PROFETUL ISAIA

PROFETUL ISAIA

Isaia (=mântuirea lui Iahve), numit și profetul îndurării divine, dar și evanghelistul Vechiului Testament, activează ca profet în regatul Iuda, în timpul domniei regilor Ozia (ultimul an de domnie), Iotam, Ahaz și Iezechia, respectiv între anii 740-701. După o tradiție iudaică, a fost ucis din ordinul regelui idolatru Manase, fiind tăiat cu un fierăstrău (690).

Rolul profetului Isaia, atât religios cât și politic, a fost considerabil. În fața pericolului coaliției celor doi regi (ai Damascului și ai Samariei-Israel) împotriva regatului Iuda, profetul Isaia îndeamnă poporul să-și pună nădejdea în Dumnezeu, proorocind căderea celor doi regi care vroiau să asedieze Ierusalimul. Din păcate, regele Ahaz cere ajutorul Asiriei, care în curând va cuceri Damascul și va supune ca vasal regatul Israel, regele Ahaz fiind și el nevoit să aducă Asiriei omagii de supunere, lucru ce va fi condamnat de profet, care cerea încredere și supunere numai față de Dumnezeu. Isaia va critica și politica regelui Iezechia, ce va căuta ajutor în Egipt. Rolul profetului Isaia va fi important și în anul 701, când imperiul asirian, după ce desființase regatul de nord Israel în 722, va invada și regatul Iuda, asediind Ierusalimul și obligând pe regele Iezechia să-i plătească tribut. Isaia ridică moralul regelui și al poporului, proorocind că armata asiriană și regele Senaherib se vor întoarce pe calea de unde au venit.
În cartea sa, pe lângă proorociile privind căderea regatului Israel, a Siriei, a imperiului asirian, a Babilonului și a idolilor săi, profetul Isaia vorbește și despre Dumnezeu, numit de el Sfântul lui Israel, despre atotștiința, puterea, iubirea și bunătatea Sa în contrast cu deșertăciunea și nulitatea idolilor. Îndeplinirea Legii morale date de Iahve este superioară aducerii jertfelor. Israelul, păcătos și necredincios, va fi aspru pedepsit, dar va supraviețui printr-un „rest”. Isaia este mai ales profetul acelui „rest” care va fi mântuit, sâmburele unui mare popor cu care Iahve va încheia un nou legământ, aducând mântuirea universală.

Isaia este așadar, prin excelență, profetul mesianic. După parabola viei neroditoare, care în loc de struguri a făcut aguridă (Isaia 5) și după avertismentul din același capitol cu privire la cei ce zic răului bine și binelui rău, capitolul 6 inaugurează profețiile mesianice prin vedenia cântării întreit sfinte a serafimilor și prin avertismentul Domnului dat poporului evreu, căruia îi spune că va auzi cu auzul, dar nu va înțelege, și cu ochii se va uita, dar nu va vedea, pentru că inima lui s-a învârtoșat și și-a închis ochii și urechile, ca nu cumva să se întoarcă și să fie vindecați (avertisment amintit de Mântuitorul Hristos când explică vorbirea Sa în parabole).

Capitolele 7-12 se constituie în ceea ce se numește Cartea lui Emanuel : Profeția mesianică din 7:14 (Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele Lui Emanuel) – reluată de arhanghelul Gavriil și la arătarea către Iosif (Matei 1) și la arătarea către Fecioara Maria (Luca 1) – va fi continuată cu profeția despre Mesia cel Nou Născut, din capitolele 8 și 9 (Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați… pământul lui Zabulon și lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor, poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare, și voi, cei ce locuiți în latura și în umbra morții, lumină va străluci peste voi - reluat și în Matei 4 -… Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie) și apoi cu profeția despre mlădița din tulpina lui Iesei, din capitolul 11 (O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da. Și se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe. Și-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu… Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară; vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște… Și în vremea aceea Mlădița cea din rădăcina lui Iesei va fi ca un steag pentru popoare; pe ea o vor căuta neamurile și sălașul ei va fi plin de slavă).

Dacă în prima parte a cărții lui Isaia sunt prezentate mai ales persoana și funcțiile regale ale lui Mesia, a doua parte a cărții lui Isaia, în special capitolele 49-57, tratează despre Robul Domnului (Ebed Iahve), despre funcția Sa de învățător și mijlocitor al mântuirii, care se extinde asupra lumii întregi. Sunt patru locuri care vorbesc în special despre Robul lui Dumnezeu:

1. Iată sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoiește sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu și El va propovădui popoarelor Legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, și în piețe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frântă nu o va zdrobi și feștila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui Legea Mea cu credincioșie… (Isaia 42 – reluat în Matei 12).

2. Și acum Domnul, Cel care M-a zidit din pântecele maicii Mele ca să-i slujesc Lui și să întorc pe Iacov către El și să strâng la un loc pe Israel, Mi-a zis: … Te voi face Lumina popoarelor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului (Isaia 49)

3. Spatele l-am dat spre bătăi și obrajii Mei spre pălmuiri, și fața Mea nu am ferit-o de rușinea scuipărilor (Isaia 50)

4. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte... Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa (Isaia 53).

Sfinții Părinți, în unanimitatea lor, recunosc că Isaia 53 este o prezicere a operei și a Patimilor Mântuitorului. Robul Domnului (Ebed Iahve) nu poate fi altul decât Mesia. În zadar au încercat unii să-L identifice cu regele Iezechia, cu profetul Isaia, Ieremia ori un profet anonim, sau cu Israelul în general. E adevărat că Robul Domnului (Ebed Iahve) nu este adus aici în legătură cu originea davidică, precum în mlădița din tulpina lui Iesei, tatăl lui David (Isaia 11), dar asta nu arată decât faptul că în a doua parte a cărții sale, profetul Isaia vrea să descrie un aspect nou al lui Mesia, aspect revelat lui de către Dumnezeu și nemaiîntâlnit înainte, și anume ideea unui Mesia care suferă, fără să mai stăruie asupra demnității regale sau asupra originii Lui.

Noul Testament Îl identifică în chip explicit pe Robul lui Dumnezeu cu Mesia, fiindcă Mântuitorul Însuși aplică principalele trăsături ale Robului lui Dumnezeu la persoana Sa proprie.

Astfel:

a) Isaia 7:14 citat la Matei 1 și Luca 1;

b) Isaia 9:1,2 citat la Matei 4;

c) Isaia 35 (El va veni și ne va mântui. Atunci se vor deschide ochii celor orbi și urechile celor surzi vor auzi, atunci va sări șchiopul ca cerbul și limpede va fi limba gângavilor) amintit de Matei 11;

d) Isaia 40 (Un glas strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru) citat în toate Evangheliile;

e) Isaia 50 (Spatele l-am dat spre bătăi și obrajii Mei spre pălmuiri, și fața Mea nu am ferit-o de rușinea scuipărilor) regăsit în Matei 26;

f) Isaia 53 citat în Matei 8 (Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat”), citat în Marcu 15 (Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit), citat în Faptele Apostolilor 8 (Iar locul din Scriptură pe care-l citea – famenul etiopian – era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui”. Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus) precum și în 1 Petru 2 (Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, ”Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui”, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate).

PERSOANA MANTUITORULUI IISUS HRISTOS DUPA PROFETIILE MESIANICE

   PERSOANA MANTUITORULUI IISUS HRISTOS DUPA PROFETIILE MESIANICE

A. Profeții mesianice în Pentateuh:

1) Întâia veste bună: Vrăjmășie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Acela îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul Lui (Facere 3: 15).

2) Binecuvântarea lui Noe: A zis: Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie fraţilor săi! Apoi a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă (Facere 9)

3) Făgăduințele făcute patriarhilor:

a) lui Avraam:

1) – prima făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam atunci când îl cheamă din localitatea Haran: După aceea a zis Domnul către Avram: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta,iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului (Facere 12: 1-3);

2) – a doua făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam după teofania de la stejarul Mamvri, atunci când Dumnezeu se hotărăște să nu ascundă de Avraam ceea ce urma să facă în Sodoma și Gomora (Facere 18: 18);

3) urmașul celebru: – a treia făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam încercării credinței sale de a jertfi pe Isaac pe muntele Moria: ...(de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine), de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu (Facere 22: 17, 18);

b) lui Isaac:

4) – a patra făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Isaac atunci când îi spune să nu se ducă în Egipt din cauza foametei ivită în Canaan, ci să locuiască în Gherara, la Abimelec, regele filistenilor; dacă Îl va asculta, Dumnezeu îl va binecuvânta și va împlini făgăduința făcută lui Avraam, tatăl său (Facere 26: 4); c) lui Iacov:

5) – a cincea făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Iacov la Betel, atunci când Iacov, de frica fratelui său Esau, fuge în Mesopotamia; pe drum, într-o noapte, visează o scară ce leagă pământul de cer, iar Dumnezeu, arătându-i-se în capul scării, îi promite că pământul pe care doarme i-l va da lui și urmașilor săi: Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului (Facere 28: 14);

6) – întorcându-se din Mesopotamia cu soțiile și cu copiii săi, Iacov, în rugăciunea lui către Dumnezeu pentru a-l salva de mânia fratelui său Esau, reproduce din nou conținutul făgăduinței lui Dumnezeu (Facere 32: 12). 4) Profeția lui Iacov despre Împăciuitorul (Șiloh): Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele (Facere 49: 10).

5) Steaua din Iacov:

Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi (Numeri 24: 17).

6) Profetul cel Mare: Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi (Deuteronom 18: 15). ...Și voi pune cuvintele Mele în gura Lui și El le va grăi lor tot ce-i voi porunci Eu (Deuteronom 18: 18).

B. Profeții mesianice în Cartea Psalmilor:

o   psalmi direct mesianici: 2, 15, 21, 44, 71, 109, etc.;

o    psalmi indirect sau tipic mesianici: 8, 33, 39, 68, 117, etc. (se referă la David sau alt rege, chiar la bărbatul cel drept în general, dar prefigurează pe Hristos și împărăția Lui);

1) Demnitatea împărătească a lui Mesia și Nașterea din veci:

Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi! (Psalm 2)

2) Patimile lui Mesia (Vaietele celui nevinovat):

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? (Psalm 21); Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând: Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el (Psalm 21); Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi (Psalm 21); 3) Mesia, ca împărat și preot: Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale (Psalm 109: 1) – egalitatea și consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, deoarece Fiul este numit Domn, ca și Tatăl, și stă de-a dreapta Tatălui (Evrei 1: 3, 13); Hristos însuși amintește acest verset vrând să arate existența Sa înaintea lui David, al cărui fiu este; Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut (Psalm 109:

3) – nașterea din veci din Tatăl;

Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec (Psalm 109: 4) – arhieria veșnică a Mântuitorului Hristos, așa cum afirmă și apostolul Pavel (Evrei 5); Melchisedec, rege al Salemului (rege al păcii, căci melek = rege, salem = șalom = pace), preot veșnic al lui Dumnezeu, fără început și sfârșit, conform Epistolei către Evrei;

4) Os nu va fi frânt:

Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi (Psalm 33); 5) Fiere și oțet: Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet (Psalm 68); 6) Piatra din capul unghiului: Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului (Psalm 117: 22).

C. Profeții mesianice cu privire la:

1) timpul și locul venirii Mântuitorului: cele 70 de săptămâni de ani de la Daniel 9; Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei (Miheia 5: 1);

2) la seminția din care se va naște: O dată m-am jurat pe sfinţenia Mea: Oare, voi minţi pe David? Seminţia lui în veac va rămâne (Ps. 88); O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da (Isaia 11: 1);

3) la nașterea dintr-o fecioară: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel (Isaia 7: 14);

4) la închinarea magilor și aducerea de daruri: Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce (Ps 71);

5) la întreita Lui activitate de prooroc, preot și împărat;

6) la divinitatea Lui: Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate (Isaia 61);

7) la intrarea trimfală în Ierusalim: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei (Zah. 9);

8) la vânzarea lui Hristos pe treizeci de arginți: Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei. Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar (Zaharia 11);

9) la patimile, moartea și învierea Lui: Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas, înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa (Isaia 53);

10) la adăparea cu oțet și fiere: Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet (Psalm 68);

11) la împărțirea hainelor Lui și aruncarea de sorți pentru cămașa Sa: Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi (Psalm 21); 12) la împungerea coastei Lui cu sulița: ...şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns (Zaharia 12);

D. Profețiile Îl prezintă pe Mântuitorul ca pe o persoană reală, divino-umană, scoțând în relief când firea Sa dumnezeiască, când firea Sa umană: a) Firea dumnezeiască este mărturisită în: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut (Psalm 2); Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut (Psalm 109); Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei (Miheia 5: 1), sau când e numit direct chiar Dumnezeu-Domn, Adonai, Elohim și chiar Iahve; b) Firea omenească este mărturisită în locurile în care Mesia este numit sămânța femeii (Facere 3: 15), a lui Avraam (Facere 12; 22), a lui Isaac (Facere 26), a lui Iacov (Facere 28); este numit „Mlădița din tulpina lui Iesei" (Isaia 11: 1); „Odraslă a lui David" (Ieremia 23), care se va naște dintr-o Fecioară în Betleem, și numele Lui va fi Emanuel (Isaia 7: 14); în locurile unde sunt prezentate fapte minunate din viața Sa pământească (Isaia 71; 72). Iar ultimul profet care face legătura cu Noul Testament, nu numai că L-a mărturisit pe Iisus ca Mesia, dar L-a și arătat cu degetul său contemporanilor: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii (Ioan 1)

PENTATEUHUL – STRUCTURA SI PREZENTARE GENERALA

  PENTATEUHUL – STRUCTURA SI PREZENTARE GENERALA

Pentateuhul = cinci volume, numite de iudei Tora Moșe (Legea lui Moise) sau Tora Iahve (Legea Domnului).

Importanța Pentateuhului:

El este temeiul istoric al întregii religii revelate, întreaga ordine dogmatică și morală, atât a Vechiului cât și a Noului Testament, neputându-se explica fără Pentateuh. Pe el se reazemă frățietatea popoarelor, născute din același strămoș comun, Adam. Fără căderea în păcatul strămoșesc nu există răscumpărarea, iar dacă nu ne tragem din același strămoș, răscumpărarea prin Mesia nu este universală.

Caracterul general al Pentateuhului:

El nu este o carte de istorie în sens propriu și obișnuit, nici o carte de cosmogonie sau geogonie. Pentateuhul, în realitate, este istoria întemeierii neamului omenesc.

Cuprinsul lui principal este „Legea dată de Dumnezeu”, dar nu expusă sistematic, cu paragrafe, ca într-un cod de legi, ci expusă istoric, în ordinea promulgării ei.

Þ     Facerea este prologul istoric, care istorisește întâmplările premergătoare Legii;

Þ     cele trei cărți următoare expun însăși legislația și unele evenimente în legătură cu promulgarea legilor;

Þ      Deuteronomul este epilogul care recapitulează și confirmă constituirea Legii.

Centrul și fondul lucrării este, prin urmare, Legea. Pe Muntele Sinai se face un legământ între Dumnezeu și poporul lui Israel, care a fost prevestit în făgăduința făcută lui Avraam. De aceea autorul insistă mai puțin pe anumite lucruri (istoria de după Noe până la risipirea neamurilor, petrecerea în Egipt, cei 40 de ani din pustie, etc.), în schimb redă amănunțit întâmplările din iconomia mântuirii (căderea în păcat, potopul, ieșirea din Egipt și mai ales legislația sinaitică).

Unitatea Pentateuhului:

Unitatea lucrării, deci și a autorului, se vede, pe lângă felul de istorisire și caracterul lingvistic, și din faptul că întregul material este grupat în jurul a trei idei principale: ideea mesianică, separarea poporului biblic de alte neamuri și dreptul divin și istoric al lui Israel asupra Canaanului. Prima idee mesianică anunțată în Facere 3:15 (Izbăvitorul va veni) se precizează mai departe astfel: El Se va naște din neamul lui Sem (Facere 9), din Avraam, descendent al lui Sem (Facere 12), din Iacov, nepotul lui Avraam (Numerii 24) și din Iuda, fiul lui Iacov (Facere 49). El va fi marele legislator, ca și Moise (Deuteronom 18).

Pentru păstrarea trează a ideii mesianice și a monoteismului, a fost necesară separarea poporului de orice influență păgână și străină. Separarea aceasta se asigură prin legi severe și speciale, și se poate face numai prin așezarea poporului într-o țară îmbelșugată, unde singur e stăpân și unde e ferit de contactul cu lumea păgână. Această țară este Canaanul, la a cărei stăpânire poporul are și drept natural istoric (pentru că acolo s-au zămislit strămoșii lui, părinții celor 12 seminții), dar și drept divin (căci a fost promisă de Dumnezeu lui Avraam și urmașilor lui).

Cuprinsul Pentateuhului:

1. Facerea își are denumirea de la faptul că prezintă originea tuturor, a cerului și a pământului, a oamenilor și a tuturor lucrurilor. Introducerea arată dependența creaturilor față de Dumnezeu, Care aduce totul din neființă la ființă; în Facere 1:1 se cuprinde cosmogonia mozaică, iar în Facere 1:2 - 2:3 se află geogonia, cele șase zile ale întocmirii Pământului sau Hexameronul.

®     Prima parte (capitolele 1 – 11) arată cum a pregătit Dumnezeu întreaga omenire pentru mântuire; ni se descrie începutul neamului omenesc, starea paradisiacă, apoi căderea în păcat, familia lui Adam, fratricidul lui Cain, urmașii lui Cain și ai lui Set, înrăutățirea oamenilor, potopul, alegerea lui Sem, fiul lui Noe, alegerea familiei lui Terah.

®     A doua parte (capitolele 12 – 50) arată cum Dumnezeu, în opera de mântuire, trece de la calea universală la cea particulară, alegând în scopul acesta o familie, pe care o face popor – familia lui Avraam și a urmașilor acestuia, Isaac și Iacov. Ca să nu se creadă că descendența din Avraam este suficientă pentru mântuire, se arată și descendenți ai lui Avraam eliminați de la binefacerile cuvântărilor mesianice – Ismail, Esau și urmașii lor.

2. Ieșirea își are denumirea de la evenimentul istoric cu care începe: ieșirea poporului din robia Egiptului.

º        Introducerea arată pe scurt că urmașii lui Iacov în Egipt s-au înmulțit și au devenit popor.

º        Prima parte (capitolele 1 – 13) cuprinde istoria ieșirii poporului din Egipt, sub conducerea lui Moise (cele 10 pedepse, instituirea serbării Paștelui).

º        A doua parte (capitolele 13 – 18) cuprinde călătoria evreilor spre muntele Sinai și pregătirea lor pentru primirea Legii (trecerea prin Marea Roșie, Dumnezeu conduce poporul Său, ziua în stâlp de nor și noaptea în stâlp de foc, îl hrănește cu mană din cer, cu prepelițe, cu apă izvorâtă din stâncă, biruirea amaleciților prin puterea rugăciunii).

º        A treia parte (capitolele 19 – 40) istorisește promulgarea Legii pe muntele Sinai. După promulgarea Decalogului și a altor legi, legământul încheiat între Dumnezeu și popor se ratifică prin jertfe și stropirea poporului cu sânge. Moise, în singurătate timp de 40 de zile pe muntele Sinai, primește noi descoperiri și instrucțiuni, între altele și cele referitoare la construirea cortului sfânt și la obiectele de cult. Între timp poporul se închină vițelului de aur; la întoarcere, Moise, supărat, izbește cu tablele Legii în vițelul de aur, care se sfărâmă, și pedepsește pe cei fără de lege. Reînnoiește legământul și primește noi table ale Legii. Se construiește cortul sfânt.

3. Leviticul, numită de evrei „Legea preoților” sau „Legea jertfelor”, cuprinde dispoziții referitoare la cultul sacru.

Y  Prima parte (capitolele 1 – 10) vorbește despre felurile jertfelor, despre îndatoririle și drepturile preoților, și istorisește consacrarea lor solemnă.

Y  A doua parte (capitolele 11 – 27) cuprinde dispoziții referitoare la curățirea levitică. Poporul trebuie curățit prin curățire externă legală, pe lângă cea internă. Preoții au norme speciale de curățire. Observarea sau călcarea Legii cauzează stări speciale, pentru care există dispoziții aparte, atât pentru preoțime cât și pentru popor.

4. Numerii își are denumirea de la faptul că în ea se cuprinde recensământul poporului întreg. Evreii o denumesc „În pustiu”, deoarece cuprinde istoria peregrinării poporului în deșertul Arabiei. Generația rebelă e respinsă ca una care, deși martora atâtor semne și dovezi ale providenței divine, totuși e în continuă nemulțumire.

v  Prima parte (capitolele 1 – 14): după numărătoarea poporului se istorisește răzvrătirea ivită în urma informațiilor mincinoase ale iscoadelor trimise în Canaan și din cauza ostenelilor călătoriei, precum și a lipsei de carne. Însuși Aaron și Mariam sunt între răzvrătiți. Dumnezeu respinge generația răzvrătită și hotărăște putrezirea osemintelor lor în pustiu.

v  A doua parte (capitolele 15 – 19) expune unele întâmplări din cursul celor 40 de ani de călătorie în pustiu.

v  A treia parte (capitolele 20 – 36): Moise scoate apă din stâncă; moartea lui Aaron și înlocuirea lui cu Eleazar, fiul său; pentru o nouă nesupunere, pedepsirea cu șerpii veninoși; șarpele de aramă; se ocupă țara amoniților; moabiții încearcă să se împotrivească; Balaam; madianiții sunt înfrânți; ținutul de dincolo de Iordan e ocupat și este dat în stăpânirea triburilor Ruben, Gad și jumătatea tribului Manase.

5. Deuteronomul (A doua Lege), numită de evrei și „repetarea Legii”, cuprinde trei cuvântări ale lui Moise, în care sunt reamintite binefacerile, în parte primite, în parte încă numai promise de Dumnezeu, pentru împlinirea Legii. Se repetă sumar Legea însăși. Adaosul istoric (capitolele 31 – 34) cuprinde istorisirea alegerii lui Iosua, ultima cântare a lui Moise, moartea și jelirea lui de către popor în câmpurile Moabului.