Sfânta Scriptură sau Biblia. Sfânta Tradiţie.

Sfânta Scriptură sau Biblia

Sursa: http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?cat=6

Descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire se gaseste in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie.

Sfanta Scriptura sau Biblia este colectia cartilor numite ale Vechiului si ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aproape 1500 de ani, adica de la Moise (cca. 1400 i.Hristos) pana la autorul Apocalipsei (cca. 100 d.Hristos). Aceste carti sunt comoara cea mai pretioasa de lumina si mantuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le pastreaza ca pe un odor de mare pret si le foloseste ca pe un izvor de apa vie din care soarbe invatatura cea dumnezeiasca.

De ce Sfanta Scriptura se mai numeste si Biblie?

Cuvantul “Biblie” este de obarsie greceasca si inseamna “carti” sau “carte”. “Cartile” sau “cartea” Sfintei Scripturi si-au pastrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atat pentru ca Sfanta Scriptura a fost scrisa o buna parte in limba greaca, cat si pentru ca, la inceput, in primele veacuri ale crestinismului, invatatura cuprinsa in ea a fost propovaduita mai ales in graiul grecesc, asa cum arata documentele timpului, indeosebi Sfanta Traditie.

Acest cuvant, Biblie, care e cel mai intrebuintat, atat de crestini cat si de necrestini, infatiseaza deci Sfanta Scriptura ca pe o carte in sine, singura care de-a lungul istoriei si-a pastrat acest nume fara alt adaos si pe care noi credinciosii o socotim cartea mai presus de toate celelalte carti, cartea cartilor, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ca intindere, o putem numi cea mai pretioasa, pentru cuprinsul si roadele ei in sufletele noastre.

Prin ce se deosebeşte Sfânta Scriptură de celelalte cărţi?

1) Sfanta Scriptura se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: invatat sau neinvatat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde invataturi mantuitoare si folositoare, caci ne vorbeste despre Dumnezeu si despre mantuirea noastra in comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfant. «Iar scopul si rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfantul Atanasie cel Mare, acea vestire indoita despre Mantuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu si Fiu, fiind Cuvantul si stralucirea si intelepciunea Tatalui; si ca pe urma, luand trup pentru noi din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, S-a facut om.

Iar aceasta indoita vestire se poate afla, urmarind-o in toata Scriptura de Dumnezeu insuflata» cum insusi Domnul a spus: “Cercetati Scripturile, ca ele sunt cele ce marturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39)17 (Sfantul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte impotriva arienilor, XXIX, in Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, “P.S.B.”, Bucuresti, 1987, p. 357). Ea ne invata apoi cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu, adica bine18 (Fer. Augustin, Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P. L., XXXVII, col. 1159), in intelesul cel mai deplin al acestui cuvant.

Sfanta Scriptura spune numai adevarul, caci Duhul Sfant n-a inselat pe slujitorii Sai, proorocii19 (Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augustin, Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112). Oamenii nu puteau cunoaste prin firea si prin mintea lor lucruri asa de mari si de dumnezeiesti, ci numai printr-un dar coborat de sus asupra oamenilor sfinti. Continuare »

Sf. Scriptura ne poate călăuzi, ea singură, pe calea mântuirii?

Sf. Scriptura nu ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii, atat pentru ca ea n-a fost data omenirii de la inceput, cat si pentru ca, atunci cand a fost data, ea n-a fost singura autoritate in aceasta privinta, ci a avut inaintea ei si apoi odata cu ea Sf. Traditie, in vatra mereu calda a obstii religioase, sau a Bisericii. Cu mult inainte de a incepe Moise sa scrie primele carti ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obstii religioase, chiar mai veche decat aceea a Patriarhilor. Cartile Noului Testament incep sa apara dupa mai bine de zece ani de la intemeierea Bisericii.

Ele apar in sanul acesteia. Si Biserica alege cartile insuflate inca din veacul 1 dupa Hristos. Biserica este autoritatea hotaratoare in aceasta privinta, cum si in talcuirea textului biblic. Ea “este stalpul si temelia adevarului” (I Tim. 3, 15), ea tine “canonul neclintit al adevarului”25 (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor, 1, 9, 4, Migne, P. G., VII, col. 545 B). In ea lucreaza Duhul Sfant pentru pastrarea neintinata a adevarului mantuitor. «Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo este si Duhul lui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul este adevarul»26 (Sf. Irineu, op. cit., 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col. 966). Iata de ce Sf. Scriptura nu poate, ea singura, sa ne calauzeasca pe calea mantuirii, ci numai in Biserica, impreuna cu Sfanta Traditie.

Canonul cărţilor Sfintei Scripturi

Prin “canonul” cartilor Sf. Scripturi, intelegem totalitatea cartilor sfinte insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor carti. Cuvantul “Canon” n-a avut acest inteles de la inceput. El e imprumutat din limba ebraica, prin mijlocirea celei grecesti, si insemna, printre altele, “dreptar” sau “regula”. Cu aceste doua intelesuri il gasim intrebuintat si in Noul Testament. Sf. Apostol Pavel, dupa ce da anumite sfaturi duhovnicesti galatenilor, adauga: ” Si cati vor umbla dupa dreptarul acesta, pace si mila asupra lor si asupra Israelului lui Dumnezeu” (Gal. 6, 16).

Se numesc, apoi, “canoane”, cu inteles de “randuiala”, hotararile privitoare la disciplina bisericeasca si anumite parti care intra in randuiala slujbelor bisericesti. Cartile Sf. Scripturi cuprinzand “canonul” adica regula de credinta si de viata au fost numite “canoane” cu acest inteles, dar si cu intelesul de totalitate sau de lista a scrierilor care contin aceste randuieli. Cuvantul “canon” are acest inteles atat la vechii iudei, cat si la primii crestini. Exista un canon al cartilor Vechiului Testament si un canon al cartilor Noului Testament.

Cu ce conditii au fost primite cartile Sf. Scripturi in canonul biblic?

Cu conditia: 1) ca invatatura cuprinsa in ele sa fie descoperita de Dumnezeu prin insuflare; si 2) ca invatatura descoperita in ele sa fie garantata de Biserica. Biserica garanta invatatura aceasta pe baza vechimii si apostolicitatii, dupa regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevarat, care e mai vechi si acel lucru e mai vechi, care e de la inceput, si acel lucru e de la inceput, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfant in Bisericile Apostolice27 (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L., II, col. 366).

Cărţile Vechiului Testament

Cartile care intra in canonul Vechiului Testament sunt:

1. Facerea
2. Iesirea
3. Leviticul
4. Numerii
5. Deuteronomul (a doua lege)
6. Cartea lui Iosua Navi
7. Cartea Judecatorilor
8. Cartea Rut
9. Cartea intai a Regilor (sau intaia a lui Samuil)
10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil)
11. Cartea a treia a Regilor (sau intaia a Regilor)
12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor)
13. Cartea intaia Paralipomena (a Cronicilor)
14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor)
15. Cartea intai a lui Ezdra,
16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
17. Cartea Esterei
18. Cartea lui Iov
19. Psalmii
20. Pildele lui Solomon
21. Ecclesiastul
22. Cantarea Cantarilor
23. Isaia
24. Ieremia (plangerile lui Ieremia)
26. Iezechiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Miheia
31. Iov
32. Avdie
33. Iona
34. Naum
35. Avacum
36. Sofonie
37. Agheu
38. Zaharia
39. Maleahi

In afara de cartile canonice mai sunt si alte carti in Sf. Scriptura a Vechiului Testament?

In afara de cele 39 de carti canonice, Sf. Scriptura a Vechiului Testament mai cuprinde si alte carti: cartile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci in randul cartilor canonice, dar pe care Biserica, socotindu-le folositoare si ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adica celor care se pregateau sa primeasca credinta crestina. De aceea ele au fost pastrate in Sf. Scriptura, dupa cartile canonice. Ele sunt pline de intelepciune duhovniceasca si de aceea Biserica le foloseste pe unele din ele chiar la sfintele slujbe.

Acestea sunt:

1. Cartea lui Tobit
2. Cartea Iuditei
3. Cartea lui Baruh
4. Epistola lui Ieremia
5. Cantarea celor trei tineri
6. Cartea a treia a lui Ezdra
7. Cartea intelepciunii lui Solomon
8. Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
9. Istoria Susanei
10. Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Bel
11. Cartea intai a Macabeilor
12. Cartea a doua a Macabeilor
13. Cartea a treia a Macabeilor
14. Rugaciunea Regelui Manase

Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cartile canonice: Cantarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugaciunea Regelui Manase (la sfarsitul cartii a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la Cartea Psalmii); Istoria Susanei si Istoria idolului Bel si a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes si Rugaciunea lui Mardoheu si a Esterei.

Cărtile Noului Testament

Canonul Noului Testament cuprinde 27 de carti si anume:

1. Sf. Evanghelie dupa Matei
2. Sf. Evanghelie dupa Marcu
3. Sf. Evanghelie dupa Luca
4. Sf. Evanghelie dupa Ioan
5. Faptele Sfintilor Apostoli
6. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Romani
7. Epistola 1 a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni
8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni
9. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Galateni
10. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Efeseni
11. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filipeni
12. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Coloseni
13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni
14. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni
15. Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre Timotei
16. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel catre Timotei
17. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Tit
18. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Filimon
19. Epistola Sf. Apostol Pavel catre Evrei
20. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iacob
21. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
22. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
23. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
24. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
25. Epistola a III-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
26. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iuda
27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul

Când au fost scrise cărţile Vechiului şi Noului Testament?

Cartile Vechiului Testament au fost scrise inainte de Hristos, intr-un rastimp de peste o mie de ani (1400-400). Cartile Noului Testament au fost scrise in veacul I, cele mai multe inainte de anul 70. Numai cartile Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul au fost scrise intre aceasta data si sfarsitul veacului I.

39. Ce inseamna Vechiul Testament si ce inseamna Noul Testament?

In vorbirea obisnuita cuvantul “Testament” inseamna hotararile luate de cineva in scopul de a fi respectate dupa moarte. Cu acest inteles si pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15 si urm.), Sf. Parinti au invatat ca cele doua Testamente – cel Vechi si cel Nou – arata vointa lui Mesia de a face mostenitori ai imparatiei vesnice pe cei ce vor crede in El. Cand e vorba despre Sf. Scriptura a Vechiului Testament si a Noului Testament, cuvantul “Testament” mai are si inteles de “legamant”. El e “Legamantul” dintre Dumnezeu si om, facut indata dupa caderea acestuia, prin fagaduinta data de Dumnezeu primilor oameni ca samanta femeii va zdrobi capul sarpelui.

Acest legamant, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reinnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost incheiat, in scris, pe muntele Sinai, intre Dumnezeu si poporul evreu (les. 20). Despre acest legamant vorbeste Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care cuprind legea si Proorocii formeaza Legamantul Vechi, adica Testamentul Vechi, fiindca vorbesc despre acel Legamant, fiindca sunt date inainte de Hristos si-si afla implinirea si desavarsirea in El. Scrierile sfinte, date dupa Hristos, formeaza Legamantul nou, adica Testamentul Nou, fiindca vorbesc despre noua legatura facuta la Cina cea de Taina intre Dumnezeu si oameni, “legea cea noua”, adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28). Continuare »

Ce inseamna “Evanghelie” şi “Apostol”

“Evanghelie” inseamna “veste buna”. Cuprinsul ei a adus si aduce lumii vestea buna care mangaie sufletele: venirea Mantuitorului, profetita de Vechiul Testament, apoi invatatura, faptele, patimile, moartea si slavita Lui inviere, inaltarea la cer, – toate avand loc pentru mantuirea lumii.

Cuvantul “Apostol” inseamna “trimis”. El priveste in primul rand pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimisi la propovaduire de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Acestia sunt: Petru si Andrei, Iacob si Ioan, Filip si Bartolomeu, Toma si Matei, Iacob al lui Alfeu si Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul si Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urma, dupa tradarea si moartea Mantuitorului, a fost inlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). “Apostol”, in intelesul plin al cuvantului, este si Sf. Pavel, chemat in chip minunat pe drumul Damascului.

“Apostoli” sunt si cei saptezeci(si doi), a caror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuti de Sf. Apostol Pavel in lista celor invredniciti de darurile duhovnicesti (I Cor. 12, 28), cei notati in Scrierile Parintilor Apostolici28 (Invatatura celor 12 Apostoli, 11, 3; in Scrierile Parintilor Apostolici in “P.S.B.”, Bucuresti, 1979, p. 30) si, in inteles mai larg, multi din cei care, mai tarziu, au contribuit la crestinarea popoarelor pagane.

Dovezi din Sf. Scriptura despre insuflarea dumnezeiasca a VT şi NT

Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 si altele). Iisus Hristos numeste Vechiul Testament cuvantul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descopera pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelatia lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17).

Astfel, Sf. Apostol Pavel ne invata ca “toata Scriptura este de Dumnezeu insuflata si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate” (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arata, la randu-i, ca “niciodata proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait purtati fiind de Duhul Sfant” (11 Petru 1, 21). Insuflarea da Sf. Scripturi autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce intareste Mantuitorul cand zice despre Legea Vechiului Testament: “Amin zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul o iota sau o cirta din Lege nu va trece pana ce vor fi toate” (Matei 5, 18).

Cartile Noului Testament s-au scris sub inspiratia Duhului Sfant pe care le-au primit autorii lor, adica Sfintii Apostoli si Ucenicii lor. In clipa aratarii catre Apostoli, dupa Inviere, Mantuitorul le spune: “Luati Duh Sfant” (Ioan 20, 22), iar in momentul despartirii de aceiasi Apostoli, El le porunceste: “Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh” (Matei 28, 19); “Ca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi” (Matei 10, 20); “Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care il va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata pe voi toate si va va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).

Avem si alte dovezi despre insuflarea Sf. Scripturi?

Avem dovezile pastrate de Sf. Traditie. In adevar, multi Parinti si Scriitori bisericesti dau marturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune ca Scriptura e desavarsita fiindca e insuflata de Cuvantul si de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfant, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara Clement Alexandrinul30 (Clement Alexandrinul, Cuvant indemnator catre Greci, 9, 82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).

Ce este insuflarea dumnezeiască?

Insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca este acea inraurire speciala a lui Dumnezeu asupra autorului Sfant prin care:

1) mintea lui se lumineaza in mod exceptional prin lucrarea Duhului Sfant, primind o putere de patrundere in tainele adevarurilor dumnezeiesti si careia i se comunica in parte si adevaruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodata cu puterile proprii, iar voia sa se intareste pentru a se hotari si persista in cele bune;

2) aghiograful este indemnat sa scrie ceea ce stie si ceea ce i se va comunica, ca de sus; si

3) aghiograful este ajutat sa nu cada in vreo greseala.

Atenagora spune ca Duhul Sfant se serveste de gura Proorocilor ca de un organ, asa cum flautistul sufla intr-un flaut31 (Atenagora Atenianul, Solie pentru crestini, 7, 9, Migne, P. G., VI, col. 904, 908). Sf. Ipolit lamureste ca Proorocii vorbeau numai pusi in miscare de Cuvantul (Logosul), Care se unea cu ei si Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, ii facea sa vesteasca lucrurile voite de Dumnezeu32 (Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728).

Insuflarea ne-o arata limpede Teofil al Antiohiei, in lamurirea pe care o da in aceasta privinta: «Profetii care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar era de fata intelepciunea lui Dumnezeu, cea care era in El, si Cuvantul cel Sfant al Sau, Care este totdeauna impreuna cu El. Acest Cuvant, fiind Duhul lui Dumnezeu, inceputul, intelepciunea si Puterea Celui Prea Inalt, S-a coborat asupra Profetilor si, prin ei, a vorbit despre facerea lumii si despre toate celelalte. Cuvantul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ»33. (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeti de limbagreaca in “P.S.B.”, Bucuresti, 1985, p. 302) In marea Sa intelepciune, Dumnezeu vorbeste prin oameni, asemenea oamenilor34 (Fer. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face inteles.

Sfânta Scriptură poate fi înţeleasă uşor?

Nu. Intelegerea Sfintei Scripturi nu este la indemana fiecaruia dintre noi, oamenii, fiindca adevarurile pe care ea ni le prezinta sunt mai presus de mintea noastra omeneasca, sunt adevaruri dumnezeiesti care se adreseaza celor credinciosi si cu viata duhovniceasca. De altfel, ea insasi marturiseste ca talcuirea ei nu e lucru usor. La intrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca intelege ce citeste, cel intrebat raspunde: “Cum as putea, de nu ma va calauzi cineva?” (Fapte 8, 31).

Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: “In toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei neinvatati si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o lauda sincera a Legii Domnului, ci si o rugaciune neintrerupta pentru dobandirea adevaratei ei intelegeri.

Sf. Parinti si Scriitori bisericesti au aratat, in repetate randuri, greutatile intampinate pentru intelegerea Sf. Scripturi. Origen spune ca intelesul Scripturii nu se descopera de la inceput cititorilor, mai ales celor necunoscatori in lucrurile dumnezeiesti, sau care sunt necredinciosi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindca intelesul Scripturii e un lucru supraomenesc35 (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5, pp. 302-303).Continuare »

Cum trebuie interpretată sau înţeleasă Sfânta Scriptură?

Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:,

1. intelesul dupa litera, obstesc, sau istoric;
2. intelesul mai inaintat sau sufletesc;
3. intelesul duhovnicesc.

Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale talmacirii Sf. Sripturi, sustine ca intelesul cartilor insuflate se imparte dupa cele trei feluri de credinciosi aflatori in Biserica: cei simpli, cei inaintati si cei desavarsiti. «Cei simpli sa-si intareasca (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest inteles dupa litera, obstesc si istoric); daca insa unii au inceput sa inainteze ceva si pot sa priveasca un lucru mai pe larg, sa-si intareasca (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desavarsiti si asemenea acelora despre care Apostolul zice: “Iar intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti; dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci spre slava noastra” (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se intareasca din insasi legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare.

Acelasi Origen declara ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si trebuie pus inaintea celui material sau istoric40 (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,).

Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi e insa aceea care tine seama de toate cele trei intelesuri si le foloseste potrivit cu ideile, persoanele si faptele biblice, cum au facut cei mai multi din Sfintii Parinti. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa nu cititi literele in chip simplu, ci sa cercetati ideile. Daca cineva se opreste numai asupra cuvintelor si nu cerceteaza nimic mai mult decat cele scrise, multe greseli va savarsi”)41 (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra ereticilor…, Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptura si interpretarea ei in opera Sfantului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95). Continuare »

Ce este Sfânta Tradiţie şi cum a luat naştere?

Sf. Traditie sau Sf. Predanie este invatatura data de Dumnezeu prin viu grai Bisericii si din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu. Ca si Sf. Scriptura, Sf. Traditie cuprinde Descoperirea dumnezeiasca trebuitoare mantuirii noastre. Ea este viata Bisericii in Duhul Sfant, sau permanenta prezenta a Duhului Sfant in viata Bisericii.

Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai. Sf. Apostol Pavel spune: “Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos” (Rom. 10, 17).

La inceputul Bisericii, invatatura a venit de la Dumnezeu prin Dom-nul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era astfel invatatura si predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au facut si ei vestitori ai adevarului. Ei puneau la temelia credintei lor, si a acelora pe care-i converteau, aceeasi Evanghelie iesita din plinatatea cunoasterii vietii dumnezeiesti de catre Hristos, cu Care Apostolii petrecusera impreuna si in care traiau acum. Sf. Apostol Pavel arata ca predica apostolica este insusi cuvantul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sf. Apostoli: “Cum ,dar vor chema numele Aceluia in Care inca n-au crezut? Si cum vor crede in Acela de Care n-au auzit? Si cum vor auzi fara de propovaduitori? Si cum vor propovadui de nu vor fi trimisi?… Deci, credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos” (Rom. 10, 14-17). Continuare »

Cum s-a dezvoltat Tradiţia bisericească ?

Invatatura incredintata de Hristos, prin viu grai, Sfintilor Apostoli poarta numele de Traditie Apostolica. Din aceasta Traditie, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Traditia bisericeasca.

Sfintii Apostoli au primit invatatura dumnezeiasca de la Mantuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sf. Apostoli43 (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 2, 9, 1, Migne, P. G., VII, col. 734), care au dat-o primilor episcopi, iar acestia, celor de dupa ei, pana azi. Traditia, zice Sf. Irineu, a ajuns pana la noi prin grija Bisericii, fara a se nascoci scrieri, caci ea este o practica foarte deplina, neprimind nici adaos, nici micsorare. Fericitul Augustin spune ca adevarurile Traditiei care se pastreaza pe intreg pamantul, au fost incredintate fie de Sf. Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice44 (Fer. Augustin, Scrisoarea. 54, 1, 1, Migne, P. L., XXXIII, col. 200).

Ceea ce tine Biserica Universala si n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna pastrat, a fost dat prin autoritatea apostolica45 (Idem, Despre Botez, 4, 24, 31, Migne, P. L., XLIII, col. 174). Este deci o Traditie Apostolica si este o Traditie bisericeasca, in stransa legatura una cu alta, cea din urma avandu-si obarsia si dreptarul in prima. Semnul adevaratei Traditii este neintreruperea. «Marii (teologi) ai lumii, zice Augustin, au tinut ce au gasit in Biserica. Ce au invatat de la inaintasii lor, au invatat si ei pe altii. Ce au primit de la parinti, aceea au dat fiilor»46 (Idem, Impotriva lui Iulian, 2, 10, 34, Migne, P. L., XLIV, col. 697). De aceea trebuie crezut numai acel adevar de credinta care nu se departeaza intru nimic de Traditia Apostolica si Bisericeasca47 (Origen, Despre principii, 1, Pref. 2, Migne, P. G., XI, col. 116).

Ce legatură este între Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie?

Sf. Scriptura e rodul lucrarii Sfantului Duh, crescut in pomul Traditiei. Sf. Scriptura e punerea in scris numai a unei parti din toata invatatura data de Mantuitorul prin viu grai, adica din Traditie. Astfel, intre ele e o legatura atat de stransa, incat cu greu s-ar putea face o deosebire intre cuprinsul uneia si al celeilalte.

Marturiile lor se sprijina unele pe altele si amandoua alcatuiesc comoara unuia si aceluiasi asezamant dumnezeiesc si omenesc: Biserica. Sf. Traditie intregeste Sf. Scriptura prin talcuirea adevarata. Numai talcuirea data de Sf. Traditie este adevarata, adica profetica si apostolica si primita de Biserica, pentru textul Sf. Scripturi. In al doilea rand, trebuie sa ne servim de Traditie, pentru ca nu toate pot fi luate din Dumnezeiasca Scriptura.

Sf. Apostoli ne-au transmis invatatura Mantuitorului atat pe calea Sfintei Scripturi, cat si pe calea Traditiei Apostolice 48 (Sf. Epifaniu, Panarion, Contra Evreilor, 61, 6, Migne, P. G., XLI, col. 1047). 49. Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia la Scrisoarea II-a catre Tesaloniceni, 4, n.2, Migne, P. G., LXII, col. 488). Cuvintele Sf. Apostol Pavel: “Asadar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastra” (II Tes. 2, 15), Sf. Ioan Gura de Aur le talcuieste astfel: «De aci e limpede ca (Apostolul) nu le-a dat toate in scris, ci multe pe cale nescrisa. Si cele scrise si cele nescrise sunt deopotriva vrednice de credinta, incat socotim Traditia Bisericii vrednica de crezare. E traditia, nu cerceta mai mult».

Sf. Traditie apartine credinciosului in parte, sau Bisericii intregi?

Ca viata in Duhul Sfant, Sf. Traditie apartine intregii Biserici. Credinciosul si-o insuseste in masura in care vietuieste in Biserica si participa la viata Bisericii prin lucrarea Duhului Sfant. Asa ne-o spune Sf. Scriptura, asa ne-o spun si Sf. Parinti. Sf. Apostol Pavel declara: “Au nu stiti ca sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? Daca va strica cineva templul lui Dumnezeu, pe acela il va strica Dumnezeu, pentru ca Sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi” (I Cor. 3, 16-17). Continuare »

Ce legatura este intre Biserica si Sf. Traditie?

Biserica pastreaza Traditia, iar Traditia uneste si intareste Biserica. Dupa moartea ultimului Apostol, viata in Duhul nu s-a imputinat, caci Mantuitorul fagaduieste Apostolilor si urmasilor acestora ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor si Duhul Sfant ii va ajuta sa inteleaga tot adevarul si sa-l apere nestirbit (Ioan 16, 13). De aceea Sf. Traditie s-a numit si tinerea de minte vie a Bisericii. Traditia fiind viata Bisericii, Biserica e spatiul Traditiei.

Care e rolul Bisericii fata de Descoperirea dumnezeiasca si deci si fata de Sf. Traditie?

Biserica e pazitoarea, talcuitoarea si propovaduitoarea fara gres a Descoperirii dumnezeiesti si, prin aceasta, si a Traditiei. Ea pastreaza si sustine unitatea si identitatea credintei. Sf. Irineu ne da amanunte pretioase in aceasta privinta: «Biserica, zice el, dupa ce a primit, cum am spus, aceasta propovaduire si aceasta credinta, macar ca e raspandita in toata lumea, le pastreaza cu grija, ca si cum ar locui intr-o singura casa.

De asemenea ea crede Apostolilor si Ucenicilor acestora, ca si cum ar avea un singur suflet si aceeasi inima. Ea predica acestea in armonie cu Apostolii, invata si transmite ca si cum ar avea o singura gura. Desi in lume limbile sunt deosebite, puterea Traditiei e una si aceeasi.

Dupa cum soarele, zidirea lui Dumnezeu, e unul si acelasi in toata lumea, tot asa si propovaduirea adevarului se arata pretutindeni si lumineaza pe toti oamenii care vor sa vina la cunostinta adevarului. Nici cel tare in cuvant dintre intaistatatorii Bisericilor nu va spune altceva, decat aceste invataturi, caci nimeni nu este mai presus de invatatorul sau (Matei 10, 24; Luca 6, 40), nici cel slab in cuvant nu va imputina Traditia. Credinta fiind una si aceeasi, nici cel care e in stare sa vorbeasca mult despre ea nu o sporeste, nici cel ce vorbeste mai putin nu o imputineaza»51 (Sf. Irineu, op. cit., 1, 10, 2, Migne, P. G.”VII, col. 552 3 – Invatatura de credinta crestina ortodoxa). Continuare »

Unde se află cuprinsă Sfânta Tradiţie?

Desigur, ca forma de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti supranaturale, Sfanta Traditie, sau Traditia apostolica, are drept continut intreaga invatatura a Apostolilor, primita de ei prin viu grai de la Hristos insusi in timpul celor trei ani si jumatate de activitate publica a Lui. In cuprinsul Traditiei apostolice intra si o serie de structuri harice ale Bisericii intemeiate de Hristos si care vin de la Hristos prin Sfintii Sai Apostoli: Sfintele Taine, toate ierurgiile si ierarhia bisericeasca sacramentala cu cele trei trepte harice care tin de constitutia teandrica a Bisericii, precum si anumite oranduieli privind viata Bisericii si viata membrilor ei.

Cartile Noului Testament contin si constituie Traditia apostolica, dar nu o epuizeaza, caci multe altele a savarsit Hristos, care s-au transmis mai departe numai pe cale orala in Biserica (Matei 28, 20; Ioan 20, 30-31; 31, 25), adica prin cei imbracati cu puterea Duhului Sfant spre a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1). Intr-un rastimp de opt veacuri, continutul Sfintei Traditii, adica al Traditiei apostolice, a fost fixat de Biserica in opt izvoare si anume: Continuare »

Ce conditie se cere pentru ca un adevar de credinta sa fie formulat in Dogma?

Adevarul de credinta trebuie sa fie cuprins in Descoperirea dumnezeiasca, adica in Sf. Scriptura si in Sf. Traditie.

De la ultimul Sinod ecumenic (787) pana astazi, oamenii invatati ai Bisericii Ortodoxe au cercetat cu atentie Sf. Scriptura si Sf. Traditie si au scos din ele invataturile trebuitoare si adevarate pe care totdeauna le-au infatisat in opozitie cu cele mincinoase. Aceste invataturi adevarate au fost, apoi, aprobate in cea mai mare parte de Sinoadele Bisericilor Orto-doxe care le-au formulat in “Marturisiri de Credinta”, calauze vrednice de toata increderea. In clipele grele ale vietii Bisericii, Sinoadele a toata Ortodoxia sunt crainicii adevarului dumnezeiesc. Cand imprejurari deosebite impiedica adunarea unor astfel de Sinoade, este de ajuns consimtirea tuturor Bisericilor Ortodoxe la primirea unui adevar de credinta, sau de viata, pe temeiul sigur al Sf. Scripturi si al Sf. Traditii.

Care e datoria noastra principala fata de Sf. Traditie?

Sa pastram cu sfintenie si neatins cuprinsul ei, la fel ca pe acela al Sf. Scripturi, asa cum au facut Parintii din cele mai vechi timpuri. lata sfatul Sf. Vasile cel Mare in aceasta privinta: «Unele dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia Apostolilor, transmise in taina. Amandoua aceste categorii au aceeasi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvant impotriva acestora, pentru ca nimeni nu cunoaste cat de cat asezamintele bisericesti. Daca am incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavand mare importanta, nu ne-am da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale; mai mult, am restrange propovaduirea la numele ei gol.

De pilda, (ca sa pomenesc lucrul cel dintai si foarte obstesc) cine a invatat prin scris ca acei care nadajduiesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos sa se insemne cu semnul crucii? Ce scriere ne-a invatat sa ne intoarcem spre Rasarit atunci cand ne rugam? Ce Sfant ne-a lasat in scris cuvintele de chemare a Sf. Duh pentru prefacerea painii Euharistiei si a Paharului binecuvantarii?

Nu ne multumim cu cele pe care le mentioneaza Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri inainte, altele pe urma, ca avand mare putere pentru taina si pe care le luam din invatatura nescrisa. Noi binecuvantam apa Botezului si untdelemnul Ungerii, ba inca si pe cel ce se boteaza. Din ce scrieri? Nu din Traditia tacuta si tainica? Ce cuvant scris ne-a invatat ungerea insasi cu untdelemn? Iar cufundarea omului de trei ori, de unde este?

Celelalte cate sunt in legatura cu Botezul, lepadarea de satana si de ingerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt, oare, din aceasta invatatura nepublicata si secreta pe care Parintii nostri au pastrat-o sub tacere, fara iscodire, ca unii care invatasera bine acel lucru: pastrarea in tacere a maretiei sfinte a Tainelor?… La fel Apostolii si Parintii care au stabilit la inceput cele in legatura cu Biserica au pastrat taina lor in ascuns si in tacere demnitatea lor…»57 (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sf. Duh, 27, 66, Migne, P. G., XXXII, col. 188-189). Iar Sf. Ioan Damaschin zice: “In Sf. Scriptura, nu se pomenesc cele intamplate la moartea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Maria. Continuare »

Care sunt condiţiile sau semnele adevăratei Tradiţii?

Iata cum lamureste Vincentiu de Lerin aceste semne: «In Biserica Universala trebuie mare grija, ca acel lucru sa-l tinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toti… Lucrul acesta va fi asa, daca urmam universalitatea, vechimea si consensul. Vom urma universalitatea in chipul acesta, anume, daca marturisim ca singura aceasta credinta este adevarata, pe care intreaga Biserica o marturiseste pe pamant. Vom urma vechimea daca nu ne departam deloc de acele intelesuri, pe care se stie ca le-au practicat Sfintii inaintasi si Parintii nostri. Vom urma si consensul, daca, chiar in vechime, tinem definitiile si parerile tuturor sau aproape ale tuturor preotilor si invatatorilor deopotriva»60 (Vincentiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P. L., L, col. 639). Traditia trebuie sa vina de la Apostoli. Asa intelegem vechimea ei. Ea trebuie sa fi fost totdeauna si pretutindeni in Biserica, fara schimbare.

Prin ce mijloace statorniceste Biserica adevarurile de credinta dezvoltate de-a lungul Traditiei?

Biserica statorniceste aceste adevaruri prin hotararile (canoanele) Sinoadelor ecumenice si prin Cartile simbolice. Definitiile date la Sinoadele ecumenice ies dintr-un material bogat framantat de Traditie, zeci sau sute de ani, pana in momentul cand Biserica, prin imputernicitii ei oficiali, desprinde, cu ajutorul Duhului Sfant, adevarul din dezbateri, ca aurul in cuptor, si-l infatiseaza in definitii sau formule care devin obligatorii pentru toti credinciosii. Continuare »

Ce este un sinod ecumenic?

Un sinod ecumenic este adunarea episcopilor intregii Biserici drept-credincioase, pentru statornicirea, formularea si intarirea invataturii si regulilor de viata ale Bisericii.

Care este obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice?

Obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice se ridica pana la Sf. Apostoli, care au tinut un Sinod la Ierusalim in anul 50, unde lucrand sub paza si impreuna-lucrarea Sfantului Duh (Fapte 15, 28), au luat hotarari de credinta si de reguli de viata crestina cu putere si obligatie pentru toti credinciosii, asa cum se vede in Faptele Apostolilor (15, 1-29).

Pe cine infatisau Sf. Apostoli adunati in Sinod? 

Ei infatisau pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Capul nevazut al Bisericii, asa cum ni se spune in cuvintele: “Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cine se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16). Ca infatisatori ai Domnului nostru Iisus Hristos, Apostolii lucrau sub obladuirea Sf. Duh, cum ne adevereste Sf. Scriptura: “Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da voua, ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu-L poate primi, ca nu-L vede pe El, nici il cunoaste pe El; voi il cunoasteti, caci cu voi petrece si in voi va fi” (Ioan 14, 16-17).

Cui a incredintat Mantuitorul conducerea Bisericii, dupa inaltarea Sa la cer?

Dupa inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a incredintat conducerea Bisericii Sale Sfintilor Apostoli, asa cum spune El insusi: “Precum M-ai trimis pe Mine in lume si Eu i-am trimis pe ei in lume” (Ioan 17, 18). “Si apropiindu-Se, Iisus le-a grait lor zicand: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant. Drept aceea mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 18-20).

Cand li Se arata, in ziua Invierii, Mantuitorul spune Apostolilor: “Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi”; si acestea zicand, a suflat si a zis lor: “Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 21-23).

Ce fel de puteri a dat Mantuitorul Apostolilor si urmasilor lor in Biserica? 

Mantuitorul a dat Apostolilor, si prin ei urmasilor acestora, puterea de a invata, adica de a propovadui adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, puterea de a sfinti, adica de a impartasi credinciosilor harul lui Dumnezeu, si puterea de a conduce, adica de a pastori, a povatui si a conduce pe crestini, asa cum putem vedea din Sf. Evanghelii (Matei 28, 18-20; Ioan 20, 21; Luca 9, 1-2).

Sf. Apostoli au folosit aceasta intreita putere, fiecare in parte sau in unire si conlucrare? 

Fiecare Apostol detinea si folosea aceasta putere asupra credinciosilor sai, insa cu respectarea credincioasa a cuvantului Domnului, de a pastra impreuna cu ceilalti Apostoli “unirea Duhului intru legatura pacii” (Efes. 4, 3). Cand a fost vorba de o hotarare de credinta, asupra careia se ivisera neintelegeri intre crestinii din Antiohia, atunci puterea de a invata nu s-a mai practicat de un singur Apostol, ci de catre adunarea tuturor Apostolilor, adica de Sinodul Apostolic de la Ierusalim. Continuare »

Urmaşii Apostolilor la conducerea Bisericii văzute

Sf. Apostoli au lasat, dupa porunca Domnului, ca urmasi la conducerea Bisericii vazute, pe episcopi, carora le-au dat aceasta autoritate, impartasindu-le harul Sfantului Duh prin punerea mainilor, adica prin hirotonie. Despre aceasta ne incredinteaza atat Sf. Scriptura, cat si Sf. Traditie. Sf. Apostol Pavel, asezand ca episcopi pe Tit in Creta si pe Timotei in Efes, le da invataturi si sfaturi cum sa-si conduca credinciosii.

El scrie lui Timotei: “Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai-marilor preotilor.Cugeta, la acestea, tine-te de acestea, ca propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia seama anume la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea. Caci facand aceasta, si pe tine te vei mantui, si pe cei care te asculta” (I Tim. 4, 14-16). Iar despre hirotonia preotilor spune aceluiasi Timotei: “Mainile degrab sa nu-ti pui pe nimeni, nici nu te face partas la pacatele altora. Pastreaza-te curat” (I Tim. 5, 22).

Mantuitorul a incredintat, deci, conducerea Bisericii Sale vazute Apostolilor, prin insasi puterea Duhului Sfant data lor (Ioan 20, 22-23), iar acestia au incredintat-o episcopilor, impartasindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei. Prin urmare, cine asculta de episcopii hirotoniti dupa randuiala canonica a Bisericii, asculta de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se leapada de episcopii legitimi, se leapada de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, dupa insesi cuvintele Mantuitorului (Luca 10, 16).

Sf. Ignatie purtatorul de Dumnezeu si Sf. Ciprian sustin ca ascultarea de episcopi este ascultarea de Iisus Hristos, ca in Biserica nu se poate face nimic fara episcopi si ca nu exista Biserica fara episcopi, preoti si diaconi64 (Sf. Ignatie, Scrisoarea catre Tralieni, 2,1; 2, 3; 3, 1; 7, 2, Migne, P. G.,V, col. 676, 677, 680; Sf. Ciprian, Scrisoarea 66 (catre Florentiu), 8, CV, 3, 2, p. 732). Continuare »