luni, 4 martie 2019

Olimpiada RELIGIE ortodoxa TEME Clasa a VIII-a

Olimpiada RELIGIE ortodoxa TEME 

Clasa a VIII-a


Simbolul credinţei - esenţa învăţăturii creştine
A purcede=a proveni, a lua nastere, a izvori;
Apostoleasca Biserica=(aici-lectie)Biserica ce are toate invataturile si lucrarile sfinte primite direct de la Sf. Apostoli;
Atottiitorul=purtatorul de grija, le tine pe toate;


Intrupat=a luat trup, fiinta;
Pogorat=coborat;


Sinoade ecumenice (adunări sau soboare)-adunarile episcopilor Bisericii creştine care au avut scopul de a combate ereziile si de a formula adevărata învăţătură de credinţă a Bisericii si norme morale;
Soborniceasca Biserica=(aici-lectie) Biserica ce ii cuprinde pe toti oamenii de aceeasi credinta;
Crez (simbolul credintei) (“credo”lat.-“eu cred”)=marturisire de credinta;
Erezie=invatatura de credinta gresita, contrara invataturii Bisericii, ratacire de la adevar;
De o fiinta=a fi de aceeasi fiinta, a avea aceeasi natura;
De-a lungul istoriei – 7 sin. ec. - I sin. ec. - Niceea (325)-art.1-7; II sin. ec. - Constantinopol ( 381)-art.8-12.
În acest simbol se cuprinde pe scurt adevărata credinţă a bisericii    dintotdeauna     şi    de    pretutindeni despre:
1.       învăţătura despre Dumnezeu Tatăl   (art. 1);
2.       învăţătura  despre  Dumnezeu  Fiul  şi activitatea Sa mântuitoare (art. 2-7);
3.       învăţătura  despre  Dumnezeu  Sfântul Duh (art. 8).
4.       învăţătura despre Biserică (art. 9).
5.       învăţătura despre Botez-Sfintele Taine (art. 10).
6.       învăţătura despre judecata universală şi viaţa veşnică (art 11-12).
In Biserica Ortodoxa Crezul se rosteste:
¨          La Sf. Taina a Botezului (nasi) pentru a marturisi credinta pe care o primeste si o va urma cel botezat;
¨          La Sf. Liturghie, marturisind prin aceasta credinta celor care participa la viata Bisericii;
¨          La slujbele Bisericii si in rugaciunile particulare ale credinciosilor.
In 589, la Sinodul de la Toledo, Biserica din Apus, a hotarat ca in articolul: “[cred] intru Duhul Sfant…care de la Tatal purcede” sa se adauge “si de la Fiul”, rezultand: “si intru Duhul Sfant…care de la Tatal si de la Fiul purcede”. Acest adaos se numeste
 Filioque (“si de la Fiul”), fiind una din principalele neintelegeri care a provocat schisma (despartirea, ruptura) dintre Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica.
Sf. Simeon Noul Teolog face urmatoarea analogie: “Tatal=casa, Fiul=usa, Sf. Duh=cheia. Daca cheia nu descuie, usa nu se deschide. Daca usa nu se deschide, nu intra nimeni in Casa Tatalui: “Nimeni nu vine de la Tatal, decat prin Mine.” = rolul Sf. Duh
Simbolul credinţei-Invatatura despre Sfanta Treime
Lucrarea Sfintei Treimi = Tatal lucreaza prin Fiul (impreuna cu El) in Sfantul Duh (desavarsita).

Dumnezeu Tatal (Creatorul, Proniatorul) (art. 1)
- prima Persoana a Sfintei Treimi;
- numit “Tata” = El naste dintotdeauna pe Fiul si El purcede dintotdeauna Duhul Sfant;
                          = Asa ne-a invatat Domnul Hristos cand ne rugam sa spunem “Tatal nostru”;
- numit “Atottiitorul” = le tine pe toate cu bunatatea si milostivirea Sa;
- numit “Facatorul” (Creatorul) = a creat lumea vazuta si nevazuta (ingerii) din iubire si ii poarta de grija prin intelepicunea si milostivirea Sa nemarginita.
v  Insusiri parintesti ale lui Dumnezeu: dragostea, bunatatea, dreptatea, iertarea, compasiunea;
v  Datoriile noastre fata de Tatal ceresc: ascultare, respect, incredere, cinstire;

Dumnezeu Fiul (Cuvantul lui Dumnezeu / Dumnezeu Cuvantul) (Mantuitorul, Judecatorul) (art. 2-7)


- a doua Persoana a Sfintei Treimi;
- este singurul Fiu, dupa fire, al lui Dumnezeu;
- egal cu Tatal;
- are fire dumnezeiasca si fire omeneasca;
- este nascut din Tatal;
- este vesnic;
- este de o fiinta cu Tatal;


- Mantuitorul -a mantuit lumea din robia pacatului si a mortii;
- Judecatorul -va judeca lumea la sfarsitul lumii;



Dumnezeu Sfantul Duh (Datatorul de viata, Sfintitorul, Mangaietorul) (art. 8)


- a treia Persoana a Sfintei Treimi;
- “Domn de viata facator”=daruieste viata creatiei;
- Dumnezeu adevarat ca si Tatal si Fiul;
- purcede din veci din Tatal;


- “a grait prin prooroci”=a pregatit omenirea pentru primirea Matuitorului, vestindu-I nasterea;-
-          S-a pogorat in chip de porumbel=Botezul Domnului Hristos (Iordan);
-          S-a aratat in chip de nor luminos=Schimbarea la Fata (Muntele Taborului);
-          S-a pogorat in chip de limbi de foc=Cinzecime (Pogorarea Sf. Duh) peste Sf. Apostoli;
- sterge pacatele pe care le marturisim preotului (Spovedanie), curatindu-ne sufletul;
- rugaciunea “Imparate Ceresc” – inchinata Persoanei Sf. Duh;
v  Darurile Duhului Sfant (Galateni 5,22): dragostea, facerea de bine, bucuria, credinta, pacea, blandetea, indelunga rabdare, infranarea poftelor, bunatatea, curatia.
Invataturi morale:
v    Sa laudam si sa cinstim pe Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Sfantul Duh prin rugaciune;
v    Toate lucrarile Bisericii se fac in numele Sfintei Treimi;
v    Sa ne marturisim adevarata credinta luminata (insuflata) de Dumnezeu prin Sfintii Parinti la sinoadele ecumenice;
v    Sfanta Treime ne arata ca pentru a fi asemenea Ei, trebuie:
- sa fim in comuniune cu toti oamenii;
- sa ne iubim si sa ne slujim unii pe altii;
Temeiuri scripturistice
U  Asa sa va rugati: “Tatal nostru care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau…”(Matei 6,9);
U  “Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine.” (Ioan 15,26);
U  “De la El … sunt toate.” (Romani 11,36);
U  “Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14,26);
Temeiuri patristice
U  “Dumnezeu nu constringe pe nimeni, dar daca Dumnezeu voieste si noi nu voim, mantuirea noastra este cu neputinta, pentru ca El nu voieste sa sileasca pe nimeni.” (Sf. Ioan Gura de Aur);
U  “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, Slava Tie.” (Rug. Sf. Ioanichie);
U  “Dumnezeu poate cate vrea, dar nu vrea cate poate, caci poate pierde lumea, dar nu vrea.” (Sf. Ioan Damaschin);
































Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu in Biserica

Biserica=institutia sfanta, intemeiata de Domnul Hristos pentru mantuirea si sfintirea credinciosilor, adica a oamenilor care au aceeasi credinta si se impartasesc cu aceleasi Sfinte Taine. (nevazut-Jertfa pe Cruce) (vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
Membrii Bisericii=cler (diacon, preot, episcop-cei care au harul/savarsesc slujbele Bisericii); 
        (pamant)        =credinciosii (laici, mireni) – crestinii botezati in numele Sf. Treimi ce marturisesc aceeasi credinta si se impartasesc cu                                                                aceleasi Sf. Taine;

Întemeierea Bisericii:       Mântuitorul a întemeiat Biserica prin jertfa Sa pe Cruce (F. Ap. 20, 23) şi a făcut-o văzută ca o comuniune şi comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu la Cincizecime (Pogorarea Sf. Duh, Rusaliile) - (nevazut-Jertfa pe Cruce)
(vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
-prima Biserica-in Ierusalim, la Cinzecime, cand in urma cuvantarii Sf. Ap. Petru s-au botezat “ca la 3000 de suflete” (F.A.2,41);

Membrii Bisericii:
                Biserica “luptătoare” – (Biserica de pe pamant ce luptă împotriva păcatului) credincioşii botezaţi în numele Sfintei Treimi, care mărturisesc aceeaşi credinţă, care se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine şi care stau sub conducerea văzută a aceleiaşi ierarhii bisericeşti.
                Biserica “triumfătoare” –  (Biserica din ceruri) au biruit pacatul – drepţi, ingeri, sfinti;
Însuşirile Bisericii (Crez-Art. 9 “Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica .”):

Denumirea însuşirii
Unitatea
Sfinţenia
Sobornicitatea
Apostolicitatea
Textul scripturistic
Mt.16, 18
Efes. 4, 4-6 
I Cor. 1,13
Efes. 5, 25-27
Mt. 28,19
Gal. 3,28
Efes. 2, 20
I Cor. 3,11
II Tes. 2,15

1. Biserica este una pentru că:
- unul este Dumnezeu;
- unul  este   Iisus   Hristos, Capul şi întemeietorul ei;
- unul   este   Duhul   Sfânt sălăşluit în ea;
- una   este    credinţa    şi învăţătura Bisericii;
3. Biserica este sobornicească pentru că:
- ea cuprinde pe credincioşii din toate locurile, din toate timpurile;
- este unitară, vie, activă, pe întreg pământul;
- modul   de  conducere  a Bisericii    stă    pe    temelia sinoadelor ecumenice;
- sinoadele ecumenice sau soboarele a toată lumea sunt autoritatea cea mai înaltă a obştii creştine.
2. Biserica  este  sfântă  pentru că:
- Sfânt este întemeietorul şi Capul ei, Hristos;
-  Sfânt   este   Duhul   care sălăşluieşte în ea;
- Sfânt este scopul urmărit de ea: sfinţirea şi mântuirea;

4. Biserica     este     apostolică pentru că:
-  este întemeiată de Iisus Hristos     pe    temelia    Sf. Apostoli;
- a fost răspândită în lume şi organizată de Sf. Apostoli;
- păstrează    neschimbată învăţătura dată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, precum şi darurile Sf. Duh    primite   de   Sf. Apostoli.

Alte denumiri: “Casa lui Dumnezeu”, “fratietate”=marea familie crestina, “Aleasa Doamna”;

Temeiuri scripturistice
U  “Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.” (Matei 16,18)-intemeierea Bisericii;
U  Domnul Hristos este: “Piatra din capul unghiului.” (Efeseni 2,20);
Temeiuri patristice
U  „În afara Bisericii nu este mântuire” şi „cine n-are Biserica de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată”.   (Sf.  Ciprian);









Credinta in inviere si viata vesnica
Mantuirea=se dobandeste prin colaborarea omului cu harul lui Dumnezeu, prin credinta si fapte bune; (scopul final al omului in viata); (incepe cu Jertfa si Invierea Domnului);
Harul=puterea sfintitoare a lui Dumnezeu care se da tuturor crestinilor prin Sf. Taine;
Credinta=puterea sufletului omenesc de a crede in existenta, prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor;
Faptele bune=faptele care izvorasc din credinta in Hristos si din dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri;

Judecata particulara
Biserica Ortodoxă învaţă că după moartea trupească, fiecare suflet se supune judecăţii particulare.
Învăţătura despre judecata particulară se întemeiază pe Revelaţia divină. Câteva mărturii despre existenţa judecăţii particulare sunt:
• Luca 16,19-31 (Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr)


• Evrei 9,27
• II Corinteni5,10


După cum reiese din cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan 5,22,27), Judecătorul ne va fi însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.
Această judecată este absolut dreaptă, deoarece Judecătorul cunoaşte nu numai faptele, ci şi gândurile cele mai ascunse pe care le-au avut în viaţă cei ale căror suflete se înfăţişează la judecată.
Criteriul după care se face judecata este străduinţa sau dezinteresul pe care Ie-a manifestat în viaţă cel judecat, de a se apropia de Hristos, urmărindu-i pilda şi de a intra în comuniune cu El.
La judecata particulară sufletul are martori, acuzatori şi apărători. Cel dintâi martor e propria conştiinţă a celui judecat. Omul drept va avea conştiinţa liniştită, iar cel păcătos va fi mustrat continuu şi aspru de conştiinţa sa.
Demonii sunt acuzatorii care urmăresc să agraveze starea celui judecat, în timp ce îngerul păzitor, alţi îngeri şi sfinţi în frunte cu Maica Domnului sunt apărătorii celui judecat.
Biserica de pe pământ prin rugăciunile ei, are un rol important la stabilirea soartei sufletului care se prezintă la judecată.
După judecata particulară, drepţii se bucură de comuniunea cu Hristos, iar păcătoşii sunt nefericiţi din cauza îndepărtării de Dumnezeu în viaţă.
Judecata particulară nu este definitivă, ea are un caracter temporar, provizoriu, până la a doua venire a Domnului.

Semnele celei de-a doua venire a Domnului (Parusia Domnului)
Cu toate că timpul celei de a doua veniri a Mântuitorului nu a fost precizat, totuşi, din cele spuse de Mântuitorul Apostolilor Săi în legătură cu a doua Sa venire şi din cele ce se cuprind în unele epistole ale Sfântului Apostol Pavel şi în Apocalipsa, rezultă că a doua venire a Domnului (Parusia) va fi precedată de anumite semne, din împlinirea cărora se poate deduce că ea nu este departe.
Aceste semne sunt:
SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A DOMNULUI
1. Predicarea Evangheliei la toate neamurile.
• Matei 24,14
2. Convertirea întregului popor evreu la creştinism.
• Romani 11,25-26
3. Venirea pe pământ a lui Enoh şi a lui Ilie, proorocii Vechiului Testament.
• Apocalipsa 11,3-7
4. Apariţia lui Antihrist.
• I loan2,18 • II Tesaloniceni 2,3,8-9
5. Catastrofe mari în natură şi răspândirea multor vicii printre oameni.
• Matei 24,4 • Marcu 13,7-13 • Luca 21,9-19
6. Ivirea multor prooroci mincinoşi şi căderea multora de la credinţă.
• Matei 24,11-12
•  II Timotei 3,2-5
7. Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci.
• Matei 24,30
Ordinea în care se vor succeda aceste semne şi evenimente descrise mai sus nu ne este cunoscută.
Învierea cea de obste
Învierea morţilor înseamnă revenirea la viaţă a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ şi au decedat înainte de a doua venire a Domnului.
Învăţătura Bisericii despre învierea morţilor - art. 11 din Simbolul credinţei şi ea este întemeiată pe Sf. Scriptură şi pe Sf. Tradiţie.
Temeiuri scripturistice ale învierii morţilor sunt: Ioan 5,25; 28-29 şi I Corinteni 15,13,14,20-22.
Învierea morţilor va avea loc la a doua venire a Domnului şi la sfârşitul lumii.
După învăţătura Bisericii, învierea morţilor este universală, căci vor învia şi cei drepţi şi cei păcătoşi.
La înviere, trupurile vor păstra fiinţa pe care au avut-o, astfel încât se vor deosebi între ele, dar nu vor mai avea semnele bolilor de care au suferit.
Trupurile înviate vor avea şi unele însuşiri care le-au lipsit pe pământ. Ele vor fi:
- nestricăcioase , pentru că nu vor mai avea nevoie de hrană;
- strălucitoare , datorită efectului sfinţeniei vieţii de pe pământ;
- transfigurate, fiindcă nu vor cunoaşte boala, suferinţa, nu vor mai avea nevoie de bunuri materiale;
- puternice si spirituale , adică vor fi supuse sufletului întru toate;
- nemuritoare , pentru că puterea morţii va fi definitiv distrusă odată cu învierea generală.
Toate aceste însuşiri le vor avea numai trupurile drepţilor, iar ale păcătoşilor vor avea numai însuşirea nestricăciunii şi a nemuririi. Cei care vor fi în viaţă la a doua venire a Domnului, nu vor mai învia, deoarece ei nici nu vor muri, ci vor trece numai într-o clipă, din viaţa actuală într-o stare asemănătoarea cu a celor înviaţi.

Judecata universala (Judecata obsteasca, Judecata de Apoi)

Judecata universală este propovăduită atât de Mântuitorul în parabole, ca de exemplu în parabola despre neghina semănată printre grâu, parabola celor 10 fecioare, a talanţilor etc, cât şi de Sf. Apostoli (Faptele Apostolilor 17,31; Romani 14,10; I Petru 4, 5-6).
Această judecată va avea loc la a doua venire a Domnului care va judeca pe toţi oamenii care au trăit pe pământ, de la începutul lumii şi până la sosirea Sa a doua. Momentul acestei judecăţi este cunoscut numai de Dumnezeu Tatăl (Matei 24,42).
Această judecată este necesară, deoarece la judecata particulară a fost judecat doar sufletul, nu şi trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, la judecata particulară au fost judecate numai faptele bune/ rele din timpul vieţii pământeşti, nu şi urmările lor. La judecata universală se vor supune şi duhurile necurate (II Petru 2,4). Sfinţii nu vor fi propriu-zis judecaţi (Ioan 5,24), prezenţa lor la judecată va fi formală, în schimb ei vor osândi pe păcătoşi şi vor aprecia cu laudă pe cei ce au făcut binele.
Judecata universală va avea loc după o procedură cu totul specială: Domnul va veni pe norii cerului cu mărire, însoţit de îngeri. Cu acest alai se va coborî pe pământ unde va fi aşezat scaunul de judecată (Matei 25,31). La porunca Lui, îngerii vor aduna în faţa judecăţii pe toţi oamenii, vii şi adormiţi, dar şi pe îngerii răi. Dreptul Judecător, fiind atotştiutor, nu va avea nevoie să facă o cercetare amănunţită a fiecăruia, dar va da fiecăruia putere să-şi vadă trecutul său şi pe al celorlalţi.
Judecata de apoi (universală) va avea următoarele caracteristici:
1. va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate locurile şi toate timpurile;
2. va fi solemnă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru lisus Hristos, se va înfăţişa în faţa tuturor;
3.  va fi publică, adică se va face în faţa tuturor;
4. va fi definitivă si veşnică, pentru că împotriva ei cel judecat nu va putea face apel;
5. va fi supremă, pentru că ea va fi făcută de Judecătorul Suprem;
6. va fi dreaptă pentru că drept este Judecătorul;
7. va fi înfricoşătoare pentru toţi, deoarece îngerilor li se va face o descoperire a planului lui Dumnezeu la lume, aşteptată de ei cu frică şi cu cutremur, pentru cei drepţi, va fi înfricoşătoare pentru că nimeni nu este sigur că va putea da un „răspuns bun", iar pentru cei păcătoşi pentru că sunt deplin conştienţi de soarta ce-i aşteaptă.

Temeiuri scripturistice
U  Dupa invierea si judecata obsteasca a oamenilor va fi: “Cer nou si pamant nou.” (II Petru 3,13);
U  Viata vesnica va fi de neinchipuit: “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechile nu au auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Corinteni 2,9);
U  “Fiecare va primi plata dupa lucrul sau.” (II Corinteni 5,10);
U  “In casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt.” (Ioan 14,2);

Temeiuri patristice
U  “Caci invierea nu este altceva decat asezarea cu adevarat in starea de inceput.” (Sf. Grigorie de Nyssa);
U  “Dupa inviere, timpul nu se va mai numara in zile si nopti, ci va fi o singura zi vesnica, in care lumina lui Dumnezeu va straluci peste cei drepti.” (Sf. Ioan Damaschin);


















Pilda viţei si a mladiţei-viaţa în Hristos (Ioan 15, 1-6) = Biserica creştină
“De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.” (Galateni 2,20)
“Ce folos, fratii mei, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are.” (Iacov 2,14)
“Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este.” (Iacov 2,26)
“Orice pom care nu face roada buna, se taie si se arunca in foc.” (Matei 7, 16-18)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;

Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.” (Ioan 15, 1-6)

Simbolurile pildei:


v  Viţa=Domnul Iisus Hristos;
v  Lucrătorul=Dumnezeu Tatăl;
v  Mladiţa bună=omul credincios, ascultător;
v  Mladiţa rea=omul necredincios, neascultător;



Ø  Rostită dupa Cina cea de Taină;
Ø  Se refera la Biserica creştină-cât timp rămâne cineva legat sufleteşte de Mântuitorul (temelia Bisericii) el e una cu ceilalti creştini-ca mlădiţa in viţă, iar când pierde legătura, pierde pe Hristos (Biserica) – ca şi viţa tăiată;
Ø  “Legătura” cu viţa prin Hristos.


Semnificaţia versetelor scripturistice:
U  “Eu sunt viţa cea adevărată – Domnul Hristos este “Izvorul” din care “bem” toţi.
U  “Tatăl Meu este lucrătorul.”- Cel care poartă “grijă” de vie, Proniatorul (Purtător de grijă) lumii.
U  Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.” – aducem “roade” vrednice de Împărăţia Cerurilor de trăim alături/în Hristos, “viţa” care ne dă “seva”.
U  Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.” – cei care ascultă şi împlinesc Cuvântul/Voia Domnului sunt pregătiţi pentru a Îl primi pe Domnul Hristos.
U  Rămâneţi în Mine şi Eu în voi.”- prin comuniunea euharistică – Sfânta Împărtăşanie/ Sfânta Euharistie, prin primirea harului Sfintelor Taine.
U  “Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”- Domnul Hristos este “Izvorul”, noi ne “adăpăm” sufletele de/din El.
U  Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”- prin comuniunea euharistică – Sfânta Împărtăşanie/ Sfânta Euharistie, prin primirea harului Sfintelor Taine.


Învăţături morale:
v  împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului (comuniunea euharistică);
v  să avem o credinţă vie, activă care să se arate prin fapte bune;
v  să avem iubire de Dumnezeu şi de aproapele;
v  să păzim poruncile Domnului (prin fapte bune);

 

 


 








Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu (Luca 8, 5-15)

“Tine cu tarie invatatura si nu o parasi, pazeste-o caci ea este viata ta!” (Pildele lui Solomon)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;

“Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” (Luca 8, 5-15)


Simbolurile pildei:


-          Semănătorul – Dumnezeu;
-          Sămânţa – Cuvântul lui Dumnezeu;
-          Păsările (care au mâncat seminţele) – îngerii răi;
-          Locurile (în care au căzut seminţele) – oamenii.
-          locul de lângă drum – oamenii (indiferenţi, dezinteresaţi);
-          locul pietros – oamenii (superficiali);
-          locul dintre spini – oamenii (copleşiţi de griji);
-          pământul bun – oamenii (buni).




Aplicare in ziua de azi:
-          Semănătorul învăţătorul (profesorii, părinţii);
-          Sămânţa – învăţăturile primite în şcoală, acasă;
-          Pământul –categorii de elevi/oameni.



U   una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.”- “cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască” – sămânţa aruncată pe drum nearat, simbolizează inima “nearată”, adică oamenii uşuratici şi grăbiţi ce umblă mereu după afacerile mărunte ale vieţii, nu se opresc să cugete la înţelesul învăţăturilor auzite în Biserică. Vorba le intră pe o ureche, le iese pe alta, ei rămân cu sufletul gol ca înainte. E ca şi cum ai semăna grâu în mijlocul drumului . . .
U   alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală” – “cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. – oamenii cu inima împietrită, cei care uită repede. Învăţătura auzită de ei se prinde o clipă, iar la ispită, se leapădă de Cuvântul Evangheliei.
U   alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.” –“ Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.” – sunt ca sfaturile spuse unui om cu prea multe griji/plăceri/preocupări. Întâi le primeşte cu bucurie, dar goana după avere şi alte ambiţii le înnăbuşă cu totul, după cum ghimpii nu lasă să crească pomul răsărit la umbra spinului.
U   alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit” – “Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” – cuvântul auzit de oameni deştepţi şi cu inima bună. După cum sămânţa aceea dă rădăcini multe, care pătrund bine în pământ şi hrănesc bine planta, făcând-o să rodească, tot aşa şi vorba auzită de un om cu minte, se înrădăcinează în sufletul lui şi-I arată calea spre fapta bună.
Învăţături morale:
U Învăţăturile lui Dumnezeu nu rodesc la fel în sufletele tuturor oamenilor!
U Sa ascultam invatatura lui Dumnezeu!
U Să păstrăm invatatura lui Dumnezeu!
U Să aplicăm in viata noastră invatatura lui Dumnezeu!
U Nu tot ce semeni, răsare!
U Sămânţa bună face roade întru răbdare!
U Să primim sămânţa/cuvântul, să îl ţinem minte, să ne gândim mereu la el şi cu răbdare să îl ducem la împlinire!
Pilda neghinei - Îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 13, 24-30; 36-43 )
“Dupa roadele lor ii veti cunoaste.” (Matei 7, 16)

Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături moral-religioase;


“Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea… După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Matei 13, 24-30; 36-43 )



Simbolurile pildei:


 - Semănătorul - Fiul Omului;
 - Ţarina – lumea;
 - Sămânţa bună – fii împărăţiei, (Evanghelia);
 - Vrajmaşul - diavolul;
- Neghina – fii celui rău;
- Secerişul - sfârşitul lumii;
- Secerătorii – îngerii;
- Cuptorul de foc – iadul;
- Hambarele - Împărăţia cerurilor;


    
     - Ce seminţe aruncă “cel rău între oameni”? ...Ura, necredinţa, deznădejdea, minciuna.
     - Când seamănă diavolul ? ...când dorm oamenii.
     - Oare este vorba de somnul obişnuit ? ...despre neatenţia omului, dezinteresul faţă de suflet.
     - Cum ajung oamenii în sufletul cărora prinde rădăcini sămânţa cea rea? ...Mincinoşi, beţivi, hoţi …
     - “neghina” (planta) – este o sămânţă mică şi rotundă de culoare neagră, dacă după seceriş neghina nu este separată de grâu, pâinea va avea un gust amar şi poate fi chiar otrăvitoare. De aceea, agricultorii plivesc neghina, dar şi pentru că planta dăunătoare se înmulţeşte mult mai repede.



Învăţături morale:
U  Să ne pregătim pentru Judecata de Apoi!
U  Fiecare om va fi răsplătit în funcţie de faptele sale!
U  Dumnezeu este indelung-rabdator cu noi pacatosii, asteptand pocainta noastra;
U  La sfarsitul lumii Dumnezeu va judeca pe toti oamenii cu dreptate, rasplatindu-i sau pedepsindu-i, dupa faptele lor;
U  Datoria noastra - pregatirea sufletelor (si sa le aparam de ispitele si pacatele neghinei diavolului);
U  Domnul Hristos ne învaţă că nu trebuie să luăm seama numai la sămânţa curată, pentru că mai sunt şi alţii care seamănă răul;
U  Să nu ne grăbim cu judecata şi cu osânda;
U  Să nu ne temem că păcatul va rămâne nepedepsit;











Biserica, locaş de închinare
“Biserica este cerul pe pământ, în care locuieşte şi se preumblă Dumnezeu Care este în Cer...” (Sf. Gherman, Patr. Constantinopolului)


U   În anul 313 Împăratul Constantin cel Mare a dat libertate creştinismului. Atunci creştinii au ieşit din catacombe, din munţi, din peşteri şi din păduri şi şi-au zidit locaşuri de rugăciune (biserici).

UCorabie/Arca-Noe(potop) (forma)=Biserica strabate marea vietii pentru a duce in Imparatia Cerurilor pe credinciosi.
UCruce (forma)=Domnul Hristos Si-a intemeiat Biserica prin jertfa Sa pe cruce.
UTurla=”deget” ridicat catre cer-locasul este Casa Tatalui Ceresc.
UCrucea (turla)=iubirea sfanta a lui Hristos care a impacat cerul cu pamantul.
UBiserica/Sf.Altar/Rasarit=lumina adusa de Hristos in lume prin venirea Sa.
UPronaosul (lumea dinaintea Intruparii Domnului-Vechiul Testament)=prima incapere/se savarsesc unele slujbe/ pastreaza cristelnita (vas botez).
UNaosul=stau credinciosii la slujbe/in mijlocul lui-policandru mare (=lumina divina ce se pogoara din cer peste credinciosi).
UCatapeteasma (iconostasul)=istoria mantuirii neamului omenesc.
USf. Altar (imparatia lui Dumnezeu/ Biserica triumfatoare)=cea mai importanta parte din Biserica. Se săvârşeşte Sf. Liturghie de preot în timpul căreia primim Sf. Împărtăşanie – Trupul şi Sângele Domnului Hristos.
v  Proscomidiarul (mormantul Domnului)=se află în Sf. Altar, în stânga, este locul in care sunt pregatite painea si vinul care vor fi sfintite de preot in timpul Sf. Liturghii si transformate de Duhul Sfant in Trupul si Sangele Domnului Hristos.
U   la Proscomidiar  se află: Sf. Potir, Sf. Disc, Steluţa şi Linguriţa.
v  Sfânta Masă = obiectul cel mai sfânt din biserică. În timpul Sf. Liturghii, pâinea şi vinul puse pe Sf. Masă se prefac, la rugăciunea preotului şi a întregii biserici în Trupul şi Sângele Domnului;
v  Sf. Antimis=bucata de panza dreptunghiulara pe care e pictata Icoana Asezarii in mormant a Mantuitorului. In partea de sus-particica din moastele unui sfant. Fara Sf. Antimis nu se poate savarsi Sf. Liturghie.
v  Sf. Evanghelie=carte de slujba, cuprinde fragmente din Biblie (4 Evanghelii: Matei, Marcu, Luca, Ioan)-viata si invatatura Mantuitorului. La fiecare Sf. Liturghie se citeşte din această carte.
v  Sf. Cruce=infatiseaza Rastignirea Domnului, aminteste de Jertfa Sa mantuitoare.
v  Sf. Chivot=obiect in forma de bisericuta. Aici se pastreaza Sf. Impartasanie necesara pt copii/bolnavi/bătrâni.
v  Sfesnicele (cu lumanari)=lumina lui Hristos care lumineaza tuturor. (1,2,3,7 brate).
v  Crucea Rastignirii=cruce mare, din lemn, pe care e pictata Rastignirea Domnului. (Se scoate din Sf. Altar în Săptămâna Patimilor)
v  Sf. Potir=Vasul din care se impartasesc credinciosii cu Trupul si Sangele Domnului.
v  Sf. Disc=se pregatesc pe el darurile de paine pentru Sf. Liturghie.
























Icoana – fereastră spre cer
Ceea ce cuvântul povestirii prezintă auzului, aceea şi picture, prin imitare, arată fără cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)

Icoana (“icon”(greaca)=chip, infatisare) (“imago”(latina)=chip, reprezentare) este o reprezentare a lumii spirituale, nevazute, insa existenta (lumea duhovniceasca) cu ajutorul elementelor materiale, lumesti. Icoana=un mijloc de intalnire a omului cu Dumnezeu;

Ø   Realitatea intruparii Mantuitorului in chip de om: “care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire…s-a facut Om” (Crez);
Ø   Icoana=un loc in care Hristos (sfintii) se afla prezenti in chip tainic (ascuns/nevazut), cand se roaga crestinul icoanei, se inchina lui Hristos Insusi; (mama privind fotografia fiului ei nu confunda fotografia cu fiul); - daca respectam poza unui cunoscut, cu atat mai mult trebuie sa respectam Insusi Chipul Fiului lui Dumnezeu care a luat trup pt mantuirea noastra (Domnul a purtat trup cat a stat pe pamant, S-a suit cu el la cer si o sa judece lumea tot cu El);
Ø   Icoana nu este un portret, pt ca portretul infatiseaza aspectul pamantesc al omului, pe cand icoana infatiseaza si starea lui launtrica; - Icoana=obiect de veneratie (Dumnezeu adorare);
Ø   Cinstirea sfintilor prin sf. icoane se rasfrange in ultima instanta tot la cinstirea lui Dumnezeu intrupat;
Ø   Icoana = chipul (reprezentarea) pentru ochii nostri a unei fiinte existente in mod real (Sf. Treime, Domnul Hristos, Maica Domnului, Sfintii);
Ø   Icoana = “treapta”/”scara” pe care ne ridicam cu intreaga fiinta spirituala, prin credinta catre Dumnezeu;
Ø   Nu talentul executantului, nici materia dau utilitatea icoanei, ci unirea rugaciunii celui cinstit in icoana cu evlavia rugaciunii celui ce se roaga;
Ø   Icoanele ortodoxe nu sunt sfinte, ci sfintite, crestinul nu se inchina lemnului/materiei, ci lui Dumnezeu;
Ø   Icoanele se picteaza dupa un canon iconografic;
Ø   Cinstirea Sf. Icoane are putere de dogma, de adevar neschimbabil si obligatoriu. Ea a fost hotarata la Sinodul al VII-a ecumenic (Niceea 787/842-843); cinstirea icoanei trece la original si cel ce se inchina icoanei, se inchina persoanei pictate;
“Icoana” si ”Evanghelia” sunt in stransa legatura, se sprijina si se clarifica in mod reciproc., colaborand la raspandirea invataturii crestine. “Icoana”=”Evanghelie in culori”. “Evanghelia”=”Icoana verbala” a lui Hristos.

Functia icoanei
Functia harica
Functia latreutica
Functia educativ-religioasa (pedagogica)
Functia estetica
Explicatia
prin sfintire capata putere harica, mijlocitoare intre om si cer;
insoteste cultul divin;
suport de cunoastere si educare a omului in sensul cunoasterii Sf. Scripturi; (“Biblie” in imagini);
impodobeste biserica si casa omului.

¨                 In VT erau interzise imaginile religioase – Porunca a II-a (Decalog) “Sa nu-ti faci chip cioplit si niciun fel de asemanare a niciunui lucru, sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti!” (Iesire 20,4-5) – pt ca Dumnezeu se revelase poporului evreu numai prin cuvinte si sunete Fata Sa fiind nevazuta si evreii erau inconjurati de popoare idolatre. (dar Solomon impodobeste cu heruvimi templul din Ierusalim).

¨                 In NT Dumnezeu S-a facut vazut ochilor nostri “S-a aratat in Trup” (I Timotei 3,16), S-a descoperit in Persoana Fiului Sau: “Si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi” (Ioan 1,14), deci ce este vazut ochilor trupesti, poate fi reprezentat in icoane.

Insusi Dumnezeu doreste cinstirea Sf. Icoane, a inzestrat multe din ele cu darul facerii de minuni: “Gherontisa”=care “a imbatranit pe loc”, “Prodromita”=care “s-a pictat singura”.
Prima icoana-Sf.Ev.Luca-Fecioara Maria. Prima icoana nefacuta de mana omeneasca-mahrama pe care s-a imprimat chipul Domnului Hristos, stergarul cu care S-a sters in drumul Sau spre cruce, care a apartinut Sf. Veronica.

Temeiuri pentru cinstirea icoanelor
temeiul existentei “chipului divin” din om;
temeiul Intruparii Fiului lui Dumnezeu;
temeiul eshatologic (faptul ca icoana indica o transcendenta/ trecere dincolo);

Alte denumiri: ”Punct de intalnire intre istorie si eternitate”, “Teologie in imagini”, “Biblia nestiutotilor de carte”, “Fereastra spre ceruri”, “Refugiu al privirii pentru orice inima indurerata” “Fereastra spre absolut””Punct de intalnire intre materie si spirit” ;

Temeiuri scripturistice
USa facem om dupa Chipul si Asemanarea Noastra” (Facere 1, 26-27)
U“Intruparea Domnului nostru Iisus Hristos care S-a facut om si este intruparea Tatalui. (Evrei 1,2-3)
U“Cel ce Ma vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 12,45)



Temeiuri patristice
U“Eu nu ma inchin materiei ci ma inchin Creatorului materiei, care S-a facut pentru mine materie si a primit sa locuiasca in materie, si a savarsit prin materie mantuirea mea.” (Sf. Ioan Damaschin)
U“Daca nu te inchini icoanei, nu te inchini nici Fiului lui Dumnezeu care este  icoana cea vie a nevazutului Dumnezeu.” (Sf. Ioan Damaschin)
U“Ceea ce cuvantul povestirii prezinta auzului, aceea si picture, prin imitare, arata fara cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)
USimbolul este o punte ce leaga doua maluri, vizibilul si invizibilul, pamantescul cu cerescul, empiricul cu idealul, unindu-le pe unul in altul.” (Paul Evdokimov)
U“Cinstirea care se da chipului trece la prototip si cel ce se inchina icoanei, se inchina fiintei celei inchipuite pe ea.” (Hotarare sinod VII ec.)

Învăţături morale:
*       Sa ne rugam cu credinta si evlavie Sf. Icoane (persoanelor sfinte reprezentate) pt ca ne vor ajuta pe drumul mantuirii;
*       Sa cinstim si sa respectam persoanele reprezentate in icoane;
*       Sa ne inchinam, sa sarutam, Sf. Icoane cu evlavie si credinta;
*       Sa impodobim Sf. Icoane cu flori;
*       Sa impodobim casele/locurile cu “chipuri dragi” Domnului/noua;
*      Asezam icoana pe pieptul celui adormit in Domnul-unirea aceluia cu Dumnezeu;


Iubirea lui Hristos faţă de oameni - model al misiunii Bisericii în lume
1. Modalităţi prin care Hristos şi-a manifestat dragostea faţă de oameni:
a . Întruparea Sa (In 3.16)                                           b. Jertfa Sa pe Cruce pentru mântuirea neamului omenesc.
                c. Ascultarea, răbdarea, smerenia.                               d. Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
                e. Rugăciunea Sa pentru neamul omenesc.                 f. Minuni.


2. Misiunea Bisericii în lume:
                a. definire misiune = vocaţie apostolică fundamentală a Bisericii.
                b. Lucrări:


ü  Transmite Evanghelia lui Hristos.
ü  Sfinţeşte pe credincioşi prin Sfântele Taine, ierurgii.
ü  Slujeşte aproapelui aflat în suferinţă.
ü  Conduce pe credincioşi prin îndemnuri spirituale spre fericire veşnică.


c. Clasificare:


ü  Misiune internă (membrii bisericii);
ü  Misiune externă (necreştini);


3. Temeiurile misiunii Bisericii lui Hristos:
                a . Trimiterea la apostolat (Mt. 28, 19-20).    b. Spălarea picioarelor Apostolilor (Ioan 13, 15).
                c. Pilda samarineanului milostiv       d. Hristos se identifică cu fiecare dintre noi (Mt. 25, 40-45).


4. Forme concrete prin care Biserica îşi manifestă dragostea faţă de semeni:
                a. Fapte de caritate.            b. Aşezăminte sociale (aziluri, orfelinate, cantine).
                c. Activităţi culturale.          d. Asistenţă socială şi religioasă în spitale, penitenciare şi aşa mai departe.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu