Faptele rele - încălcări ale voii lui Dumnezeu

Faptele rele - încălcări ale voii lui Dumnezeu

"Fereşte-te de rău şi fă binele" (Psalm 33, 13)

” Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Corinteni 6,12)

Def:Păcatul (fărădelegea) -  călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu.

Originea păcatului stă în voința liberă a diavolului și a protopărinților (Adam și Eva) – care au călcat porunca Domnului – neascultarea. Primul păcat a fost făcut de îngerii conduşi de Lucifer, care astfel s-au transformat în diavoli: mândria. Primii oameni, ascultând de diavol, au călcat singura poruncă a lui Dumnezeu, săvârșind păcatul strămoşesc, cu care ne naştem toţi, şi care se şterge prin Botez. Numai Hristos S-a născut ca Om fără acest păcat şi S-a jertfit pe Cruce pentru a ne scoate din robia păcatului, a diavolului şi a morţii. Dar oamenii au păcătuit şi înainte, şi după venirea lui Hristos. De aceea Dumnezeu a lăsat Taina Spovedaniei, pentru ştergerea păcatelor creştinilor care regretă ce au făcut, care vor să se lase de păcat şi să se apropie de Dumnezeu.

Patima=deprinderea și persistarea în păcat.

Treptele făptuirii păcatului:

1.       Ispita-îndemnul spre păcat.

2.       Pofta-gândul omului complăcându-se în ispita diavolului.

3.       Consimțirea-omul acceptă săvârșirea păcatului.

4.       Înfăptuirea-omul săvârșește păcatul.

Ispita = îndemnul de a păcătui. Prilejuită de pofta trupului, a ochilor si a inimii. Ispita vine de la lume şi de la diavol, poate fi biruită prin ajutorul dat de Dumnezeu prin har. Ispitele pot fi biruite prin: rugăciune, virtutea curajului și învingerea poftelor.

Păcatul este de două feluri:

a)       Strămoșesc-făcut de Adam și Eva în Rai, moștenindu-se de urmașii acestora.

b)       Personal-săvârșit de fiecare om în parte.

Păcatul personal poate fi uşor sau greu. Păcate uşoare sunt cele ce sunt uşor de iertat. Păcatele grele care se fac din multă răutate, când nu sunt împlinite cu bună ştiinţă poruncile divine. Acestea se mai numesc şi păcate de moarte pentru ca răpesc harul divin. Ele se împart în:

A. Păcate capitale (izvorăsc din firea umană slăbită de păcatul strămoșesc):

1. Mândria - preţuirea prea mare de sine şi dispreţuirea celorlaltor oameni. Urmarea: aroganța, lauda de sine, clevetirea.

2. Iubirea de argint - pofta neînfrânată după bunurile pământeşti. Urmarea: pofta trupească, furtul, corupția, minciuna, nedreptatea.

3. Desfrânarea - lăsarea în voia poftelor trupului. Urmarea: cugete necurate, distrugerea familiei, nepăsarea de aproapele.

4. Invidia - părerea de rău pentru binele altuia şi bucurie pentru suferinţa lui. Urmarea:ură, bârfă, viclenie.

5. Lăcomia - pofta nestăpânită de a mânca şi a bea peste măsură.  Urmarea:egoism, defăimarea și exploatarea aproapelui.

6. Mânia - supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au greşit. Urmarea: nedreptate, violență, ucidere, dezbinare.

7. Lenea - nepăsarea faţă de împlinirea datoriilor şi dezgustul faţă de munca manuală sau de cea intelectuală. Urmarea: furtul, mania, invidia.

B. Păcatele  împotriva Duhului Sfânt (încalcă conștient legea divină-împotriva lucrărilor Duhului Sfânt:credința, nadejdea, dragostea):

1.       Împotriva credinței: necredinţa, indiferentismul religios, erezia, apostazia, superstiția, magia;

2.       Împotriva nădejdii: deznădejdea, încrederea peste măsură în iertarea lui Dumnezeu;

3.       Împotriva dragostei: ura, nepocăința până la moarte, neacceptarea lucrărilor Bisericii în viața noastră.

C. Păcatele Strigătoare la cer (reclamă pedeapsa chiar aici pe pământ):

1.       Uciderea/crima

2.       Sodomia (homosexualitatea)

3.       Gomoria (perversiuni sexuale)

4.       asuprirea văduvelor şi a orfanilor

5.       oprirea plăţii lucrătorilor

6.       lipsa de cinstire şi de mulţumire faţă de părinţi

Viciul=voia statornică de a călca poruncile lui Dumnezeu.                                  Obiceiul păcătos=rodul repetării aceluiași păcat.

Putem păcătui şi atunci când suntem părtaşi la alte păcate.

Lupta împotriva păcatului:

I)        rugăciunea ”Rugați-vă să nu intrați în ispită.” (Luca 22,40)

II)     postul ”Acest neam de diavol nu iese decât cu post și cu rugăciune.” (Matei 21,27)

III)   virtutea (fapta bună) ”Stați împotriva diavolului și va fugi de voi.” (Iacob 4,7)

IV)   pocăință urmată de mărturisirea păcatelor.

Domnul Hristos a lăsat Taina Pocăinţei pentru a ne putea curăţii de păcat. Etapele Tainei Pocăinţei sunt:

a)    Hotărârea de a nu mai păcătui;

b)     Mărturisirea păcatelor;

c)     Canonul;

d)     Dezlegarea

Temeiuri scripturistice:

  "Fereşte-te de rău şi fă binele" (Psalm 33, 13)

   ” Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Co. 6,12)

   „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune" (I Corinteni 15, 33);

Temeiuri patristice:

 „Oamenii răi vatămă mai rău decât şerpii veninoşi, căci aceia otrăvesc pe faţă, iar cei dintâi otrăvesc în fiecare zi, în chip tainic şi pe nesimţite". (Sfântul Ioan Gură de Aur)

”Minunat lucru: noi săvârșim rugăciunea în așa fel încât ni-L înfățișăm pe Dumnezeu ca și cum ar fi de față și Care aude cuvintele noastre; iar când păcătuim, facem în așa fel ca și cum El nu ne-ar vedea.” (Pateric)

Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. „Nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru" (Isaia 59, 2). Cu cât păcătuieşte omul mai mult, cu atât se îndepărtează de Dumnezeu mai mult, şi cu cât se îndepărtează mai mult, cu atât se întunecă mai mult, căci Dumnezeu este lumină - întunecarea şi îmbolnăvirea sufletului. Stând omul mai mult timp în păcat, sufletul poate chiar muri, încât omul respectiv să fie cu trup viu şi cu suflet mort. Iar dacă moartea trupului îl prinde şi în această moarte sufletească, atunci acela e pierdut şi nu îl aşteaptă decât o veşnicie de păreri de rău şi chinuri.

 Omul a fost făcut de Dumnezeu foarte bun; aşa era şi diavolul înainte de cădere. Dar păcătuind, omul şi-a stricat singur firea cea bună, cunoscând şi binele, şi răul. Noi ne naştem cu o stricăciune în firea noastră, care ne este curățată prin Botez, dar pe care o stârnim iarăşi prin păcatele făcute după Botez. Păcatul îl facem pentru că ne vine îndemnul la păcat sau ispita. Această ispită poate fi dinăuntrul nostru (prin pofta trupului - de exemplu, îmbuibarea; a ochilor - de exemplu, iubirea de arginţi; sau a inimii - de exemplu, mândria) sau din afara noastră: de la diavol (prin gânduri mincinoase) sau de la lume (prin cuvinte sau prin fapte rele). Orice ispită poate fi biruită prin rugăciune, prin lupta plină de curaj împotriva poftelor şi prin atenţie continuă asupra gândurilor noastre.

 Urmările păcatelor sunt grave. Păcatul l-a scos pe Adam din Rai; pentru păcatele noastre Hristos a fost răstignit. Păcatul ne otrăveşte sufletul şi ne poate îmbolnăvi chiar şi trupul; păcatul distruge buna înţelegere dintre oameni. Sunt mai multe pedepse pentru păcat. Unele sunt în lumea aceasta, ca mustrarea conştiinţei şi suferinţele de tot felul, iar altele sunt după moartea trupului, dacă nu ne-am întors de la viaţa de păcat, şi anume: muncile veşnice/iadul.