duminică, 25 noiembrie 2012

Mainile lui Durer


Mainile lui Durer
 

Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea

              În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
       În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
       După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
       Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: a si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
       Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
      În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.
      Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer - portrete, schiţe, desene an cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.  
     Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
     Şi-a denumit opera simplu "Mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit-o - Tributul iubirii, mâini în rugăciune .
      Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o o dată. Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai era nevoie, că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur!

Vara pe ulita dupa G. Cosbuc (parodie)


VARA PE ULITA (parodie)
                                             dupa G. Cosbuc


                                                                              Sursa: prof. Juncu Vasile, Oradea

 Ne-aşteptam, la bac, să cadă
Vreun elev, acolo, doi,
Însă, ca după război,
Au picat elevi, grămadă…
Vai de noi!
Li s-a dus în lume vestea
Şi-am zvârlit spre ei săgeţi
Ascultaţi acum, de vreţi,
Cum s-a derulat povestea!
Să vedeţi…
Patru ani au dus-o bine,
Lenevind şi petrecând,
Fără să le dea prin gând
Că năvalnic vuiet vine
În curând.
Nici măcar în lună-o dată
Un caiet n-au răsfoit,
Şi-un liceu au absolvit,
Însă ziua mare, iată,
A sosit!
Dintr-un jeep, la bac, răsare
Un băiat al… ştim noi cui,
Arogant cum altul nu-i
Şi e plin de îngâmfare
Chipul lui.
Blugii peticiţi i-atârnă,
Cinci ca el încap în ei,
Dacă-l vezi, te-nchini la zei,
Că şi-a-nfipt în nara cârnă
Trei cercei
Uite-i buzunarul, frate,
Mare cât o zi de post
Şi croit c-un singur rost:
Au fiţuicile-adunate
Adăpost!
Îşi aruncă ochii, roată,
Prin lentile fumurii
Şi se-ndreaptă, să te ţii,
Către zgomotoasa gloată
De copii.
Cum se-apropiase bacu’,
Tatăl său, descurcăreţ,
Pregătise-un plan măreţ,
Ca examenul să-l ia cu
Orice preţ.
Profitând de-mprejurare,
Pe băiat îl doare-n cot,
Dar, la bac, surpriză mare:
Camere de spionare
Peste tot.
Inhibat din cale-afară
Şi mizând pe portofel,
Nu s-a descurcat defel,
Dar noi ştim c-au fost, în ţară,
Mulţi ca el.
De va şti să dea din coate,
Peste ani, nimic de spus,
La catedră fi-va pus,
La inspectorat sau, poate,
Chiar mai sus!
Că, la noi, acela care
Se târăşte-abia, abia,
Cu o pilă în dotare,
Poate să ajungă mare,
Doar să vrea.
Poţi preda la grădiniţă
Chiar de n-ai habar să scrii;
Te cruceşti când la „copii”
Pune-o bravă dăscăliţă
Doar un „i”.
Autori de perle crase
Din păcate, nu sunt rari,
Dezacorduri, faze tari
Se-ntâlnesc şi pe la case…
Mult mai mari.
Şcoala-i navă în furtună
Ce de-un timp a eşuat,
Echipaju-i speriat,
Şi-ar fi cazul să se pună…
Pe-nvăţat!


Maimuta ofensata


MAIMUTA OFENSATA
(impotriva evolutionismului)



Odată o maimuţa din evul anecdotic,
venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
a zis : ATENTIE! Sunt foarte ofensată…
Circulă-n lume vorba deloc adevărată
că HOMO ar descinde din buna noastră rasa…
Însăşi ideea-aceasta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război ?
Cine-a văzut in hoardă la noi bolnavi mintali,
drogaţi, lacomi de cărnuri si homosexuali,
escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie ?
în neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie,
noi n-avem mafii crude in stirpea noastră-aleasă,
nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă,
cât-am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
în obştea simiască cocotier privat,
nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
sau omorâti in taină de aşa-zise : « MAME »…
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele si luna,
O minte de maimuţa dospind in ea minciuna.                                                                                        
Chiar de aş fi silită de vreun laborator,
n-aş deveni port-bată si nici informator.
Si iată incă una din lumea lor de jos :
la noi nu se întâmplă război religios,
nici « sfinte » inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
şi nici vreo ţnvoială ce duce-n ateism,
nici ordini mondiale, nici materialism…
E-adevărat că HOMO a coborât ca soi,
DAR NU, fiţi rezonabili, N-A COBORÂT DIN NOI.

A.     DUMITRU
(Teleormanul, nr. 3928/joi, 13 ianuarie, 2005)
 

Pentru ce ne zbatem atât?

Pentru ce ne zbatem atât? Chiar pentru ce ? Destepti mexicani !


Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântîm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageîi din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…

Va doresc timp ...


Va doresc timp!!!
"… Hai ca ma grabesc.''
 Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea

N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? 
  • Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de toamna? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sa fac rapoarte, sa le dau mai departe, sa ma plimb in sedinte.  
  • Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva." 
Recunosteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti?  
"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
  • N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp. 
  • Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte.  Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea? 
  • Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru.
  • Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. 
  • Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti? 
  • Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el... daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati.  Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti. 
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca a trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine.
Asadar…
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!!!!
Dar, mai ales, va doresc timp  sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, "vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala." Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra?

Versuri de Marin Sorescu