Profesori RELIGIE Calarasi: Viata unui martir al zilelor noastre: SFANTUL EVGHENIE OSTASUL, NOUL MUCENIC (si VIDEO, film subtitrat in engleza)

vineri, 23 mai 2014

Viata unui martir al zilelor noastre: SFANTUL EVGHENIE OSTASUL, NOUL MUCENIC (si VIDEO, film subtitrat in engleza)

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2014/05/23/sfantul-evghenie-ostasul-mucenic-rus-film-video/

Sfântul Nou-mucenic Evghenie Rodionov s-a născut în 23 mai 1977, în apropiere de Moscova – anume, în satul Kurilovo, în apropiere de oraşul Podolsk. A fost singurul copil al familiei şi a fost botezat creştin ortodox în copilărie. Mama lui se numeşte Liubov («Iubire») Vasilievna.

În anul 1989 bunica l-a luat pe micul Evghenie şi l-a dus la biserică pentru a se spovedi pentru prima dată şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Preotul a observat că Evghenie nu purta cruce la gât şi în timpul spovedaniei i-a dat o cruce, pe care copilul nu a mai dat-o niciodată jos de la pieptul său; chiar a făcut un şnur gros şi a atârnat crucea de el. Mama lui, când l-a văzut că avea cruce, l-a sfătuit să o scoată, spunând că o să-l ridiculizeze colegii lui din cauza crucii. Evghenie nu a răspuns, dar nici n-a ascultat-o. După ce şi-a terminat studiile, în anul 1994, a lucrat ca tâmplar de mobilă, meserie care i-a adus multe venituri.

În 25 iunie 1995 a început serviciul militar şi, după instrucţia necesară, în 13 ianuarie 1996 a fost repartizat la posturile de frontieră din Cecenia. Exact după o lună, pe 13 februarie 1996, a fost luat ostatic. Capturarea lui s-a petrecut astfel: unitatea militară a trimis patru soldaţi – printre care era şi Evghenie – să controleze maşinile care treceau pe un anume drum. Din păcate, cei responsabili i-au trimis pe soldaţi fără a exista nici o organizare prealabilă (nu era nici măcar o instalaţie de iluminare a drumului) şi nici o securitate. Pe acest drum, treceau foarte des ceceni care transportau arme, ostatici şi droguri. În noaptea aceea a trecut pe acolo o ambulanţă. Când soldaţii au oprit-o pentru control, pe neaşteptate din ea au ieşit peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o încăierare şi cecenii i-au arestat pe cei patru soldaţi. Acest fapt s-a petrecut la ora 3 noaptea. La ora 4 au venit alţi soldaţi pentru schimbarea gărzii; fireşte că nu i-au găsit şi au înţeles imediat ce se întâmplase! După câteva zile, unitatea militară i-a informat pe părinţii soldaţilor despre dispariţia lor. Mama lui Evghenie a priceput că nu e vorba de o simplă dispariţie, ci de capturare şi, primejduindu-şi viaţa, s-a dus în Cecenia pentru a-şi găsi copilul. A ajuns în oraşul Hangala şi, după multe încercări, a intrat în legătură cu conducătorii diferitelor grupări de gherilă din Cecenia, încercând să afle ceva despre soarta lui Evghenie – pentru că ştia că cecenii nu îi ucid imediat pe ostatici, ci aşteaptă poate vor primi nişte bani de răscumpărare şi îi vor elibera.

Cecenii i-au spus că fiul ei trăia, dar era ostatic; tăceau, cu scopul de a încerca să afle cam câţi bani puteau să ia de la ea. Pe atunci, un soldat viu ostatic valora 10.000 de dolari, în vreme ce un ofiţer valora 50.000. Când şi-au dat seama că nu e rost să câştige destui bani, au hotărât să îl ucidă. Mama lui a mers peste tot pentru a-l găsi, a trecut prin multe sate, pe drumuri cu mine explozibile, pe fronturi de luptă, a cunoscut mulţi ofiţeri ceceni – aşa cum spune ea însăşi, „am trecut prin toate cercurile iadului”.

Din prima zi a captivităţii de 100 de zile a lui Evghenie, „rebelii” (luptători de gherilă), pentru că au văzut că poartă cruce la gât, au încercat să îl distrugă psihic pentru a-l determina – dacă era posibil – să-şi renege credinţa, să-şi lepede crucea, să devină musulman şi să-l facă călău şi ucigaş al altor prizonieri ruşi. Bineînţeles, Evghenie a refuzat toate propunerile şi, în ciuda deselor şi cruntelor bătăi, a numeroaselor torturi şi a făgăduinţei că va trăi dacă îşi scoate crucea, cecenii nu au izbutit să îl înduplece. Mai târziu, înşişi conducătorii rebelilor i-au spus mamei lui: „Dacă fiul tău se făcea unul dintre noi, nu l-am fi nedreptăţit!”

Pe 23 mai 1996, adică de ziua lui de naştere, rebelii i-au dus pe cei patru prizonieri, printre care şi pe Evghenie, ca să îi omoare. Mai întâi i-au ucis pe ceilalţi trei soldaţi. Apoi, i-au propus pentru ultima oară lui Evghenie să îşi scoată crucea, spunându-i: „Ne jurăm pe Allah că vei trăi!” Evghenie a refuzat din nou – atunci a urmat înfricoşătoarea sa mucenicie. L-au omorât cu cuţitul, tăindu-i capul cu totul, însă nu au îndrăznit să-i scoată crucea de la gât. L-au îngropat cu crucea la gât, însă fără cap.

Într-un sfârşit, după 9 luni, mama l-a găsit pe Evghenie. Cecenii i-au cerut 4.000 de dolari ca să îi dea trupul. I-au dat şi caseta video cu mucenicia fiului ei şi i-au istorisit ei înşişi desfăşurarea captivităţii şi a torturilor îndurate de acesta.

Mama lui Evghenie şi-a vândut apartamentul şi tot ce a mai putut – chiar şi haine – pentru a putea, pe de o parte, să dea aceşti bani, iar pe de alta să facă faţă cheltuielilor de deshumare şi pentru coşciugul special, pentru transport etc. (o sumă considerabilă).

Până la urmă, în 20 noiembrie 1996, trupul a fost adus în satul natal şi a fost îngropat în cimitir. După câteva zile, tatăl lui Evghenie a murit de durere, lângă mormântul fiului lui.

De îndată, în felurite zone ale Rusiei, Sfântul Mucenic Evghenie a început să se arate şi să facă minuni. Relatăm mai jos câteva mărturii şi mijlociri minunate:

O fetiţă care locuia la un orfelinat ortodox a povestit că i-a apărut odată un ostaş înalt, cu mantie roşie, care i-a spus că îl cheamă Evghenie, a luat-o de mână şi a dus-o la biserică. Fetiţa a spus: „Mi s-a părut ciudat că purta o mantie roşie, pentru că soldaţii nu poartă astăzi o astfel de mantie şi m-am gândit că aceasta trebuie să fie mantia mucenicului”.

El îi ajută adesea pe prizonierii din Cecenia să evadeze din captivitate şi apoi să scape de orice primejdie, precum minele explozibile etc.

Într-un spital cu răniţi de război, soldaţii aflaţi în convalescenţă au mărturisit că îi ajută un Sfânt Mucenic numit Evghenie, mai ales când au dureri mari. Când unii dintre aceşti soldaţi au mers la Catedrala Mântuitorului din Moscova, au văzut icoana mucenicului şi l-au recunoscut pe cel care îi ajutase.

Pe soldatul cu mantie roşie îl cunosc şi deţinuţii. Îi ajută mai ales pe cei doborâţi şi distruşi psihic din cauza încarcerării.

În anul 1997, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie al II-lea, a apărut cartea Noul mucenic al lui Hristos, ostaşul Evghenie. Un preot pe nume Vadim Skliarensko, din Dniepropetrovsk, a trimis un raport la Patriarhie în care relatează că din coperta cărţii cu fotografia Sfântului izvorăşte mir.

După trei ani şi trei luni de la martirizarea Sfântului, comandantul cecen şi întreaga lui echipă, ucigaşii lui Evghenie, au fost omorâţi chiar de ceceni, după dispute interne între rebeli.

În tot timpul anului, dar mai ales în ziua muceniciei lui, pe 23 mai, la mormântul lui vin mulţi credincioşi în pelerinaj şi se povestesc multe minuni făcute de acest Nou-mucenic al lui Hristos.

Traducere din limba neo-greacă de Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu

Ziarul Lumina (2010): Evghenie, un martir al zilelor noastre

Am fost în Rusia, în apropiere de Moscova, în localitatea Satino-Russkoye, lângă Podolsk, acolo unde s-a născut ostaşul Evghenie Rodionov, unul dintre mai noii martiri creştini. Acolo se află şi mormântul său, un loc deja asaltat de mii de pelerini din întreaga lume.

Lui Jenia, cum îi spuneau apropiaţii, îi plăceau versurile şi de ziua mamei întotdeauna avea grijă să îi dedice o poezie. Am stat câteva ore de vorbă cu mama sa, Liubov Vasilievna Rodionova, care ne-a spus povestea vieţii şi morţii lui Jenia. De când fiul său a fost martirizat, Liubov Vasilievna Rodionova a devenit o persoană publică foarte cunoscută în Rusia, şi nu numai acolo. Ea aleargă de la un capăt la celălalt al Rusiei, oriunde este nevoie de ajutorul său, pentru a îmbărbăta familiile celor căzuţi la datorie şi pentru a aduce mângâiere soldaţilor mutilaţi de războiul cu cecenii. Mama lui Evghenie ne-a declarat că, dacă va fi invitată, va veni şi în România pentru că a auzit despre români că sunt ortodocşi şi oameni foarte credincioşi. După 12 ani de la martiriul fiului său, soldaţii ruşi l-au adoptat pe Evghenie, scumpul ei copil, ca patron spiritual, purtând iconiţe cu chipul său, iar ea a primit numele “Mama soldaţilor ruşi”. O comisie a Patriarhiei Ortodoxe a Rusiei întreprinde deja demersurile necesare canonizării sale sub numele Sfântul Mucenic Evghenie Ostaşul.

Evghenie Alexandrovici Rodionov s-a născut pe 23 mai 1977, în localitatea Satino-Russkoye, lângă Podolsk, în regiunea Moscova. Evenimentul care l-a nemurit, tăierea capului, s-a produs tot la 23 mai. Era în 1996, în captivitate, la Bamut, Cecenia, în chiar ziua în care creştinii ortodocşi sărbătoreau marele praznic al “Înălţării Domnului”. Cu el au fost omorâţi prin împuşcare şi alţi trei colegi de-ai săi capturaţi în aceleaşi împrejurări, Saşa Jeleznov, Andrei Trusov şi Igor Iakovlev. Aceşti martiri se alătură altor mărturisitori ruşi ai dreptei credinţe, ucişi de ceceni: protoiereul Anatolie, cei trei soldaţi răstigniţi în Vinerea Mare şi alţii neştiuţi.

Talismanul cel mai de preţ
Când era mic, bunica sa i-a dăruit un lănţişor cu o cruciuliţă din argint. El ţinea atât de mult la această cruciuliţă încât, deşi era interzis, o purta chiar şi la şcoală. Mama sa îşi aminteşte că în acele timpuri elevilor li se interzicea să creadă în Dumnezeu şi din acest motiv l-a avertizat pe micuţul Jenia să fie atent cu cruciuliţa pe care o avea. Evghenie s-a încăpăţânat şi a purtat-o în continuare şi, fără a ţine seama de sfatul mamei sale, a refuzat să o dea jos de la gât. Înainte de armată reuşeşte să se califice în două meserii: tâmplar (asamblator de mobilă) şi şofer. “Nu l-am ajutat cu nimic, arată Liubova Vasilievna, singur şi-a dat examenele şi singur a obţinut permisul pentru două categorii.” Cum era Jenia? “La fel ca şi ceilalţi tineri, continuă ea. Nu mergea foarte des la biserică, asculta muzică cu prietenii lui, făcea sport. Totuşi, avea un respect doesebit pentru acea cruciuliţă pe care nici în ruptul capului nu o dădea jos de la gât!”

100 de zile, tortură şi chinuri pentru Hristos

În iunie 1995 a fost recrutat în armată la trupele de găniceri. Pe 16 februarie 1996, Liubov Vasilievna Rodionova a primit o telegramă prin care era informată că fiul său a dezertat. În realitate, el fusese capturat de rebelii ceceni la un pichet de control. Au urmat trei luni şi jumătate de calvar. A fost tinut într-un beci întunecat, spânzurat de încheieturile mâinilor, şi bătut sistematic până la epizare. Fundamentaliştii musulmani i-au ordonat lui Evghenie să-i scrie mamei sale şi să ceară de la ea 10.000 de dolari pentru răscumpărare. El le-a spus că familia lui e săracă şi nu îşi poate permite o asemenea sumă. Apoi călăul său le-a ordonat lui şi altor prizonieri ruşi să se convertească la islam şi să lupte contra camarazilor săi. Evghenie însă a refuzat să-L trădeze pe Hristos. Pentru acest lucru, a fost “recompensat” de musulmanii ceceni cu pedeapsa capitală: tăierea capului. Acest lucru s-a întâmplat exact în ziua în care împlinea 19 ani.

Nouă luni de căutări

Ca orice mamă, ba chiar mai mult decât oricare alta, Liubov Vasilievna Rodionova l-a căutat neâncetat timp de nouă luni. A fost, crede ea, aşa cum s-a întâmplat atunci când l-a purtat în pântece, ca la o a doua naştere… Despre moartea lui a aflat abia în septembrie. A trecut prin toate taberele grupărilor rebele, fiind nevoită uneori să suporte orori inimaginabile din partea acestora. “Am mers pe drumuri pline de mine, însă niciodată nu am călcat pe vreuna. Dumnezeu m-a ajutat pentru că datoria mea era să-mi găsesc fiul… să-i aduc trupul acasă, să-l îngrop după tradiţia noastră ortodoxă, să se întoarcă din pământul din care a fost luat…” La un moment dat a fost foarte aproape de el, la doar şapte kilometri de locul în care era ţinut captiv. Pentru a-l putea scăpa şi-a gajat apartamentul. Planul Domnului a fost însă altul.

De vorbă cu călăul

Evghenie a fost ucis de fiorosul Ruslan Khaikhoroyev, un om cu suflet negru, după cum îl caracterizează Liubov Vasilievna Rodionova, un nume la auzul căruia toţi tremurau. Era comandantul zonei Bamut. Reuşind să stea faţă în faţă cu cel care i-a omorât copilul, acesta, fără pic de jenă, martori fiind şi câţiva reprezentanţi ai OSCE, i-a mărturisit mamei lui Evghenie că fiul ei a avut şansa de a rămâne în viaţă. “N-a vrut să se convertească la islam şi nici n-a vrut măcar să-şi dea jos cruciuliţa pe care o purta la gât, ori să devină frate de-al nostru, altfel putea să scape”, i-a spus Khaikhoroyev. La 23 august 1999, la trei ani şi trei luni, Ruslan Khaikhoroyev a primit plată de la Dumnezeu pentru faptele sale nelegiuite. În timpul unei răfuieli între bandele rivale de rebeli ceceni, el fost omorât, la Groznîi, de tovarăşi de-ai săi, împreună cu gărzile sale de corp, adică aceia care l-au torturat pe Evghenie.

Tatăl a murit de durere

Tatăl lui Evghenie a murit la cinci zile după ce fiul său a fost îngropat. Liubov Vasilievna Rodionova ne-a declarat că şi acest episod s-a petrecut atât de rapid încât a lăsat-o fără grai. “Soţul meu a cumpărat zece “Snicker’s”, ciocolate după care Evghenie era înnebunit, şi s-a dus cu ele la mormânt. Nu ştiu cum şi de ce, dar, a fost găsit decedat chiar acolo, lângă crucea fiului său… Cred că durerea a lăsat urmă adâncă şi până la urmă l-a răpus”, ne povesteşte cu lacrimi în ochi Liubov Rodionova. “De fiecare dată când am fost bolnavă, mi s-a arătat în vis, mi-a vorbit, m-a încurajat şi după aceea m-am vindecat…”, ne-a spus Lubiov.

Evghenie, sfântul minunilor

S-au scurs mai bine de 12 ani şi mass-media rusă vorbeşte despre minuni făcute de noul martir Evgenie. O icoană cu frumosul chip al Sfântului Evghenie Ostaşul, dintr-o biserică aflată într-un mic sat, a izvorât mir. Mama sa, care nu a mai păşit înainte într-o biserică, este acum o credincioasă practicantă, salvată de exemplul fiului său. La mormântul lui Evghenie este ridicată o cruce înaltă de doi metri la care arde permanent o candelă. Aici vin mii de pelerini ca să se închine Sfântului Evghenie, mai ales soldaţii ruşi ca să fie ocrotiţi de rele, pe timpul serviciului militar, dar şi tinerele fete care-i cer sfântului să le dea un băiat bun, la fel ca el. Odată a venit un veteran la crucea de la căpătâiul lui Evghenie. Acesta şi-a dat jos decoraţia sa militară şi, în semn de respect, a pus-o pe mormânt.

Ultima scrisoare pentru mama
Înainte de a muri, Evghenie i-a trimis celei care i-a dat viaţă şi la care ţinea mai mai mult decât la lumina ochilor săi, drept surpriză la ziua ei de naştere, o scrisoarea cu următoarea poezie:

La mulţi ani, măicuţa mea iubită,

Azi e ziua ta, dar din păcate,

Nu te pot îmbrăţişa, căci iată,

Soarta m-a purtat aşa departe.

Îţi urez ani mulţi şi sănătate,

Să rămâi tot tânără, frumoasă,

Unde-aş fi, nimic nu ne desparte

În curând voi reveni acasă.

Din adâncul inimii aş vrea

Tot ce-i mai de preţ, tot ce-ţi doreşti

Chiar şi ani o sută de-ai avea

Pentru mine nu îmbătrâneşti.

Cele rele mi te ocolească

Sănătoasă, tânără mereu,

Mama mea să nu îmbătrânească

Lângă ea mereu voi fi şi eu…!