Crearea lumii vazute

Crearea lumii vazute

1. REFERATUL BIBLIC DESPRE CREAȚIE (Cartea Facerii)

La început (întru început) a făcut (a creat) Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol (nevăzut și netocmit). Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (1:1,2)
Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu lumina că este bună, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi (una zi) (1:3-5)

Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua (1:6-8)

Şi a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" Şi a fost aşa. Și s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia (1:9-13)

Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra (1:14-19)

Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor, şi păsările să se înmulţească pe pământ!" Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea (1:20-23)

Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea (1:24-31)

Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială (2:1-3)

2. CÂTEVA EXPLICAȚII

a) Lumea văzută a fost creată de Dumnezeu din nimic (a creat, nu a făcut – Dumnezeu este Creator, nu Demiurg); cuvântul bara – a crea din nimic – apare doar în prima zi, în celelalte apar cuvintele a face și a zidi.

b) Cuvintele "La început a creat Dumnezeu cerul şi pământul" arată că lumea materială, ca și cea spirituală, a fost creată, deci a luat ființă în timp (cuvântul "la început" arată primul contact, prima unire a lui Dumnezeu Cel veșnic cu timpul). Mai corect: Întru început a creat – adică întru Hristos, Alfa și Omega, începutul și sfârșitul.

c) Pământul (lumea materială) era netocmit și gol (nevăzut și netocmit -– nevăzut, pentru că era acoperit de ape). Materia primă din care s-au format toate cele văzute era la început lipsită de formă, în ea se cuprindeau, amestecate și nedeterminate, toate elementele, ca într-o mare sau într-un abis întunecat. Catolicii vorbesc despre două lucrări mari:

1) creatio prima a materiei informe, deci creația propriu-zisă (opus creationis);

2) creatio secunda sau organizarea lumii, în care se deosebesc iar două etape: despărțirea elementelor în primele trei zile, mai puțin apariția vegetației (opus distinctionis) și apoi înfrumusețarea și împodobirea universului (opus ornatus). După unii teologi ortodocși însă, nu putem vorbi de o materie informă, căci forma universului este dată în materie odată cu aducerea ei la existență. De altfel, sfinții Atanasie cel Mare și Maxim Mărturisitorul vorbesc despre o raționalitate a creației, care constituie structura spirituală și logică a întregului univers (nu materia precede spiritul, ci forma materiei este implicată în spirit). Așadar, după acei teologi ortodocși, evoluția în creație (de la simplu la complex, de la anorganic la organic, de la regnul vegetal la cel animal) ar fi putut fi dirijată de Dumnezeu din interiorul creației, prin acea raționalitate a materiei. Teoria catolică, în care forma rămâne exterioară materiei, duce la ideea unui Dumnezeu total transcendent, izolat de lumea imanentă. Numai structura interioară a universului, raționalitatea lui, constituie puntea dinamică de legătură între Dumnezeu și oameni. Pe lângă evoluționismul materialist, care exclude ideea unui Dumnezeu creator, s-a încercat construirea unui evoluționism teist, care consideră că evoluția speciilor este un fapt real, dar ea nu s-a produs la întâmplare, ci ar fi fost condusă de Dumnezeu, pe perioada unor ere geologice. Dar asta ar însemna că moartea în natură ar fi existat înainte de păcatul lui Adam, iar Adam, deși este primul om, ar fi descins din niște părinți animali. O altă teorie este cea a creaționismului științific, care deși nu își propune să demonstreze existența Creatorului, prin rezultatele sale bazate pe genetică, biofizică, biochimie, teoria probabilităților și teoria informației, arată că este imposibil ca vietățile să apară prin fenomene întâmplătoare din materie nevie, și este imposibil să evolueze pe cale naturală. Gradația în realizarea creației corespunde firii lucrurilor și este necesară în ordinea acestora, fiecare regn și specie apărând ca mijloc de existență și condiție pentru cele imediat superioare, cel mineral pentru cel vegetal, cel vegetal pentru cel animal, și toate pentru om. O specie superioară presupune pe toate cele inferioare ei. Aceasta nu înseamnă însă că speciile superioare au evoluat din cele inferioare.

d) Purtarea Duhului lui Dumnezeu pe deasupra apelor este o icoană prin care se exprimă acțiunea creatoare a Duhului Sfânt, dătătorul de viață, acțiune care ne arată că elementele lumii create la început n-au fost lăsate să se dezvolte de la sine, ci s-au aflat în permanentă legătură cu puterea și voința lui Dumnezeu.

e) Să se facă lumină – prima lumină s-a făcut la cuvântul lui Dumnezeu în afara oricărei surse de lumină, apoi alternanța luminii și întunericului a fost făcută de Dumnezeu pentru a da o măsură a timpului care a început să curgă. "Acum, după ce a fost făcut soarele, este zi când văzduhul este luminat de soare. Atunci, la început, se făcea zi și urma noapte atunci când se revărsa lumina aceea care a fost făcută la început, și când iarăși se retrăgea, potrivit măsurii rânduite de Dumnezeu" (Omilii la Hexaimeron, Sf. Vasile cel Mare). "Astfel că prima poruncă învață natura ce are de făcut în cursul timpurilor" – totdeauna când a creat, Dumnezeu a dat și un model pentru viitor.

f) Una zi – facerea unității de timp numită zi a avut loc o singură dată, celelalte o repetă pe prima. Durata unei zile a creației nu trebuie să fie neapărat cea a unei ere geologice (ca în evoluționismul teist), pentru că Dumnezeu atunci lucra în mod minunat, fără a se folosi de legile pe care le va pune în creația Sa. Cuvintele psalmului 89, "O mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut" nu se referă la timpul din creație, ci la legătura lui Dumnezeu cu timpul asociat creației, nu în sensul că la Dumnezeu timpul trece altfel, ci în sensul că Dumnezeu este cu totul în afara timpului nostru.

g) "Pentru că unii socotesc că soarele este cauza celor ce răsar din pământ, Dumnezeu a dat pământului această podoabă înainte de facerea soarelui, ca să înceteze cei rătăciți să se mai închine soarelui, ca unuia care ar fi cauza vieții" (Omilii la Hexaimeron, Sf. Vasile cel Mare). La început plantele au apărut fără să existe semințe. Duhul Sfânt a însămânțat pământul direct cu "sufletul" plantei (puterea vitală care le ridică și le întreține un trup viu), iar după apariția plantelor, Dumnezeu a poruncit ca ele să facă "sămânță după fel și asemănare" – înmulțirea viitoare în cadrul aceleiași specii. "Astfel că prima poruncă învață natura ce are de făcut în cursul timpurilor" (Sf. Vasile cel Mare). Același lucru se va întâmpla și în regnul animal.

h) Odihna lui Dumnezeu după creație nu înseamnă o totală încetare a activității lui Dumnezeu, pentru că El continuă să lucreze purtând de grijă lumii Sale; este vorba doar de faptul că planul Său cu privire la creație s-a împlinit întru totul, și Dumnezeu nu mai creează nimic nou.

i) Un aspect specific al învățăturii creștine este perfecțiunea lumii create. Sfânta Scriptură învață că, după ce a fost încheiată creația, toate erau bune foarte, într-o ordine și o armonie care dădeau mărturie despre puterea și bunătatea Creatorului: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria (Psalmul 18).
Sfântul Vasile cel Mare, Lactanțiu și alți părinți bisericești subliniază faptul că lumea a fost făcută pentru om, iar omul pentru Dumnezeu. Astfel, omul nu poate fi conceput în afara naturii sau universului, dar nici natura sau universul nu pot fi înțelese fără om. Motivul creării lumii este bunătatea lui Dumnezeu, căci "Binele, prin însuși faptul că există ca bine ființial, întinde bunătatea sa la toate cele ce sunt" (Dionisie Areopagitul). Întreaga natură este destinată slavei de care vor fi părtași oamenii în împărăția lui Dumnezeu (Romani 8).