Martisorul - origine si semnificatie

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/martisorul-origine-semnificatie-68808.html

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".
         Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
           Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.
           Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: "scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."
          Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

         ...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi."

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.
      Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma "Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat."
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Viata din iad si viata din rai

           Sursa: http://www.crestinortodox.ro/pilde/viata-iad-viata-139446.html

        Un crestin se tot ruga lui Dumnezeu sa-i descopere viata din rai si pe cea din iad. Intr-un vis, Dumnezeu il duce intr-o camera unde erau prezente multe persoane infometate. In mijlocul acestei incaperi se afla o masa pe care era asezat un vas mare cu mancare. Persoanele de aici aveau fiecare in mana o lingura cu o coada foarte lunga, astfel incat fiecare sa poata ajunge cu usurinta la vasul cu mancare. Problema era ca din cauza cozii foarte lungi, se aflau in imposibilitatea de a se hrani. Nu puteau duce lingura la gura. Acesta era iadul. Hrana era din belsug, insa oamenii se afla intr-o continua suferinta, caci nu se puteau hrani.
          Dupa ce s-a intristat de cele vazute, a fost dus intr-o alta camera. Aici oamenii aveau parte de aceeasi masa, de acelasi vas cu mancare si de aceleasi linguri. Insa toti de aici erau bine hraniti. Cum reuseau acestia sa se hraneasca? Fiecare persoana o hranea pe cea din fata ei. Asa a inteles cat de minunata este vietuirea din rai, unde nimeni nu mai traieste pentru sine.

Pilda talantilor

Pilda talantilor

Duminica a XVI-a dupa Rusalii

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/religie/duminica-xvi-dupa-rusalii-pilda-talantilor-125399.html

Marturisim credinta noastra profunda in Tatal ceresc. Ii multumim pentru talantii incredintati noua, nevrednicii. Dar nu ramanem intr-o stare de uimire platonica, nu stam cu mainile in san si constatam speculativ, ci ne imbucuram de marile daruri primite. Nu vom fi lenesi, pentru a nu fi alungati din rai. Vom munci cu ravna si, cu puterea Lui, vom mosteni Imparatia iubirii. Muncim ca sa ne inmultim talantii, nu ca sa adunam averi. Munca noastra devine rugaciune, cata vreme actiunea filantropica nu e o raritate.
Cautam tapi ispasitori peste tot. Nu ne incalzeste cu nimic sa tot aratam cu degetul pe alti pacatosi. Nu putem deveni neprihaniti doar prin comparatie (ceilalti sunt si mai pacatosi decat noi). Vom fi judecati dupa ce am facut noi.

"Oare ne opreste cineva sa fim morali, ne este interzis sa ne ducem viata dupa principiile crestine? Suntem obligati sa ne traim viata fara nici un orizont, fara principii si in mod iresponsabil? Mantuitorul ne vorbeste parinteste si de o zi a judecatii. In fata lui Dumnezeu nu putem tainui nimic, nu putem ascunde nimic din cele savarsite in viata noastra. Sa ne intrebam cu maturitate si in mod responsabil: care va fi soarta sufletului meu? Se va bucura de vederea lui Dumnezeu sau va merge la osanda vesnica? Sa-L iubesti pe Dumnezeu! Cei ce-L iubesc nu se pierd, ci se invesnicesc!" (Pr. Dumitru Paduraru)

Ortodoxia este calea mantuirii; sa nu ne poticnim in ispite.

O poezie extraordinara:
"Cand fericiti, cand suparati,
Cand pusi pe sotii si iubire,
Exista „pui de sfintii” uitati,
Ce stau cu noi dintr-o smerire.
Cand insurgenti, cand bucurosi,
Cand vorbareti, cand in tacere,
Exista „pui de sfinti” frumosi,
Ce sunt ei insisi inviere.
Cand zurbagii, cand milostivi,
Cand patimiti, cand storsi de vlaga,
Exista „pui de sfinti” naivi,
Si viata lor ne este draga.
Cand cristalini, cand foarte blanzi,
Cand modernisti, cand plini de datini
E totusi bine pe pamant,
Cat mai exista sfinti si lacrimi." (Catalin Dumitrean)

De ce radem de altii? "Hristos n-a facut niciodata vreo observatie asupra trupului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: cat esti de mic! Nici lui Iuda: cat esti de urat ! Nici slabanogului: cat esti de slab ! Nici celui lepros: mirosi urat!”

 Ci a comunicat neintrerupt cu realitatea din oameni, adica cu sufletele.

In aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca si ridica sufletele.

A vorbi despre trupurile oamenilor prezenti, Hristos a considerat nepotrivit ca si oamenii seriosi care considera nepotrivit a vorbi despre hainele oamenilor prezenti.

De aceea, cand iti vorbeste omul, nu te gandi la trupul lui, ci priveste in sufletul sau, cerceteaza sufletul sau, desfateaza-te cu sufletul sau si atunci il vei intelege.

Iar cand vorbesti cu un om, nu cugeta la trupul tau sau al lui, ci cugeta la sufletul tau si al lui, repetand in sine-ti cuvintele: acum vorbeste sufletul catre suflet, si sufletul comunica catre suflet.

“Atunci vei simti prezenta lui Dumnezeu intre voi doi. Vei fi intelegator si vei intelege." (Sfantul Nicolae Velimirovici)

Un crestin nu este badaran: “Chiar daca omul nesimtitor va fi lovit cu toate lemnele, il va durea numai trupul. In timp ce acel sensibil si ravnitor se raneste adanc si cu un cuvant si, simtind si greseala cea mai mica, o socoteste de multe ori ca un pacat foarte mare; el sufera chiar si o hemoragie duhovniceasca atunci cand oamenii nesimtitori vin fara de niciun discernamant sa-i curete o mica rana cu unghii salbatice. Cei sensibili si afectivi, care pe toate le tin cu scumpatate, de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac (acelora) din dragoste; insadragostea lui Dumnezeu se afla totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei insisi din exagerata lor sensibilitate, marindu-si micile lor pacate sau incarcandu-se cu pacate straine, dar iarasi Dumnezeu ii indulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, intarindu-i totodata si duhovniceste. Cei care ranesc sau nedreptatesc pe oamenii sensibili launtric nu sunt oameni.

Unii sufera de egoism cand li se fac observatii. Insa nu toti cei care sufera cand li se fac observatii au si egoism, ci multi din multa filotimie si mare sensibilitate isi maresc greselile lor si din pricina greutatii in plus ce o ridica (fiind sensibili) se incovoie. De aceea e necesar sa luam aminte la sufletele sensibile, care au multa filotimie, sa nu le nedreptatim (socotind ca ar avea chipurile mult egoism), ca sa nu le ranim si sa le facem netrebnice.

Pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie sa-l imbratisam cu durere si dragoste fierbinte, ca mai intai sa se incalzeasca si sa prinda curaj, pentru ca mai apoi sa-si deschida si el inima sa.

Ucenicul, mai ales la inceput, are nevoie de mare afectiune pentru a nu creste dezavantajat, deoarece multi copii in lume au parinti, dar nu putini dintre ei, din pacate, fie ca au, fie ca n-au parinti, tot una le este, deoarece nu stiu ce inseamna afectiunea, ci numai nemultumirile.

Pe cel foarte smerit si sensibil nu trebuie sa-l mustram cu asprime, deoarece se poate incarca cu mai multa greutate decat a gresit si e in primejdie sa se indoaie.

Sufletul mare si gingas (sensibil) nu se foloseste de cercetarea minutioasa a pacatelor sale, pana ce se va intari duhovniceste, pentru ca vicleanul il lupta atunci cu sensibilitatea exagerata, ca sa-i creeze neliniste. Vicleanul nu merge contra noastra, ci potrivit cu apele noastre. Adica incearca sa mareasca hohotele si mahnirea ca sa intristeze sufletul si sa-l inece cu neliniste.

Cei sensibili vor trebui sa fie foarte atenti la prihanirea de sine, pentru ca vicleanul incearca sa-i aduca la deznadejde (prin sensibilitate exagerata). Prihanirea de sine va trebui sa fie insotita totdeauna de nadejdea in Dumnezeu. In cazul acesta, daca cineva simte neliniste va trebui sa inteleaga ca aghiuta si-a bagat coada sa.

Daca cel fara discernamant il mustra pe cel sensibil mult il raneste. Aceasta ar fi ca si cum un om salbatic ar lua o perie de sarma groasa si ar curati o mica urdoare de la ochiul unui prunc.

Diavolul nu merge contra. Daca exista o pornire, impinge si el ca sa-l chinuiasca si sa-l insele pe om. Pe cel sensibil, de pilda, il face suprasensibil. Cand ai dispozitie sa faci metanii, te impinge si diavolul sa faci peste puterea ta - si daca puterile tale sunt limitate, iti creeaza o stare nervoasa, pentru ca nu-ti poti face ale tale, si in continuare iti creeaza neliniste cu o deznadejde usoara la inceput, dupa care urmeaza…

Cand simtim neliniste nevoindu-ne, sa stim ca nu ne miscam in spatiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca sa ne sufoce. Fiecare sa se nevoiasca cu marime de suflet, potrivit cu puterile lui, si sa cultive filotimia, ca sa-i sporeasca dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi manat de filotimie si nevointa lui (adica multele metanii, multele postiri, etc.) nu vor fi nimic altceva, fara numai exploziile dragostei sale - si va inainta cu noblete duhovniceasca. Adica nu trebuie sa se nevoiasca cineva cu acrivie bolnavicioasa si sa se sufoce de neliniste luptandu-se cu gandurile, ci sa-si simplifice nevointa sa si sa nadajduiasca in Hristos, iar nu in el insusi. Hristos este dragoste, bunatate si mangaiere, si niciodata nu sufoca, ci are din belsug oxigen duhovnicesc, mangaiere duhovniceasca. Una este lucrarea duhovniceasca subtire si altceva este acrivia bolnavicioasa, care inabusa cu nelinistea launtrica din pricina silirii exterioare fara discernamant, care sparge si capul cu durerile de cap“. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Cel mai mare urcus este coborarea in sine: "Smerita cugetare arata nu cel ce se defaimeaza pe sine; caci cum se va rabda pe sine? Ci cel care, ocarat fiind de altul nu-si micsoreaza dragostea fata de acesta". (Sfantul Ioan Scararul)

Amintiri din seminar: "Trebuie sa ai darul slujirii daca vrei sa fii preot, asta spuneau toti. Nu ajunge sa inveti sa slujesti, nu e destul sa canti frumos sau sa predici bine, trebuie sa ai darul.”

Nu prea stiam noi cum vine cu darul asta. Credeam ca e ceva ce se capata in timp, cam pe-atunci pe cand directorul ne va anunta ca am absolvit. E adevarat, erau printre noi si din-aceia care parca primisera darul mai repede, prin nu stiu ce metode secrete. Poate pentru ca le daduse barba mai repede, poate pentru ca aveau un mers mai nu-stiu-cum, poate pentru ca „morfologia chipului” ii anunta ca posesori de dar. Nu pot spune cu precizie care era motivul, dar in mod cert erau cativa care parca aveau darul.

Cristi Sandor, de exemplu! Astuia cred ca-i daduse Dumnezeu prea multe: si daruri, si lipsuri! Avea un mers de fata mare, ca si cum abia atingea pamantul. Era firav si elegant in gesturi, ca un vechi meditativ care mangaie aerul cu mainile lui. Avea o voce calda, care te scalda imbatator in cuvintele putine, alese, rostite fiecare ca un fel de intrebare, ca o uimire in fata intelesului lor strain de firea omeneasca. Si mai presus de toate avea darul de a cunoaste bine tainele muzicii. Cand Cristi Sandor canta, toata lumea asculta cu rasuflarea taiata.

Le avea si pe celelalte, din nefericire. Se indragostea repede si iremediabil de vreo domnisoara grabita de la Patrimoniu sau Litere, cadea in adancurile deznadejdii sau plutea in vazduhul fericirii numai vazandu-i rochia fluturand in bataia sacadata a gambelor fine; facea declaratii de dragoste la miezul noptii, la vreun telefon public scaldat in ploaie, aducand fetele la exasperare; isi propunea sa se sinucida zilnic prin metode originale, fie ca era vorba de o calimara savuroasa cu cerneala sau o portie de creta asezonata. Fara sa vrea, pusese toata clasa pe jar si fiecare ajunsese sa se simta responsabil pentru viata lui. In fine, aproape fiecare; parintele Boca, mai pragmatic, dar in acelasi timp cu un aer compatimitor, il privea adesea si murmura:

- Unii au cate-o pasarica, altii cate-un stol...

N-aveam noi multi de la care am fi putut invata despre daruri, dar e clar ca parintele Panzaru se straduia din rasputeri sa ne invete despre darul discernamantului si al simtului practic. Degeaba incerca colegul sau, parintele Boca, sa ne convinga ca preotul, cand are crucea-n mana, nu se inchina cu crucea, ci muta sfantul obiect in stanga si face cruce cu dreapta, parintele Panzaru tinea sa-l contrazica fara efort, facandu-si cruce la fel de bine cu ochelarii; n-avea nici o importanta ca dintr-o regretabila eroare Evanghelia lipseste de pe masa altarului: parintele continua netulburat slujba si ordona in ton bizantin, cu voce-ai baritonala:

- Mocioiuleeee, du-teee dupa Evanghelieeee...,

la care strana, daca ar fi avut acelasi simt practic, ar fi putut raspunde la fel de bine:

- Fugaaa, fugutaaaa...

Avea multe daruri parintele Panzaru, parca mai multe decat ale celorlalti. De-aceea stiu pana in ziua de astazi:

- Mai, casa popii nu-i film artistic! Cand preuteasa spala chilotii sa nu-i aseze, ca toata baba, pe sfoara, afara, sa stie tot nea Vasile ce marca poarta popa! Aveti grija! Casa popii are ziduri de sticla!" (Ioan Popescu

Ne folsim talantii doar pentru a nu rata Invierea: "Cum se lamuresc toate! Si invierea, si prezenta Lui deapururea in mijlocul nostru! In sfanta impartasanie este prezent Hristos nu "in forma de" paine si vin, ci existand in chip real ca trup si sange. Nu e deci vorba de un simbol, de o prefiguratie, ci de un fapt real. Si totusi... noi nu vedem acolo decat paine si vin, desi este trup si sange. Ce insemneaza asta? Insemneaza ca exista mai multe planuri de existenta; si ca pentru fiecare din aceste domenii noi trebuie sa avem mijloace speciale de investigatie. Ca nu putem sa intelegem prin ratiunea noastra decat ceeace cade inlauntrul veacului; si ca pentru ceeace este in afara lui avem nevoie de un alt instrument, in speta - al credintei. Ca nu putem sa intelegem prin ratiunea noastra decat ceeace cade inlauntrul veacului; si ca pentru ceeace este in afara lui avem nevoie de un alt instrument, in speta - al credintei." (Radu Iulian)

Poti sa ai o mie de talanti, fara smerenie, degeaba: "Smerenia o capatam multumind lui Dumnezeu pentru ce suntem, multumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le avem. A fi smerit inseamna sa fii constient ca esti frumos, ca esti bun, ca esti destept si sa multumesti lui Dumnezeu, sa zici: Doamne, daca Tu nu ma faceai frumos, daca nu imi dadeai puterea sa fiu bun... Multumind lui Dumnezeu ne smerim." (Maica Siluana Vlad)

Crucea e o realitate, dar nu e finalul. Suferim, pentru ca stim ca vine invierea: "Bucura-te! Studiul bucuriei - analiza ei in opozitie cu durerea. Durerea e palpabila, accesibila, fizica, o localizezi in mana, in picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simti nicaieri si e in tine. Durerea vine din afara, pe calea vazduhului si a intemperiilor, se hraneste cu spatii, se adapa cu timp. Bucuria vine dinauntru si-ti umple fiecare celula cu osanale. Bucuria e fara motiv lumesc si e cel mai inalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e parghia vietii. Apasa cu un capat, dar cu celalalt ridica. Bucuria e o minune nestiuta si nefolosita de om. Noi o intrebuintam ca cineva care nu ar sti sa zboare cu aeroplanul si s-ar multumi sa alerge cu rotile, dar pe pamant. Daca ti-ai ingropa bulbul inimii in pamant, ce fel de flori ar rasari: crini sau matraguna ? Cugetati in ceasurile vii ale vietii, nu amanati cugetarile tocmai pentru ora mortii. Caci atunci nu mai puteti avea ganduri, ci, ca intr-un apocalips al propriei vieti, vedenii si descoperiri. Ca sa fii plin de toate bucuriile si durerile lumii, urmeaza pilda vioarei: goleste-te de tot ce esti tu, scobeste-ti tot miezul egoismului, asa ca inauntru sa circule, ca un aer, sufletul universal." (Vasile Voiculescu)

Marius Matei

Secretul finlandezilor

SECRETUL FINLANDEZILOR

 Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea

De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12  clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45

- Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala.

Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.

Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15

- Orele de 45 de minute.

Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in  acord cu profesorii, parintii si elevii.

Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.

Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.

Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.  

12:00

- Mincare calda, nutritiva si gratuita.

Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05

- Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic.

Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.

18:30

- Cina si   sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina)   sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

20:15

- Temele si la culcare.

Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.

Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.  

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".

- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati.

"Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".

- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii).

Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.

- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.

Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.

- Intr-o scoala din centrul capitalei  Helsinki  , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi.

Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.

- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:

"Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".

- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data".

Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.

- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3.

Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber.

Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.

Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.

Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera.

Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.

- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.

Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde - " da."  

Cum sa ai un copil credincios ?

Cum sa ai un copil credincios ?

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cum-ai-copil-credincios-138620.html

          Un copil credincios este, in primul rand, un dar al lui Dumnezeu. Atunci cand Mantuitorul Iisus Hristos a spus parintilor: "Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor" (Matei 19, 14) a aratat, parca, inclinatia fireasca a copiilor spre credinta in Dumnezeu, pe care parintii nu trebuie sa o strice, cu patimile lor.

Inca din primele zile de viata !

        Credinta copilului trebuie ingrijita inca din perioada sarcinii, precum indeamna Cuviosul Paisie Aghioritul, zicand: "Educatia copilului incepe inca din perioada sarcinii: daca mama, care poarta in pantece, se supara si se mahneste, atunci si fatul se tulbura in ea, iar daca mama se roaga si traieste duhovniceste, copilasul din pantecele ei se sfinteste. De aceea, femeia, atunci cand este insarcinata, trebuie sa rosteasca rugaciunea lui Iisus, sa citeasca putin din Evanghelie, sa psalmodieze, sa nu-si pricinuiasca nelinisti, dar si ceilalti sa caute sa nu o mahneasca. Facand astfel, copilul care se va naste va fi sfintit, iar parintii nu vor avea probleme cu el nici cand este mic, nici cand va creste mare."

       Dupa nastere, o educatie crestina are toate sansele sa pazeasca nestingherita credinta copiilor si drumul acestora spre Hristos, mai ales cand aceasta incepe cat mai devreme, precum indeamna Sfantul Clement Alexandrinul, zicand: "Lectiile fundamentale ale vietii trebuie sadite in suflet de la o varsta cat mai frageda. Pentru copii, lectia esentiala este aceea de a-L cunoaste pe Dumnezeul Cel vesnic, pe Datatorul vietii vesnice."

       Fiecare copil are mai multa nevoie de modele, decat de critici, deoarece mai scurt si mai usor este drumul prin pilde, decat cel prin invataturi. Intr-un cuvant de invatatura, parintele Arsenie Muscalu, spune: "Copiii sunt o oglinda a parintilor, problema copiilor este aproape intotdeauna problema parintilor. Sa se ingrijeasca parintii sa locuiasca Hristos in ei, in inima lor, si atunci din inima lor va trece Hristos si in inima copiilor, fara indoiala."

       Despatimirea parintilor pastreaza si creste credinta in copii, care privesc spre cei dintai cu luare aminte si ii copiaza, precum spune Cuviosul Paisie: "Copiii ii copiaza pe parinti inca din leagan. Imita ceea ce fac cei mari si le inregistreaza pe toate in "caseta" lor goala. De aceea, parintii trebuie sa se osteneasca sa-si taie patimile lor. Indiferent daca pe unele le-au mostenit de la proprii lor parinti, ei vor da socoteala lui Dumnezeu, nu numai pentru ca nu s-au nevoit sa le taie, ci si pentru ca le transmit copiilor lor. (...) Atunci cand copiii sunt ajutati de mici si se umplu de Hristos, ei vor fi langa El totdeauna, si chiar daca ar devia putin, atunci cand vor creste, datorita varstei sau a unei rele prietenii, pe urma iarasi se vor intoarce la El, pentru ca frica de Dumnezeu si evlavia, care au adapat inimile lor, inca din varsta copilariei, nu este cu putinta sa fie uitate vreodata."

Smerenia parintilor

         Parintii smeriti atrag mila si ajutorul lui Dumnezeu. Daca parintii au smerenie si frica de Dumnezeu, toate lucrurile din casa lor merg bine, inclusiv purtarea copiilor, caci Domnul ii ajuta nespun de mult pe copiii ai caror parinti isi pun nadejdea in El. Parintii, insa, sa nu-si asuma virtutile copiilor, care sunt daruri ale lui Dumnezeu, ci doar pacatele acelora, care vin din nepurtarea lor de grija.

        Scopul educatiei copiilor este hotarator, precum spune Cuviosul Paisie: "Pentru ca fiii sa mearga pe calea lui Dumnezeu trebuie ca si parintii lor sa traiasca corect duhovniceste. Unii parinti credinciosi incearca sa-si ajute copiii sa devina buni nu pentru ca-i preocupa mantuirea sufletului lor, ci numai pentru ca vor sa aiba copii buni. Adica, mai mult se mahnesc pentru cele pe care le spun oamenii despre copiii lor, decat pentru faptul ca ar putea merge in iad. Si, atunci, cum sa mai ajute Dumnezeu? (...) Daca parintii il indeamna pe copil din frica de Dumnezeu, atunci, si Dumnezeu ajuta, si copilul se foloseste, iar daca fac aceasta din egoism, atunci nu ajuta Dumnezeu. De multe ori, copiii sufera din pricina mandriei parintilor."

       Educatia crestina trebuie sa se bazeze pe dragoste si intelegere, astfel incat copiii sa ajunga sa-L iubeasca pe Dumnezeu si Biserica Sa, iar nu sa o respinga, ca pe ceva impovarator, catre care au fost constransi. In acest sens, Cuviosul Paisie Aghioritul spune: "Scopul nu este sa-i duca pe copii cu sila la Biserica, ci sa-i faca sa o iubeasca. Viata sfanta a parintilor aduce in sufletul copiilor lor o incredintare launtrica, care ii face sa se supuna in mod firesc, si astfel cresc intr-o atmosfera de evlavie, avand o indoita sanatate, fara traume psihice."

Familia sa traiasca liturgic !

       Cand familia duce o viata liturgica, atat prin participarea sustinuta la sfintele slujbe, cat si prin rugaciunea casnica, copiii vor avea toate sansele sa creasca darul credintei, primit de la Dumnezeu.

      Viata liturgica este, in primul rand, viata bisericeasca, adica: participarea la Sfanta Liturghie si la celelalte slujbe comune; marturisirea pacatelor, in Spovedanie, si impartasirea cu Sfintele Taine; cinstirea Sfintelor Moaste si participarea la procesiuni organizate de Biserica; vizitarea manastirilor si intocmirea unor acatiste cu nume, spre pomenire; intalnirea cu preoti, calugari si maici cu viata linistita.

     Mai apoi, pentru a fi deplin roditoare, viata liturgica trebuie sa patrunda si in casa parinteasca, astfel incat, intre Biserica si casa, copilul sa nu observe diferente prea mari. Evlavia casnica a parintilor are mare insemnatate in viata copiilor.

     Rugaciunile trebuie facute de catre toti membrii familiei, impreuna. Fara a-i sili, parintii trebuie sa-i invete pe copii sa se roage inca de mici, binestiind ca rugaciunile acestora pot face si minuni, precum spune Cuviosul Paisie Aghioritul: "Orice lucru pe care il cer copiii de la Dumnezeu, El il daruieste lor, pentru ca au multa nevinovatie si, de aceea, Dumnezeu asculta rugaciunea lor cea curata."

     Pe copii se cuvine sa ii invatam nu numai rugaciuni special compuse pentru ei, ci si rugaciunile comune, precum "Imparate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfanta Treime", "Tatal nostru...", "Mantuieste, Doamne, poporul Tau" si altele asemenea, pe care acestia le aud la sfintele slujbe.

    Daca in casa este amenajat un colt de rugaciune, este bine ca rugaciunile sa fie savarsite acolo. Aprinderea candelei sau a lumanarii, inaintea icoanelor, tamaierea casei si stropirea acesteia cu Aghiasma este o randuiala care ii bucura mult pe copii, aceasta putand fi savarsita cand de un membru al familiei, cand de un altul.

    Parintii sa se poarte cu noblete fata de copii, caci, altfel, daca ii vor tine pe copii la toate rugaciunile, acestia se vor plictisi si se vor revolta. Important este ca, indiferent cat de obositi sau bolnavi ar fi, copiii sa nu neglijeze complet rugaciunea, ci sa o pastreze catusi de putin, urmand parintilor lor.

     Luarea mesei in familie este inca un prilej de a cultiva credinta copiilor, caci rugaciunea savarsita inainte de masa si rugaciunea de multumire, savarsita dupa masa, constituie un semn vazut al faptului ca Hristos salasluieste impreuna cu familia, la acea masa.

    Culcarea copiilor este un moment de mare apropiere intre parinti si copii, drept pentru care, copiii il pastreaza multa vreme in inima lor. Astfel, cu aceasta ocazie, parintii pot citi copiilor povesti crestine pentru copii, pe piata aparand tot mai multe carti de acest gen, si le pot canta diverse cantari bisericesti scurte, precum "Sfinte Dumnezeule" sau "Doamne, miluieste!"

... inca nu e prea tarziu !

      Cand scade increderea parintilor in Dumnezeu, scade si increderea copiilor in parinti! Parintii care au neglijat darurile si ajutorul lui Dumnezeu, in cresterea copiilor, se pot intoarce oricand catre Acesta, cu smerenie si cu pocainta, cerand mila pentru copiii lor necredinciosi, binestiind ca, atunci cand copiii lor nu ii mai asculta despre Dumnezeu, cu siguranta Dumnezeu inca ii asculta despre copiii lor.

Teodor Danalache

Secretul unei vieti "lungi"...

Secretul profesoarelor/profesorilor!

  Secretul unei vieti "lungi"...

Sursa: Prof. Juncu Vasile, Oradea

         

          Un medic a iesit la plimbare si a vazut o "babuta" stand pe o banca meditand. . . Medicul i-a spus:

       - E imposibil sa nu observ "fericirea" de pe chipul dumneavoasta. Care este secretul dvs?

          Ea ii raspunse:

       - Sunt profesoara, nu adorm pana la 2 noaptea, timp in care concep situatii didactice si fac programe scolare, ma trezesc pe la 6 dimineata ca sa ajung la timp la servici. Nu fac sport, nu ma distrez si nici nu am viata sociala. La sfarsit de saptamana lucrez intruna revizuind noi strategii de invatare pentru elevii mei, evaluari, elaborez material didactic, si daca e sarbatoare, de asemenea, nu iau micul dejun, pranzul si nici cina, pentru ca nu am timp. Sunt mereu stresata din cauza reformelor din invatamant, termenelor de predare a documentatiei si a vizitelor inspectorilor.

         Medicul i-a raspuns:
       - E extraordinar! Nu pot sa cred. Ce varsta aveti??

             34, ii raspunse "babuta"!