Postul in viata copiilor
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/postul-viata-copiilor-138398.html
Nasterea de prunci implica
mai ales obligatia parintilor de a-si dedica viata educarii copiilor in
credinta si dragoste de Dumnezeu. Precum educatia unui copil incepe inca
din pantecele mamei lui, tot asa, trairea unei vieti curate se impune
copilului inca din primele clipe de viata. Astfel, tot ce simte copilul,
tot ce vede si aude, tot ce miroase si gusta, precum si tot locul in
care ajunge, trebuie sa fie vrednice si cuviincioase, favorizand
cresterea lui fireasca in dragoste de Dumnezeu si de aproapele.
Datorita faptului ca parintii savarsesc
adesea pacate inaintea copiilor lor, iar "gandul inimii omului se
pleaca la rau din tineretile lui" (Facere 8, 21), parintii sunt datori
sa ii deprinda pe cei mici cat mai devreme cu armele duhovnicesti ale
vietii crestine: postul si rugaciunea. Este nevoie de multa dragoste si
de discernamant, din partea parintilor, insa si de perseverenta,
binestiind roadele binecuvantate ale rugaciunii si ale postului.
Mantuirea parintilor si faptele copiilor
Mantuirea parintilor, chiar si atunci
cand ei sunt oameni buni si iubitori de Dumnezeu, depinde, in mare
masura, de copiii lor. Parintii sunt trasi la raspundere pacatele
copiilor, mai ales atunci cand nu au facut tot ce le-a stat in putinta
pentru cresterea acestora in dreapta credinta.
"Cineva care nu poarta de grija de ai
sai, iar mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai
rau decat un necredincios" (I Timotei 5, 8). Spre acest lucru ne
atentioneaza Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Cine este nepasator fata
de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, acela va fi pedepsit
aspru pentru acest pacat. Toate trebuie lasate la o parte si, in primul
rand, sa fie grija pentru copii, pentru a-i educa "intru invatatura si
cercetarea Domnului" (Efeseni 6, 4)."
Un caz edificator este cel al preotului
Eli, care a fost pedepsit cu moarte napraznica, despre care Dumnezeu a
spus prorocului Samuel, zicand: "Eu i-am spus ca am sa pedepsesc casa
lui in veci, pentru vina pe care el a stiut-o, anume ca fiii lui fac
nelegiuiri, dar nu i-a infranat" (I Regi 3, 13). Acest preot nu neglija
educarea copiilor sai, ci le spunea: "Copiii mei, nu este buna vestea pe
care o aud eu; voi razvratiti poporul Domnului" (I Regi 2, 24). De la
acesta, insa, Dumnezeu cerea mai mult decat o atentionare blanda facuta
copiilor sai, adica o ravna neincetata aratata spre indreptarea lor,
prin invatarea infranarii si pedepsirea lor la vremea potrivita. Acest
lucru este intarit si de Sfantul Ioan Gura de Aur, care spune: "Deoarece
Eli nu a facut ce trebuia, L-a ridicat pe Dumnezeu impotriva sa si
impotriva fiilor sai, iar crutandu-se pe sine si pe copiii sai, impreuna
cu ei si-a pierdut si propriul sau suflet." Acest preot era un om tare
drept inaintea lui Dumnezeu, fiind proroc si indrumand poporul ales cu
intelepciune, vreme de doisprezece ani. Acestea toate, insa, nu au putut
sa-l scape de osanda, lipsa de grija pentru copiii sai fiind de
neiertat.
La infricosatoarea Judecata, parintii nu
vor sta singuri inaintea Domnului, ci impreuna cu copiii lor. Astfel,
precum Cain a fost intrebat: "Unde este fratele tau?", tot asa vor fi
intrebati si parintii: "Unde sunt copiii vostri?" Atunci, se vor mantui
mai ales cei care vor putea spune lui Dumnezeu: "Iata Eu si pruncii pe
care Mi i-a dat Dumnezeu" (Evrei 2, 13).
Din vreme, ca sa nu fie prea tarziu !
Sfintele Taine, rugaciunea si postul,
exemplul de evlavie al parintilor, mediul duhovnicesc, lectura
duhovniceasca, sfintirea locului (sfestania) si prezenta parintelui in
casa parinteasca sunt tot atatea mijloace de crestere si educare
sanatoasa a copilului. Pentru a aduce roadele mult-asteptate, toate
acestea trebuie implinite insa din vreme, chiar inainte de a ne da noi
seama de momentul in care copilul recepteaza in mod satisfacator lumea
din jurul sau.
Lacomia si mesele dezordonate
Ferirea de lacomie si fixarea unor mese
bine randuite sunt doua lucruri pentru care nu exista "prea devreme", in
viata copilului, precum spune Sfantul Teofan Zavoratul, zicand:
"Copilul trebuie hranit astfel incat, odata cu dezvoltarea trupului,
aducatoare de putere si sanatate, sa nu-i aprindem in suflet patima
imbuibarii pantecelui. Sa nu ne uitam la faptul ca este mic, ci chiar
din primii ani sa-i potolim trupul atras de pacat si sa-l invatam sa-l
domine, pentru ca mai apoi, in adolescenta, in tinerete si mai tarziu,
sa stapaneasca cu usurinta aceasta necesitate trupeasca. De alimentatia
copilului depind multi factori de mai tarziu. Inconstient, pot fi
inradacinate in copil voluptatea si excesul de mancare (doua tipuri de
lacomie), inclinatii pagubitoare pentru trup si suflet. Programul de masa stabilit nu trebuie
incalcat fara un motiv intemeiat. Astfel, copilul invata sa nu ceara de
mancare cum i s-a facut foame, ci sa astepte ora mesei, ceea ce
reprezinta primele exercitii de infranare a propriilor dorinte. Hranirea
copilului, de cum incepe sa planga si, apoi, de fiecare data cand i se
face foame, il slabeste atat de mult, incat pe viitor nu va mai putea
renunta la mancare decat cu lacrimi. Totodata, el se obisnuieste cu
incapatanarea de a obtine ceea ce vrea, cu ajutorul lacrimilor."
Orele meselor vor fi stabilite dupa
aparitia senzatiei de foame, care difera pentru fiecare copil, iar mai
apoi, vor fi tinute zilnic. Astfel, copilul caruia ii este foame nu va
face mofturi, refuzand mancarea, ci va manca orice ii va da parintele
sau. Dand copilului doar acea mancare care ii place, el va ajunge
pretentios si plin de patimi. Foamea va ramane tot timpul cel mai bun
bucatar. Apoi, cand copiii mai cresc, parintii lor trebuie sa le
randuiasca postul cu multa intelepciune.
7 ani / 12 ani
In viata practica bisericeasca, pana la
implinirea varstei de sapte ani, copiii sunt dezlegati de pravila
(obligativitatea) postului, ei putand manca "de dulce" in tot timpul
anului.
Mai apoi, pentru copiii de pana in doisprezece ani, pravila
postului este obligatorie doar in zilele urmatoare:
- toate zilele de
miercuri si vineri de peste an, in afara de cele in care se face
dezlegare la peste; prima si ultima saptamana din Postul Pastelui si din
cel al Nastrii Domnului;
- ultima saptamana din Postul Sfintilor Apostoli
Petru si Pavel;
- cele doua saptamani ale Postului Adormirii Maicii
Domnului;
- ajunul Craciunului (24 decembrie);
- ajunul Bobotezei (5
ianuarie);
- Tairea Capului Sfantului Ian Botezatorul (29 august);
- Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie).
- In celelalte zile si saptamani
de post din an, copiii pana in doisprezece ani sunt dezlegati a manca
peste, icre, oua, lapte si branza, precum scrie in "Enciclica Sfantului
Sinod", din anul 1956.
Postul copiilor
Parintii care doresc sa dea copiilor o
educatie crestina, se pierd adesea in fata deciziei pe care trebuie sa o
ia in privinta postului. Astfel, deoarece multi nu inteleg modul in
care pacatul lucreaza in firea omului, ei nu pot recunoaste nevoia
postului in viata unui copil. Din aceasta cauza, postirea este amanata
pana ce copiii "vor mai creste". La polul opus, unii parinti impun
copiilor un post mult prea serior, de la varste mult prea mici.
Chiar daca postul nu este cerut
copiilor, pana la varsta de sapte ani, parintii sunt datori a insufla
acestora bucuria si dorinta de a posti cat mai din vreme, iar acest
lucru il pot face mai ales prin postirea lor, pe care copiii o vad si,
mai apoi, o urmeaza. Fara a impune reguli fixe, care pot naste mari
neajunsuri, un copil poate sa inceapa sa posteasca de la orice varsta,
cat timp acest lucru survine in mod firesc, fara nici o retinere sau
impotrivire.
Postul copiilor trebuie sa fie neaparat
unul bine randuit, spre a nu se transforma intr-un lucru chinuitor si
lipsit de rost. Daca, pentru cei mari, postul inseamna mai ales
nevointa, pentru cei mici, el trebuie sa insemne bucurie, deci mancarea
de post pregatita acestora trebuie sa fie gustoasa si atragatoare.
Totodata, pe langa partea alimentara, copiilor li se va spune si despre
scopul de baza al postului, adica dragostea fata de Dumnezeu si
bunatatea fata de aproapele.
Pentru copil, este esential faptul de a
intelege ce rost are postul. De aceea, parintii sunt datori sa
inteleaga, mai intai ei insisi, rostul postului si adevarata lui
dimensiune in viata crestina, pentru ca mai apoi sa poate vorbi
copilului despre frumusetea postirii. Doar intelegand postul ca pe o
cale spre Dumnezeu, copilul va privi in chip firesc oprirea de la
anumite alimente, rugaciunea, Spovedania si Sfanta Impartasanie.
Postul copiilor nu poate fi separat de
postul parintilor, toata educatia crestina pe care o primesc acestia
fiind strans legata de modul in care parintii lor inteleg si traiesc
viata in Hristos. Astfel, cand incepe postul, acest lucru trebuie sa fie
resimtit de catre toti membrii familiei. Astfel, precum in sfintele
slujbe, la inceputul postului, se petrec mai multe schimbari, tot asa,
odata cu inceperea postului, in viata de familie se cade sa aiba loc mai
multe randuieli deosebite, care vor atrage atentia copiilor,
intotdeauna incantati de lucrurile noi.
Foarte important este ca, orice lucru de
care este privat copilul, in vremea postului, sa fie inlocuit cu un
altul, cel putin la fel de atragator, spre a nu fi respins postul. Spre
exemplu:
- citirea impreuna cu copiii a unor noi rugaciuni, deosebite de
cele rostite in mod obisnuit;
- limitarea timpului petrecut la televizor
si urmarirea unor filme special alese;
- pregatirea unor mancaruri si
deserturi de post, insa atragatoare, si luarea mesei intr-un mod aparte
etc.
Copiii trebuie sa fie hraniti bine, iar
mancarea, fie ea si de post, trebuie sa fie bine diversificata. Pentru
copii, mesele de post trebuie sa fie variate, spre a nu simti diferenta,
si asezate cu multa bucurie. Este de neconceput fortarea copiilor sa se
roage, sa posteasca sau sa faca alte gesturi de evlavie crestina mai
inainte de vreme. Parintii care pretind asemenea lucruri copiilor lor
arata ca ei insisi nu inteleg nimic din rostul si valoarea lucrurilor
respective. Printr-o astfel de fortare, copilul ajunge sa vada postul ca
pe o pedeapsa, iar nu ca pe o fapta care aduce bucurie in familie.
Indemn final catre parinti !
Desi rugaciunea parintilor pentru copii
este garantia unei educatii crestine autentice, care va aduce rod
inmultit, copiii trebuie sa fie invatati sa posteasca inca de mici,
pentru ca, mai tarziu, sa nu se simta impovarati de restrictiile
postului.
Cand copilul imbratiseaza postul inca de
mic, impreuna cu parintii sai, mai apoi, chiar daca se va indeparta de
Dumnezeu si va renunta la viata crestine, el se va afla in grija
ingerului sau pazitor, care ii va aduce aminte de clipele de bucurie
curata traite in familie, pe cand toate erau odihnitoare. Asemenea
amintiri se pot preface in noi seminte duhovnicesti, capabile sa il
intoarca pe cel ratacit catre starea lui cea dintai, de fiu al lui
Dumnezeu. In acest sens, Avva Dorotei spune: "Semintele de virtute nu
pot fi distruse."
Teodor Danalache
