luni, 16 februarie 2015

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației privind procedura de înscriere la ora de religie (16 februarie 2015)

Asociația Părinți pentru Ora de Religie
Strada Sfânta Ecaterina, Nr. 2, Sector 4, București
www.oradereligie.ro, contact@oradereligie.ro
Sursahttp://www.oradereligie.ro/docs/apor-medu-16022015.pdf

Domnului Sorin Mihai Cîmpeanu,
Ministrul Educației și Cercetării Științifice
DOMNULE MINISTRU,

   Asociaţia Părinţi pentru ora de Religie este o organizație neguvernamentală a părinților interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor lor, educație care presupune, pe lângă latura morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă.    Membrii acestei asociații consideră că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate, susțin îmbunătățirea calității orei de Religie, precum și menținerea rolului și importanței acestei discipline de învățământ.
   După cum vă este cunoscut, în data de 23 ianuarie 2015, în Monitorul oficial partea I nr. 59/2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 669/2014 cu privire la prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, referitoare la modalitatea de retragere de la ora de Religie.
   Ținând cont de acțiunile și reacțiile agresive și fără bază legală a unor persoane care au ca scop diminuarea rolului educației religioase în școală, în interesul copiilor noștri vă solicităm să luați de urgență măsurile necesare pentru a ne putea înscrie copiii la ora de Religie. 
   În acest sens, pentru ducerea la îndeplinire a Deciziei nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României, solicităm următoarele:

1. formularele de înscriere la clasa pregătitoare, care vor fi completate de către părinți în perioada 23 februarie – 13 martie 2015, să cuprindă în conținutul lor o rubrică prin care părintele să poată alege disciplina Religie, potrivit cultului recunoscut căruia îi aparține;
2. tipizatele de înscriere într-o unitate de învățământ să cuprindă rubrica menționată la punctul 1; 
3. înscrierea să fie valabilă pentru perioada școlarizării în respectiva unitate de învățământ;
4. Ministerul Educației și Cercetării Științifice să realizeze o cerere tip de înscriere la ora de Religie, simplă și clară, care să fie pusă la dispoziția părinților de către școală.

   Vă reamintim, Domnule Ministru, că, în conformitate cu legislația existentă și Decizia nr. 669/2014 a Curții Constituționale, disciplina Religie este parte a trunchiului comun și se predă confesional. 
  Organizarea orei de Religie este obligatorie pentru Stat, iar Statului îi este interzis să adopte soluții legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filosofice ale părinților.
Cu deosebită considerație,
PREȘEDINTE,
Liana Stanciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu