joi, 18 septembrie 2014

Parintele Paisie Aghioritul – o mare comoara a Greciei



Parintele Paisie Aghioritul – o mare comoara a 

Greciei

Cuviosul Paisie Aghioritul - inconjurat de monahi si inchinatori
Cuviosul Paisie Aghioritul
- inconjurat de monahi si inchinatori
Smeritul Parinte Paisie Aghioritul dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui. Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni.
Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare, si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lBunului Dumnezeu a dat deja binecuvantarea sa fie popularizat, lucru pe care Cuviosul Paisie Aghioritul nu l-a urmarit niciodata.
Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta - doua sute de oameni, pentru a-i primi sfatul. Atunci cand iesea din Sfantul Munte pentru a vedea pe femeile si pe bolnavii neputinciosi care nu puteau veni in Sfantul Munte, mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu Parintele Paisie. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile Cuviosului Paisie Aghioritul. Masinile parcate pe marginile drumului depaseau distanta de un kilometru. La Sfanta Manastire de maici a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti – Tesalonic (care a fost intemeiata de Cuviosul Paisie Aghioritul), masinile veneau si plecau continuu. Parintele Paisie Aghioritul le-a fost calauzitor multora, mari si mici, insemnati si neinsemnati. Pe smeritul monah Paisie Aghioritul il cercetau oameni din toate paturile sociale: eruditi si neinvatati, persoane politice, deputati, ministri, senatori din Statele Unite, profesori universitari, medici, teologi, episcopi si oameni de alte religii.
Cu miile erau scrisorile pe care oamenii i le trimiteau. Problemele psihologice, cancerul, familia despartita – cel putin una din acestea trei era cuprinsa in scrisori.Durerea curgea la Parintele Paisie fie personal, fie prin scrisori. Durerea altuia o facea a sa; nu voia si nu putea ramane indiferent, atunci cand ceilalti sufereau. Daca se putea, ridica toata greutatea crucii pe umerii sai, pentru a-l usura pe aproapele. Parintele Paisie Aghioritul aduna durerea, nelinistea si problemele lumii si dadea inapoi solutii, bucurie si pace. Cand trebuia si unde anume era nevoie, Cuviosul Paisie Aghioritul intervenea in mod minunat cu stapanire dumnezeiasca si dezlega cele de nedezlegat.
Chiar si dupa adormirea sa, Cuviosul Paisie Aghioritul ii ajuta pe oameni prin scrierile sale. Cartile sale au un rasunet nemaiintalnit, sunt citite cu nesat, sunt traduse in multe limbi straine, deoarece vorbesc direct inimii, ii misca sufleteste si pe cei simpli, si pe cei culti. Prin invatatura pe care a lasat-o, Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul s-a dovedit a fi un mare dascal contemporan al vietii duhovnicesti.

Cuviosul Paisie Aghioritul a unit in persoana sa pe apostolul, pe proorocul, pe evanghelistul, pe dascalul si, mai ales, pe parintele. Toata viata sa a fost o marturie a Invierii. El insusi a fost o marturie vie a Invierii, care ii intraripa cu aripile nadejdii pe toti oamenii care veneau la el. Datorita nevointei si a jertfei sale peste putere (priveghere, post, metanii, zavorare in pesteri, sedere in scorburi de stejar, rugaciune indurerata pentru toata lumea, metanii), Dumnezeu l-a impodobit pe Cuviosul Paisie Aghioritul cu numeroase harisme

Cuviosul Pr. Paisie Aghioritul 

        Sărmanii mireni nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea sufletului, ci şi la cea a trupului.... 
        Gheronda, vă doare trupul? 
        - Nu, pentru că fac... gimnastică duhovnicească. 
        - Adică? 
   - Metanii, binecuvântată! Vezi, mirenii au gimnastica suedeză, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gimnastică, îşi fac trupurile sănătoase, iar monahii, prin metanii, îşi fac şi sufletele şi trupurile şi mai sănătoase. Sărmanii mireni nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea sufletului, ci şi la cea a trupului. Fac bine la încheieturi, înlătura fragilitatea, fac să dispară burţile nefireşti, împrăştie linişte şi dau nobleţe. Odată cu acestea, metaniile dau omului posibilitatea să urce la înălţimile duhovniceşti ale virtuţilor, dar şi pe înălţimile munţilor cu multă uşurinţă, fără să gâfâie. Metaniile sunt absolut necesare şi pentru cel tânăr, şi pentru cel în vârstă; şi pentru cel care are război trupesc, şi pentru cel uşurat de acest război. Cel care are o constituţie fizică puternică trebuie să facă mai multe metanii decât unul bolnăvicios, aşa cum şi o maşină puternică lucrează mai mult. Metaniile îi ajută mai ales pe tineri ca să-şi supună trupul. De aceea totdeauna le spun tinerilor: 
        „Să faceţi cât de multe metanii puteţi, atât pentru voi înşivă, cât şi pentru cei bolnavi sau bătrâni, care nu mai pot face”. 
    Metaniile înseamnă rugăciune, dar în acelaşi timp sunt şi asceză şi ajuta mai mult decât toate celelalte nevoinţe duhovniceşti. În afară de faptul că ne pornesc motorul nostru duhovnicesc pentru rugăciune, ele aduc şi multe alte bunătăţi. Prima dintre ele este că ne închinăm lui Dumnezeu şi-I cerem cu smerenie mila Sa. A doua bunătate este că, prin metanii, se smereşte trupul sălbatic şi se face liniştit şi nepătimaş. Iar a treia este că metaniile ne dăruiesc şi sănătatea trupească, aducându-i astfel omului îndoită sănătate. 
        Prin metanii cerem iertare de la Dumnezeu şi ne manifestăm recunoştinţa noastră.
          Cu rugăciunea lui, îmbrăţişa întreaga lume şi prinosul lui era incomparabil mai mare decât cel pe care i-l propuneau închinătorii respectivi. Şi este cunoscută tuturor puterea rugăciunii lui, ca şi a tuturor sfinţilor, mai vechi şi mai noi.
       Este foarte cunoscut şi următorul eveniment minunat. Cu câţiva ani în urmă, un copil a scăpat de sub supravegherea părinţilor lui şi a ajuns sub roţile unui camion.
Însă copilul a fost salvat, precum a mărturisit el însuşi, din cauza intervenţiei unui bătrânel. În mod ciudat, acest bătrânel a dispărut. Salvarea copilului de la moarte sigură a rămas un mister. Când copilul s-a dus apoi la Sfântul Munte Athos cu tatăl lui, l-a recunoscut în persoana părintelui Paisie pe salvatorul lui. Părintele Paisie a obiectat că în acea vreme el se afla în Sfântul Munte. În fine, a întrebat de ora la care s-a petrecut întâmplarea şi a recunoscut că la acea oră el se roagă pentru accidentele rutiere!
         Asemănătoare cu aceasta este şi următoarea întâmplare:
       Părintele Paisie dedicase noaptea întreagă rugăciunii; numai în zori se odihnea vreo două ore, ca să poată iubirea lui să răspundă lumii îndurerate care îl vizita. Noaptea se ruga foarte mult pentru tinerii care sunt necăjiţi şi mai ales pentru cei care îşi pierd nopţile în diversele centre de distracţie şi îşi pun viaţa în pericol. Întâmplările care arată că rugăciunile părintelui Paisie îi apără pe mulţi de impasuri sunt foarte multe. El însuşi, desigur, niciodată nu recunoştea că a făcut ceva. Una dintre aceste întâmplări o vom povesti aici ca mic exemplu al marii lui iubiri:
        Un tânăr din Atena, era om de distracţie, nu avea absolut nicio legătură cu Biserica şi cu religia, nici părinţii lui. O dată, deci, pe la ora 3 noaptea, gonea cu motocicleta lui cu viteză ameţitoare şi urca pe strada Kavala, îndreptându-se de la Atena spre Dafni. Pe când gonea ameţitor, dintr-o dată vede în faţa lui un bătrân monah! S-a zăpăcit şi luând piciorul de pe acceleraţie a redus viteza, apăsând şi frâna. Imediat bătrânul a dispărut din faţa ochilor lui în mod misterios, exact aşa cum apăruse. În aceeaşi clipă, însă, s-a întâmplat ceva care i-a tăiat respiraţia: în locul unde apăruse bătrânul monah, din dreapta, a trecut un camion de mare tonaj, nerespectând culoarea roşie a semaforului şi trecând cu viteză foarte mare. Dacă nu s-ar fi petrecut înainte apariţia bătrânului monah, tânărul ar fi fost deja mort, pentru că ar fi trecut peste el camionul! Tremurând, aşadar, şi-a continuat drumul, în vreme ce inima lui s-a umplut de gânduri de nedumerire şi de mirare pentru inexplicabila întâmplare.
       După mult timp, nişte prieteni de-ai lui l-au obligat să meargă cu ei în Sfântul Munte, ca să vadă un stareţ care, după cum spuneau aceştia – a făcut minuni. Au venit, deci, în Sfântul Munte, iar când au ajuns la Panaguda (chilia părintelui Paisie), tânărul a rămas mut de uimire! În faţa lui l-a văzut clar pe bătrânul monah care, cu apariţia lui misterioasă, îi salvase viaţa! A povestit întâmplarea bătrânului şi acesta – aşa cum făcea întotdeauna – a încercat să îi strice părerea şi să nu recunoască ceea ce s-a întâmplat. Adică a încercat să-l facă pe tânăr să nu creadă nici el însuşi că bătrânul Paisie fusese cel care i se arătase. Dar acesta era ferm convins şi nu putea să nege ceea ce văzuse cu proprii lui ochi. S-a minunat, însă, în acelaşi timp de smerenia bătrânului, care pentru nimic nu a vrut să recunoască adevărul.
        Şi bătrânul avea dreptate din punctul lui de vedere, căci potrivit părerii lui corecte înţelegea că Altul era cel care lucra faptele cele minunate şi nu el însuşi. Concret, el zicea:
         Singurul lucru pe care pot să-l fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, este să mă rog cu durere, smerit, toată noaptea pentru toţi cei care se află pe drumuri şi sunt în primejdii. Bunul Dumnezeu, aşadar, încearcă să găsească motiv ca să îi salveze pe copiii Lui cei neastâmpăraţi şi neascultători şi ia ca pretext rugăciunea mea proprie şi acţionează El Însuşi. Însă Domnul, pentru că este smerenia în sine, nu vrea să Se arate, ci – considerând drept cauză rugăciunea mea – pune un înger cu înfăţişarea mea să acţioneze şi astfel… eu dau de bucluc!
(Ieromonah Hristodulos, Vasul ales  / Σκεύος εκλογής, pp. 29-30)

Geron-Paisios-08-e1320684491732
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL: “Este foarte obositor atunci cand nu exista
 sim­plitate si incredere! In vremea noastra insa, cu cat se raspandeste politetea lumeasca, cu atata se pierde bucuria adevarata si zambetul firesc”.

Simplitatea, primul vlastar al smereniei

Primul vlastar al smereniei este simplitatea. Iar, cand in om exista simplitate, exista si dragoste, jertfa, bunatate, marinimie, evlavie. Omul sim­plu are curatie sufleteasca si o incredere neiscoditoare in Dumnezeu. Simplitatea a fost starea lui Adam di­nainte de cadere, cand le vedea pe toate curate, de­oarece era imbracat in Harul lui Dumnezeu.
- Gheronda, atunci cand se spune: „Harul se afla in simplitate”, se refera la Harul dumnezeiesc?
- Fireste. Omul simplu si fara de viclesug, deoa­rece are smerenie, primeste Harul de la Dumnezeu, Care este simplu si din fire bun.
- Gheronda, se poate sa umble cineva cu simpli­tate si sa aiba mandrie?
- Asta nu se poate. Nu exista mandrie in omul care are simplitate adevarata.
- E posibil ca sa imite cineva unele manifestari ale omului simplu, fara ca sa aiba simplitate adevarata?
- Da, se poate ca prefacandu-se a fi simplu, sa re­useasca ceea ce urmareste. Inlauntrul simplitatii ce­lui care joaca rolul omului simplu pentru a-si atinge un scop exista cea mai grosolana viclenie. Este ca si cum un batran ar purta sosete de copil mic, ca sa i se faca si lui hatarurile ce i se fac unui copil mic. Pe cand cel care are adevarata simplitate are si onestitate si discernamant.
- Gheronda, uneori consider ca ma port cu sim­plitate, insa mi se spune ca m-am purtat cu obrazni­cie. Cum voi deosebi simplitatea de obraznicie?
- Una este simplitatea si alta este obraznicia. Obraznicia il satisface pe om lumeste. Adica te porti obraznic si-ti satisfaci egoismul. Iti spui: „L-am pus la punct pe celalalt”. Acest lucru iti aduce o satisfactie lumeasca, care-n realitate nu-l multumeste pe om. Pe cand simplitatea, odihneste duhovniceste si lasa in inima o usurare.
- Gheronda, mi se spune ca ma port cu superficialitate insa, eu cred ca ma port cu simplitate.
- Asculta: cand spunem „simplitate”, nu intelegem sa se poarte cineva cu neghiobie. Tu incurci lu­crurile. Vorbesti fara sa gandesti si crezi ca te porti cu simplitate. Ai putina simplitate din fire, dar iti lipseste intelepciunea. Si, desi nu esti copil la minte, te comporti ca un copil. Din fericire, maicile te cunosc si nu te interpreteaza gresit.
Prin sfanta simplitate omul cunoaste tainele lui Dumnezeu

- Gheronda, studiul cartilor si cunoasterea il ajuta pe om sa-L cunoasca pe Dumnezeu?

- Asculta la mine: atunci cand cineva lucreaza duhovniceste si ajunge la o stare duhovniceasca buna, vede foarte limpede anumite lucruri prin dumnezeiasca luminare, fara sa le fi cunoscut mai dinainte din carti. Si, mai ales, le vede mai limpede decat altii care au citit toate cartile de pe lume. Prin curatia lui launtrica vede limpede foarte departe si foarte adanc, fiindca a iesit de pe traiectoria lumeasca si se misca de acum pe cea duhovniceasca, in spatiul tainelor. Toti cei care au dobandit simplitatea si curatia launtrica vad lucrurile suprafiresti ca fiind foarte simple, ca fiind firesti, caci la Dumnezeu toate sunt simple, asa cum si El Insusi este foarte simplu si cum ne-a aratat-o si Fiul Sau pe pamant prin Sfanta Lui simplitate. Si nu foloseste o putere mai mare pentru lucrurile mai presus de fire si alta mai mica pentru cele firesti, ci aceeasi putere pentru toate.

- Adica un om poate sa cunoasca tainele lui Dumnezeu chiar si fara mult studiu?
- Da, daca are Sfanta simplitate, el poate nu nu­mai sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, ci si sa le traiasca. Va amintiti de acel monah foarte simplu care s-a invrednicit sa manance impreuna cu Hristos? Acesta, inainte de a deveni nonah, era cioban si singu­rul lucru care il preocupa era cum sa se mantuiasca. Odata, prin partile unde locuia, a trecut un pustnic si i-a spus:

„Daca vrei sa te mantuiesti, sa mergi pe calea cea dreapta”.
El insa a luat cuvantul asta dupa litera. A apucat, asadar, pe un drurn si a mers trei zile doar drept inainte, pana ce in cele din urma a ajuns la o manastire. Acolo egumenul, cand i-a vazut dorul lui de mantuire, l-a facut indata monah si l-a pus sa slujeasca in Biserica. Intr-o zi, in timp ce facea curatenie in Biserica, egumenul a trecut pe acolo si l-a sfatuit sa-si faca treaba bine. Acela, dupa ce a ascultat sfaturile, l-a intrebat pe egumen aratand spre Mantui­torul Rastignit:

„Gheronda, cine este Cel Care sta aco­lo atarnat? Sunt aici de atatea zile, dar nu L-am vazut sa coboare ca sa manance sau sa bea ceva”.
Cand a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui ii spune:
„Eu L-am pedepsit sa stea acolo sus, fiindca nu-Si facea bine treaba”.
Monahul l-a ascultat fara sa spuna nimic. Seara si-a luat portia de man­care si s-a incuiat in Biserica. S-a oprit la picioarele Celui Rastignit si I-a spus cu durere:
„Coboara, frate, ca sa mancam impreuna!”.
Atunci Hristos a coborat si a mancat impreuna cu monahul cel simplu, dupa care i-a fagaduit ca il va lua in Casa Tatalui Sau, ca sa se desfateze vesnic. Si intr-adevar, dupa cateva zile acest monah simplu a adormit in pace. Vedeti, avea o desavarsita nestiinta, dar ce s-a invrednicit sa traiasca, datorita multei simplitati si curatiei pe care le avea!Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu