Misiune si educatie în Biserică si Scoală: exigente, convergente, perspective. Implicatiile pastoral-misionare si educative ale colaborării profesorului de religie cu preotul paroh

Misiune si educatie în Biserică si Scoală: exigente, convergente, perspective. Implicatiile pastoral-misionare si educative ale colaborării profesorului de religie cu preotul paroh

Educatia – act sinergic (trei sunt factorii nominalizaţi în tratatele de specialitate: Familia, Biserica şi Şcoala) şi teandric (colaborarea omului cu Dumnezeu). Dumnezeu a creat cerul şi pământul, dar a întemeiat şi familia şi Biserica. Iar o dată cu ele s-a înfiripat şi şcoala, mai întâi în familie şi în Biserică, cu timpul câştigându-şi, desigur, autonomia, dar dezvoltându-se neîntrerupt în strânsă legătură cu acestea, până în ziua de astăzi. Cei care au încercat să facă "educatie" fără Dumnezeu, au eşuat lamentabil.

Iată de ce, toti pedagogii întelepti vor mărturisi, smeriti, că nu ei sunt factori decisivi, primi şi ultimi, ai demersului educational, ci Dumnezeu. Fără El, "zidirea pedagogică" este zadarnică, după cuvântul psalmistului: "De n-ar zidi Domnul casa (sufletului, n. n.), în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc..." (Psalm 126, 1). Cât de actuale sunt, de asemenea, cele scrise de Apostolul Pavel: " eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Aşa că nici cel ce sădeşte e ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu, Cel Ce face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt una, dar fiecare-şi va primi plata după osteneala sa. Că noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem!" (I Cor. 3, 4-9).

1. Slujirea preotului în şi pentru şcoală, în bună conlucrare cu profesorul de religie. Între factorii direct responsabili pentru reuşita orei de religie se numără şi preotii de la parohii. Ce pot face ei, practic? Răspundem, concret: pe lângă faptul cu unii au predat religia până la numirea titularilor, iar altii predau în continuare, fie şi doar cu statutul de suplinitori, au câteva pârghii speciale de înrâurire asupra elevilor, părintilor şi chiar a profesorilor. Vom da câteva exemplificări:
- pot, bunăoară, cu tactul necesar, desigur, să-i convingă pe părintii şi elevii care refuză initial această disciplină, s-o accepte, arătându-le avantajele ei duhovniceşti;
- pot avea o bună conlucrare cu profesorii de religie, în special cu cei din şcolile care se află teritorial în raza parohiei. Dacă profesorul îl solicită pentru sfeştanie în şcoală, sau pentru a primi copiii la spovedanie şi împărtăşanie, preotul trebuie să manifeste întreaga disponibilitate. Iar dacă profesorul de religie nu-l solicită, poate avea el aceste initiative. Mai mult, îl poate ajuta pe tânărul profesor cu anumite materiale, ca de ex. icoane pentru clase, anumite cărti şi reviste pentru o mai bună informare (fie şi sub formă de împrumut) etc. Informarea poate fi, de altfel, reciproc-benefică: preotul îi lămureşte profesorului începător anumite neclarităti, profesorul poate, la rândul său, să-l informeze pe preot asupra unor noi aparitii editoriale din domeniul său, care este comun, în mare măsură. În acelaşi timp, după cum profesorul de religie trebuie să-i îndemne la clasă pe copii să frecventeze biserica, aşa preotul poate în biserică să-i îndemne pe copii (direct, sau prin părintii şi bunicii lor) să nu lipsească de la ora de religie. De mare utilitate, pentru ambele misiuni, pot fi convorbirile periodice dintre preot şi profesori, în vederea unei strategii comune de educatie religioasă. Cea mai fericită situatie este aceea în care preotul este şi duhovnicul profesorului de religie.

2. Importanta parteneriatelor în educatie şi în recuperări educationale. Potrivit legii 272/2004, privind protectia şi promovarea drepturilor copilului, responsabilitatea revine colectivitătii locale (art. 5.3), alcătuită din: Biserică, Şcoală, Politie, Servicii medicale, Administratia publică locală, Servicii judetene. Este o expresie, iată, a sinergiei de care vorbeam la început. Art. 103. al. 1, prevede că „Autoritătile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in procesul de identificare a nevoilor comunitătii şi de solutionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii”, iar al. 2: „În acest scop, pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita, oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politişti”. În virtutea prevederilor aceleiaşi legi, în şcoli pot fiinta cabinete de consiliere duhovnicească, ca expresie a drepturilor şi obligatiilor privind aceleaşi parteneriate educationale. În aceste cabinete poate şi preotul oferi consultantă duhovnicească, cu acordul directiunii, după un orar prestabilit şi în bună întelegere cu psihologul şcolii respective.

3. Slujba de la începutul anului şcolar, săvârşită de preot în şcoala de pe teritoriul parohiei, poate constitui un bun început al conlucrării lui cu profesorul de religie, ca de altfel cu toate cadrele didactice, cu elevii şi, totodată, cu părintii elevilor. De obicei, se săvârşeşte slujba sfintirii apei celei mici, la care se adaugă rugăciunile pentru începutul anului şcolar şi Te-Deum-ul. Dacă timpul nu îngăduie, se vor rosti doar rugăciunile începătoare şi una dintre rugăciunile pentru şcolari. La sfârşit, preotul are prilejul (şi obligatia!) de a rosti un foarte scurt cuvânt, care, bine închegat, poate constitui încă un pas pentru sensibilizarea tuturor celor de faţă pentru cele sfinte, în general, şi pentru ora de religie, în special.

4. „Hristos împărtăşit copiilor” – un program catehetic complementar orei de religie, cu scopul de a sustine activitatea de catehizare a copiilor.

Proiectul de faţă este acum dezvoltat în colaborare cu Bisericile Ortodoxe din Albania, Armenia, Bosnia, Egipt, Georgia, Liban şi Rusia. În aceste tări s-au tradus şi tipărit, cu adaptare la specificul şi traditia fiecărei Biserici locale, ghidurile catehetice ortodoxe publicate în limba engleză, avându-i ca autori pe Pr. John Matusiak, Dr. Constance Tarasar şi Valerie Zahirsky. Avantaje:
• deoarece nu i se impun restrictii şi rigori specifice unui manual care trebuie să se înscrie în politica dusă în domeniul învătământului de ministerul de resort, ghidurile catehetice au o mai mare flexibilitate, fiind structurate în aşa fel încât să-i atragă pe copii, stârnindu-le interesul şi captându-le, spre exemplu, atentia prin jocuri şi aplicatii care nu pot fi incluse într-un manual;
• faptul că se desfăşoară în biserică şi nu în şcoală (adică într-un spatiu în care copilului i se mai predau, de asemeni, biologia sau matematica), conferă orei de cateheză o atmosferă aparte, cadrul oferit de sfintele lăcaşuri sporind atentia, receptivitatea şi evlavia copilului; pictura bisericii şi structura sa arhitectonică, mobilierul bisericesc sau vasele liturgice constituie tot atâtea posibilităti de a ilustra “pe viu” cele cuprinse în anumite lectii, aspect care facilitează asimilarea de cunoştinte.

Concluzia: ora de religie şi cateheza din parohii se află în raport de complementaritate şi nu de concurentă.
Înfiintarea birourilor de catehizare parohială la nivelul eparhiei şi întocmirea unui calendar pentru organizarea activitătii catehetice în Patriarhia Română până la nivelul parohiei. Se urmărește dezvoltarea unor relatii de colaborare între Biroul de catehizare şi inspectoratele şcolare, în încercarea de a obţine de la Ministerul Educatiei şi Cercetării aprobarea pentru un punctaj de 36 puncte (conform metodologiei de promovare) acordat profesorilor de religie care se implică în activitătile proiectului ”Hristos împărtăşit copiilor”.

5. Importanta legăturii dintre elevi şi preotul duhovnic.

Din “Rânduiala slujbei de la începerea anului şcolar”, aflăm că preotul se roagă pentru ca Dumnezeu să trimită asupra elevilor “în inimi, în minte şi în grai duhul întelepciunii, al ştiintei, al evlaviei şi al fricii Sale; să-i lumineze cu lumina cunoştintei Sale, să le dea putere şi tărie pentru întelegerea Legii Lui celei dumnezeieşti şi a toată învătătura cea bună şi folositoare”. Însă, pe lângă rugăciunile ce se fac la începutul anului şcolar, preotul trebuie să se implice şi mai mult în şcoală pentru ca rugăciunea să aibă o sustinere faptică.
Elevii care merg la biserică duminică de duminică sunt, de obicei, mai cuminti, învată mai bine, nu creează probleme. Dintre cei care ridică probleme de comportament şi care au probleme de sănătate atât ei, elevii, cât şi părintii nu merg la biserică şi nu se spovedesc în proportie de peste 90%. În marea majoritate a acestor cazuri rezolvarea problemelor vine dacă părintii acceptă să meargă la biserică şi să se spovedească, dar, şi copiii prin vietuirea lor în Hristos, rugându-se la Dumnezeu şi mergând la biserică pot să-i ajute pe părinti să meargă pe drumul cel bun.

Initiative recomandate profesorilor de religie:
• să-i solicite preotului oficierea slujbei la începutul anului şcolar, de comun acord cu directiunea;
• să mijlocească prezenta preotului în şcoală, în cadrul parteneriatului privind implementarea legii 272, inclusiv pentru deschiderea unui cabinet de consultantă duhovnicească;
• să-i solicite din timp preotului programarea copiilor pentru spovedanie şi împărtăşanie;
• să participe împreună cu elevii la slujbele bisericii, sustinând la nevoie strana şi cântarea în comun;
• să-şi ofere serviciile pentru sprijinirea programelor catehetice din biserică: Hristos împărtăşit copiilor, cateheza şi dialogul pentru adulti etc.;
• să-l sprijine pe preot în alte activităti pastoral-catehetice, cum ar fi: redactarea unui buletin parohial, alcătuirea unui site pe internet, amenajarea bibliotecii parohiale etc.;

Ora de Religie - mijloc de cunoastere a tainelor credintei. Implicatiile educatiei religioase asupra modelării caracterului si personalitătii tinerilor

Ora de Religie - mijloc de cunoastere a tainelor credintei. Implicatiile educatiei religioase asupra modelării caracterului si personalitătii tinerilor

Scopul predării religiei are un dublu aspect: informativ şi formativ. Ora de religie, realizată prin coparticiparea profesorului şi a elevilor, are o dimensiune care trece dincolo de spatiul didactic, o dimensiune initiatică. Părintele Bria îndemna ca lectia de religie să fie realizată în analogie cu istoria mântuirii.

Liturghia, ca formă de recapitulare a istoriei mântuirii, se constituie ca model pentru orice activitate catehetică.

 Ora de religie poate fi privită ca o introducere la creştinism, ca un curs de istoria religiilor (prezentăm un bagaj de cunoştinte şi ritualuri care pot determina luarea unor optiuni), ca un curs de apologetică (prezentăm unele argumente). Dar ora de religie îşi atinge plenitudinea şi finalitatea atunci când subiectii (elevii) devin interesati şi practicanti, atunci când ei conştientizează apartenenta lor la Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica.

Prin ciclul credintei, părintele Bria definea procesul prin care istoria sfântă sau istoria mântuirii trece în istoria oamenilor şi o transformă, generând convertirea personală şi constituirea comunitătii creştine. Acest ciclu comportă trei etape principale:
• Initierea în tainele credintei, mărturisirea credintei sau fidelitatea fată de Iisus Hristos şi fată de Evanghelia Sa.
• Lărgirea orizontului sperantei, celebrarea credintei sau fidelitatea fată de sine şi fată de Biserică.
• Desăvârşirea comuniunii dragostei sau practicarea credintei sau fidelitatea fată de aproapele sau de lume.

Initierea ca primă etapă favorizează mărturisirea credintei, care nu se separă de trăirea (celebrarea) credintei prin cult şi de practicarea credintei prin faptele noastre şi prin morala personală şi socială. Pentru început, elevii sunt initiati în comunitatea de credintă, mai apoi în comunitatea de morală (de trăire). Un profesor bun - prin catehizare - induce elevilor un anumit stil de viată. Astfel, credinta mărturisită, trăită şi asumată dobândeşte valente personale şi sociale (paradigma socială a credintei). Eclesia constituie o adunare de credintă, de liturghisire şi de practică.

O primă etapă a misiunii profesorilor de religie este aceea de a initia în credintă, de a face ucenici ai lui Hristos prin vestirea Evangheliei lui Hristos. Sfintii Apostoli, primii mărturisitori ai lui Hristos, i-au învătat pe cei ce au crezut în Hristos cele mai importante adevăruri de credintă, îngrijindu-se de sporirea creştinilor în cunoaşterea şi aprofundarea celor învătate. Ne punem întrebarea: noi, creştini ai secolului XXI, trebuie să fim îndemnati să sporim în cunoaşterea învătăturilor evanghelice? Considerăm că da, cu atât mai mult cu cât unii credincioşi, chiar cu studii superioare, cunosc mult mai putin domeniul credintei decât alte domenii de cunoaştere.

Asumarea credintei presupune o viziune globală despre lume, acceptând că Dumnezeu este Creatorul, Răscumpărătorul şi Sfintitorul care transformă creatia şi viata noastră a tuturor.

A doua etapă a ciclului credintei o constituie celebrarea credintei prin participarea la cult, prin fidelitatea fată de sine şi fată de Biserică. Profesorul de religie îşi va învăţa elevii că “fiecare credincios îşi exprimă credinta sub o formă de adorare a lui Dumnezeu, de multumire şi bucurie”. Sfânta Liturghie creează mediul pentru exprimarea bucuriei, a sperantei şi a credintei unei comunităti.

În cadrul cultului public, după mărturisirea credintei (rostirea Crezului) urmează celebrarea credintei (imnul Pe Tine Te lăudăm). În cadrul orei de religie, profesorul şi elevii purced la mărturisirea credintei, dar şi la o formă de celebrare, de adorare, fiecare oră de religie începe şi se încheie cu o rugăciune.

În etapa a treia urmează contextualizarea şi manifestarea credintei în viata personală şi socială. Ora de religie îndeamnă la angajare, la vietuirea în şi prin Hristos. Preotul, la Sfânta Liturghie, îi îndeamnă şi îi trimite pe credincioşi la misiune şi la slujire: cu pace să ieşim …, iar credincioşii răspund întru numele Domnului; de aici reiese rolul credintei în raport cu semenii, cu morala, cu societatea. Religia (credinta fiecăruia) are sau ar trebui să aibă un rol însemnat atât în viata personală, cât şi în viata publică.

Într-o astfel de abordare, ora de religie devine o oră care îi face pe elevi să fie responsabili fată de viata şi faptele lor, fată de actul educational, fată de aproapele, după cuvintele Mântuitorului: voi sunteti lumina lumii…, aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt. 5,14-16).

În contextul social şi educational actual profesorul de religie va da lectiei de religie şi o dimensiune reconciliatorie, observând statutul istoric al Bisericii: nu separăm acum grâul de neghină, separarea apartine eshatonului. Ora de religie se derulează ca un dialog, cuvintele folosite în acest dialog sunt inspirate de cuvintele revelate ale Sfintei Scripturi, de Cuvântul care ni se descoperă în Noul Testament şi care ne dă putere. Mântuitorul, în rugăciunea dinaintea Patimilor Sale, spune: Nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine (In. 17,20).

De multe ori ne plângem că la disciplina religie nu avem suficiente mijloace didactice, că nu avem suficient material bibliografic adecvat particularitătilor de vârstă ale elevilor. Totuşi aceste neajunsuri pot fi înlăturate, în primul rând prin folosirea la ora de religie a Sfintei Scripturi, în mod sistematic. Indiferent de continutul didactic (tema abordată), putem în câteva minute citi şi comenta un anumit pasaj din Vechiul sau Noul Testament, învătându-i pe elevi să aprofundeze elementele de doctrină creştină şi să-şi asume identitatea creştină. Precum orice formă de misiune creştină are şi o dimensiune educativă, tot aşa s-ar cuveni ca orice lectie de religie să aibă o dimensiune misionară.

Abordarea separată a acestor etape de initiere în tainele credintei este contrară spiritualitătii creştine. Să nu uităm că orice Sfântă Liturghie este şi o oră de religie, o lectie de initiere creştină, iar orice oră de religie trebuie să îndemne elevii spre participarea la Sfânta Liturghie. Mereu trebuie să căutăm şi să cerem de la Dumnezeu “întelepciune şi meşteşug în stare să ne ajute să găsim multe ieşiri acolo unde nu-i ieşire” (Sf. Ioan Gură de Aur) şi să îndreptăm sufletele elevilor încredintati nouă. Fericit este profesorul care-şi învată elevii să înteleagă şi să se bucure că Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe Pământ, să aprofundeze şi să trăiască adevărurile de credintă mărturisite de Biserică.

Participarea tinerilor la viata liturgică si la activitătile catehetice. Valente educative ale cultului divin

  Participarea tinerilor la viata liturgică si la activitătile catehetice. Valente educative ale cultului divin

Rolul cultului  este “să creeze sau să mijlocească o stare de legătură, de comunicare între Dumnezeu şi om” (Ene Braniște, Liturgica).

Scopurile cultului:

1.  de adorare a lui Dumnezeu,

2.  cel sfintitor,

3.  cel didactic sau catehetic.

Scopul didactic “urmăreşte atât instruirea sau edificarea credincioşilor în învătătura de credintă creştină ortodoxă, cât şi promovarea vietii religios-morale” (Ene Braniște, Liturgica), cu alte cuvinte sustinerea, întărirea şi răspândirea credintei şi a virtutilor creştine.

Toate actele cultului au o dimensiune pedagogico-catehetică, dar au şi una educatională. Dacă orice act al cultului creştin şi împărtăşirea cu Sfintele Taine îl pregătesc pe elev pentru Împărătia Cerurilor, în egală măsură îl pregătesc şi pentru viata de aici, pentru o viată mai în conformitate cu principiile evanghelice şi ale moralei creştine. Din această dublă finalitate a participării elevilor la lucrările sfintitoare ale Bisericii rezultă şi dimensiunea educativă a misiunii Bisericii în lume. Sfintele Taine îl fac pe elev să fie mai responsabil, să-şi caute şi să-şi descopere menirea şi vocatia lui.

Taina Mărturisirii este taina care are profunde implicatii didactice, este taina care, pe lângă dimensiunile soteriologice, are şi unele dimensiuni educationale care vin să întregească actul pedagogic al instruirii, consilierii şi îndrumării elevilor.

Grija pentru deprinderea elevilor cu participarea regulată la Taina Mărturisirii îi revine părintelui paroh şi familiei, dar în egală măsură şi profesorului de religie. Prin participarea la Taina Mărturisirii misiunea Bisericii interferează cu misiunea Şcolii, ambele institutii urmărind dezvoltarea şi împlinirea personalitătii şi caracterului elevilor.

Spovedania constituie o şansă atât pentru Şcoală - elevii devin mai responsabili, cât şi pentru Biserică - elevii deprind obiceiul de a se mărturisi. Prin faptul că elevii sunt aduşi în număr mare la mărturisire, preotul paroh îşi cunoaşte mai bine împlinirile şi neîmplinirile credincioşilor şi totodată poate contribui la îmbunătătirea actului educational prin sugestiile şi recomandările date şcolii.

Considerăm că ar fi necesară desemnarea unor preoti care să se ocupe în mod special de mărturisirea şi consilierea elevilor în şcoli. Deplasarea elevilor, în vederea mărturisirii, de la şcoală la Biserică este mai anevoiasă, mai ales pentru clasele mici. Profesorilor de religie le revine misiunea fie de a-i invita pe preoti în mijlocul elevilor, fie de a-i duce pe elevi la Biserică.

În orice caz, atât preotul cât şi profesorul de religie au obligatia de a-i învăta pe elevi că mărturisirea lor este importantă, este benevolă, trebuie “să cuprindă toate păcatele, să fie sinceră şi obiectivă, să fie făcută cu zdrobire de inimă, cu părere de rău”, şi cu dorinta fermă de a nu mai greşi>> (Vasile Timiș).

Sebastian Șebu, Metodica predării religiei:

Cultul ortodox, folosind bogata comoară de învătături ale Sfintei Scripturi și Sfintei Traditii, antrenează puterile sufletești ale credinciosului tânăr spre Dumnezeu, Învătătorul nostru suprem.

Sfintele slujbe, prin simbolistica și puterea lor de sugestie, prin bogătia învătăturilor de credintă și prin modelele pe care le înfătișează, reprezintă o metodă de cunoaștere a realitătii religioase pentru elevii de toate vârstele. Cunoștintele dobândite prin ele luminează mintea elevilor, iar puterea exemplului le mobilizează vointa.
Sfânta Liturghie este cea mai înaltă formă de viată religioasă și de cunoaștere a realitătii religioase. Ea este o “școală” a educatiei și desăvârșirii creștine. Prin ea elevii află dogmatica ortodoxă expusă în imnuri, cântări și rugăciuni, dar mai ales își dezvoltă sentimental iubirii fată de Dumnezeu și fată de aproapele.

Valoarea educativă deosebită a Sfintei Liturghii este subliniată și de prezenta reală a Mântuitorului Iisus Hristos în Sfânta Euharistie. La Sfânta Liturghie elevii își desăvârșesc imaginea pe care o au despre faptele și învătăturile Mântuitorului Hristos, dar mai ales despre lucrarea Sa răscumpărătore, despre jertfa Sa și despre biruinta asupra mortii, prin Învierea Sa.

Sfânta Liturghie îl pregătește pe elev și pentru viata în comunitate, trezindu-i simtul solidaritătii umane, prin faptul ca toti credincioșii se roagă unii pentru altii (nu doar pentu cei prezenti, ci și pentru cei din călătorie, pentru cei bolnavi, dar și pentru cei adormiti), rostesc Crezul, rugăciunile și cântările în comun.

Sfintele Taine sunt foarte importante pentru dezvoltarea vietii religioase prin functia lor educativă și prin darurile curătitoare și mântuitoare pe care le revarsă asupra credincioșilor. Pentru ca Taina Spovedaniei  să contribuie la educatia religioasă a elevilor, profesorul de religie trebuie să-i determine pe elevi să conștientizeze importanta ei, arătându-le care sunt etapele necesare ce se parcurg în săvârșirea acestei Taine și explicând rolul fiecăreia dintre ele.

Astfel, pentru conștientizarea stării de păcat și pentru hotărârea de a pune început bun, având încrederea că Dumnezeu iartă pe orice păcătos care se pocăiește, profesorul poate prezenta elevilor anumite parabole (despre oaia cea pierdută, despre fiul risipitor), întâmplări biblice (pocăinta regelui David mustrat de proorocul Natan, iertarea de către Iisus a femeii prinse în adulter), virtuti sau păcate ale unor personaje biblice. De asemenea, pentru a-i ajuta pe elevi să facă o mărturisire completă, profesorul trebuie să-i îndemne ca în fiecare seară, după rugăciune, să-și facă un examen de conștiintă, multumind lui Dumnezeu pentru faptele bune pe care le-au săvârșit și cerându-I să-i ierte pentru faptele rele, pe care urmează să le mărturisească și la Taina Spovedaniei.

Și în privinta Tainei Împărtășaniei, elevilor trebuie să li se facă cunoscute importanta și folosul primirii acestei Sfinte Taine, conștientizându-i, pe de o parte, că cel ce nu mănâncă trupul și nu bea sângele Domnului nu va avea viată veșnică, și, pe de alta parte, că cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și își bea. Și aici se accentuează pe pregătirea, atât trupească, dar mai ales sufletească, necesară primirii acestei Taine, arătându-se totodată că prin împărtășirea credincioșilor din același potir se întărește comuniunea cu cei vii și cu cei adormiti, participarea tainică la Trupul lui Hristos, ai cărui mădulare suntem.

Participarea tinerilor la viata liturgică și la cultul divin presupune și învătarea de către elevi, inclusiv în cadrul orelor de religie, a unor cântări religioase (colinde, cântarea Hristos a înviat din morti, de Sfintele Paști, alte cântări din cadrul Sfintei Liturghii și a altor slujbe bisericești).

Cântările religioase sunt însăși credinta cântată și reprezintă o teologie practică. Scopul cântării este să dea textului o eficacitate mai mare, pentru ca, prin ea, credincioșii să fie mai ușor îndemnati spre pietate și mai bine dispuși a primi roadele harului prin Sfintele Taine. În selectionarea cântărilor religioase care vor fi învătate de către elevi, profesorul trebuie să respecte anumite criterii (vârsta elevilor, tematica programei școlare, capacitătile intelectuale și vocale ale elevilor, etc.), să prezinte elevilor titlul cântării, categoria din care face parte (slujba bisericească sau perioada din an în care se cântă, persoana în cinstea căreia este compusă acea cântare), să explice pe întelesul lor textul cântării, structura cântării, importanța ei.