joi, 12 noiembrie 2015

Catedrala Mantuirii Neamului

Catedrala Mantuirii Neamului
Sursa: Facebook.com
  
  Doar din privatizarea Petrom statul a pierdut 14 Miliarde $. Bugetul alocat in 2014 pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului a fost de 14 milioane de $, exact 0,1 % din prejudiciu de la Petrom. Cu toate astea, nu am auzit pe nimeni să strige ”vrem spitale, nu țepe la privatizare.”

   Și asta nu este tot. Redevența (taxa care se plătește statului) pentru exploatarea zăcămintelor a fost fixată in momentul vânzări Petrom, in 2004, pe 10 ani, la 3-13%. Redeventa in Norvegia este 78%, in Libia de 80% iar in Marea Britanie de 53%. Să comparăm insă situația României cu cea din Guinea Ecuatorială. În perioada 2005-2011, dacă statul român ar fi aplicat regimul fiscal din Guinee Ecuatorială, ar fi încasat cu 3,18 miliarde de dolari mai mult din redevenţe şi 2,76 miliarde de dolari mai mult din taxele pe profit. În total o țeapă de 20 miliarde de $ și crește anual.
   Prețul total al Catedralei Mântuirii Neamului, este 2 % din această sumă !

Nu mai trageţi în Biserica Ortodoxă (capitolul I)

Nu mai trageţi în Biserica Ortodoxă (capitolul I)

Sursa: http://www.stiripesurse.ro/nu-mai-trageti-in-biserica-ortodoxa-capitolul-i_972991.html


   Voiam de mai multă vreme să scriu câteva articole despre atacurile concertate (binomul PUTIN-MERKEL via MERCENARII Români ) asupra BOR şi care nu au apărut deloc din senin, ci sunt bine ţintite şi orientate ca să producă stricăciuni cât mai mari acesteia.

   Românii, în general, sunt buni creştini, uneori mergând cu toleranţa până unde un creştin de altă confesiune nu ajunge nici cu mintea. Acesta este motivul pentru care voi lua apărarea Bisericii noastre apostolice, chiar dacă, în aceste zile umbrite de catastrofa din clubul #Colectiv, se înregistrează noi şi spectaculoase şarje la adresa BOR.

   Probabil că voi trata acest subiect în doua sau mai multe articole, de aceea va rog să aveţi răbdare.

   Mai întâi voi scrie despre un slogan iubit pe reţelele de socializare şi, uneori, de diverşi manifestanţi şi anume, “Spitale, nu biserici!”, în toate formele în care a fost folosită sintagma aceasta. Fraţi români, această lozincă nu îmi aduce aminte direct, decât de hoardele care au impus bolşevismul în România. Numai bolşevicii au confiscat biserici ca să facă din ele cămine culturale, dispensare sau depozite. Şi când le-au stat în cale, le-au demolat chiar dacă acolo se odihneau sute de ani de artă, înţelepciune, filosofie şi chiar ştiinţă.

   Ce poate fi mai înjositor decât să devii bolşevic fără să ştii, să-L alungi pe Dumnezeu din inima ta, doar de dragul de-a te da dăştept şi în pas cu lumea? O sa mai revin aici…

   Sintagma asta cu biserici versus spitale pare, la suprafaţă, a fi dreaptă, în sensul că trebuie să salvam cât mai mult vieţi şi să îmbunătăţim starea sănătăţii fiecăruia. Aceeaşi lozincă este însă strâns legată şi de contribuţiile de la buget pentru cele enumerate: spitale şi biserici. Adică, se dă prea mult pentru ridicarea de biserici. Serios? Cine v-a spus asemenea gogomănie? Aici mă voi folosi de date pentru a lămuri ce sume de la buget merg către aceste ţinte, desigur, grosso modo, pentru că, spre exemplu, când vorbeşti despre sănătate, sunt foarte multe componente incluse aici. Dar, dacă vorbim în cifre, vă veţi da seama exact despre ce cheltuieli fac vorbire şi apoi trageţi dumneavoastră concluziile.

Spre exemplu, unde e jaful mai mare? Vă veţi lămuri imediat.

În 2015, bugetul a prevăzut:
  • 0,04 miliarde – construire biserici
  • 0,28 miliarde – salarii preoţi
  • 29,94 miliarde – sănătate (Ministerul Sănătăţii: 6,75 mlrd, CNAS: 23,19 mlrd)
   Deci, 0,32 miliarde lei merg spre biserici şi 29,94 miliarde lei către sănătate. Nu era deajuns ca să se ridice şi un spital, undeva, acolo unde era nevoie? Dar Mafia, cât trage ea din cele 29,94 miliarde? Mai e mult 0,32 miliarde alocaţi pentru biserici? Oare n-ar trebui să roşească indivizii care repetă lozinci aberante fără să ştie despre ce e vorba? Întâi dăm cu barda, apoi socotim? Creştinesc mod de a aborda existenţa noastră, cea de zi cu zi.

   Hai să mai luăm un an, 2013, să zicem.
   Bugetul pe 2013 a prevăzut:
  • 0,03 miliarde – construire biserici
  • 0,26 miliarde – salarii preoţi
  • 31,75 miliarde – sănătate (Ministerul Sănătăţii: 8,67 mlrd, CNAS: 23,08 mlrd) 0,29 miliarde la 31,75 miliarde, este scorul.
   Deci, de ce n-avem spitale? Pentru că se fură, e un răspuns acceptabil oare? Dar, de ce se ridică biserici? Poate pentru că nu se fură? Nici nu ştiu ce e greu de înţeles aici, e fix la mintea cocoşului…
   Şi vă mai spun una: Pe vremea când se scoteau din uz spitale, BOR înfiinţa unităţi medicale…
   Române, nu tot ce mişcă pe net e şi adevărat, gândeşte cu capul tău, nu-i lăsa pe alţii să-ţi dicteze gândurile şi viaţa!

www.ninelpeia.ro

vineri, 6 noiembrie 2015

CERC METODIC - CALARASI semestrul I - 2015-2016

CERC METODIC - CALARASI
 semestrul I - 2015-2016 

      Cercul metodic in invatamantul preuniversitar pentru disciplina RELIGIE ORTODOXA, semestrul I, se va desfasura la data de 10.11.2015, orele 10.00, marti, la Scoala Gimnaziala nr. 1, Dragalina, responsabil fiind pr. prof. LAZAR MIRCEA MANUEL. 

Coordonator, 
Inspector Scolar Calarasi, 

Pr. prof. Arcadie Puisor

Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică

Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică

Sursa: http://basilica.ro/pacatul-invrajbeste-rugaciunea-unifica-110381.html

Mii de credincioși adunați joi seara, 05 noiembrie 2015, la Catedrala Patriarhală, s-au rugat alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru pace şi unitate în Biserică și societate, pentru cei trecuți la Domnul și pentru însănătoșirea celor aflați în spitale în urma tragicului accident de săptămâna trecută din București.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat celor prezenți un îndemn părintesc de cultivare și apărare a păcii:

„Ne-am adunat în seara aceasta ca să ne rugăm împreună și vă mulțumim pentru că ați venit într-un număr atât de mare. Noi, în aceste 40 de zile, ne rugăm în mod special în fiecare zi la Sfânta Liturghie și pomenim pe cei care au trecut la Domnul în urma tragediei de la clubul Colectiv din București. În același timp însă, ne rugăm pentru cei care suferă pe patul de spital, pentru cei care suferă de răni grele din cauza arsurilor. De aceea, i-am pomenit în rugăciunile noastre și în această seară. Reînnoim apelul nostru de a consola familiile îndoliate care plâng pe cei dragi ai lor, dar și de a consola și ajuta spiritual și material pe toate familiile celor care se află în spitale, care suferă foarte mult. Prin aceasta, noi arătăm dragostea noastră frățească atât față de cei care au plecat la Domnul, cât și față de cei care suferă în spitale.

Avem nevoie de pace în suflet pentru a gândi în mod sănătos, pentru a lua hotărâri în mod înțelept.

Această rugăciune a noastră este iubirea mai tare decât moartea, pentru că ea trece dincolo de mormânt și unește în iubirea Preasfintei Treimi pe toți cei care sunt milostivi și ajutători ai celor care se află în suferință. De asemenea, ne-am rugat Mântuitorului Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, Capul Bisericii și Ocrotitorul ei, ca să ne dăruiască pace și binecuvântare. Pacea este darul lui Dumnezeu pentru oameni. Acest dar trebuie păstrat, cultivat și apărat. Pacea este starea de armonie a sufletului și a trupului, starea de armonie între oameni. Avem nevoie de pace în suflet pentru a gândi în mod sănătos, pentru a lua hotărâri în mod înțelept. Avem nevoie de pace în familie mai ales astăzi când sunt foarte multe ispite și tulburări. Avem nevoie de pace în fiecare comunitate religioasă sau civilă, în societate, dar și în lumea întreagă. Într-o vreme în care există multă violență, și multă suferință, într-o vreme în care în unele zone ale lumii nu încetează războiul, ci o mulțime de oameni mor nevinovați și foarte mulți părăsesc familiile, casa și țara lor, avem nevoie de pace și de ajutorare frățească.

Căutați pacea cu toți oamenii fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu

Și în țara noastră avem nevoie de pace și unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, în societate, dar și de unitate pentru ca să putem săvârși binele unii împreună cu alții, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile Biserica dorește să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, așa cum prevede și legislația noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, de mai multe ori, preotul slujitor împărtășește credincioșilor în timpul slujbelorPacea lui Hristos când spune: Pace tuturor!. Această pace este harul lui Dumnezeu prezent în oameni, este iubirea milostivă și smerită a lui Dumnezeu care se dăruiește omului credincios și celui care caută pacea și armonia. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei ne îndeamnă zicând: Căutați pacea cu toți oamenii fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu (Evrei 12, 14). Această poruncă înseamnă și o căutare a păcii, iar atunci când o găsim trebuie să o păstrăm, să o cultivăm și să o apărăm.

Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică

În această perioadă avem nevoie să ne gândim fiecare cum putem înnoi duhovnicește viața noastră, viața personală, viața comunitară și viața socială. Dacă noi urmăm calea înnoirii în Duhul Sfânt, atunci înnoirea este rod al binecuvântării lui Dumnezeu și al faptelor bune. Trebuie să săvârșim mai multe fapte bune, să fim mai atenți la suferința semenilor noștri, la nevoile imediate ale multor oameni singuri, care sunt bolnavi, în necazuri și în încercări. Deci, aceste rugăciuni ale noastre sunt mult folositoare pentru că păcatul dezbină, rugăciunea adună. Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică. Păcatul trezește ură, rugăciunea aduce bunătate în suflete. Avem nevoie în toată vremea și în tot ceasul de pace și unitate, dar mai ales în vremuri tulburi.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților, să ne ocrotească și să ne dăruiască pacea și lumina lui Hristos pentru a ale împărtăși și noi mai departe în familie și în societate”.


Vezi si Cuvantul P.F. Daniel : 
https://www.youtube.com/watch?v=M1Q6LCukrko

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate

Sursahttp://sf-esc.ro/comunicate-de-presa/12587-chemare-la-rugaciune-pentru-pace-si-unitate.html


  În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre.
   La Catedrala Patriarhală, rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura în fiecare zi începând cu orele 18:30 (Acatiste, rugăciuni din Liturghier şi Molitfelnic).

Biroul de presă al Patriarhiei Române

marți, 3 noiembrie 2015

Minciuna are picioare scurte. În Suedia sunt 97 de spitale la 4.000 de biserici, în SUA sunt 350.000 de biserici la 5.500 de spitale. România are un spital la 43.000 de locuitori, SUA are 1 la 56.000. CIFRELE

Minciuna are picioare scurte. În Suedia sunt 97 de spitale la 4.000 de biserici, în SUA sunt 350.000 de biserici la 5.500 de spitale. România are un spital la 43.000 de locuitori, SUA are 1 la 56.000. CIFRELE

Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-social/Minciuna-are-picioare-scurte.-In-Suedia-sunt-97-de-spitale-la-4.000-de-biserici-in-SUA-sunt-350.000-de-biserici-la-5.500-de-spitale.-Romania-are-un-spital-la-43.000-de-locuitori-SUA-are-1-la-100.000.-CIFRELE-126270

   Din păcate, tragedia din Colectiv nu a fost un prilej pentru ca românii să se unească în fața necazurilor. Unii au profitat de ocazie pentru a-și face reclamă propriei ideologii, urmărindu-și scopurile chiar și în astfel de momente grele.
  Activiștii seculariști au profitat de morții de la Colectiv pentru a-și promova agresiv ideologia, neratând inclusiv momentul depunerii de lumânări pentru a anunța oamenii că sunt prea multe biserici în România și din această cauză sunt prea puține spitale. 
   Chiar dacă teoria aceasta a fost demontată, inclusiv de către medici( vezi aicice spune Vlad Mixich), ea continuă să-și facă apariția în spațiul public.
   În acest sens, am consultat situația din două dintre cele mai liberale și deci, progresiste țări ale lumii, Suedia din Europa și Statele Unite ale Americii.
   În Suedia, conform recensământului realizat de portalul specializat în informații de prim ajutor, Oturen.se, sunt 97 de spitale. În ceea ce privește bisericile, raportul anual al Bisericii Suedeze arată că această instituție singură, deținea 3.384 de lăcașuri de închinăciune.
  Această cifră nu include și lăcașurile de cult ale celorlalte religii, între care Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică dar și Islamul.
 Conform Comisiei Suedeze pentru susținerea comunităților religioase, instituția guvernamentală care se ocupă cu finanțarea cultelor, în 2013 erau înregistrați aproape 100.000 de credincioși ortodocși care au beneficiat de banii executivului suedez, dintre aceștia 6.100 fiind români.
  De același tratament au beneficiat și 109.000 de penticostali și 106.000 de catolici. În aceste condiții, fiind vorba de peste 300.000 de enoriași neînregistrați, dar și de zecile de mii de musulmani prezenți în țară, sursele contactate de ActiveNews afirmă că în Suedia numărul lăcașurilor de cult depășește 4.000. Ca o cifră minimală.
  Recenzarea exactă a tuturor lăcașurilor de cult este dificilă din cauza faptului că legea suedeză recunoaște oficial doar Biserica Suedeză, restul cultelor fiind considerate fundații. Chiar și așa, Biserica Suedeză este considerată instituție strategică a statului, iar membrii consiliilor parohiale sunt instruiți cum să acționeze în caz de colaps al instituțiilor centrale.
   Luând în considerare doar cifra de 4 000 rezultă un raport de 41 de lăcașuri de cult la 1 spital. 
   În Statele Unite ale Americii, în SUA, la anul 2013, existau 5.586 de unități spitalicești, în scădere dramatică față de anul 1975, când se înregistrau 7.165.
  În ceea ce privește lăcașurile de cult, studiul realizat de Institutul Hartford pentru cercetare religioasă în 2011, arată că în SUA sunt aproximativ 350.000. Dintre acestea, 314.000 sunt protestante, 24.000 sunt catolice și ortodoxe. Iar restul aparțin celorlalte religii.
   Având în vedere aceste cifre, în SUA există 1 spital la 62 de lăcașuri de cult. 
  În ceea ce privește România, datele secretariatului de culte arată că în țara noastră se găsesc 18436 de lăcașuri de cult, ale tuturor religiilor înregistrate de statul român.
   Din acestea, 14765 sunt biserici, 359 de capele, 1096 case de rugăciune, 47 de catedrale, 2 episcopii, 2 moschei, 76 de geamii, 286 de mănăstiri și 89 de sinagogi. În cifra de 18436 sunt incluse și bisericile dezafectate, distruse parțial și chiar și o bibliotecă.
   În ceea ce privește numărul de spitale, acesta nu este cunoscut, cu exactitate. Un studiu din 2010, publicat de Wall Street Journal, arăta că România are 453 de spitale (dintre care 25 private). De-atunci, însă, s-au mai inaugurat și alte investiții în domeniu, iar în acest an a demarat construcțiaInstitutului Regional de Oncologie la Timișoara.
   Luând în considerare cifra din 2010, ignorând noile investiții, rezultă că în România există 1 spital la 40,6 lăcașe de cult. Ceea ce indică un raport mai echilibrat decât în Suedia sau Statele Unite ale Americii.
  Dacă luăm în calcule numărul locuitorilor, raportat la numărul de spitale, situația se prezintă astfel:
   Statele Unite ale Americii: 1 spital la aproximativ 56.000 de locuitori
   Suedia: 1 spital la aproximativ 106.000 de locuitori
  România: 1 spital la aproximativ 43.000 de locuitori (conform datelor INS din 2014, în România ar locui 19,6 milioane de oameni).

Sumar:
Statele Unite ale Americii: 1 spital la 62 de lăcașuri de cult ( 5.586 la 350.000) și 56.000 de locuitori
Suedia: 1 spital la 41 lăcașuri de cult ( 92 de spitale la 4.000) și 106.000 de locuitori
România: 1 spital la 40 lăcașuri de cult (453 la 18 436) și 43.000 de locuitori

Bugetul Ministerului Sănătății peste 2015 este 6,8 MILIARDE de lei, iar bugetul tuturor cultelor, în aceeași perioadă este 320 de milioane de lei.


Mesajul de compasiune al Patriarhului Daniel pentru victimele din "Colectiv"


Mesajul de compasiune al Patriarhului Daniel pentru victimele din "Colectiv"

Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-social/Mesajul-de-compasiune-al-Patriarhului-Daniel-pentru-victimele-din-Colectiv-126217

   PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trimis un mesaj de condoleanțe victimelor și familiilor tragediei din clubul "Colectiv", din București.
   Iată mesajul:
   "Cu multă tristeţe am aflat de tragedia provocată de un incendiu la Clubul Colectiv din București în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în urma căruia și-au pierdut viața 27 de persoane, peste 160 au fost rănite, dintre care 146 au fost internate în 12 spitale din capitală. 
   În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi sau aflaţi în spitale, adresăm acestora cuvânt părintesc de compasiune şi de alinare sufletească. Suntem alături de cei aflaţi în suferință pe patul de spital și ne rugăm lui Dumnezeu pentru alinarea durerilor și vindecarea lor.
  De asemenea, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi. 
   Parohiile din Bucureşti cărora aparţin tinerii decedaţi sau cei afectaţi de arsuri sunt solicitate să ajute spiritual şi material familiile îndoliate şi familiile celor aflaţi în spitale. Reînnoim apelul nostru pentru donare de sânge spre salvarea vieţii celor din spitale. 
   Să unim rugăciunea cu fapta milostivă pentru toţi cei aflaţi în suferinţă!"

Părintele Savatie Baștovoi despre drama de la Colectiv și Halloween: Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Uneori moartea capătă îndrăzneală, ca la București. Nu mimați nimic din ce este al morții. Fiți lumină. Pentru a trăi

Părintele Savatie Baștovoi despre drama de la Colectiv și Halloween: Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Uneori moartea capătă îndrăzneală, ca la București. Nu mimați nimic din ce este al morții. Fiți lumină. Pentru a trăi

Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-social/Parintele-Savatie-Bastovoi-despre-drama-de-la-Colectiv-si-Halloween-Jocul-de-a-bostanii-este-un-joc-de-a-moartea.-Uneori-moartea-capata-indrazneala-ca-la-Bucuresti.-Nu-mimati-nimic-din-ce-este-al-mortii.-Fiti-lumina.-Pentru-a-trai-126245

Abia au trecut câteva zeci de ore de la tragedia din clubul bucureștean "Colectiv" și oamenii au început să caute vinovați, dar și să înțeleagă cauzele profunde ale acestui eveniment.

Așa cum era de așteptat, unii au stat la pândă și au început să arunce cu invective în stânga și-n dreapta. Unii și-au arogat rol de judecători. Prea puțini au stat să analizeze, duhovnicește, cauzele acestei nenorociri.

Unul dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe, părintele Savatie Baștovoi, de la Mânăstirea Noul Neamț din Moldova, a punctat în câteva cuvinte drama care a lovit Bucureștiul, dar și legătura din Halloween și incendiul de la "Colectiv".

Părintele Savatie este unul din cei mai importanți scriitori de limbă română, fiind autorul a numeroase volume de succes, premiate pe plan intern și internațional. De asemena, Părintele Savatie este invitat regulat să conferențieze pe teme de interes și este realizator de emisiuni.

Iată ce spune despre cazul de la Colectiv:

De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.
Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.
Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.
Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.
Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.






Cand te joci cu focul Iadului…

Cand te joci cu focul Iadului… 

Sursa: http://www.rostonline.ro/2015/10/cind-te-joci-cu-focul-iadului/

Suntem cu toții îngroziți de tragedia petrecută în seara de 30 octombrie la București, soldată cu 28 de morți și 162 de răniți (cifrele sunt provizorii, mulți dintre răniți fiind în stare gravă, în timp ce alții s-au externat deja), toți tineri și chiar adolescenți (unii încă neidentificați). Ca de obicei în situațiile-limită, „civilizația” (cu pretențiile ei oganizatorice, logistice, tehnologice etc.) se dovedește mai fragilă decît se crede, iar aceasta cu atît mai mult într-o țară ca România, în care formele ei sunt mai degrabă butaforice.

Se va vorbi mult despre cauzele fizice sau materiale ale tragediei (și cineva va trebui să răspundă, măcar ca să se îngusteze posibilitățile unor recidive), dar nu știu cați sunt dispuși să accepte cu toată gravitatea o reflecție asupra cauzelor meta-fizice sau spirituale (pentru care în lumea contemporană funcționează aproape reflex prezumția de obscurantism sau superstiție).

Nenorocirea s-a petrecut în gura nopții de Halloween și într-un cadru profund marcat de „spiritul” demoniac al acestei pseudo-sărbători globalizate. Știu că există rock și rock, și nu vreau să fac speculații asupra caracterului satanist al acestui gen de muzică și comportament, dar nu se poate să nu te pună pe ganduri, dincolo de îndoielnicul nivel artistic și de iresponsabilitatea sau teribilismul „punerii în scenă”, numele trupei respective (Goodbye to Gravity!– „Adio seriozității!”*), al albumului lansat cu acest prilej (Mantras of War – „Mantre de război”) sau al primului single din componența lui (The Day we die– „Ziua în care murim”) – adevărat „best-seller profetic”, cum l-au numit (fără să știu exact ce-au avut în gand) chiar unii dintre actanții tragicului eveniment. Poate că rămane loc, dincolo de durere și stupefacție, și de o minimală „învățătură de minte”…

Indiferent cat crezi sau nu în „puterile întunericului”, cardășia cu demonicul sau numai simplul joc de-a demonismul, cu binecunoscutele ingrediente horror ale păgînismului și magiei, se arată nu o dată a nu rămîne fără urmări. Sfidarea Binelui și provocarea Răului reprezintă un „stil de viață” asupra căruia s-ar cuveni un plus de meditație, pornind de la concretul tragic, iar nu de la supozițiile abstracte. Căci, c-o luăm real sau simbolic, cu dracul nu e de glumit…

* Sigur că înțelesul cel mai curent al lui gravity este „gravitație”, dar cuvîntul poate însemna, contextual, și greutate, pondere, gravitate, seriozitate, solemnitate, importanță. Polisemia lasă loc mesajelor subliminale (foarte frecvente în acest gen de exprimare publică). Prietenului Paul Slayer Grigoriu – unul dintre oamenii pe care-i prețuiesc cel mai mult, oricît de rocker ar fi – i-am răspuns pur și simplu că „aici conotația bate denotația”. Nu contest că s-ar putea să mă înșel, dar eventualitatea unei astfel de receptări rămîne (mai ales în asociație cu alte elemente din aceeași recuzită, afișele – inclusiv cel postat aici – fiind și ele relevante).

Sindicatele se opun postării pe internet a portofoliilor profesorilor

Sindicatele se opun postării pe internet a portofoliilor profesorilor

Sursa: http://www.informatia-zilei.ro/sm/sindicatele-se-opun-postarii-pe-internet-a-portofoliilor-profesorilor/

Dascălii din 1.000 de şcoli din România vor avea obligaţia de a-şi scana portofoliile şi a le posta pe internet.
   În aceasta constă conţinutul proiectului PODCA, având ca scop „Creşterea calităţii sistemului educaţional preuniversitar din România prin implementarea de instrumente moderne de management şi monitorizare.”

Poziţia sindicaliştilor din educaţie
   Potrivit lui Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare, “corpul profesoral este revoltat de această măsură. Un portofoliu obişnuit poate cuprinde cam 1.000 de pagini. Chiar dacă nu se va scana în întregime, colegii noştri sunt puşi în continuare să muncească în plus. Portofoliile sunt gata după un volum mare de muncă, iar acum se cere în continuare să fie scanate şi trimise pentru a le posta pe internet, unde directorii şi inspectorii din inspectorate şi din minister să le poată vizualiza în orice moment”, ne spune liderul sindical.

El mai aduce proiectului şi alte obiecţii, între care aspectele juridice care derivă din această măsură.
   Astfel, legea protecţiei privind datele personale obligă instituţia şcolară de a nu face publice informaţii cu caracter personal decât în cazul în care persoana îşi dă acordul. În condiţiile în care profesorii nu vor să permită accesul la informaţii cu caracter personal (cum ar fi nume, CNP, e-mail, diplome etc.), nu îi poate obliga nimeni să-şi asume aceste sarcini.
   În al doilea rând, planificările şi alte documente au un caracter personal. Obligaţia de a le pune la dispoziţia altor persoane se încalcă Legea dreptului de autor.
   În sfârşit, se poate pune întrebarea: care este nivelul de securitate al sistemului informatic folosit de minister astfel ca informaţiile publicate pe net să fie în siguranţă faţă de agresiunea hackerilor?

Şi alţi lideri sindicali din ţară au făcut observaţii: 1. Proiectul nu are antetul ministerului, şi nu scrie niciunde că ar avea un caracter obligatoriu; 2. Profesorii nu sunt parte a acestui proiect, şi nici nu pot fi parte la acest proiect fără acordul lor; 3. Cineva a decontat banii de pe proiect, pe sudoarea cadrelor didactice.

„Mai mult, este fixat şi termen de predare pe 9 noiembrie (până pe 13 noiembrie să fie trimise), ceea ce este cam imposibil. Există şcoli unde nu există decât un singur scaner. Vor sta ore şi noaptea să scaneze documente”, scrie Victor Oprea.