7. EVALUREA – FACTOR DE OPTIMIZARE A EDUCATIEI RELIGIOASE

VII.  EVALUREA – FACTOR DE OPTIMIZARE A EDUCATIEI RELIGIOASE

VII.1. DEFINIREA SI ROLUL EVALUARII

Evaluarea face parte din procesul de învățământ și are ca scop cunoașterea și aprecierea nivelului de cunoștințe, a dezvoltării capacităților și deprinderilor elevilor, oferind o imagine și asupra competențelor și aptitudinilor profesorului.

Importanta:

®       pe baza rezultatelor pe care le oferă, profesorul poate să regleze și să amelioreze activitatea didactică;

®       pentru elevi-în urma ei aceștia vor ști cum au lucrat și ce mai au de făcut spre a-și îmbunătăți rezultatele.

®       dacă este făcută eficient, evaluarea arată profesorului măsura în care au fost atinse obiectivele propuse, îl ajută să facă o diagnoză a progresului elevilor și să regleze activitățile acestora în funcție de posibilitățile lor.

P erioada de evaluare  - planificări calendaristice în care evaluarea trebuie să aibă obiective clar definite și moduri eficiente de investigare a rezultatelor școlare pentru fiecare elev și pentru conținuturile care vor fi evaluate (Șebu, Metodica). (Timiș): evaluarea vizează raportul între rezultatele scontate şi cele obţinute. (“a evalua”: a aprecia, a constata, a judeca).  Evaluarea la disciplina religie are un specific aparte în sensul că accentul trebuie să treacă de pe latura informativă pe cea formativă.

In cadrul religiei evaluarea – faze:

1.        evaluarea defineşte modul de însuşire a informaţiilor;

2.        motivarea elevului pentru ca acesta să-şi facă o autoevaluare;

3.        elevul este invitat să-şi evalueze relaţia sa cu semenii;

4.        evaluarea se face în cadrul Tainei Spovedaniei, elevul fiind ajutat să-şi facă o evaluare, o radiografiere obiectivă a stării lui duhovniceşti, a unui sens al existenţei sale, a relaţiei lui cu Dumnezeu, cu părinţii şi cu semenii, a menirii lui în cadrul Bisericii şi a societăţii;

Docimologia (știința evaluării) reprezintă studiul sistematic al examenelor, analiza ştiinţifică a modurilor de notare, precum şi identificarea mijloacelor necesare asigurării obiectivităţii în examinare şi evaluare.

Evaluarea şcolară este procesul prin care se obţin informaţii necesare în vederea luării unor decizii ulterioare; actul evaluării presupune măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare.

Aprecierea şcolară sau evaluarea propriu-zisă constituie elaborarea unor judecăţi de valoare, aprecierea unui rezultat măsurabil într-un cadru de referinţă;

În cadrul predării – învăţării religiei, evaluarea are o importanţă majoră. În Noul Testament (parabola minelor, Luca 19)-Mântuitorul.

Specificul evaluarii:

1.        funcţie de constatare şi reglare a propriei activităţi didactice;

2.        rezultatele-barometru pentru activitatea fiecărui dascăl.

3.        vizată partea formativă şi pragmatică a evaluarii.

Rolul, exigențele și aspectele evaluării:

Scopul evaluării:

1.        diagnosticare şi apreciere a anumitor situaţii didactice;

2.        reglare a activităţilor şcolare;

3.        oferă o imagine asupra abilităţilor profesorului a cunoştinţelor de specialitate şi didactica specialităţii.

Exigenţele evaluării:

1.        Lărgirea acţiunii de evaluare de la obiectivele tradiţionale (verificarea şi aprecierea rezultatelor) la evaluarea procesului care a condus la diferite rezultate.

2.        Observarea unor indicatori, alţii decât achiziţiile intelectuale, precum personalitatea elevilor, conduita elevilor şi a oamenilor din comunitatea de unde aceştia provin.

3.        Diversificarea metodelor şi procedeelor de evaluare şi optimizarea contextualizării acesteia la situaţii didactice concrete.

4.        Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a celor negative.

Aspectele evaluării:

1) a şti punctul de plecare;

2) a şti ce se cere;

3) a şti cum să măsori progresul;

4) a şti unde te afli în fiecare moment;

5) a percepe ceea ce este realizabil.

Estimarea şi notarea rezultatelor şcolare se constituie într-un proces ce angajează mai mulţi parteneri educaţionali: elevul, profesorul, părinţii.

Aprecierea randamentului învăţării se exprimă afectiv prin laudă, evidenţiere, dojană, sancţionare, iar măsurarea ca aspect al evaluării se exprimă prin calificative şi note. Sistemul de notare, pe plan mondial: prin punctaj, prin note de la: 1-5, 1-6, 1-7, 1-10, 1-20, prin calificative FB, B, S, I.

Notare şcolară - disfuncţii şi dificultăţi - efecte perturbatoare în evaluare:

1) efectul halo (aprecierea se face potrivit notei de la alte discipline; aici sunt vizaţi elevii din vârful clasamentului, dar şi cei slabi).

2) efectul oedipian sau Pigmalion (elevul este apreciat în funcţie de părerea pe care profesorul şi-a făcut-o despre capacităţile sale).

3) eroarea logică (elev cuminte – notă mare; elev indisciplinat – notă mică).

4) fenomenul „de ordine” (notarea se face diferit în funcție de momentul zilei sau dacă este începutul ori sfârșitul semestrului).

5) fenomenul de contrast (influența rezultatelor elevilor notați anterior).

6) Ecuaţia personală a examinatorului (unii profesori folosesc nota pentru motivare şi încurajare, alţii folosesc nota ca o masură coercitivă; fiecare profesor îşi structurează criterii proprii de notare mai generoase sau mai exigente).

VII.2. Principiile, obiectivele si functiile evaluării in educatia religioasa

Evaluarea şcolară vizează un ansamblu de activităţi care urmăresc validarea rezultatelor obţinute pe parcursul unor secvenţe educative. Finalitatea evaluării nu este doar aceea de a achiziţiona anumite date cu privire la un proces educaţional, ci de a perfecţiona procesul educaţional în sine.

Principiile evaluării:

a)        facilitează realizarea unui proces eficient de instruire şi învăţare;

b)       obiective bine definite, să apeleze la metode şi tehnici eficiente de investigare;

c)        diagnoză a progresului realizat de elevi;

d)       pot să îşi adapteze activităţile în funcţie de posibilităţile elevilor.

e)        creează condiţiile necesare ca profesorul să îşi evalueze propria activitate.

f)        profesorii pot să conştientizeze dacă şi-au atins obiectivele curriculare.

g)        Elevii - să aleagă cele mai bune modalităţi de îndreptare şi de desăvârşire duhovnicească.

h)       furnizează un feed-back pentru şcoală, părinţi, comunitate parohială, comunitate locală, centrul eparhial.

Obiectivele evaluării:

a) Să verifice realizarea principalelor obiective curriculare;

b) Să realizeze recapitularea, sistematizarea şi consolidarea capacităţilor elevilor;

c) Să amelioreze rezultatele învăţării;

d) Să stabilească programe suplimentare pentru elevii cu rezultate bune şi foarte bune şi totodată să stabilească programe de recuperare pentru elevii cu rezultate slabe sau modeste;

e) Să facă o diagnoză a procesului de realizare a educaţiei religioase.

Functiile evaluării:

1) Funcţia educativ-formativă (motivaţională) conduce la autocunoaştere şi autoapreciere din partea elevului.

2) Funcția de constatare și apreciere a rezultatelor produse.

3) Funcţia de diagnoză prin care se constată modul în care s-au realizat expectanţele unei activităţi didactice.

4) Funcţia de prognoză a nevoilor şi disponibilităţilor viitoare ale elevilor sau ale unităţilor şcolare se realizează prin teste de aptitudini şi de capacitate.

5) Funcţia de clasificare a elevilor (funcția de decizie) se referă la integrarea unui elev într-o ierarhie sau la un anumit nivel al pregătirilor şi posibilităţilor sale.

6) Funcţia de selecție a elevilor conduce la clasificarea elevilor în urma unui examen sau a unui concurs.

7) Funcția de conexiune inversă.

8) Funcţia pedagogică este aceea prin care se urmăreşte ca elevul să fie conştientizat de posibilităţile sale concrete.

9) Funcţia socială sau de informare a partenerilor educaţionali (Biserica, societatea etc.) priveşte stadiul şi evoluţia pregătirii şcolare

VII.3. Strategii si procedee de realizare a evaluării la disciplina religie

Strategie înţelegem o acţiune ordonată în vederea atingerii unui scop.

Strategiile de predare–învăţare definesc metodologiile generale care facilitează predarea şi însuşirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor precum şi a unor trăsături comportamentale.

Strategiile de evaluare definesc procedurile de verificare, de măsurare, de estimare şi apreciere.

Procedeele de evaluare permit o anumită clasificare a strategiilor de evaluare în funcţie de cantitatea de cunoştinţe evaluate şi în funcţie de perioada de timp la care se raportează evaluarea.

În raport cu cantitatea de informaţie verificată: evaluarea parţială şi globală.

a) evaluarea parțială: - „se verifică elemente cognitive sau comportamentale secvenţiale, prin ascultarea curentă, extemporale, probe practice curente”. (după fiecare oră de curs sau după parcurgerea anumitor capitole).

b) evaluarea globală: - când cantitatea de informaţii şi deprinderi este mare. (examene şi concursuri).

Raportat la perioadele de evaluare: evaluarea iniţială, curentă şi finală.

a) evaluarea inițială: Evaluarea iniţială se recomandă a fi facută la început de semestru, la început de an şcolar, începutul unei etape de instruire sau atunci când un profesor îşi intră în atribuţii într-o nouă unitate şcolară.

b) evaluarea curentă: Acest tip de evaluare se face în timpul secvenţei de instruire prin metodologii de ascultare orală, de verificare scrisă şi teze.

Prin conjugarea strategiilor: evaluarea formativă (continuă) şi evaluarea normativă (cumulativă sau sumativă).

a) evaluarea formativă (continuă): se conturează în efectul său reglator pe care îl produce, te ajută să ştii unde te afli, ca să ştii ce ai de făcut,  conduce la obiectivitate şi seriozitate în aprecierea şi constatarea stării morale şi duhovniceşti a tinerilor (portofoliu de evaluare continuă).

b) evaluarea normativă (cumulativă sau sumativă): Evaluarea normativă se realizează la finalul unei etape de instruire, semestru, an şcolar, ciclu de studii în vederea obţinerii unui bilanţ al performanţelor elevilor pe o perioadă delimitată. Clasificarea elevilor : examenul de bacalaureat/ concursuri şcolare.La religie: olimpiade/ concursuri şcolare/ examene de admitere la Seminariile Teologice.

Procedeele de evaluare permit o anumită clasificare a strategiilor de evaluare în funcţie de cantitatea de cunoştinţe evaluate şi în funcţie de perioada de timp la care se raportează evaluarea.

1. Verificarea curentă: se realizează pe parcursul instruirii în mod individual sau colectiv. (profesor, familie şi preotul paroh, pe parcursul orelor de curs, dar şi în afara acestora).

2. Verificarea orală se poate aplica individual, pe grupe de elevi sau frontal.

a) Verificarea orală individuală - ascultarea a unuia până la patru sau cinci elevi într-o oră.

Avantaje:

1.        permite elevilor expunerea mai amănunțită a cunoștințelor;

2.        profesorul își dă seama mai bine de nivelul de cunoștințe al elevilor și de modul în care gândesc aceștia;

3.        profesorul poate cere motivarea sau argumentarea unui răspuns;

4.        elevii pot fi ajutați prin întrebări suplimentare.

Dezavantaje:

1.        este neglijată parțial clasa;

2.        dăunează pregătirii constante a elevilor;

3.        favorizează învățarea în salturi, în funcție de numărul de note și valoarea acestora la un moment dat;

4.        poate favoriza apariția emotivității la unii elevi;

5.        prezintă un grad de varietate inter-individuală (de la un profesor la altul) și intra-individuală (la același profesor, în momente diferite).

b) Verificarea orală frontală -  „punerea de întrebări de către profesor întregii clase, după care este indicat elevul care va răspunde”.

Avantaje:

1.        stimulează gândirea întregii clase,

2.        asigură participarea activă a elevilor la lecție,

3.        încurajează pregătirea ritmică,

4.        permite notarea elevilor prin adresarea mai multor întrebări celor vizați.

Dezavantaje:

1.       profesorul nu poate aprecia obiectiv calitatea și cantitatea cunoștințelor fiecărui elev;

2.       nu oferă întotdeauna condițiile unei notări juste, prin faptul că întrebările nu au același grad de dificultate;

3.       se poate face diferit de la o oră la alta, din cauza variației stărilor afective ale profesorului.

4.       mare consumatoare de timp, timp care adesea le lipseşte profesorilor cu număr mic de ore.

5.       pot fi strecurate aprecieri subiective.

Verificarea orală - condiţii:

1.       întotdeauna întrebările vor fi formulate clar şi fără echivoc;

2.       întotdeauna va fi adresată întâi întrebarea şi apoi va fi numit elevul care va răspunde, în caz contrar elevul desemnat poate să aibă impresia că profesorul vrea să îl pună într-o situaţie dificilă;

3.       profesorul nu trebuie sub nicio formă să critice foarte aspru un anumit răspuns, dar nici nu va tolera atitudini care vin în contradicţie cu normativele creştine.

3. Verificarea scrisă: - după parcurgerea unuia sau mai multor capitole. (forme: extemporal, teză, test, chestionar, temă pentru acasă, referat).

Forme:

a) verificarea scrisă cu subiect unic: acelaşi subiect este prezentat întregii clase;

b) verificarea scrisă cu subiecte diferenţiate: subiecte cu diferite nivele de dificultate care urmează a fi alese de către elevi în funcţie de cunoştinţele şi capacităţile proprii.

Avantajele evaluării: prezintă un grad mai mare de obiectivitate din partea profesorului şi totodată îi protejează pe elevii emotivi, dându-le posibilitatea să se exprime mai deschis.

Aspecte – eficientizarea evaluarii:

1.        lucrarea scrisă se dă neanunțată, dacă volumul cunoștințelor ce se vor verifica este mic, și se poate anunța, dacă se verifică cunoștințe din mai multe lecții;

2.        subiectele să fie formulate clar, fără întrebări capcană;

3.        profesorul va prezenta punctajul pentru fiecare subiect în parte;

4.        elevilor li se va atrage atenția că încercarea de a copia va fi sancționată, prin ea încălcându-se și porunca a opta a Decalogului;

5.        lucrările vor fi corectate într-un timp cât mai scurt, astfel încât rezultatele evaluării să poată fi valorificate;

6.        profesorul va comunica și va argumenta calificativele sau notele acordate;

7.        frecvența lucrărilor scrise va fi stabilită de fiecare profesor în funcție de caracteristicile colectivului de elevi;

8.        este contraindicată folosirea exclusivă a acestei modalități de evaluare.

4. Concursurile şi olimpiadele şcolare: - examene de selecţie a participanţilor.

Obiective urmarie:

1. verificarea cunoştinţelor la un moment dat;
2. aprecierea calitativă şi cantitativă a cunoştinţelor;
3. selecţia pentru intrarea într-o unitate şcolară, cum ar fi o şcoală teologică.

Fazele concursului/olimpiadei:

1. pregătirea concursului;
2. desfășurarea propriu-zisă;
3. valorificarea rezultatelor (premierea câștigătorilor).

VII.4. Metode si instrumente complementare de evaluare specifice religiei

La disciplina religie-metode alternative de evaluare.

Metodele alternative prezintă unele valenţe formative, deosebite:

1. pun în aplicare abilităţile practice ale elevilor;
2. oferă profesorului o imagine şi informaţii aduse la zi;
3. pe baza acestor informaţii profesorul îşi fundamentează judecăţi de valoare apreciind obiectiv achiziţiile elevilor şi progresele realizate;
4. oferă elevului şansa de a demonstra ceea ce ştie să facă într-o situaţie concretă;
5. prin evaluarea alternativă profesorul de religie va urmări cunoştinţele şi aptitudinile practice ale elevilor, precum şi capacitatea lor de a-şi constitui un anumit sistem axiologic (opinii, comportamente, reacţii).

A. Testele docimologice (testele de evaluare didactică) se realizează sub forma unui set de întrebări (itemi).

1. Testul - probă care implică nişte sarcini reunite pe baza unui criteriu unitar. Elementele constitutive ale unui test poartă denumirea de itemi.

Testul -  instrument de apreciere şi verificare a cunoştinţelor, a deprinderilor prin intermediul căruia este asigurată mai multă obiectivitate în evaluare.

Elementele componente ale unui instrument de evaluare, itemii, se pot constitui din enunţuri, întrebări, probleme, exerciţii, eseuri.

Testul docimologic constituie o alternativă la metodologia tradiţională de evaluare. Structura testului cuprinde instrucţiunile de folosire, itemii propriu zişi (sarcinile de rezolvat), punctajul. Se consemnează datele personale ale celui examinat: nume, vârstă, şcoală.

După natura lor sunt două mari categorii de teste:

a) teste obiective, standardizate, validate, etalonate, create de grupuri de specialişti;

b) teste create de profesori, mai puţin riguroase, cu accentuate note subiective, dar mai elastice.

2. În elaborarea testelor docimologice se parcurg mai multe etape:

a)        selectarea conţinuturilor ce urmează a fi evaluate

b)       alegerea obiectivelor operaţionale a căror realizare se va urmări prin evaluare

c)        fragmentarea sarcinilor

d)       elaborarea itemilor

e)        aranjarea logică a itemilor

f)        prezentarea instrucțiunilor de lucru

g)        notarea timpului de realizare (dacă este cazul)

h)       precizarea punctajului şi multiplicarea testului docimologic.

Este esenţială relaţia între obiectivele de evaluare şi itemi.

3. Avantaje:

1.        uniformitatea și obiectivitatea verificării

2.        posibilitatea verificării unui volum mare de cunoștințe

3.        lipsa influenței simpatiei sau antipatiei datorită unicității criteriului de apreciere

4.        economie de timp

5.        eliminarea stresului evaluării orale

6.        dezvoltarea capacității de autoevaluare la elevi.

Dezavantaje:

1.        nu pot fi apreciate formarea deprinderilor și atitudinile de complexitate superioară

2.        se neglijează calitatea în favoarea volumului mare de cunoștințe

3.        apariția fraudei prin faptul că răspunsurile pot fi alese din întâmplare

4.        lipsa de experiență a profesorilor în elaborarea testelor

5.        lipsa întrebărilor ajutătoare

6.        încurajarea metodelor deficitare de învățare

7.        consum mare de efort în elaborarea lor).

 4. Clasificarea testelor docimologice elaborate de profesori:

a) în funcție de momentul evaluării:

1.        teste inițiale (se dau la începutul anului școlar, semestrului, sau când profesorul preia o clasă de elevi)

2.        teste de progres (se dau în mod curent și periodic, pentru ca profesorul să evidențieze progresul făcut de elevi)

3.        teste finale (se dau la sfârșitul unui capitol, semestru sau an școlar);

b) în funcție de modul în care profesorul așteaptă să primească răspunsul:

a          teste cu itemi închiși, care presupun răspunsuri binare (corect-greșit, adevărat-fals, da-nu)

*         răspunsuri cu alegere multiplă (un enunț cu un singur răspuns corect, la alegere din mai multe, sau cu mai multe răspunsuri corecte, la alegere din mai multe)

*         răspunsuri corelate (de potrivire: solicită completarea unor răspunsuri eliptice sau stabilirea unor corespondențe între elementele date);

b         teste cu itemi deschiși, care presupun din partea elevilor construirea unor răspunsuri logice la întrebări, completarea propozițiilor lacunare, elaborarea unor eseuri.

5. Testele trebuie să corespundă unor cerinţe, cum ar fi:

Þ      Validitatea

Þ      Fidelitatea

Þ      Etalonarea

Þ      Standardizarea

Þ      Aplicare şi corectarea testului în mod uniform pentru toţi elevii.

B. Portofoliul - instrument de evaluare care include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, reprezentând o alternativă viabilă la modalităţile tradiţionale de evaluare.

Portofoliul -  carte de vizită a elevului, deoarece prin utilizarea acestui tip de evaluare se poate urmări progresul, modul de a gândi, maturizarea intelectuală şi duhovnicească a elevului de la un an la altul. Portofoliul unui elev se constituie din lucrări scrise şi practice, probe orale, proiecte, fişe de autoevaluare.

Portofolilul are ca scop prezentarea, evaluarea şi autoevaluarea elevului în cauză. El serveşte atât ca instrument de evaluare destinat profesorului, părinţilor sau comunităţii, dar şi ca instrument de autoevaluare pentru elev. Din experienţa personală a folosirii portofoliului ca instrument de evaluare, precizăm câteva utilităţi: elevii se implică într-un mod participativ în realizarea activităţilor în cadrul disciplinei; este motivată creativitatea elevilor; atât factorii de decizie din şcoală cât şi părinţii, având la dispoziţie portofoliile elevilor, vor avea o imagine mai bine conturată asupra a ceea ce se realizează în cadrul disciplinei.

Conţinutul unui portofoliu se poate constitui din fişele de lectură, fişe de observare, articole, eseuri, răspunsuri la unele chestionare, teme pentru acasă. Evaluarea tip portofoliu constituie o formă modernă de evaluare, „iar aplicarea ei se pretează perioadei de sfârşit de semestru”.

C. Observarea directă - se realizează pe baza unui plan dinainte elaborat şi structurat, folosindu-se o fişă de observaţii, precum şi fişa de caracterizare psihopedagogică. (urmărindu-se interesul şi deprinderile elevilor şi totodată atitudinea lor faţă de şcoală, în cazul religiei, atitudinea faţă de normele şi preceptele doctrinare ale Bisericii.)

D. Proiectul: activitate mai complexă şi dacă implică un volum de muncă mai ridicat din partea elevului, acest tip de evaluare este foarte motivant.

Proiectul poate fi realizat de unul sau mai mulţi elevi, iar aprecierea lui poate fi făcută atât în clasă cât şi în cadrul comunităţii parohiale: expoziţie de icoane, organizată în cadrul parohiei sau al şcolii, o expoziţie de ouă încondeiate de Paşti etc.

E. Evaluarea activităţii de grup: - formă de evaluare în care, pe o perioadă mai îndelungată de timp, profesorul de religie îşi va da seama dacă în urma activităţilor sale a reuşit să omogenizeze grupurile de elevi, dacă elevii recurg la milostenie, cooperare, întrajutorare. Profesorul poate organiza unele activităţi de caritate în care să implice şi alţi parteneri educaţionali: părinţi, parohie, reprezentanţi ai instituţiilor locale.

F. Contextualizarea practică a cunoştinţelor acumulate: Acumularea cunoştinţelor nu reprezintă un scop în sine, ci se face întotdeauna în vederea transpunerii în practică a efectelor pe care acestea le produc în planul dezvoltării intelectuale al elevilor. Altfel spus „nivelul de instruire al elevilor nu este dependent numai de cantitatea de informaţii acumulată, ci mai ales de valoarea instrumentală şi operaţională a acesteia”.

G. Chestionarul - poate fi completat la sfârşitul unei lecţii, capitol sau semestru şi poate fi structurat pe mai multe compartimente: am învăţat …, am descoperit că …, am folosit metoda …, îmi place să citesc … . Chestionarele pot fi nominale sau anonime.

H. Autoevaluarea elevilor: - modalitate de stabilire a eficienţei desfăşurării educaţiei religioase în şcoală.

VII.5. Autoevaluarea si valorificarea ei in cadrul educatiei religioase

Educaţia religioasă este una dintre problemele de substanţă atât din perspectiva misiunii Bisericii în lume, cât şi din perspectiva politicii educaţionale actuale.

Autoevaluarea

1.        oferă repere teoretice şi practice absolut necesare reglării şi îmbunătăţirii activităţilor de predare-învăţare-evaluare la religie.

2.        se înscrie în cadrul direcţiilor de reformă în învăţământ (componentă a autoeducaţiei).

3.        abordată în legătură cu educaţia permanentă.

4.        o aprofundare a raportului dintre educaţie şi autoeducaţie ridică unele întrebări, cum ar fi : educaţia şi autoeducaţia se exclud? sunt procese identice?

5.        se constituie ca o dimensiune necesară unei formări permanente.

6.        poate fi transferată, prin metoda exemplului personal de la profesorul de religie la elev.

7.        Stimularea şi motivaţia elevilor în a recurge la autoevaluare reprezintă un imperativ al educaţiei religioase.

8.        ne trimite către această formă de introspecţie şi examinare a stării noastre duhovniceşti şi profesionale.

Forme de autoevaluare:

1.        fişele de evaluare

2.        chestionarele de evaluare date elevilor, părinţilor sau profesorilor de alte discipline.

3.        formă mai deplină de autoevaluare o realizează profesorul de religie în faţa duhovnicului, în cadrul Tainei Mărturisirii.

Orice activitate catehetică îl obligă pe profesor la reflecţie profundă pentru „a indentifica ceea ce face Dumnezeu, ceea ce face Biserica şi ceea ce face fiecare în parte. Actul mântuirii este o conlucrare activă între aceşti factori”. Sub această formă educaţia religioasă se focalizează în vederea conturării şi împlinirii a trei factori: iniţierea, îndrumarea şi sfinţirea. Astfel, educaţia religioasă îşi propune să treacă de la iluminarea intelectului la prefacerea umanului, după chipul lui Hristos. Prezentăm o fişă de autoevaluare (cu caracter orientativ), care poate fi de folos în ceea ce priveşte autoevaluarea dar şi structurarea activităţilor profesorului de religie.

Fişa de autoevaluare

1.Activităţi complexe cu valoare instructiv-educativă

a) rezultate obţinute în pregătirea elevilor în raport cu standardele curriculare şi ale programei şcolare pentru religie, materializate în: rezultate cu elevii la clasă; rezultate la testări; examene de sfârşit de ciclu şcolar
b) performanţe în pregătirea elevilor distinşi la concursurile şi olimpiadele şcolare
c) pregătirea loturilor olimpice (concursuri şi olimpiade şcolare)
d) activităţi educative organizate în şcoală
e) activităţi extraşcolare organizate în cadrul parohiei
f) comunicarea cu părinţii, autorităţile locale şi preotul paroh
g) realizarea de proiecte extracurriculare
h) dezvoltarea unor activităţi practice, în vederea formării de abilităţi şi deprinderi, organizate în colaborare cu preotul paroh şi alţi reprezentanţi ai comunităţii parohiale

2. Performanţe în inovarea didactică
a) contribuţii la elaborarea de: programe şcolare şi regulamente; metodologii şi îndrumătoare metodice specifice religiei; manuale şcolare şi auxiliare didactice; reviste şcolare
b)activităţi de: mentorat, pentru studenţi teologi şi elevi seminarişti; participare la activităţi de perfecţionare în calitate de formator; cercetare în domeniul specialităţii şi didacticii religiei

3. Participarea la activităţi şi proiecte coordonate de inspectoratele şcolare sau Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Cercetării

4. Creşterea prestigiului şi a calităţii activităţilor unităţii şcolare contribuţii independente şi în echipă în privinţa:

- managementului instituţional                               - realizarea unor proiecte de finanţare din resurse extrabugetare

5. Implicarea în realizarea unor acţiuni complementare activităţii de învăţare:

- expoziţii, cenacluri, simpozioane
- sesiuni de comunicări ale elevilor
- organizarea unor seri duhovniceşti
- organizarea cercului de religie

6. Cooptarea conducerii şcolii, a preotului paroh, a unor factori de decizie din cadrul centrului eparhial în vederea:
- amenajării cabinetelor de religie
- amenajării capelelor şcolare
- amenajarea unor colecţii de carte religioasă

7. Consilierea şi îndrumarea duhovnicească a elevilor
- participarea la slujbele Bisericii împreună cu elevii
- îndemnarea şi însoţirea elevilor la spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine
- atragerea părinţilor într-o formă de parteneriat în vederea îmbunăţătirii activităţilor specifice religiei

Pentru o mai bună radiografiere a propriilor activităţi sunt indicate conceperea unor chestionare prin care elevii sunt solicitaţi să-şi precizeze percepţia şi receptarea orei de religie. Pentru o imagine mai complexă asupra propriei activităţi pot fi concepute unele chestionare pentru profesorii de alte discipline, pentru părinţi şi preoţi.