În ce fel de Europă mai trăim?

În ce fel de Europă mai trăim?

pr. Conf. Dr. Constantin Necula

Sursa: http://ziarullumina.ro/In-ce-fel-de-europa-mai-traim--106459.html 

Ultimul timp al Europei este marcat de dramatism. Ca atunci când casa ta este cuprinsă de foc și nu știi pe ce să pui mâna mai întâi și, grăbit, scoți afară colecțiile de timbre ori tablourile cele mai importante - dacă le ai, uitând de actele de identitate. Actualul foc al migrației a obligat Europa să scoată din sertarul ei funcționă­resc cel mai de preț act de care dispunea, Evanghelia lui Iisus Hristos. Nici o lege ori Constitu­ție de Stat nu a mișcat lucrurile cât apelul la creștinul din european. Doar acum s-a vădit cât a mai rămas și în noi rezistență creștină la scenarită și programe de spălare informală a creierului. Nu ne-am vădit, românii orto­docși, cu mult deasupra celor pe care i-am acuzat mereu că au pierdut Evanghelia ca punct de reper în intervenția socială. Nu ne-am trăit bucuria de a recu­noaște în celălalt, străinul, chipul slavei lui Dumnezeu, măcar de poartă rănile păcatelor, ci am trecut de la chip la închipuire într-un periculos joc al politizării fundamentului creștin al gândirii noastre. I-am socotit pe migranți produse. Produse ale manipulării, ale unui război periculos de tulbure, produse ale terorii și chiar teroriști. Ne-am baricadat în autoreferențialul lui Eu, Noi. Ca persoane și comunități, vii ori virtuale, pe facebookuri și bloguri informale, ne-am fost și ne suntem suficienți nouă, eliminând pe celălalt din orizontul cunoașterii și reacției creștine. Reactivul frică a colorat hârtia de turnesol a vieților noastre în culoarea acidului, corodându-ne ancorarea în Evanghelie și Hristos, Dumnezeul cel Viu.

    Blestemul comunismului ne-a ajuns din nou. Căderea ideologiilor totalitare a lăsat loc unor spiritualități totalitare, ideologizate și partinice, erodate de sincretisme ieftine și tehnicizări terminologice cu iz sectarizant. Așa s-au afirmat o serie de curente ale cunoașterii care descriu și explică comportamentul uman prin automatisme și procese calculabile. Discursul creștinătății sub presiune s-a umplut de cifre, rapoarte, referiri la cercetări ale sociologilor ori geopoliticienilor. Arbitrând contingența, creștinis­mul nostru și-a pierdut fundamentul divin, aducându-ne în planul Gherghesenilor și Gadarei celor supărate pe izbăvirea din moarte a celor ținuți sub puterea celui rău. Ne pierdem turmele de porci și ni se pare că pierdem totul. Când, prin astfel de comportamente reducționiste, pierdem în fapt pe Dumnezeu. 

     Orizontul istoric al lumii în general și al Europei, în cea mai mare parte, este în ceață. La astfel de momente de „vreme grea” bătrânii din mănăstiri spuneau că e bine să aprinzi lumânarea de la Botez și cea care te-a însoțit în noaptea de Înviere la Împărtă­șanie. A ne întoarce în Liturghie, rugăciune și compătimire sunt pașii firești ai reasumării în Hristos a vremurilor de acum. Alunecați în liberalisme dictatoriale, în care dreptul nebunului asupra cetății este imprescriptibil, avem nevoie, fundamentală, de a ne regândi nevoința și gândirea. Biserica ne propune exercițiul școlii Mântuitorului pe străzile din Capernaum, Nazaret ori Ierusalim. Venit să plinească voia Tatălui (Ioan 4, 34), Mântuitorul ne obligă să ne interogăm, astăzi mai mult decât ieri, asupra acestei voințe dum­nezeiești ridicate din praful Orientului, care colmatează pragurile politice ale cancelariilor europene. Și care nu-și află prin sertare de legalism obscur sensurile adâncii motivații pentru bine, adevăr, ospeție, respect și compătimire. Cei care invită ora de religie în afara școlii trebuie să înțeleagă că fără fundamentul creștin, profund religios, al multora dintre politicienii europeni eram de mult în război și toată activitatea lor s-ar fi redus la o fugă continuă de cei care nu fac din dialog principalul mod de rezolvare a inconvenientelor. Corodarea conștiinței creștine a actualei generații de tineri, promovarea unei vieți fără familie și cu orientare în sexualitate îndoielnică sunt un atac periculos la siguranța conștiinței europene. Hărțuirea permanentă a valorilor creștine ale vieții ne arată ce viitor ne va fi oferit de anemicul proiect european orientat spre dezorientare. Umanismul de pripas, conjunctural și legalist, autoreferențial și iluzionat de oneros, a demisionat. Vedem fișele de post ale suporterilor lui zburând în vântul fierbinte al migrației.

     Suntem dinaintea unei expe­riențe a umanității europene fără precedent în istorie. În Iisus Hristos, Europa își redescoperă limitele. Va fi greu, fără îndoială, ca orice act de naștere, căci e limpede că avem nevoie de o naștere din nou a unui continent pentru a revitaliza porțiunile necrozate de indiferență ori oportunism păcătos. În Hristos avem o singură lege: „Așa cum vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Și dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce mulțumire aveți? Și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. (…) Voi însă iubi­ți-vă dușmanii, faceți bine… Fiți milostivi precum și Tatăl vostru este milostiv”. (Luca 6, 31-33; 35-36). Europa azi reprezintă exercițiul de a mai rămâne creș­tini.

Itemul pedagogic

Itemul pedagogic

Sursa: http://paginadefolos.blogspot.ro/2012/08/itemii-pedagogici-obiectivi-inchisi.html

reprezintă cerinţa, întrebarea la care trebuie să răspundă elevul. El este un element al unei probe de evaluare sau al unui test pedagogic, deci al instrumentului de evaluare. Se exprimă prin formularea unei întrebări care se integrează în structura unei probe de evaluare.

 De fapt, în sensul său real, complet şi adaptat realităţii şcolare cotidiene, itemul înseamnă sarcina de lucruplus Răspunsul aşteptat. „Itemii (sau elementele) unui test constituie, în ansamblu, un eşantion dintr-un univers de itemi care, la modul ideal, ar trebui să acopere în totalitate conţinutul testat” (P. Lisievici, op. Cit.).

Clasificarea itemilor

După criteriul obiectivităţii în notarea sau aprecierea elevilor, itemii sunt de trei categorii/ tipuri:

• 1. itemi obiectivi

• 2. itemi semiobiectivi

• 3. itemi subiectivi

1. Itemii obiectivi; caracteristici, tipuri

Caracteristici

• Reprezintă componente ale probelor/ testelor de progres, în special ale celor standardizate;

• Oferă obiectivitate ridicată în măsurarea / evaluarea rezultatelor învăţării;

• Nu necesită scheme de notare detaliate;

• Punctajul se acordă sau nu, în funcţie de marcarea de către elev a răspunsului corect.

Tipuri de itemi obiectivi:

• itemi cu alegere multiplă

• itemi cu alegere duală

• itemi tip pereche

1.1   Itemul cu alegere multiplă (IAM)

(itemi inchisi cu alegere multiplă)

Itemul cu alegere multiplă presupune existenţa unei premise (enunţ) şi a unei liste de alternative (soluţii posibile). O grupare de itemi cu alegere multiplă constituie un „chestionar”, cunoscut în literatura de specialitate sub numele de CAM (Chestionar cu alegere multiplă).

Forme/ variante ale itemului cu alegere multiplă (IAM)

Itemul cu alegere multiplă se poate prezenta în diferite variante:

1. Găsirea singurului răspuns bun

2. Găsirea celui mai bun răspuns

3. Găsirea singurului răspuns fals

4. Găsirea tuturor răspunsurilor bune

5. Item factual cu alegere unică. Romanul „Ion” a apărut în anul: (se dau cinci variante de răspuns, dintre care doar una este adevărată);

1.2   Itemul cu alegere duală (IAD)

(itemi inchisi cu alegere binare)

Acest tip de itemi solicită elevului să selecteze din două răspunsuri posibile: adevărat/fals; corect/greşit; da/nu; acord/dezacord; general/particular; varianta 1/varianta2; mai mare/mai mic; enunţ de opinie/enunţ factual etc.

Itemii cu alegere duală pot fi utilizaţi pentru:

• recunoaşterea unor termeni, date factuale, principii;

• diferenţiere între enunţuri factuale sau de opinie;

• identificarea de relaţii tip cauză-efect.

1.3   Itemul tip pereche (ITP)

(itemi inchisi cu raspunsuri corelate)

Aceştia solicită din partea elevilor stabilirea unor corespondenţe/asociaţii între cuvinte, propoziţii, fraze, litere sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane. Elementele din prima coloană se numesc premise, iar cele din a doua coloană reprezintărăspunsurile. Criteriul sau criteriile pe baza cărora se stabileşte răspunsul corect sunt enunţate/explicitate în instrucţiunile care preced cele două coloane. Se limitează, de obicei, la măsurarea informaţiilor factuale, bazându-se pe simple asociaţii, pe abilitatea de a identifica relaţia existentă între două lucruri/noţiuni/simboluri etc.

Itemii tip pereche pot solicita diverse tipuri de relaţii: termeni/definiţii; reguli/exemple; simboluri/concepte; principii/clasificări; părţi componente/ întrebuinţări. Se poate utiliza material pictural sau oreprezentare grafică.

2. Itemii semiobiectivi/deschisi

Prezentare generală; tipuri

Se mai numesc şi itemi cu răspuns construit scurt şi corectare semiobiectivă. Itemul cu răspuns construit scurt (deschis) lasă elevului posibilitatea de a arăta ceea ce a învăţat, căci el nu modifică câmpul cognitiv.

Exemplu: „Numiţi 5 animale domestice, prezentând şi foloasele pe care le aduc.” Această întrebare nu conţine nici o posibilitate de răspuns ambiguu.

În itemul cu răspuns construit scurt cadrul didactic formulează o problemă sub forma unei întrebări foarte exacte sau a unui consemn/ordin/ dispoziţie care poate fi însoţit(a) sau nu de un suport (carte, grafic, ilustraţie etc) sau de un text mai detaliat. Răspunsul la întrebare trebuie să fie foarte scurt (un cuvânt sau o expresie) şi specific.

Se concretizează în:

• Itemi cu răspuns scurt

• Itemi de completare

• Întrebări structurate

2.1 Itemul cu răspuns scurt. Variante cu raspunsuri logice

Cele mai importante variante de itemi cu răspuns scurt sunt: întrebarea clasică, exerciţiul, chestionarul cu răspunsuri deschise scurte, textul indus.

Întrebarea clasică

Întrebarea clasică vizează un răspuns aşteptat. La fel şi exerciţiul. De exemplu: „Cine a inventat dinamul…?” sau „Care este rezultatul acestei operaţii?” Sunt şi alte forme de prezentare. Poate lua forma unui enunţ de genul următor:  Recopiaţi/ transcrieţi următoarea figură, sau următorul text”.

Itemii de acest tip pot lua forme diferite:

• Itemul cu răspuns unic: întrebarea este de aşa manieră formulată, încât elevul nu are decât o singură informaţie de dat.

De exemplu: Când s-a născut...?

• Itemul cu răspuns multiplu: pentru o singură întrebare, elevul trebuie să furnizeze două sau mai multe informaţii diferite.

Exemplu: Cine a inventat.....şi ce utilităţi are ?

• Itemul cu răspuns multiplu, de genul interpretare: în această formă de item cu răspuns construit scurt se prezintă elevului un grafic, o figură, o serie de date numerice etc, şi ale căror diverse părţi sunt identificate prin numere sau litere. Conform cerinţelor primate, elevul trebuie să numere părţile sau să le dea funcţii, sau să le specifice caracteristicile.

Exemplu: să interpreteze figurile duble din manualul de psihologie.

Pentru itemii cu răspuns scurt, elevii trebuie să formuleze răspunsul scurt sub forma unei propoziţii, fraze, a unui cuvânt, număr, simbol.

Cerinţa este de tipul „întrebare directă”.

Chestionarul cu răspunsuri deschise scurte

Spre deosebire de întrebarea clasică, acest tip de item cere un răspuns a cărui formă, şi uneori conţinut, sunt libere în interiorul unor limite. Se cere elevilor, spre exemplu, să formuleze o definiţie, să enumere cinci personaje dintr-un roman citit etc. În asemenea situaţii elevul compune definiţia sa, numeşte personajele etc.

Textul indus

După ce s-au învăţat unele noţiuni, este posibilă verificarea înţelegerii lor propunând elevilor să compună un text pornind de la lista respectivelor noţiuni impuse. Gradul de deschidere este stabilit cu precizie. Se cere elevilor, spre exemplu, să folosească termenii într-o anumită ordine sau nu, să dea definiţiile sau nu, textul să fie limitat ca dimensiune sau nu etc.

2.2 Itemul tip complementare de frază sau Textul lacunar

În itemul tip completare de frază se prezintă elevului un enunţ în care se omit unul sau mai multe cuvinte importante. Se cere elevului să găsească acele cuvinte şi să le scrie. Dacă textul este constituit din propoziţii scurte şi fără structură complexă, vorbim de text, frază, sau mesaj de completat.

Dacă structura textului este sistematică şi se cere elevului să găsească cuvintele care au fost suprimate, vorbim de o altfel de probă, şi anume de completarea unui text lacunar (item de completare). (De Ketele,1982, Fortier, 1982).

Este frecvent folosit în învăţarea definiţiilor, a regulilor, în învăţarea unei limbi străine, în cunoaşterea limbii materne etc. Raspunsul ce trebuie dat de fiecare dată este unul singur (nu permite echivoc).

Exemplu din domeniul psihologiei: ”Completaţi definiţia Sistemului psihic uman cu expresiile sau cuvintele care lipsesc:

Sistemul psihic uman (SPU) este un SISTEM........DE COMPLEXITATE SUPREMĂ, prezentând cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de..........şi fiind dotat cu dispoziţiile selective.......... şi cu modalităţi proprii de determinare,.......i”.

Elevul care a învăţat va completa spaţiile libere, iar în final definiţia va avea următoarea formă: „Sistemul psihic uman (SPU) este un sistemantiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare, antialeatorii”. (P.P. Neveanu, coord., Psihologie, 1995)

  

2.3 Întrebarea structurată

O întrebare structurată este formată din mai multe subîntrebări de tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu legate între ele printr-un element comun, printr-o idee. Ele umplu practic golul dintre tehnicile de evaluare cu răspuns liber (deschis) impuse de itemii subiectivi şi cele cu răspuns limitat (închis) impuse de itemii de tip obiectiv.

Prezentarea unei întrebări structurate se poate realiza astfel:

• un material cu funcţie de stimul (texte, date, imagini, diagrame, grafice etc);
• subîntrebări;
• date suplimentare, în relaţie cu subîntrebările, dacă este cazul.

Exemplu:

• Întrebare structurată: Alcătuiţi un minieseu cu tema „Ce s-ar întâmpla dacă ne-am teleporta?”.

• Material stimul: se prezintă elevilor diverse imagini, informaţii etc.
• Subîntrebări :

ü                        ce înseamnă ?

ü                        ce s-ar întâmpla dacă........

ü                        este posibil?

ü                        ce avantaje.......?

ü                        ce dezavantaje...?

ü                        cum va explicaţi faptul că..........?

În sprijinul elevilor se pot aduce date suplimentare, în strânsă corespondenţă cu subîntrebările formulate şi care reprezintă, de fapt, repere în elaborarea răspunsului fiecărui elev.

  

3. Itemii subiectivi

Repere conceptuale; forme/ tipuri

Se mai numesc şi itemii cu răspuns construit elaborat/ dezvoltat. Itemii de acest tip sunt itemi largi, imprecişi de regulă, care solicită răspunsuri a căror realizare mobilizează cunoştinţe şi abilităţi care iau forma unor structuri integrate şi integrative. Formularea răspunsului la o asemenea întrebare acoperă toate tipurile de obiective. Un subiect de genul următor este un item subiectiv:” Universul copilăriei în opera lui ION CREANGĂ”.

Acest fel de item se asociază, de regulă, cu itemi care solicită răspunsuri obiective sau semiobiective. În aceeaşi probă sunt integraţi itemi care evaluează obiective de nivel taxonomic inferior precum şi itemi care vizează obiective mai complexe.

Forme/ tipuri de itemi cu răspuns construit elaborat/ dezvoltat

• Itemul cu răspuns construit scurt, puţin elaborat

• Itemul tip rezolvare de problemă

• Itemul tip eseu

• Itemul cu răspuns construit elaborat / dezvoltat

3.1 Itemul cu răspuns construit scurt, puţin elaborate

Acesta cere elevului să exprime o singură idee importantă în câteva fraze: o explicaţie, o relaţie, o definiţie descriptivă etc. Profesorul fixează de obicei criterii foarte precise cu privire la conţinutul răspunsului, extensia sa, structura etc.

3.2 Itemul tip rezolvare de problemă

Rezolvarea de probleme sau a unei situaţii problemă reprezintă antrenarea elevului într-o activitate nouă, diferită de activităţile curente ale programului de instruire pe care profesorul le propune în clasă (fiecărui elev sau grup). Scopul principal este dezvoltarea creativităţii, a gândirii divergente, a imaginaţiei, a capacităţii de a generaliza, de a reformula o problemă etc.

Acest tip de itemi cere un răspuns mai mult sau mai puţin elaborat. Este mai frecvent întâlnit în matematică, fizică, chimie şi joacă acelaşi rol / funcţie pe care îl au întrebările cu răspuns construit scurt sau elaborat în ştiinţele sociale sau umane.

  

3.3 Itemul tip eseu

Eseul permite evaluarea globală a unei sarcini de lucru din perspectiva unui obiectiv care nu poate fi evaluat eficient, valid şi fidel cu ajutorul unor itemi obiectivi sau semiobiectivi. Acest tip de item pune în valoare abilitatea elevului de organizare şi integrare a ideilor, de exprimare personală în scris precum şi abilitatea de a interpreta şi aplica datele.

Itemul tip eseu cere elevului să construiască, să producă un răspuns liber în conformitate cu un set de cerinţe date.

După tipul răspunsului aşteptat itemii tip eseu pot fi:

• eseu structurat sau semistructurat, în care, cu ajutorul unor indicii, sugestii, cerinţe, răspunsul aşteptat este ordonat şi orientat;
• eseu liber (nestructurat) care valorifică gândirea/scrierea creativă, imaginativă, originalitatea, creativitatea, inventivitatea etc.

3.4 Itemul cu răspuns construit elaborat/dezvoltat

Poate cere un răspuns care se întinde pe mai multe pagini. Ar putea fi vorba de o dizertaţie sau un eseu, de un memoriu sau chiar de o teză. Elevul nu trebuie doar să rezolve problema, să înţeleagă sarcina complexă care i se cere, dar trebuie să facă eforturi tot timpul să-şi structureze răspunsul, să-l redacteze, eventual să-l transcrie.

Exemplu: ”Realizaţi un eseu cu tema „Adolescenţa între teribilism şi conformism”

Producţia dumneavoastră să vizeze, printre altele:

• definirea conceptelor,
• forme,
• avantaje,
• dezavantaje
• exemple concrete.

Textul eseului să aibă între 4 şi 5 pagini.

Acest tip de item are avantajul că acordă elevului libertatea de expresie. Se poate cere elevului, spre exemplu, să realizeze o dizertaţie literară pornind de la un proverb - un comentariu. Uneori libertatea elevului nu este decât aparentă. Elevul trebuie nu numai să stăpânească conţinutul din care este evaluat/ verificat, dar el trebuie să prezinte acest conţinut conformându-se unor reguli şi să ţină cont de criteriile de evaluare care i-au fost prezentate.

El trebuie să dovedească două tipuri de abilităţi: aceea de a stăpâni conţinutul şi aceea de a redacta răspunsul potrivit criteriilor de evaluare ale produsului.

4. Itemii de evaluare: contexte de folosire

Când folosim itemi obiectivi ?

• Avem mulţi elevi de evaluat sau un chestionar care poate fi reutilizat
• Fidelitatea interesează mai mult decât pertinenţa rezultatelor
• Dorim ca subiectivitatea să fie redusă la minim
• Suntem mai competenţi să redactam itemi obiectivi mai degrabă decât să corectăm itemi subiectivi
• Rezultatele trebuie să fie comunicate rapid, după evaluare, şi dispunem de timp pentru redactarea itemilor
• Urmărim obiective care vizează abilităţi ce trebuie mai bine discriminate.

Când folosim itemi subiectivi ?

• Avem o clasă mică / puţini elevi de evaluat şi un chestionar care nu poate fi reutilizat
• Dorim să favorizăm şi chiar să atribuim puncte pentru exprimarea scrisă sau caligrafie.
• Dorim să dăm prioritate calităţii în exprimare mai degrabă decât competenţelor specifice.
• Suntem mai competenţi să corectăm itemi subiectivi decât să redactăm itemi obiectivi.
• Dispunem de mai puţin timp pentru a redacta itemi şi de mai mult timp pentru a corecta răspunsuri.
• Urmărim obiective care nu pot fi evaluate altfel decât prin itemi subiectivi.

Când putem folosi atât itemi obiectivi cât şi itemi subiectivi ?

• Pentru a evalua toate manifestările de competenţă, mai ales în domeniul cognitiv
• Pentru a evalua înţelegerea sau aplicarea principiilor
• Pentru a evalua manifestarea gândirii critice
• Pentru a evalua abilitatea de a rezolva probleme inedite
• Pentru a evalua capacitatea de învăţare/ stăpânire a faptelor şi principiile lor pertinente, de a le integra într-un proces de rezolvare de probleme complexe.
• Pentru a favoriza studiul şi achiziţia competenţelor celor mai importante.

Extras pe scurt din: Teoria şi practica evaluării educaţionale,
Dan POTOLEA Marin MANOLESCU (o carte foarte utila)

Va recomand cu caldura si siturile urmatoare: 
http://www.bookcity.ro/
http://www.publica.ro/


Veti gasi aici muuuulte materiale didactice foarte utile, carti manuale, papetarile, jocuri, cduri dvduri, etc.

Aruncati o privire!

map.patriarhia.ro – Harta activităţilor social-filantropice şi medicale ale Bisericii Ortodoxe Române

map.patriarhia.ro – Harta activităţilor social-filantropice şi medicale ale Bisericii Ortodoxe Române

Sursa:http://basilica.ro/noua-sectiune-online-de-prezentare-a-activitatii-social-filantropice-a-bisericii-109512.html

Sursa:http://www.culturavietii.ro/2015/10/03/map-patriarhia-ro-harta-activitatilor-social-filantropice-si-medicale-ale-bisericii-ortodoxe-romane/

   În data de 14 septembrie 2015, a fost lansată noua secţiune din cadrul site-lui oficial al Patriarhiei Române – www.patriarhia.ro, dedicată prezentării lucrării social-filantropice şi medicale desfășurate atât la nivelul unităților de cult, cât și a organizațiilor neguvernamentale care funcționează cu binecuvântarea eparhiilor. http://map.patriarhia.ro/index.php

   După cum informează Pr. Cezar-Antonio Dumitraşcu, Consilier Patriarhal în cadrul Sectorului Social-Filantropic al Administraţiei Patriarhale, secţiunea îşi propune creşterea vizibilităţii acestor activităţi precum şi facilitarea accesului populaţiei la toată gama de servicii sociale, medicale şi programe filantropice destinate principalelor categorii de beneficiari aflaţi în dificultate: copii, vârstnici, bolnavi, şomeri, persoane cu dizabilităţi, familii aflate în situaţii de risc social.

   Utilizatorii site-ului au la dispoziţie o hartă interactivă cu locaţiile aşezămintelor marcate pe baza coordonatelor GPS, pagini individuale de prezentare conţinând date de contact, descriere şi fotografii precum şi facilităţi multiple de filtrare a informaţiei în funcţie de localizare la nivel de judeţ şi eparhie, tip de activitate, categorii de beneficiari, denumire.

   Acest demers face cunoscută publicului larg grija Bisericii Ortodoxe Române pentru persoanele aflate în suferinţe şi nevoi şi totodată se constituie într-un îndemn adresat tuturor credincioşilor să se alăture şi să preia exemplele de bună practică.

Anti-Halloween

Anti-Halloween

Sursa: http://avereabisericii.ro/anti-halloween/

Închinarea la moaşte e dispreţuită, dar scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză!

Moda defăimării

   « 30 de ONG-uri creştinopate vor interzicerea Halloween-ului din şcoli pe motiv că ar fi o sărbătoare satanistă care ar “leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor”. Da, asta pentru că ameninţările cu arderea pe vecie în Iad la foc mic nu-i dezechilibrează deloc pe şcolari. » Este punctul de vedere al unei publicaţii româneşti de mare (!?) tiraj şi (din ce în ce mai) mică ţinută. E adevărat, e la modă să ne scuipăm credinţa în vreme ce alţii şi-o apără pe-a lor cu dinţii. E la modă să nu avem nici cele mai elementare noţiuni de Ortodoxie, dar să ne luăm un aer semidoct, scârbit şi suficient şi să proferăm împotriva „creştinopaţilor” „pupători de moaşte”. Icoana din clasă deranjează, pe când măştile cu draci şi vrăjitoare sunt bine venite! Închinarea la moaşte e dispreţuită, dar scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză! Nu cunosc niciun creştin sănătos la cap care să creadă şi să-şi înveţe copilul că viaţa de dincolo înseamnă “arderea pe vecie în Iad la foc mic”, iar dintre atei, liber-cugetători şi alte specii de nefericiţi apărute în peisaj, nu cred că vorbeşte vreunul copilului despre iad şi rai.

Înghiţim mizeriile altora

   E minunat că înghiţim aberaţiile altora pe stomacul gol şi cu mare bucurie, că terfelim tradiţiile, credinţele, obiceiurile şi sărbătorile noastre. E indicat să preluăm pe negândite şi să punem pe un piedestal ceea ce alţii au aruncat demult la gunoi, în tomberonul de dincolo de cortină. E bine că turnăm în noi tone de băuturi acidulate pline de pesticide, exportate de americani şi pe care ei nu le mai consumă de zeci de ani. E de aplaudat că ne îndopăm copiii cu hamburgheri de la restaurante care la noi sunt de lux şi în ţara de origine sunt pentru cerşetori şi oamenii străzii. Este extraordinar că ne învăţăm copiii să preţuiască sexul şi dezmăţul de Valentine’s day şi că uităm să îi învăţăm ce înseamnă iubirea, respectul, preţuirea celuilalt. Dar cel mai frumos e de halloween, când ne îmbrăcăm copii de până în 10 ani în draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare şi-i încurajăm să celebreze moartea, groaza, întunericul şi forţele răului în loc să îi încurajăm (în aceeaşi săptămână!) să dea un colac de pomană şi să aprindă o lumânare pentru cei dragi adormiţi din familie.

Proteste şi pretexte

   În tot acest timp, copiii şi părinţii din Statele Unite şi Canada protestează vehement împotriva acestui surogat de sărbătoare, iar emisiunile de ştiri din aceleaşi ţări anunţă că se înmulţesc crimele, violurile, actele sataniste şi creşte consumul de droguri şi alcool. Dacă vor şi ai noştri baluri mascate, sunt mii de posibilităţi de a-i costuma fără a intra în sfera morbidului. Copiii noştri nu-l mai cunosc pe Făt-Frumos, n-au auzit de Ileana Cosânzeana şi de alte personaje din basmele care ne-au fermecat nouă, părinţilor şi bunicilor noştri copilăria, însă ştiu de halloween şi de obiceiuri străine şi de sufletul şi de tradiţia noastră. Iar noi, părinţi responsabili, protestăm faţă de predarea religiei în şcoli şi ne strâmbăm când se propune să avem zi liberă pentru o sărbătoare ortodoxă, deşi mulţi n-ar avea oricum în intenţie să calce pragul vreunei biserici în acea zi.

În zadar vă veţi plânge!

   E trist, dragii mei, că citatul de la începutul articolului l-am găsit pe pagina web a unei învăţătoare. Ea e omul care ar trebui să modeleze frumos sufletele copiilor noştri, şi nu să le sădească umbre. Le sărut mâna mamei mele, soacrei mele, ambele învăţătoare, şi doamnei învăţătoare a copilului meu, care au lăsat să treacă această zi fără a-i da importanţă. Şi cu riscul de a deranja, vă invit să aveţi grijă cu ce hrăniţi sufletul copiilor dvs. 

Dându-le otravă, otravă veţi culege şi nu veţi avea dreptul să vă plângeţi!

Autor: Oana Bazavan

Averea Bisericii a redevenit obsesia Antenei 1

Averea Bisericii a redevenit obsesia Antenei 1

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/averea-bisericii-redevenit-obsesia-antenei-1-150160.html

- Despre campania de dezinformare a publicului telespectator de către Antena 1 –

Referitor la campania „Afacerile Bisericii – precum în cont, aşa şi pe pământ” a postului de televiziune Antena 1, se impun următoarele precizări:

1. Campania Antenei 1 nu este o noutate, ci reprezintă reluarea aceloraşi dezinformări referitoare la veniturile şi cheltuielile unităţilor bisericeşti din luna septembrie 2012. Patriarhia Română a explicat public în repetate rânduri statutul fiscal al cultelor religioase din România, similar cu cel din majoritatea statelor Uniunii Europene şi modul de funcţionare financiară a unităţilor bisericeşti.

Se pare însă că este greu de înţeles şi de acceptat principiul de organizare autonomă a Bisericii Ortodoxe Române de către jurnaliştii de la Antena 1. Probabil, atitudinea acestora se explică prin tendinţa editorială constantă din ultimii ani a acestui post de televiziune de denigrare şi contestare a rolului important al Bisericii în societatea românească.

În Biserica Ortodoxă Română nu există 31.096 de unităţi bisericeşti, aşa cum au exagerat voit reporterii Antenei 1 prin adunarea numărului real al acestora cu cel al locaşurilor de cult, ci doar 14.809 unităţi bisericeşti (administraţia patriarhală, 6 mitropolii, 10 arhiepiscopii, 13 episcopii, un vicariat pentru comunitatea ucrainiană din România, 177 de protopopiate, 11.409 parohii şi 541 de mănăstiri). Potrivit principiului autonomiei prevăzut de Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, fiecare unitate bisericească administrează patrimoniul propriu (format din locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti) şi are propriile venituri şi cheltuieli. Veniturile realizate de către fiecare unitate bisericească nu sunt centralizate, aşa cum într-o viziune corporatistă înţeleg cei de la Antena 1, ci sunt folosite pentru întreţinerea patrimoniului propriu şi plata utilităţilor (energie electrică, gaze, apă, telefon etc.), pentru completarea salariilor personalului deservent care are sprijin parţial de la bugetul de stat şi asigurarea salariilor integrale pentru ceilalţi angajaţi, pentru plata impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale la salarii, pentru lucrări de reparaţii, consolidare, restaurare şi pictură, pentru susţinerea proiectelor şi activităţilor social-filantropice, medicale, educaţional-culturale, misionare desfăşurate în beneficiul comunităţii de credincioşi.

De exemplu, dacă la sfârşitul fiecărui an profitul realizat de Antena Group se împarte între acţionari, excedentul financiar din anul 2014 al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cea mai invidiată de Antena 1, a fost folosit anul acesta, 2015, între altele, pentru continuarea susţinerii unor instituţii şi programe social-filantropice şi educaţionale, pentru amenajarea a şase cantine sociale în fiecare sector al capitalei, precum şi pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă în favoarea unor persoane fizice în valoare totală de peste 3,5 milioane lei. De menţionat că toate unităţile bisericeşti sunt contribuabili disciplinaţi la bugetul de stat prin plata la timp a tuturor impozitelor şi obligaţiilor sociale.

2. Antena 1 practică o tehnică înşelătoare de prezentare a veniturilor şi cheltuielilor unităţilor bisericeşti folosind dezinformarea prin omisiune (în general sunt prezentate doar veniturile şi sunt ignorate cheltuielile) şi exagerarea voită a unor date cu scopul de a crea un curent antibisericesc. Astfel, în emisiunea Observator din seara zilei de 5 octombrie 2015, jurnaliştii Antenei 1 au dezinformat flagrant atunci când au afirmat că „Guvernul României are mai puţini angajaţi decât Sfântul Sinod”(sic !). În realitate, situaţia este exact inversă şi nici nu suportă comparaţie. De exemplu, numai numărul angajaţilor din aparatul guvernamental din Piaţa Victoriei este cu mult mai mare decât personalul de conducere al Administraţiei patriarhale, iar în fiecare judeţ Prefectura (instituţia executivă a Guvernului în teritoriu) şi Consiliul judeţean au de asemenea mult mai numeroşi angajaţi decât o administraţie eparhială.

Pentru informarea corectă a opiniei publice precizăm că spre deosebire de membrii Guvernului, ierarhii sunt membri ai Sfântului Sinod (organism central de conducere al Bisericii Ortodoxe Române), iar fiecare membru al Sfântului Sinod este în același timp coordonator local al activităților pastoral-misionare, social-filantropice, misionare, învăţământ teologic şi religios, viaţă monahală, cultură etc. dintr-o eparhie.

Referitor la sprijinul de la bugetul de stat pentru toate cele 18 culte recunoscute din România, acesta reprezintă aproximativ 0, 2% din buget sau 0, 08% din PIB şi este estimat la cca. 54 milioane de euro. Cu scopul evident de dezinformare, în ultimii ani Antena 1 evită în redactarea de ştiri să folosească informaţiile oficiale date publicităţii de instituţiile abilitate ale Statului şi vehiculează o sumă de 10 ori mai mare, pusă în circulaţie de un reprezentant al unei asociaţii umaniste, evident cu scop de denigrare şi de incitare la ură faţă de instituția cu cea mai mare rată de credibilitate în poporul român.

Reamintim că sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru cultele religioase din România este o obligaţie asumată de statul român după confiscarea proprietăţilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863) şi de către regimul comunist din România, iar în prezent Bisericii Ortodoxe Române i s-a retrocedat doar o mică parte din acestea. În plus, Biserica desfăşoară o importantă lucrare spirituală, socială, educaţională şi culturală în beneficiul societății româneşti şi al românilor din diaspora.

Tot cu scop de dezinformare şi denigrare, Antena 1 foloseşte de regulă declaraţii ale unor foşti preoţi excluşi din Biserica Ortodoxă Română pentru indisciplină şi care în prezent sunt membri ai unor structuri necanonice şi ilegale, ceea ce spune mult despre deontologia jurnaliştilor acestui post de televiziune.

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor au dat publicităţii în ultimii ani numeroase precizări şi drepturi la replică ca răspuns la permanenta campanie de denigrare şi contestare a activităţii Bisericii în societate de către postul de televiziune Antena 1. Elocvent este şi faptul că acest post de televiziune este singurul din România care susţine mediatic constant interesele oneroase ale unor grupuri obscure pentru lucrări în cimitirele parohiilor Mogoşoaia şi Bellu-Berceni sau ale unor persoane care au ocupat abuziv spaţii ale parohiilor (bisericile Sfântul Spiridon Nou, Bărbătescu Vechi, Sfântul Gheorghe Vechi) deşi unii dintre acestea deţin proprietăţi personale în altă parte.

Patriarhia Română îşi exprimă speranţa că responsabilii postului de televiziune Antena 1 vor analiza cu atenţie cele semnalate în acest comunicat şi vor lua măsurile care se impun pentru respectarea principiilor deontologice şi informarea corectă a publicului telespectator.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Despre „trădare” în educație

Despre „trădare” în educație

Sursa: http://www.constantincucos.ro/2015/10/despre-tradare-in-educatie

   Cel mai mare trădător în materie învățătorească este cel care vine înspre această meserie neavând o chemare aparte, din întâmplare sau mânat de slavă deșartă. Dar tot uzurpator este și cel care nu-și asumă riscurile unei frumoase împărtășiri și generoase risipiri. Care, prin acțiunile sale, nu se pune în serviciul altora, ci încearcă să se scoată pe el în evidență.

   A preda înseamnă a pătrunde în intimitatea unui suflet, în miezul lui cel mai plastic, mai fierbinte. Această îndeletnicire presupune a disloca obișnuințe, ticuri, moduri de a fi, a face „prăpăd” în ceea ce privește stabilitatea adormitoare, a distruge stavile și a ridica altceva în schimb. Când educi pe cineva încerci să-l „anexezi”, să-i imprimi un anumit contur, să-i prescrii un „bine” care este al tău. Învățarea presupune să „spulberi” un eu pentru a predetermina un „tu” sau, mai exact, un sine deschis, lărgit, auto-generativ, perfectibil (în sensul dorit de tine). Te aștepți ca educatul să nu reacționeze? Te înșeli, nu este deloc așa și nici nu este bine să se ajungă aici. Învățarea defectuoasă, centrată doar pe eu-l profesorului, este un atentat, o crimă, un mare păcat. Când predai, inculci cuiva un crez pe care-l susții. Îi deschizi o cale, îi arăți un orizont. Oare se nimeresc cu ceea ce gândește sau poate face el? Îți pui această întrebare? A aduce cu forța pe altul la opinia ta, la un liman care nu este al lui este o anexare forțată a persoanei, un atentat la libertatea intimă. Este drept să faci așa ceva?

   Profesorul este o ființă „totalitară”, ce se încăpățânează ca ceea ce știe el să știe și discipolul său (eventual, și ceva în plus”!). Și să creadă numaidecât ca și el. Realizați cât de primejdios e un astfel de țel? Pentru că ai în mâini posibilitatea unei ființe, traiectul unei deveniri, bulgărele de „foc” ce poate deveni periculos dacă nu este ținut cum trebuie. Și pre-formezi o ființă după un calapod care îi poate afecta personalitatea. A preda fără a fi responsabil de ceea ce faci, de reverberațiile ideilor tale, de consecințele gesticulațiilor făcute este similar cu inconștiența și cu crima. „Sămânța” de cunoaștere aruncată acum nu se știe unde, când și cum va da roade. E bine să o „sădești” cu gândul că ceea ce va apărea e o pură posibilitate. Ce ține de „purtătorul” ei. Și să nu-ți propui cu obstinație ca ea să se dezvolte așa cum ai preconizat tu. De aceea, un bun dascăl trebuie să cultive la elev și pornirile de detașare, critice, contestatare, deviaționiste. „A preda superb înseamnă a deștepta îndoieli în sufletul elevului, a-l antrena întru dizidență” (George Steiner). Conștiința „trădării” la profesor trebuie să fie trează și chiar ar fi bine să conducă la un titlu de mândrie profesională: ferice de acei profesori care se lasă „trădați” de discipoli, le place să fie depășiți și amendați prin prestațiile acestora din urmă!

   Se manifestă la elev o aplecare funciară de a nu respecta prescripțiile profesorului, de a încălca somațiile venite de la el, de a urî ceea ce este achiziționat prin impunere. Vă mai amintiți de aceste „apucături”, căci, nu-i așa, ați trecut prin stadiul de educați. Ține de domeniul normalității ca ceea ce apare din exterior să fie întâmpinat cu opoziție. În ochii elevului, profesorul este simbolul autorității, al forței ce apasă, prin coerciție, dinafară. În fapt, cine nu-și scurge „veninul interior” înspre alteritatea înstăpânitoare a dascălului, prin reflexe „dușmănoase” sau demolatoare, nu are bucuria de a descoperi cum trebuie ceea ce i se propune. Cine nu trece prin momente de cumpănă și retractări – în legătură cu ce este învățat – nu poate ajunge la gândurile lui. Cine nu se luptă cu „răul” dependenței nu va ajunge la bucuria autonomiei și stăpânirii sinelui.

   Unii susțin că relația maestru-discipol este una accentuat erotică, cu rădăcini sexuale (vezi Freud), în care contrariile se atrag, se înfruntă, spulberă și ard cu o intensitate enormă. Paideia are în subsidiar și tensiuni ce țin de eros. Iubirea și contrariul ei se contrabalansează într-un vals indistinct, înfiorător, amenințător. Nu știu cât credit putem acorda acestei ipoteze; este cert însă că forțele antrenate în educație sunt similare cu cele din actul erotic, iar subiectul (subiecții) resimte (resimt) cu acuitate că, și în educație, își dau întâlnire iraționalul și luciditatea, moartea și viața, finitul și infinitul, diavolul și bunul Dumnezeu.

    În exercițiul educativ întrezărim reflexe ale unor acte oarecum perverse de „demolare” a fondatorilor, de îndepărtare a vechiului și întronare a noului. Conducătorii (profesorii) au nevoie de conduși (elevii), dar și aceștia de cei dintâi. Învățătorul este un fel de „tată” fondator, ale cărei prime privațiuni față de „fiu” se vor răzbuna mai târziu, prin descărcare anxioasă și agresivitate. „Crima” eliberatoare îl face pe discipol să continue opera învățătorească - dar fără învățător! Mai târziu, vag și edulcorat, își va aminti și de magistru, pentru că nostalgia după timpurile apuse potolește ura, iar dorul după efigia învățătorului reînvie. Într-o cheie psihanalitică, tatăl (învățătorul) este vizat ca un obstacol în calea afirmării discipolului și, ca urmare, trebuie eliminat. Iar odată treaba terminată, odiseea începe de la capăt, cu alți actori, cu alte decoruri. Regia rămânând aceeași.

    Învățarea presupune nu numai câștig, ci și o risipire (de tine însuți, de gânduri, de trăiri). Etosul pierderii (a ideilor tale, a energiilor tale etc.) dar și conștiința tranzienței relațiilor fac parte integrantă din mănunchiul de asumpții pe care trebuie să le aibă dascălul. Peregrinajul, instabilitatea și trădarea discipolului sunt evidențe demne de asumat. Pentru cei ce au de zis ceva altora și resimt nevoia de a împărtăși din experiența lor. Pentru cei ce își asumă cu seninătate „riscurile” meseriei.

    În final, să-mi fie îngăduit un mic gând pentru dascălul care nu suportă trădările: adu-ți aminte că și tu ai fost cândva discipol, și tu te-ai îndoit, ai înșelat, ai trădat (așteptări, idei, oameni). Și nu uita că numai unii dintre discipoli ajung magiștri care să-i învețe, la rândul lor, pe alții. Faptul că tu ai privilegiul de a-i educa acum pe cei ce au nevoie de tine este un rezultat și al acestei necesare, zbuciumate – dar rodnice – transgresiuni!

(Constantin Cucoș, Educația. Iubire, edificare, desăvârșire, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 27-28)

Infatigabilii atei țintesc inima credinciosului

Infatigabilii atei țintesc inima credinciosului 

Autor: Sever Voinescu

Sursa: http://m.evz.ro/infatigabilii-atei-tintesc-inima-credinciosului.html

Undeva, în „Cugetări”, Blaise Pascal scrie așa: ”Ceea ce oamenii prin marea lor înțelepciune nu reușesc să cunoască, religia îi învață pe copii”.

Să ne luăm după domnul Pascal sau după domnii Moise și Cernea? Eu, unul, aleg fără să ezit: Pascal. Și sînt conștient că trăiesc niște vremuri în care preferința pentru Pascal în dauna grupului Moise&Cernea s-ar putea să atragă asupra bietului meu cap fulgere și tunete. Admit, puțin surprins dacă mi se permite, că ar putea exista oameni care să nu dea două parale pe marele francez și să prețuiască pe neobosiții activiști români. Mai nou, cei doi și, poate, alți cîțiva vor să redeschidă frontul luptei împotriva orei de religie. De fapt, vor să-l permanentizeze. Supărați că, anul trecut, părinții și elevii au decis categoric că vor să se predea religia în școli înscriindu-se la aceste ore, activiștii atei vor să se repete episodul în fiecare an de-acum înainte. Poate, poate... Au, se vede treaba, chef de campanii, confuntări și eroism civic; demonul ateismul nu-i lasă liniștiți nici o clipă. Folosind chițibușuri de prin acte normative de rang secund, ei ar vrea ca opțiunea elevilor pentru ora de religie să nu se facă o singură dată, cînd elevul se înscrie într-o școală, ci în fiecare an. Precizînd că legea lasă loc, firesc, schimbării de opțiune - adică, un elev înscris la religie se poate retrage ulterior, după cum un elev care nu a optat pentru religie la înscrierea în școală, o poate face mai apoi - nu poți să nu constați că acești oameni vor să aibă, în fiecare toamnă, cîte o treabă. Par deciși să înceapă o luptă de gherilă, în care să spere și să raporteze ca victorie fiecare scădere de jumătate de procent a proporției celor care optează pentru ora de religie. O luptă pas cu pas, om cu om. Mă întreb, doar, dacă tenacitatea lor nu și-ar fi putut găsi alte întrebuințări mult mai utile, dar fiecare este liber să se investească acolo unde crede că-și află împlinirea.

Ateii militanți, nervoși din fire, nu obosesc niciodată să atace Biserica lui Hristos. Ar ataca ei și sentimentul religios al fiecărui credincios, dar acolo este mult mai dificil de ajuns. Le este, desigur, mai ușor să se repeadă la instituții, căci ele greșesc adesea, sînt obiectivate social prin oameni mai mult sau mai puțin păcătoși, mai proști sau mai deștepți, mai buni sau mai răi. În plus, percepția publică asupra instituțiilor este, în genere, ușor manipulabilă. În sufletul credincioșilor, însă, e mai greu să ajungi. Vînătoarea împotriva lui Hristos continuă pe străzile cetății, însă ajunge foarte greu în locul în care Dumnezeu trăiește cu adevărat - în inima credincioșilor Săi. Așa că potul cel mare, adică inima, se țintește pe căi ocolite.

Cum poți spera să produci omul care va ajunge să respingă și să disprețuiască religia? Cea mai bună metodă să faci pe cineva să disprețuiască cuvîntul lui Dumnezeu este să-l faci cumva să nu-l audă niciodată, arătîndu-i omului că poate trăi un gen de existență și fără să știe de Dumnezeu - asta vor cei care se opun predării religiei în școli. Cu cît știi mai puțin despre cuvîntul lui Hristos, cu atît ai șanse mai mari să-l socotești inutil sau, măcar, anacronic. Nu-i așa că poți să mănînci, să te îmbraci, să te înmulțești, să cîștigi bani, să votezi și să pleci în vacanțe fără să pomenești măcar o singură dată pe Domnul? Păi, atunci, înseamnă că n-ai nevoie de El. Vezi, e anacronic! Și cum putem realiza țelul de a ține oamenii departe de Dumnezeu? Simplu: ținîndu-i de mici departe de El. Un copil căruia nimeni nu-i explică ce înseamnă Dumnezeu are toate șansele să devină ateu - cred militanții necredinței. Între noi fie vorba, această convingere dovedește că ateii militanți au grave carențe de cunoaștere a felului în care Dumnezeu lucrează în lume, dar e treaba lor.

Militînd împotriva orelor de religie, de fapt, ateii nu luptă pentru nici un fel de drept al omului sau pentru vreo libertate încălcată, ci pentru sporirea rîndurilor propriului trib. Este, desigur, legitim - orice organizație, orice mișcare vrea să-și asigure un viitor. Și orice viitor al unei organizații sau al unei mișcări se construiește pe seama unor copii. Întrebarea este dacă prețul ce se cere a fi plătit pentru ca ateii să-și sporească numărul merită să fie plătit. În acest caz, prețul este necunoașterea, ignoranța.

În mintea ateilor, școala trebuie să abdice de la misiunea ei esențială de dragul necredinței lor. Toți sîntem de acord că școala trebuie să dezvăluie copilului în chip cît mai echilibrat lumea în care trăiește. Și trebuie să fii orb să nu vezi cît de importantă este religia pentru lumea în care trăim - pentru istoria ei și pentru prezentul ei. Să ceri școlii să nu spună nimic copilului despre religie înseamnă să ceri școlii să ascundă copilului aspecte esențiale ale lumii pentru care, teoretic, îl pregătește. Cît de echilibrat poate școala povesti unui copil de român despre România, dacă îi ascunde că peste 80% dintre locuitorii țării sale se declară credincioși într-o formă sau alta și nu-i explică acelui copil în ce constă credința conaționalilor săi?