marți, 30 octombrie 2012

26 octombrie 2012 – Hramul bisericii „Sfântul Dumitru” din Slobozia


26 octombrie 2012 – Hramul bisericii „Sfântul Dumitru” din Slobozia
 Sursa: http://www.sf-esc.ro/news.php

           Vineri, 26 octombrie 2012, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Dumitru” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa a mulțime de credincioși.
           Pentru cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul acestei biserici, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu şi prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului au fost aduse, încă din ziua de joi, 24 octombrie, moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
          Credincioşii au simţit bucuria comuniunii cu Sfinţii şi au înălţat rugăciuni înaintea raclelor cu sfintele moaşte pentru sănătate şi mântuire, iar slujitorii în frunte cu Chiriarhul locului s-au rugat la Sfânta Liturghie.
         În cuvântul Său, Preasfințitul Chiriarh a vorbit despre exemplul de credință jertfelnică pe care ni-l dă Sfântul mare Mucenic Dimitrie, despre mărturisirea credinței autentice în lumea secularizantă de azi. A mulțumit Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru binecuvântarea de a trimite și anul acesta moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa și Coralei „Armonia” pentru înălţătoarele cântări de la Sfânta Liturghie.
         I-a felicitat pe preoții slujitori și membrii comunității parohiale pentru frumoasă lucrare pastorală și socială a parohiei.
         După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori, miluitori şi binefăcători ai acestei sfinte biserici. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu