Crucea, purtătoare de viață și pom al nestricăciunii
Sursa: http://ziarullumina.ro/crucea-purtatoare-de-viata-si-pom-al-nestricaciunii-110882.html
Duminica a 3‑a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este închinată cinstirii Sfintei Cruci. Este aşezată în mijlocul postului pentru a ne întări duhovniceşte pe noi toți, clerici și credincioşi, în călătoria spre Slăvitul Praznic al Învierii.
Sinaxarul acestei duminici ne arată că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare este cinstită Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare, deoarece Cruce se numeşte şi este pomul vieţii, iar acel pom a fost sădit în mijlocul Raiului, în Eden, în chip potrivit şi dumnezeieştii Părinţi l‑au sădit pe acesta în mijlocul postului celui de patruzeci de zile ca să ne amintească şi de lăcomia lui Adam, dar în acelaşi timp să ne arate, prin pomul acesta, şi înlăturarea osândei lui.
Pomenirea Sfintei Cruci în zi de Duminică, suprapunerea Vinerii (ziua Crucii prin excelenţă) cu Duminica (ziua Învierii prin excelenţă), în această a treia Duminică din Postul Mare este relevantă pentru modul în care se raportează teologia şi spiritualitatea ortodoxă la Sfânta Cruce. În tradiţia liturgică acest lucru se arată prin împodobirea Sfintei Cruci cu flori şi scoaterea ei spre închinare în mijlocul bisericii, la slujba Utreniei. Elemente vegetale folosite la împodobire au ca temei Viaţa ce izvorăşte din lemnul Crucii lui Hristos, aşa cum arată cântările bisericeşti: „Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire” (cântarea a 3‑a din Canonul Înălţării Sfintei Cruci); „Bucură‑te, Cruce purtătoare de viaţă, raiul cel frumos al Bisericii, pomul nestricăciunii, care ne‑ai înflorit desfătarea slavei celei veşnice” (stihire la Vecernia Duminicii Crucii).
La Sfânta Liturghie, Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule...”) este înlocuit cu imnul „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudam şi o slăvim!”. Pornind de aici, înţelegem că Sfânta Cruce este stâns legată de Înviere. Împreună pun capăt fatalităţii răului şi morţii şi ne dăruiesc bucuria să mărturisim în noaptea pascală împreună cu Sfântul Apostol Pavel şi cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde‑ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde‑ţi este, moarte, boldul tău?Î (I Corinteni 15, 54‑55); „A înviat Hristos şi moarte nu mai esteÎ (Sfântul Ioan Hrisostom).
Cinstind crucea, Îl cinstim de fapt pe Cel Ce S‑a răstignit pe ea, pe Hristos. Mijlocul prin care a fost înfăptuită minunea învierii omului și a vindecării firii omenești supuse stricăciunii este tocmai cinstita Cruce. Sfinții Părinți numesc Crucea ca fiind „viața noastră“, căci, prin intermediul ei, redobândim Raiul pierdut prin păcatul lui Adam.
Fără Cruce, Mântuitorul Hristos nu putea să ajungă la Înviere. Nu este posibilă ziua de Paşti dacă nu trecem mai întâi prin Vinerea Patimilor. Aşa şi Mântuitorul pentru aceasta a venit, ca să ia asupră‑Şi, pe Cruce, păcatele noastre ale tuturor şi să le scoată de sub jugul diavolului, pentru ca să ne ofere Împărăţia lui Dumnezeu.
Pe Cruce a zdrobit cu moartea pe moarte, a biruit moartea prin Învierea Sa din mormânt. Învierea Sa fiind şi arvuna, sau pârga învierii noastre proprii. Noi credem şi suntem convinşi că vom învia la Judecata de Apoi, pentru că Iisus Hristos a înviat înaintea noastră. Pârga înseamnă primul sau primele fructe care se coc sau se rumenesc într‑un pom. Ele sunt presentimentul şi arvuna că toate celelalte se vor coace şi vor veni după ele, şi că întregul pom va da roada cuvenită. Aşa şi Iisus Hristos este numit Pârga învierii noastre.
Crucea este semn omenesc şi dumnezeiesc. Semn omenesc căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând‑o unealta de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar de când Hristos S‑a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă. De aceea Biserica se bucură cântând: „Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul Tău… ”
De la naştere până la moarte şi până la învierea cea de obşte, toată viaţa creştinului este umbrită de Sfânta Cruce, care este cheia ce deschide cămara de bunătăţi a harului. Ca semn al Său, Mântuitorul a dat Crucii toată puterea Sa şi a dăruit‑o ca pe darul cel mai de preţ prietenilor Săi.
Crucea este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mântuitorul a voit să moară pe Cruce, cu braţele întinse, să ne îmbrăţişeze, să ne arate de‑a pururea iubirea Sa cea mare pentru noi, pe care ne aşteaptă să ne întoarcem la El.
Crucea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este cheie prin care dobândim viaţa veşnică.
Creştinul devine purtător al Crucii din ceasul Botezului. Este chemat să ia Crucea lui Hristos fără frică, fără ruşine, bărbăteşte, răbdător. Crucea lui Hristos este sfântă, cinstită şi tare. Este putere a omului credincios şi armă asupra diavolului. Toţi sfinţii Bisericii noastre au îmbrăţişat Crucea de timpuriu, au luat‑o cu bucurie, n‑au părăsit‑o niciodată. Crucea ocupă un loc central în viaţa credincioşilor creştini. Este cel mai sfânt simbol al Bisericii noastre. Toate Sfintele Taine se pecetluiesc cu semnul Sfintei Cruci. Preotul binecuvântează în forma crucii. În biserică toate sunt purtătoare de cruce, în formă de cruce, imprimate cu cruce, închinate cu cruce: sfintele vase, veşmintele preoţeşti, cărţile liturgice, toate.
Ne facem cu evlavie semnul crucii la începutul zilei, al lucrului, trecând pe lângă biserică, intrând în biserică. Purtăm crucea pe piept spre ocrotire şi binecuvântare. O punem la temelia casei, la capul patului, în automobil, la birou, spre întărire şi apărare, putere şi ocrotire. Biserica noastră nu poate fiinţa fără Sfânta Cruce şi de aceea în tropar mărturisim: Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
