Pilda neghinei - Îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 13, 24-30; 36-43 )

religiecalarasi@yahoo.com

Pilda neghinei - Îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 13, 24-30; 36-43 )

“Dupa roadele lor ii veti cunoaste.” (Matei 7, 16)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;

“Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea… După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Matei 13, 24-30; 36-43 )

Simbolurile pildei:

1.  - Semănătorul - Fiul Omului;
2.  - Ţarina – lumea;
3.  - Sămânţa bună – fii împărăţiei, (Evanghelia);
4.  - Vrajmaşul - diavolul;
5. - Neghina – fii celui rău;
6. - Secerişul - sfârşitul lumii;
7. - Secerătorii – îngerii;
8. - Cuptorul de foc – iadul;
9. - Hambarele - Împărăţia cerurilor;

    

     - Ce seminţe aruncă “cel rău între oameni”? ...Ura, necredinţa, deznădejdea, minciuna.

     - Când seamănă diavolul ? ...când dorm oamenii.

     - Oare este vorba de somnul obişnuit ? ...despre neatenţia omului, dezinteresul faţă de suflet.

     - Cum ajung oamenii în sufletul cărora prinde rădăcini sămânţa cea rea? ...Mincinoşi, beţivi, hoţi …

     - “neghina” (planta) – este o sămânţă mică şi rotundă de culoare neagră, dacă după seceriş neghina nu este separată de grâu, pâinea va avea un gust amar şi poate fi chiar otrăvitoare. De aceea, agricultorii plivesc neghina, dar şi pentru că planta dăunătoare se înmulţeşte mult mai repede.

Învăţături morale:

•   Să ne pregătim pentru Judecata de Apoi!
•   Fiecare om va fi răsplătit în funcţie de faptele sale!
•   Dumnezeu este indelung-rabdator cu noi pacatosii, asteptand pocainta noastra;
•   La sfarsitul lumii Dumnezeu va judeca pe toti oamenii cu dreptate, rasplatindu-i sau pedepsindu-i, dupa faptele lor;
•   Datoria noastra - pregatirea sufletelor (si sa le aparam de ispitele si pacatele neghinei diavolului);
•   Domnul Hristos ne învaţă că nu trebuie să luăm seama numai la sămânţa curată, pentru că mai sunt şi alţii care seamănă răul;
•   Să nu ne grăbim cu judecata şi cu osânda;
•   Să nu ne temem că păcatul va rămâne nepedepsit;

religiecalarasi@yahoo.com

Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu (Luca 8, 5-15)

“Tine cu tarie invatatura si nu o parasi, pazeste-o caci ea este viata ta!” (Pildele lui Solomon)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;

“Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” (Luca 8, 5-15)

Simbolurile pildei:

1. -          Semănătorul – Dumnezeu;
2. -          Sămânţa – Cuvântul lui Dumnezeu;
3. -          Păsările (care au mâncat seminţele) – îngerii răi;
4. -          Locurile (în care au căzut seminţele) – oamenii.
5. -          locul de lângă drum – oamenii (indiferenţi, dezinteresaţi);
6. -          locul pietros – oamenii (superficiali);
7. -          locul dintre spini – oamenii (copleşiţi de griji);
8. -          pământul bun – oamenii (buni).

Aplicare in ziua de azi:

-          Semănătorul – învăţătorul (profesorii, părinţii);

-          Sămânţa – învăţăturile primite în şcoală, acasă;

-          Pământul –categorii de elevi/oameni.

1.   “una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.”- “cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască” – sămânţa aruncată pe drum nearat, simbolizează inima “nearată”, adică oamenii uşuratici şi grăbiţi ce umblă mereu după afacerile mărunte ale vieţii, nu se opresc să cugete la înţelesul învăţăturilor auzite în Biserică. Vorba le intră pe o ureche, le iese pe alta, ei rămân cu sufletul gol ca înainte. E ca şi cum ai semăna grâu în mijlocul drumului . . .
2.   “alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală” – “cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.” – oamenii cu inima împietrită, cei care uită repede. Învăţătura auzită de ei se prinde o clipă, iar la ispită, se leapădă de Cuvântul Evangheliei.
3.   “alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.” –“ Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.” – sunt ca sfaturile spuse unui om cu prea multe griji/plăceri/preocupări. Întâi le primeşte cu bucurie, dar goana după avere şi alte ambiţii le înnăbuşă cu totul, după cum ghimpii nu lasă să crească pomul răsărit la umbra spinului.
4.   “alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit” – “Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” – cuvântul auzit de oameni deştepţi şi cu inima bună. După cum sămânţa aceea dă rădăcini multe, care pătrund bine în pământ şi hrănesc bine planta, făcând-o să rodească, tot aşa şi vorba auzită de un om cu minte, se înrădăcinează în sufletul lui şi-I arată calea spre fapta bună. 

Învăţături morale:

•  Învăţăturile lui Dumnezeu nu rodesc la fel în sufletele tuturor oamenilor!
•  Sa ascultam invatatura lui Dumnezeu!
•  Să păstrăm invatatura lui Dumnezeu!
•  Să aplicăm in viata noastră invatatura lui Dumnezeu!
•  Nu tot ce semeni, răsare!
•  Sămânţa bună face roade întru răbdare!
•  Să primim sămânţa/cuvântul, să îl ţinem minte, să ne gândim mereu la el şi cu răbdare să îl ducem la împlinire!

Pilda viţei si a mladiţei-viaţa în Hristos (Ioan 15, 1-6) Biserica creştină

religiecalarasi@yahoo.com

Pilda viţei si a mladiţei-viaţa în Hristos (Ioan 15, 1-6) = Biserica creştină

“De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.” (Galateni 2,20)

“Ce folos, fratii mei, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are.” (Iacov 2,14)

“Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este.” (Iacov 2,26)

“Orice pom care nu face roada buna, se taie si se arunca in foc.” (Matei 7, 16-18)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;

“Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.” (Ioan 15, 1-6)

Simbolurile pildei:

1.   Viţa=Domnul Iisus Hristos;
2.   Lucrătorul=Dumnezeu Tatăl;
3.   Mladiţa bună=omul credincios, ascultător;
4.   Mladiţa rea=omul necredincios, neascultător;

•   Rostită dupa Cina cea de Taină;
•   Se refera la Biserica creştină-cât timp rămâne cineva legat sufleteşte de Mântuitorul (temelia Bisericii) el e una cu ceilalti creştini-ca mlădiţa in viţă, iar când pierde legătura, pierde pe Hristos (Biserica) – ca şi viţa tăiată;
•   “Legătura” cu viţa prin Hristos.

Semnificaţia versetelor scripturistice:

•   “Eu sunt viţa cea adevărată” – Domnul Hristos este “Izvorul” din care “bem” toţi.
•   “Tatăl Meu este lucrătorul.”- Cel care poartă “grijă” de vie, Proniatorul (Purtător de grijă) lumii.
•   “Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.” – aducem “roade” vrednice de Împărăţia Cerurilor de trăim alături/în Hristos, “viţa” care ne dă “seva”.
•   “Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.” – cei care ascultă şi împlinesc Cuvântul/Voia Domnului sunt pregătiţi pentru a Îl primi pe Domnul Hristos.
•   “Rămâneţi în Mine şi Eu în voi.”- prin comuniunea euharistică – Sfânta Împărtăşanie/ Sfânta Euharistie, prin primirea harului Sfintelor Taine.
•   “Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”- Domnul Hristos este “Izvorul”, noi ne “adăpăm” sufletele de/din El.
•   “Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”- prin comuniunea euharistică – Sfânta Împărtăşanie/ Sfânta Euharistie, prin primirea harului Sfintelor Taine.

Învăţături morale:

•   împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului (comuniunea euharistică);
•   să avem o credinţă vie, activă care să se arate prin fapte bune;
•   să avem iubire de Dumnezeu şi de aproapele;
•   să păzim poruncile Domnului (prin fapte bune);

Credinta în inviere si viata veșnică

religiecalarasi@yahoo.com

Credinta în inviere si viata veșnică

Mantuirea=se dobandeste prin colaborarea omului cu harul lui Dumnezeu, prin credinta si fapte bune; (scopul final al omului in viata); (incepe cu Jertfa si Invierea Domnului);

Harul=puterea sfintitoare a lui Dumnezeu care se da tuturor crestinilor prin Sf. Taine;

Credinta=puterea sufletului omenesc de a crede in existenta, prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor;

Faptele bune=faptele care izvorasc din credinta in Hristos si din dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri;

Judecata particulara

Biserica Ortodoxă învaţă că după moartea trupească, fiecare suflet se supune judecăţii particulare.

Învăţătura despre judecata particulară se întemeiază pe Revelaţia divină. Câteva mărturii despre existenţa judecăţii particulare sunt:

• Luca 16,19-31 (Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr)

• Evrei 9,27

• II Corinteni5,10

După cum reiese din cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan 5,22,27), Judecătorul ne va fi însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

Această judecată este absolut dreaptă, deoarece Judecătorul cunoaşte nu numai faptele, ci şi gândurile cele mai ascunse pe care le-au avut în viaţă cei ale căror suflete se înfăţişează la judecată.

Criteriul după care se face judecata este străduinţa sau dezinteresul pe care Ie-a manifestat în viaţă cel judecat, de a se apropia de Hristos, urmărindu-i pilda şi de a intra în comuniune cu El.

La judecata particulară sufletul are martori, acuzatori şi apărători. Cel dintâi martor e propria conştiinţă a celui judecat. Omul drept va avea conştiinţa liniştită, iar cel păcătos va fi mustrat continuu şi aspru de conştiinţa sa.

Demonii sunt acuzatorii care urmăresc să agraveze starea celui judecat, în timp ce îngerul păzitor, alţi îngeri şi sfinţi în frunte cu Maica Domnului sunt apărătorii celui judecat.

Biserica de pe pământ prin rugăciunile ei, are un rol important la stabilirea soartei sufletului care se prezintă la judecată.

După judecata particulară, drepţii se bucură de comuniunea cu Hristos, iar păcătoşii sunt nefericiţi din cauza îndepărtării de Dumnezeu în viaţă.

Judecata particulară nu este definitivă, ea are un caracter temporar, provizoriu, până la a doua venire a Domnului.

Semnele celei de-a doua venire a Domnului (Parusia Domnului)

Cu toate că timpul celei de a doua veniri a Mântuitorului nu a fost precizat, totuşi, din cele spuse de Mântuitorul Apostolilor Săi în legătură cu a doua Sa venire şi din cele ce se cuprind în unele epistole ale Sfântului Apostol Pavel şi în Apocalipsa, rezultă că a doua venire a Domnului (Parusia) va fi precedată de anumite semne, din împlinirea cărora se poate deduce că ea nu este departe.

Aceste semne sunt:

SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A DOMNULUI
1. Predicarea Evangheliei la toate neamurile.	• Matei 24,14
2. Convertirea întregului popor evreu la creştinism.	• Romani 11,25-26
3. Venirea pe pământ a lui Enoh şi a lui Ilie, proorocii Vechiului Testament.	• Apocalipsa 11,3-7
4. Apariţia lui Antihrist.	• I loan2,18 • II Tesaloniceni 2,3,8-9
5. Catastrofe mari în natură şi răspândirea multor vicii printre oameni.	• Matei 24,4 • Marcu 13,7-13 • Luca 21,9-19
6. Ivirea multor prooroci mincinoşi şi căderea multora de la credinţă.	• Matei 24,11-12 •  II Timotei 3,2-5
7. Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci.	• Matei 24,30

Ordinea în care se vor succeda aceste semne şi evenimente descrise mai sus nu ne este cunoscută.

Învierea cea de obste

Învierea morţilor înseamnă revenirea la viaţă a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ şi au decedat înainte de a doua venire a Domnului.

Învăţătura Bisericii despre învierea morţilor - art. 11 din Simbolul credinţei şi ea este întemeiată pe Sf. Scriptură şi pe Sf. Tradiţie.

Temeiuri scripturistice ale învierii morţilor sunt: Ioan 5,25; 28-29 şi I Corinteni 15,13,14,20-22.

Învierea morţilor va avea loc la a doua venire a Domnului şi la sfârşitul lumii.

După învăţătura Bisericii, învierea morţilor este universală, căci vor învia şi cei drepţi şi cei păcătoşi.

La înviere, trupurile vor păstra fiinţa pe care au avut-o, astfel încât se vor deosebi între ele, dar nu vor mai avea semnele bolilor de care au suferit.

Trupurile înviate vor avea şi unele însuşiri care le-au lipsit pe pământ. Ele vor fi:

- nestricăcioase , pentru că nu vor mai avea nevoie de hrană;

- strălucitoare , datorită efectului sfinţeniei vieţii de pe pământ;

- transfigurate, fiindcă nu vor cunoaşte boala, suferinţa, nu vor mai avea nevoie de bunuri materiale;

- puternice si spirituale , adică vor fi supuse sufletului întru toate;

- nemuritoare , pentru că puterea morţii va fi definitiv distrusă odată cu învierea generală.

Toate aceste însuşiri le vor avea numai trupurile drepţilor, iar ale păcătoşilor vor avea numai însuşirea nestricăciunii şi a nemuririi. Cei care vor fi în viaţă la a doua venire a Domnului, nu vor mai învia, deoarece ei nici nu vor muri, ci vor trece numai într-o clipă, din viaţa actuală într-o stare asemănătoarea cu a celor înviaţi.

Judecata universala (Judecata obsteasca, Judecata de Apoi)

Judecata universală este propovăduită atât de Mântuitorul în parabole, ca de exemplu în parabola despre neghina semănată printre grâu, parabola celor 10 fecioare, a talanţilor etc, cât şi de Sf. Apostoli (Faptele Apostolilor 17,31; Romani 14,10; I Petru 4, 5-6).

Această judecată va avea loc la a doua venire a Domnului care va judeca pe toţi oamenii care au trăit pe pământ, de la începutul lumii şi până la sosirea Sa a doua. Momentul acestei judecăţi este cunoscut numai de Dumnezeu Tatăl (Matei 24,42).

Această judecată este necesară, deoarece la judecata particulară a fost judecat doar sufletul, nu şi trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, la judecata particulară au fost judecate numai faptele bune/ rele din timpul vieţii pământeşti, nu şi urmările lor. La judecata universală se vor supune şi duhurile necurate (II Petru 2,4). Sfinţii nu vor fi propriu-zis judecaţi (Ioan 5,24), prezenţa lor la judecată va fi formală, în schimb ei vor osândi pe păcătoşi şi vor aprecia cu laudă pe cei ce au făcut binele.

Judecata universală va avea loc după o procedură cu totul specială: Domnul va veni pe norii cerului cu mărire, însoţit de îngeri. Cu acest alai se va coborî pe pământ unde va fi aşezat scaunul de judecată (Matei 25,31). La porunca Lui, îngerii vor aduna în faţa judecăţii pe toţi oamenii, vii şi adormiţi, dar şi pe îngerii răi. Dreptul Judecător, fiind atotştiutor, nu va avea nevoie să facă o cercetare amănunţită a fiecăruia, dar va da fiecăruia putere să-şi vadă trecutul său şi pe al celorlalţi.

Judecata de apoi (universală) va avea următoarele caracteristici:

1. va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate locurile şi toate timpurile;

2. va fi solemnă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru lisus Hristos, se va înfăţişa în faţa tuturor;

3.  va fi publică, adică se va face în faţa tuturor;

4. va fi definitivă si veşnică, pentru că împotriva ei cel judecat nu va putea face apel;

5. va fi supremă, pentru că ea va fi făcută de Judecătorul Suprem;

6. va fi dreaptă pentru că drept este Judecătorul;

7. va fi înfricoşătoare pentru toţi, deoarece îngerilor li se va face o descoperire a planului lui Dumnezeu la lume, aşteptată de ei cu frică şi cu cutremur, pentru cei drepţi, va fi înfricoşătoare pentru că nimeni nu este sigur că va putea da un „răspuns bun", iar pentru cei păcătoşi pentru că sunt deplin conştienţi de soarta ce-i aşteaptă.

Temeiuri scripturistice

•   Dupa invierea si judecata obsteasca a oamenilor va fi: “Cer nou si pamant nou.” (II Petru 3,13);
•   Viata vesnica va fi de neinchipuit: “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechile nu au auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Corinteni 2,9);
•   “Fiecare va primi plata dupa lucrul sau.” (II Corinteni 5,10);
•   “In casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt.” (Ioan 14,2);

Temeiuri patristice

•   “Caci invierea nu este altceva decat asezarea cu adevarat in starea de inceput.” (Sf. Grigorie de Nyssa);
•   “Dupa inviere, timpul nu se va mai numara in zile si nopti, ci va fi o singura zi vesnica, in care lumina lui Dumnezeu va straluci peste cei drepti.” (Sf. Ioan Damaschin);

Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu in Biserica

religiecalarasi@yahoo.com

Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu in Biserica

               Biserica=institutia sfanta, intemeiata de Domnul Hristos pentru mantuirea si sfintirea credinciosilor, adica a oamenilor care au aceeasi credinta si se impartasesc cu aceleasi Sfinte Taine. (nevazut-Jertfa pe Cruce) (vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);

       Membrii Bisericii=cler (diacon, preot, episcop-cei care au harul/savarsesc slujbele Bisericii); 

        (pamant)        =credinciosii (laici, mireni) – crestinii botezati in numele Sf. Treimi ce marturisesc aceeasi credinta si se impartasesc cu aceleasi Sf. Taine;

        Întemeierea Bisericii:      Mântuitorul a întemeiat Biserica prin jertfa Sa pe Cruce (F. Ap. 20, 23) şi a făcut-o văzută ca o comuniune şi comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu la Cincizecime (Pogorarea Sf. Duh, Rusaliile) - (nevazut-Jertfa pe Cruce)(vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);

-prima Biserica-in Ierusalim, la Cinzecime, cand in urma cuvantarii Sf. Ap. Petru s-au botezat “ca la 3000 de suflete” (F.A.2,41);

       Membrii Bisericii:

                Biserica “luptătoare” – (Biserica de pe pamant ce luptă împotriva păcatului) credincioşii botezaţi în numele Sfintei Treimi, care mărturisesc aceeaşi credinţă, care se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine şi care stau sub conducerea văzută a aceleiaşi ierarhii bisericeşti.

                Biserica “triumfătoare” –  (Biserica din ceruri) au biruit pacatul – drepţi, ingeri, sfinti;

                         Însuşirile Bisericii (Crez-Art. 9 “Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica .”):

Denumirea însuşirii	Unitatea	Sfinţenia	Sobornicitatea	Apostolicitatea
Textul scripturistic	Mt.16, 18 Efes. 4, 4-6   I Cor. 1,13	Efes. 5, 25-27	Mt. 28,19 Gal. 3,28	Efes. 2, 20 I Cor. 3,11 II Tes. 2,15

1. Biserica este una pentru că: - unul este Dumnezeu; - unul  este   Iisus   Hristos, Capul şi întemeietorul ei; - unul   este   Duhul   Sfânt sălăşluit în ea; - una   este    credinţa    şi învăţătura Bisericii; 3. Biserica este sobornicească pentru că: - ea cuprinde pe credincioşii din toate locurile, din toate timpurile; - este unitară, vie, activă, pe întreg pământul; - modul   de  conducere  a Bisericii    stă    pe    temelia sinoadelor ecumenice; - sinoadele ecumenice sau soboarele a toată lumea sunt autoritatea cea mai înaltă a obştii creştine.

2. Biserica  este  sfântă  pentru că: - Sfânt este întemeietorul şi Capul ei, Hristos; -  Sfânt   este   Duhul   care sălăşluieşte în ea; - Sfânt este scopul urmărit de ea: sfinţirea şi mântuirea; 4. Biserica     este     apostolică pentru că: -  este întemeiată de Iisus Hristos     pe    temelia    Sf. Apostoli; - a fost răspândită în lume şi organizată de Sf. Apostoli; - păstrează    neschimbată învăţătura dată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, precum şi darurile Sf. Duh    primite   de   Sf. Apostoli.

Alte denumiri: “Casa lui Dumnezeu”, “fratietate”=marea familie crestina, “Aleasa Doamna”;

Temeiuri scripturistice

  “Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.” (Matei 16,18)-intemeierea Bisericii;

  Domnul Hristos este: “Piatra din capul unghiului.” (Efeseni 2,20);

Temeiuri patristice

  „În afara Bisericii nu este mântuire” şi „cine n-are Biserica de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată”.   (Sf.  Ciprian);