SFINTELE TAINE si Istoria unui salariu de profesor român

“IISUS HRISTOS, IERI SI AZI SI IN VECI ESTE ACELASI!” (Evrei 13,8)

SFINTELE TAINE  

Pr. Prof. Arcadie – Alin Puisor

 

Sfintele Taine-lucrarile sfinte prin care Biserica lui Hristos trimite asupra credinciosilor sai, sub forma unor semne vazute, puterile nevazute ale Duhului Sfant pentru sfintirea si mantuirea credinciosilor.

Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale harului divin prin care omul intră în Biserică și se sfințește. Biserica Ortodoxă consideră că Sfintele Taine sunt lăsate de însuși Domnul nostru Iisus Hristos, ca o lucrare a Duhului Sfânt, Mângâietorul promis de El ucenicilor săi.

Sfintele Taine sunt o lucrare a harului lui Dumnezeu în Biserică, și prin Biserică, Trupul viu al lui Hristos în istorie. Această lucrare a harului nu este una mecanică, ci este lucrarea dinamică a harului în Biserica cea vie. Concret lucrarea aceasta tainică a harului este însoțită de slujbe și semne vizibile, stabilite în timp de Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ele se numesc taine pentru că ceea ce credem este diferit de ceea ce vedem, adică a harul lucrează în mod nevăzut pentru credința Bisericii, prin niște semne văzute.

 

            Prin Sfintele Taine -  Biserica lui Hristos:

v   Intemeietorul: Iisus Hristos;

v   Numite “taine” – se savarsesc in vazul oamenilor trimitand puterea nevazuta a Duhului Sfant, sunt de nepatruns pentru mintea noastra.

v   Savarsite: Biserica.(in cazuri exceptionale–boala, neputinta-se savasesc in casele credinciosilor sau la spital).

v   Despre intemeierea lor aflam in Sf. Scriptura (Biblia);

v   Primim: harul nevazut al Sfantului Duh;

v   Se savarsesc pentru sfintirea si mantuirea credinciosilor;

v   Savarsitorul: vazut-episcopul/preotul;             nevazut: Iisus Hristos prin harul Sfantului Duh lasat in Biserica prin Sfintele Taine;

v   Partea vazuta: desfasurarea slujbei, toate materiile si obiectele folosite.

v   Partea nevazuta: lucrarea sfintitoare a lui Dumnezeu asupra crestinilor vrednici de primirea lor prin Sf. Duh.

v   Sf. Taine primite o data in viata: Botez, Mirungere, Cununie, Preotie.

v   Sf. Taine primite de mai multe ori in viata: Spovedania, Impartasania, Maslul.

v   Biserica - se ingrijeste de toti crestinii;             - Ii intareste sufleteste in aceasta viata;            - Ii pregateste pentru viata vesnica (Rai);

 

Printre lucrările Bisericii considerate la diferite momente ca „sfinte taine” s-ar mai număra:

·         slujba înmormântării

·         călugăria (tunderea în monahism)

·         binecuvântarea mare a apelor la Epifanie

·         ungerea unui monarh.

 

Istoria unui salariu de profesor român

Sursa: file:///C:/Users/USER/Desktop/Istoria%20unui%20salariu%20de%20profesor%20rom%C3%A2n%20%20%20Simion%20Hancescu.html

   În anul în care România intră în război, al doilea mondial, 1941, apare o lege de salarizare a bugetarilor vremii. Acest act îi dădea unui învățător definitiv cu 8 gradații – 17.150 de lei, acesta fiind cel mai mic salariu din educație. Pe cel mai mare îl lua, în preuniversitar, un profesor definitiv cu 8 gradații – 31.450 de lei, iar în învățământul universitar – un profesor titular cu 7 gradații – 61.800 de lei. În acele timpuri, un judecător și un procuror primeau lunar aceeași sumă – 16.000 de lei, iar procurorul general al ÎCCJ avea cel mai mare salariu din justiție – 64.400 de lei, cu 16.100 de lei mai puțin decât prim-ministrul de atunci. Se constată, așadar, că un profesor din învățământul preuniversitar avea salariul dublu față de un judecător sau procuror!

   O altă lege din sistemul bugetar, care merită a fi amintită, este cea din anul 1974, care a fost în vigoare până în 1990, când în România a venit democrația mult așteptată, dar greșit înțeleasă și prin schimbarea foarte des a legilor sau prin neaplicarea lor. Această lege avea 41 de clase de salarizare, iar salariile cele mai mari din preuniversitar erau pe poziția 31, care reprezintă 3.675 de lei, prima clasă fiind reprezentată de salariul minim pe economie, iar clasa 41 de retribuția maximă a personalului din unitățile de stat. Se deduce că salariile din învățământul preuniversitar erau poziționate în treimea superioară.

   Astfel, din 1974 până în 1990, un profesor cu studii superioare și gradul didactic I pornea de la 2.610 lei și ajungea, la finalul carierei, la 3.675 de lei. Un profesor definitiv cu Institut pedagogic pornea de la 1.780 de lei și ajungea, după peste 26 de ani, la 2.370 de lei, fără niciun grad didactic. Un învățător cu liceu pedagogic avea, la debut, 1.615 lei, iar la final – 2.260 de lei.

   În sistemul universitar, un profesor pornea de la 4.315 lei și ajungea la 5.525 de lei, în timp ce un conferențiar avea, de-a lungul carierei, între 3.675 de lei și 4.530 de lei.

   Tot în perioada 1974-1990, un medic primar de specialitate, cu gradul I, avea între 3.500 de lei și 4.975 de lei.

  Cel mai mare salariul din justiție era atunci al președintelui de tribunal și alprocurorului șef, adică 4.530 de lei, în timp ce un procuror pleca de 2.610 lei și putea ajunge, în funcție de vechime și grade, la 4.315 lei.

   Se constată că salariul unui procuror cu gradul cel mai mare era egal cu salariul unui profesor universitar la început de carieră și cu 640 de lei mai mare decât al unui profesor cu gradul didactic I din învățământul preuniversitar!

   Astăzi un profesor debutant din învățământul preuniversitar are un salariu brut de1.300 de lei, un profesor cu gradul didactic I și peste 40 de ani de muncă obține un salariu brut de 2.800 de lei. Un conferențiar are un salariu brut de 3.327 lei, iar un profesor universitar 5.127 lei. In justiție lucrurile s-au schimbat radical. Acum unjudecător debutant de la o judecătorie are un salariu de aproximativ 6.000 de lei, ajungând până la aproximativ 15.000 de lei pentru un judecător de la Curtea de Apel.

  Concluzia este că, dacă până în anul 1989 salariile din învățământ erau apropiate de cele din justiție, așa cum stau lucrurile în multe state și în prezent, astăzi salariile din justiție sunt de peste cinci ori mai mari decât cele din învățământ! Cu un asemenea mod de abordare este evident că România nu poate emite pretenții de a ajunge în rândul țărilor civilizate, pentru că progresul națiunii nu poate fi garantat, în condițiile în care, din cauza salariilor umilitoare, nu poți ajunge la un învățământ performant, cel care este motorul dezvoltării economice!

    Acum se proiectează o nouă lege de salarizare pentru sectorul bugetar. Rămâne de văzut dacă salariații din învățământ vor rămâne “cenușăreasa” sectorului bugetar, așa cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani sau acest statut, deloc de invidiat, va fi înlocuit de unul pe care-l merită pe deplin. Să sperăm că va fi a doua variantă.