din cartea Faptele Apostolilor şi din epistole? Aflăm despre Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli, despre activitatea lor neîncetată de propovâduire a Evangheliei lui Hristos, de organizare a Bisericii, despre săvârşirea de minuni în numele lui Iisus Hristos şi, de asemenea, aflăm despre viaţa primilor creştini şi despre primele comunităţi creştine.
Cum am putea numi atunci cartea Faptele apostolilor în comparaţie cu Evangheliile? Am putea-o numi LUCRAREA adevărurilor fundamentale cuprinse în Evanghelii.
Ce învăţăm din epistolele apostolilor? Prin epistolele apostolilor primim explicarea adevărurilor fundamentale cuprinse în Evanghelii.
Cum ar trebui să se numească aceste epistole în comparaţie cu Evangheliile? Ar trebui să se cheme: Cărţile EXPLICĂRII adevărurilor fundamentale ale lui Hristos.
Ce învăţăm din cartea Apocalipsa a Sfântului Apostol Ioan Teologul? Învăţăm despre lupta cea grea a Bisericii împotriva tuturor fiarelor lumii şi ale iadului şi despre biruinţa finală a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu, asupra tuturor acestor înfricoşătoare puteri ale întunericului.
Cum ar trebui atunci să se numească cartea Apocalipsei în comparaţie cu Evangheliile? Ar trebui să se numească: Cartea BIRUINŢEI finale a adevărurilor fundamentale cuprinse în Evanghelii, CÂND VA LUA SFÂRŞIT DRAMA LUMII, în care personajul principal a fost de la început Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru.

2. SFÂNTA TRADIŢIE
Ce este Sfânta Tradiţie? Sfânta Tradiţie cuprinde toate acele bunuri duhovniceşti, pe care le-am moştenit de la sfinţii noştri înaintaşi. Acestea sunt în deplină armonie cu Sfânta Scriptură şi ne ajută să o înţelegem corect.
Care este mai veche: Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie? Sfânta Tradiţie.
Care este mai cuprinzătoare? Sfânta Tradiţie. Sfântul Ioan Evanghelistul întăreşte aceasta când spune: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, daca s-ar fi scris cu de-amânuntul, cred calumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin” (Ioan XXI, 25).
Ce cuprinde în special Sfânta Tradiţie? Sfânta Tradiţie cuprinde:
1. Expuneri pe scurt şi formulări ale credinţei noastre ortodoxe;
2. Învăţătura despre cele şapte Sfinte Taine, precum şi modul lor de săvârşire;
3. Canoanele (Pravilele) apostolilor;
4. Canoanele (Pravilele) celor şapte sinoade ecumenice, care s-au ţinut la:
I - Niceea în 325 la care au participat 318 Sfinţi Părinţi;
II - Constantinopol în 381 la care au participat 150 Sfinţi Părinţi;
III - Efes în 431 la care au participat 200 Sfinţi Părinţi;
IV - Calcedon în 451 la care au participat 630 Sfinţi Părinţi;
V - Constantinopol în 553 la care au participat 160 Sfinţi Părinţi;
VI - Constantinopol în 680 la care au participat 170 Sfinţi Părinţi şi la
VII - Niceea în 787 la care au participat 367 Sfinţi Părinţi. (La aceste şapte sinoade ecumenice au participat, aşadar, în total, 2000 de reprezentanţi ai Bisericii creştine din întreaga lume);
5. Canoanele şi pravilele unor sinoade sau soboare locale;
6. Pravilele privind disciplina bisericească ale Sfântului Vasile cel Mare şi ale altor sfinţi;
7. Scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii;
8. Liturghiile şi celelalte slujbe bisericeşti;
9. Vieţile sfinţilor şi mucenicilor creştini;
10. Obiceiuri religioase, semne şi simboluri ca manifestare a credinţei, nădejdii şi dragostei noastre.
Poate fi despărţită Sfânta Tradiţie de Sfânta Scriptură?  Nu. Ele sunt de nedespărţit. Căci în lumina Sfintei Tradiţii înţelegem cu adevărat Sfânta Scriptură şi, în lumina Sfintei Scripturi, preţuim şi iubim Sfânta Tradiţie.
Care ar fi consecinţele despărţirii lor una de cealaltă? Consecinţele negative ale unei astfel de despărţiri s-au manifestat printr-o tălmăcire greşită a Sfintei Scripturi, neînţelegeri, erezii, schisme şi, în final, despărţirea Bisericii Soborniceşti.
Cine este chemat să păzească textul Sfintei Scripturi şi curăţenia Sfintei Tradiţii, neîntinate? BISERICA, pentru că ea este, după cuvintele Apostolului, „stâlpul şi temelia adevărului” (I Tim. III, 15). Păstrarea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii neîntinate este, în primul rând, datoria ierarhiei bisericeşti.
           
INGERII
Ce se înţelege prin cer? Îngerii, care sunt duhuri nevăzute şi sunt nenumăraţi.
Sunt îngerii asemenea oamenilor? Da. Ca şi oamenii, îngerii sunt fiinţe dăruite cu raţiune, cu simţăminte, putere şi nume propriu. Ca şi oamenii, ei îşi găsesc fericirea în Dumnezeu.
Prin ce se deosebesc îngerii de oameni? Îngerii sunt netrupesti şi nemuritori.
Ce sunt îngerii păzitori? Aceştia sunt îngerii cărora li s-a încredinţat să ocrotească şi să apere pe oameni. Chiar Hristos a adeverit aceasta când a spus: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei XVIII, 10).
Toţi îngerii sunt asemenea? Toţi îngerii au aceeaşi natură, dar se deosebesc prin slavă, putere şi făptuire. Există nouă cete îngereşti: Scaunele, Heruvimii şi Serafimii, Domniile, Stapâniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mai au îngerii în Biblie şi alte numiri? Da, foarte des sunt numiţi „Oştirile cereşti”, „Oştirile lui Dumnezeu”.
De ce sunt numiţi cu numiri militare? Pentru că ei sunt acea forţă dumnezeiască care luptă împotriva duhurilor rele, care se împotrivesc lui Dumnezeu şi care îi atacă oameni.
Ce sunt duhurile rele? Ele au fost cândva îngeri, care însă au căzut de la Dumnezeu şi au devenit vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor.
Cum altfel se mai numesc duhurile rele? Diavoli.
Ce înseamnă acest nume? Clevetitor sau defăimător. Căci diavolii fără încetare clevetesc şi defăimează pe Dumnezeu şi pe oameni.
Spre ce fapte rele îi îndeamnă fără încetare diavolii pe oameni? Spre toate patimile păcătoase şi faptele rele care sunt împotriva legii lui Dumnezeu şi îndeobşte spre ură, minciună şi silnicie. Aşa cum Domnul Iisus a grăit evreilor, celor care îl prigoneau: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan, VIII, 44).
Cum putem şti dacă unii oameni sunt stăpâniţi de diavol? După ura lor împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor şi după înşelare şi silnicie.
De care nume se tem diavolii cel mai mult? De numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Al cui nume urăsc necredincioşii cel mai mult? Numele Domnului nostru Iisus Hristos.

LEGEA NOUĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce este noua lege a lui Dumnezeu? Aceasta este legea descoperită şi dată prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mesia.
Cum se mai numeşte această lege nouă? Cea din urmă lege a lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că este ultima lege a lui Dumnezeu şi alta nu va mai fi dată până la sfârşitul
lumii.
Cum se mai numeşte această nouă lege? Legea lăuntrică a lui Dumnezeu, căci se referă la cele mai lăuntrice cauze ale faptelor noastre exterioare.
Cum să numim, aşadar, această lege a lui Hristos? Legea nouă, cea din urmă, sau lăuntrică, dată de Dumnezeu, consecventă, desăvârşită şi singura lege dumnezeiască mântuitoare.
De ce Dumnezeu nu a dat prin Moise aceeaşi lege pe care a dat-o prin Hristos? Din acelaşi motiv pentru care noi învăţăm copiii să facă unele, iar pe altele îi oprim să le facă, ca un alfabet al bunei purtări, fără a cerceta şi explica copiilor motivele nevăzute ale anumitor activităţi. Sfântul Apostol Pavel explică aceasta astfel: „Si eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate” (I Corinteni III,1-2).
Care sunt deosebirile între legea exterioară dată prin Moise şi legea lăuntrică dată prin Iisus Hristos? Legea exterioară a fost dată ca o lege pregătitoare pentru o mică seminţie de păstori, pe când legea lăuntrică a fost dată tuturor popoarelor de pe pământ, care sunt legate între ele într-o familie duhovnicească şi comună a lui Dumnezeu, prin chiar scump sângele lui Hristos.

CELE MAI MARI DOUĂ PORUNCI ALE LEGII CELEI NOI
Care sunt cele mai mari două porunci ale lui Hristos, sau porunci ale legii celei noi a lui Dumnezeu? Prima poruncă este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” Iar a doua este la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31).
Ce a spus Hristos despre importanţa acestor două porunci? El a spus: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (Matei XXII, 40). Şi a mai spus: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu XII, 31).
Aceasta înseamnă cumva că legea cea veche, a celor zece porunci dumnezeieşti, şi-a pierdut însemnătatea şi valoarea prin darea acestor două porunci? Nu. Aceasta înseamnă numai că iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru desăvârşeşte întreaga lege veche, după cum spune şi Apostolul: „Iubirea este deci împlinirea legii” (Romani XIII, 10). Cu alte cuvinte: iubirea este mai presus de poruncă şi de oprire, căci ea înfrânează mai mult decât i se cere şi face mai mult decât ne aşteptăm de la ea.
Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu? Înseamnă a-L iubi mai mult decât orice, decât pe noi înşine, familia, sau lumea, sau orice altceva din lume.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima noastră? Înseamnă a ne strămuta toate simţirile noastre într-un singur simţământ de iubire faţă de Dumnezeu.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul nostru? Înseamnă a ne ilumina şi încălzi întregul nostru suflet cu iubire faţă de Dumnezeu.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul nostru? Înseamnă a ne călăuzi toate gândurile noastre spre gândul iubirii lui Dumnezeu.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră? Înseamnă a ne îndrepta toate puterile voinţei noastre spre o faptă bineplăcută lui Dumnezeu, iubirea noastră.
Ce înseamnă a doua poruncă a legii noi: „Să iubeşti pe aproapele tău că pe tine însuţi”? Înainte de toate, înseamnă că trebuie să iubim pe Domnul Iisus Hristos, Omul desăvârşit, ca pe cel mai drag şi cel mai apropiat semen al nostru, iar prin El şi pe ceilalţi semeni ai noştri.
Este iubirea noastră faţă de Iisus Hristos cuprinsă în prima poruncă? Cu adevărat este, dar acolo se înţelege iubirea pentru El ca Dumnezeu, în acelaşi timp cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar aici se înţelege dragostea faţă de El ca om, modelul cel dintâi al omului desăvârşit, „Cel mai desăvârşit dintre fiii oamenilor”.
A vorbit Domnul Iisus Hristos despre datoria de a-L iubi? Da, şi a fost foarte limpede. El a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei X, 37).
Apoi El a mai spus: „Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu (Ioan XV, 23). „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan XV, 9). Pe Petru l-a întrebat: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” (Ioan XXI, 15).
El pune această întrebare fiecăruia dintre noi: „Mă iubeşti?” Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „ Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema!” (I Corinteni XVI, 22).
Ce putem spune atunci despre dragostea noastră faţă de alţi oameni? Precum îl iubim pe Dumnezeu prin Iisus Hristos, tot astfel iubim şi pe oameni prin Iisus Hristos.
Este iubirea noastră faţă de Iisus Hristos temelia iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni? Este, căci dacă iubim pe Hristos, Dragostea noastră, iubim şi pe toţi cei pe care El îi iubeşte şi pentru care a murit. Astfel, aceste două porunci ne îndatorează a-L iubi pe Iisus Hristos, Nepreţuitul Mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni. Dacă nu avem iubire faţă de El, însăşi iubirea noastră faţă Dumnezeu şi oameni nu poate fi adevărată şi deplină.
Ce mai este scris în Noul Testament despre dragoste?  Într-adevăr, foarte mult. De pildă: cunoaşterea noastră despre Dumnezeu depinde de iubirea noastră faţă de Acesta: „Acela care iubeşte ...l-a cunoscut pe Dumnezeu, iar cel ce nu iubeşte, nu cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire.” De asemenea, pacea noastră depinde de iubirea noastră faţă Dumnezeu: „Dumnezeu este iubire şi cel ce petrece în iubire,acela petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” şi „în dragoste nu este teamă”, iar unde nu
există teamă, acolo este pace. Tot astfel, puterea şi fericirea noastră dar, mai presus de toate,mântuirea noastră şi viaţa veşnică sunt legate de dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri.
Cum ne arătăm în chip văzut dragostea noastră faţă de Dumnezeu? Prin rugăciune şi împlinirea voii lui Dumnezeu.
Cum ne arătăm în chip practic iubirea noastră faţă de aproapele nostru? Prin facere de bine. Cu alte cuvinte: fapte de milostenie, cuvinte, gânduri şi rugăciuni, toate şi întotdeauna în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru El.

DESPRE RUGĂCIUNE
Ce este rugăciunea creştină? Este felul nostru de a intra în legătură cu Dumnezeu, prin care ne arătăm credinţa,nădejdea şi dragostea noastră.
Câte feluri de rugăciuni sunt? Patru feluri: Rugăciunea lăuntrică, Rugăciunea exterioară, Rugăciunea personală şi Rugăciunea comună.
Ce este rugăciunea lăuntrică şi ce este rugăciunea exterioară? Rugăciunea lăuntrică se mai numeşte şi rugăciunea minţii. Aceasta se săvârşeşte în tăcere. Rugăciunea exterioară se rosteşte cu voce tare.
Cât de des trebuie să ne rugăm? Aceasta depinde de cât de mare este iubirea noastră faţă de Dumnezeu. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât suntem mai des în legătură cu El. Cei mai vrednici sunt cei care se roagă neîncetat lui Dumnezeu, după cum ne spune Hristos: „trebuie să se roage totdeauna” (Luca XVIII, 1).
Cum ne putem ruga neîncetat? Ne putem ruga neîncetat în gând sau în chip lăuntric. Putem să ne îndreptăm rugăciunile noastre tăcute către Dumnezeu, chiar şi atunci când călătorim sau când lucrăm: lăudându-L, slăvindu-L sau chemându-L în ajutor.
Care este cea mai scurtă rugăciune tăcută? „Doamne Iisuse, miluieste-mă pe mine!”
Ce este rugăciunea personală şi ce este rugăciunea comună? Rugăciunea personală este aceea săvârşită de om în singurătate, în sine sau tăcut. Rugăciunea publică este rugăciunea omului însoţită cu cea a altor oameni, în biserică sau în alt loc.
Care dintre aceste rugăciuni sunt obligatorii pentru fiecare creştin? Ambele feluri de rugăciuni sunt obligatorii pentru fiecare creştin. Trebuie să ne rugăm tainic, lăuntric şi, de asemenea, public şi cu voce tare. Trebuie să ne rugăm în tot locul, şi când suntem singuri, dar şi împreună cu alţi creştini, în biserică. Sfinţii fac astfel.
Care sunt momentele principale ale fiecărei rugăciuni adevărate? Fiecare rugăciune are de obicei trei părţi: mulţumire, cerere şi mărire. Mai întâi, mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce am primit de la El, apoi îl rugăm să ne dea ceea ce ne este de trebuinţă într-un anumit moment, iar în al treilea rând aducem slavă şi preamărim bunătatea, puterea şi slava Sa.

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ
Rugăciunea desăvârşită pe care o rostim în casa noastră şi în biserică este rugăciunea domnească. Ea se numeşte astfel deoarece Domnul Iisus Hristos a încredinţat-o ucenicilor Săi ca pildă de rugăciune.
Ce cuprinde rugăciunea domnească?  Mai întâi, are o chemare sau salutare, apoi şapte cereri iar la sfârşit slavoslovia.

CARACTERUL CREŞTINULUI ÎN FAŢA LEGII NOI A LUI HRISTOS
Legea nouă sau cea din urmă a lui Dumnezeu a fost dată oamenilor prin Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat, cu ţelul de a forma în oameni un nou caracter, ca aceştia să devină oameni noi, vrednici de a se numi fiii lui Dumnezeu şi vrednici să moştenească împărăţia Cerească a lui Dumnezeu. Acest caracter nou al omului trebuie să fie după chipul lui Dumnezeu şi al lui Hristos şi trebuie să izvorască din toate virtuţile evanghelice, personale şi generale.

DEZVOLTAREA CARACTERULUI CREŞTIN
Caracterul moral şi duhovnicesc al unui creştin se dezvoltă sub influenţa a trei factori.
Care sunt aceşti factori? Ascultarea de Hristos şi de Biserica Sa; stăruinţa personală în trăirea tuturor virtuţilor şi harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine sau insuflare specială.
Care sunt cele mai însemnate virtuţi creştine? Credinţa, nădejdea şi dragostea.
Putem exprima aceste virtuţi cu alte cuvinte? Dreapta cugetare prin credinţă în Hristos; simţirea curată prin nădejdea în Hristos şi fapta cea bună prin dragostea în Hristos.
Care sunt celelalte virtuţi creştine? Sunt multe, dar şapte dintre ele sunt considerate a fi mai presus de celelalte.
Care sunt aceste virtuţi? Smerenia, Dărnicia, Curăţia morală, Milostenia, Înfrânarea, Blândeţea şi Râvna în credinţă.
Cum dobândim aceste virtuţi? Prin repetare şi înnoire, până când aceste virtuţi ne devin fireşti ca respiraţia.
Este repetarea virtuţilor creştine foarte însemnată în dezvoltarea caracterului nostru? Da, la fel cum buna educaţie constă mai cu seamă în repetare, care este de fapt aplicarea în viaţă a virtuţilor creştine.
Care este piedica în calea dezvoltării fireşti a caracterului creştin? Păcatul.
Ce este păcatul? În esenţa lui, păcatul este minciună şi violenţă.
Care dintre păcate sunt numite păcate de moarte? Numim păcate de moarte acele păcate care aduc moartea veşnică. Acestea sunt în număr de şapte.
În ce legătură sunt păcatele de moarte cu cele şapte virtuţi? Ele sunt potrivnice virtuţilor, şi sunt: Mândria, potrivnică smereniei; Iubirea de arginţi, potrivnică dărniciei; Desfrânarea, potrivnică curăţiei morale; Pizma, potrivnică milosârdiei; Lăcomia, potrivnică înfrânării; Mânia, potrivnică blândeţii; Deznădejdea, potrivnică râvnei în credinţă.
Există şi păcate mai grave? Da, sunt patru păcate strigătoare la cer pentru pedeapsă.
Care sunt aceste păcate? Uciderea cu voie prin tâlhărie, sodomia, oprirea platei lucrătorilor si asuprirea
văduvelor şi orfanilor.
Există multe păcate mai mici? Există multe păcate mai mici sau păcate uşoare prin gânduri, cuvinte, dorinţe şi fapte.
Cum ne putem izbăvi de păcate? Prin Sfânta Taină a Pocăinţei, prin autodisciplina de a nu mai repeta păcatele, ca şi prin exersarea virtuţilor.

FERICIRILE
Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit în munte şi îi învăţa pe ucenicii Săi zicând:
1.„FERICIŢI CEI SĂRACI CU DUHUL, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR.”
Cei săraci cu duhul sunt aceia care se consideră pe sine foarte mici în comparaţie cu măreţia lui Dumnezeu, şi care tânjesc să se înalţe la Dumnezeu şi în împărăţia Lui.
2.„FERICIŢI CEI CE PLÂNG, CĂ ACEIA SE VOR MÂNGÂIA.” Cei care plâng în lumea aceasta trecătoare se aseamănă Fiului lui Dumnezeu, care niciodată nu a zâmbit, dar foarte adesea a plâns, din pricina neînţelegerii, a păcatelor şi patimilor omeneşti.
3.„FERICIŢI CEI BLÂNZI, CĂ ACEIA VOR MOŞTENI PĂMÂNTUL.” Cei blânzi sunt iubitori de oameni şi răbdători. Datorită blândeţii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mândri şi mânioşi sunt potrivnici celor blânzi. Ei grabnic câştigă, dar tot grabnic şi pierd. Cei blânzi dobândesc după un timp. Creştinii au fost prigoniţi de păgâni şi aproape nimiciţi, dar astăzi ei stăpânesc pământul.
4.„FERICIŢI CEI CE FLĂMÂNZESC ŞI ÎNSETEAZĂ DE DREPTATE, CĂ ACEIA SE VOR SĂTURA.” Cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate sunt oamenii care nu pot răbda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinţa lui Hristos Cel înviat, care va învinge toate puterile răului şi inimile lor vor fi pline de mulţumire şi bucurie. Ei vor vedea şi biruinţa Bisericii prigonite şi se vor bucura.
5.„FERICIŢI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA SE VOR MILUI.” După cum ne purtăm cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi. Milă pentru milă. Dar multa milostivire dumnezeiască este cu mult mai mare decât milostivirea oamenilor. „Aceştia vor primi însutit” le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute îndoită: personală şi socială. Suntem milostivi şi faţă de noi
înşine, atunci când nu uităm de sufletul nostru şi mântuirea lui. Egoismul, răzbunarea şi cruzimea sunt vrăjmaşii milostivirii.
6. „FERICIŢI CEI CURAŢI CU INIMA, CĂ ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.” Inima omului este ochiul curat de trebuinţă pentru a privi pe cele duhovniceşti, în primul rând pe Dumnezeu. Prin îndelunga lucrare şi prin harul lui Dumnezeu inima se poate curaţi de toate necurăţirile păcatului, după cum ne dau mărturie Vieţile sfinţilor. Gândurile şi dorinţele rele întinează şi orbesc inima.
7.„FERICIŢI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”
Hristos este numit împăratul păcii. El a dăruit pacea Sa ucenicilor Săi. Fiecare poate da ceea ce are. Dacă avem în inimile noastre pace, putem să o dăruim şi celorlalţi. Pacea minţii, a inimii şi a voinţei - întreita pace în unitate - aceasta este adevărata pace dumnezeiască a sufletului. Sufletul necumpătat nu poate avea pace.
8.„FERICIŢI CEI PRIGONIŢI PENTRU DREPTATE, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR.” Să fii prigonit pentru dreptate înseamnă a te asemăna lui Hristos şi apostolilor. În Biserica Ortodoxă s-au arătat mulţi mucenici, care au suferit pentru dreptate şi care s-au sălăşluit în împărăţia cerească a lui Hristos. Sfântul Apostol Petru spune: „Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să pătimiţi făcând cele bune, decât făcând cele rele!” (I Petru III, 17).
9.„FERICIŢI VEŢI FI VOI CÂND VĂ VOR OCĂRI ŞI VĂ VOR PRIGONI ŞI VOR ZICE TOT CUVÂNTUL RĂU ÎMPOTRIVA VOASTRĂ, MINŢIND PENTRU MINE.” Aici Hristos vorbeşte despre pătimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriţi, defăimaţi şi chinuiţi. Dar ei trebuie să rabde toate cu credinţă neclintită şi nădejde în El, căci va veni ca Cel din urmă Biruitor şi Drept Judecător. El va despărţi atunci pentru veşnicie drepţii de păcătoşi.
CONCLUZIE „BUCURAŢI-VĂ ŞI VĂ VESELIŢI, CĂ PLATĂ VOASTRĂ MULTĂ ESTE ÎN CERURI!” Bucuraţi-vă în lacrimi, bucuraţi-vă în pătimire, bucuraţi-vă în moarte, căci cei mai buni din neamul omenesc, care au străbătut această cale spinoasă ca şi voi, vă aşteaptă acum în lumea cealaltă, unde domneşte Hristos, şi unde nu este durere, nici întristare, nici suferinţă, ci viaţă şi bucurie veşnică.


ALTE VIRTUŢI PERSONALE ŞI SOCIALE
Alături de Fericiri, Domnul nostru Iisus Hristos a dat îndrumări ucenicilor Săi şi pentru agonisirea altor virtuţi personale şi sociale, esenţiale pentru zidirea caracterului lor creştin. Aceste virtuţi se pot câştiga numai prin luptă conştiincioasă şi înflăcărată şi prin vieţuire, aşa cum au gândit şi pus în faptă Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
DEPRINDEREA VIRTUŢILOR PERSONALE
RUGĂCIUNEA LĂUNTRICĂ. „Tu însă când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns; şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei VI, 6).
POSTUL înaintea lui Dumnezeu, iar nu pentru oameni. „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor” (Matei VI, 16).
PAZA SUFLETULUI. Este nevoie să te îngrijeşti duhovniceste şi de trup şi de suflet, de fiecare în mod deosebit. Sufletul se deosebeşte de trup şi are trebuinţă de alt fel de hrană, veşminte şi lumină. „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu” (Luca IV, 4).
PĂSTRAREA UNITĂŢII SUFLETULUI. Unitatea sufletului înseamnă putere şi pace, pe când sufletul dezbinat înseamnă slăbiciune şi pieire.” Orice împărăţie care se dezbină în sine nu va dăinui” (Matei XII, 25), a grăit Domnul. Şi a mai adăugat: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni... Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei VI, 24).
ÎNFRÂNAREA INIMII ŞI A GÂNDURILOR. Gândurile bune sunt seminţele faptelor bune.Dumnezeu vede gândurile noastre. Ştiind gândurile oamenilor, Domnul Iisus a spus: „Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?” (Matei IX, 4), „Căci din inimă ies gânduri rele,... desfrânări” şi tot răul (Matei XV, 19). Este nevoie de deprinderea neîncetată cu gânduri şi dorinţe bune.
ÎNFRÂNAREA LIMBII. „Adevăr vă spun că pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei XII, 36).
FUGA DE FĂŢĂRNICIE. Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia (Luca XII, 1). „Căci nu este nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Matei X, 26).
TREBUIE SĂ FIM ASEMENEA COPIILOR în modestie, sinceritate şi credinţă. „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei XVIII, 3).
RĂBDAREA. A răbda toate greutăţile în împlinirea legii lui Hristos înseamnă asigurarea mântuirii sufletului. „Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui” (Matei X, 22).
ÎNFRÂNAREA de la prea multă mâncare, băutură şi tulburări. „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii” (Luca XXI, 34).
CREDINŢA STATORNICĂ, fără nici o îndoială, în puterea şi milostivirea lui Hristos. „Nu vă temeţi, credeţi numai”. Credeţi că „La Dumnezeu toate sunt cu putinţă”. Domnul Iisus a spus: „Dacă poţi să crezi, totul este putinţă pentru cel ce crede”. Să nu uitaţi că fără credinţă statornică în Hristos, nădejdea şi dragostea sunt lipsite de temelie.
CUNOAŞTEREA Sfintei Scripturi şi a puterii lui Dumnezeu trebuie să crească în fiecare zi. Aceasta ne ajută mult în întărirea credinţei noastre în Hristos. Domnul i-a mustrat pe saduchei din pricina nestiinţei lor, spunând: „Nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”.
ÎNSINGURAREA este de mare folos pentru cercetarea de sine, analiza propriei noastre vieţi şi vorbirea cu Dumnezeu. Este foarte bine pentru acela care ştie să se folosească de singurătate, pe când pentru cei superficiali singurătatea este neplăcută. Domnul Iisus, adesea, S-a retras în locuri singuratice şi pustii şi „era acolo singur”.
IZBĂVIREA DE LUCRURI. Viaţa unui om nu constă numai în lucrurile care-l înconjoară, pe care le posedă. Sufletul omului înseamnă înaintea lui Dumnezeu mai mult decât întreaga lume. „Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei XVI, 26; Marcu VIII, 36; Luca IX, 25).
CUM STĂM ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU. Omul cu adevărat credincios este pe deplin încredinţat că stă permanent înaintea Dumnezeului Celui Viu şi Atoatevăzător. Ruşinarea pentru păcat şi mândrie este o lucrare  bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. „La voi însă şi perii capului toţi sunt număraţi” (Matei X, 30).
PETRECEREA ÎN HRISTOS. „Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan XV, 5). De aceea fie ca Hristos să intre în inima ta ca în cămara Sa şi fie ca din inima ta să-ţi călăuzească gândurile, dorinţele şi faptele tale. AŞTEPTAREA MORŢII ŞI A JUDECĂŢII. Omul care în fiecare zi priveşte şi ascultă cum mor mii de fiinţe umane, şi nu se gândeşte la moartea sa este lipsit de înţelepciune. Omul care nu a cugetat la apropierea morţii, ci aduna hrană pentru viitor, Dumnezeu i-a spus: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău; şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca XII, 20).
RECUNOŞTINŢA înaintea lui Dumnezeu este o mare virtute. Dacă aţi primit puţin de la Dumnezeu şi aţi adus mulţumire pentru aceasta, El va înmulţi, cum a înmulţit cele cinci pâini.
PREAMĂRIREA LUI DUMNEZEU. Nu căutaţi slavă de la oameni, ci slăviţi-L pe Dumnezeu. Cu cât dăruiţi mai mult, cu atât veţi primi mai mult. Spuneţi, aşa precum a zis şi Preasfânta Fecioară: „Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca I, 46-47).

DEPRINDEREA VIRTUŢILOR SOCIALE
MILOSTENIA. „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii... ca să fie slăviţi de oameni. Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei VI, 2-4).
MILOSTENIA FĂRĂ ŞOVĂIALĂ. „Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta” (Matei V, 42). Dă totul în numele lui Hristos şi pentru fraţi.
DRAGOSTEA FAŢĂ DE VRĂJMAŞI. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vătăma şi vă prigonesc” (Matei V, 44). Altă cale spre comuniunea cu Hristos nu există, şi nici pentru a se realiza pacea şi înfrăţirea în lume.
FACEŢI BINE OAMENILOR. Cum? Precum noi dorim să ne facă nouă oamenii. „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii” (Matei VII, 12). După cele două porunci mari ale lui Hristos, aceasta este cea mai însemnată.
IERTAREA FRATELUI. „De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l” (Luca XVII, 3-4).
MODESTIA. Hristos S-a născut într-un staul. De ce atunci noi ne luptăm pentru cele mai înalte cinstiri şi pentru locurile dintâi? Rămâi cel din urmă... „Căci oricine se înalţă pe sine, se va smeri; iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca XIV, 11).
MILA FAŢĂ DE PĂCĂTOŞI. Aceasta este calea prin care îi putem ajuta pe cei păcătoşi să se îndrepte. Batjocura şi osândirea nu le este de nici un folos. Hristos i-a privit pe aceştia ca pe nişte bolnavi. El i-a vizitat (Zaheu), a luat masa cu ei (Matei), a vorbit călduros cu ei (femeile păcătoase) şi astfel a reuşit să le redea sănătatea duhovnicească şi demnitatea umană.
ÎMPĂCAREA, înainte de a merge la biserică sau la judecată, creştinul are datoria să încerce să se împace cu duşmanul său (Matei V, 23-25). „De-ţi va greşi ţie fratele tău” ia măsurile treptate pe care Domnul ni le-a lăsat clare (Matei XVIII, 15-17).
PROPOVĂDUIREA LUI HRISTOS FĂRĂ TEAMĂ ÎNAINTEA OAMENILOR. „Cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa” (Luca IX, 26).
REŢINEREA FAŢĂ DE HRISTOŞII MINCINOŞI. Necredincioşii şi duşmanii lui Hristos vor încerca întotdeauna să se arate pe ei sau pe alte persoane mincinoase şi primejdioase, drept „hristoşi”, în locul lui Hristos, Domnul Cel Adevărat. Cunoscând acestea mai dinainte, Domnul Iisus ne-a avertizat: „Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos (...) Nu mergeţi după ei” (Luca XXI, 8).
ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR. „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei XXII, 21). Aceasta înseamnă: daţi stăpânirii lumeşti cele ce sunt ale ei, iar lui Dumnezeu prinoasele duhovniceşti. Aşa cum chipul Cezarului este întipărit pe monede, tot astfel este şi chipul lui Dumnezeu întipărit în inima omului.
ÎNŢELEPCIUNEA. „Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere” (Luca XII, 48), fie în sănătate, fie în bogăţie, ştiinţă sau cinstiri. Dacă vi s-a dat puţin, puţin vi se va cere. Dreptatea lui Dumnezeu este orânduită şi desăvârşită. Nu este înţelept să ne ridicăm împotriva acestei legi.
SPIRITUL DE SLUJIRE. Slujirea este înnobilată de Hristos şi prin Hristos. Astfel, slujitorii de bunăvoie în numele Domnului sunt seminţie nouă. „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El... (Matei XX, 28). „Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora... că v-am dat vouă pildă” (Ioan XIII, 14-15)
SPIRITUL DE JERTFĂ, nu numai a lucrurilor materiale, ci şi a vieţii pentru Hristos, Care S-a jertfit pe Sine pentru mântuirea noastră veşnică. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan XV, 13). Putem avea mulţi prieteni, dar cel mai mare prieten este Hristos.
NĂDEJDEA sau optimismul creştin, în toate necazurile, nenorocirile, suferinţele, chiar şi în chinuri şi moarte, creştinul este plin de nădejde, pentru că îşi aminteşte cuvintele lui Hristos: „Mare este plata voastră în ceruri” (Matei V, 12). „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide” (Matei X, 28). „Eu am biruit lumea” (Matei XVI, 12). „Căci toată puterea de sus Mi s-a dat.”

TEXTE ALESE DIN SFÂNTA TRADIŢIE. CUVINTE ALE SFINŢILOR
Despre credinţă, nădejde şi dragoste „Nimeni nu poate dobândi dragostea desăvârşită decât numai prin credinţă curată şi nădejde tare.” Sfântul Simeon Noul Teolog
Despre păcat şi virtute
„Pe lângă păcat vine moartea: lângă poruncile lui Dumnezeu se află viaţa veşnică.” Sfântul Vasile cel Mare
Despre păcat „Ce este păcatul? Gânduri, cuvinte şi fapte rele.” Sfântul Simeon Noul Teolog
Despre soarta păcătosului
„Când un copil moare în pântecele mamei sale, este îngropat în pământ. Astfel pleacă din întuneric în întuneric. Asemeni şi cel păcătos trăieşte în întuneric în lumea aceasta, iar după moarte merge într-o beznă mult mai întunecată şi mai înfricoşătoare.” Sfântul Macarie cel Mare
Despre sarcina uşoară „Noi îndepărtăm de la noi sarcina cea uşoară a osândirii de sine şi ne împovărăm cu sarcina cea grea a îndreptăţirii de sine.” Avva Ioan
Despre rugăciune
„Cercetaţi-vă păcatele zi de zi, rugându-vă lui Dumnezeu şi El le va ierta.”
„Sileşte-te la multe rugăciuni, căci rugăciunea este lumină pentru suflet.” Avva Isaia
Despre îngerii din preajma noastră
„Să ne ruşinăm faţă de îngeri mai mult decât faţă de oameni, căci sunt mulţi îngeri în jurul nostru.”
„Păziţi-vă de orice faptă ruşinoasă.”
Despre rugăciune
„Cere de la Dumnezeu nu din cele minunate, ci ceea ce este de folos (pentru mântuire).”
„Vorbeşte mai mult cu Dumnezeu, iar cu oamenii mai puţin.”
Urăşte păcatul
„Acela care nu urăşte păcatul, se numără cu păcătoşii, chiar şi atunci când nu păcătuieşte.”
„Fiecare păcat este o armă cu care îl înarmăm pe diavol împotriva noastră.”
Rugăciunea la vreme de boală
„În vreme de boală, înmulţeşte rugăciunea înainte să chemi medicul.”
Biserica
„Iubeşte Biserica lui Dumnezeu, dar încearcă să ridici înlăuntrul tău biserică lui Dumnezeu.” Sfântul Nil Sinaitul
Teama pentru trup
„Teama pentru trup poate fi atât de mare încât oamenii, din pricina ei, să nu fie în stare să săvârşească nimic din cele vrednice de laudă şi cinstire, însă când frica pentru trup lasă loc fricii pentru suflet, atunci frica pentru trup se topeşte precum ceara din pricina căldurii.” Sfântul Isaac Sirul
Darurile lui Dumnezeu
„Fiecare dar de la Dumnezeu se pierde dacă noi nu îl folosim spre slava lui Dumnezeu, ci spre slava de sine.”
Despre Revelaţie „Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu este nevoie de descoperire de sus.” „Fără Dumnezeu nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu.”
Despre moarte
„Pe patul de moarte muribundul îşi revede întreaga sa viaţă foarte limpede... iar sufletul său se umple de o spaimă cumplită. Odată, astfel se va întâmpla şi cu noi.” Sfântul Tihon de Zadonsk
Credinţa şi faptele
„În viaţă nu-i de folos îndrumarea plină de râvnă fără de credinţă. Nici nu este îndeajuns dreapta mărturisire de credinţă lipsită de fapte bune, ca să ne putem înfăţişa înaintea chipului lui Dumnezeu, căci este nevoie de amândouă pentru zidirea dreptului Dumnezeu.” Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei
Învăţaţi-i pe toţi cei din casa voastră
„Să repetaţi acasă familiei voastre toate cele ce le-aţi auzit ziua la biserică.”
Sărăcia „Sărăcia nu este rea. Numai păcatul este rău. Bogăţia în sine nu este bună.”
Recunoştinţa
„Este uşor să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru bunăstare, însă să te arăţi cu suflet înalt în necaz înseamnă să-i aducem bucurie lui Dumnezeu şi să ruşinăm pe diavol. Cel care rabdă în vreme de necaz aducând mulţumită lui Dumnezeu primeşte cununa mucenicilor.”
„Ascultaţi poruncile lui Dumnezeu şi El va auzi rugăciunile voastre.” Sfântul Ioan Gură de Aur
„Nimeni nu se poate mântui dacă nu este în Biserică, aşa precum nimeni nu s-a putut mântui din cei care nu au fost în Arca lui Noe.” Sfântul Dimitrie de Rostov
 „Necunoaşterea Sfintei Scripturi este necredinţă faţă de propria persoană.” Sfântul Epifanie de Salamina.

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ CREŞTIN-ORTODOXĂ

Ce înseamnă mărturisirea de credinţă crestin-ortodoxă? Aceasta reprezintă adevărurile credinţei creştine, cel mai pe scurt expuse în mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Această mărturisire de credinţă se mai numeşte şi SIMBOLUL CREDINŢEI.
Există numai un singur model de mărturisire de credinţă?
Există mai multe mărturisiri de credinţă, cum ar fi: Simbolul Apostolic, Simbolul Sfântului Atanasie cel Mare şi al Sfântului Grigorie al Neocezareei. Dar, Simbolul de credinţă expus mai jos, cel mai folosit în Biserica Ortodoxă, a fost alcătuit în cursul a două sinoade ecumenice, la Niceea (325) şi la Constantinopol (381).
Din ce este alcătuit acest simbol? Este alcătuit din douăsprezece articole.

TÂLCUIREA SIMBOLULUI DE CREDINŢĂ

ARTICOLUL I AL SIMBOLULUI CREDINŢEI
Care este articolul I din Simbolul Credinţei? „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”
De ce credem întru Unul Dumnezeu? Deoarece numai Unul este Dumnezeu cu adevărat.
Cum este natura lui Dumnezeu? Dumnezeu este duh, nemărginit, neschimbător, necuprins, veşnic, fără început şi fără sfârşit.
Care sunt atributele esenţiale ale lui Dumnezeu? Dumnezeu este desăvârşit sfânt, desăvârşit bun, desăvârşit drept, desăvârşit adevărat, desăvârsit liber, preaînţelept, atotputernic, preamilostiv, omniprezent, atotştiutor şi Sieşi suficient.
De ce numim pe Dumnezeu - Tatăl? Pentru că El este Tatăl lui Iisus Hristos, unicul Său Fiu şi prin El al tuturor celor care, renăscuţi prin Iisus Hristos, devin fii ai Săi.
De ce numim pe Dumnezeu - Creatorul? Pentru că El a creat toate cele văzute şi nevăzute prin puterea şi atotînţelepciunea Sa şi nimic n-a existat şi nu există fără El. El este Creator şi Proniator.
Ce se înţelege prin cer? Îngerii, care sunt duhuri nevăzute şi sunt nenumăraţi.
Sunt îngerii asemenea oamenilor? Da. Ca şi oamenii, îngerii sunt fiinţe dăruite cu raţiune, cu simţăminte, putere şi nume propriu. Ca şi oamenii, ei îşi găsesc fericirea în Dumnezeu.
Prin ce se deosebesc îngerii de oameni? Îngerii sunt netrupesti şi nemuritori.
Ce sunt îngerii păzitori? Aceştia sunt îngerii cărora li s-a încredinţat să ocrotească şi să apere pe oameni. Chiar Hristos a adeverit aceasta când a spus: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei XVIII, 10).
Toţi îngerii sunt asemenea?
Toţi îngerii au aceeaşi natură, dar se deosebesc prin slavă, putere şi făptuire. Există nouă cete îngereşti: Scaunele, Heruvimii şi Serafimii, Domniile, Stapâniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mai au îngerii în Biblie şi alte numiri? Da, foarte des sunt numiţi „Oştirile cereşti”, „Oştirile lui Dumnezeu”.
De ce sunt numiţi cu numiri militare? Pentru că ei sunt acea forţă dumnezeiască care luptă împotriva duhurilor rele, care se împotrivesc lui Dumnezeu şi care îi atacă oameni.
Ce sunt duhurile rele?
Ele au fost cândva îngeri, care însă au căzut de la Dumnezeu şi au devenit vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor.
Cum altfel se mai numesc duhurile rele? Diavoli.
Ce înseamnă acest nume? Clevetitor sau defăimător. Căci diavolii fără încetare clevetesc şi defăimează pe Dumnezeu şi pe oameni.
Spre ce fapte rele îi îndeamnă fără încetare diavolii pe oameni? Spre toate patimile păcătoase şi faptele rele care sunt împotriva legii lui Dumnezeu şi îndeobşte spre ură, minciună şi silnicie. Aşa cum Domnul Iisus a grăit evreilor, celor care îl prigoneau: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan, VIII, 44).
Cum putem şti dacă unii oameni sunt stăpâniţi de diavol? După ura lor împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor şi după înşelare şi silnicie.
De care nume se tem diavolii cel mai mult? De numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Al cui nume urăsc necredincioşii cel mai mult? Numele Domnului nostru Iisus Hristos.

ARTICOLUL AL II-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al II-lea din Simbolul Credinţei? „Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl Sa născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut. Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.”
Ce înseamnă numele Iisus Hristos? IISUS înseamnă MÂNTUITOR, căci El a venit să mântuiască pe oameni de Satana, de păcate şi moarte. HRISTOS înseamnă UNS (împărat, Arhiereu, Prooroc).
În ce chip este Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu? El este unicul Fiu al lui Dumnezeu Tatăl, născut, nu făcut.
Există o diferenţă mare între „născut” şi „făcut”? Da, foarte mare. Aşa după cum omul dă naştere copilului care este din aceeaşi fiinţă cu el, dar care există şi lucrează altele, care nu sunt de aceeaşi fiinţă cu el, asemenea şi
Dumnezeu naşte pe Fiul Său din veşnicie, din fiinţa Sa proprie, şi a creat, de asemenea, şi nenumărate fiinţe şi lucruri care nu sunt din aceeaşi natură cu El.
De ce este numit Lumină din Lumină? Pentru că Tatăl Lui este Lumina înţelepciunii şi a iubirii veşnice, iar astfel este firesc ca El, Fiul unui asemenea Tată, să fie Lumină din Lumină.
De ce este El numit Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat? Din acelaşi motiv. Tot astfel se întâmplă şi cu natura lumii acesteia; de pildă, pe acela care se naşte din om îl putem numi „omul adevărat din om adevărat”, pentru că fiul este totdeauna şi oriunde din aceeaşi fiinţă ca şi părinţii săi.
Asemenea şi Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, cu adevărat este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, după cum chiar El a zis: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan X,30).
De ce spunem: „Prin care toate s-au făcut”? Deoarece Dumnezeu prin Fiul a creat toate lucrurile în cer şi pe pământ. După cum este întărit şi în Sfânta Scriptură: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan I, 3).

ARTICOLUL AL III-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al III-lea din Simbolul Credinţei?„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”
Pentru ce s-a pogorât Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, din cer, adică din slava şi fericirea Sa veşnică în aceasta lume a pătimirii? Pentru oameni şi pentru mântuirea lor.
Care a fost pricina pogorârii Lui din ceruri? Ce L-a mişcat? Mila şi iubirea Sa nemărginită faţă de oameni.
A venit El, oare, pentru toţi oamenii? Da, El a venit să aducă mântuire tuturor oamenilor. Dar s-au mântuit doar aceia care au crezut în El şi care au răspuns cu iubirea lor iubirii pe care El a arătat-o.
Ce înseamnă: S-a întrupat de la Sfântul Duh şi din Maria Fecioara? Întrupat înseamnă înveşmântat în trup sau că a luat trup. Preasfânta Fecioară Maria L-a zămislit, nu după fire, ci mai presus de fire, prin puterea Duhului Sfânt.
Cum a fost cu putinţă ca Fecioara să nască pe Fiul fără a fi căsătorită? La Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Prin puterea Sa El a creat la început pe primul bărbat şi prima femeie, pe Adam şi Eva. Tot prin puterea Sa, El a făcut ca Fecioara Maria să zămislească pe Iisus Hristos, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.
În ce este Iisus Hristos asemenea oamenilor? El a avut trup omenesc şi suflet omenesc ca orice om, mai puţin păcatul. A fost om desăvârşit, lipsit de păcate şi patimi.
Prin ce se deosebeşte Iisus Hristos de toţi oamenii din istorie? Prin unirea celor două firi, cea dumnezeiască şi cea omenească, într-o singură persoană. Oamenii sunt oameni, dar El a fost Dumnezeu - Om.
De ce o numim pe Fecioara Maria Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu? Pentru că Mântuitorul nostru a avut două firi, dumnezeiască şi omenească, care s-au unit la zămislire. Astfel, Dumnezeu şi omul s-au născut din ea în acelaşi timp, în aceeaşi persoană.
De ce o numim pe Fecioara Maria Pururea Fecioară? Pentru că ea a fost fecioară înainte, în timpul şi, de asemenea, după naşterea lui Iisus Hristos; ea a rămas veşnic Fecioară.
O cinsteşte Biserica ortodoxă pe Maica Domnului ca Sfântă? Da, în Biserica Ortodoxă Maica Domnului este cinstită mai presus de toţi ceilalţi sfinţi, mai mult chiar decât îngerii, pentru că a fost aleasă de Dumnezeu să fie mijlocitoare pentru mântuirea omenirii prin naşterea Mântuitorului lumii.
De ce îl numim pe Hristos Mântuitor? Pentru că S-a pogorât din ceruri ca să mântuiască pe oameni de Satana, de păcat şi moarte. Căci Satana este pricinuitorul păcatului, iar prin păcat a venit moartea.
Când a fost săvârşit primul păcat?  În Rai, când Adam şi Eva s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi s-au supus Satanei.
Ce legătură au restul oamenilor cu păcatul lui Adam? Noi toţi am moştenit acest păcat de la protopărinţii noştri. Aşa cum moştenim anumite boli de la părinţii noştri, aşa am moştenit şi păcatul de la strămoşii neamului omenesc.
Acesta a fost singurul păcat pentru care Hristos a venit să-i mântuiască pe oameni? Nu. Acestui păcat dintâi i s-au adăugat nenumărate alte păcate; astfel încât după o vreme mai îndelungată oamenii au căzut pe deplin sub puterea Satanei.
De ce nu a ridicat Dumnezeu un om mare - un geniu - să săvârşească lucrarea lui Hristos şi să-L cruţe în felul acesta pe Fiul Său Cel Veşnic? Pentru că toţi oamenii erau păcătoşi şi muritori, chiar şi cei mai mari şi mai buni. Întreaga lume zăcea în păcat. Satana şi moartea stăpâneau lumea până la pogorârea din ceruri a unicului Mântuitor cu putinţă, mai puternic decât Satana, fără de păcat şi fără de moarte, Care a adus neamului omenesc eliberare şi mântuire.

ARTICOLUL AL IV-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al IV-lea din Simbolul Credinţei? „Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat”.
Care au fost acuzatorii lui Iisus Hristos? Preoţii evrei şi fariseii, care-L pizmuiau pe Iisus Hristos pentru că săvârşise minuni mari, pe care ei nu le-au putut săvârşi, şi pentru că poporul era mult mai apropiat de El decât de ei.
Cine a fost judecătorul care l-a osândit la moarte pe Iisus? Pilat din Pont, guvernatorul roman al Palestinei, ca reprezentant al împăratului de la Roma.
De ce este pomenit în mod deosebit numele lui Pilat din Pont? Pentru ca moartea lui Iisus Hristos să fie întărită istoric, tot astfel cum este pomenit şi numele împăratului Augustus în textele evanghelice care istorisesc naşterea Lui.
Pentru ce păcat sau fărădelege L-a osândit Pilat pe Iisus la moarte? Pentru nici un păcat. Pilat însuşi a afirmat înaintea preoţilor evrei şi a poporului, grăind: „Nu găsesc nici o vină în Omul acesta” şi a repetat: „Dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om”; şi, de asemenea, a treia oară a zis: „Ce rău a săvârşit acesta? Căci iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte”. Dar temându-se de evrei,
acesta L-a dat să fie răstignit (cf. Luca XXIII, 4 şi 14; Ioan XVIII, 38 şi XIX, 4 şi 6).
Cum a îngăduit dreptatea dumnezeiască ca Iisus să sufere o moarte atât de cumplită, fiind pe deplin nevinovat? El nu a murit pentru vreun păcat al Său, ci pentru păcatele noastre. Veşnica dreptate a lui Dumnezeu a căutat o astfel de jertfă curată şi nepreţuită pentru păcatul lui Adam şi pentru păcatele noastre.
A existat vreo pricină pentru o jertfă atât de mare? Da. Prin această jertfă Dumnezeu şi-a arătat iubirea Sa fără de margini faţă de oameni. „El (Dumnezeu) ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan IV, 10).
De ce îl numim pe Iisus Hristos „Răscumpărător”? Pentru că ne-a răscumpărat din păcate şi moarte prin pătimirea Sa şi prin moartea pe cruce.
Cum a putut să moară Dumnezeu, fiind fără de moarte? El nu a murit ca Dumnezeu, ci ca om. Dumnezeirea şi sufletul Său nu au gustat în nici un chip moartea.
În ce constă măreţia unică a jertfei lui Hristos? În primul rând, în desăvârşita Sa nevinovăţie; în al doilea rând, în iubirea Sa fără de margini faţă de oameni şi în ascultarea Sa faţă de Tatăl; iar în al treilea rând, în moartea Sa de bunăvoie pentru mântuirea păcătoşilor.

ARTICOLUL AL V-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al V-lea din Simbolul Credinţei? „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.
Care a fost cea mai mare biruinţă a lui Hristos? Învierea Sa din morţi.
Ce a arătat mai presus de toate dumnezeirea Sa atotputernică? Iarăşi, învierea Sa.
Ce eveniment a întărit mai presus de toate biruinţa lui Hristos asupra Satanei? Pogorârea Sa în Iad.
Ce este Iadul? Împărăţia întunericului celor mai de jos ale pământului unde Satana are stăpânire asupra morţii. Hristos „a putut, prin moartea Sa să surpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul” (Evr. II, 14).
Ce a făcut Hristos în Iad? Prin pogorârea Sa în Iad, El a făcut pe Satana să tremure şi să fugă de la faţa Sa. Miliarde de suflete omeneşti, care se chinuiau acolo, s-au bucurat de pogorârea lui Hristos.
Ce a făcut Hristos pentru sufletele oamenilor? Le-a propovăduit Evanghelia Sa - Vestea cea Bună - şi a întărit biruinţa Sa asupra Satanei şi asupra morţii. Şi pentru că mulţi au primit-o, aceştia au fost mântuiţi.
În ce zi s-a petrecut învierea lui Hristos? În a treia zi după moartea Sa, întocmai cum a vestit de multe ori ucenicilor Lui. El a murit Vineri şi a înviat Duminica.
Care au fost cei dintâi martori ai învierii lui Hristos? Străjerii, care primiseră poruncă de la evrei să păzească mormântul Său.
Cui au vestit ei învierea lui Hristos? Preoţilor şi bătrânilor evreilor.
Cum au reacţionat bătrânii şi preoţii la această veste? S-au temut şi s-au tulburat, i-au cumpărat pe străjeri „cu bani mulţi” şi le-au poruncit să meargă şi să răspândească vestea că „ucenicii Lui venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam” (Matei XXVIII, 13).
Care este primul dintre ucenicii lui Hristos care a aflat despre învierea Sa? La mormântul Său îngerii au grăit femeilor galileene: „De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat” (Luca XXIV, 5).
A arătat Hristos învierea Sa din morţi în chip netăgăduit? Cui? Da, El s-a arătat viu, în trup, ucenicilor şi discipolilor Săi, nu o dată, ci de mai multe ori, vreme de 40 zile, aşa cum este scris în Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistolele apostolilor şi în Apocalipsă.
Ce a făcut Hristos în cele 40 de zile, între învierea Sa şi înălţarea Sa la cer? I-a învăţat pe ucenicii Săi cele mai adânci taine ale împărăţiei lui Dumnezeu (Fapte I, 3).
De ce este scris că Hristos a înviat a treia zi, „după Scripturi”? Pentru că învierea Sa a fost proorocită în Vechiul Testament (Ps. XVI, 9-10; Isaia LII). Chiar Hristos S-a asemănat pe Sine cu proorocul Iona, spunând: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei XII, 40). Şi iarăşi, după învierea Sa, le-a zis apostolilor: „Aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi, a treia zi” (Luca XXIV, 46).

ARTICOLUL AL VI-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al VI-lea din Simbolul Credinţei? „Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”
Când s-a înălţat Domnul de la pământ la cer? În a patruzecea zi după învierea Sa.
Cum numim această zi? Ziua înălţării.
În ce loc s-a înălţat Domnul Iisus la cer? Pe Muntele Măslinilor.
Care au fost martorii înălţării Sale? Toţi ucenicii Săi credincioşi.
De ce s-a înălţat Domnul la cer? Deoarece şi-a încheiat slujirea Sa înaintea oamenilor şi a mers în locaşul Său veşnic.
S-a înălţat Hristos la cer cu trupul Său omenesc? Da, cu trupul Său omenesc, în care a înviat din morţi.
De ce S-a înălţat în chip văzut înaintea multor martori? Ca să-i încredinţeze pe toţi cei care credeau în El că şi ei se vor înălţa astfel la cer după la învierea cea de obşte.
Ce înseamnă cuvintele: „Şade de-a dreapta Tatălui?” Iisus Hristos are aceeaşi mărire, slavă şi putere cu Tatăl. Înainte de înălţare, El i-a încredinţat pe ucenicii Săi, spunându-le: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei XXVIII, 18).

ARTICOLUL AL VII-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al VII-iea din Simbolul Credinţei? „Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”
Ce ne învaţă articolul al VII -lea din simbolul credinţei? Despre a doua venire a lui Hristos, despre judecata Sa asupra celor vii şi asupra celor morţi şi despre înfăptuirea împărăţiei Sale cereşti veşnice.
Se va deosebi a doua venire a lui Hristos de cea dintâi? Se va deosebi, iar fiinţele vor fi şi ele diferite. Prima Sa venire a fost în mare smerenie, spre a sluji oamenilor şi spre a Se jertfi pentru ei. A doua Sa venire va fi cu mărire şi cu slavă spre judecata oamenilor, vii şi morţi.
Cum a înfăţişat El a doua venire a Sa? El a zis: „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile şi îi va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre” (Matei XXV, 31-32). Iar după aceea îi va judeca pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi, după faptele lor.
Există vreo descriere a venirii Sale? Există câteva. De pildă, Sfântul Apostol Pavel, mângâindu-i pe aceia întristaţi din pricina celor răposaţi ai lor, zice: „Pentru că însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi” (I Tesaloniceni IV, 16).
Mai există vreo mărturie din ceruri despre a doua Sa venire? Da. La înălţarea Sa, s-au arătat doi îngeri care au spus apostolilor: „De ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte I, 11).
Ce ne-a mai fost descoperit despre Judecata de Apoi? Chiar Hristos a spus că atunci când va veni a doua oară, întru slava şi puterea Sa „va răsplăti fiecăruia după faptele sale”. (Matei XVI, 27)
Ce va zice El atunci celor buni şi credincioşi? „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei XXV, 34).
Dar ce va spune celor răi şi necredincioşi? „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei XXV, 41).
Şi ce se va întâmpla la sfârşit? Cei drepţi vor merge la viaţa veşnică şi fericită, iar cei păcătoşi la chinul veşnic.
Cum va fi a doua venire a Domnului? Într-o clipă! „Căci, precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului!” a zis El (Matei XXIV, 27).
Când va fi a doua Sa venire, Judecata de Apoi şi sfârşitul lumii? Nu ne-a fost descoperită vremea când vor avea loc aceste evenimente înfricoşătoare. Dumnezeu numai ne-a cerut să fim mereu pregătiţi să îl întâmpinăm. „Privegheaţi”, a zis El, „şi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi, Fiul omului va veni” (Matei XXIV, 44).
Cum să ne pregătim pentru această zi înfricoşătoare? Prin gânduri, simţire şi fapte drepte faţă de învăţătura Sa, faţă de poveţele Bisericii şi faţă de pilda sfinţilor Săi.
A pomenit Hristos de vreun semn al apropierii sfârşitului? Da. El a pomenit semnele acestea: războaie, revoluţii, cutremure, revolte, foamete, ciumă, sărăcie, învăţători mincinoşi, trădări, creşterea urii şi căderea iubirii, privelişti înfricoşătoare, semne minunate pe cer, vrajbă şi tulburări între popoare şi altele (vezi MateiXXIV şi Luca XXI).
Suntem încredinţaţi că Hristos va birui toate acestea? Pe deplin. Domnul şi Mântuitorul nostru va mântui multe suflete omeneşti în toate aceste nenorociri, aşa cum a proorocit la începutul dramei neamului omenesc. Nici unul dintre cei care cred în El şi îi cheamă numele nu va pieri.

ARTICOLUL AL VIII-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al VIII-lea din Simbolul Credinţei? „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci”.
De ce Duhul Sfânt este numit Domnul? Este numit astfel, aşa cum Domnul este numit Tată şi Fiu.
Este Duhul Sfânt Dumnezeu? Cu adevărat este, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, nenăscut din Tatăl, aşa cum este Fiul, ci din Tatăl purces.
Cum putem spune atunci că noi credem într-un singur Dumnezeu? Noi, credem cu adevărat într-un singur Dumnezeu, despre care Hristos ne-a dezvăluit taina cea mai înaltă, iar aceasta este taina despre armonia absolută a celor Trei Persoane în aceeaşi fiinţă dumnezeiască. De aceea vorbim despre întreitul Dumnezeu sau despre Treimea întru Unime, despre UNUL DUMNEZEU.
S-a descoperit Dumnezeu pe Sine însuşi în Vechiul Testament ca Treime Sfântă? Nu pe deplin. Isaia a văzut în vedenia sa serafimii cântând lui Dumnezeu pe tron: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot” (Isaia VI, 3). Repetarea de trei ori a cuvântului „sfânt” închipuie cele trei persoane dumnezeieşti. A se vedea şi Facere I, 26.
De ce nu S-a descoperit Dumnezeu pe Sine însuşi în Vechiul Testament ca Treime Sfântă? Aşa cum nici omul nu-şi descoperă tainele sale lăuntrice înaintea slugilor şi străinilor, ci numai în faţa copiilor săi, tot astfel nici Dumnezeu nu şi-a descoperit taina fiinţei Sale oamenilor „străini” care au fost slugi şi robi ai Legii, ci a păstrat această descoperire pentru copiii iubirii Sale, ai Noul Testament.
În ce măsură ne este descoperită Sfânta Treime în Noul Testament? Numai atât cât poate omul să înţeleagă cât este încă în trup. Arhanghelul Gavriil i-a vestit Preasfintei Fecioare: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca I, 35). Astfel este numită aici Sfânta Treime: (SFÂNTUL) DUH, (SFÂNTUL) TATĂ şi (SFÂNTUL) FIU.
Există şi un alt exemplu? Da. La botezul lui Iisus în râul Iordan „s-a deschis cerul şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit!” (Luca III, 21-22).
Mai sunt şi altele? Sfântul Ioan Evanghelistul spune clar: „ Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi Aceşti trei Una sunt” (I Ioan V, 27). Prin expresia „Cuvânt”, Sfântul Apostol Ioan numeşte pe Fiul, aşa cum se vede şi din Evanghelia Sa (I, 14).
Mai sunt şi alte exemple? Domnul Iisus a lăsat poruncă ucenicilor Săi: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).
De ce este Sfântul Duh numit „de viaţă Făcătorul”? Pentru că nu există viaţă adevărată fără Duhul Sfânt, nici în cer şi nici pe pământ.
De ce numai Biserica Ortodoxă învaţă că Sfântul Duh „de la Tatăl purcede” şi nu şi de la Fiul, aşa cum învaţă neortodocşii?  Pentru că Biserica Ortodoxă gândeşte logic că Dumnezeu ştie despre Sine mai bine decât ştiu oamenii. Iar Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Vestitorul tuturor tainelor dumnezeieşti, a descoperit ucenicilor Săi că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl, spunând: „Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan XV, 26).
De ce se spune că Sfântul Duh a grăit prin prooroci? Pentru că întocmai aşa este. Sfântul Petru scrie: „nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru l, 20-21).
Nu au fost şi apostolii inspiraţi şi îndrumaţi de Duhul Sfânt? Cu adevărat au fost. Dar acest fapt nu este pomenit în Simbolul Credinţei, pentru că nu a fost negat niciodată de nimeni. Sunt pomeniţi numai proorocii pentru că în vremurile de atunci, ereticii negau faptul că Vechiul Testament a fost scris sub insuflarea Sfântului Duh.
S-a arătat Sfântul Duh vreodată în chip văzut? S-a arătat în chip de porumbel la Botezul lui Hristos. De asemenea, s-a arătat sub chipul „limbilor de foc” şi S-a pogorât peste apostoli în ziua Cincizecimii, în a cincizecea zi după înviere.
Poate fiecare creştin să aibă în sine pe Sfântul Duh? Da, după cuvintele mustrătoare ale lui Hristos: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor care îl cer de la El!” (Luca XI, 13). Sfântul Apostol Pavel scrie: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Corinteni III, 16).
Ce daruri dobândim prin primirea Sfântului Duh? Toate darurile bune cu putinţă, cum sunt: înţelepciunea, înţelegerea, chibzuinţă, cunoaşterea, frica lui Dumnezeu, curajul, modestia, curăţia, sfinţenia şi altele.
Cum putem fi vrednici de Duhul Sfânt şi darurile Sale? Prin păzirea cu străşnicie a inimii şi a limbii noastre; prin rugăciune şi dragoste şi prin Sfintele Taine.

ARTICOLUL AL IX-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al IX-lea din Simbolul Credinţei? „Întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”.
Ce este Biserica? Este o comunitate unică în istoria omenirii. Căci ea este familia lui Dumnezeu creată prin cuvântul şi sângele lui Iisus Hristos şi condusă şi insuflată de Dumnezeu prin Sfântul Duh.
Ce a spus Hristos despre Biserică? El a zis: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei XVI, 18).
Cine este capul Bisericii?
Hristos Cel veşnic viu, Care a spus: „Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei XXVIII, 20). Şi Sfântul Apostol Pavel a spus despre chipul în care Tatăl Ceresc L-a preamărit pe Fiul Său Iisus Hristos: „Şi L-a dat pe El cap Bisericii (...) care este trupul Lui” (Efeseni I, 22-23).
Care este relaţia lui Hristos cu membrii Bisericii Sale? Sfântul Apostol Pavel a lămurit-o clar prin cuvintele: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădularele (fiecare) în parte” (I Corinteni XII, 27).
Cine sunt membrii Bisericii? Toţi aceia, bărbaţi şi femei, uniţi prin aceeaşi credinţă şi nădejde, legaţi prin aceeaşi lege dumnezeiască a iubirii, sfinţiţi prin aceleaşi Sfinte Taine, şi care se află sub îndrumarea unor episcopi şi preoţi legiuiţi.
Care este deosebirea dintre Biserică şi alte societăţi şi organizaţii mondiale, cu privire la membrii acestora? Membrii Bisericii sunt şi cei răposaţi, ceea ce nu aflăm la nici una dintre organizaţiile mondiale.
În ce chip se întâmplă aceasta? Când mădularele Bisericii mor pe pământ, se despart de trupurile lor, dar nu şi de Biserică. Sufletele lor merg în Biserica Cerească. De aceea există două părţi ale Bisericii: partea văzută şi cea nevăzută.
Cine sunt membrii Bisericii văzute? Toţi creştinii care trăiesc în trupuri văzute şi care luptă pentru dobândirea desăvârşirii creştine.
Cine sunt membrii Bisericii nevăzute? Toţi creştinii care au murit cu credinţa în Hristos în ultimele nouăsprezece veacuri, cuprinzând şi drepţii Vechiului Testament, pe care Domnul i-a mântuit prin pogorârea Sa la Iad.
Sunt părinţii, fraţii, surorile, copiii, rudele şi prietenii noştri răposaţi mădulare ale Bisericii nevăzute?
Fireşte, cu o singură condiţie - să fi trăit şi murit creştini.
Care Biserică este mai numeroasă, cea văzută sau cea nevăzută? Cea nevăzută este mult mai numeroasă. Iar numărul mădularelor acesteia creşte neîncetat.
Există vreo legătură între Biserica văzută şi cea nevăzută? Există. Noi o numim comuniunea sfinţilor.
În ce constă comuniunea sfinţilor? În rugăciunile şi faptele de milostenie ale mădularelor vii pentru cei răposaţi, pe de o parte şi în rugăciunile şi mijlocirea celor răposaţi pentru cei vii, pe de alta.
Care sunt principalele atribute ale Bisericii lui Hristos? Biserica lui Hristos este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
De ce spunem că Biserica este „una”? Pentru că ea este un singur trup duhovnicesc cu un singur cap, Iisus Hristos, şi cu un singur Sfânt Duh care sălăşluieşte în ea. Sfântul Apostol vorbeşte despre unitatea în şapte chipuri a Bisericii şi spune: „Este un trup, un Duh, o nădejde, un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor” (Efeseni IV, 4-6).
Cum trebuie înţeleasă autonomia fiecărei Biserici în sânul Bisericii Ortodoxe Răsăritene? Fiecare Biserică este autonomă în folosirea limbii poporului într-o anumită măsură în ceea ce priveşte organizarea externă, care se supune Dreptului Canonic. Altminteri însă, ele sunt dependente unele de altele ca mădulare ale aceluiaşi trup unic al lui Hristos, ca ramurile aceluiaşi copac, care îşi trag seva din aceeaşi rădăcină şi prin aceleaşi artere.
Care sunt Bisericile autonome de astăzi în Biserica Ortodoxă Răsăriteană? Biserica din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria, Antiohia, Biserica Greacă, a Ciprului, din Sinai, Sârbă, Bulgară, Rusă, Română, Georgiană, Albaneză, Poloneză, Cehă şi Slovacă.
Sunt acestea egale între ele? Sunt egale, pricină pentru care se numesc Biserici surori. Biserica Rusiei şi cele din Balcani numesc încă Biserica din Constantinopol Biserică Mamă, pentru că din Constantinopol (Bizanţ) au primit creştinismul.
Care este cea mai înaltă autoritate în Biserica Ortodoxă Răsăriteană? Sinodul Ecumenic, care cuprinde reprezentanţii tuturor Bisericilor autonome surori.
Care este cea mai înaltă autoritate în Bisericile locale? Patriarhul, Mitropolitul sau Arhiepiscopul, împreună cu Sinodul episcopilor.
Se poate mântui omul în afara Bisericii? Nu se poate mântui, pentru că Biserica este vistierul harului lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu se poate mântui, ca o mâna desprinsă de trup.
De ce se numeşte Biserica „sfântă”? Pentru că ea este sfinţită prin sfinţenia Temeliei ei, Iisus Hristos, prin cuvintele Sale sfinte, prin faptele, prin jertfa Sa şi pentru că scopul ei este să-i sfinţească pe oameni. Şi, în sfârşit, pentru că a dat şi continuă să dea neîncetat mulţime de sfinţi şi mucenici.
Ce scrie în Sfânta Scriptură despre sfinţenia Bisericii? Iată un exemplu: „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără de prihană” (Efeseni V, 25-27).
Păcătoşii din Biserică o întinează oare, pe aceasta, cu păcatele lor? Păcătoşii se întinează pe ei înşişi, iar nu Biserica întreagă, aşa după cum nici fumul ce iese pe cos nu poate să polueze întreaga atmosferă a pământului.
Îi ajută Biserica pe păcătoşi să se îndrepte? Da, foarte mult. Aceasta este şi o misiune foarte importantă a Bisericii, de a-i curăţa pe păcătoşi de păcatele lor şi de a-i face membrii sfinţi ai sfintei familii a lui Dumnezeu.
Ce face Biserica în privinţa păcătoşilor care resping cu încăpăţânare chemarea ei la pocăinţă? Pe aceştia îi taie din trupul ei ca pe nişte mădulare necurate, după cuvintele lui Hristos: „iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei XVIII, 17).
De ce se numeşte Biserica „sobornicească”? Pentru că ea nu este îngrădită de spaţiu, timp, rasă sau limbă. Ea este menită pentru întreaga omenire. Domnul cel înviat i-a îndrumat pe apostoli astfel: „ Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile”... (Matei XXVIII, 19).
Mai există vreun alt motiv pentru care numim Biserica „sobornicească”? Biserica se mai numeşte SOBORNICEASCĂ şi pentru că în ea sunt cuprinse toate adevărurile şi toate mijloacele necesare pentru mântuirea tuturor făpturilor din lume.
De ce se numeşte Biserica „apostolească”? Pentru că în Biserică s-au păstrat în deplinătate duhul, învăţătura şi lucrarea apostolilor lui Hristos.
În ce chip trebuie Biserica să se supună Apostolilor? În toate.
De ce? Pentru că Hristos i-a ales pe apostoli şi le-a dat putere să vorbească şi să lucreze în numele Lui. El a spus: „Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine” (Ioan XV, 27).
Trebuie să-i ascultăm pe Apostoli aşa cum îl ascultăm pe Hristos? Trebuie, pentru că El le-a spus apostolilor: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte” (Matei X, 40). Şi mai mult, El a osândit oraşele care nu-i vor primi pe apostoli prin aceste cuvinte înfricoşătoare: „Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia” (Matei X, 15).
Ce putere deosebită le-a dat Domnul Apostolilor Săi? Să lege şi să dezlege. „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei XVIII, 18); şi la fel, în legătură cu aceasta: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 23).
Ce este succesiunea apostolică? Ierarhia legiuită, adică şirul neîntrerupt al transmiterii harului şi autorităţii în Biserică de la Apostoli la episcopi şi de la episcopi la preoţi şi diaconi prin hirotonie.
A păstrat vechea noastră Biserică răsăriteană, neştirbită, succesiunea apostolică? Da.
Este pentru noi o fericire şi o onoare că ne-am născut şi am crescut în sânul acestei Biserici? Într-adevăr aşa este. Trebuie să mulţumim lui Dumnezeu şi părinţilor noştri pentru aceasta.

ARTICOLUL AL X-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al X-lea din Simbolul Credinţei? „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”.
Ce este botezul? Este lucrarea sfântă sau sfântă slujbă a începutului, prin care noi devenim membri legiuiţi ai Bisericii.
Câte Sfinte Taine sunt în sfânta Biserică Ortodoxă? Există şapte Sfinte Taine: 1. Botezul, 2.Mirungerea 3. Împărtăşania (Euharistia), 4. Spovedania (Pocăinţa), 5. Preoţia, 6. Nunta (Cununia) 7. Maslul.
De ce în Simbolul Credinţei este pomenită numai Sfânta Taină a Botezului? În primul rând pentru că, prin Sfânta Taină a Botezului noi primim har, ca fii ai luiDumnezeu, născuţi din nou, să fim creştini. Numai după aceasta ne este îngăduit să ne apropiem de celelalte Sfinte Taine, pentru înaintarea noastră duhovnicească.
Mai este vreo altă pricină? O pricină este şi aceea că în perioada în care Simbolul Credinţei a fost formulat au existat dispute între părinţii dreptmăritori ai Bisericii Ortodoxe şi unii eretici cu privire la Sfânta Taină a Botezului; fără ca celelalte Sfinte Taine să nască neînţelegeri.
De ce spunem „un botez”? Pentru că Sfântă Taină a Botezului se săvârşeşte o singură dată unei persoane şi nu poate fi repetată. După cum fizic ne nastem o singură dată, tot astfel şi duhovniceste ne putem naşte numai o singură dată. Botezul este naşterea noastră duhovnicească.

ARTICOLUL AL XI-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al XI-lea din Simbolul Credinţei? „Aştept învierea morţilor.”
Ce înseamnă „învierea morţilor”? Aceasta înseamnă că Dumnezeu, prin puterea Sa, va face nemuritoare nu numai sufletele, ci şi trupurile noastre. Şi mai înseamnă că fiecare suflet nemuritor va să fie, după faptele sale, înveşmântat în trupul său nemuritor.
Există deosebiri între trupuri? Există. Există trupuri fireşti şi trupuri duhovniceşti (I Corinteni XV, 44).
Morţii vor învia în aceleaşi trupuri în care au fost îngropaţi? Nu, aceste trupuri sunt vremelnice. Ei vor învia în trupurile duhovniceşti ce sunt nepieritoare.
În ce chip va învia Dumnezeu pe cei morţi? Prin cuvântul Său, după cum tot prin cuvântul Său a creat şi lumea, tot astfel cum prin cuvântul Său a înviat o fată, pe un tânăr şi pe Lazăr. Tot astfel va fi şi la învierea cea de obşte. „Cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta, vor învia” (Ioan V, 25).
Ce se va întâmpla cu cei vii în clipa învierii morţilor? Trupurile lor vor fi preschimbate „într-o clipită în trupuri duhovniceşti, după faptele şi caracterul lor.”
Când va avea loc învierea cea de obşte? La sfârşitul lumii, când Dumnezeu va găsi că s-a împlinit numărul celor mântuiţi şi aleşi.
În ce stare sunt sufletele celor morţi până la înviere? Sunt într-o stare care precede fericirea sau chinurile veşnice, după faptele fiecăruia săvârşite cât timp au fost în trupurile lor pe pământ.
La care judecată este osândit sufletul la fericire şi respectiv chin veşnic pentru o vreme? La aşa numita Judecată particulară.
Când are loc Judecata particulară? Îndată după moartea persoanei.
Când este omul osândit la fericire sau chinuri veşnice? La Judecata cea de obşte, care se mai numeşte şi înfricoşătoarea judecată.
Când va fi Judecata de Apoi? La sfârşitul lumii, după învierea morţilor.
Ce deosebire este între Judecata particulară şi Judecata de Apoi? La Judecata particulară este judecat doar sufletul unei persoane, pe când la Judecata de Apoi este judecat sufletul şi trupul împreună.
De ce nu se pot împărtăşi sufletele drepţilor de fericirea veşnică în împărăţia Cerurilor îndată după ieşirea din viaţa aceasta? Pentru că ele ne aşteaptă pe noi toţi ceilalţi, pe care nu ne-au uitat şi pentru care veşnic luptă.
Mai există vreo altă pricină? Da. Ele aşteaptă să se unească cu trupurile lor înviate şi cu Hristos. Mulţimea de fiinţe umane se va deosebi de mulţimea îngerilor în împărăţia cerurilor prin aceea că cele dintâi vor fi în trupuri duhovniceşti, pe când îngerii vor avea trupuri desăvârşit netrupeşti.

ARTICOLUL AL XII-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI
Care este articolul al XI-lea din Simbolul Credinţei? „Şi viaţa veacului ce va să fie.”
Ce este viaţa veacului ce va să fie? Este viaţa care va veni după moartea şi învierea noastră.
Cum va fi viaţa drepţilor în veacul ce va să fie? O viaţă dreaptă şi deplină în prezenţa şi împreună cu Dumnezeu şi cu casnicii cereşti ai Domnului; viaţa curăţiei de cristal şi a slavei dumnezeieşti, a luminii şi bucuriei veşnice.
Cum a spus Hristos că vor fi drepţii în veacul ce va să fie? El a spus: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei XIII, 43).
Se vor bucura drepţii de slavă şi fericire, toţi în aceeaşi măsură?Deşi ei toţi se vor bucura de slavă şi fericire, după cuvintele apostolului (II Corinteni II, 4), acestea se vor deosebi aşa cum se deosebesc soarele, luna şi stelele, după cum s-a spus: „Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire” (I Corinteni XV, 41).
De ce nu mântuie Dumnezeu, după multa Sa milostivire, şi pe păcătoşii ce nu vor să se schimbe, pe nelegiuiţi şi pe atei? Pentru că aceştia nu doresc să fie mântuiţi. Ei resping chemarea lui Dumnezeu, dispreţuiesc crucea lui Hristos, se împotrivesc legii lui Dumnezeu, prigonesc Biserica şi pe credincioşi; într-un cuvânt, stau de partea Satanei, împotriva lui Dumnezeu şi niciodată nu se pocăiesc: „Ei adevărului nu au crezut, şi s-au bucurat de nedreptate” (II Corinteni II, 12).
Se pot pocăi păcătoşii după moarte? Nu pot. Numai în lumea aceasta oamenii pot alege: fie să fie slujitori de bunăvoie ai lui Hristos, fie ai Satanei. După moarte, fiecare îşi va urma stăpânul pe care l-a ales şi l-a urmat în viaţa aceasta. Domnul Iisus a spus despre slujitorii săi: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (Ioan XII, 26).

DESPRE OBIECTELE SFINTE
Socotim obiecte sfinte toate cele sfinţite şi închinate slujirii lui Dumnezeu. Acestea sunt: bisericile, sfintele vase din Sfântul Altar, steagurile, sfintele veşminte preoţeşti, cărţile sfinte de cult. Printre cele mai de seamă obiecte sfinte sunt: Sfânta Cruce, icoanele şi sfintele moaşte.
De ce socotim crucea un obiect sfânt? Pentru că pe cruce a murit Hristos pentru mântuirea noastră. Crucea a fost întotdeauna cinstită ca un steag comun al creştinismului, ca un însemn al biruinţei asupra Satanei şi asupra tuturor vrăjmaşilor lui Hristos.
De când folosesc creştinii semnul Sfintei Cruci? Din timpul apostolilor.
În ce chip ne ajută semnul Sfintei Crucii? Ne dă curaj, când ne temem, smerenie în vreme de boală, izbăvire de violenţă, nădejde în deznădăjduire.
Oare tot ajutorul vine din materia din care este făcută crucea? Nu, ci de la Hristos prin cruce.
De ce tocmai prin cruce? Ca să ne amintească de faptul că oamenii au primit mântuirea veşnică prin pătimirile Mântuitorului nostru pe cruce.
În ce chip cinsteşte Biserica Sfânta Cruce? Prin folosirea ei la fiecare sfântă slujbă şi la fiecare rugăciune înăuntrul sau în afara bisericii; Prin închinarea a două zile din săptămână prăznuirii Sfintei Cruci, miercuri şi vineri, când avem citiri şi cântări despre Răstignirea şi patimile lui Hristos şi despre sensul acestor patimi - spre a nu le uita.
Ce cântare specială închinată Sfintei Cruci se cântă în zilele de miercuri şi vineri? Cântarea se numeşte Luminânda (Exapostilaria) şi grăieşte astfel: „Crucea este păzitoare a toată lumea. Crucea, podoaba Bisericii. Crucea, stăpânia împăraţilor. Crucea, întărirea credincioşilor. Crucea, slava îngerilor şi rănirea diavolilor.”

SFINTELE ICOANE
Ce înfăţişează icoanele? Mai întâi de toate, înfăţişează chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi întâmplări din viaţa Sa dramatică. Cele înfăţişate în scris în Evanghelie, sunt înfăţişate ochilor noştri şi în culoare, zugrăvite pe pereţii bisericilor, pe lemn sau pe altă materie. Cele ce sunt istorisite prin citire urechilor noastre, ne sunt istorisite prin vedere ochilor noştri.
Pe cine mai înfăţişează icoanele? Înfăţişează şi pe Preasfânta Fecioară Maria, îngerii şi sfinţii.
De ce nu dăm cinstire şi altor făpturi sau lucruri, ci numai îngerilor şi sfinţilor? Pentru că îngerii şi sfinţii sunt legaţi de persoana dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi reprezintă singurele făpturi care au vrednicie veşnică. Restul făpturilor create sunt spre ajutor şi au vrednicie vremelnică.
Care este semnificaţia fundamentală a icoanelor îngerilor şi sfinţilor? În esenţă icoanele reprezintă domnia puterilor mai presus de fire asupra puterilor firii.
Noi cinstim icoanele ca pe obiecte materiale? Nicidecum. Noi nu venerăm pe nimeni şi nimic decât numai pe Preasfânta Treime în Unime - UNUL DUMNEZEU. Dar noi cinstim pe sfinţi ca pe cei mai buni copii ai lui Dumnezeu şi următori ai lui Hristos; şi le cinstim chipurile în chip deosebit, aşa cum copiii cinstesc fotografiile părinţilor sau fraţilor lor.
Sunt icoanele altceva mai mult decât tablouri cu înfăţişări ale lui Hristos şi ale sfinţilor Săi şi altceva mai mult decât un simbol al cinstirii pe care noi o avem pentru ei? Ele sunt mai mult decât atât. Icoanele sfinţite sunt canale ale puternicului hardumnezeiesc care dă tămăduire, înnoieşte, luminează, dăruieşte curaj şi mustră. Atât de mult iubeşte Domnul Dumnezeu pe sfinţii şi mucenicii Săi, casnicii Săi, încât a dat putere chiar şi chipurilor zugrăvite ale acestora când sunt cinstite, şi numelor lor când sunt chemate spre
ajutor.
Cum ne putem încredinţa de aceasta? Prin felurita experienţă a Bisericii de-a lungul multor generaţii, precum şi prin experienţa generaţiei noastre, şi prin lucrarea făcătoare de minuni a icoanelor.
De ce cinstirea şi chemarea sfinţilor nu a fost asemenea înainte şi după Hristos? Pentru că toţi s-au aflat în Iad până când Hristos a coborât acolo şi le-a eliberat sufletele.

CAPITOLUL III
CELE ŞAPTE SFINTE TAINE
Ce numim Sfântă Taină? Sfânta Taină este o lucrare sfântă văzută, prin care puterea mântuitoare nevăzută, care
se numeşte har dumnezeiesc, revarsă asupra celor care o primesc daruri minunate.
Ce este harul lui Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu sunt acele daruri ale lui Dumnezeu pe care Dumnezeu Tatăl le dă prin Sfântul Duh şi prin lucrările Fiului.
Care sunt aceste daruri? Toate darurile bune cu putinţă care sunt necesare pentru naşterea din nou, sfinţirea şi
mântuirea noastră.
Ne mântuim noi numai prin harul lui Dumnezeu? Da, dacă primim harul dumnezeiesc cu voie liberă prin credinţă, care se arată prin fapte bune.
Câte Sfinte Taine are Biserica Ortodoxă? Are şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, Pocăinţa, Preoţia, Căsătoria şi Maslul.
Care dintre Sfintele Taine pot fi repetate şi care nu? Nu pot fi repetate: Botezul, Mirungerea şi Preoţia. Celelalte pot fi repetate.

1. SFÂNTA TAINA A BOTEZULUI
Ce este Sfânta Taină a Botezului? Aceasta este Sfânta Taină prin care persoana care se botează se curăţă de toate
păcatele, personale sau moştenite, şi care, ca un copil nou-născut al lui Dumnezeu, intră în Biserica lui Hristos.
Care este cea mai importantă lucrare în aceasta Sfântă Taină? Întreita cufundare în apă în numele Sfintei Treimi: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, cu rugăciunile corespunzătoare rostite de preoţi.
După a cărui poruncă considerăm că botezul este necesar pentru fiecare membru al Bisericii? Potrivit poruncii lui Hristos: Întâi, urmând propria Sa pildă; În al doilea rând, urmând poveţele pe care El le-a dat ucenicilor Săi: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh” (Matei XXVIII, 19). În al treilea rând, având în vedere mustrarea Sa aspră: „De nu se va naşte cineva din
apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan III, 5).
Ce semnificaţie are întreita cufundare şi scoatere din apă a persoanei care se botează? Întreita cufundare în apă semnifică moartea păcatelor împotriva Sfintei Treimi, iar întreita scoatere din apă înseamnă viaţa în Sfânta Treime.
Care sunt cele trei lucruri pe care preotul le cere de la persoana care se botează? Lepădarea de Satana, pocăinţă şi dreapta mărturisire de credinţă (Simbolul Credinţei).
Cum sunt botezaţi copiii? Cine exprimă lepădarea, pocăinţa şi mărturisirea de credinţă în numele lor? Nasul, care este garant în acest caz.
Ce îndatoriri are nasul? Să înveţe sau să ajute copilul botezat în dobândirea tuturor adevărurilor creştine şi la
educaţia acestuia.
Ce fel de cinste se acordă nasului? Printre ortodocşi, nasului i se acordă o cinste însemnată, ca unui părinte duhovnicesc.
De ce trebuie să fie botezaţi copiii? În primul rând, de teama ca nu cumva copilul să moară nebotezat şi să nu intre în familia creştină şi astfel să se numere la Judecata de Apoi cu păgânii. În al doilea rând, pentru că apostolii au botezat copii (Fapte X, 44; I Corinteni I, 16). În al treilea rând, Domnul Iisus a iubit foarte mult copiii. El a poruncit: „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Marcu X, 14).
Cum sunt consideraţi părinţii care din nechibzuinţă lasă să le moară copiii nebotezaţi? Ca ucigaşi ai copiilor lor.
Ce trebuie făcut în situaţia în care nu există preot în apropiere, iar copilul este foarte bolnav? În aceasta situaţie gravă Biserica îngăduie oricărui creştin, bărbat sau femeie, să săvârşească Botezul în formula lui cea mai scurtă - adică întreita cufundare a copilului în apă, rostind cuvintele: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; Amin.” Iar dacă copilul supravieţuieşte, preotul va săvârşi până la capăt slujba Botezului, şi va săvârşi Sfânta Taină a Mirungerii.

2. SFÂNTA TAINA A MIRUNGERII
Ce este Sfânta Taină a Mirungerii? Aceasta este Sfânta Taină prin care persoana botezată primeşte darurile Sfântului Duh, putere, înţelepciune şi alte daruri care o ajută să păstreze dreapta credinţă şi să ducă o viaţă sfântă.
Cum se săvârşeşte această Sfântă Taină la persoanele botezate? Preotul unge fiecare parte a trupului persoanei botezate cu Sfântul Mir, pronunţând cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”.
De unde sunt luate aceste cuvinte? De la Sfântul Apostol Pavel, care a spus: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu  voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna
Duhului, în inimile noastre” (II Corinteni I, 21-22).
De ce se unge mai întâi fruntea? Pentru a se sfinţi cugetul şi pentru a cugeta la Dumnezeu şi la Legea Sa.
De ce pieptul? Pentru a se sfinţi inima şi pentru a-L iubi pe Dumnezeu.
De ce ochii? Pentru a-i sfinţi spre a vedea bunătatea lui Dumnezeu din fiecare făptură.
De ce urechile? Pentru a le sfinţi spre a asculta cuvintele lui Dumnezeu.
De ce obrazul? Pentru a se sfinţi şi a exprima bucuria pentru tot binele ce i s-a făcut şi ruşinea pentru păcat.
De ce gura? Pentru a o sfinţi spre a putea slăvi pe Domnul Dumnezeu şi să grăiască totdeauna adevărul şi binele.
De ce mâinile? Pentru a le sfinţi spre a săvârşi fapte bune şi drepte înaintea lui Dumnezeu.
De ce picioarele? Pentru a le sfinţi spre a merge pe calea creştină cea dreaptă, cale care duce la împărăţia lui Dumnezeu.
Cum am putea numi toate aceste lucruri pe scurt? Sfinţirea întregului om, a sufletului şi a trupului, spre a fi sfânt, aşa cum este Dumnezeu.
Este drept să se săvârşească Sfânta Taină a Mirungerii îndată după Botez? Este drept, aşa după cum spune Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Pentru că botezul cu apă înseamnă curăţire, iar Mirungerea înseamnă sfinţirea prin Sfântul Duh. Citiţi aceste texte: I Ioan II, 20-27; II Corinteni I, 21-22; Fapte VII, 14-16. Botezul şi Mirungerea nu pot fi despărţite una de cealaltă, (citiţi şi cartea Ieşirii XXIX, 4-7).
Preotul este acela care săvârşeşte Sfânta Taină a Mirungerii? Da, însă şi episcopul participă la ea. Episcopii pregătesc şi sfinţesc Sfântul Mir, fără de care preotul nu poate săvârşi Sfânta Taină a Mirungerii.
A existat în Vechiul Testament vreo practică care să preînchipuie Sfânta Taină a Mirungerii? Da. Vechii împăraţi erau unşi (I Regi X, 1; XVI, 13; Psalmii LXXIX, 20). Acum toţi creştinii sunt unşi, pentru că Hristos ne-a făcut pe noi „împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său” (Apocalipsa I, 6).

3. SFÂNTA TAINĂ A ÎMPĂRTĂŞANIEI
Ce este Sfânta Taină a împărtăşaniei? Împărtăşania este Sfânta Taină în care creştinii evlaviosi, se împărtăşesc, în chipul pâinii şi a vinului, cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Cine a aşezat Sfânta Taină a împărtăşaniei? Domnul nostru Iisus Hristos, înaintea ucenicilor Săi, la Cina cea de Taină, înainte de Patimile şi moartea Sa.
Cum a aşezat El această Sfântă Taină? Chipul în care Hristos a aşezat această Sfântă Taină este descris în Sfânta Evanghelie: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI, 26-28).
În cadrul cărei sfinte slujbe, în biserică, se pregăteşte şi se primeşte Sfânta Taină a împărtăşaniei? În cadrul celei mai însemnate slujbe bisericeşti, care este Sfânta Liturghie.
De ce este Sfânta Liturghie cea mai importantă dintre toate sfintele slujbe? Pentru că ea înfăţişează întreaga dramă a vieţii lui Hristos, de la naştere până la înălţarea Sa la cer.
Care este cel mai însemnat moment al Sfintei Liturghii? Sfinţirea pâinii şi a vinului săvârşită de episcop sau preot.
De ce se săvârşeşte această Sfântă Taină neîncetat în Biserică? Pentru că Hristos a dat poruncă: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca XXII, 19).
De ce este de necesar să ne împărtăşim? Pentru că de aceasta depinde viaţa noastră veşnică. Hristos a spus: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan VI, 54).
Care sunt urmările neprimirii împărtăşaniei? În acest caz suntem în primejdie de moarte, căci Domnul a spus foarte limpede: „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”
(Ioan VI, 53).
Cum trebuie să ne pregătim pentru primirea Sfintei Taine a împărtăşaniei? Prin post şi rugăciune, prin mărturisirea păcatelor noastre şi iertarea acelora care ne-au greşit.
Ce primim prin Sfânta Taină a împărtăşaniei? Primim pe însuşi Hristos şi astfel, uniţi cu El, avem viaţă veşnică, după cuvintele Lui: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan VI,
56) „cel ce mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan VI, 57).
Poate fi Sfânta Taină a împărtăşaniei înfăţişată mai limpede printr-o comparaţie? Copiii iau de la mamele lor lapte, care este chiar trupul şi sângele mamei, iar cu această hrană trupul creşte. Asemenea şi noi prin Sfânta împărtăşanie, luăm Trupul şi Sângele lui Hristos şi, cu această hrană, sufletele noastre cresc şi se desăvârşesc.
Ce am mai putea spune despre această hrană a sufletelor noastre? Trupurile noastre sunt din pământ, pentru că se hrănesc cu hrană pământească, dar sufletele noastre sunt de esenţă cerească, pentru aceea trebuie să se hrănească cu hrană cerească. Şi Hristos a spus despre Sine: „Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer” (Ioan VI, 58).
De câte ori ar trebui să ne împărtăşim? De cel puţin patru ori pe an (în cele patru posturi), dar este recomandat să ne împărtăşim cât mai des, după pregătirea celui care se împărtăşeşte. Deosebit de importantă este împărtăşania la vreme de boală.
Ce rugăciune trebuie să spunem înainte de a primi Sfânta Taină a împărtăşaniei? „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără de osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.”

4. SFÂNTA TAINĂ A POCĂINŢEI (A SPOVEDANIEI)
Ce este Sfânta Taină a Pocăinţei (a Spovedaniei)? Pocăinţa este Sfânta Taină prin care ne sunt iertate păcatele, dacă le mărturisim, şi prin care dobândim împăcare cu Dumnezeu.
Ce păcate sunt iertate prin aceasta Sfântă Taină şi ce păcate nu sunt iertate? Ne sunt iertate toate păcatele pe care le-am săvârşit după Botez, pe care le-am mărturisit preotului şi pentru care ne-am pocăit. Totuşi, păcatul strămoşesc nu poate fi iertat numai prin pocăinţă, fără Botez. De asemenea, unele păcate de moarte nu pot fi iertate „nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” după cuvintele lui Hristos (Matei XII, 32).
Ce este de trebuinţă pentru această Sfântă Taină? Mărturisirea păcatelor înaintea preotului, după care preotul citeşte rugăciunile şi, în numele Sfintei Treimi, dă dezlegare persoanei care se pocăieste.
Cum putem şti că păcatele persoanei care se pocăieste sunt iertate? Ştim aceasta din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Hristos a iertat păcatele celor ce sau pocăit, la fel au făcut şi apostolii. Din Sfânta Tradiţie cunoaştem multe exemple de păcătoşi, care s-au pocăit pentru păcatele lor, şi-au îndreptat viaţa şi au devenit sfinţi.
Cine a dat episcopilor şi preoţilor puterea de a ierta păcatele? Însuşi Domnul Iisus Hristos, care le-a spus apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23).
Dacă cineva care a greşit a primit iertare din partea persoanei faţă de care a greşit, mai este nevoie atunci ca acesta să meargă la preot pentru a se spovedi?
Este recomandabil să ne spovedim, căci fiecare păcat pe care l-am săvârşit înaintea oamenilor, l-am săvârşit şi înaintea lui Dumnezeu. Nu există păcat care să nu atingă şi pe Dumnezeu. De aceea este nevoie să mergem întotdeauna la preotul lui Dumnezeu pentru spovedanie şi iertare.
Cu ce dispoziţie sufletească trebuie să mergem la preot pentru mărturisire?
Cu pocăinţă sinceră şi inimă înfrântă, având simţământul iertării tuturor celor care ne-au greşit şi cu hotărârea să dăm ascultare preotului căruia ne spovedim, în cazul în care ne dă canon.
Ce fel de canon (epitimie) ne poate da preotul? Epitimiile pot fi diferite, după gravitatea păcatelor noastre, de pildă: să postim, să ne rugăm, să despăgubim pe acela pe care l-am păgubit, să facem fapte de milostenie, sau chiar
să fim opriţi de la primirea Sfintei Taine a împărtăşaniei pentru o anumită vreme.
Cât de des trebuie să ne spovedim?
Cu cât mai des, cu atât mai bine. Trebuie să ne mărturisim păcatele înainte de a primi Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Este absolut necesar să ne spovedim la vreme de boală, căci nu ştim vremea morţii noastre. Pentru aceea trebuie să fim pregătiţi, pe deplin pregătiţi să ne alăturăm familiei cereşti a lui Dumnezeu, ca fii ai lui Dumnezeu plini de pocăinţă, sloboziţi de păcate şi binecuvântaţi.

5. SFÂNTA TAINĂ A PREOŢIEI
Ce este Sfânta Taină a Preoţiei?
Preoţia este Sfânta Taină prin care Sfântul Duh, prin punerea mâinilor episcopului, împărtăşeşte celui hirotonit ca episcop sau preot harul şi dreptul de a săvârşi celelalte Sfinte Taine şi de a călăuzi viaţa în credinţă a oamenilor.
Câte trepte are Preoţia? Preoţia are trei trepte: episcop, preot şi diacon.
Ce deosebiri sunt între aceste trei trepte ale preoţiei?
Episcopul poate săvârşi toate cele şapte Sfinte Taine, preotul pe toate, în afară de taina preoţiei, iar diaconul îi ajută pe episcop şi pe preot, însă singur nu poate săvârşi nici una din Sfintele Taine.
Care sunt treptele clerului inferior în Biserica Ortodoxă? Citeţii, ipodiaconii şi diaconiţele.
Cine îl hirotoneşte pe episcop? Doi sau mai mulţi episcopi.
Cine îl hirotoneşte pe preot? Episcopul.
Ai căror urmaşi sunt episcopii? Episcopii sunt urmaşii apostolilor.
Cine a aşezat ierarhia în Biserică? Însuşi Domnul Hristos, ca primul Arhiereu (Evrei V, 4-6). El, ca izvor al întregii puteri şi al drepturilor în Biserica Sa, a dat apostolilor puterea de a învăţa, tămădui şi ierta păcatele.
Ce reprezintă atunci integritatea ierarhiei? În primul rând, Hristos, ca veşnic Arhiereu şi Cap al Bisericii, apoi de la El Apostolii, din Apostoli episcopii şi din episcopi, preoţii şi diaconii.
De ce este necesară punerea mâinilor în această Sfântă Taină? Pentru că primii care au săvârşit mai întâi această Sfântă Taină astfel au fost apostolii (I Timotei IV, 14; V, 22). Prin punerea mâinilor în această Sfântă Taină se dă celui hirotonit putere duhovnicească şi astfel se realizează o legătură legiuită între puterea bisericească şi slujirea sfântă.
Poate exista o comunitate bisericească, care să nu recunoască şi să nu se supună unui episcop?
Nu poate exista o astfel de comunitate bisericească, căci atunci aceasta este despărţită de trupul Bisericii Ortodoxe Soborniceşti şi se lipseşte pe sine de harul dumnezeiesc.
De ce îl numim pe preot „Părinte”?
Pentru că, prin preoţi, în Sfânta Taină a Botezului, am renăscut ca fii ai lui Dumnezeu; prin preoţi, în Sfânta Taină a Împărtăşaniei, primim hrană cerească (Trupul şi Sângele lui Hristos); în Sfânta Taină a Pocăinţei, prin ei primim iertare de păcate, iar în celelalte Sfinte Taine, primim darurile deosebite ale Sfântului Duh. Pe lângă aceasta, preoţii se roagă neîncetat pentru noi, ne învaţă, ne povăţuiesc, ne mustră şi ne călăuzesc. Mai întâi de toate, ei ne sunt adevăraţi părinţi duhovniceşti. Fiecare dintre ei trebuie să fie vrednic de acest nume şi de această mare slujire ce le-a fost încredinţată.

6. SFÂNTA TAINĂ A NUNŢII
Ce este Sfânta Taină a Nunţii?
Nunta sau Cununia este Sfânta Taină prin care Duhul Sfânt uneşte într-o fiinţă pe femeia şi bărbatul creştini, care înaintea preotului declară cu hotărâre că toată viaţa se vor iubi şi vor fi credincioşi unul altuia şi care primesc binecuvântare spre naşterea şi educarea copiilor.
Cum a binecuvântat Dumnezeu prima familie? Domnul Dumnezeu a binecuvântat în Rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva şi le-a spus: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facerea l, 28).
Cum este această unire dintre bărbat şi femeie în căsnicie?
Este legătura cea mai strânsă dintre toate legăturile omeneşti, căci spus este: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facerea II, 24).
A întărit Domnul Hristos această lege veche a căsătoriei?
Da. El a repetat aceleaşi cuvinte din Vechiul Testament şi, vorbind împotriva ruperii căsătoriei, a adăugat: „Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei XIX, 6).
A sfinţit Domnul Hristos căsătoria? Hristos a sfinţit căsătoria prin prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii şi prin prefacerea apei în vin la această nuntă (Ioan II).
A dat El prin aceasta un sens mai adânc căsătoriei? Da, aşa cum apa s-a preschimbat în vin, tot astfel, prin prezenţa Sa, iubirea trupească dintre doi oameni se preface în iubire duhovnicească.
A adus Noul Testament vreo schimbare cu privire la naşterea de copii? Naşterea de copii în vremea de dinainte de creştinism avea ca scop „umplerea pământului”, pe când căsătoria creştină are ca scop umplerea Bisericii lui Hristos pe pământ şi în cer, în concluzie - umplerea Raiului.
Are căsătoria creştină un sens simbolic mai adânc?
Are. Sfântul Apostol Pavel compară legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie cu unirea dintre Hristos şi Biserica Sa: „Bărbatul este capul femeii aşa cum Hristos este Capul Bisericii”. La fel cum bărbatul şi femeia devin una în căsnicie, la fel sunt una şi nedespărţiţi Hristos şi Biserica Sa.

7. SFÂNTA TAINĂ A MASLULUI
Ce este Sfânta Taină a Maslului? Maslul este Sfânta Taină în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea bolnavului cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu spre tămăduirea celui bolnav.
Ce înseamnă aici boală? Îmbolnăvirea sufletului sau a trupului.
Cum lucrează harul lui Dumnezeu în această Sfântă Taină? Harul tămăduieşte trupul de slăbiciuni şi curăţă sufletul de păcate.
De când se săvârşeşte această Sfântă Taină în Biserică? Din vremea lui Hristos. După porunca lui Hristos, apostolii au mers să propovăduiască Evanghelia şi, printre alţi oameni, „ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu VI, 13).
Cum s-a transmis săvârşirea acestei Sfinte Taine la episcopi şi preoţi? Prin porunca apostolilor. Sfântul Apostol Iacob scrie foarte limpede: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob V, 14-15).
Sfânta Taină a Maslului se săvârşeşte numai pentru cei grav bolnavi sau muribunzi? Nu, această minunată Sfântă Taină se săvârşeşte şi acelora care sunt uşor bolnavi.

ÎNVĂŢĂTURA BISERICII ORTODOXE RĂSĂRITENE DESPRE SFINTELE TAINE
Schiţa celor şapte Taine care cuprind şi sfinţesc toată făptura omenească: Biserica spune: Lumea spune:
1. Botezul: curăţirea oamenilor de toate păcatele (prin cufundare în apă), care corespunde învăţăturii omeneşti despre curăţie. Apă
2. Mirungerea: primirea de putere, luminare prin Duhul Sfânt, care corespunde căutărilor omeneşti în direcţia educaţiei şi instruirii. Cunoaştere
3. Împărtăşania: Hrănirea sufletului cu pâinea şi vinul, care corespunde nevoilor trupeşti de hrană. Hrană
4. Nunta: Dăruire de sine - împreună lucrare, care corespunde ajutorului din partea societăţii şi înmulţirii oamenilor.
Binefacere
5. Pocăinţa: Osândire de sine, curăţirea păcatelor personale cu lacrimi, care corespunde învăţăturii omeneşti despre dreptate. Dreptate
6. Maslul: Tămăduirea sufletului, care corespunde vindecării medicale; Spitalul. Sănătate
7. Hirotonia: Călăuzire – îndrumare către Dumnezeu, care corespunde nevoii de rânduială, prin autoritate şi prin slujba în viaţa publică. Organizare

CAPITOLUL IV
LEGEA DUMNEZEIASCĂ A VECHIULUI TESTAMENT
Există trei legi Dumnezeieşti: Cea mai veche,Cea Veche si Cea nouă sau cea din urmă.
Legea cea mai veche nu a fost scrisă. Ea a fost pecetluită în inima şi în mintea oamenilor, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel despre păgâni că deşi: „nu au lege, din fire fac ale legii; aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege”; prin urmare „fapta legii este scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor” (Romani I, 19-20; II, 14-15).
Această lege nescrisă, cea mai veche, este comună tuturor urmaşilor lui Adam. Ea este, de asemenea, transmisă prin viu grai din generaţie în generaţie prin strămoşi şi păstrată ca Sfântă Tradiţie de-a lungul multor veacuri. Dar prin lucrarea neîncetată a Satanei şi din pricina firii omeneşti căzute, această lege naturală şi fundamentală s-a pierdut din inimile oamenilor. Din această pricină Dumnezeu, prin Moise, cu aproximativ cincisprezece veacuri înainte de Hristos, a dat lege scrisă. Această lege scrisă se numeşte Legea Dumnezeiască a Vechiului Testament.
Nici una dintre aceste două legi nu a putut mântui neamul omenesc de trei rele fundamentale: Satana, păcatul şi moartea. Ele au fost doar legi pregătitoare pentru noua sau cea din urmă lege dumnezeiască. Iar această lege nouă şi cea din urmă este dată prin Domnul nostru Iisus Hristos.
Ce este legea Dumnezeiască a Vechiului Testament? Aceasta este legea pe care Dumnezeu a dat-o prin Moise pe muntele Sinai şi a fost, scrisă pe două table din piatră. Ea care cuprinde cele zece porunci.
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în
cer, sus, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în desert.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti; lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea
toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe
pământ.
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrânat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu râvneşti la femeia aproapelui tău, nici la
sluga lui, nici la slujnica lui, nici la boul lui, nici la asinul lui, şi la nimic din câte are
aproapele tău!
Cum erau aşezate aceste zece porunci pe două table? Pe prima tablă de piatră au fost scrise primele patru porunci, care orânduiesc relaţia noastră cu Dumnezeu; iar pe a doua tablă au fost scrise şase porunci, care orânduiesc relaţia noastră cu oamenii.
ÎNTÂIA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce ne cere întâia poruncă dumnezeiască? Să credem într-un singur Dumnezeu, Care este singurul Dumnezeu adevărat şi să îndepărtăm credinţa în mai mulţi dumnezei ca pe un păcat şi ca pe o înşelare.
Nu era firesc pentru oamenii de atunci să creadă într-un singur Dumnezeu, aşa cum este astăzi pentru noi?
La început a fost firesc, dar prin înmulţirea păcatelor şi fărădelegilor omeneşti, conştiinţa oamenilor s-a întunecat şi aceştia şi-au închipuit mulţi dumnezei după patimile lor şi sub insuflarea Satanei.
Cum păcătuim împotriva credinţei într-un singur Dumnezeu?
1. Prin venerarea aşa-zişilor oameni mari în locul adorării lui Dumnezeu1;
2. Prin venerarea lucrurilor în locul adorării lui Dumnezeu, fie creaţia lui Dumnezeu fie creaţiile oamenilor2;
3. Îngăduind să ne intre în inimă îndoiala cu privire la existenţa lui Dumnezeu;
4. Prin învăţăturile despre Dumnezeu care se deosebesc de credinţa părinţilor noştri;
5. Prin despărţirea de Biserica Sobornicească;
Ne opreşte această poruncă să cinstim pe Fecioara Măria, pe îngeri şi pe sfinţi? Nu ne opreşte, căci pe aceştia nu îi venerăm ca pe Dumnezeu, ci îi cinstim ca pe mădularele cele mai vrednice ale familiei dumnezeieşti.
De ce, atunci, ne rugăm sfinţilor? Pentru că este spus că Dumnezeu împlineşte cererea celor care îl iubesc. Sfinţii sunt cei mai mari iubitori ai lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută prin mijlocirea lor, iar aceasta o cunoaştem din experienţă.
A DOUA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce ne cere a doua poruncă dumnezeiască? Să nu venerăm pe nimeni fără numai pe Unul Dumnezeu. Precum am spus mai înainte, suntem opriţi de la adorarea oricărei creaţii a lui Dumnezeu sau a oamenilor ca pe Dumnezeu.
Dumnezeu se află mai presus de toate creaturile Sale şi ale oamenilor.
De ce atunci cinstim icoanele? Noi cinstim icoanele ca pe reprezentări binecuvântate ale Unicului Dumnezeului celui Viu, ale îngerilor Săi, ale sfinţilor şi mucenicilor, care sunt prieteni şi mijlocitori pentru noi.
Când ne rugăm înaintea icoanei, cui ne rugăm? Sfântului viu din ceruri, al cărui chip este zugrăvit pe icoană, iar prin mijlocirea sfântului, lui Dumnezeu cel Unul.
Când sărutăm icoana, ce sărutăm? Buzele noastre sărută chipul sfântului, iar prin gândurile şi inima noastră sărutăm pe sfânt ca pe o persoană adevărată şi vie în Biserica Cerească.
Cine aduce critici Bisericii Ortodoxe pentru cinstirea pe care o dă şi pentru rugăciunile pe care le înalţă sfinţilor? Exclusiv protestanţii, care nu au avut experienţa duhovnicească a comuniunii cu sfinţii, şi care nu înţeleg că principala lucrare a lui Hristos este să facă din oameni credincioşi şi renăscuţi familia lui Dumnezeu în cele mai strânse relaţii şi prin întovărăşirea copiilor lui Dumnezeu în cer şi pe pământ.
Cum mai putem păcătui împotriva credinţei într-un singur Dumnezeu? Când ne purtăm astfel încât stomacul ne devine Dumnezeu prin mâncare şi băutură peste măsură (Filipeni III, 19), sau banii, sau averea (Coloseni III, 5), propria noastră persoană, statul, naţiunea sau civilizaţia s.a.
A TREIA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce ne cere a treia poruncă dumnezeiască? Să nu luăm numele lui Dumnezeu în desert şi în discuţiile noastre necuviincioase.
Ce suntem cu desăvârşire opriţi a face prin această poruncă? Nu ne este îngăduit: Să ne folosim de cuvinte necuviincioase atunci când vorbim despre Dumnezeu. Să ne folosim de numele lui Dumnezeu când întărim povestiri neînsemnate sau chiar minciuni. Să rostim cuvinte obscene şi triviale şi să înjurăm. Să ne încălcăm făgăduinţa făcută lui Dumnezeu cu jurământ.
Cum trebuie să pomenim numele lui Dumnezeu? Rar, numai în rugăciuni şi întotdeauna cu mare cinstire, căci este numele cel mai sfânt, care face demonii să tremure, prin care se binecuvântează fiinţele şi lucrurile, se tămăduiesc boli şi se sfinţeşte gura care îl rosteşte.
A PATRA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce ne cere a patra poruncă dumnezeiască? Ne cere să cinstim ziua lui Dumnezeu (duminica), ca zi de odihnă.
Ce înseamnă cuvântul „sâmbătă” în limba originală a Sfintei Scripturi? Înseamnă „ziua odihnei”, căci în sase zile  a creat Dumnezeu cerul şi pământul, iar în a şaptea zi S-a odihnit.
De ce prăznuim ca zi de odihnă duminica? Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morţi Duminica, pe când sâmbătă sa pogorât la iad, propovăduind morţilor Evanghelia şi mântuindu-i.
Care a fost ziua de odihnă pentru Hristos? Duminica, atunci când a biruit pe cel din urmă vrăjmaş al Său - şi anume moartea. În Vinerea Mare a biruit păcatele noastre, sâmbătă a învins împărăţia lui Satan în iad, iar Duminica a biruit moartea prin învierea Sa. Astfel, cu slavă s-a săvârşit lucrarea mântuirii oamenilor. Şi numai atunci El s-a odihnit. Din această pricină Duminica este ziua Lui de odihnă şi a noastră.
Cum trebuie să prăznuim Duminica ca zi sfântă? Cu bucurie, pentru biruinţa lui Hristos asupra morţii;
Prin înfrânarea de la treburile de zi cu zi; Prin rugăciune acasă şi la biserică; Prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi duhovniceşti; Prin cugetarea la faptele noastre şi la cele şase zile care au trecut; Prin vizitarea bolnavilor şi prin fapte de milostenie; Prin odihnă şi slăvirea lăuntrică a lui Dumnezeu, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a îngerilor şi a sfinţilor.
A CINCEA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce ne cere a cincea poruncă dumnezeiască? Să cinstim pe tatăl şi mama noastră.
Cum trebuie să-i cinstim pe părinţi?Trebuie să îi preţuim, să le ascultăm sfaturile, să acordăm atenţie experienţei lor, să le mulţumim şi să-i iubim aşa cum şi ei ne iubesc pe noi; să-i ajutăm la bătrâneţe, iar după moartea lor să-i pomenim în rugăciune şi să facem fapte de milostenie spre a lor pomenire.
De ce este atât de important să ne respectăm părinţii? În primul rând, din motive foarte clare: prin ei Dumnezeu ne-a dat viaţă şi fiinţă; prin jertfirea de sine, prin grijile, prin truda şi jertfele lor nepreţuite, ei ne-au crescut şi educat. În al doilea rând, pentru că părinţii noştri, ca un trup, simbolizează pe Dumnezeu Tatăl, aşa cum noi simbolizăm pe Dumnezeu Fiul. Aceleaşi sunt şi legăturile noastre cu părinţii noştri, care sunt simbolul relaţiei noastre cu Dumnezeu, Sfânta Treime în Unime. În al treilea rând, după cum noi îi respectăm sau nu pe părinţii noştri, tot aşa şi copiii noştri ne vor respecta sau nu pe noi, după cum ne arată experienţa neamului omenesc.
Care este pedeapsa pentru călcarea acestei porunci? Foarte grea. În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat poruncă ca „cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieşirea XXI, 17). Noe a blestemat pe urmaşii lui Ham, pentru că acesta a batjocorit goliciunea tatălui său. Absalom, de asemenea, fost pedepsit cu moarte înfricoşătoare, pentru că s-a ridicat împotriva tatălui său, împăratul David. (II Regi XVIII, 9)
Există în Sfânta Scriptură pilde care arată că copiii care ascultă de părinţii lor sunt binecuvântaţi?
Foarte multe. Minunată este pilda fiilor şi nepoţilor lui Rahav, care au ascultat porunca părinţilor lor de a nu bea vin, şi pentru care Dumnezeu i-a binecuvântat (Ieremia XXXV, 6-19).
A cinstit Domnul Iisus această poruncă?A cinstit-o şi prin fapte şi prin cuvinte (Matei XV, 3-7; Luca II, 51; Ioan XIX, 26).
În ce alt chip ne mai este de folosinţă cinstirea părinţilor? Prin cinstirea părinţilor noi învăţăm şi ne pregătim pentru respectarea autorităţilor, fie duhovniceşti, fie lumeşti.
A ŞASEA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
De la ce ne opreşte a şasea poruncă dumnezeiască? A şasea poruncă ne opreşte să ucidem pe aproapele nostru din pizmă sau din ură, pentru vreun folos, sau din răzbunare.
De ce este oprită uciderea aproapelui nostru? Dumnezeu a creat pe om după chipul Său şi i-a dăruit viaţa. Aşadar, prin uciderea omului ne ridicăm împotriva asemănării lui cu Dumnezeu şi împotriva celor ale lui Dumnezeu. Ceea ce nu putem da, nu avem dreptul să luăm.
Cum trebuie să privim sinuciderea? Întocmai ca şi uciderea. Viaţa noastră nu ne aparţine, ci este a lui Dumnezeu.
Cum trebuie să considerăm uciderea în vreme de război? Există felurite tipuri de războaie. În Vechiul Testament se vorbeşte adesea despre „războiul lui Dumnezeu”. Prin aceasta se înţelege războiul dus pentru dreptate împotriva
grozăviei nedreptăţii. Într-un astfel de război uciderea este îndreptăţită şi este considerat un câştig să pieri (Exodul XIV, 13-14; XXXI, 6-8; II Cronici XX, 15).
Există feluri diferite de ucigaşi în vreme de pace? Există ucigaşi ai trupului şi ucigaşi ai sufletului. Ucigaşii sufletului sunt aceia care omoară sufletele oamenilor stricându-le şi despărţindu-le de Dumnezeu, fiind ei înşişi răi şi
păgâni.
De ce sunt interzise duelurile? Pentru că cei care iau parte la duel nu respectă nici legile bisericeşti, nici pe cele ale
statului. În dueluri cel nevinovat poate să fie ucis, iar vinovatul cruţat.
Cum să înţelegem aprobarea biblică a duelului dintre David şi Goliat? Acesta nu a fost un duel pricinuit de neînţelegerile personale dintre David şi Goliat, ci o luptă dintre oastea Dumnezeului adevărat şi oastea vrăjmaşilor lui Dumnezeu, a idolatrilor. David a mers împotriva apărătorilor păgânătăţii, şi prin insuflarea şi prin puterea lui
Dumnezeu a biruit. Lupta aceasta ne este pildă minunată despre călăuzirea şi despre puterea lui Dumnezeu, şi nu se aseamănă cu duelurile obişnuite.
Care este cel mai vechi şi cel mai mare ucigaş din lume? Diavolul, despre care Hristos a spus: „El, de la început a fost ucigător de oameni...” (Ioan VIII, 44). Dacă nu ar fi oprit de Dumnezeu ar pierde omenirea toată. Ceilalţi ucigaşi de oameni sunt arme şi unelte ale diavolului.
Din care pricini doreşte diavolul să piardă întregul neam omenesc? Din ură şi răutate, căci el ştie că oamenilor li s-a rânduit să moştenească împărăţia Cerurilor pe care nebuneşte el a pierdut-o. Din această pricină diavolul se numeşte urător de oameni.
Din care pricini Dumnezeu apără şi păzeşte viaţa omenească? Din iubire faţă de oameni. De aceea Dumnezeu se numeşte Iubitor de oameni.
A ŞAPTEA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce opreşte a şaptea poruncă dumnezeiască? Ne opreşte de la relaţii sexuale nelegiuite, cum ar fi: adulterul, relaţii sexuale înainte de căsătorie şi alte feluri de „înclinaţii necurate”, care „au schimbat fireasca rânduială a trupului cu cea împotriva firii”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani l, 26).
Care este scopul acestei porunci dumnezeieşti? Să ocrotească sfinţenia, curăţia, fericirea şi scopul vieţii conjugale.
Care este pricina călcării acestei porunci? Înainte de toate, cursele întinse de Satana, care este vrăjmaşul curăţiei şi al sfinţeniei şi care urăşte înmulţirea neamului omenesc şi creşterea familiei duhovniceşti a lui Dumnezeu,
adică a Bisericii. Apoi, neştiinţa bărbaţilor şi a femeilor, care îşi privesc trupurile cu patimă, uitând de suflet şi ştiu puţine despre ei ca fiinţe spirituale şi copii ai lui Dumnezeu. Această neştiinţă este consecinţa proastei educaţii şi a întrecerii în imoralitate a societăţii.
Cu ce păcat este asemănat adulterul în Biblie? De-a lungul întregii cărţi a Vechiului Testament, idolatria este numită adulter, desfrâu. Iar idolatria este considerată cel mai mare păcat împotriva lui Dumnezeu.
Care sunt roadele desfrânării? Vătămarea trupului şi a sufletului, înşelarea de sine, boli îngrozitoare, nelinişte
sufletească, nervozitate, nefericire, copii invalizi şi bolnavi, deznădejde şi, în sfârşit, nebunie.
A OPTA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
De la ce ne opreşte cea de-a opta poruncă dumnezeiască? Ne opreşte să furăm. Persoana care fură se numeşte hoţ. Nouă ne este oprit să fim hoţi.
Ce înseamnă furt? Luarea pe ascuns a lucrurilor care aparţin aproapelui sau societăţii; Jefuire la drumul mare, prin violenţă, a averii cuiva; Înşelarea săracilor şi a celor naivi la cumpărare sau la vânzare; Fuga de îndatoririle slujbei publice şi muncă mai puţină decât se cere de la noi şi decât suntem plătiţi; Viaţa din înşelătorie, falsificare şi amăgire.
Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi să facem în chip pozitiv cu privire la această poruncă? Să respectăm bunurile fiecăruia, să fim cinstiţi şi drepţi în munca noastră: să trăim din munca proprie şi să ajutăm pe semenii noştri, care sunt mai puţin fericiţi, să fim fideli şi harnici în slujbele publice şi, eventual, să muncim mai mult decât se cere de la noi.
A NOUA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
De la ce ne opreşte a noua poruncă dumnezeiască? Ne opreşte să spunem minciuni despre semenii noştri, fie în taină, fie public, sau la judecată.
Care este cea mai primejdioasă minciună? Mărturia strâmbă împotriva unui om la judecată, atunci când jurăm fals în numele lui Dumnezeu.
Care sunt urmările unei mărturii mincinoase? Paguba materială şi morală a persoanei care este învinuită pe nedrept, dar paguba mai mare este a celui care dă mărturie falsă. Căci, spunând minciuni, propriul suflet i se întunecă, se otrăveşte şi se distruge.
Este cu putinţă ca un martor fals să nu fie descoperit şi să rămână nepedepsit? Nu, zălog pentru aceasta ne este însuşi Dumnezeu, Care spune: „Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Matei X, 26).
Ce exemplu clasic avem în istoria creştinismului despre un adevăr care a fost descoperit?
Atunci când străjerii de la mormântul lui Hristos au venit la preoţi, la bătrâni şi la căpetenii şi le-au vestit învierea lui Hristos, aceştia „au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam” (Matei XXVIII, 11-15). Dar această minciună nu a reuşit să ascundă faptul învierii lui Hristos, ci a acoperit de ruşine veşnică pe înşelători.
În ce chip i-au avertizat apostolii pe creştini cu privire la rostirea de neadevăruri?
Ca principali luptători pentru Adevărul întrupat, apostolii au vorbit foarte aspru împotriva minciunii. Astfel scrie Sfântul Apostol Iacov: „Dacă cineva crede că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică” (Iacov I, 26). Citeşte ce spune şi Sfântul Apostol Petru (I Petru III, 10).
De unde izvorăsc toate înşelăciunile şi minciunile? De la Satana, pe care Domnul Iisus Hristos îl numeşte: „Căci este mincinos şi tatăl minciunii”. „Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale” (Ioan VIII, 44). Din această cauză toţi oamenii care mint vorbesc în numele Satanei şi nu în numele lui Dumnezeu.
A ZECEA PORUNCĂ DUMNEZEIASCĂ
De la ce suntem opriţi prin a zecea poruncă dumnezeiască? De la dorinţele egoiste şi patimile nedrepte după ceva ce aparţine aproapelui nostru.
De ce ne sunt interzise dorinţe cât nu sunt încă fapte? Pentru că dorinţele urâte nasc fapte pe măsură. Inima noastră este atelierul a tot ceea ce gândim, grăim şi săvârşim. Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om” (Matei XV, 19-20).
Au dorinţele noastre după bunurile aproapelui vreun sens? Nicidecum. Prin aceste dorinţe noi vrem să ne construim fericirea pe nefericirea aproapelui. Din această pricină aceste dorinţe sunt complet nebuneşti.
Cum putem înfrâna aceste dorinţe rele? Prin stăpânirea dorinţelor noastre, prin curăţirea inimii prin rugăciune şi frica de Dumnezeu, prin mărturisirea înaintea preotului a tuturor dorinţelor păcătoase, prin amintirea morţii şi a Judecăţii de Apoi a lui Dumnezeu când fiecare va primi răsplată „după faptele sale”.
CAPITOLUL V
LEGEA NOUĂ DUMNEZEIASCĂ
Ce este noua lege a lui Dumnezeu? Aceasta este legea descoperită şi dată prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mesia.
Cum se mai numeşte această lege nouă? Cea din urmă lege a lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că este ultima lege a lui Dumnezeu şi alta nu va mai fi dată până la sfârşitul lumii.
Cum se mai numeşte această nouă lege? Legea lăuntrică a lui Dumnezeu, căci se referă la cele mai lăuntrice cauze ale faptelor noastre exterioare.
Cum să numim, aşadar, această lege a lui Hristos? Legea nouă, cea din urmă, sau lăuntrică, dată de Dumnezeu, consecventă, desăvârşită şi singura lege dumnezeiască mântuitoare.
De ce Dumnezeu nu a dat prin Moise aceeaşi lege pe care a dat-o prin Hristos? Din acelaşi motiv pentru care noi învăţăm copiii să facă unele, iar pe altele îi oprim să le facă, ca un alfabet al bunei purtări, fără a cerceta şi explica copiilor motivele nevăzute ale anumitor activităţi. Sfântul Apostol Pavel explică aceasta astfel: „Si eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu
lapte v-am hrănit, nu cu bucate” (I Corinteni III,1-2).
Care sunt deosebirile între legea exterioară dată prin Moise şi legea lăuntrică dată prin Iisus Hristos?
Legea exterioară a fost dată ca o lege pregătitoare pentru o mică seminţie de păstori, pe când legea lăuntrică a fost dată tuturor popoarelor de pe pământ, care sunt legate între ele într-o familie duhovnicească şi comună a lui Dumnezeu, prin chiar scump sângele lui Hristos.
CELE MAI MARI DOUĂ PORUNCI ALE LEGII CELEI NOI
Care sunt cele mai mari două porunci ale lui Hristos, sau porunci ale legii celei noi a lui Dumnezeu?
Prima poruncă este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” Iar a doua este la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31).
Ce a spus Hristos despre importanţa acestor două porunci?El a spus: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (Matei XXII, 40). Şi a mai spus: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu XII, 31).
Aceasta înseamnă cumva că legea cea veche, a celor zece porunci dumnezeieşti, şi-a pierdut însemnătatea şi valoarea prin darea acestor două porunci?
Nu. Aceasta înseamnă numai că iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru desăvârşeşte întreaga lege veche, după cum spune şi Apostolul: „Iubirea este deci împlinirea legii” (Romani XIII, 10). Cu alte cuvinte: iubirea este mai presus de poruncă şi de oprire, căci ea înfrânează mai mult decât i se cere şi face mai mult decât ne aşteptăm de la ea.
Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu? Înseamnă a-L iubi mai mult decât orice, decât pe noi înşine, familia, sau lumea, sau orice altceva din lume.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima noastră? Înseamnă a ne strămuta toate simţirile noastre într-un singur simţământ de iubire faţă de Dumnezeu.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul nostru? Înseamnă a ne ilumina şi încălzi întregul nostru suflet cu iubire faţă de Dumnezeu.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul nostru? Înseamnă a ne călăuzi toate gândurile noastre spre gândul iubirii lui Dumnezeu.
Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră? Înseamnă a ne îndrepta toate puterile voinţei noastre spre o faptă bineplăcută lui Dumnezeu, iubirea noastră.
Ce înseamnă a doua poruncă a legii noi: „Să iubeşti pe aproapele tău că pe tine însuţi”? Înainte de toate, înseamnă că trebuie să iubim pe Domnul Iisus Hristos, Omul desăvârşit, ca pe cel mai drag şi cel mai apropiat semen al nostru, iar prin El şi pe ceilalţi semeni ai noştri.
Este iubirea noastră faţă de Iisus Hristos cuprinsă în prima poruncă? Cu adevărat este, dar acolo se înţelege iubirea pentru El ca Dumnezeu, în acelaşi timp cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar aici se înţelege dragostea faţă de El ca om, modelul cel dintâi al omului desăvârşit, „Cel mai desăvârşit dintre fiii oamenilor”.
A vorbit Domnul Iisus Hristos despre datoria de a-L iubi? Da, şi a fost foarte limpede. El a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei X, 37). Apoi El a mai spus: „Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu (Ioan XV, 23). „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan XV, 9). Pe Petru l-a întrebat: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” (Ioan XXI, 15).
El pune această întrebare fiecăruia dintre noi: „Mă iubeşti?” Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „ Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema!” (I Corinteni XVI, 22).
Ce putem spune atunci despre dragostea noastră faţă de alţi oameni? Precum îl iubim pe Dumnezeu prin Iisus Hristos, tot astfel iubim şi pe oameni prin Iisus Hristos.
Este iubirea noastră faţă de Iisus Hristos temelia iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni? Este, căci dacă iubim pe Hristos, Dragostea noastră, iubim şi pe toţi cei pe care El îi iubeşte şi pentru care a murit. Astfel, aceste două porunci ne îndatorează a-L iubi pe Iisus Hristos, Nepreţuitul Mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni. Dacă nu avem iubire faţă de El, însăşi iubirea noastră faţă Dumnezeu şi oameni nu poate fi adevărată şi deplină.
Ce mai este scris în Noul Testament despre dragoste? Într-adevăr, foarte mult. De pildă: cunoaşterea noastră despre Dumnezeu depinde de iubirea noastră faţă de Acesta: „Acela care iubeşte ...l-a cunoscut pe Dumnezeu, iar cel ce nu iubeşte, nu cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire.” De asemenea, pacea noastră depinde de iubirea noastră faţă Dumnezeu: „Dumnezeu este iubire şi cel ce petrece în iubire, acela petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” şi „în dragoste nu este teamă”, iar unde nu există teamă, acolo este pace. Tot astfel, puterea şi fericirea noastră dar, mai presus de toate,mântuirea noastră şi viaţa veşnică sunt legate de dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri.
Cum ne arătăm în chip văzut dragostea noastră faţă de Dumnezeu? Prin rugăciune şi împlinirea voii lui Dumnezeu.
Cum ne arătăm în chip practic iubirea noastră faţă de aproapele nostru? Prin facere de bine. Cu alte cuvinte: fapte de milostenie, cuvinte, gânduri şi rugăciuni, toate şi întotdeauna în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru El.
DESPRE RUGĂCIUNE
Ce este rugăciunea creştină? Este felul nostru de a intra în legătură cu Dumnezeu, prin care ne arătăm credinţa,
nădejdea şi dragostea noastră.
Câte feluri de rugăciuni sunt? Patru feluri: Rugăciunea lăuntrică, Rugăciunea exterioară, Rugăciunea personală şi
Rugăciunea comună.
Ce este rugăciunea lăuntrică şi ce este rugăciunea exterioară? Rugăciunea lăuntrică se mai numeşte şi rugăciunea minţii. Aceasta se săvârşeşte în tăcere. Rugăciunea exterioară se rosteşte cu voce tare.
Cât de des trebuie să ne rugăm? Aceasta depinde de cât de mare este iubirea noastră faţă de Dumnezeu. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât suntem mai des în legătură cu El. Cei mai vrednici sunt cei care se roagă neîncetat lui Dumnezeu, după cum ne spune Hristos: „trebuie să se roage totdeauna” (Luca XVIII, 1).
Cum ne putem ruga neîncetat? Ne putem ruga neîncetat în gând sau în chip lăuntric. Putem să ne îndreptăm rugăciunile noastre tăcute către Dumnezeu, chiar şi atunci când călătorim sau când lucrăm: lăudându-L, slăvindu-L sau chemându-L în ajutor.
Care este cea mai scurtă rugăciune tăcută? „Doamne Iisuse, miluieste-mă pe mine!”
Ce este rugăciunea personală şi ce este rugăciunea comună? Rugăciunea personală este aceea săvârşită de om în singurătate, în sine sau tăcut. Rugăciunea publică este rugăciunea omului însoţită cu cea a altor oameni, în biserică sau în alt loc.
Care dintre aceste rugăciuni sunt obligatorii pentru fiecare creştin? Ambele feluri de rugăciuni sunt obligatorii pentru fiecare creştin. Trebuie să ne rugăm tainic, lăuntric şi, de asemenea, public şi cu voce tare. Trebuie să ne rugăm în tot locul, şi când suntem singuri, dar şi împreună cu alţi creştini, în biserică. Sfinţii fac astfel.
Care sunt momentele principale ale fiecărei rugăciuni adevărate?
Fiecare rugăciune are de obicei trei părţi: mulţumire, cerere şi mărire. Mai întâi, mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce am primit de la El, apoi îl rugăm să ne dea ceea ce ne este de trebuinţă într-un anumit moment, iar în al treilea rând aducem slavă şi preamărim bunătatea, puterea şi slava Sa.
RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ
Rugăciunea desăvârşită pe care o rostim în casa noastră şi în biserică este rugăciunea domnească. Ea se numeşte astfel deoarece Domnul Iisus Hristos a încredinţat-o ucenicilor Săi ca pildă de rugăciune.
Care este rugăciunea domnească din Evanghelie? „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Căci a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.”
Ce cuprinde rugăciunea domnească? Mai întâi, are o chemare sau salutare, apoi şapte cereri iar la sfârşit slavoslovia.
Cum începem? Începem prin a-L chema pe Dumnezeu, numindu-L „Tatăl nostru”.
De ce nu spunem „Tatăl meu”? Numai Cel născut, nu făcut, Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, are dreptul de a-L numi pe Dumnezeu „Tatăl Meu”. Noi însă, cei creaţi şi înfiaţi, fii şi fiice ai lui Dumnezeu, prin jertfa de bunăvoie a lui Hristos, am fost învredniciţi a-L numi pe Tatăl Său „Tatăl nostru” (Ioan I, 12).
Mai avem vreun alt motiv pentru care să-L numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”? Există un însemnat motiv social. Hristos vrea să ne iubim între noi ca fraţii. Dar numai aceia care recunosc a fi fii ai aceluiaşi tată se pot considera fraţi. Înseamnă aceasta că atunci când îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru” ne numim în acelaşi timp între noi fraţii întocmai. Nu există frăţie acolo unde nu există paternitate comună.
De ce nu îl numim pe Dumnezeu „Creatorul nostru”? Pentru că Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar El este mai mult decât un Creator, El este Tatăl tuturor oamenilor, care s-au înnoit prin Duhul Sfânt şi astfel au devenit „fiii lui
Dumnezeu”. Astfel, ei nu mai sunt creaturi, ci copii.
De ce spunem: „Care eşti în ceruri”? Pentru că Dumnezeu Cel adevărat locuieşte veşnic în ceruri, în afara timpului şi spaţiului, şi nu este mărginit de pământ ca dumnezeii mincinoşi ai idolatrilor, ai celor ce se închină naturii şi oamenilor.
PRIMA CERERE
Care este prima cerere din rugăciunea domnească? „Sfinţească-se numele Tău”.
Ce dorinţă ne exprimăm prin această cerere? Cerem de la Dumnezeu ajutor ca numele să-l fie cinstit de către oameni şi să fie cinstit ca sfânt mai presus de orice alt nume din lume. În Vechiul Testament, când Dumnezeu era
cunoscut ca Judecător şi Creator, oamenii erau opriţi „să ia numele lui Dumnezeu în desert”. Prin legea cea nouă a iubirii, noi avem datoria să facem mai mult, adică să răspândim în viaţa noastră şi pretutindeni în jurul nostru cinstirea celui mai sfânt dintre nume, cel al Tatălui nostru, încât chiar să ne dăm şi viaţa pentru acest nume, aşa cum au făcut miliarde de mucenici creştini.
A DOUA CERERE
Care este a doua cerere din rugăciunea domnească? „Vie împărăţia Ta.”
Ce exprimăm prin această cerere? Îi cerem lui Dumnezeu ajutor pentru ca împărăţia cerească a Sfintei Treimi în Unime să fie împlinită în sufletele noastre, în familiile noastre, în poporul nostru şi în lumea întreagă.
Cum putem spune acestea mai clar? Aşa precum Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt în armonie veşnică, în pace, în putere şi slavă, la fel vrem şi noi ca mintea, inima şi voinţa noastră să fie unite, ca fiinţa dumnezeiască după a cărei asemănare au fost create sufletele noastre. După cum este originalul, astfel este şi copia.
Cum putem şti că împărăţia lui Dumnezeu a venit? „Căci împărăţia lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani XIV, 17). Când vedem că aceasta s-a înfăptuit în sufletele noastre, precum şi între oamenii din jurul nostru, putem fi încredinţaţi că a venit împărăţia lui Dumnezeu.
A TREIA CERERE
Care este a treia cerere din rugăciunea domnească? „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.”
Ce exprimăm prin această cerere? Îi cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a alunga din noi şovăiala între Dumnezeu şi Satana, între bine şi rău, şi să ne lepădăm deplin de voia Satanei, pentru a ne putea încredinţa voii Tatălui, aşa cum a făcut şi Domnul nostru Iisus Hristos când s-a rugat în grădina Ghetsimani: „Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu” (Marcu XIV, 36).
De ce spunem: „Precum în cer”? Pentru că în cer îngerii şi sfinţii, cu toată inima şi cu bucurie deplină, se supun voii lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este şi voia lor, ceea ce îi face să fie veşnic fericiţi. Pentru aceasta ne rugăm şi noi pe pământ.
A PATRA CERERE
Care este a patra cerere din rugăciunea domnească? „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”.
Ce exprimăm prin această cerere? Mai întâi, prin ea ne exprimăm încredinţarea că, fără puterea şi milostivirea lui
Dumnezeu nu putem trăi nici măcar o zi. Apoi, pentru că putem muri în orice zi, ne rugăm să ne mântuiască de dorinţa nebunească de a ne aduna bogăţii pentru viitorul îndepărtat, pe când aproapele nostru poate muri din lipsa pâinii celei de fiecare zi. Cu alte cuvinte, îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea numai ce ne este de trebuinţă.
Despre ce fel de pâine este vorba aici?
Despre două feluri de pâine: pâine materială şi pâine duhovnicească, căci nu putem câştiga pe nici una dintre acestea fără harul şi milostivirea lui Dumnezeu. Pâinea materială o luăm din pământ, iar pâinea duhovnicească ne vine din cer. Cea dintâi este pentru trup, iar cealaltă pentru suflet. Despre pâinea materială, Hristos a spus: „Nu numai cu pâine va trăi omul...” (Matei IV, 4), iar despre pâinea duhovnicească a zis: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan VI, 51). Astfel, pâinea noastră cea de toate zilele este în primul rând Hristos, cealaltă pâine fiind numai un adaos la aceasta.
A CINCEA CERERE
Care este a cincea cerere din rugăciunea domnească? „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”
Ce dorinţă ne exprimăm prin această cerere? Îi cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a răbda şi a ierta semenilor noştri greşelile pe care le-au săvârşit faţă de noi, aşa încât şi El să ne poată ierta păcatele noastre. Şi tot aceeaşi gură a rostit: „Că de veţi ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre” (Matei VI, 14-15).
A ŞASEA CERERE
Care este a şasea cerere din rugăciunea domnească? „Şi nu ne duce pe noi în ispită.”
Ce exprimăm prin această cerere? Rugăm pe Dumnezeu să-şi amintească de slăbiciunile noastre omeneşti şi să nu ne trimită încercări grele, spre întărirea noastră, nici să îngăduie diavolului să ne ispitească în necazuri.
Care este deosebirea dintre încercarea venită de la Dumnezeu şi ispitirea de la diavol?
Este o deosebire foarte mare. Atunci când Dumnezeu ne trimite vreo suferinţă, El face aceasta pentru a ne întări virtuţile, aşa cum o bucata de fier trecută prin foc devine oţel. Diavolul, potrivnic, ne ispiteşte cu vreun păcat sau prin vreo suferinţă pentru a ne face mai răi, mai întinaţi, mai slabi şi într-un sfârşit, să ne despartă deplin de Dumnezeu şi să ne ducă la pierzanie.
A ŞAPTEA CERERE
Care este a şaptea cerere din rugăciune? „Şi ne izbăveşte de cel rău.”
Ce dorinţă ne exprimăm prin această cerere? Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul să ne izbăvească de fapte rele şi de cei ce săvârşesc fărădelegea. Ca şi cum ne-am ruga astfel: Păzeşte-ne, Părinte, de fapte rele şi ne apără de cei
ce fac fărădelegea.
Cine este cel mai mare nelegiuit, de care îl rugăm pe Dumnezeu să ne apere? Satana. Toate păcatele şi toate relele care izvorăsc din ele, de la Satana vin. De aceea, prin această cerere îl rugăm pe Dumnezeu, Care este lumină şi dragoste, să ne izbăvească de cel rău, care este chiar întunericul şi ura.
SLAVOSLOVIA
Cum se încheie rugăciunea domnească? Prin slavoslovie sau doxologie, care spune: „Căci a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.”
Ce exprimăm prin această slavoslovie? Ne exprimăm credinţa că Dumnezeu este cel mai puternic şi mai slăvit împărat, singurul Care poate împlini cererile noastre. Pentru aceasta îl preamărim, slăvim şi iubim.
Ce înseamnă cuvântul „Amin”? Amin este unul dintre numele lui Dumnezeu. Domnul a spus prin Sfântul Apostol
loan: „Acestea zice Cel ce este Amin, Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa III, 14). Noi încheiem fiecare rugăciune şi fiecare mulţumire adusă lui Dumnezeu cu acest nume: Amin. Este ca şi cum am spune: Dumnezeu, Adevăr. De asemenea, când depunem jurământ, încheiem prin cuvântul Amin, ceea ce înseamnă: ceea ce spun este adevărat ca Adevărul sau ca Dumnezeu.

CAPITOLUL VI
Anul bisericesc ortodox
Domnul Iisus Hristos a sfinţit spaţiul şi timpul, pentru că El este Stăpânul acestora. Tot locul unde numele Lui este chemat, fie pe pământ, fie în apă, fie în văzduh, oriunde a curs sângele mucenicilor sau moaştele sfinţilor Săi, a fost păzit de stricăciune, sau acolo unde se află o biserică sau alt locaş închinat măririi Sale, este loc sfinţit. Tot astfel se întâmplă şi cu timpul. Lui I se slujeşte şi este slăvit prin Sfânta Taină a Euharistiei şi prin alte sfinte slujbe bisericeşti în întreaga lume; prin patimile noilor mucenici şi prin prigonirea drepţilor din pricina Lui. De aceea, fiecare zi din cursul anului îi este închinată, fie direct, fie indirect, prin sfinţii Săi.
SĂRBĂTORILE
Care sunt zilele de închinate lui Hristos? Fiecare Duminică este închinată pomenirii slăvitei Sale învieri sau biruinţei Sale în faţa morţii.
Ce alte mari praznice mai sunt închinate Domnului nostru Iisus Hristos? Acestea sunt:


  1. Naşterea Domnului,
  2. Botezul Domnului,
  3. Întâmpinarea Domnului,
  4. Duminica Floriilor,
  5. Vinerea Mare,
  6. Învierea,
  7. Înălţarea,
  8. Pogorârea Sfântului Duh,
  9. Schimbarea la Faţă si
  10. Înălţarea Sfintei Cruci


  1. .
Care sunt praznicele mari închinate Preasfintei Fecioare Maria? Aceste sunt:


  1. Naşterea Preasfintei Fecioare Maria,
  2. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului,
  3. Bunavestire,
  4. Adormirea Maicii Domnului.


Care sunt zilele de prăznuire închinate sfinţilor?
Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor puterilor îngereşti, zilele închinate Sfântului Ioan Botezătorul, zilele închinate sfinţilor Apostoli, Proorocilor, Sfinţilor Părinţi, Sfinţilor şi Mucenicilor.
Toţi sfinţii sunt trecuţi în calendarul bisericesc?
Numai în parte; numai un număr foarte mic dintre aceştia, adică câteva sute de sfinţi, pilde deosebite de dreaptă vieţuire, înţelepciune, înfrânare de sine, mărturisire neînfricată a credinţei şi mucenicie pentru credinţa ortodoxă.
Este fiecare dintre zilele săptămânii închinată unui sfânt?
Da: Luni este închinată Sfinţilor îngeri; Marţi, Sfântului Ioan Botezătorul; Miercuri, Sfintei Cruci; Joi, Sfinţilor Apostoli şi Sfântului Nicolae; Vineri, Sfintei Cruci; Sâmbătă, Tuturor Sfinţilor; Duminică, precum am mai amintit, Învierii lui Hristos.
Are Biserica o slujbă specială pentru fiecare sfânt? Da. Aceste slujbe se află în cartea numită „Minei”, care înseamnă lunar. Fiecare lună are Mineiul ei. De aceea există 12 Mineie, şi fiecare zi a lunii este închinată unuia sau mai multor sfinţi.
POSTUL ÎN BISERICA ORTODOXĂ
Cine a aşezat postul ca trebuinţă pentru mântuire? Domnul nostru Iisus Hristos, prin pilda (Matei IV, 2) şi prin învăţătura Sa. (Matei VI, 16; XVII, 21).
Care este scopul postului? Curăţirea trupului, întărirea voinţei. Înălţarea sufletului deasupra trupului. Mai presus
de toate, preamărirea lui Dumnezeu şi cinstirea sfinţilor Lui.
În ce constă postul?
1. în înfrânare de la anumite mâncăruri,
2. în înfrânare de la gânduri, dorinţe şi fapte rele,
3. în înmulţirea rugăciunii, a milosteniei, precum şi în lucrarea stăruitoare a tuturor virtuţilor creştine.
Cum împărţim posturile? În două grupe: posturi de o zi şi posturi de mai multe zile.
Care sunt posturile de mai multe zile? Există patru posturi de mai multe zile, cu o durată diferită:
  1. Postul Crăciunului, care durează şase săptămâni;
  2. Postul Pastelui, care durează şapte săptămâni;
  3. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu durată schimbătoare şi
  4. Postul Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care durează două săptămâni.
Datele tuturor acestor posturi de mai multe zile sunt însemnate în calendarul ortodox.
Care sunt posturile de o zi?
  1. Fiecare miercuri şi vineri din cursul anului, în afară de săptămâna Crăciunului,
  2. săptămâna de după duminica Vameşului şi a Fariseului, înainte de Postul Mare, săptămâna
  3. Patimilor şi săptămâna Pogorârii Sfântului Duh.
  4. Alte zile de post mai sunt:
  5. Ajunul Botezului Domnului,
  6. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi
  7. Înălţarea Sfintei Cruci.
ZILELE DE POMENIRE A MORŢILOR ÎN BISERICA ORTODOXĂ
Ce înseamnă zilele de pomenire a morţilor? Zilele de pomenire a morţilor ne împrospătează şi întăresc conştiinţa că noi şi creştinii noştri răposaţi suntem înrudiţi, suntem un organism viu neîmpărţit, o singură Biserică vie. Noi
suntem legaţi şi prin Duhul Vieţii şi, într-o anumită măsură, legaţi între noi.
Care sunt îndatoririle noastre în zilele de pomenire a morţilor? Îndatorirea noastră nemijlocită în zilele acestea este să ne rugăm la biserică şi la cimitir, precum şi să facem milostenie pentru sufletele celor răposaţi, fiind adânc încredinţaţi că Dumnezeu primeşte acest prinos pentru odihna sufletelor acelora spre a căror pomenire s-a
făcut aceasta.
Câte feluri de zile de pomenire avem în Biserica Ortodoxă? Două feluri: zile speciale şi zile comune de pomenire. Primele sunt săvârşite de familie pentru cei răposaţi ai săi, celelalte sunt stabilite de Biserică pentru toţi membrii ei răposaţi.
Câte zile comune de pomenire a morţilor avem în cursul unui an bisericesc? Avem trei zile:
  1. Prima este Sâmbăta morţilor dinaintea Postului Mare;
  2. A doua este Sâmbăta morţilor dinaintea Pogorârii Sfântului Duh şi
  3. A treia este Sâmbăta morţilor dinaintea postului Crăciunului în sâmbăta dinainte de praznicul Sfântului Dimitrie (26 octombrie).
Pe lângă aceste pomeniri, fiecare sâmbătă este închinată pomenirii morţilor, precum arată şi slujbele de sâmbăta (în cărţile: Octoih şi Triod).

CAPITOLUL VII
DESPRE OBIECTELE SFINTE
Socotim obiecte sfinte toate cele sfinţite şi închinate slujirii lui Dumnezeu. Acestea sunt: bisericile, sfintele vase din Sfântul Altar, steagurile, sfintele veşminte preoţeşti, cărţile sfinte de cult. Printre cele mai de seamă obiecte sfinte sunt: Sfânta Cruce, icoanele şi sfintele moaşte.
De ce socotim crucea un obiect sfânt? Pentru că pe cruce a murit Hristos pentru mântuirea noastră. Crucea a fost întotdeauna cinstită ca un steag comun al creştinismului, ca un însemn al biruinţei asupra Satanei şi asupra tuturor vrăjmaşilor lui Hristos.
De când folosesc creştinii semnul Sfintei Cruci? Din timpul apostolilor.
În ce chip ne ajută semnul Sfintei Crucii? Ne dă curaj, când ne temem, smerenie în vreme de boală, izbăvire de violenţă, nădejde în deznădăjduire.
Oare tot ajutorul vine din materia din care este făcută crucea? Nu, ci de la Hristos prin cruce.
De ce tocmai prin cruce? Ca să ne amintească de faptul că oamenii au primit mântuirea veşnică prin pătimirile
Mântuitorului nostru pe cruce.
În ce chip cinsteşte Biserica Sfânta Cruce? Prin folosirea ei la fiecare sfântă slujbă şi la fiecare rugăciune înăuntrul sau în afara bisericii;
Prin închinarea a două zile din săptămână prăznuirii Sfintei Cruci, miercuri şi vineri, când avem citiri şi cântări despre Răstignirea şi patimile lui Hristos şi despre sensul acestor patimi - spre a nu le uita.
Ce cântare specială închinată Sfintei Cruci se cântă în zilele de miercuri şi vineri? Cântarea se numeşte Luminânda (Exapostilaria) şi grăieşte astfel: „Crucea este păzitoare a toată lumea. Crucea, podoaba Bisericii. Crucea, stăpânia împăraţilor. Crucea, întărirea credincioşilor. Crucea, slava îngerilor şi rănirea diavolilor.”

SFINTELE MOAŞTE
Ce sunt sfintele moaşte? Oseminte nestricăcioase din trupurile sfinţilor, care au arătat putere făcătoare de
minuni.
Există exemple în Sfânta Scriptură care să înfăţişeze puterea făcătoare de minuni a moaştelor de sfinţi?
Da, citeşte în Cartea a IV-a a Regilor XIII, 21.
Venerăm noi moaştele sfinţilor? Nu. Noi venerăm numai pe Unicul Dumnezeu Adevărat, care dă putere moaştelor
sfinţilor Săi iubiţi spre a-i proslăvi, aşa cum şi ei au preaslăvit pe Dumnezeu când s-au aflat în trupurile lor.
Atribuim noi, oare, puterea moaştelor şi a altor obiecte sfinte, magiei?
Nu. Aceasta este înşelare păgânească. Puterea făcătoare de minuni a acestor obiecte o atribuim Dumnezeului Celui Viu şi sfinţilor Săi vii, şi nicidecum vreunui obiect mort.

CONCLUZIE
Din Sfânta Scriptură aflăm că Dumnezeu Cel Atotputernic a săvârşit uneori minuni şi prin morţi, prin lucruri neînsufleţite, de pildă:
  1. Prin toiagul lui Moise (Ieşire IV, 2);
  2. Prin şarpele de aramă (Numere XXI, 9);
  3. Prin osemintele lui Elisei (II Împăraţii XIII, 21);
  4. Prin veşmântul lui Hristos (Matei IX, 20);
  5. Prin tina şi scăldătoarea Siloamului (Ioan IX, 7);
  6. Prin umbra Sfântului Apostol Petru (Fapte V, 15);
  7. Prin ştergarele şi şorţurile Sfântului Apostol Pavel (Fapte XIX, 12).
De aceea nu încape îndoială că Domnul Dumnezeu a săvârşit minuni şi prin Sfânta Cruce, sfintele icoane şi sfintele moaşte. Trebuie să primim aceste minuni ca pe milostivire dumnezeiască faţă de oamenii neputincioşi şi împovăraţi; ca pe o mărturie a lui Dumnezeu că El este prezent pretutindeni, Dumnezeu Cel Viu, care toate le vede şi faptele noastre; de asemenea şi minunile sunt mustrare de la Dumnezeu, încât cu cât le vedem mai des cu atât mai mult să credem mai tare în El, cu dragoste şi frică, şi cu atât mai mult să ne călăuzim viaţa morală după poruncile Sale.
Altfel, există pericolul ca şi noi să fim osândiţi, la fel cu acei evrei, înaintea cărora Iisus „deşi a făcut atâtea minuni, ei tot nu credeau în El” (Ioan XII, 37). De aceea Domnul a spus: „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar cum M-au văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu” (Ioan XV, 24).

PORUNCILE BISERICEŞTI
1. Să ne rugăm lui Dumnezeu, să frecventăm biserica şi să ascultăm cu evlavie sfânta
slujbă dumnezeiască (Sfânta Liturghie) în fiecare Duminică şi sărbătoare;
2. Să ţinem posturile cele de o zi şi de mai multe zile;
3. Să cinstim feţele bisericeşti;
4. Să ne spovedim păcatele înaintea preotului;
5. Să ne ferim de prietenia cu cei necredincioşi şi să nu citim cărţi ateiste şi imorale;
6. Să ne rugăm lui Dumnezeu atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi;
7. Să ţinem posturile şi rugăciunile orânduite de stăpânirea bisericească în vreme de
primejdii precum război, epidemii, foamete, secetă s.a.
8. Să ajutăm la întreţinerea Bisericii, a slujitorilor acesteia şi a instituţiilor bisericeşti;
9. Să ne educăm copiii în credinţa părinţilor noştri, şi să-i povăţuim pe cei păcătoşi să
se întoarcă la credinţă;
10. Să contribuim în orice privinţă la misiunea Bisericii Ortodoxe în lume.

CAPITOLUL VIII
TEXTE ALESE DIN SFÂNTA TRADIŢIE. CUVINTE ALE SFINŢILOR
Despre credinţă, nădejde şi dragoste
„Nimeni nu poate dobândi dragostea desăvârşită decât numai prin credinţă curată şi nădejde tare.” Sfântul Simeon Noul Teolog
Despre păcat şi virtute
„Pe lângă păcat vine moartea: lângă poruncile lui Dumnezeu se află viaţa veşnică.” Sfântul Vasile cel Mare
Despre păcat
„Ce este păcatul? Gânduri, cuvinte şi fapte rele.” Sfântul Simeon Noul Teolog
Despre soarta păcătosului
„Când un copil moare în pântecele mamei sale, este îngropat în pământ. Astfel pleacă din întuneric în întuneric. Asemeni şi cel păcătos trăieşte în întuneric în lumea aceasta, iar după moarte merge într-o beznă mult mai întunecată şi mai înfricoşătoare.” Sfântul Macarie cel Mare
Despre sarcina uşoară
„Noi îndepărtăm de la noi sarcina cea uşoară a osândirii de sine şi ne împovărăm cu sarcina cea grea a îndreptăţirii de sine.” Avva Ioan
Despre rugăciune
„Cercetaţi-vă păcatele zi de zi, rugându-vă lui Dumnezeu şi El le va ierta.” „Sileşte-te la multe rugăciuni, căci rugăciunea este lumină pentru suflet.” Avva Isaia
Despre îngerii din preajma noastră
„Să ne ruşinăm faţă de îngeri mai mult decât faţă de oameni, căci sunt mulţi îngeri în jurul nostru.” „Păziţi-vă de orice faptă ruşinoasă.”
Despre rugăciune
„Cere de la Dumnezeu nu din cele minunate, ci ceea ce este de folos (pentru mântuire).” „Vorbeşte mai mult cu Dumnezeu, iar cu oamenii mai puţin.”
Urăşte păcatul
„Acela care nu urăşte păcatul, se numără cu păcătoşii, chiar şi atunci când nu păcătuieşte.” „Fiecare păcat este o armă cu care îl înarmăm pe diavol împotriva noastră.”
Rugăciunea la vreme de boală
„În vreme de boală, înmulţeşte rugăciunea înainte să chemi medicul.”
Biserica
„Iubeşte Biserica lui Dumnezeu, dar încearcă să ridici înlăuntrul tău biserică lui Dumnezeu.”
Sfântul Nil Sinaitul
Teama pentru trup
„Teama pentru trup poate fi atât de mare încât oamenii, din pricina ei, să nu fie în stare să săvârşească nimic din cele vrednice de laudă şi cinstire, însă când frica pentru trup lasă loc fricii pentru suflet, atunci frica pentru trup se topeşte precum ceara din pricina căldurii.” Sfântul Isaac Sirul
Darurile lui Dumnezeu
„Fiecare dar de la Dumnezeu se pierde dacă noi nu îl folosim spre slava lui Dumnezeu, ci spre slava de sine.”
Despre Revelaţie
„Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu este nevoie de descoperire de sus.” „Fără Dumnezeu nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu.”
Despre moarte
„Pe patul de moarte muribundul îşi revede întreaga sa viaţă foarte limpede... iar sufletul său se umple de o spaimă cumplită. Odată, astfel se va întâmpla şi cu noi.” Sfântul Tihon de Zadonsk
Credinţa şi faptele
„În viaţă nu-i de folos îndrumarea plină de râvnă fără de credinţă. Nici nu este îndeajuns dreapta mărturisire de credinţă lipsită de fapte bune, ca să ne putem înfăţişa înaintea chipului lui Dumnezeu, căci este nevoie de amândouă pentru zidirea dreptului Dumnezeu.” Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei
Învăţaţi-i pe toţi cei din casa voastră
„Să repetaţi acasă familiei voastre toate cele ce le-aţi auzit ziua la biserică.”
Sărăcia
„Sărăcia nu este rea. Numai păcatul este rău. Bogăţia în sine nu este bună.”
Recunoştinţa
„Este uşor să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru bunăstare, însă să te arăţi cu suflet înalt în necaz înseamnă să-i aducem bucurie lui Dumnezeu şi să ruşinăm pe diavol. Cel care rabdă în vreme de necaz aducând mulţumită lui Dumnezeu primeşte cununa mucenicilor.”
„Ascultaţi poruncile lui Dumnezeu şi El va auzi rugăciunile voastre.” Sfântul Ioan Gură de Aur
„Nimeni nu se poate mântui dacă nu este în Biserică, aşa precum nimeni nu s-a putut mântui din cei care nu au fost în Arca lui Noe.” Sfântul Dimitrie de Rostov
 „Necunoaşterea Sfintei Scripturi este necredinţă faţă de propria persoană.” Sfântul Epifanie de Salamina.