miercuri, 13 aprilie 2022

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ”SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR” SLOBOZIA

 

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX

”SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR”SLOBOZIA, 

STR. AL.ODOBESCU, NR.2, COD 920025,
TELEFON/FAX 0243/231796
WEB: www.seminarulteologicslobozia.ro
EMAIL seminaru_teologic_slobozia@yahoo.com


Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia a luat fiinţă prin Ordinul Ministrului învăţământului nr. 4413/7 iulie 1995.

CINE SUNTEM?

Suntem Şcoală prin excelenţă: primele forme instituţionale de învăţământ au fost cele ale Bisericii. Cu noi înveţi nu doar pentru a-ţi câştiga cele necesare vieţii, ci şi cum să ai o viaţă mai frumoasă şi fericită. Avem peste 20 ani de experienţă, 90% dintre elevii noştri au urmat cariera aleasă, fiind singurul liceu din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi ai cărui elevi au perspective reale de a profesa în domeniu. Seminarul are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, model pentru aspiranţii la misiunea preoţească din Bărăgan şi din împrejurimi. Prin educaţia moral – religioasă pe care o oferă copiilor, liceul nostru urmăreşte să devină iniţiator, susţinător şi catalizator al comunităţii, continuator al tradiţiilor locale şi totodată un mărturisitor şi propovăduitor al Evangheliei lui Hristos. 



UNDE NE GĂSIŢI?

SLOBOZIA, STR. AL.ODOBESCU, NR.2, COD 920025,TELEFON/FAX0243/231796
WEB: www.seminarulteologicslobozia.ro
EMAIL: seminaru_teologic_slobozia@yahoo.com


În anul şcolar 2019 - 2020, colectivul de cadre didactice este format din:

- PC Pr. Marin Sebastian, director, profesor dogmatică;
- PC Pr. Mititelu Laurenţiu, profesor spiritualitate si liturgică;
- PC Pr. Pătraşcu Constantin, profesor IBOR, IBU, omiletică, drept;
- PC Pr. Stanciu Cătălin, profesor muzică liniară;
- PC Pr. Vasile Daniel Alexandru – profesor muzică psaltică;
- Pcuv. Protos. Budea Maxim, profesor discipline biblice.

„ŞCOALĂ PENTRU TINE” – Burse şi masă gratuită la cantina proprie

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor acordă lunar burse la 4 elevi din fiecare clasă, în valoare de 200 lei/elev şi subvenţionează contravaloarea mesei servite la cantină de elevii din internat care au medii peste 8,00( 70% din elevi beneficiază de această formă de susţinere).

SCOPUL PRINCIPAL

Pregătirea elevilor pentru a deveni teologi şi buni creştini ai Bisericii Ortodoxe Române.
ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU ŞI SUB OCROTIREA LUI

Competenţele profesionale certificate în calificarea profesională sunt:
1. Cunoaşterea corectă a învăţăturii de credinţă.
2. Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa practică.
3. Fundamentarea biblică a învăţăturii de credinţă.
4. Oficierea corectă a cultului divin.
5. Exprimarea practică în cultul divin a învăţăturii de credinţă.
6. Capacitatea de a învăţa şi predica cuvântul lui Dumnezeu.
7. Organizarea de activităţi filantropice.

CONDIȚII PENTRU STUDIU, CAZARE ȘI MASĂ

Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Slobozia oferă elevilor condiții de studiu într-un corp de clădire recent renovat și îmbunătățit, P+1, care cuprinde:
  •  4 săli de clasă;
  •  paraclis;
  •  laborator de informatică;
  •  bibliotecă;
  •  sală de pregătire pentru cor;
  •  cabinet medical;
  •  cancelarie;
  •  secretariat;
  •  contabilitate;
  •  biroul directorului.

Într-un corp de clădire distinct se află bucătăria şi cantina, cu o capacitate de 90 locuri şi care beneficiază de toate condiţiile conforme normelor de funcţionare. Aici elevii servesc cele 3 mese zilnice, în cadrul cărora primesc hrana potrivită unei dezvoltări fizice armonioase.

Elevii interni sunt cazaţi la internatul din incinta Liceului „Mihai Eminescu” Slobozia, etajul II, renovat şi dotat cu mobilier nou. În fiecare cameră sunt cazaţi între 3 şi 6 elevi, aceştia având la dispoziţie o sală pentru studiu şi vizionare TV precum şi o sală de gimnastică.


INFORMAȚII ADMITERE
An școlar 2022-2023

                Sursa: https://seminarulteologicslobozia.ro/admitere/


CALENDARUL ADMITERII: 

  • 16 -17 mai 2022 - Înscrierea candidaţilor 
  • 18 – 20 mai 2022 – Desfășurarea probelor 
  • 23 mai 2022 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini 

ACTE NECESARE:
  1. cerere de înscriere (se găsește la secretariatul Seminarului);
  2. anexa la fișa de înscriere;
  3. certificat de naştere – copie;
  4. fişa medicală în original - cu mențiunea - este / NU esteîn evidența noastră cu: epilepsie, hemofilie, boli psihice sau neurologice;
  5. declaraţie din partea candidatului şi a părinţilor acestuia că au luat cunoştinţă deRegulamentul intern al unității școlare şi că sunt de acord să-l respecte (se găsește la secretariatul Seminarului);
  6. adeverință/certificat de botez - copie;
  7. recomandarea consiliului parohial/preotului paroh;
  8. binecuvântarea chiriarhului locului (se obține de la Centrul Eparhial). 

DESFĂȘURAREA ADMITERII: 

La seminariile teologice ortodoxe, cursuri de zi, se pot înscrie absolvenți de gimnaziu care au minim media 9 la purtare pentru fiecare clasă din învățământul gimnazial. 
În cadrul examenului de admitere la profilul teologic, candidații vor susține, la nivelul probelor de aptitudini, următoarele probe: 
a) un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins; 
b) o probă de verificare a cunoștințelor religioase, evaluată cu notă. Interviul/colocviul/proba orală constă în:
      a) verificarea dicției prin: rostirea unei rugăciuni/poezii, la alegerea candidatului; 
            b) motivarea alegerii unei unități de învățământ vocațional teologic; 
           c) verificarea aptitudinilor muzicale, prin intonarea unei cântări religioase, la alegerea candidatului.

Proba de verificare a cunoștințelor religioase (VCR) constă într-o lucrare scrisă, cu durata de două ore, la Religie, din următoarele teme:

I. Decalogul: importanța lui în viața omului;
II. Rugăciunea, bază și lumină a vieții creștine;
III. Rugăciunea „Tatăl nostru”;
IV. Sfintele Taine în viața creștinilor;
V. Biserica – lăcaș de închinare și de sfințire a omului;
VI. Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii;
VII. Sfânta Treime și Sfânta Liturghie și în viața Bisericii.

Nota prin care se evaluează această probă constituie nota finală la proba de aptitudini (APT). 

Pentru toate specializările de la profilul teologic, media minimă la proba de verificare a cunoștințelor la disciplina religie (VCR) trebuie să fie minimum 7 (șapte). 

Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: 
(APT + MA)/2 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Metodologiei de admitere); 
MFA = media finală de admitere.

TEMATICA PENTRU PROBA SCRISĂ


I. Decalogul: importanța lui în viața omului

Decalogul reprezintă cele zece porunci pe care Dumnezeu le-a transmis profetului Moise pe muntele Sinai ca să îi învețe pe oameni și să îi oprească de la faptele rele. 
Cuvântul „decalog” provine din limba greacă și înseamnă zece legi sau zece porunci (deca=zece și logos=lege sau poruncă). 
Decalogul a fost dat de Dumnezeu la trei luni după ieșirea evreilor din Egipt și are o vechime de aproximativ 3500 de ani. 
El se găsește în Sfânta Scriptură, în cartea a doua, numită Ieșirea și în cartea a patra, numită Deuteronomul, din Vechiul Testament. 
Cele zece porunci au fost scrise chiar de mâna Domnului pe două lespezi de piatră numite Tablele Legii. 
Prima Tablă a Legii conține îndatoririle noastre față de Dumnezeu (primele 4 porunci), iar cea de a doua, cele față de aproapele nostru (următoarele șase porunci). 

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! 
Prima poruncă se referă la recunoașterea și cinstirea Domnului ca Părintele tuturor și singurul Dumnezeu viu și adevărat. 

2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru … Să nu te închini lor, nici să le slujeşti! 
În antichitate, existau multe religii politeiste, poporul evreu fiind, cu ajutorul prorocilor, singurul păstrător al credinței în Unicul Dumnezeu. Porunca oprește cinstirea zeităților sculptate. În sens mai larg, această poruncă ne îndeamnă să renunțăm la patimi pentru că ele subjugă omul și îndepărtează sufletul de Dumnezeu. Icoanele nu sunt idoli, ci ,,ferestre” către Dumnezeu și sfinții Săi. 

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert! 
Rostirea numelui celui sfânt al lui Dumnezeu se face cu credință, respect și iubire. Luarea numelui Domnului în deșert înseamnă a-l pronunța cu neseriozitate, ironic, batjocoritor, cu mânie sau indiferență, sau a face jurăminte false. 

4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti! 
La evrei, ziua de odihnă este sâmbăta, amintind de ziua a șaptea a creației. Pentru creștini, duminica a devenit sărbătoarea săptămânală, fiind ziua Învierii Domnului. 
Odihna se referă la evitarea muncii fizice, în schimbul activităților dedicate mai ales sufletului: participarea la slujbă, activități cultural-recreative, oferirea timpului celor dragi și celor care au nevoie de ajutor. 

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! 
Începând cu această poruncă divină, sunt prezentate cele mai importante îndatoriri față de semeni. 
Această poruncă ne îndeamnă să îi respectăm pe părinții noștri fiindcă ei sunt oglinda lui Dumnezeu prin viața pe care ne-au dat-o și grija pe care ne-o poartă. 

6. Să nu ucizi! 
Viața este darul lui Dumnezeu și niciun om nu are dreptul de a o opri. În sens lărgit, porunca se referă și la violența fizică sau rănirea sufletească. 

7. Să nu fii desfrânat! 
Dumnezeu îndeamnă la loialitate și la fidelitate și la respect față de persoana iubită. 
Porunca se referă și la păstrarea cumpătării, a echilibrului în toate. 

8. Să nu furi! 
Orice încercare de a folosi rodul muncii altuia, fără a-i primi acordul, este o desconsiderare a efortului celuilalt și o formă de lenevie. 
Obținerea unui lucru sau a unui rezultat bun, în urma efortului personal, aduce mare satisfacție. Dumnezeu încurajează astfel munca cinstită. 

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! 
Îndemnul lui Dumnezeu este de recunoaștere a vinei atunci când greșim, de a nu asculta vorbe urâte despre alții, de a nu minți. 
Iubirea, adevărul și sinceritatea sunt valori morale ce stau la baza respectului de sine și între persoane. 

10. Să nu dorești nimic din câte are aproapele tău! 
Grija lui Dumnezeu față de oameni se arată și în ultima poruncă, privitoare la gândurile omului. Invidia sau gelozia îngreunează sufletul omului, luându-i libertatea. 
Bucuria pentru reușita celuilalt păstrează sufletul curat și îndeamnă la urmarea exemplului. 
Cele zece porunci constituie, până astăzi, norme morale și religioase pe care cu toții, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să le respectăm și să le împlinim. 
Ele reprezintă partea cea mai important din Legea cea Veche sau legea lui Moise. Respectarea și înfăptuirea lor ajută la înțelegerea și la însușirea învățăturii de credință lăsată de Mântuitorul.


II. Rugăciunea, bază și lumină a vieții creștine

Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu și hrana sufletului. 
Rugăciunea este cea mai înaltă lucrare a minții omenești și poate fi realizată în orice loc și timp, cu rolul de sfințire a credincioșilor. 
Creștinul rugător primește har divin, care îi aduce în suflet pace, bucurie, iertare, iubire curată față de semeni și întărirea voinței spre alegerea binelui. 
Citim în Sfânta Scriptură că de la început oamenii au vorbit cu Dumnezeu, întâi în Rai, față către faţă, apoi pe pământ prin rugăciuni. 

Oamenii au început a chema numele Domnului (Facerea 4, 26), au înălţat altare, I-au adus mulţumiri, laude și cereri. 
Ei au înţeles că fără Dumnezeu nu pot face nimic bun, că rugăciunea este temelia vieții și izvor de putere și bucurie duhovnicească. 
Mântuitorul Hristos i-a îndemnat pe oameni să se roage stăruitor, făgăduindu-le un răspuns dumnezeiesc plin de iubire părintească: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Matei 7, 7). 

În rugăciunile lor, oamenii îl laudă pe Dumnezeu, îi mulțumesc pentru ajutorul primit și îi cer anumite lucruri pe care ei le consideră importante. De aceea, noi spunem că rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulțumire și de cerere. 
Rugăciunea poate fi făcută de fiecare credincios în parte, retras în camera sau în colțul de rugăciune. Acest tip de rugăciune se numește rugăciune particulară. În familiile creștine, locul de rugăciune este înfrumusețat de prezența icoanelor, a candelei și a altor însemne religioase. 

Membrii familiei se roagă împreună și în particular, în diferite momente: dimineața, seara, la vremea mesei, la începerea lucrului, înainte de a lua o decizie importantă, la plecarea în călătorie și în situații dificile. Ruga lor are în vedere propria persoană, întreaga familie și pe ceilalți semeni. Spre exemplu, copiii se roagă pentru luminarea minții și ajutor la învățătură, pentru înțelegerea și sănătatea întregii familii, cât și pentru binele persoanelor aflate în dificultate. 
Rugăciunile pot fi rostite și în prezența mai multor credincioși. Acest fel de rugăciune, când sunt prezenți mai mulți oameni care se roagă împreună, se numește rugăciune publică. 

Domnul Hristos subliniază puterea rugăciunii de a transforma viețile celor ce se pocăiesc cu adevărat, prin numeroase învățături și parabole. 
De exemplu, în Pilda vameșului și a fariseului, Mântuitorul prezintă un model de rugăciune smerită, bineplăcută lui Dumnezeu, în opoziție cu o atitudine arogantă, mândră. Un fariseu și un vameș au mers la templu să se roage. Fariseul s-a lăudat cu faptele sale, mândrindu-se că nu este asemenea oamenilor păcatoși. Vameșul, stând departe, s-a rugat cu umilință: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Domnul a ascultat rugăciunea plină de căință a vameșului care s-a întors îndreptat la casa lui. La rugăciunile celor aflați în suferință, Domnul Iisus a răspuns prin săvârșirea multor minuni, precum vindecarea fiicei femeii din Canaan. 

Altă minune este Învierea fiicei lui Iair, conducătorul sinagogii din Capernaum. Acesta a căzut la picioarele lui Iisus și L-a rugat să intre în casa lui, să-i vindece fiica grav bolnavă. Domnul a mers îndată la patul copilei de 12 ani, care se stinsese din viață. El a luat-o de mână și i-a zis: „Copilă, scoală-te!” (Luca 8, 54), iar fetița a înviat, spre bucuria familiei. Pentru ca Dumnezeu să asculte cererile noastre este nevoie de o credință sinceră din partea omului, de ascultare de Dumnezeu prin păzirea poruncilor Sale și de stăruință în rugăciune prin care arătăm că ne punem toată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. 

Urmând exemplul Mântuitorului, Biserica ne învaţă să participăm la sfintele slujbe și să ne rugăm împreună cu familia, înălţând rugăciuni de laudă, de mulţumire și de cerere lui Dumnezeu.


III. Rugăciunea „Tatăl nostru”

Rugăciunea Tatăl nostru a fost rostită de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în cadrul unei însemnate cuvântări, numită Predica de pe munte. 
În timp ce Domnul Iisus le vorbea ucenicilor, unul dintre ei L-a întrebat cum trebuie să se roage. Atunci, Mântuitorul a dat ca exemplu Rugăciunea Tatăl nostru. 
Aceasta este cea mai însemnată dintre toate rugăciunile, deoarece este rostită chiar de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea se mai numește și Rugăciunea Domnească. 

Rugăciunea Domnească este alcătuită din trei părți: 
- invocarea numelui lui Dumnezeu; 
- cele șapte cereri; 
- încheierea sau cuvântul de slavă către Tatăl Ceresc. 

Rugăciunea Domnească începe cu invocarea numelui lui Dumnezeu, pe Care Îl numim Tatăl nostru. Arătăm prin aceasta, că noi toți trebuie să fim ca frații, avându-L pe Tatăl Ceresc care ne veghează. 

Rugăciunea se continuă cu șapte cereri, fiecare având specificul ei. 
În cuprinsul acesteia Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască tot ceea ce avem nevoie în viața de zi cu zi, atât cele necesare trupului, cât și cele necesare sufletului. Iată care sunt cele șapte cereri și tâlcuirea acestora: 

1. Sfințească-se numele Tău: prima cerere reprezintă, de fapt, o promisiune a noastră că Îl vom cinsti pe Dumnezeu cu sfințenie, prin fapte bune și o viață curată. 
2. Vie împărăția Ta: prin aceasta ne exprimăm încrederea întâlnirii cu Dumnezeu în Împărăția Sa, prezentă încă de pe acum, în sufletele pline de pace, dreptate și bucurie. 
3. Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ: cerem să putem împlini, aici pe pământ, voia Tatălui, așa cum o împlinesc îngerii din ceruri. 
4. Pâinea noastră cea de toate zilele (cea spre ființă), dă-ne-o nouă astăzi: Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască tot ceea ce avem nevoie pentru trup, dar și pentru suflet. 
5. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri: Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, în măsura în care și noi îi iertăm pe cei ce ne-au greșit. 
6. Și nu ne duce pre noi în ispită: ne dorim ca Dumnezeu să ne întărească pentru a trece cu bine peste toate încercările vieții. 
7. Ci ne izbăvește de cel rău: ne exprimăm nădejdea că Dumnezeu ne va fi alături în fața tuturor uneltirilor celui rău. 

Rugăciunea se încheie cu o doxologie, care este o laudă a Preasfintei Treimi: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin 
Cuvântul „amin” de la finalul rugăciunii înseamnă „așa să fie.” 

Rugăciunea Domnească se poate spune în orice împrejurare a vieții. 
Sfânta Biserică o întrebuințează la toate slujbele religioase și în mod special la Sfânta Liturghie, când se rostește sau se intonează cu evlavie, de către întreaga comunitate a credincioșilor.


IV. Sfintele Taine în viața creștinilor 

 „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8,28) 
Această lucrare se săvârșește, după Cincizecime, prin Sfintele Taine de către Duhul Sfânt. 
Duhul Sfânt este „Domnul de–viață-făcătorul” și pentru că dăruiește oamenilor viață duhovnicească, împărtășindu-le harul divin prin Sfintele Taine. Acestea au fost instituite de Mântuitorul Hristos și sunt lucrări văzute ale Bisericii prin care credincioșii primesc harul nevăzut al Duhului Sfânt. 
Harul divin este necesar pentru mântuire. 
Puterea sfințitoare a harului este pentru viața noastră asemenea luminii și căldurii soarelui pentru viața lumii pe pământ. 
Roadele primirii Sfintelor Taine de către credincioși sunt intrarea acestora în Biserică, iertarea de păcate și pregătirea pentru viața cea veșnică. 
Tainele se săvârșesc de către episcopi și de preoți, dar prin puterea lui Dumnezeu. 

Sfintele Taine sunt în număr de șapte. 
  • Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășania sunt numite și Tainele inițierii, ale intrării în Biserică și creșterii în Hristos. 
  • Spovedania și Maslul sunt numite Taine restauratoare ale puterilor trupești și sufletești. 
  • Preoția este o Taină cu misiune specială pentru care numai unii creștini au chemare. 

1. Botezul este Sfânta Taină prin care omului, prin întreita afundare în apa sfințită, în numele Sfintei Treimi, i se iartă păcatul strămoșesc și păcatele personale. 
I se dăruiește capacitatea de a duce nu doar o viață trupească ci și una duhovnicească. 
Botezul este a doua naștere „din apă și din Duh” (Ioan 3,5) și se mai numește și luminare pentru că atunci omul primește lumina lui Hristos. 
Prin Botez se reface firea omului care s-a alterat prin căderea lui Adam. 
Nașii devin părinții spirituali ai celui botezat și trebuie să fie modele de viață creștină. 
În Taina Botezului, lucrarea văzută, săvârșită de preot, este întreita afundare în apa sfințită în numele Sfintei Treimi. 
Pânza albă simbolizează curăția sufletească, iar lumânarea reprezintă datoria celui botezat de a trăi o viață creștinească. Așa cum nașterea trupească este unică, și Botezul, ca o naștere în Hristos, este unic, de aceea Taina Botezului nu se repetă. 

2. Mirungerea este Sfânta Taină prin care credinciosul botezat primește harul întăririi și creșterii în viața spirituală, prin ungerea cu Sfântul Mir, iar preotul rostește cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin!”. 
Așa cum trupul are nevoie de hrană spre creștere și întărire fizică, și sufletul are nevoie de această Taină spre creștere și sfințire. 
În Taina Mirungerii, lucrarea văzută, săvârșită de preot, este ungerea cu Sfântul și Marele Mir, a părților însemnate ale trupului ( fruntea - a te gândi la Dumnezeu; ochii – a vedea frumusețea creației; urechile – a auzi cuvintele lui Dumnezeu; nasul – a căuta mireasma sfințeniei; gura – a-L slăvi pe Dumnezeu și a spune adevărul; pieptul – a iubi pe Dumnezeu și pe semeni; mâinile – a face fapte bune; picioarele – a merge pe calea cea dreaptă). 

Sfântul și Marele Mir se prepară din ulei de măsline și vin, la care se adaugă 38 de esențe și plante aromatice. Acestea simbolizează mulțimea darurilor Duhului Sfânt. 

3. Sfânta Împărtășanie, numită și Sfânta Euharistie, este Taina prin care credincioșii se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. 
Aceasta reprezintă cea mai înaltă Taină deoarece credincioșii se împărtășesc nu numai cu harul divin, ci se unesc cu Însuși Domnul Iisus Hristos, Izvorul vieții. 
În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, la rugăciunea specială a preotului, numită epicleză, partea văzută a Sfintei Împărtășanii, pâinea și vinul, se prefac în chip tainic, nevăzut, în Trupul și Sângele Domnului. 

4. Spovedania sau Mărturisirea este Sfânta Taină prin care credinciosul, mărturisindu-și păcatele în fața preotului duhovnic, primește, prin puterea Duhului Sfânt, iertarea păcatelor mărturisite. 
Întâlnirea cu duhovnicul, la Taina Spovedaniei, are loc de regulă, după împlinirea vârstei de șapte ani, înainte de Sfânta Împărtășanie. 
Partea văzută a Tainei este rugăciunea de dezlegare rostită de către preot, însoțită de semnul Sfintei Cruci pe capul credinciosului. 

5. Cununia este Sfânta Taină prin care, un bărbat și o femeie primesc, prin rugăciunile preotului, binecuvântarea de a întemeia o familie creștină, și harul divin care sfințește legătura dintre ei. 
Aceasta este precedată de slujba Logodnei, care reprezintă făgăduința celor doi miri de a-și uni viețile. 
În cadrul acesteia se sfințesc inelele de logodnă. 
Soții sunt datori să-și păstreze credința și dragostea unul față de celălalt, să se respecte, să se ajute, să-și educe copiii în duhul dreptei credințe, călăuziți de nașii lor. 
La Taina Cununiei (Nunții) în partea văzută preotul rostește rugăciunea de unire a mirilor și îi binecuvântează prin semnul Sfintei Cruci, ținând în mâna dreaptă cununia pentru mire, apoi pentru mireasă. 

6. Preoția este Sfânta Taină prin care cei chemați de Dumnezeu și anume pregătiți pentru a sluji Bisericii Sale, primesc, prin punerea mâinilor și prin rugăciunile episcopului, harul divin. 
Acesta este necesar pentru a-i învăța pe credincioși adevărul dumnezeiesc, pentru a le oferi Sfintele Taine și slujbele bisericești și pentru a-i călăuzi spre mântuire. Treptele Preoției sunt: 
  1. diacon
  2. preot 
  3. episcop. 
Taina Preoției (Hirotoniei) este săvârșită doar de episcopi, care au deplinătatea harului, adică pot săvârși toate cele șapte Sfinte Taine. 
Partea văzută a Tainei are loc în timpul Sfintei Liturghii prin rugăciune de invocare a Duhului Sfânt și prin punerea mâinilor arhiereului pe capul celui chemat la Hirotonie. 

7. Maslul este Sfânta Taină prin care credinciosul primește harul vindecării trupești și sufletești, iertare și înnoire, prin ungere cu untdelemn sfințit și prin rugăciunile preoților. 
Slujba Sfântului Maslu se săvârșește, de regulă, de către șapte preoți, în cazuri excepționale de cel puțin doi preoți. 
Se citesc șapte fragmente evanghelice, urmate de șapte rugăciuni pentru întărire sufletească și iertare de păcate. 
Taina Sfântului Maslu are ca parte văzută ungerea cu untdelemn sfințit de șapte ori însoțită de rugăciune.


V. Biserica – lăcaș de închinare și de sfințire a omului

După întemeierea Bisericii, deși încă mai frecventau templul, Sfinții Apostoli au început să săvârșească Sfânta Împărtășanie în casele lor, după porunca Mântuitorului de la Cina cea de Taină: „Aceasta să faceți spre pomenirea Mea!” (Luca 22,19). 
Primele lăcașuri de cult erau dreptunghiulare, cu absida altarului spre răsărit. 

Forma, asemănătoare cu arca lui Noe, simboliza corabia mântuirii care îi poartă pe credincioși pe valurile vieții. Apoi bisericile au fost realizate și în formă de cruce, arătând că Biserica s-a întemeiat pe jertfa Mântuitorului. 
Cu gândul la bolta cerească, arhitecții bizantini au îmbogățit lăcașurile de cult cu turle și cupole. Deasupra bisericii se găsește turla care este ca un deget ridicat spre cer, arătând că acest locaș este casa Tatălui nostru care este în ceruri. 
În vârful bisericii se află Crucea care arată iubirea sfântă a lui Hristos, Care, prin moartea Sa pe Cruce, a împăcat cerul cu pământul, deschizând oamenilor Împărăția cea cerească. 

Bisericile sunt orientate cu altarul spre Răsărit deoarece Răsăritul simbolizează lumina pe care Domnul nostru Iisus Hristos a adus-o prin venirea Sa în lume. 

Bisericile au, în general, trei încăperi: pronaosul, naosul și altarul la care se poate adăuga, la intrare, un pridvor. 

Pronaosul simbolizează lumea veche, având pictate deseori scene din Vechiul Testament. 

Naosul simbolizează Biserica, lumea creștină, și are reprezentate scene din viața Mântuitorului și sfinți. Turla simbolizează cerul, pe bolta ei fiind pictat Iisus Hristos Pantocrator înconjurat de cete îngerești. 

Altarul simbolizează Împărăția lui Dumnezeu, având pictate, ca teme principale, Maica Domnului și împărtășirea Sfinților Apostoli. Acesta este locul cel mai sfânt, el dă bisericii numele de casă a lui Dumnezeu, deoarece pe masa din altar se păstrează Trupul și Sângele Mântuitorului, în Sfântul Chivot. 

Tot pe Sfânta Masă se găsesc Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfintele Vase: Sfântul Disc și Sfântul Potir. 
Masa din altar simbolizează mormântul Domnului. Ea are în colțuri icoanele Sfinților Evangheliști, iar în piciorul acesteia, la slujba de sfințire, se așază moaște ale sfinților mucenici. 

Pe Sfânta Masă stau obiectele necesare săvârșirii sfintelor slujbe, iar în spatele acesteia se găsește Sfânta Cruce cu răstignirea Domnului (Crucea Răstignirii) și scaunul cel înalt, simbolizând prezența Mântuitorului Hristos. 

Sfântul Antimis este o bucată de pânză dreptunghiulară pe care este pictată Icoana Așezării în mormânt a Mântuitorului. Acesta are un loc special în care se păstrează o părticică din moaștele unui sfânt. Fără Sfântul Antimis nu este posibilă săvârșirea Sfintei Liturghii. 

Sfânta Evanghelie este cartea de cult care cuprinde fragmente din Biblie în care sunt prezentate viața și învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. La fiecare Sfântă Liturghie este citit câte un astfel de fragment. 

Sfânta Cruce înfățișează Răstignirea Mântuitorului și ne amintește de jertfa Sa. Sfântul Chivot are forma unei mici biserici și în el se păstrează Sfânta Împărtășanie necesară pentru copii și bolnavi. 

Sfeșnicele cu lumânări aflate pe Sfânta Masă simbolizează „lumina lui Hristos care luminează tuturor”. 

Crucea Răstignirii este o cruce mare de lemn pe care este pictată răstignirea Mântuitorului. În partea stângă a altarului se află proscomidiarul, locul în care sunt pregătite cinstitele daruri de pâine și vin, care în timpul Sfintei Liturghii, prin puterea Duhului Sfânt sunt prefăcute în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Împărtășanie. 

La proscomidiar se află Sfântul Potir, Sfântul Disc, Steluța și Lingurița, obiecte liturgice foarte importante. 

Altarul este despărțit de naos printr-un perete de icoane, numit iconostas sau catapeteasmă. 

Icoanele acestea adună, laolaltă cu Dumnezeu, pe Maica Domnului, prooroci, apostoli, evenimente importante din viața Mântuitorului și sfinții de hram. 

Pe ușile împărătești ale altarului se află scena Bunei Vestiri, prin care s-au deschis ușile Raiului. Astfel, prin arhitectură și pictură, Biserica oglindește Împărăția lui Dumnezeu, în care suntem chemați și noi să intrăm. „Iar eu, întru mulțimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locașul Tău.” (Psalmi 5,7)


VI. Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12) Mântuitorul Hristos sau Cuvântul lui Dumnezeu este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). 

Încă de la Nașterea Sa, frumoasele cântări care împodobesc slujbele Praznicului ne amintesc de acest lucru: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că, întru ea, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să te cunoască pe Tine Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” 

Acest „Soare al dreptății” ne-a adus lumina cunoașterii care ne-a trezit spre a primi duhovnicește Cuvântul Său. Învățătura Mântuitorului este lumină pentru noi toți. Ne aduce credința că El este Dumnezeu adevărat, nădejdea că ne va ocroti și îndruma pe căile vieții, dar mai ales, iubirea pe care Hristos a desăvârșit-o prin Jertfa Sa pe Cruce, semn al dragostei depline. 

Toată învățătura Sa, sintetizată în Predica de pe munte, ne arată că nu suntem în întuneric, ci am ieșit la lumină, la întâlnirea cu Hristos, prin semenii noștri. Dragostea, dar mai ales iertarea aproapelui ne apropie de Dumnezeu, ne unește cu El prin Sfânta Împărtășanie, primirea acesteia fiind semnul împăcării. „Eu sunt Lumina lumii ”(Ioan 8, 12), ne spune Mântuitorul în Evanghelia după Ioan, numită Evanghelia iubirii. 

El este lumina pentru că a adus pe pământ izbăvirea din cele mai grele probleme ale vieții omenești. El are putere să vindece bolile trupești ale oamenilor, dar și pe cele sufletești. Sfântul Apostol Ioan ne istorisește, alături de multe alte minuni și învățături, Minunea vindecării orbului din naștere, astfel: După ce a ieșit din templul din Ierusalim, Domnul nostru Iisus Hristos a văzut un orb din naștere cerșind la marginea drumului. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit acesta sau părinții lui de s-a născut orb? Iisus a răspuns că nu a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate în el puterea lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos i-a încredințat pe Sfinții Apostoli că El este trimis de Dumnezeu Tatăl ca să aline suferințele oamenilor. El a zis: Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. După aceea, a scuipat în praful de jos, a făcut tină din scuipat și cu tina a uns ochii orbului. Apoi a zis: Mergi și te spală la scăldătoarea Siloamului! Această scăldătoare era un bazin săpat în piatră care se afla în partea sudică a cetății Ierusalimului. Orbul a făcut precum i-a zis Domnul și s-a întors văzând. Oamenii care erau de față, când au văzut că omul s-a întors sănătos l-au întrebat cum s-a întâmplat lucrul acesta. Cel care a fost orb a zis că Omul care se numește Iisus i-a uns ochii cu tină și s-a vindecat. 
Fariseii și reprezentanții poporului evreu i-au spus celui care fusesem orb să nu creadă în Domnul Iisus pentru că este un om păcătos. Orbul le-a răspuns: Dacă este păcătos nu știu. Un lucru știu că fiind orb, acum văd. Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii. Prin aceste cuvinte, omul vindecat îi mustră pe fariseii necredincioși și le spune că Omul care l-a făcut sănătos trebuie să fie trimisul lui Dumnezeu. Apoi a adăugat: Noi știm că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoși. Dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta Dumnezeu îl ascultă. 
După aceste controverse în care orbul a mărturisit în fața tuturor că Cel Care l-a vindecat este Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus se întâlnește cu el și îl întreabă: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Iisus i-a zis: L-ai și văzut și Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne, și s-a închinat Lui. Apoi Domnul Iisus a spus: Spre judecată am venit în lumea aceasta ca cei care nu văd, să vadă și cei care văd, să fie orbi. Auzind aceste cuvinte, fariseii s-au întrebat: Oare și noi suntem orbi? Atunci Domnul le-a răspuns că, deși văd cu ochii trupului, totuși sufletul lor este întunecat sau orbit de necredință. 

Din această minune înțelegem că orbirea este de două feluri: trupească și sufletească. 
Orb sufletește este omul care are sufletul robit de păcate. 
Orbirea spirituală sau duhovnicească se manifestă atunci când omul săvârșește fapte rele, dă dovadă de necredință și se împotrivește voii lui Dumnezeu. 
Dacă orbirea trupească este plină de suferințe, cu mult mai grea este orbirea sufletească pentru că, din cauza ei, omul își poate pierde mântuirea. 
Domnul Iisus Hristos ne avertizează că orbirea inimii îl face pe om incapabil de a percepe binele din jurul său. 
Vindecarea orbului ne arată că, uneori, nu trebuie să ne întrebăm ce am greșit noi sau ceilalți. Cel față de care S-a milostivit Dumnezeu și l-a vindecat a întărit credința noastră și pe a sa, dând mărturie apoi despre Hristos, binefăcătorul său: Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui (Ioan 9, 38). 

Mântuitorul Hristos a făcut din cuvântul omenesc un purtător al luminii și al vieții după propriul Său chip: „întru El era viață, și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). Iar ca această lumină să devină călăuzitoare ne trebuie o continuă străduință spirituală în care să ne mărturisim credința, asemenea orbului cel vindecat. Astfel, vom ști că suntem purtători ai aceleiași lumini pe care Domnul Iisus Hristos ne-o împărtășește: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmi 35, 9). 
Scăldătoarea Siloamului la care a fost trimis orbul să se spele simbolizează botezul creștin. După primirea Tainei Botezului, creștinul devine luminat de harul lui Dumnezeu în întregime atât trupește cât și sufletește. 
Sfinți Părinți ne învață că avem datoria de a păstra în noi lumina lui Hristos prin credință în Dumnezeu și prin săvârșirea faptelor bune.


VII. Sfânta Treime în Sfânta Liturghie și în viața Bisericii

Principala învățătură a Bisericii Ortodoxe este dogma sau învățătura despre Sfânta Treime, potrivit căreia Dumnezeu este Unul în Ființă, dar întrei în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. 
Această învățătură se regăsește într-un mod clar în Simbolul Credinței sau Crez. 

Despre Dumnezeu Tatăl spunem că este Creatorul lumii. 
El a creat cerul și pământul, lumea văzută și cea nevăzută. 
Este numit Tată pentru că ne-a creat și ne poartă de grijă ca un părinte iubitor. 
El este unul singur, unic și mai este numit Atotțiitorul, adică Cel care poartă de grijă lumii întregi. 

Dumnezeu Fiul este a doua Persoană a Sfintei Treimi și mai este numit Cuvântul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Cuvântul. 
El s-a născut din veșnicie din Tatăl, are aceeași putere și aceeași măreție ca Dumnezeu Tatăl și a participat la facerea lumii pentru că „prin El toate s-au făcut”. 
La vremea stabilită de Dumnezeu Tatăl, Fiul Său s-a făcut om asemenea nouă ca să ne scoată din robia păcatului. 
El s-a întrupat prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria, a pătimit, a fost răstignit și îngropat. 
A treia zi El a înviat din morți și după patruzeci de zile s-a înălțat la ceruri ca să pregătească loc oamenilor credincioși de-a dreapta lui Dumnezeu. 
Despre Domnul nostru Iisus Hristos mai știm din Crez că va veni pentru a doua oară pe pământ ca să judece viii și morții, iar împărăția lui nu va avea sfârșit. 

Dumnezeu Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi. 
Despre El mărturisim că purcede sau provine din Tatăl și că i se cuvine aceeași cinste și slavă ca și Tatălui și Fiului. 
Duhul Sfânt este cel Care dă viață făpturilor și cel Care i-a inspirat pe proorocii Vechiului Testament ca să vestească oamenilor învățăturile dumnezeiești. 

Sfânta Treime Și-a manifestat iubirea Sa nemărginită față de om în Jertfa pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, actualizată pe sfintele altare prin Jertfa Euharistică. 
Sub chipul pâinii și al vinului prefăcute, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele Domnului, se aduce Sfânta Jertfă înaintea Tatălui Ceresc. Vedem astfel prezența Sfintei Treimi în Sfânta Liturghie. 
Ea a fost întemeiată de însuși Mântuitorul la Cina cea de Taină când a luat pâinea și, binecuvântând-o, a frânt-o și le-a dat ucenicilor zicând: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu! Apoi, luând paharul și mulțumind le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor! După rostirea acestor cuvinte, Domnul nostru Iisus Hristos le-a poruncit Apostolilor să săvârșească această slujbă spre pomenirea Lui zicând: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea! (Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul 22, versetele 19-20). 

Slujba Sfintei Liturghii are ca scop și moment central Jertfa Euharistică; atunci coboară întreg cerul pe pământ pentru a-l uni pe om cu Dumnezeu în Sfânta Împărtășanie. 
Orice lucrare liturgică debutează cu rugăciunile începătoare, prin însemnarea cu Sfânta Cruce, ca mărturisire a credinței în Sfânta Treime. 
Mai ales Sfânta Liturghie este un prilej de a ne aminti și de a-I sluji Preasfintei Treimi. 

Ea începe cu binecuvântarea mare: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.” 
Înțelegem că suntem prezenți, ca o pregustare, în Împărăția lui Dumnezeu, stând, trup și suflet, înaintea Domnului Cel răstignit și înviat, Care, deși este Împărat a toată lumea prezentă și viitoare, stă smerit în Sfântul Altar. 
O seamă de rugăciuni și cântări sunt închinate Sfintei Treimi, fie că slăvim, primim binecuvântare, mulțumim sau ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. 
Pomenim numele de Treime în anumite cântări liturgice, și anume Trisaghion și Heruvic, unele răspunsuri ale stranei dinaintea rostirii Crezului în Treimea cea de o ființă şi nedespărțită și după împărtășirea cu Sfintele Taine, când mărturisim: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.” 

Iconografic, Sfânta Treime este reprezentată în biserici de cele mai multe ori sub forma Ospitalității lui Avraam, într-una din bolțile secundare, pe peretele de apus, sau între praznice, la iconostas. 
Sfântul Andrei Rubliov (1360–1430) este autorul icoanei canonice a Sfintei Treimi și cel mai mare pictor bisericesc rus din Evul Mediu. 
Eliminând din reprezentarea Sfintei Treimi de la stejarul Mamvri personajele istorice, Avraam și Sarra, el adaugă icoanei dimensiunea veșniciei și pe cea liturgică. Pentru viața sa dedicată slujirii lui Dumnezeu ca monah și iconar, căreia îi stau mărturie icoanele și frescele sale, Biserica Rusă l-a canonizat ca sfânt, cu datele de prăznuire 29 ianuarie și 4 iulie. 
Alături de Sfânta Liturghie, centrul cultului ortodox, întreaga viață a Bisericii, slujbele, cântările, rugăciunile, închinarea, icoanele sunt manifestări ale adorării Sfintei Treimi. 


Bibliografie:

1. ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a V-a, Editura Corint, București, 2017;
2. ⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a V-a, Editura Akademos Art, București, 2017;
3. ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A., București, 2018;
4. ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A., București, 2019;
5. ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VII-a, Editura Corint, București, 2019;
6. ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Corint, București, 2020;
7. ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A., București, 2020.

joi, 3 martie 2022

Concurs interjudețean „Rugăciunea, hrana sufletului” 2022


Concurs interjudețean „Rugăciunea, hrana sufletului”



FORMULAR DE APLICAŢIE ANUL ȘCOLAR 2021-2022
CONCURS INTERJUDEȚEAN „Rugăciunea, hrana sufletului”

A. INFORMAŢII DESPRE APLICANT
Numele instituţiei/unităţii de învăţământ aplicante: Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia

Adresa completă: str. Al. Odobescu nr. 2, Slobozia, Ialomiţa
Nr. de telefon/fax: Tel.: 0243231796

Site şi adresă poştă electronică: E-mail: seminaru_teologic_slobozia@yahoo.com

Coordonatori: 
Pr. Cons. Rusu Manuel
Pr. Prof. Insp. Ion Marian
Pr. Prof. Insp. Mișu Spiroiu
Pr. Prof. Marin Sebastian

Echipa de proiect:
Pr. Prof. Pătrașcu Constantin
Pr. Prof. Mititelu Laurențiu
Pr. Prof. Stanciu Cătălin
Pr. Prof. Vasile Alexandru Daniel
Protos. Prof. Maxim Budea
Prof. Diaconescu Adin

Numărul cadrelor didactice participante la proiect: 40

B. INFORMAŢII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: „Rugăciunea, hrana sufletului”
B.2. Precizați tipul activității principale din cadrul proiectului: CONCURS INTERJUDEȚEAN
B.3. Domeniul în care se încadrează proiectul: Domeniul ştiinţific
B4: Ediţia: nr. I
B5. Locul și perioada de desfășurare a activității principale: Protopopiate, Parohii, Școli din județele Ialomița și Călărași
B6: Număr participanţi la concurs (estimativ): 250 (elevi și cadre didactice)
B7: Bugetul proiectului:
Buget total: : 3600 RON
Buget solicitat MEN
Contribuţie proprie/alte surse
B8: Proiectul este cu participare: directă

C. PREZENTAREA PROIECTULUI
Concursul interjudețean Rugăciunea, hrana sufletului este organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor de către Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia în parteneriat cu Episcopia Sloboziei și Călărașilor și Inspectoratele Școlare din județele Ialomița și Călărași.
Prezentul concurs se adresează elevilor din ciclul gimnazial din cele două județe, profesorilor de religie și preoților coordonatori ai grupurilor catehetice parohiale.

D. ARGUMENT

D.1. Argument justificare, context:
Pornind de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a declara anul 2022 drept An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și An comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț în Patriarhia Română, Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia inițiază o propunere de colaborare cu școlile din cele două județe ale Eparhiei pentru a-i ajuta pe elevi să descopere rolul, importanța și necesitatea rugăciunii ca factor de menținere a legăturii cu Dumnezeu și cu aproapele și ca mijloc de propășire în urcușul duhovnicesc.
Temeiul dogmatic care stă la baza acestui proiect este faptul că omul este ființă personală, creată după chipul lui Dumnezeu cu menirea de a ajunge la asemănarea cu Creator său. Având prin creație vocația comuniunii, omul se definește ca ființă socială deschisă comunicării. Cea mai sublimă formă de menținere a legăturii cu Dumnezeu este rugăciunea, care, pornită din inima plină de iubire, îl conduce pe om la o tot mai strânsă comuniune cu semenii în spațiul eclesial.
În urma experimentării rugăciunii ca mijloc de închegare a comuniunii cu Dumnezeu și semenii se va descoperi inevitabila și necesara împletire în viața elevilor a studiului religiei cu experiența duhovnicească personală și comunitară.

D.2. Scopul proiectului:
Concursul Rugăciunea, hrana sufletului își propune să cultive, în rândul elevilor din ciclul gimnazial din județele Ialomița și Călărași, frumusețea unui mod de viață construit pe relația de comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele prin rugăciune și să accentueze rolul și necesitatea rugăciunii în viața credincioșilor.

D.3. Obiectivele specifice ale proiectului:
a) creșterea gradului de implicare a elevilor din clasele V-VIII în studierea disciplinei religie;
b) dezvoltarea interesului elevilor pentru aplicarea în viața de zi cu zi a cunoștințelor predate la ora de religie;
c) experimentarea rugăciunii în viața personală și comunitară;
d) promovarea valorilor și a invățăturii creștine în comunitățile religioase locale;
e) stimularea creativităţii şi a comunicării în contextul interdisciplinar;
f) popularizarea valorilor și valențelor Seminarului Teologic ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia în comunitatea locală, promovarea imaginii de școală cu valori morale creștine, potențial educațional deosebit și rezultate de excepție.

D.4. Descrierea grupului ţintă căruia i se adresează proiectul:
Elevii din clasele V-VIII din județele Ialomita și Călărași care studiază disciplina Religie.

D.5. Beneficiarii direcți și indirecți:
Beneficiarii direcți sunt elevii din clasele V-VIII, iar beneficiarii indirecți sunt părinții, cadrele didactice și comunitățile religioase din care fac parte.

D.6. Durata proiectului: 21 februarie 2022 – 31 mai 2022.

D.7. Descrierea activităţilor / Regulament:
Elevii din clasele V-VIII din județele Ialomița și Călărași vor fi îndemnați și îndrumați de profesorii de Religie / profesorii de română, în colaborare cu preoții parohi, să alcătuiască sub formă de poezie sau proză o rugăciune adresată Sfintei Treimi, Maicii Domnului sau sfinților sau un eseu religios în care să argumenteze importanța rugăciunii în viața creștinului.

Lucrarea va trebui să fie scrisă de mână și să nu depășească întinderea unei coli de tip A4.

Fiecare elev va participa la concurs cu o singură lucrare.

Profesorii îndrumători vor centraliza lucrările și vor decide care dintre ele se încadrează pentru a fi prezentate la etapa finală, care se va organiza în format fizic, la fiecare Protopopiat.

Etapele finale se vor organiza începând cu 14 martie 2022, la data, ora și locația stabilită de Protopop în consultare cu Inspectorul de Religie din județul respectiv și cu conducerea Seminarului Teologic ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia, locația fiind sfânta biserică.

La faza finală, elevul va recita sau va citi propria creație în fața juriului format din Protopop sau reprezentant al acestuia, Inspectorul de Religie, reprezentantul Seminarului, un profesor de religie și un profesor de limba română.

La festivitatea de prezentare elevii participanți vor veni însoțiți de profesorii de religie și/sau preoții parohi și de elevii care sunt implicați în acțiunile cu caracter religios pentru a-și susține colegii.

În urma deliberării juriului se vor acorda: 1 premiu I, 1 premiu II, 1 premiu III, 3 mențiuni și diplome de participare elevilor participanți nepremiați.

Întâlnirea cu elevii participanți va avea următorul desfășurător: Slujba Tedeumului, prezentarea lucrărilor, deliberarea juriului și scrierea diplomelor, premierea și rugăciunea de final.

În timpul deliberării, reprezentantul Seminarului Teologic ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia va prezenta elevilor prezenți oferta educațională a școlii teologice, iar grupul coral restrâns al Seminarului va intepreta câteva piese religioase, fiind un bun prilej pentru elevii participanți să cunoască mai amănunțit activitatea Seminarului Teologic Slobozia.

D.8. Valoarea premiilor:
Premiul I – 200 lei, 
Premiul II – 150 lei, 
Premiul III – 100 lei, 
Mențiunea I – 50 lei, 
Mențiunea II – 50 lei, 
Mențiunea III – 50 lei.

Fondul de premiere se va asigura prin colaborarea dintre Protopopiate și Seminar pentru atragerea de donații sau sponsorizări.

D.9. Rezultate calitative și cantitative aşteptate ca urmare a implementării proiectului:
- cultivarea deprinderilor de a învăța, efort și perseverența;
- creșterea interesului pentru disciplina Religie.

Rezultate tangibile:

1. Numărul de elevi participanți la concurs.
2. Calitatea lucrărilor elevilor înscriși în concurs.
3. Numărul de premii.
4. Premierea pe Protopopiate.
5. Fotografii și scurte filmări (interviuri).

D.10. Modalităţi de monitorizare şi de evaluare ale proiectului.
Evaluarea proiectului se va realiza pe parcurs (chestionare, impresii) și printr-o fișă de monitorizare, o evaluare finală printr-un raport narativ.
Monitorizarea se va realiza printr-o fişă de observaţie a activităţilor, a gradului lor de realizare, încadrare în timp şi buget.

D.11. Modalități de asigurare a continuității /sustenabilității proiectului.
1. Proiectul va continua și în anii școlari următori, necesitatea lui derivând din competențele recomandate elevilor.
2. Sustenabilitatea lui este asigurată de fundamentarea proiectului pe nevoi educative reale, de resursele umane implicate, dar și a partenerilor și a ofertelor lor de activități.

D.12. Activităţi de promovare / mediatizare şi de diseminare pe care intenţionaţi să le realizaţi în timpul implementării proiectului.
Promovarea, mediatizarea și diseminarea proiectului se va realiza direct în ședințele metodice ale ISJ Ialomița și Călărași, în cadrul acțiunilor metodice, prin colegii elevilor implicați, interviuri în media locală, filmări și fotografii ale activităților pe site-urile instituțiilor implicate și pe rețelele de socializare.

D.13. Parteneri implicaţi în proiect:
1. Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa;
2. Inspectoratul Școlar Județean Călărași;
3. Episcopia Sloboziei și Călărașilor prin cele șase Protopopiate;
4. Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia.

CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ (clasele a V-a – a XII-a) 2021-2022

 DIRECȚIA GENERALĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIRECȚIA GENERALĂ
ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR

Nr. 25.939/23.02.2022


Aprob,
SECRETAR DE STAT,
Ionel-Florian LIXANDRU


REGULAMENT SPECIFIC de organizare și desfășurare a
Olimpiadei naționale interdisciplinare de limba şi literatura română şi religie
CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ
(clasele a V-a – a XII-a), valabil pentru anul școlar 2021-2022

 


I. CADRUL GENERAL


1. Olimpiada interdisciplinară de limba și literatură română și religie Cultură şi spiritualitate românească, clasele V-XII, se desfăşoară în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, anexă la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3035/2012, cu modificările și completările ulterioare, numită în continuare Metodologie-cadru, precum și ale prezentului Regulament.


2. Olimpiada este o competiţie naţională de excelenţă, la care pot participa elevi din toate judeţele ţării/municipiul București, din învăţământul de stat, particular şi confesional, la clasa pe care o frecventează în anul de desfăşurare a Olimpiadei, elevi cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru disciplinele limba și literatura română și religie (toate cultele). Participarea la această olimpiadă este opţională şi individuală.


3. Probele de concurs se vor desfăşura pe clase: clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a, clasa a IX-a, clasa a X-a, clasa a XI-a și clasa a XII-a. Elevii, indiferent de anul de studiu, pot participa numai la olimpiada organizată la nivelul clasei lor. Nu se admite participarea elevilor de la clasele inferioare la clasele superioare şi nici invers.


4. Olimpiada este organizată de către Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene/ISMB/unitățile școlare subordonate, în parteneriat cu instituții de învățământ superior și de cercetare din țară, cu instituții eclesiale și de cultură. La etapa naţională, la fiecare nivel de clasă, pot participa, în calitate de invitaţi, loturi din alte ţări, în limita bugetului aprobat.


5. Obiectivul fundamental al acestei competiții este centrat pe promovarea interdisciplinarităţii, prin identificarea arhetipului literaturii de inspiraţie sacră. Concurenţii trebuie să probeze abilităţi de susţinere a unei argumentări personale, bazate pe studiu comparativ şi pe exprimare culturală.


6. Olimpiada valorifică personalitatea culturală deschisă, flexibilă, a elevului capabil de performanţă din învăţământul preuniversitar și se adresează elevilor creativi, cu un orizont cultural adecvat vârstei, care pot valorifica elemente de antropologie culturală din programele disciplinelor limba şi literatură română şi religie. Elevii trebuie să deţină abilităţi de documentare, de lectură şi de interpretare a mesajului textului literar cu tematică sacră şi a textului nonliterar despre lume, corelate cu categoria estetică a frumosului, a adevărului şi a binelui, conform precizărilor din anexă.


7. Organizarea și desfăşurarea Olimpiadei interdisciplinare de limba și literatură română și religie Cultură şi spiritualitate românească, clasele V-XII, în anul şcolar 2021-2022, se realizează fizic. În situația în care evoluția pandemiei de COVID-19 nu va permite organizarea olimpiadei în format fizic, organizarea și desfășurarea olimpiadei se vor realiza on-line/digital, în conformitate cu prevederile punctului 29 al OME nr. 3123/09.02.2022 pentru modificarea și completarea Anexei nr. 1 a Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare.

 


II. ORGANIZAREA COMISIILOR


1. Organizarea comisiilor la etapele Olimpiadei se realizează în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, precum și cu prevederile prezentului regulament.


2. Pentru etapa pe școală a Olimpiadei, în cazul în care aceasta se organizează, se constituie Comisia de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor, care răspunde de corectitudinea organizării și desfășurării olimpiadei. Comisia este numită prin decizie a conducătorului unității de învățământ preuniversitar şi cuprinde cel puțin doi profesori, unul pentru limba și literatura română și unul pentru religie și un secretar. Calitatea de președinte al comisiei revine directorului/directorului adjunct al unității de învățământ preuniversitar.


3. Pentru etapele locală/județeană/a sectoarelor municipiului București și națională componența comisiilor și atribuțiile care revin membrilor acestora sunt stabilite conform prevederilor Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor şcolare și ale prezentului Regulament. De organizarea și desfășurarea etapei locale/județene a Olimpiadei răspund inspectorii școlari de limba și literatura română și religie, prin Comisia județeană de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor.


III. ETAPELE OLIMPIADEI ȘI SELECȚIA ELEVILOR


1. Pentru etapa pe şcoală, data desfășurării este stabilită, după caz, la nivelul unității școlare. Criteriile de participare a elevilor la această etapă sunt stabilite de profesorii de limba și literatura română și religie din fiecare unitate școlară.


2. Pentru etapa locală, data desfășurării este stabilită de către inspectorii școlari pentru disciplinele limba și literatura română și religie din cadrul inspectoratelor școlare județene/inspectoratului școlar al Municipiului București.


3. În conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, în cazul în care numărul de unități de învățământ/elevi care pot participa este mic și în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, inspectoratele școlare pot decide să nu organizeze etapele pe școală și/sau locală ale Olimpiadei, organizând direct etapa județeană/ a sectoarelor municipiului București.


4. Subcomisia de organizare din cadrul Comisiei judeţene/a sectorului municipiului Bucureşti de organizare, evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor elaborează, după caz, criterii de calificare și stabilește numărul de locuri pentru etapa locală pe care le comunică elevilor, inclusiv prin afișarea pe site-ul inspectoratului școlar, cu cel puțin cinci zile înainte de desfășurarea acestei etape a olimpiadei, dacă este cazul.


5. Pentru etapa judeţeană/ a sectoarelor Municipiului Bucureşti a Olimpiadei, data desfășurării este stabilită la nivelul fiecărui inspectorat școlar, în perioada prevăzută în calendarul competițiilor școlare.

6. Subcomisia de organizare din cadrul Comisiei județene/a sectorului municipiului București de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor elaborează criterii de calificare și stabilește numărul de locuri pentru etapa județeană/a sectoarelor municipiului Bucureşti pe care le comunică elevilor, inclusiv prin afișarea pe site-ul inspectoratului școlar, cu cel puțin cinci zile înainte de desfășurarea acestei etape.


7. Pentru etapa naţională a Olimpiadei se califică, din fiecare judeţ/sector al municipiului București, un număr de elevi corespunzător numărului de locuri alocate pe an de studiu, numai dacă aceștia au obţinut cel puţin 70% din punctajul maxim acordat rezolvării subiectelor de la etapa judeţeană.


8. Numărul locurilor atribuite fiecărui inspectorat școlar județean, respectiv fiecărui sector al municipiului București, se stabilește în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Metodologia-cadru cu modificările și completările ulterioare. Astfel, fiecare inspectorat școlar județean, respectiv, fiecare sector al municipiului București primește câte un loc pentru fiecare an de studiu. Din fiecare judeţ și din fiecare sector al municipiului București se califică primul clasat la etapa judeţeană/a sectorului municipiului București.


9. Candidații care au obţinut punctaje egale la etapa județeană/a sectoarelor municipiului București şi se află în situaţia calificării pentru etapa naţională a Olimpiadei vor fi departajaţi pe baza unor criterii stabilite de către Comisia judeţeană/a sectorului municipiului Bucureşti de organizare, evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor, pe care le comunică elevilor, prin afișarea pe site-ul inspectoratului școlar și la avizierul unității școlare - gazda olimpiadei, înainte de desfășurarea probei de concurs.


10. În conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, cu modificările și completările ulterioare, în anul școlar 2021-2022 nu se atribuie locuri suplimentare în vederea participării la etapa națională. Locurile atribuite pentru participare la etapa națională rămase libere la un an de studiu nu se distribuie altui an de studiu în cadrul aceluiași județ/sector al municipiului București și nici de la un județ/sector al municipiului București la altul.


IV. ELABORAREA SUBIECTELOR DE CONCURS ȘI A BAREMELOR DE EVALUARE


1. La etapa pe şcoală subiectele și baremele aferente se realizează de către Comisia de organizare şi evaluare pentru etapa pe şcoală, în acord cu tematica generală a disciplinelor limba și literatura română și religie.


2. La etapele locală/județeană/a sectoarelor municipiului București subiectele și baremele aferente se realizează de către Comisia judeţeană/a sectorului municipiului Bucureşti de organizare, evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor.


3. La etapa națională a Olimpiadei, subiectele și baremele de evaluare și de notare sunt elaborate de către Comisia centrală a olimpiadei naționale, în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, în acord cu tematica generală a disciplinelor, sub coordonarea inspectorilor pentru disciplinele limba și literatura română și religie din cadrul Ministerului Educației, președinți executivi ai competiției sau a reprezentantului/reprezentanților CNPEE. În acest sens, se va constitui câte o subcomisie pentru fiecare an de studiu.



V. DESFĂȘURAREA PROBELOR DE CONCURS ȘI EVALUAREA LUCRĂRILOR


1. Probele de concurs sunt probe individuale. La etapele pe școală, locală și județeană/a sectoarelor municipiului București ale competiției se susţine o probă scrisă. Durata probei scrise este de 3 (trei) ore. Notarea lucrărilor se realizează, prin punctaj de la 0 la 100, după baremele alcătuite de comisie. Se acordă 10 puncte din oficiu. Punctajul final obținut este transformat în notă, prin împărțirea la 10.


2. La etapa națională se susține și o probă orală. La această etapă a Olimpiadei, punctajul final se calculează ca medie ponderată a punctajelor obţinute la proba scrisă şi la proba orală – 75% punctajul de la proba scrisă și 25% punctajul de la proba orală –, după următoarea formulă:


3. La etapa națională a Olimpiadei, pentru fiecare nivel de clasă, se pot organiza proiecte (pentru ciclul gimnazial) și dezbateri (pentru ciclul liceal).

Tematica, modalitatea de organizare și desfășurare a proiectelor și a dezbaterilor vor fi anunțate în termen de zece zile de la încheierea etapei județene/a sectoarelor municipiului București.


4. La etapa națională a Olimpiadei, timpul de lucru pentru proba orală este:
 pentru Gimnaziu – 20 de minute: 10 minute pentru pregătirea răspunsului şi 10 minute pentru prezentarea acestuia în faţa comisiei de evaluare;
 pentru Liceu – 25 de minute: 10 minute pentru pregătirea răspunsului şi 15 minute pentru prezentarea acestuia în faţa comisiei de evaluare.

5. Structura subiectelor respectă tematica din programele şcolare în vigoare şi sunt adaptate, ca nivel de dificultate, particularităţilor de vârstă ale elevilor.

6. La proba orală, subiectele vizează textul literar/nonliterar, mesajul unei imagini plastice reflectând relaţia dintre conceptul de sacralitate şi reprezentarea plastică, la nivelul componentei estetice şi de simbolizare.

7. Desfășurarea probelor de concurs și evaluarea lucrărilor se vor face conform Metodologiei- cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare.

8. La toate etapele Olimpiadei, evaluarea lucrărilor scrise este realizată de către profesori de specialitate din învăţământul preuniversitar, organizați în echipe mixte, limba română şi religie, care nu au elevi calificaţi la clasa la care evaluează, rude și afini până la gradul al III-lea inclusiv.

9. Evaluarea performanţei fiecărui candidat la proba orală a etapei naționale va fi efectuată de către doi evaluatori, iar punctajul final este media aritmetică a punctajelor individuale acordate de aceștia. La proba orală, rezultatul evaluării răspunsului concurentului nu i se comunică, ci se afișează la finalul competiției, odată cu rezultatele de la proba scrisă.

10. La niciuna dintre etapele Olimpiadei, elevilor participanți nu le este permis să părăsească sala având asupra lor subiectele de la probele de concurs.

VI. REZOLVAREA CONTESTAŢIILOR/CRITERII DE DEPARTAJARE


1. a) În conformitate cu prevederile art. 42, din Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, candidaţii pot contesta doar punctajul obţinut la proba scrisă.
b) La proba orală nu se admit contestații.
c) Dreptul la contestație are ca obiect exclusiv propria lucrare/propriul rezultat. Elevul concurent nu poate contesta rezultatul unor terți.

2. Depunerea și rezolvarea contestațiilor se desfășoară astfel:
a) Pentru etapele pe școală/locală/județeană/a sectoarelor municipiului București, depunerea contestațiilor se realizează la comisia de organizare, evaluare și soluționare a contestațiilor, constituită pentru etapa respectivă. Comisia discută cu elevii care depun contestaţii (nu cu părinţii sau cadrele didactice), pe baza lucrării scrise. Dacă elevul îşi retrage contestaţia, este solicitat să specifice acest lucru sub semnătură. Dacă elevul îşi menţine contestaţia, se numeşte o subcomisie de rezolvare a contestaţiilor.
b) La etapa națională contestarea rezultatelor obţinute se face prin completarea, de către elevul concurent, a formularului pus la dispoziţie de Comisia centrală a Olimpiadei, pe care acesta îl vor semna. Nu se admite depunerea contestaţiei de către altă persoană (părinte, profesor însoțitor, coleg etc.) în absența elevului în cauză. Comisia discută cu elevii care depun contestaţii (nu cu părinții sau cadrele didactice însoțitoare) pe baza lucrării scrise. Dacă elevul îşi retrage contestaţia, este solicitat să specifice acest aspect sub semnătură. Dacă elevul îşi menține contestaţia, se numeşte o subcomisie de rezolvare a contestaţiilor. Termenul de depunere al contestațiilor se comunică în momentul afişării rezultatelor iniţiale.

3. Punctajul acordat de subcomisia de contestaţii rămâne definitiv la oricare dintre etapele olimpiadelor. La toate etapele Olimpiadei, comisia/subcomisia de contestaţii este formată din cadre didactice care nu au participat la evaluarea iniţială a lucrării.

VII. PREMIEREA


1. La etapele pe școală/locală/ județeană/a sectoarelor municipiului București, modul de acordare a premiilor este stabilit de organizatorii acestor etape a competiției. La etapa națională, premierea elevilor se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru.


2. La etapele locală și județeană/a sectoarelor municipiului București modul de acordare a premiilor este stabilit de către organizatorii acestor etape ale Olimpiadei, în baza ierarhiei rezultate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute care nu trebuie să fie mai mici de 50% din punctajul maxim acordat probei.


3. La etapa națională a Olimpiadei, Ministerul Educației acordă, pentru fiecare an de studiu, de regulă 3 premii, un premiu I, un premiu II și un premiu III și un număr de mențiuni reprezentând maximum 15% din numărul participanților, rotunjit la numărul întreg imediat superior, în cazul unui număr fracționar.


4. După afișarea rezultatelor finale după contestații, în situația existenței a cel puțin doi elevi/două lucrări care s-au clasat pe locurile I, II sau III cu note egale, în vederea stabilirii premiilor se aplică criteriul de departajare reprezentat de punctajul superior obținut de unul dintre elevi la subiectul/itemul/cerința cu cel mai mare număr de puncte, acordat prin barem. În situația menținerii egalității după aplicarea acestui criteriu, următorul criteriu de departajare îl constituie punctajul superior obținut la subiectul/itemul/cerința cu al doilea cel mai mare număr de puncte, acordat prin baremul de evaluare și de notare.


5. În cazul în care departajarea nu se poate realiza în baza criteriilor precizate, se pot aplica şi alte criterii, elaborate de către Comisia națională. În cazul în care, după aplicarea criteriilor enumerate mai sus, elevii cu punctaje egale nu se pot departaja, comisia poate decide acordarea aceluiași premiu.

6. Rezultatele finale ale Olimpiadei sunt afișate înainte de festivitatea de premiere. Toţi elevii participanţi la etapa naţională primesc diplomă de participare din partea inspectoratului şcolar organizator.


7. Pe lângă premiile acordate de Ministerul Educației, la etapa națională pot fi acordate și premii speciale de către cultele religioase, societăți științifice, asociații profesionale, universități, organizații ale minorităților naționale din România sau din străinătate, autorități locale sau sponsori. Criteriile de acordare a premiilor speciale sunt stabilite de Comisia centrală a Olimpiadei și vor fi comunicate participanților la deschiderea competiției.


8. Premiile speciale pot fi acordate independent și nu dublează premiile şi menţiunile acordate de Ministerul Educației.


VIII. DISPOZIŢII FINALE


1. Inspectorii şcolari pentru disciplinele limba și literatura română și religie din judeţ/municipiul Bucureşti au obligaţia de a transmite, în termen de cinci zile de la desfăşurarea etapei județene, Ministerului Educației și județului organizator al competiției, datele elevilor calificaţi pentru etapa naţională a Olimpiadei.


2. Aceste date vor cuprinde: numele şi prenumele elevilor, clasa de la care provin, unitatea şcolară de provenienţă, numele și prenumele profesorilor care i-au pregătit, localitatea, județul și punctajul obţinut. Materialele trimise vor avea semnătura inspectorului şcolar general şi a inspectorilor şcolari pentru disciplinele limba și literatura română și religie. Acestea vor fi transmise prin fax la numerele 021/3156738 și pe adresa de e-mail a inspectorului pentru disciplina religie din județul-gazdă al etapei naționale a Olimpiadei.


3. În anul şcolar 2021-2022, deplasarea şi participarea în format fizic la etapa naţională a reprezentanţilor unui judeţ/municipiul Bucureşti, elevi şi profesor însoţitor, se vor face numai prin respectarea tuturor normelor/regulilor, în vigoare, valabile pe teritoriul României, referitoare la măsurile de prevenire, şi combatere a infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.


4. În acest sens, toţi reprezentanţii unui judeţ/municipiul Bucureşti vor semna o declaraţie prin care îşi vor exprima acordul referitor la realizarea deplasării şi participării, prin respectarea tuturor normelor/regulilor în vigoare din România. Această declaraţie, cu acordul exprimat, va fi semnată şi de părinţii elevului/reprezentantul legal al elevului. Originalul declaraţiei va rămâne la dosarul Olimpiadei de la inspectoratul şcolar, iar o copie a acesteia va fi înmânată de profesorul însoţitor secretarului Comisiei centrale a Olimpiadei.


DIRECTOR GENERAL,
Mihaela Tania IRIMIA


DIRECTOR,
Eugen STOICA


INSPECTOR GENERAL,                                                     CONSILIER,
Vasile TIMIȘ                                                                  Daniel GEORGESCU



Anexă la
Regulamentul specific de organizare şi desfăşurare a Olimpiadei naționale interdisciplinare de limba şi literatura română şi religie (clasele a V-a – a XII-a)
CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ
aprobat cu nr. 25939/23.02.2022, valabil pentru anul școlar 2021-2022


Programa competiției respectă curriculumul pentru clasele a V-a – a XII-a, la disciplinele limba și literatura română și religie, vizând elementele din programele pentru gimnaziu și liceu la disciplinele menționate, pentru învăţământul de cultură generală şi cuprinde valorile şi atitudinile, precum şi competenţele specifice care configurează atât zona de confluenţă a celor două discipline, cât şi specificul fiecăreia. În abordarea programelor, se are în vedere raportul de complementaritate a celor două discipline în receptarea textului literar/nonliterar, orientat tematic.
În spiritul formării la elevi a competenţelor-cheie, prin abordarea interdisciplinară a conţinuturilor celor două discipline de studiu, concursul îşi propune să stimuleze elevii capabili de performanţă din clasele a V-a – a XII-a, în vederea accesului la cunoaşterea complexă, prin dubla poziţionare disciplinară în raport cu realitatea.


Scopul competiţiei este de a crea elevilor un spaţiu deschis al cunoaşterii, prin conştientizarea faptului că între discipline graniţele sunt flexibile şi cuprind o zonă de interferenţă, în care se găsesc conţinuturile care pot fi abordate deopotrivă din perspectiva de cunoaştere dată de fiecare dintre cele două discipline. În acest sens, Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 22 mai 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieţii (2018/C189/1) conturează, „profilul de formare european” structurat pe cele opt domenii de competență-cheie, dintre care se detaşează prin valoare, competenţa de alfabetizare şi aceea de sensibilizare si exprimare culturală.
Structurarea acestor competenţe-cheie se realizează la intersecția mai multor paradigme educaționale şi vizează aspecte inter- şi transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul mai multor arii curriculare, în cazul acestui concurs, Limbă şi comunicare şi Om şi societate.
Prin valorificarea domeniilor de conţinut dezvoltate la disciplinele limba şi literatura română și religie, pentru gimnaziu și liceu, elevii vor putea demonstra competenţele de comunicare şi culturale proprii, ca bază pentru activitatea de performanţă. Dezvoltarea raportului de complementaritate dintre literatură şi religie în receptarea complexităţii componentei existenţiale şi a reflectării acesteia în arta cuvântului conduce la extinderea orizontului cognitiv şi la abordarea culturii în complexitatea ei. Prin acest gen de abordare a cunoaşterii, se fundamentează cunoştinţe, abilităţi şi atitudini specifice culturii umaniste. Olimpiada asigură punerea în valoare a contribuţiei religiei la cultura şi civilizaţia universală, prin conexiunile cu limba, literatura, arta şi civilizaţia.


Abilităţile pe care trebuie să le probeze candidaţii sunt: analiza și dezbaterea privind rolul religiei în cultura universală, evitând aspectul pur dogmatic şi valorificând dimensiunea culturală.
Olimpiada interdisciplinară are ca obiectiv manifestarea unor atitudini pozitive faţă de formele de expresie culturală, care contribuie la afirmarea identităţii culturale româneşti în spaţiul universalităţii.

Parcurgerea conţinuturilor la ambele discipline va viza aprofundarea demersului hermeneutic, adecvându-l vârstei elevilor şi orizontului lor cultural de factură umanistă. În vederea pregătirii pentru participarea la etapele Olimpiadei, elevii vor exersa ilustrarea temelor derivate din specificul fiecărui nivel utilizând şi surse suplimentare în raport cu programele şcolare în vigoare.

Subiectele vor evalua competenţele prevăzute în programele școlare în vigoare, la disciplinele limba și literatura română și religie. Se va urmări interpretarea textului literar/nonliterar/a imaginii plastice, prin identificarea şi valorificarea simbolurilor, prin integrarea experiențelor religioase în istoria omenirii, prin valorificarea valenţelor formative ale unei lecturi active.

Tematica Olimpiadei se circumscrie genericului Frumuseţea sacră a lumii, competiţia desfăşurându-se pe două niveluri, gimnaziu și liceu, după cum urmează:


a) Gimnaziu:
– Clasa a V-a: Creația ca dar al iubirii divine
– Clasa a VI-a: Eu și universul meu familial
– Clasa a VII-a: Omul în comuniune cu semenii și divinitatea
– Clasa a VIII-a: Iubirea ca formă de comuniune și împlinire


b) Liceu:
– Clasa a IX-a: Libertate și responsabilitate în lumea contemporană
– Clasa a X-a: Conștiința și demnitatea în viața tinerilor
– Clasa a XI-a: Frumosul în creația divină
– Clasa a XII-a: Existența între sacru și profan


Structura subiectului – Proba scrisă


Partea I – 40 de puncte


A. Item semiobiectiv, de tip întrebare structurată (cuprinzând cinci cerințe), pornind de la textul-suport dat – un text sau fragment de text literar care tratează problematica nivelului de clasă, selectat cu respectarea particularităţilor de vârstă ale elevilor.
Pentru fiecare item se acordă câte patru puncte. Punctajul maxim acordat – 20 de puncte.
B. Item subiectiv, de tip compunere/eseu structurat, pornind de la textul-suport dat.
Punctajul maxim acordat – 20 de puncte.


Partea a II-a – 40 de puncte


A. Item semiobiectiv, de tip întrebare structurată (cuprinzând cinci cerințe), pornind de la textul-suport dat – un text sau fragment de text nonliterar care tratează problematica nivelului de clasă, selectat cu respectarea particularităţilor de vârstă ale elevilor.
Pentru fiecare item se acordă câte patru puncte. Punctajul maxim acordat – 20 de puncte.
B. Item subiectiv, de tip compunere liberă/eseu nestructurat, prin care elevul valorifică experiența culturală și/sau religioasă. Punctajul maxim acordat – 20 de puncte.


Redactare – 10 de puncte
a) existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere 2 puncte
b) coerența exprimării 6 puncte
 logica formulării enunțurilor, în răspunsurile referitoare la itemii semiobiectivi
 logica înlănțuirii ideilor, în compuneri
c) utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului, sintaxă adecvată) respectarea limitelor minime de cuvinte 2 puncte


din oficiu – 10 puncte


total – 100 de puncte


Structura subiectului – Proba orală (numai pentru etapa națională)
 Subiectul vizează abordarea mesajului unui text/fragment de text literar/nonliterar și al unei imagini plastice (artistice), prin evidențierea relației dintre acestea.