duminică, 25 noiembrie 2012

Mainile lui Durer


Mainile lui Durer
 

Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea

              În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
       În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
       După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
       Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: a si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine."
       Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
      În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.
      Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer - portrete, schiţe, desene an cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.  
     Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
     Şi-a denumit opera simplu "Mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit-o - Tributul iubirii, mâini în rugăciune .
      Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o o dată. Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai era nevoie, că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur!

Vara pe ulita dupa G. Cosbuc (parodie)


VARA PE ULITA (parodie)
                                             dupa G. Cosbuc


                                                                              Sursa: prof. Juncu Vasile, Oradea

 Ne-aşteptam, la bac, să cadă
Vreun elev, acolo, doi,
Însă, ca după război,
Au picat elevi, grămadă…
Vai de noi!
Li s-a dus în lume vestea
Şi-am zvârlit spre ei săgeţi
Ascultaţi acum, de vreţi,
Cum s-a derulat povestea!
Să vedeţi…
Patru ani au dus-o bine,
Lenevind şi petrecând,
Fără să le dea prin gând
Că năvalnic vuiet vine
În curând.
Nici măcar în lună-o dată
Un caiet n-au răsfoit,
Şi-un liceu au absolvit,
Însă ziua mare, iată,
A sosit!
Dintr-un jeep, la bac, răsare
Un băiat al… ştim noi cui,
Arogant cum altul nu-i
Şi e plin de îngâmfare
Chipul lui.
Blugii peticiţi i-atârnă,
Cinci ca el încap în ei,
Dacă-l vezi, te-nchini la zei,
Că şi-a-nfipt în nara cârnă
Trei cercei
Uite-i buzunarul, frate,
Mare cât o zi de post
Şi croit c-un singur rost:
Au fiţuicile-adunate
Adăpost!
Îşi aruncă ochii, roată,
Prin lentile fumurii
Şi se-ndreaptă, să te ţii,
Către zgomotoasa gloată
De copii.
Cum se-apropiase bacu’,
Tatăl său, descurcăreţ,
Pregătise-un plan măreţ,
Ca examenul să-l ia cu
Orice preţ.
Profitând de-mprejurare,
Pe băiat îl doare-n cot,
Dar, la bac, surpriză mare:
Camere de spionare
Peste tot.
Inhibat din cale-afară
Şi mizând pe portofel,
Nu s-a descurcat defel,
Dar noi ştim c-au fost, în ţară,
Mulţi ca el.
De va şti să dea din coate,
Peste ani, nimic de spus,
La catedră fi-va pus,
La inspectorat sau, poate,
Chiar mai sus!
Că, la noi, acela care
Se târăşte-abia, abia,
Cu o pilă în dotare,
Poate să ajungă mare,
Doar să vrea.
Poţi preda la grădiniţă
Chiar de n-ai habar să scrii;
Te cruceşti când la „copii”
Pune-o bravă dăscăliţă
Doar un „i”.
Autori de perle crase
Din păcate, nu sunt rari,
Dezacorduri, faze tari
Se-ntâlnesc şi pe la case…
Mult mai mari.
Şcoala-i navă în furtună
Ce de-un timp a eşuat,
Echipaju-i speriat,
Şi-ar fi cazul să se pună…
Pe-nvăţat!


Maimuta ofensata


MAIMUTA OFENSATA
(impotriva evolutionismului)



Odată o maimuţa din evul anecdotic,
venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
a zis : ATENTIE! Sunt foarte ofensată…
Circulă-n lume vorba deloc adevărată
că HOMO ar descinde din buna noastră rasa…
Însăşi ideea-aceasta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război ?
Cine-a văzut in hoardă la noi bolnavi mintali,
drogaţi, lacomi de cărnuri si homosexuali,
escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie ?
în neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie,
noi n-avem mafii crude in stirpea noastră-aleasă,
nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă,
cât-am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
în obştea simiască cocotier privat,
nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
sau omorâti in taină de aşa-zise : « MAME »…
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele si luna,
O minte de maimuţa dospind in ea minciuna.                                                                                        
Chiar de aş fi silită de vreun laborator,
n-aş deveni port-bată si nici informator.
Si iată incă una din lumea lor de jos :
la noi nu se întâmplă război religios,
nici « sfinte » inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
şi nici vreo ţnvoială ce duce-n ateism,
nici ordini mondiale, nici materialism…
E-adevărat că HOMO a coborât ca soi,
DAR NU, fiţi rezonabili, N-A COBORÂT DIN NOI.

A.     DUMITRU
(Teleormanul, nr. 3928/joi, 13 ianuarie, 2005)