miercuri, 17 ianuarie 2018

Rectorul UBB, acad. Ioan Aurel Pop: Demonizarea lumii bizantine și balcanice are aceeași finalitate, de a ne abate de la soarta noastră de punte între Est și Vest. Necultivarea memoriei ne transformă în infirmi

Rectorul UBB denunță „campaniile de denigrare” a școlii și Bisericii: Conduc în aceeași direcție, de repudiere a valorilor culturale. Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale”

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Rectorul-UBB-denunta-%E2%80%9Ecampaniile-de-denigrare-a-scolii-si-Bisericii-Conduc-in-aceeasi-directie-de-repudiere-a-valorilor-culturale.-Mintile-tinere-se-dezorienteaza-complet-cand-afla-ca-universitatile-sunt-o-%E2%80%9Einventie-tocmai-a-%E2%80%9Ebarbariei-medievale-148752


15 ianuarie este Ziua Eminescu și Ziua Culturii Naționale. Cu această ocazie, Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj a susținut un cuvântîn sesiunea Academiei Române dedicate acestei ocazii.

În discursul său, profesorul Pop a abordat și o temă foarte prezentă în opinia publică în ultimii ani: propaganda despre „înapoierea” Bisericii și faptul că religia ar fi incompatibilă cu educația. Academicianul a arătat că demonizarea „Evului Mediu” este una care nu se susține.

Ioan-Aurel Pop a spus că există campanii împotriva școlii și a Bisericii care urmăresc de-culturalizarea oamenilor.

„Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime[..].

În aceste condiții, cum să mai îndrăznești să întrebi ceva despre lipsa de informații din manuale privind umanismul românesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienăchiță Văcărescu și Sadoveanu, Coșbuc și Goga și chiar Topârceanu și Minulescu? Ți se sugerează ori ți se spune clar – după punerea unor asemenea întrebări – că ești depășit de vreme, bătrân, nostalgic sau, mai rău, naționalist și xenofob. Prin astfel de concepții ale noilor „propagandiști”, tinerii ajung la un nivel minim de cunoștințe de cultură generală și de cultură națională, nivel care nu-i ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma și te cred dacă le spui că Michelangelo a făcut Capela Sixtină la 1300, animat de concepții iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educației, ne trezim cu promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi. Campaniile de denigrare a educației (școlii) și a instituției bisericești conduc în aceeași direcție de repudiere a valorilor culturale”, a afirmat ieri, rectorul Universității clujene.



Rectorul UBB, acad. Ioan Aurel Pop: Demonizarea lumii bizantine și balcanice are aceeași finalitate, de a ne abate de la soarta noastră de punte între Est și Vest. Necultivarea memoriei ne transformă în infirmi

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Rectorul-UBB-acad.-Ioan-Aurel-Pop-Demonizarea-lumii-bizantine-si-balcanice-are-aceeasi-finalitate-de-a-ne-abate-de-la-soarta-noastra-de-punte-intre-Est-si-Vest.-Necultivarea-memoriei-ne-transforma-in-infirmi-136501

Academicianul Ioan Aurel Pop susține că „niciodată nu au fost atâtea „reforme” succesive în timp foarte scurt, atâtea experimente, atâtea schimbări rapide, atâtea modificări de planuri de învăță­mânt și de programe școlare, atâtea experimente de manuale (alternative sau nu), fără nici o noimă și, mai ales, fără un lucru elementar: recurgerea la înnoiri numai după ce „vechile înnoiri” - de-acum un an, doi, trei - și-au produs urmările, bune sau rele”. 

Într-un interviu acordat ziarului Lumina al Patriarhiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop spune că inovațiile aduse nu au ținut cont de vreun feedback.

„Școala are datoria să găsească cele mai bune căi ca să-l învețe pe elev să știe din toate materiile, spre a putea răspunde provocărilor vieții, dar nu trebuie lăsată singură în această uriașă întreprindere”, a afirmat el.

Nu mai există un model de educație românesc, așa cum era pe timpul lui AI Cuza sau Spiru Haret, consideră rectorul Universității Babeș-Bolyai. Ioan Aurel Pop spune că tinerii trebuie educați în spiritul omeniei, pentru că slujirea umanității nu se poate face fără particular.

„Școala, după părerea mea, trebuie să urmeze, să respecte câteva principii simple: să-i școlarizeze pe toți copiii și să prevină abandonul școlar (un om needucat este ca o trestie în vânt, nu poate lua decizii bune singur și își pierde esența umană); să facă școala plăcută și atractivă („să te duci de drag la școală”, ca „să te porți la-învățătură”); să aibă planuri de învățământ fixe și clare, dar programe flexibile, adaptabile noului; să respecte specificul fiecărei discipline; să aștepte ca fiecare reformă să-și producă efectele și numai după aceasta să ia măsuri de adaptare, de ajustare, de schimbare a ceea ce nu a mers. Identitatea tinerilor este, în primul rând, una umană, prin urmare, elevii trebuie educați întru umanitate, mai pe românește, întru omenie, pornind de la clasicismul greco-latin, de la creștinism, de la morală în general, de la principiile adevărului și ale dreptății, făcute spre binele ființei umane. Căci adevărul și dreptatea, fără bine, se rigidizează și mor. Dar slujirea omenirii în general nu se poate face fără particular, fără prețuirea comunității în care ne-am născut. Iar această comunitate se cheamă patrie (de la latinescul pater, adică tată), se cheamă limbă maternă (de la latinescul mater,adică mamă), se cheamă credință, fel de a privi lumea, tradiție, datină („Doamnă, datina străbună e mai mult decât o lege”, zice Vlaicu-Vodă, răspunzând doamnei Clara, mama sa vitregă, vezi Alexandru Davila), se cheamă succesiune deal-vale sau alternanță între spațiul cosmic și cel teluric, se cheamă doină, și dor, și câte altele! Cu alte cuvinte, dacă avem identitate națională este ușor și natural să avem și una universală autentică, adică dacă avem generozitatea necesară ca să iubim copacul, vom putea iubi sincer și pădurea, altminteri… Tinerii trebuie educați întru acele valori care au putut duce țara și omenirea mai departe, nu numai întru tehnici de viețuire”, spune I.A.Pop.

Profesorul face o altă afirmație interesantă, arătând că demonizarea lumii bizantine și a balcanismului este nocivă. Rectorul UBB susține cu tărie că o comunitate dezorientată este ușor de învins.

„Aceste mesaje negative și pseudovalori sunt colportate pe internet, fiindcă receptorii, în mare parte, nu mai verifică, nu mai măsoară, nu mai compară, ca să judece cu mintea lor și ca să poată lua decizii.Chiar și combaterea latinității și a stirpei noastre occidentale, a valorilor occidentale - care ne-au ajutat să intrăm în modernitate și să ne sincronizăm cu lumea devenită model universal -, face parte din aceeași strategie. În plus, demonizarea lumii bizantine și balcanice are aceeași finalitate, de a ne abate de la soarta noastră de punte între Est și Vest, de regiune de interferență, de sinteză cu un potențial de model pentru Europa viitorului. Cel mai ușor de dominat și chiar de anihilat este comunitatea fără personalitate, comunitatea dezorientată, comunitatea fără repere clare. De aceea, suntem ba daci, ba cumani, ba romi, ba nimic. Un popor cu simțul istoriei și al misiunii sale pe pământ nu poate fi abătut ușor, fiindcă idealurile bune conferă o forță de neînvins”, a continuat academicianul. 

Profesorul afirmă că nu trebuie exagerat în privința memorării, dar nici nu trebuie necultivată această trăsătură a rațiunii umane.

„La examenul de bacalaureat, nu se mai dau texte din „clasicii cei prăfuiți” - adevărate modele de stil și artă literară (vorba lui Tudor Vianu) -, ci texte sportive, diatribe jurnalistice, cronici politice, buletine meteo. Versuri nu mai învață nimeni pe de rost, ca să nu tulburăm mintea elevilor, cărora li se spune că memorarea mecanică este periculoasă. Așa este, dacă se exagerează cu acest gen de memorări, numai că necultivarea memoriei ne transformă în infirmi. Gândiți-vă ce soartă are un om fără memorie! El ajunge caz patologic și trebuie izolat de lume. La fel pățesc și comunitățile care nu-și cunosc memoria colectivă, adică trecutul lor sau experiența lor de viață, ajung infirme și vulnerabile. Limba și literatura română sunt parte a identității noastre de români. Mai mult, eu cred că cea mai mare creație spirituală a românilor este limba română, în care, de secole, s-au elaborat opere nemuritoare. Oare este cazul să le dăm uitării? Decât șase ore de jocuri pe calculator, oare nu ar fi mai profitabil, pentru noi și pentru omenire, să destinăm măcar trei din ele citirii unui roman sau unei cărți de istorie?”, s-a întrebat Ioan Aurel Pop.
  • Interviul integral este disponibil AICI.

Rectorul celei mai mari Universități din țară vorbește despre „forțe mai puternice decât ne putem închipui”, care promovează ignoranța și violența, pentru crearea de „marionete ușor de manipulat”

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-social/Rectorul-UBB-acad.-Ioan-Aurel-Pop-Demonizarea-lumii-bizantine-si-balcanice-are-aceeasi-finalitate-de-a-ne-abate-de-la-soarta-noastra-de-punte-intre-Est-si-Vest.-Necultivarea-memoriei-ne-transforma-in-infirmi-136052
Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, a vorbit despre importanța istoriei și a cunoașterii ei, la Congresul Istoricilor Români, eveniment găzduit chiar de Instituția de învățământ ardeleană în aceste zile.

În cuvântul său, cărturarul a insistat asupra faptului că ignorarea cunoașterii trecutului este un act cu consecințe catastrofale.

„Noi numim printr-o convenție viața oamenilor de odinioară trecut. De fapt, trecutul a fost, pentru cei care l-au trăit, viață intensă prezentă. Până la urmă, toată viața oamenilor devine trecut, orice am face noi și oricum am încerca să ocolim acest curs. Prezentul durează o clipă și apoi devine trecut, viitorul este mereu incert, dar ajunge și el prezent și apoi trecut, astfel încât, iremediabil și reversibil, dimensiunea cea mai lungă și mai certă la care avem acces (limitat, e drept) este trecutul. Ca urmare, dragostea pentru trecut înseamnă dragoste de viață, iar cunoașterea trecutului este cunoașterea vieții. Aceasta nu înseamnă deloc – cum observa demult o Doamnă a spiritului universal, Marguerite Yourcenar – că trecutul este o vârstă de aur. Nu, fiind viață, trecutul poate să fie frumos și sublim, urât și rușinos sau, pur și simplu, oarecare. A-l cunoaște este o necesitate, iar a-l ignora poate deveni o catastrofă”, a spus Pop.

Rectorul UBB afirmă că trendul contemporan este unul de ignorare a trecutului, iar acest lucru este cauzat de forțe care promovează ideea că memoria este inutilă.

„Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale. Motivele sunt multe, de la graba planetei de a se autodistruge prin poluare, dezechilibre, catastrofe naturale etc. până globalizarea prost înțeleasă și de la ideea că memoria este inutilă până la superficialitate, ignoranță, trivialitate, violență, toate cultivate de forțe mult mai puternice decât ne putem noi închipui. Astăzi de tinde înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare” („educație pentru drepturile copilului”, „educație antreprenorială”, „educație sexuală”, „educație rutieră”, „educație juridică” etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare”, a susținut istoricul.

Ioan Aurel Pop afirmă că rezultatul superficializării și politicilor care promovează ignoranța este apariția de mecanisme umane, de oameni lipsiți de cultură generală și de orizont, care alcătuiesc așa-numita generație facebook.

„Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS”, generația căutătorilor de pokemoni sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate... Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că „somnul rațiunii naște monștri”. Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat”, a continuat profesorul universitar.

Acesta mai afirmă că oricine se poate pronunța despre trecut, dar singurii care pot cerceta în cunoștință de cauză sunt istoricii. 

„Pentru remedierea răului, până se mai poate, trebuie, între altele, ca istoria să rămână o formă de cunoaștere apreciată, respectată și prețuită și, în primul rând, studiată. De aceea, istoria trebuie să aibă, ca disciplină școlară, la toate clasele și profilurile, cel puțin câte două ore pe săptămână. Cei care sunt datori să facă cercetarea trecutului sunt istoricii, singurii care au capacitatea să ajungă la izvoare, să extragă din ele adevărul (parțial) și să-l explice publicului. Amatorii de istorie – ingineri, medici, artiști etc. – să fie liberi să se pronunțe despre trecut, să scrie despre trecut, dar să-și recunoască amatorismul, să precizeze caracterul de eseu, de povestire, de impresie al produselor lor. Nici eu, ca istoric, dacă scriu despre medicină sau despre chimie, nu mă pot da drept medic ori chimist! Credibilitatea unui domeniu o asigură exclusiv specialiștii, cei care au fost pregătiți anume să studieze acel domeniu. Și nici dintre specialiști, un contemporaneist nu e bine să se pronunțe științific despre antichitate sau epoca medievală, după cum un medic orelist nu poate lucra la ortopedie, nici un anestezist nu va fi lăsat să opereze”, a conchis academicianul.

duminică, 14 ianuarie 2018

anul comemorativ 2018 în Patriarhia Română. Sf. TAINA a PREOTIEI / HIROTONIEI Pr. Prof. Arcadie – Alin Puisor

Anul 2018 a fost proclamat ca An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română
Sursa: http://basilica.ro/te-deum-anul-2018-a-fost-proclamat-drept-an-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-de-neam-si-an-comemorativ-al-fauritorilor-marii-uniri-din-1918-in-patriarhia-romana/

Slujba de Te Deum a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod.

La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieșteanul a citit actul oficial de proclamare aAnului omagial și comemorativ 2018 în Patriarhia Română.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a spus că credința creștină este încă de la apariția poporului român în istorie principalul element constitutiv al conștiinței de sine a românilor, al identității românești, alături de latinitate sau romanitate, a spus Preafericirea Sa.

Este o realitate istorică incontestabilă faptul că etnogeneza românească, sau formarea poporului român, și încreștinarea lui au fost două procese concomitente și convergente, a explicat Patriarhul. Creștinați, adică uniți cu Hristos prin Botez, pe când se formau ca popor nou în istorie, românii poartă în sufletele lor pecetea Tainei Crucii și a Învierii lui Hristos, a adăugat Preafericirea Sa.

În continuare, Părintele Patriarh a evidențiat contribuția majoră a Bisericii Ortodoxe Române la promovarea conștiinței și a identității spirituale a poporului român:

Biserica a cultivat cu insistență în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași obârșie ca neam, aceeași limbă romanică neolatină și aceeași credință creștină. Altfel spus, adevărul originii daco-romane și al latinității limbii, sau adevărul romanității românilor a fost conștientizat în Biserică și transmis de ierarhi preoți și diaconi prin predici, dar mai ales prin tipărirea cărților bisericești și difuzarea lor în toate provinciile locuite de români.

Totodată, Părintele Patriarh Daniel a explicat prezența în Catedrala Patriarhală la momentul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2018 a patru reprezentări grafice:
  • Icoana Sfintei Treimi – ca simbol al unității noastre de credință și de neam, pentru că Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi simbolizează în acest context cele trei mari provincii: Țara Românească, Moldova și Transilvania;
  • Icoana Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României – semnificativă deoarece avem credință apostolică pe care ne-a transmis-o Sfântul Apostol Andrei;
  • Tabloul Patriarhului Miron Cristea – care a fost un mare luptător pentru unirea Transilvaniei cu Regatul României, el reprezentând toate eforturile Bisericii pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918;
  • Tabloul Regelui Ferdinand Întregitorul – care reprezintă pe toți oamenii politici și întreg neamul românesc care s-a luptat pentru realizarea idealului Unirii.

Patriarhul Daniel s-a rugat la final ca Dumnezeu să binecuvinteze Anul Centenarca an al recunoștinței față de Dumnezeu și față de înaintași, dar și un an al comuniunii sau unității spirituale românești.

Momentul solemn s-a încheiat cu intonarea Troparului Sfinților Români, a Imnului de Stat Deșteaptă-te române! și a cântării Mulți ani trăiască!


“IISUS HRISTOS, IERI SI AZI SI IN VECI ESTE ACELASI!” (Evrei 13,8)

                                   SFINTELE TAINE - Sf. TAINĂ a PREOTIEI/HIROTONIEI

Pr. Prof. Arcadie – Alin Puisor

  

 

Sf. TAINĂ a PREOTIEI/HIROTONIEI

1. Efectul? Scopul?

- primirea harului Sfântului Duh necesar pentru a-i învăţa pe oameni cuvântul Evangheliei, a-i sfinţi prin săvârşirea Sf.Taine şi a-i conduce spre mântuire;

2. Intemeietorul?

Iisus Hristos;

3. Unde / cand?

După Învierea Sa din morţi;

4. Cuvintele rostite la intemeiere?

După Învierea Sa din morţi, în prima zi, când S-a arătat Sf. Apostoli şi le-a spus: “Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20, 21-23);

5. Cine savarseste? Partea vazuta/ nevazuta

- episcopul/arhiereul – diacon/preot;

- episcopi/arhierei – episcop/arhiereu;

6. Unde? Cu ce? Când se savarseste?

- în biserică,în timpul Sf. Liturghii, prin punerea mâinilor de către un alt episcop (arhiereu)-diacon/preot şi mai mulţi episcopi (arhierei)-episcop (arhiereu);

v   hirotonia diaconului – după sfinţirea Darurilor;

v   hirotonia preotului – înainte de sfinţirea Darurilor, după Heruvic;

v   hirotonia episcopului(arhiereului) – după cântarea “Sfinte Dumnezeule”;

7. Treptele preoţiei

- citeţ şi ipodiacon – se dau prin “punerea mâinilor” (hirotesie) – se dau înainte de a primi treapta de diacon;

- diacon;                                                   - preot;                                                              - episcop (arhiereu);

8. Atributele treptelor preoţeşti

                                                   Atributele treptelor preoţeşti:

v   treapta arhierească – poate săvârşi cele 7 Sf. Taine; să sfinţească Sf. şi Marele Mir şi Sf. Antimis; putere de a învăţa, putere de a săvârşi cele sfinte şi putere de a conduce Biserica;

v   treapta preoţească - poate săvârşi 6 Sf. Taine (fără hirotonie/preoţie); NU poate să sfinţească Sf. şi Marele Mir şi nici Sf. Antimis; putere de a învăţa, putere de a săvârşi cele sfinte şi putere de a conduce Biserica;

v   treapta diaconească-ajută arhiereul şi preotul, NU poate săvârşi NICIO Sf. Taină sau ierurgie (slujbe de sfinţire/binecuvântare a naturii/omului);

9. Condiţii / Primitorii

- bărbat creştin ortodox care îndeplineşte anumite condiţii:

v   căsătorit ortodox;

v   pregătire specială;

v   model demn de urmat;

v   blând; paşnic; neiubitor de argint;

10. Datoriile faţă de credincioşi

- a-i învăţa pe oameni cuvântul Evangheliei;

- a-i sfinţi prin săvârşirea Sf.Taine;

- a-i conduce spre mântuire;

11. Citate biblice

- “Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20, 21-23);

- “Luaţi aminte de voi şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcope, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu.” (Fapte 20,28);

- “Cine îl cinsteşte pe preot, acela pe Dumnezeu Îl cinsteşte.”

- “Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu.” (I Corinteni 4,1);

12. Momentul

- în timpul slujbei Sf. Liturghii;

13. Obiecte/materii folosite

Ø   veşmintele diaconului: orar, stihar;

Ø   veşmintele preotului: felon, mânecuţe, bederniţă, stihar, epitrahil;

Ø   veşmintele episcopului/arhiereului: mitră, omofor, sacos, mânecuţe, engolpion (medalion cu Iisus Hristos sau cu Maica Domnului), cârjă, bederniţă, epitrahil, stihar;

14. Formule de adresare către reprezentanţii clerului

¨              patriarh – “Prea Fericirea Voastră”, “Prea Fericite Părinte”;

¨              mitropolit – “Înalt Prea Sfinţia Voastră”, “Înalt Prea Sfinţite Părinte”;

¨              episcop – “Prea Sfinţia Voastră”, “Prea Sfinţite Părinte”;

¨              preot – “Prea Cucernice Părinte” sau “Prea Cuvioase Părinte” (dacă este călugăr);

¨              diacon – “Părinte”;

15. Alte asemanari. In vechime

Ø    .

Ø    .

16. Alte denumiri

“hirotonia”, “hirotesia”, “preoţia”

17. Dictionar

- hirotonia – investirea în una din treptele preoţiei;

- hirotesia – acordarea unei slujbe bisericeşti inferioare sau a unor grade şi ranguri onorofice în ierarhia bisericească administrativă;

- succesiunea apostolică – lucrarea de transmitere a harului preoţiei continuă în Biserică, în mod neîntrerupt, de la Sf. Apostoli până astăzi;

- diaconul (închipuie îngerii care slujesc permanent în jurul tronului dumnezeiesc) – poate fi căsătorit.

- preotul – sfânta taină prin care cei chemaţi de Dumnezeu şi anume pregătiţi de a sluji Bisericii Sale, primesc de la Dumnezeu prin punerea mâinilor episcopului/arhiereului harul divin necesar pentru a-i învăţa pe oameni cuvântul Evangheliei, a-i sfinţi prin săvârşirea Sf.Taine şi  a-i conduce spre mântuire. Poate fi căsătorit

- episcopul/arhiereul – în timpul sfintelor slujbe îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos. Treptele superioare episcopului/arhiereului: episcop, arhiepiscop, mitropolit, patriarh. Arhiereii/episcopii aleşi întotdeauna din rândul călugărilor. Nu sunt căsătoriţi.

18. Veşminte – explicaţii/semnificaţii

- orar – veşmânt bisericesc în formă de fâşie lungă, pe care îl poartă pe umăr diaconul, în timpul slujbelor religioase, simbolizează aripile îngerilor;

- stihar – veşmânt lung şi larg purtat în timpul slujbelor religioase de diacon/preot/episcop ce are broderii în formă de râuri albe şi roşii, simbolizează apa şi Sângele scurs din coasta Mântuitorului la răstignire;

- felon - veşmânt bisericesc de forma unei pelerine scurte, fără mâneci, pe care preotul îl îmbracă peste celelalte veşminte în timpul slujbelor religioase, simbolizează hlamida roşie în care a fost îmbrăcat Domnul Iisus în curtea lui Pilat, precum şi puterea, dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu;

- mânecuţe (rucaviţă, mânecar) - piesă din veşmintele arhiereului/preotului, care se poartă peste mâneci;

- bederniţă – piesă din veşmintele arhiereului, în formă de romb şi având brodată pe ea cu fir scena Învierii sau o cruce, care se leagă cu un şnur după gât şi atârnă la nivelul genunchiului drept, simbolizând sabia spirituală cu care trebuie înarmat arhiereul (se acordă şi preotului pentru merite deosebite);

- epitrahil  (patrafir)- veşmânt bisericesc în formă de fâşie lungă pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preot/episcop în timpul slujbelor religioase, simbolizează jugul slujirii lui Hristos şi darul Sfântului Duh;

- mitră – acoperământ al capului, purtat de arhiereu în timpul slujbelor religioase, simbolizează cununa de spini purtată la răstignire de Domnul Hristos;

- omoforul - piesă din veşmintele arhiereului, în forma unei eşarfe, purtat pe umeri, în jurul gâtului, în timpul slujbelor religioase, simbolizează demnitatea şi rangul arhieresc;

- sacos - piesă din veşmintele arhiereului, lung până la genunchi şi cu mâneci largi, purtat în timpul slujbelor religioase peste stihar;

- engolpion – medalion cu Iisus Hristos sau cu Maica Domnului;

 

 

 

2018 – Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918. ARTICOLE



2018 – Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918

Sursa: http://basilica.ro/2018-anul-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-de-neam-si-anul-comemorativ-al-fauritorilor-marii-uniri-din-1918-2/


    Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la proclamarea solemnă a anului 2018 ca An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 –Catedrala patriarhală, 1 ianuarie 2018:

   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.
   Credința creștină este, încă de la apariția poporului român în istorie, principalul element constitutiv al conștiinței de sine a românilor, al identității românești, alături de latinitate sau romanitate.
   Este o realitate istorică incontestabilă faptul că etnogeneza românească și creștinarea au fost două procese concomitente și convergente. Încreştinaţi sau creștinați, adică uniți cu Hristos prin Botez, pe când se formau ca popor nou în istorie, românii poartă în sufletele lor pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferință și speranță, întristare și bucurie.
   Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la promovarea conștiinței identităţii şi a unității spirituale a neamului românesc.
   Ea a cultivat cu insistență în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași obârșie, ca neam, aceeași limbă romanică (neolatină) și aceeași credință creștină. Altfel spus, adevărul originii daco-romane și al latinității limbii sau adevărul „romanităţii românilor” a fost conștientizat în Biserică și transmis de ierarhi, preoți și diaconi prin predici, dar mai ales prin tipărirea cărților bisericești și difuzarea lor în toate provinciile locuite de români, inclusiv în Transilvania.
   În predosloviile sau prefețele tipăriturilor importante întâlnim adesea afirmarea originii romane și unității de credință a românilor. Toți clericii tipografi au avut conștiința că tipăriturile lor sunt adresate întregii seminții românești.
   După ce limba română orală a luat forma scrisului, ea a fost folosită pentru a traduce textul Sfintei Scripturi din limba greacă, în limba vie a poporului român. Când a devenit și limbă de cult sau liturgică, limba română a dobândit statutul de limbă de cultură şi civilizație creștinăLiturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală etnică, de promovare a conştiinţei identității și unităţii naționale, dar și a culturii românești.
   Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii și al credinței creștine în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă Română „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”[1].
   Biserica Ortodoxă Română a slujit întotdeauna poporul român și a sprijinit aspirațiile lui. În acest sens, marele istoric Nicolae Iorga scria: „Mitropoliții, episcopii, egumenii și așa de adesea ori și smeriții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învățătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul și nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghițiți de dânsul, au călăuzit neamul pe drumul pământului fără a-și desface ochii de la cer (), dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de Stat, ostași, mucenici și sfinți[2].
  Cultivând conștiința unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a contribuit la pregătirea marilor evenimente istorice, având ca scop unitatea naţională a românilor, şi anume: Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918, decisivă pentru constituirea statului național unitar România.
   Sărbătorim în acest an, 2018, împlinirea Centenarului de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Intrarea României în această conflagrație mondială (4/17 august 1916) a urmărit, de fapt, întregirea neamului românesc și făurirea statului național unitar.
   În cei doi ani de război, clerul ortodox român a fost foarte activ: o parte a clerului ortodox român din Regatul României a însoțit trupele române pe câmpurile de luptă, o altă parte a rămas alături de credincioșii din teritoriile româneşti ocupate de trupele germane și bulgare, iar mulți monahi și monahii din mănăstiri s-au angajat ca voluntari în serviciile sanitare ale Armatei române.
   În 27 martie/9 aprilie 1918, la Chișinău, Sfatul Țării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România. În cuvântul regelui Ferdinand, rostit în cadrul dejunului oficial de la Palatul Regal din Iași, oferit în cinstea delegației basarabene, era menționată importanța momentului: „V-ați alipit în timpuri grele pentru Țara Mamă, ca un copil tânăr, însă cu inima adevărat românească. Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va șterge () Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mari[3].
   La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuțis-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei, care a hotărât „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României[4].
   Desăvârşirea României mari a fost înfăptuită prin proclamarea Unirii Transilvaniei cu România, în 18 noiembrie /1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Cele două Biserici românești din Transilvania, Ortodoxă și Greco-Catolică, dincolo de anumite suspiciuni și neînțelegeri între ele, au contribuit mult la efortul de emancipare națională.
   În dimineața zilei de 1 decembrie 1918, la sfârșitul Sfintei Liturghii, săvârșite în biserica ortodoxă din Alba Iulia, episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, a citit rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc. Cuprinsul profund al rugăciunii rostite a creat o emoție foarte puternică în rândul celor prezenți, încât întreaga biserică a intonat apoi imnul Deșteaptă-te, române. Se spune că atunci: „nu era nici un ochiu uscat. Din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale învierii noastre naționale[5].
   Ședința Adunării Naționale Constituante s-a încheiat cu un cuvânt festiv al episcopului ortodox Ioan I. Papp al Aradului, care accentua ideea potrivit căreia clerul și poporul sunt „una în cugete și simțiri, sunt una în dorințele și aspirațiunile naționale[6].
   Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozitive pentru noul stat român întregit și pentru Biserica Ortodoxă Română. La 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de mitropolit primat al României a fost ales episcopul Caransebeșului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmând apoi desfășurarea procesului de organizare unitară a Bisericii din întreaga Românie.
   La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, regele Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub același sceptru.
   Comemorarea făuritorilor Marii Uniri și a contribuției istorice majore a acestora la îndeplinirea idealului național de unitate constituie o ofrandă de recunoștință, dar și prilej pentru generația actuală de a cunoaște mai bine virtuțile lor, de a le prețui și a le pune în lucrare, fiind chipuri de lumină și întărire spirituală pentru viața și lucrarea Bisericii astăzi.
   După Revoluția din decembrie 1989, ziua de 1 decembrie 1918 a devenit Ziua Națională a României, Ziua Unității și Demnității Naționale a Românilor. Întrucât unitatea teritorială realizată în anul 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeași, trebuie să sporim mai mult comuniunea cu frații noștri români din apropierea granițelor actuale ale României și cu românii de pretutindeni. De asemenea, trebuie să apărăm și să cultivăm unitatea de credință și neam, pentru a promova demnitatea poporului român în dialog și cooperare cu celelalte popoare ale lumii.
   Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor din Patriarhia Română, dar și a Guvernului României, a municipiului Bucureşti şi a unor primării şi consilii judeţene din ţară, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Românieiva fi sfințită Catedrala Națională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritualității românești.
   Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilorunește simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului.
   Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor bucuria comuniunii frățești în păstrarea dreptei credințe, a unității și a demnității noastre naționale.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:
[1] Timpul, 14 august 1882, în: Mihai Eminescu, Opere, vol. 13, Bucureşti, Ed. Academiei, 1989, pp. 168-169.
[2] Nicolae Iorga, Istoriei Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, ediţie revăzută şi adăugită, Bucureşti, Ed. Ministeriului de Culte, 21928, p. 4.
[3] „Basarabenii în Iași și toastul Sfatului Țării la palatul Regal”, Mișcarea, 1 aprilie 1918, apud I. Agrigoroaiei, „Marea Unire”, în: Gheorghe Platon (coord.), Istoria Românilor, volumul VII, tom II, Ed. Enciclopedică, București, 2003, p. 496.
[4] 1918 la români. Desăvârșirea unității național-statale a poporului român. Documente externe. 1916-1918, vol. 2, București, 1983, p. 1240, apud I. Agrigoroaiei, „Marea Unire”, p. 506.
[5] Biserica și Școala, XLII (1918), 47, p. 2.
[6] Biserica și Școala, XLII (1918), 49, p. 1.
Foto credit: Mihnea Păduraru / ZL



Anul viitor în data de 1 decembrie vom aniversa 100 ani de la Unirea Principatelor Române: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. În acest sens, Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Hotărârea a fost luată în şedinţa Sfântului Sinod din 29 octombrie 2016.

Sursahttp://basilica.ro/2018-anul-omagial-al-unitatii-de-credinta-si-de-neam-si-anul-comemorativ-al-fauritorilor-marii-uniri-din-1918/

Pentru a marca acest eveniment istoric, Biserica Ortodoxă Română va organiza anul viitor mai multe manifestări culturale şi religioase.
Printre acestea se află Concursul național cu tema Unirea: libertate și unitate. La competiţie sunt invitaţi să participe elevii din învățământul preuniversitar, iar festivitatea de premiere la nivel național va avea loc în data de 21 mai 2018, cu prilejul hramului istoric al Catedralei Patriarhale. Mai multe detalii aici.
Tema omagială va fi tratată în primul semestru al anului 2018 şi va prezenta unitatea Bisericii în faţa persecuţiilor şi a ereziilor, precum şi în faţa curentelor filosofice şi ideologiilor politice. Un alt aspect care se va discuta în cadrul manifestărilor organizate la nivelul  Bisericii Ortodoxe Române (conferinţe, seminarii, etc.) va fi acela al contribuţiei Bisericii la promovarea conştiinţei naţionale a poporului român şi la făurirea statului român unitar modern.
În a doua parte a anului viitor, manifestările vor fi concentrate pe Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri prin evidenţierea slujitorilor Bisericii care au devenit promotori ai unirii românilor din anii 1600, 1859 şi 1918. De asemenea, va fi dezbătut sprijinul Bisericii acordat armatei române în Primul Război Mondial, precum şi consecinţele benefice ale unităţii naţionale asupra unităţii bisericeşti.
Făcând referire la momentul Marii Uniri, Patriarhul României a spus, în timpul Adunării festive consacrată împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire din 1918, organizată de Academia Română în anul 2013, că Omagiul de recunoștință adus memoriei tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, trebuie să fie astăzi izvor de inspirație și înnoire pentru viața noastră ca români patrioți
Manifestări dedicate împlinirii a 100 ani de la Unirea din 1918 vor fi organizate şi de autorităţile române de stat şi locale.

Evenimentele vor fi identificate după o identitate vizuală proprie care va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 și al Războiului pentru Întregirea Neamului. Identitatea vizuală a fost selectată în urma concursului de idei lansat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.