4.Forme de organizare a educatiei religioase

4.Forme de organizare a educatiei religioase

4.1. Lectia de religie. Tipuri de lectie.

Lecția de religie e principala formă de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice şi de educaţie religios-morală. Ea vizează realizarea unor obiective instructiv-educative, are un conţinut bine definit, o anumită structură şi un timp determinat de desfăşurare, presupune utilizarea unor strategii didactice, a unor sisteme metodologice (metode şi procedee didactice) şi resurse materiale (instrumente de lucru: Sfânta Scriptură, manuale, cărţi cu conţinut religios ş.a., şi mijloace de învăţământ: icoane, vase liturgice, aparatură audio-video).

Lecţia-definită ca "activitate comună a învăţătorului/profesorului cu elevii unei clase, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative determinate, în cadrul căreia învăţătorul/profesorul asigură predarea unui conţinut, organizează şi dirijează activitatea de învăţare a elevilor".

a)Lecția mixtă urmăreşte realizarea aproximativ în aceeaşi măsură a mai multor sarcini didactice (comunicare, sistematizare, fixare, verificare). Etape:

1. moment organizatoric

2. verificarea cunoștințelor din lecția precedentă

3. pregătirea pentru lecția nouă

4. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse

5. comunicarea noilor cunoștințe

6. fixarea noilor cunoștințe

7. aprecierea, asocierea, generalizarea

8. evaluarea

9. activitatea suplimentară

10. încheierea

b) Lecția de transmitere și însușire de noi cunoștințe se foloseşte cu precădere când profesorul are de transmis un volum mai mare de cunoştinţe şi de o complexitate mai ridicată. Etape:

1. moment organizatoric;

2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;

3. transmiterea noilor cunoștințe;

4. fixarea noilor cunoștințe;

5. aprecierea, asocierea, generalizarea;

6. activitatea suplimentară;

7. încheierea.

c) Lecția de formare a deprinderilor: formarea unor deprinderi intelectuale și practice. Specifică - ponderea însemnată pe care o ocupă activitatea independentă a elevilor, consacrată efectuării de exerciţii, teme, lucrări practice. Etape:

1. moment organizatoric;

2. anunțarea titlului lecției noi și prezentarea obiectivelor propuse;

3. actualizarea unor cunoștințe;

4. efectuarea activității intelectuale și/sau practice;

5. analiza, aprecierea modului de formare a deprinderii;

6. activitatea suplimentară;

7. încheierea.

d) Lecția de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor: Lecția de recapitulare se realizează la sfârșitul unui capitol, unui semestru sau unui an școlar. Obiectiv - fixarea şi consolidarea cunoştinţelor prin stabilirea unor corelaţii între cunoştinţele unui capitol sau ale mai multor capitole. Etape:

1. moment organizatoric;

2. anunțarea titlurilor lecțiilor ce urmează a fi recapitulate și prezentarea obiectivelor propuse;

3. recapitularea, sistematizarea și sinteza cunoștințelor;

4. aprecierea, asocierea, generalizarea;

5. concluziile;

6. activitatea suplimentară;

7. încheierea.

e) Lecția de verificare și evaluare a cunoștințelor: Scopul fundamental -  controlul şi evaluare a randamentului şcolar, respectiv a cantităţii şi calităţii însuşite, a dezvoltării psihice, a formării priceperilor şi deprinderilor. Verificarea-chestionare orală, prin teme scrise, prin lecţii destinate analizei lucrărilor scrise, prin lecţii de verificare şi apreciere, prin lucrări practice etc. Etape:

1. moment organizatoric;

2. prezentarea obiectivelor de evaluare;

3. verificarea cunoștințelor elevilor;

4. aprecierea rezultatelor, concluzii;

5. activitatea suplimentară;

6. încheierea.

4.2.Proiectarea calendaristica si proiectarea lectiei de religie. Schita lectiei. Obiectivele operationale si contextualizarea lor.

Proiectarea didactică reprezintă procesul deliberativ de fixare mentală a etapelor ce vor fi parcurse în realizarea educaţiei religioase.

Proiectarea globală-perioadă mai mare de instruire: semestru sau an de studii.

Proiectarea eşalonată-elaborarea programelor de instruire specifice unei lecţii aplicabile la o anumită clasă de elevi.

Documentul orientativ în realizarea acestei operaţii este programa şcolară.

Planificarea anuală şi semestială: lecturarea programei şcolare; planificarea calendaristică (anuală şi semestială); proiectarea secvenţională (a unităţilor de învăţare sau a lecţiilor).

Unitate de învăţare -  structură didactică deschisă şi flexibilă, caracteristici: determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor obiective de referinţă; este unitară din punct de vedere tematic; se desfăşoară în mod sistematic şi continuu într-o perioadă de timp; se finalizează prin evaluare.

Planificarea calendaristică anuală - document şcolar alcătuit de profesor pe baza programei şcolare şi cuprinde: tema, numărul total (anual) de ore repartizate obiectului la clasa respectivă, împărţirea acestor ore pe semestre şi repartizarea lor în ore de predare-învăţare, ore de evaluare şi ore la dispoziţia profesorului.

Planificarea calendaristică semestrială - document şcolar alcătuit de profesor pe baza programei şcolare, prin împărţirea pe unităţi de conţinut (lecţii) a conţinutului învăţării repartizat într-un semestru, eşalonat pe ore şi săptămâni. Poate cuprinde şi obiectivele de referinţă, metodele şi mijloacele de învăţământ, modurile de evaluare folosite.

Planificările calendaristice pentru perioada de evaluare se întocmesc înaintea perioadelor de evaluare din fiecare semestru şi conţin obiectivele de referinţă, conţinutul evaluării şi modurile de evaluare.

Proiectarea didactică.

Proiectarea secvenţelor de instruire (a lecţiilor), să fie observate următoarele elemente:

a) cunoaştera temeinică a personalităţii elevilor; nivelul lor de pregătire; starea moral duhovnicească a elevilor; stilul lor de învăţare; valorificarea experienţei practice şi personale a elevilor;

b) structurarea conţinutului didactic astfel încât să sprijine înţelegerea, interesul şi motivaţia;

c) utilizarea unor mijloace de învăţământ adecvate;

d) realizarea unei evaluări permanente a modului în care elevii îşi însuşesc noile cunoştinţe şi competenţe.

În cadrul proiectării unei lecţii, se recomandă a fi urmărite unele aspecte esenţiale:

a) ce cunoştinţe urmează a fi învăţate?

b) de ce este necesară învăţarea lor?

c) cum se va realiza învăţarea?

d) învăţarea noilor cunoştinţe;

e) când şi cum vor putea si aplicate cunoştinţele învăţate?

Proiectarea didactică a unei lecţii consta în punerea în relaţie a obiectivelor, a conţinutului învăţării şi a strategiei didactice în vederea anticipării desfăşurării procesului instructiv educativ.

Proiectarea didactica răspunde la patru întrebări: ce voi face?, cu ce voi face?, cum voi face? și cum voi şti dacă ceea ce trebuia făcut, a fost făcut?

a) Proiectul didactic: plan anticipativ al modului de desfăşurare a lecţiei.

I.Date generale:Data;Clasa;Disciplina:Religie;Subiectul (titlul lecţiei);Tipul lecţiei;Obiective operaţionale;Obiective formativ-educative; -Strategia didactică: mijloacele de învăţământ folosite la lecţie; metodele de învăţământ utilizate la lecţie; formele de organizare a clasei (frontal, analiză în grupuri mici, lectura individuală, citirea pe roluri, cântarea în comun etc.);Bibliografia folosită la lecţie;

II. Desfăşurarea lecţiei-forme: forma desfăşurată (se trec una sub cealaltă etapele lecţiei şi se specifică activitatea profesorului şi a elevului pentru fiecare etapă în parte) sau forma tabelară:structuri:

a) - Etapele lecţiei; - Activitatea profesorului; - Activitatea elevului; - Obiectivele operaţionale; - Metodele şi mijloacele utilizate în lecţie;

b) - Etapele lecţiei; - Obiectivele operaţionale; - Elemente de conținut; - Strategia didactică: metode, mijloace și forme de organizare a clasei; - Instrumente de evaluare a rezultatelor.

b) Schiţa de lecţie: După definitivat-proiectul didactic redus (schiţa de lecţie).

I. Datele generale: -Data; Clasa; Disciplina:Religie;Subiectul(titlul lecţiei); Tipul lecţiei; Durata lecţiei; Obiective operaţionale;Obiective formativ-educative;Strategia didactică: mijloacele de învățământ; metodele de învățământ; formele de organizare a clasei; -Bibliografia

II. Se vor prezenta pe scurt punctele esenţiale în desfăşurarea lecţiei, în funcţie de tipul lecţiei, precizându-se eventualele trimiteri bibliografice în afara manualului şi modalităţi de evaluare a cunoştinţelor. Această schiţă poate fi organizată şi mintal, doar cu notarea elementelor de sprijin strict necesare (bibliografia, citatele, datele concrete despre activitatea suplimentară, conţinutul testelor docimologice).

c) Autoanaliza de a fost inspectat, apoi analiza lecţiei. Autoanaliza are trei părți:

®      introducere (motivează tipul de lecție ales, prezintă obiectivele propuse, metodele și mijloacele utilizate pentru atingerea obiectivelor);

®      analiza etapelor lecției (prezintă modul în care a respectat succesiunea etapelor și cerințele acestora);

®      încheiere (trage concluziile referitoare la reușita lecției, din punctul lui de vedere).

Analiza lecţiei- cel care inspectează, urmată de concluzii şi recomandări. 

PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

A. PROIECTAREA DIDACTICĂ

I. Stabilirea obiectivelor
1. Obiective operaționale
2. Obiective formativ-educative
3. Sarcina didactică dominantă a lecției
         II. Analiza resurselor
1. Conținutul materiei de învățământ
2. Resursele psihologice ale clasei
3. Mijloacele de învățământ
         III. Strategia didactică
1. Sistemul metodologic
a) Metode alese după obiective (operaționale, formativ-educative), sarcina dominantă a lecției, resurse, competența profesorului, unitatea metodă-conținut
b) Procedee
c) Tehnici
2. Mijloacele de învățământ
3. Organizarea elevilor
      IV. Elaborarea proiectului didactic

B. REALIZAREA PROPRIU-ZISĂ A LECȚIEI

C. EVALUAREA LECȚIEI

D. REGLAREA SAU AMELIORAREA

 

IV.2. Obiectivele operationale si contextualizarea lor

Obiectivele operaționale sunt enunţuri cu caracter finalist, concret, urmărite în cursul unei activităţi didactice. Aceste obiective sunt transpuse în termeni de acţiuni sau manifestări observabile, prin folosirea verbelor la conjunctiv (să ...).

Precizarea obiectivelor se face utilizând un singur verb şi corespunde unuia dintre domeniile:

Þ      cognitiv (a clasifica, a defini, a preciza, a enumera, a identifica, a explica, a argumenta, a demonstra, a găsi, a corela, a deduce, a raporta, a ilustra, a localiza, a nota, a detalia, a alege, a selecta, a expune etc),

Þ      afectiv (a aplica, a fi de acord, a avea curiozitatea, a compara etc.),

Þ      voliţional (a intenţiona etc).

În elaborarea şi formularea obiectivelor operaţionale - etape:

1. precizarea sarcinii de învăţare;

2. precizarea condiţiei de realizare a sarcinii de învăţare;

3. precizarea performanţei minim-acceptabile, a criteriului de succes sau a modului de evaluare.

Condiţiile operaţionalizării obiectivelor sunt:

®      să se refere la activitatea elevilor;

®      să precizeze şi să descrie sarcina de învăţare;

®      să se concentreze pe procese, acţiuni, acte;

®      să conţină o singură sarcină de învăţare;

®      să fie accesibile elevilor;

®      să fie formulate sintetic;

®      să fie grupate logic, în jurul unităţii tematice a lecţiei;

®      să specifice condiţia de realizare, în contextul căreia elevii vor efectua acţiuni şi vor dovedi că au ajuns la schimbarea preconizată;

®      să fie precizate facilităţile sau restricţiile: "folosind...", "având la dispoziţie...", "fără a...";

®      să conţină criteriile de evaluare şi nivele diferite de performantă.

Utilizarea obiectivelor operaţionale prezintă avantaje:

V  profesorul poate conduce lecţia în mod logic, eliminând echivocul obiectivelor generale;

V  prin faptul că sunt concrete, obiectivele operaționale determină o comunicare facilă şi precisă între profesor şi elevi;

V   întrucât sunt prezentate la începutul orei, determină la profesor o rigurozitate în respectarea lor, iar la elevi motivaţia învăţării;

V  sunt un criteriu în alegerea metodelor de învăţământ utilizate în lecţie, iar îndeplinirea lor este un criteriu în reuşita lecţiei;

V  în ce priveşte evaluarea, obiectivele operaţionale asigură criterii concrete de apreciere şi asigură feed-back-ul – conexiunea inversă), dar și dezavantaje (nu toate efectele educaţiei sunt observabile şi măsurabile imediat, de exemplu formarea unor deprinderi de comportament moral;

V  nu pot fi modelate şi măsurate atitudini de complexitate superioară, cum ar fi atitudinile, trăirile, independenţa gândirii).

 În predarea religiei un rol deosebit de important îl au obiectivele formativ-educative - evidenţiază finalităţile educaţiei religioase în ceea ce priveşte comportamentul elevilor în viaţa de creştin. se va preciza o singură schimbare de comportament.  privesc latura afectivă şi voliţională a personalităţii elevilor.

IV.3. Forme de activitate extrascolară specifice educatiei religioase si proiectarea acestora: 

1. Cateheza – a învăța prin viu grai – activitatea de inițiere în învățătura și viața Bisericii.

Structura unei cateheze cuprinde următoarele etape:

1.        ascultarea catehezei anterioare,

2.        introducerea,

3.        anunţarea,

4.        tratarea,

5.        intuiţia,

6.        reproducerea,

7.        aprecierea,

8.        asocierea,

9.        generalizarea,

10.     aplicarea în viaţă

11.     încheierea

2. Serbarea religioasă. Manifestările cultural-religioase antrenează un număr mare de elevi. (serbările şcolare, concursurile, conferinţele religioase, întâlniri cu mari duhovnici, vizionările de filme cu subiect religios, expoziţiile de icoane şi alte obiecte de artă religioasă. În cadrul serbărilor religioase se pot prezenta scenete religioase, colinde, etc.)

Etapele proiectării pentru interpretarea unor scenete religioase:

1.        alegerea scenetei și prezentarea în fața elevilor;

2.        împărțirea rolurilor ținând cont de opțiunile și talentul elevilor;

3.        învățarea textelor (acasă) și a cântecelor (la cerc);

4.        repetarea scenetei;

5.        realizarea decorului și prezentarea scenetei în serbarea școlară sau cu alte prilejuri.

3. Vizitele și pelerinajele: Vizitele și excursiile la biserici și mănăstiri oferă elevilor nu numai momente de relaxare, ci şi posibilitatea dobîndirii sau aprofundării cunoştinţelor religioase. Tipuri de vizite şi excursii:

a) vizite şi excursii introductive -a pregăti pe elevi pentru înţelegerea cunoştinţelor ce urmează să fie predate, elevii fiind orientaţi să urmărească aspectele legate de viaţa personalităţilor religioase, să asculte sfaturile preoţilor duhovnici, să achiziţioneze material intuitiv, precum icoane, vederi, casete, care poate fi folosit în lecțiile de religie;

b) vizite şi excursii organizate în vederea comunicării de cunoştinţe - se realizează în vederea însușirii unor cunoștințe referitoare la locașul de cult, la viața unor sfinți, a unor personalități bisericești;

c) vizite şi excursii de consolidare şi fixare a cunoştințelor - se organizează la sfârşitul unui capitol sau al unei teme şi prezintă avantajul că elevii au deja multe informaţii, ştiind ce să urmărească şi încercând să afle mai multe amănunte.

Pelerinajele sunt călătorii făcute în scop religios, către destinații naționale sau internaționale. Ierusalimul, Constantinopolul, Muntele Athos, etc.

4. Expozițiile: În cadrul manifestărilor cultural-religioase se pot organiza expoziții cu lucrări ale elevilor. În vederea realizării acestor expoziții etape:

1.        prezentarea unor lucrări în vederea dezvoltării interesului elevilor spre arta religioasă;

2.        dezvoltarea convingerii că, pentru a realiza lucruri de artă religioasă, elevii trebuie să ducă o viață religioasă autentică;

3.        prezentarea etapelor executării lucrării;

4.        distribuirea materialelor necesare executării lucrărilor;

5.        executarea lucrării sub îndrumarea profesorului, în cadrul cercului de religie;

6.        analiza lucrărilor și expunerea lor.

5. Cercul de religie este o activitate suplimentară, în interdependenţă cu activitatea de la clasă: lecţia este suportul pe care se sprijină activitatea de la cerc, iar cercul îmbunătăţeşte calitatea educaţiei religioase