1. Un suflet blând şi smerit este
mai frumos decât aceste flori, tot astfel şi mireasma lui este mai bună şi mai
frumoasă. Domnul a creat aceste flori, dar El iubeşte mai ales omul şi îi da
Duhul Sfânt care este mai blând decât lumea întreaga şi este plăcut sufletului.
2. Domnul a
făcut florile acestea pentru om, pentru că tot sufletul să slăvească pe Creator
prin zidirea să şi să-L iubească. Domnul nu trebuie uitat nici o clipă din zi
sau din noapte, pentru că El ne iubeşte. Să-L iubim atunci şi noi din toate
puterile noastre şi să cerem îndurarea şi puterea de a împlini poruncile sale.
3. Eu iubesc
florile, dar tu, tu iubeşti pe Domnul şi pe duşmanii tăi care te rănesc? Dacă
tu îi iubeşti pe aceştia, atunci ai un suflet bun.
4. Sfinţii
iubeau să verse lacrimi în faţa Domnului, pentru că sufletele lor erau
fericite; dar se mâhneau din cauza noastră, pentru că trăim rău.
5. Este bine
atunci când sufletul este obişnuit să se roage şi să verse lacrimi pentru lumea
întreaga. Cred şi ştiu că există mulţi călugări care plâng pentru lume. Maica
Domnului îi iubeşte pe monahii ascultători care se mărturisesc des şi nu strâng
în inima gândurile rele. Maica Domnului se întristează mult când cineva duce o
viaţă dezordonată şi necurată; Duhul Sfânt nu va locui într-un suflet ca
acesta. Un astfel de suflet este irascibil şi în suferinţa.
6. Dumnezeu
este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi nu prin inteligenţă. […] Monahii
cunosc cum îl iubesc ei pe Domnul şi cunosc şi cum Domnul îi iubeşte pe ei.
“Iubesc pe cei ce nu mă iubesc,” spune Domnul. “Îi voi slăvi pe cei ce mă
slăvesc”. Bine este când suntem cu Dumnezeu; sufletul îşi găseşte atunci odihna
în Dumnezeu. A face poruncile Domnului este un gest de dragoste către Dumnezeu.
Cel mândru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel căruia îi place să mănânce mult nu
poate iubi pe Dumnezeu aşa cum trebuie. Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie să
renunţăm la tot ce este pe pământ, să nu fim legaţi de nimic ci să ne gândim
fără încetare la Dumnezeu, la dragostea Lui şi la blândeţea Duhului Sfânt.
7. Prin
ascultare dobândim umilinţa; postul şi rugăciunea ne dau uneori gânduri impure
care ne fac să postim şi să ne rugăm cu mândrie. Dacă un ucenic se obişnuieşte
cu gândul: “Domnul îl ghidează pe Bătrânul (duhovnicul) meu”, atunci se va
mântui cu uşurinţă. Pentru cel care ascultă, totul este virtute, ca de exemplu
rugăciunea inimii care este dată pentru ascultare, sau umilinţa şi lacrimile.
Un astfel de ucenic iubeşte pe Domnul şi se fereşte să-L rănească printr-un
păcat; pentru că Domnul cel milostiv îi dă gânduri sfinte şi umile, el iubeşte
toată lumea şi varsă pentru lume rugăciuni cu lacrimi: astfel harul îndruma
sufletul prin ascultare.
8. Trebuie să
gândim: Domnul m-a adus în acest loc şi la acest Bătrân: Domnul să ne mântuiască.
Duşmanul ne aduce multe ispite, dar cel care mărturiseşte toate gândurile sale,
acela se va mântui, doarece Duhul Sfânt este dat Părintelui duhovnic pentru că
noi să ne mântuim.
9. Domnul se
descoperă inimilor simple şi ascultătoare. Regele David era fratele cel mai mic
şi pastor la oi iar Domnul îl iubea pentru blândeţea sa. Cei blânzi sunt
întotdeauna ascultători. El a scris pentru noi Psaltirea prin Duhul Sfânt Care
locuia în el. Profetul Moise era şi el pastor la oi, în slujba cumnatului său:
aceasta este ascultarea. Maica Domnului era de asemenea ascultătoare, tot
astfel şi sfinţii Apostoli. Este calea pe care Domnul însuşi ne-a arătat-o. Noi
suntem datori să o urmăm şi astfel vom primi pe pământ darurile Duhului Sfânt.
10. Cei
neascultători sunt tulburaţi de gândurile rele, deoarece în felul acesta Domnul
ne învaţă să fim ascultători şi astfel să vedem milostivirea Lui încă din viaţa
aceasta. Mintea noastră va fi atunci mereu în Domnul şi sufletul nostru va
rămâne smerit.
11. Când trăiam
în lume oamenii mă lăudau şi atunci gândeam despre mine însumi că eram bun. Dar
când am venit la mănăstire am întâlnit oameni cu adevărat buni – eu nu valorez
nici cât degetul lor mic sau cât ciorapii lor. Iată cum ne putem înşela şi apoi
cădea în mândrie şi ne pierde. Oamenii cu adevărat buni strălucesc de bunătate
şi de bucurie, iar eu nu sunt asemenea lor.
12. Când trăim
după voia noastră proprie ne chinuim pe noi înşine. Cel care trăieşte după voia
lui Dumnezeu este bun, are pace şi este vesel. O Adame, spune-mi, cum să scăpăm
de suferinţele pământului? Nu este mângâiere pe pământ, numai tristeţea care ne
macină sufletele.
13. Lasă-te în
voia Domnului şi suferinţa ta va scădea şi va fi mai uşoară, pentru că sufletul
tău va fi la Dumnezeu şi va găsi atunci pacea, pentru că Domnul iubeşte
sufletul care se lăsă în voia lui Dumnezeu şi în mâna Sfinţilor Părinţi.
14. Un suflet
închis care nu se deschide părintelui spiritual cade în înşelăciune. Acesta va
vrea să dobândească tot ceea ce este înalt, dar Sfântul Serafim spune că
aceasta este o dorinţă diavolească. Noi trebuie să alungăm patimile din suflet
şi din trup şi să scăpăm de înşelăciune. Domnul se descoperă celor fără de
răutate, nu numai sfinţilor, ci şi păcătoşilor. Iată cum ne iubeşte Domnul.
15. Viaţa
noastră este o luptă. Dacă vei cădea în înşelăciune, mergi repede la duhovnicul
tău şi spune-i tot, pentru că părintele să-şi pună epitrahilul pe capul tău.
Crede atunci că te-ai vindecat şi că demonul pe care l-ai primit prin greşeala
ta s-a îndepărtat. Dacă însa nu te pocăieşti, nu te vei îndrepta până la
mormânt. Duhurile rele intra şi ies din trupul nostru. Când omul se mânie,
demonul intră în el, dar când se umileşte demonul iese din el.
16. Dacă te
aşezi la rugăciune şi diavolul se ridică împotriva ta şi nu te lasă să te
închini, atunci umileşte-te şi zi: nu este un om mai rău decât mine pe pământ,
şi demonul va dispărea îndată. Ei se tem îndeosebi de umilinţă şi de căinţa şi
se tem de o mărturisire curata. Nu te descuraja dacă auzi diavolii vorbind
înăuntrul tău: ei sunt în corpul tău şi nu în suflet. Umileşte-te atunci,
iubeşte postul şi nu bea vodca şi nici vin. Dacă nu l-ai ascultat pe stareţul
sau pe părintele tău duhovnicesc, atunci este un diavol în tine, şi tot aşa
după fiecare păcat.
17. Cel ce se
mărturiseşte fără a avea inima curată [fără să fie sincer ? n.t.] şi face voia
sa proprie, atunci chiar dacă se apropie de Sfintele Taine, demonii rămân în
trupul lui şi îi întuneca mintea. Dacă vrei ca demonii să piară din sufletul
tău, atunci umileşte-te, fii ascultător, iubeşte să faci întocmai lucrurile
care ţi se cer şi mărturiseşte-te cu inima curată. Părintele duhovnic poarta
epitrahilul în Duhul Sfânt şi este asemenea Domnului nostru Iisus Hristos şi
străluceşte în lumina Duhului Sfânt. Şi iată că, atunci când părintele duhovnic
ne vorbeşte, Duhul sfânt îndepărtează păcatul prin cuvintele sale. Şi părintele
duhovnic şi preoţii au Duhul Sfânt. Unul dintre bătrâni vedea pe părintele său
Duhovnic în icoana lui Hristos: iată cât ne iubeşte Domnul!
18. Domnul
iubeşte sufletul curajos care-şi pune toată nădejdea în Dumnezeu. Noi trebuie
să-l imităm pe Adam în pocăinţă şi răbdarea să. Trebuie să-i iubim şi să-i
cinstim pe sfinţii Preoţi. Din cauza mândriei noastre şi pentru că nu ne iubim
unii pe alţii, noi nu vedem în ce har al Duhului Sfânt se găsesc Preoţii.
19. Sufletul
care se întoarce la Domnul primeşte în schimbul pocăinţei sale harul Sfântului
Duh. Sufletul iubeşte atunci pe Domnul şi nu poate să se dezlipească din
această iubire. Domnul vrea ca noi să-L iubim şi noi ne smerim din dragoste
pentru El. Domnul vrea ca noi să-i cerem cu simplitate aşa cum cer copiii mamei
lor. Dacă însa suntem mândri, să cerem Domnului un duh umilit şi Domnului va da
celui smerit să vadă cursele vrăjmaşului. Domnul ne iubeşte mult şi ne dă să
cunoaştem ce se întâmpla în ceruri şi cum trăiesc acolo bătrânii noştrii care
au plăcut lui Dumnezeu prin smerenia şi dragostea lor. Domnul a dat raiul
sfinţilor celor smeriţi.
20. Împărăţia
lui Dumnezeu este în noi. Trebuie să vedem dacă păcatul nu vieţuieşte întru
noi. Atunci când părintele duhovnic spune un cuvânt, păcatul din suflet este
ars şi sufletul simte libertatea şi pacea. Şi dacă sufletul se pocăieşte,
atunci Domnul îi dă să cunoască bucuria şi veselia întru Dumnezeu. Atunci împărăţia
lui Dumnezeu este în noi.
21. Sufletul
trebuie să se smerească adânc, în fiecare clipă, până ce ajunge să se smerească
chiar şi în timpul somnului. Sfinţilor le plăcea să se smerească şi să plângă
şi de aceea Domnul îi iubea şi le dădea să-L cunoască. Dragostea lui Dumnezeu
este cunoscută prin Duhul Sfânt care trăieşte în Biserica noastră ortodoxă.
22. Dacă am fi
smeriţi, Domnul ne-ar arăta raiul în fiecare zi. Dar pentru că nu suntem
smeriţi, noi trebuie să luptăm şi să ducem un război cu noi înşine: dacă te vei
învinge, Domnul îţi va da Ajutorul Său Sfânt în schimbul smereniei şi ostenelii
tale.
(Flori din grădina Sfântului Siluan – Însemnări pe
marginea unui catalog de plante de gradină și flori)
- Orice
actiune inaintea careia sau dupa care nu poti spune o rugaciune e mai bine
sa nu o faci.
- Tot
războiul se duce pentru smerenie.
- Multă
vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a
iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în
smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie.
- Când ţin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de
aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.
- Spune: „Sunt mai rău decât toţi” şi vrăjmaşul se va depărta de tine.
- Sufletele celor mandri sufera de-a pururea din partea demonilor
(cuvant primit de la Hristos Insusi).
- Acum oamenii s-au făcut mândri şi nu se mântuiesc decât prin
întristări şi pocăinţă, şi numai foarte arareori ajunge cineva la iubire.
- Domnul iubeste atat de mult pe om ca ii da darurile Sfantului Duh. Dar
pana ce invata sa pastreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.
- Domnul a aratat mare mila fata de mine si mi-a dat sa inteleg ca
trebuie sa-mi plang toata viata pacatele mele. Aceasta este calea
Domnului. Si acum scriu din mila pentru toti oamenii care ca si mine, sunt
mandri si din aceasta pricina sufera. Scriu ca sa invete smerenia si sa –
si gaseasca odihna in Dumnezeu. Unii zic ca asa a fost mai demult, dar ca
acum toate acestea s-au invechit (perimat) insa, nimic nu trece niciodata
cand este vorba de Domnul: numai noi ne schimbam, devenim rai si astfel
pierdem harul.
- Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile
lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se
indreapta. Am simtit acest lucru pe mine insumi. Nu mint, spun adevarul
inaintea fetei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Il cunoaste: cu duhul am
cunoscut-o pe Preacurata Fecioara. N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat
sa o cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea
ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma lumineze
sa nu mai pacatuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine sa ma uit la
tine sa vad ce faci!” Cuvintele ei erau placute, linistite si blande, si
ele au lucrat asupra sufletului meu.
- O, fraţii mei din tot pământul, căiţi-vă până când mai e vreme!
Dumnezeu aşteaptă cu milostivire pocăinţa noastră. Şi tot cerul, toţi
sfinţii aşteaptă această pocăinţă.
- Noroade ale pamantului, cad in genunchi inaintea voastra si va rog cu
lacrimi: “Veniti la Hristos”.
- Omul bun gândeşte: „Tot cel ce rătăceşte de la adevăr piere” şi, de
aceea, îi este milă de el. Dar cine n-a învăţat de la Duhul Sfânt să
iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Cine a învăţat de la Duhul
Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu
se mântuiesc şi varsă multe lacrimi pentru popor, şi harul lui Dumnezeu îi
dă puterea de a iubi pe vrăjmaşi.
- Şi noi, dacă vrem să păstrăm harul, trebuie să ne rugăm pentru
vrăjmaşi. Dacă nu ţi-e milă de păcătosul care se va chinui în foc, aceasta
înseamnă că nu este întru tine harul Duhului Sfânt, ci în tine viază un
duh rău; şi câtă vreme eşti încă în viaţă, sileşte-te prin pocăinţă să te
eliberezi de el.
- Unui pustnic care i-a spus odată: ,,Dumnezeu va pedepsi pe toţi ateii
şi ereticii, care vor arde în focul veşnic“, Siluan i-a replicat: ,,bine
dar spune-mi dacă vei fi în rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în
focul iadului, vei mai avea pace?” - “Ce să-i faci? E păcatul lor“, a spus
pustnicul. La care Siluan a răspuns: “Iubirea nu poate suferi aceasta.
Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii“.
- Păcatul îl urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos.
- Multe osteneli si multe lacrimi trebuie pentru a pastra duhul smerit
al lui Hristos, dar fara el lumina vietii se stinge si sufletul moare.
- Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele
sufletului; Cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa;
Cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea; Cu
cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa.
- Tu iubeşti pe cei ce plâng, şi pe calea plânsului au venit la Tine
sfinţii Tăi.
- Omul mandru sau se teme de demoni, sau se aseamana lor. Dar nu trebuie
sa ne temem de demoni, ci de mandrie si trufie, caci ele ne fac sa pierdem
harul. Cel ce vorbeste cu demonii isi intineaza mintea, in vreme ce mintea
celui ce ramane in rugaciune e luminata de Domnul.
- Desi e bland, totusi, Domnul lasa sufletul sa flamanzeasca din pricina
mandriei lui si nu-i da harul cata vreme n-a invatat smerenia.
- Harul vine de la iubirea pentru fratele şi se păstrează prin iubirea
pentru fratele; dar dacă nu iubim pe fratele, harul lui Dumnezeu nu vine
în suflet.
- Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este
viaţa noastră.
- Rugati-va pentru oameni. Aveti mila de poporul lui Dumnezeu… Sigur,
este un lucru anevoios. A te ruga pentru oameni e tot una cu a-ti varsa
sangele... dar trebuie sa te rogi.
- Dacă începi să te rogi lui Dumnezeu şi demonul stă împotriva ta şi
nu-ţi îngăduie să te închini, smereşte-te şi spune: „Nimeni nu e mai rău
decât mine pe pământ”, şi în acel ceas demonul va pieri; ei se tem tare de
smerenie, de străpungerea inimii şi de mărturisirea sinceră.
- Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine
şi Domnul, să vadă cum îţi pui nădejdea în El.
- Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi insine, dar Domnul
lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in neputinta sa pana ce se
smereste.
- Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv.
- Dumnezeu – o iubire de care nu te poti satura.
- Fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc.
- Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta rugăciunea ta.
- Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi mulţumit cu nimic
de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă
necontenit spre Domnul şi strigă: „Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu
lacrimi Te caut.”
- Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară,
pentru că şi atunci când e în boală, în sărăcie şi în prigoană, el
gândeşte aşa: „Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur
aceasta pentru păcatele mele“.
- Din toate puterile şi până la sfârşitul vieţii trebuie păstrată râvna
de la început, căci mulţi au pierdut-o şi n-au mai găsit-o. Pentru aceasta
trebuie să ne aducem aminte neîncetat de moarte; şi dacă sufletul este
gata de moarte, chiar şi numai în parte, el nu se mai teme, vine la
smerenie şi pocăinţă, uită tot ce e lumesc, îşi păzeşte mintea
neîmprăştiată şi se roagă din toată inima.
- Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el
întristează pe marele Dumnezeu.
- Unii discută în contradictoriu despre credinţă şi discuţiile
[controversele] lor sunt fără sfârşit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci
numai să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, şi atunci Domnul ne va
lumina fără discuţii şi îndată ne va lumina.
- Suntem acum ultimii monahi. Dar chiar şi acum sunt încă mulţi
nevoitori [asceţi] pe care Domnul i-a ascuns, pentru că ei nu fac minuni
arătate, dar în sufletul lor se săvârşesc în fiecare zi adevărate minuni,
numai că oamenii nu le pot vedea. Iată o minune: când sufletul înclină
spre mândrie, el se cufundă în întuneric şi deznădejde, dar când se
smereşte, atunci vin bucuria, străpungerea [inimii] şi lumina.
- Părintele Stratonik mai zicea că va veni o vreme când monahii se vor
mântui în haine lumeşti.
- Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când
sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfârşit şi zice: „Ah, ce
Dumnezeu avem!“
Cand sufletul
s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si
sufletul este invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era
povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla
ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului
Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa
voia lui Dumnezeu.
Omul mandru nu
vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si
nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara
Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul
si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma
incredeam in mintea mea proprie.
Dar cand,
prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc
toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la
mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.
Pentru cel ce
s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand
e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut
lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".
Iata ca de
multi ani bolesc de dureri de cap, greu de indurat dar folositoare, pentru ca
prin boala sufletul se smereste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa
faca priveghere, dar boala ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de
liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a
ascultat. inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.
Dar iata ce s-a
intamplat cu mine alta data, cand Domnul m-a ascultat degraba si m-a izbavit.
intr-o zi de praznic s-a dat la trapeza peste; si mancand, am inghitit un os de
peste care a ramas prins in piept. Am chemat pe Sfantul Mare Mucenic
Pantelimon cerandu-i sa ma vindece, pentru ca nici doctorul nu putea scoate
osul din piept. Si cand am spus: "Vindeca-ma", am primit in suflet
raspunsul: "Iesi din trapeza, respira adanc si osul va iesi cu
sange". Am facut asa: am iesit, am respirat adanc, am tusit si un os mare
de peste a tasnit afara cu sange. Si am inteles ca daca Domnul nu ma vindeca de
durerile mele de cap, inseamna ca e de folos pentru sufletul meu sa bolesc
astfel.
Lucrul cel mai
pretios pe lume e sa cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem, macar in
parte, voia Lui.
Sufletul care a
cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se predea intru toate voii lui Dumnezeu si sa
traiasca inaintea Lui in frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este
Iubire; in frica, pentru ca trebuie sa ne temem sa nuintristam pe Dumnezeu prin
vreun gand rau.
O, Doamne, fa
ca prin puterea harului Sfantului Duh sa vietuim dupa sfanta Ta
voie. Cand harul e cu noi, mintea noastra e puternica; dar cand pierdem
harul, atunci vedem neputinta noastra; vedem ca fara Dumnezeu nu putem nici
macar gandi ceva bun.
Milostive
Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca,
dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta
si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne
iubesti.
Cum stii daca
vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca te intristezi pentru
un lucru oarecare, inseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu,
chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui.
Cine vietuieste
dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se ingrijeste de nimic. Si daca are
nevoie de vreun lucru, se preda pe sine insusi si lucrul de care are nevoie lui
Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum
l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic:
nici de furtuna, nici de talhari, de nimic. Si orice i s-ar intampla, el spune:
"Asa i-a placut lui Dumnezeu". Daca e bolnav, gandeste:
"inseamna ca am nevoie de boala, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi
trimis-o". Si asa se pastreaza pacea in suflet si in trup.
Cine-si face
griji pentru sine insusi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu
astfel ca sufletul lui sa aiba pace in Dumnezeu. Dar sufletul smerit
se preda voii lui Dumnezeu si vietuieste inaintea Lui cu frica si iubire: cu
frica, ca sa nu intristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, caci sufletul stie
cat de mult ne iubeste Domnul. Lucrul cel mai bun este sa te predai voii
lui Dumnezeu si sa induri intristarile cu nadejde. Iar Domnul, vazand
intristarea noastra, nu ne va da niciodata peste puterile noastre.
Dar daca
intristarile noastre ne par mari, aceasta inseamna ca nu ne-am predat inca
voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu intru
toate si se odihneste in El, pentru ca stie din experienta si din Sfanta
Scriptura ca mult ne iubeste Domnul si vegheaza asupra sufletelor noastre, ca
toate sa se faca vii prin harul Sau in pace si iubire.
Cine s-a predat
pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi
bolnav, sarac si prigonit. Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu
milostivire. De lucrurile Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il
cunoaste. Dar cei mandri si neascultatori nu vor sa se predea voii lui
Dumnezeu, fiindca le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.
Marele Pimen
zicea: "Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa
sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui".
Intotdeauna
trebuie sa cerem de la Domnul pacea sufletului ca sa implinim mai usor
poruncile Domnului; fiindca Domnul iubeste pe cei ce se straduiesc sa
implineasca voia Lui si astfel ei afla mare odihna in Dumnezeu.
Cel ce
implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate, chiar daca e sarac, bolnav
sau se chinuie, pentru ca il veseleste harul Domnului. Dar cel nemultumit de
soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a suparat,
acela e bine sa stie ca in el se afla un duh de mandrie care a luat de la el
multumirea fata de Dumnezeu.
Chiar daca e
asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si
cere de la El duh smerit; si atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui
Dumnezeu, il vei iubi si-ti vei gasi odihna, chiar de vei avea
intristari. Sufletul care are smerenie isi aduce aminte intotdeauna
de Dumnezeu si gandeste asa: "Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine,
imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce
sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta
moartea?"
Domnul
povatuieste orice suflet care se preda pe sine voii lui Dumnezeu, fiindca El a
zis: "Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei
preamari" (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa
intrebe pe Domnul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de
nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie discutat cu duhovnicul,
fiindca acest lucru inseamna smerenie.
Bun lucru e a
ne invata sa vietuim dupa voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul ramane neincetat
in Dumnezeu si are mare odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot
sufletul sa cunoasca pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata
bogatie ne da Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.
Si atunci
sufletul e in intregime drag, pentru ca e in intregime al lui
Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om ca trebuie sa indure
intristarile cu multumire. in toata viata mea n-am murmurat o singura data
pentru intristari, ci le-am primit pe toate din mainile lui Dumnezeu ca pe
un leac mantuitor si am multumit intotdeauna lui Dumnezeu, si de aceea
Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate intristarile.
Toti oamenii pe
pamant indura inevitabil intristari si, desi intristarile pe care ni le trimite
Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si
aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se
predea voii lui Dumnezeu. Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu,
Domnul insusi ii calauzeste cu harul Sau, si ei indura totul cu barbatie pentru
Dumnezeu, pe Care-L iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.
Pe pamant
nimeni nu poate scapa de intristari, dar cel ce s-a predat voii lui
Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede intristarile, dar nadajduieste in
Domnul, si intristarile trec.
Cand Maica
Domnului statea la picioarele crucii, intristarea ei era necuprins de mare,
pentru ca ea il iubea pe Fiul ei mai mult decat isi poate inchipui cineva. Si
noi stim ca cine iubeste mult, acela si sufera mult. Dupa firea
omeneasca, Maica Domnului n-ar fi putut indura intristarea, dar ea s-a
predat pe sine voii lui Dumnezeu si Duhul Sfant a intarit-o si i-a dat puterea
de a indura aceasta intristare.
Si mai apoi,
dupa Inaltarea Domnului, Ea s-a facut pentru tot poporul lui Dumnezeu mare
mangaiere in intristari.Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care
Acesta viaza simte in el raiul. Vei zice poate: "De ce nu este si in
mine un asemenea har?" Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci
traiesti dupa voia ta.
Priveste pe cel
ce-si iubeste voia sa proprie; n-are niciodata pace in suflet si e mereu
nemultumit: "Asta nu e asa, asta nu e bine". Dar cel ce s-a predat pe
sine insusi in chip desavarsit voii lui Dumnezeu, acela arerugaciunea curata in
sufletul lui, iubeste pe Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute.
Asa s-a predat
lui Dumnezeu Preasfanta Fecioara: "Iata roaba Ta. Fie mie dupa cuvantul
tau!" (Lc 1, 38). Daca am spune si noi asa: "Iata robii Tai, Doamne.
Fie noua dupa cuvantul Tau", cele spuse de Domnul si scrise de Duhul Sfant
in Evanghelie ar ramane in sufletele noastre si atunci lumea intreaga s-ar
umple de iubirea lui Dumnezeu si cat de minunata ar fi viata pe intregul
pamant. Dar, desi cuvintele Domnului se aud de atatea veacuri in intreaga lume,
oamenii nu le inteleg si nu vor sa le primeasca. Dar cine traieste dupa voia
lui Dumnezeu, acela va fi preamarit in cer si pe pamant.
Cine s-a predat
pe sine voii lui Dumnezeu nu se preocupa numai de Dumnezeu. Harul lui
Dumnezeu il ajuta sa ramana intotdeauna in rugaciune. Chiar daca lucreaza sau
vorbeste, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru ca s-a predat pe sine
voii lui Dumnezeu si pentru aceasta Domnul il are in purtarea Sa de grija.
O traditie
spune ca, in drum spre Egipt, Sfanta Familie a intalnit un talhar, dar acesta
nu le-a facut nici un rau, ci, vazand Pruncul, a spus ca daca Dumnezeu S-ar
intrupa, n-ar fi mai frumos decat pruncul acesta; si i-a lasat sa mearga in
pace.
Lucru uimitor:
un talhar, care de obicei ca o fiara nu cruta pe nimeni, nu a necajit, nici nu
a suparat Sfanta Familie. La vederea Pruncului si a blandei Sale Maici,
sufletul talharului s-a inmuiat si a fost atins de harul lui Dumnezeu. Asa
s-a intamplat si cu fiarele salbatice care la vederea sfintilor mucenici
sau a barbatilor cuviosi se faceau blande si nu le faceau rau. Chiar si demonii
se tem de sufletul bland si smerit, care-i biruie prin ascultare si rugaciune.
Alt lucru
uimitor: talharului i s-a facut mila de Domnul-Prunc, dar arhiereii si batranii
L-au predat Iui Pilat sa-L rastigneasca. Si aceasta pentru ca ei nu se rugau si
nu cereau de la Domnul sa-i povatuiasca ce si cum sa lucreze.
Astfel,
adeseori ocarmuitorii si oamenii mari vor binele, dar nu stiu unde este; nu
stiu ca este in Dumnezeu si ca li se da de la
Dumnezeu. Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne
po-vatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa ratacim.
Adam n-a avut
intelepciunea sa intrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, si
pentru aceasta a pierdut raiul. David n-a intrebat pe Domnul: "Este
bine oare sa iau pe femeia lui Urie?" si a cazut in pacatul uciderii si al
preacurviei. Asa si toti sfintii care au pacatuit, au pacatuit pentru ca
n-au chemat pe Domnul sa-i ajute si sa-i povatuiasca.
Cuviosul Serafim din Sarov zicea: "Cand vorbeam dupa mintea mea, se
intampla sa gresesc".
Dar sunt si
greseli fara pacat care vin din nedesavarsirea noastra; le vedem chiar si la
Maica Domnului. in Evanghelie se spune ca atunci cand a parasit Ierusalimul
impreuna cu Iosif, ea credea ca Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscutii; Si
abia la capatul a trei zile de cautari L-au gasit in templu vorbind cu
carturarii (Lc 2,44).
Astfel, numai
Domnul stie toate, noi insa, oricine am fi, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu sa
ne povatuiasca si sa intrebam pe parintele duhovnicesc, ca sa nu gresim.
Duhul lui
Dumnezeu povatuieste pe toti in chip deosebit: unul se linisteste (vietuieste
in isihie) in singuratate, in pustie, altul se roaga pentru oameni; altul e
chemat sa pastoreasca turma cuvantatoare a lui Hristos; altuia i s-a dat sa
propovaduiasca sau sa mangaie pe cei ce sufera; altul slujeste pe aproapele din
munca sau averea lui - toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant si toate
sunt date in grade diferite: unuia treizeci, altuia saizeci, altuia o suta (Mc
4, 20).
Daca ne-am iubi
unii pe altii intru simplitatea inimii, atunci Domnul ne-ar arata prin Duhul
Sfant multe lucruri minunate si ne-ar descoperi mari taine.
Dumnezeu - o
iubire de care nu te poti satura.
Mintea mea s-a
oprit in Dumnezeu si am incetat sa scriu...
Cat de limpede
imi este ca Domnul ne conduce. Fara El n-am putea nici macar gandi binele; de
aceea trebuie sa ne predam cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindca Domnul ne
calauzeste.
Toti ne chinuim pe pamant si cautam libertatea, dar
putini sunt cei ce stiu in ce anume sta libertatea si unde se gaseste
ea. Si eu doresc libertatea si o caut zi si noapte. Am inteles ca ea este
la Dumnezeu si e data de Dumnezeul inimilor smerite care s-au pocait si
si-au taiat voia proprie inaintea Lui. Celor ce se pocaiesc Domnul le da pacea
Lui si libertatea de a-L iubi. Si nu e nimic mai bun pe lume decat a iubi pe
Dumnezeu si pe aproapele. in aceasta isi gaseste sufletul odihna si bucuria.
"Cum sa
pastram in zilele noastre pacea sufletului in mijlocul ispitelor?
Judecand dupa
Scriptura si dupa caracterul oamenilor din vremurile noastre, traim vremurile
de pe urma si, cu toate acestea, trebuie sa pastram pacea sufletului, fara de
care nu exista mantuire, cum a spus un mare rugator al pamantului rus: Cuviosul
Serafim din Sarov. In timpul vietii Cuviosului Serafim, Domnul a pazit Rusia
pentru rugaciunile lui. Dupa el, a venit un alt stalp care s-a ridicat de pe
pamant pana la cer: Parintele Ioan din Kronstadt. Sa ne oprim putin asupra lui,
pentru ca despre el n-am auzit numai vorbindu-se, ca despre alti sfinti, caci
el a trait in vremea noastra si l-am vazut rugandu-se.
Imi aduc aminte
cum, dupa Liturghie, cand i s-a adus calul si trasura si s-a urcat in ea,
poporul l-a inconjurat cerandu-i binecuvantarea si chiar intr-o asemenea
inghesuiala sufletul lui ramanea neincetat in Dumnezeu si in mijlocul unei
asemenea multimi nu era imprastiat si nu-si pierdea pacea. Cum a ajuns deci la
aceasta? Iata intrebarea noastra.
A ajuns la
aceasta si nu era imprastiat, pentru ca iubea norodul si nu inceta rugandu-se
pentru el: "Doamne, da pacea Ta poporului Tau".
"Doamne,
da robilor Tai Duhul Tau Cel Sfant ca El sa incalzeasca inima lor cu dragostea
Ta si sa-i povatuiasca la tot adevarul si binele".
"Doamne,
vreau ca pacea Ta sa fie in tot poporul Tau, pe care l-ai iubit fara preget si
L-ai dat pe Unul-Nascut Fiul Tau ca sa mantuiasca lumea [Ioan 3,16]".
"Doamne,
da-le lor harul Tau ca in pace si iubire sa Te cunoasca si sa Te iubeasca pe
Tine si sa zica ca Apostolii pe Muntele Tabor: "Bine este noua, sa fim impreuna
cu Tine" [Matei 17,4].
Astfel,
rugandu-se neincetat pentru popor, el isi pastra pacea sufletului, noi insa o
pierdem, pentru ca nu este in noi iubire pentru popor.
Sfintii
Apostoli si toti sfintii doreau mantuirea norodului si, stand in mijlocul oamenilor,
se rugau fierbinte pentru ei. Duhul Sfant le dadea puterea de a iubi poporul;
si noi, daca nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom putea avea pace.
E bine sa
cugete fiecare la aceasta"
"Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei" - Sf. Siluan
Athonitul
Mare e
dreptatea Ta, Doamne. Tu ai făgăduit Apostolilor Tăi: „Nu vă voi lăsa
orfani” [In 14, 18]; şi acum noi trăim această milostivire, şi
sufletul nostru simte că Domnul ne iubeşte. Iar cine nu simte, e bine ca acela
să se pocăiască şi să trăiască după voia lui Dumnezeu şi atunci Domnul îi
va da harul Lui, care va călăuzi sufletul său. Dar dacă vezi un om care
păcătuieşte şi nu ţi-e milă de el, harul te părăseşte.
Ni s-a poruncit
să iubim, dar iubirii lui Hristos îi este milă de toţi oamenii, şi Duhul
Sfânt învaţă sufletul să împlinească poruncile lui Dumnezeu şi-i dă puterea să
facă binele.
Duhule Sfinte,
nu ne lăsa! Când eşti cu noi, sufletul simte prezenţa Ta şi îşi găseşte
fericirea în Dumnezeu, căci Tu îi dai să iubească cu înflăcărare pe
Dumnezeu.
Atât de mult
i-a iubit pe oameni Domnul, că i-a sfinţit prin Duhul Sfânt şi i-a făcut
asemenea Lui. Domnul e milostiv, iar Duhul Sfânt ne dă puterea de a fi
milostivi. Fraţilor, să ne smerim şi prin pocăinţă vom dobândi
o inimă plină de milă, şi atunci vom vedea slava Domnului, care se
face cunoscută sufletului şi minţii prin harul Duhului Sfânt.
“Cuviosul Siluan
Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în
traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis,
Sibiu,2001”
Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în
smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ţi pierde curajul pentru
aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obişnuieşte-te să tai gândurile
de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiţi şi nu le depărtezi de îndată, atunci
adu pocăinţă. Sileşte-te ca aceasta să ajungă o obişnuinţă. Sufletul are
obişnuinţe: cum s-a obişnuit, aşa va lucra apoi toată viaţa.
Omul bun are gânduri bune, omul rău are gânduri
rele; dar fiecare trebuie să înveţe să lupte cu gândurile şi din rele
să le facă bune. Acesta e semnul unui suflet experimentat. Vei întreba, poate:
Cum se face aceasta? În chipul următor: aşa cum omul viu simte când îi
este frig sau cald, aşa şi cel ce a cunoscut din experienţă pe Duhul
Sfânt simte când în sufletul lui este harul şi când se apropie duhurile
rele. Domnul dă sufletului înţelegere să cunoască venirea Lui, să-L
iubească şi să facă voia Lui. Tot aşa, sufletul cunoaşte şi gândurile care
vin de la vrăjmaşul nu după înfăţişarea lor din afară, ci după lucrarea
lor asupra sufletului. Aceasta se cunoaşte prin experienţă; dar pe cel ce n-are
experienţă vrăjmaşii îl amăgesc uşor.
Vrăjmaşii au căzut din mândrie şi, ca să ne atragă
şi pe noi, ne aduc gânduri de laudă. Şi dacă sufletul
primeşte laudele, harul îl părăseşte până când sufletul se va smeri. Şi
aşa, toată viaţa sa învaţă omul smerenia lui Hristos şi, până când nu o va fi
învăţat, sufletul nu cunoaşte odihna de la gânduri şi nu se poate ruga cu
mintea curată.
Cine vrea rugăciunea curată nu trebuie nicicum să cunoască
ştirile din gazete, nu trebuie să citească cărţi rele nici, împins de
curiozitate, să caute să ştie ceva despre viaţa altora. Toate acestea aduc în
minte gânduri necurate, şi atunci când omul vrea să le descurce şi
lămurească, ele se încurcă din ce în ce mai mult şi chinuie sufletul.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr.,
Editura Deisis, Sibiu,2001
