luni, 10 decembrie 2012

Un altfel de POST! SUBLIM!

Un altfel de POST! SUBLIM!
Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea



Misu Popp - Portret de calugar
Renunta la a-i mai judeca pe altii:
- descopera-L pe Hristos care traieste in EL !

Renunta la a mai spune cuvinte care ranesc:
- umple-te de cuvinte care vindeca !

Renunta la a mai fi nemultumit:
- umple-te de recunostinta !

Tine post de nervi:
- umple-te cu rabdare !

Tine post de pesimism:
- umple-te cu speranta !

Tine post de preocupari inutile:
- umple-te de incredere in Domnul !

Renunta la a te mai plange:
- umple-te de respect pentru acea minune care este viata !

Renunta la a-i mai stresa pe altii:
- umple-te de o rugaciune neincetata !

Renunta la a mai fi acru:
- umple-te de bunatate !

Renunta la a-ti da importanta:
- umple-te de compasiune pentru ceilalti !

Renunta la teama pentru lucrurile tale:
- umple-i pe ceilalti de darul tau !

Renunta la a mai fi descurajat:
- umple-te de entuziasmul credintei !

Tine post de tot ceea ce te separa de Iisus:

- umple-te de tot ce te apropie de El !"Numai cu inima poti vedea, esentialul este invizibil pentru ochi.”                                                   
   Antoine de Saint-Exupery


ESTE HAR …


  • sa iubesti fara sa fii iubit… 
  • sa slujesti fara sa fii pretuit…
  • sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
  • sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
  • sa ierti fara sa fii iertat…
  • sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
  • sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
  • sa crezi desi nu vezi fata in fata…
  • sa crezi desi nu esti deplin lamurit…
  • sa investesti cladind fara sperante…
  • sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
  • sa vorbesti de dragul adevarului…
  • sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….
  • Dobri Dobrev - un altfel de parinte al Bisericii
  • totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

LUPTA-TE SUFLETE CA SA PRIMESTI ACEST HAR! 
Si LUPTA-TE TRUPULE, facand o jertfa "de mancare", si vei fi mult mai puternic (a)!
Fiindca Dumnezeu rasplateste orice lupta duci (SUFLETEASCA ORI TRUPEASCA), care este dreapta, adevarata, si spre folosul aproapelui tau si al tau personal!
AMIN!

Postul in viata copiilor


Postul in viata copiilor

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/postul-viata-copiilor-138398.html


                 Nasterea de prunci implica mai ales obligatia parintilor de a-si dedica viata educarii copiilor in credinta si dragoste de Dumnezeu. Precum educatia unui copil incepe inca din pantecele mamei lui, tot asa, trairea unei vieti curate se impune copilului inca din primele clipe de viata. Astfel, tot ce simte copilul, tot ce vede si aude, tot ce miroase si gusta, precum si tot locul in care ajunge, trebuie sa fie vrednice si cuviincioase, favorizand cresterea lui fireasca in dragoste de Dumnezeu si de aproapele.
               Datorita faptului ca parintii savarsesc adesea pacate inaintea copiilor lor, iar "gandul inimii omului se pleaca la rau din tineretile lui" (Facere 8, 21), parintii sunt datori sa ii deprinda pe cei mici cat mai devreme cu armele duhovnicesti ale vietii crestine: postul si rugaciunea. Este nevoie de multa dragoste si de discernamant, din partea parintilor, insa si de perseverenta, binestiind roadele binecuvantate ale rugaciunii si ale postului.

Mantuirea parintilor si faptele copiilor
             Mantuirea parintilor, chiar si atunci cand ei sunt oameni buni si iubitori de Dumnezeu, depinde, in mare masura, de copiii lor. Parintii sunt trasi la raspundere pacatele copiilor, mai ales atunci cand nu au facut tot ce le-a stat in putinta pentru cresterea acestora in dreapta credinta.
                    "Cineva care nu poarta de grija de ai sai, iar mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios" (I Timotei 5, 8). Spre acest lucru ne atentioneaza Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Cine este nepasator fata de copiii sai, desi in celelalte este ravnitor, acela va fi pedepsit aspru pentru acest pacat. Toate trebuie lasate la o parte si, in primul rand, sa fie grija pentru copii, pentru a-i educa "intru invatatura si cercetarea Domnului" (Efeseni 6, 4)."
                  Un caz edificator este cel al preotului Eli, care a fost pedepsit cu moarte napraznica, despre care Dumnezeu a spus prorocului Samuel, zicand: "Eu i-am spus ca am sa pedepsesc casa lui in veci, pentru vina pe care el a stiut-o, anume ca fiii lui fac nelegiuiri, dar nu i-a infranat" (I Regi 3, 13). Acest preot nu neglija educarea copiilor sai, ci le spunea: "Copiii mei, nu este buna vestea pe care o aud eu; voi razvratiti poporul Domnului" (I Regi 2, 24). De la acesta, insa, Dumnezeu cerea mai mult decat o atentionare blanda facuta copiilor sai, adica o ravna neincetata aratata spre indreptarea lor, prin invatarea infranarii si pedepsirea lor la vremea potrivita. Acest lucru este intarit si de Sfantul Ioan Gura de Aur, care spune: "Deoarece Eli nu a facut ce trebuia, L-a ridicat pe Dumnezeu impotriva sa si impotriva fiilor sai, iar crutandu-se pe sine si pe copiii sai, impreuna cu ei si-a pierdut si propriul sau suflet." Acest preot era un om tare drept inaintea lui Dumnezeu, fiind proroc si indrumand poporul ales cu intelepciune, vreme de doisprezece ani. Acestea toate, insa, nu au putut sa-l scape de osanda, lipsa de grija pentru copiii sai fiind de neiertat.
           La infricosatoarea Judecata, parintii nu vor sta singuri inaintea Domnului, ci impreuna cu copiii lor. Astfel, precum Cain a fost intrebat: "Unde este fratele tau?", tot asa vor fi intrebati si parintii: "Unde sunt copiii vostri?" Atunci, se vor mantui mai ales cei care vor putea spune lui Dumnezeu: "Iata Eu si pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu" (Evrei 2, 13).

Din vreme, ca sa nu fie prea tarziu !
          Sfintele Taine, rugaciunea si postul, exemplul de evlavie al parintilor, mediul duhovnicesc, lectura duhovniceasca, sfintirea locului (sfestania) si prezenta parintelui in casa parinteasca sunt tot atatea mijloace de crestere si educare sanatoasa a copilului. Pentru a aduce roadele mult-asteptate, toate acestea trebuie implinite insa din vreme, chiar inainte de a ne da noi seama de momentul in care copilul recepteaza in mod satisfacator lumea din jurul sau.

Lacomia si mesele dezordonate
             Ferirea de lacomie si fixarea unor mese bine randuite sunt doua lucruri pentru care nu exista "prea devreme", in viata copilului, precum spune Sfantul Teofan Zavoratul, zicand: "Copilul trebuie hranit astfel incat, odata cu dezvoltarea trupului, aducatoare de putere si sanatate, sa nu-i aprindem in suflet patima imbuibarii pantecelui. Sa nu ne uitam la faptul ca este mic, ci chiar din primii ani sa-i potolim trupul atras de pacat si sa-l invatam sa-l domine, pentru ca mai apoi, in adolescenta, in tinerete si mai tarziu, sa stapaneasca cu usurinta aceasta necesitate trupeasca. De alimentatia copilului depind multi factori de mai tarziu. Inconstient, pot fi inradacinate in copil voluptatea si excesul de mancare (doua tipuri de lacomie), inclinatii pagubitoare pentru trup si suflet. Programul de masa stabilit nu trebuie incalcat fara un motiv intemeiat. Astfel, copilul invata sa nu ceara de mancare cum i s-a facut foame, ci sa astepte ora mesei, ceea ce reprezinta primele exercitii de infranare a propriilor dorinte. Hranirea copilului, de cum incepe sa planga si, apoi, de fiecare data cand i se face foame, il slabeste atat de mult, incat pe viitor nu va mai putea renunta la mancare decat cu lacrimi. Totodata, el se obisnuieste cu incapatanarea de a obtine ceea ce vrea, cu ajutorul lacrimilor."
            Orele meselor vor fi stabilite dupa aparitia senzatiei de foame, care difera pentru fiecare copil, iar mai apoi, vor fi tinute zilnic. Astfel, copilul caruia ii este foame nu va face mofturi, refuzand mancarea, ci va manca orice ii va da parintele sau. Dand copilului doar acea mancare care ii place, el va ajunge pretentios si plin de patimi. Foamea va ramane tot timpul cel mai bun bucatar. Apoi, cand copiii mai cresc, parintii lor trebuie sa le randuiasca postul cu multa intelepciune.

7 ani / 12 ani
          In viata practica bisericeasca, pana la implinirea varstei de sapte ani, copiii sunt dezlegati de pravila (obligativitatea) postului, ei putand manca "de dulce" in tot timpul anului. 
            Mai apoi, pentru copiii de pana in doisprezece ani, pravila postului este obligatorie doar in zilele urmatoare: 
  • toate zilele de miercuri si vineri de peste an, in afara de cele in care se face dezlegare la peste; prima si ultima saptamana din Postul Pastelui si din cel al Nastrii Domnului; 
  • ultima saptamana din Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel; 
  • cele doua saptamani ale Postului Adormirii Maicii Domnului; 
  • ajunul Craciunului (24 decembrie); 
  • ajunul Bobotezei (5 ianuarie); 
  • Tairea Capului Sfantului Ian Botezatorul (29 august);
  • Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie). 
  • In celelalte zile si saptamani de post din an, copiii pana in doisprezece ani sunt dezlegati a manca peste, icre, oua, lapte si branza, precum scrie in "Enciclica Sfantului Sinod", din anul 1956.

Postul copiilor
              Parintii care doresc sa dea copiilor o educatie crestina, se pierd adesea in fata deciziei pe care trebuie sa o ia in privinta postului. Astfel, deoarece multi nu inteleg modul in care pacatul lucreaza in firea omului, ei nu pot recunoaste nevoia postului in viata unui copil. Din aceasta cauza, postirea este amanata pana ce copiii "vor mai creste". La polul opus, unii parinti impun copiilor un post mult prea serior, de la varste mult prea mici.
               Chiar daca postul nu este cerut copiilor, pana la varsta de sapte ani, parintii sunt datori a insufla acestora bucuria si dorinta de a posti cat mai din vreme, iar acest lucru il pot face mai ales prin postirea lor, pe care copiii o vad si, mai apoi, o urmeaza. Fara a impune reguli fixe, care pot naste mari neajunsuri, un copil poate sa inceapa sa posteasca de la orice varsta, cat timp acest lucru survine in mod firesc, fara nici o retinere sau impotrivire.
              Postul copiilor trebuie sa fie neaparat unul bine randuit, spre a nu se transforma intr-un lucru chinuitor si lipsit de rost. Daca, pentru cei mari, postul inseamna mai ales nevointa, pentru cei mici, el trebuie sa insemne bucurie, deci mancarea de post pregatita acestora trebuie sa fie gustoasa si atragatoare. Totodata, pe langa partea alimentara, copiilor li se va spune si despre scopul de baza al postului, adica dragostea fata de Dumnezeu si bunatatea fata de aproapele.
               Pentru copil, este esential faptul de a intelege ce rost are postul. De aceea, parintii sunt datori sa inteleaga, mai intai ei insisi, rostul postului si adevarata lui dimensiune in viata crestina, pentru ca mai apoi sa poate vorbi copilului despre frumusetea postirii. Doar intelegand postul ca pe o cale spre Dumnezeu, copilul va privi in chip firesc oprirea de la anumite alimente, rugaciunea, Spovedania si Sfanta Impartasanie.
              Postul copiilor nu poate fi separat de postul parintilor, toata educatia crestina pe care o primesc acestia fiind strans legata de modul in care parintii lor inteleg si traiesc viata in Hristos. Astfel, cand incepe postul, acest lucru trebuie sa fie resimtit de catre toti membrii familiei. Astfel, precum in sfintele slujbe, la inceputul postului, se petrec mai multe schimbari, tot asa, odata cu inceperea postului, in viata de familie se cade sa aiba loc mai multe randuieli deosebite, care vor atrage atentia copiilor, intotdeauna incantati de lucrurile noi.
                Foarte important este ca, orice lucru de care este privat copilul, in vremea postului, sa fie inlocuit cu un altul, cel putin la fel de atragator, spre a nu fi respins postul. Spre exemplu: 
  • citirea impreuna cu copiii a unor noi rugaciuni, deosebite de cele rostite in mod obisnuit; 
  • limitarea timpului petrecut la televizor si urmarirea unor filme special alese; 
  • pregatirea unor mancaruri si deserturi de post, insa atragatoare, si luarea mesei intr-un mod aparte etc.
          Copiii trebuie sa fie hraniti bine, iar mancarea, fie ea si de post, trebuie sa fie bine diversificata. Pentru copii, mesele de post trebuie sa fie variate, spre a nu simti diferenta, si asezate cu multa bucurie. Este de neconceput fortarea copiilor sa se roage, sa posteasca sau sa faca alte gesturi de evlavie crestina mai inainte de vreme. Parintii care pretind asemenea lucruri copiilor lor arata ca ei insisi nu inteleg nimic din rostul si valoarea lucrurilor respective. Printr-o astfel de fortare, copilul ajunge sa vada postul ca pe o pedeapsa, iar nu ca pe o fapta care aduce bucurie in familie.

Indemn final catre parinti !
            Desi rugaciunea parintilor pentru copii este garantia unei educatii crestine autentice, care va aduce rod inmultit, copiii trebuie sa fie invatati sa posteasca inca de mici, pentru ca, mai tarziu, sa nu se simta impovarati de restrictiile postului.
            Cand copilul imbratiseaza postul inca de mic, impreuna cu parintii sai, mai apoi, chiar daca se va indeparta de Dumnezeu si va renunta la viata crestine, el se va afla in grija ingerului sau pazitor, care ii va aduce aminte de clipele de bucurie curata traite in familie, pe cand toate erau odihnitoare. Asemenea amintiri se pot preface in noi seminte duhovnicesti, capabile sa il intoarca pe cel ratacit catre starea lui cea dintai, de fiu al lui Dumnezeu. In acest sens, Avva Dorotei spune: "Semintele de virtute nu pot fi distruse."
Teodor Danalache

vineri, 7 decembrie 2012

Sa transformam pretentiile in asteptari!

Sa transformam pretentiile in asteptari!

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/sa-transformam-pretentiile-asteptari-138411.html

            Pretentiile ne intuneca viata, in timp ce asteptarile ne-o lumineaza. Datorita unei grabite cercetari de sine, majoritatea dintre noi amesteca si confunda asteptarile cu pretentiile. Astfel, din mandrie si dragoste de sine (egoism), tindem cu usurinta sa consideram ca noi nu avem pretentii, ci doar asteptari firesti.
               Unde exista anumite nevoi neimplinite, acolo exista asteptari. Astfel, precum nevoia de a fi iubit si acceptat de catre ceilalti nu poate fi usor (sau niciodata) satisfacuta, tot asa, este aproape imposibil sa existe vreun om care sa nu aiba nici o asteptare. Acceptand faptul ca asteptarile sunt un lucru firesc in viata omului, se cade sa le delimitam clar pe acestea, spre a nu le transforma in pretentii, care sunt distrugatoare.
              Pretentia este o atitudine de revendicare patimasa a unui anumit lucru, avand in vedere doar motivele pe care le socotim favorabile dorintei noastre, pe cand asteptarea este o atitudine linistita, privind, totodata, si spre motivele care ar putea justifica neimplinirea dorintei noastre.

Asteptarea / Pretentia

         Filosoful roman Octavian Paler, cugetand asupra starii de asteptare a unui lucru, spune: "Uneori, asteptarea ne maturizeaza, alteori, ne omoara. V-ati gandit vreodata ca o asteptare nu seamana cu alte asteptari? Asteptarile difera intre ele, precum oamenii." Exista, deci, doua moduri de a a astepta un lucru: un mod pozitiv, care ne maturizeaza, si altul negativ, care ne omoara sufleteste.
            Diferenta intre aceste doua stari consta in justificarea pe care o are asteptarea, spre deosebire de pretentie. Este cu totul justificat sa avem anumite asteptari de la noi, de la oamenii langa care traim si de la mediul in care ne petrecem timpul, deoarece suntem fiind dependente de bunatate si de frumos, de iubire si de comuniune, iar cand nu simtim aceste lucruri, sufletul nostru incepe sa tanjeasca dupa ele (sa le doreasca).
           Cand o asteptare devine apasatoare si ne macina, aceasta s-a transformat deja intr-o pretentie. Este cu totul nejustificat sa avem pretentii de la cei de langa noi, manifestate adesea sub forma de critica, trecand peste neputintele proprii, la care nu ne mai gandim.
           Celor pretentiosi, in acest sens, li se potriveste cuvantul Mantuitorului, care spune: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? (...) Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Matei 7, 3-5). Cand omul isi vede pacatele sale, atunci pretentiile de la cei de aproape ai lui se transforma in asteptari.

Sa avem asteptari, iar nu pretentii !

          Oamenii din jurul nostru nu exista doar pentru a ne implini nevoile, chiar daca ne pot ajuta in acest sens, ci si pentru a le implini noi nevoile lor. Apoi, daca definirea propriilor nevoi este un lucru dificil, cu atat mai mult este dificila intuirea lor de catre ceilalti. Pentru aceasta, suntem datori sa ne cunoastem cat mai bine, atat pe noi insine, cat si pe cei din jurul nostru, printr-o comunicare sincera si directa. Doar astfel putem avea asteptari de la cei de langa noi, care cunosc deja nevoile noastre, iar nu pretentii.
      O diferenta esentiala intre o asteptare si o pretentie este tocmai modul in care ne resimtim, in urma primirii unui refuz. Astfel, daca fapta celui de langa noi sau raspunsul primit naste in noi nervozitate si revolta, atunci, indiferent ce ne-am dorit, am avut o pretentie (constientizata sau ascunsa); daca, in aceeasi situatie, ne pastram linistea si acceptam atitudinea negativa a celuilalt, atunci am asteptat cu adevarat. Deci, acceptarea linistita a unui refuz indica respectarea libertatii celuilalt si lipsa noastra de pretentii.
           Nu conteaza atat de mult bucuria sau intristarea, pe care le simtim in anumite situatii, cat nemanierea noastra si respectarea libertatii celuilalt, pe care nu avem dreptul de a-l obliga spre un anumit lucru. Astfel, in orice relatie, acceptarea linistita a unui refuz intareste libertatea si respectul reciproc.
         Mai mult, modul in care respectam libertatea celui de langa noi ne arata gradul nostru de maturitate si masura duhovniceasca a vietii pe care o traim. Pentru aceasta, omul duhovnicesc are doar asteptari, pe cand omul trupesc are numai pretentii.
          Pretentiile se pot ascunde pana si in relatia noastra cu Dumnezeu. Asteptarea de a ne fi indeplinite rugaciunile, in lipsa dragostei si a smereniei, se poate transforma usor intr-o pretentie. De obicei, cei care au pretentii pana si de la Dumnezeu, si le justifica mai ales prin ceea ce fac ei, in relatia cu Dumnezeu, ca si cum ar face acele lucruri pentru Dumnezeu, iar nu pentru ei insisi.

Asteptare vine din iubire, pretentia vine din egoism

     A pretinde un anumit lucru, in loc de a-l astepta, este calea spre nefericire, iar la asteptarea nepatimasa, care aduce tot binele, se poate ajunge doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Asteptand, il iubim mai intai pe aproapele, iar avand o pretentie, ne iubim mai intai pe noi. Pretentia izvoraste din egoism, trecand peste libertatea celuilalt, pe cand asteptarea izvoraste din dragoste fata de acela, trecand peste dorinta si nerabdarea noastra.
Sa avem credinta, ca sa putem astepta cum se cuvine!
Sa avem nedejde, ca sa nu asteptam in zadar!
Sa avem dragoste, ca sa nu pretindem in chip egoist!
Sa vem ganduri smerite, ca sa nu calcam libertatea celuilalt!
Sa avem rabdare, ca sa putem culege roade bune!
        Avand asteptari de la cei de langa noi, iar nu pretentii, ajungem mai usor la acceptarea lor asa cum sunt, fara a ne mai tulbura si fara a-i mai critica. Il ultima instanta, totul se reduce la rabdare. Drept fiind, Iisus Hristos a rabdat pana si moartea pentru noi, iar noi, pacatosi fiind, nu vrem sa-i rabdam pe cei de langa noi, pentru insasi pacatele noastre.
Teodor Danalache

luni, 26 noiembrie 2012

Sfantul Stelian


Sfantul Stelian

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-stelian-ocrotitorul-copiilor-97975.html

Sfantul StelianLuand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine. Bucura te, Sfinte Steliane, mare facator de minuni !
Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi,  a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti.

Moastele Sfantului Stelian in BucurestiSfantul Cuvios Stelian
Biserica Sfantul Stelian, numita "Lucaci”, din Bucuresti, este mult iubita de credinciosi, acestia gasundu-si adesea alinare la racla cu Moastele Sfantului Stelian. Biserica, zidita in anul 1736, de catre mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti, a fost refacuta peste ceva vreme, ramanand in picioare pana astazi. Dintre vechile odoare de la biserica mitropolitului Stefan, biserica a mostenit moastele Sfantului Cuvios Stelian, dar si ale Sfintilor Haralambie, Elefterie si Onufrie.
Cu trecerea timpului, crescand evlavia crestinilor fata de Cuviosul Stelian, pe langa hramul Sfantul Nicolae, biserica a mai capatat inca un hram, si anume pe Sfantul Stelian. Astfel, aceasta este singura biserica din Bucuresti cu acest hram. Slujbele de fiecare miercuri, savarsite in cinstea cuviosului, si praznuirea numelui sau, la 26 noiembrie, atrag numerosi credinciosi.

Rugaciune catre Sfantul Cuvios Stelian
Cuvioase Parinte Stelian, sprijinitorul si calauzitorul in rugaciunile noastre, patimile trupesti biruind si impreuna cu ingerii locuind, privesti neincetat marirea cea gatita sfintilor, de lumina cereasca umplan-du-te.
Acum, in marirea cereasca vietuind si inaintea imparatului Hristos stand, nu uita pe credinciosii care cu indrazneala inalta rugaciuni si cer sprijinul tau. Cel ce de la sanul maicii tale ai fost sfintit, si vas ales al Duhului Sfant te-ai aratat, luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine.
Cel ce din pustiul Paflagoniei ai facut loc de preamarire a Sfintei Treimi, fa si din pustiul inimilor noastre tarina bine-placuta a harului dumnezeiesc, in care sa infloreasca crinii cei mantuitori ai credintei si sa se inmulteasca roadele sfintitoare ale faptelor bune; ocroteste cu rugaciunile tale familiile si pe copiii nostri, cerand de la Milostivul Dumnezeu iertare de pacate, sanatate si mantuire, ca prin tine si impreuna cu tine sa laudam numele cel sfant al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
 
Condacul Sfantului Stelian AUDIO   
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/cantari-bisericesti-audio-mp3/concert-muzica-bizantina-audio/condacul-sfantului-stelian-audio-3850.html

La adresa urmatoare gasim o prezentare power point cu viata Sf. Stelian:  Sursa:http://www.didactic.ro/materiale-didactice/128543_sfantul-stelian-ocrotitorul-copiilor

 


duminică, 25 noiembrie 2012

Mainile lui Durer


Mainile lui Durer
 

Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea

              În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
       În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
       După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
       Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: a si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
       Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
      În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.
      Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer - portrete, schiţe, desene an cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.  
     Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
     Şi-a denumit opera simplu "Mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit-o - Tributul iubirii, mâini în rugăciune .
      Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o o dată. Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai era nevoie, că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur!