Pacatul

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/pacatul-139947.html

Pentru ca ne aflam in aceasta perioada binecuvantata si toti ne gandim la pacatele noastre, as vrea sa vorbim putin despre aceasta realitate a vietii duhovnicesti. S-a scris, se scrie si se va mai scrie despre acest subiect, insa indraznesc a dezbate putin acest subiect, tocmai pentru faptul ca imi doresc ca pacatul sa nu ne deznadajduiasca, ci din contra, sa ne ajute sa intelegem cat de slabi suntem fara ajutorul Lui Dumnezeu.

Perioada postului este intotdeauna binecuvantata, pentru in afara de Harul primit prin lupta de a ne abtine de la mancaruri, invatam si sa ne stapanim. Este poate perioada cea mai potrivita de "antrenament" duhovnicesc, caci crestinul prin firea lui este un luptator care incearca sa biruie ispitele, trupul si dorintele patimase.

"Inceputul pacatului este pofta, al mantuirii este dragostea" spunea Sf. Antonie cel Mare, deci pacatului este strans legat de pofta (de patimi) si numai printr-o atentie sporita a miscarilor sufletului si a gandurilor putem invinge tendinta de a pacatui. "Cand se termina rugaciunea incepe pacatul, cand se termina pacatul incepe rugaciunea" dupa cum zicea Fer. Augustin. Fericit cel ce incepe sa se roage dupa ce pacatuieste... Inseamna ca a inteles ce a facut si incepe sa-si ceara iertare!

Rugaciunea este raza de lumina dupa care tanjim in permanenta, este puterea omului de a intra in dialog cu Dumnezeu. Rugaciunea mangaie, intareste, bucura si il ajuta pe om sa se cunoasca in profunzime; dar impreuna cu postul devin aripile cu care crestinul se poate inalta la Cer.

Dar, pentru ca nu intotdeauna putem deosebi cele bune si de folos sufletelor noastre, de cele rele si pierzatoare, avem nevoie de o "frana" duhovniceasca care sa ne poata opri in vreme de ispita. Asa cum este necesara frana la o masina, tot asa este necesar si postul pentru a invata cum sa infranam sufletul si a trupul de la pacate.

Revenind la pacat, trebuie sa ne amintim putin fapta si discutia lui Adam si al Evei cu Dumnezeu in rai, inainte de a fi goniti. Si cu totii ne aducem aminte ca incalcarea poruncii date de Dumnezeu, ii face sa se ascunda caci "au cunoscut ca erau goi, si au cursut frunze de smochin si si-au facut sorturi..." (Fac. 3,7). Cunoastem si continuarea "au auzit glasul Domnului Dumnezeu purtandu-se prin rai [...] si s-au ascuns Adam si femeia printre pomii raiului..." (cap 3,8). Urmeaza dialogul lui Adam cu Dumnezeu si invinuirea femeii pentru pacatul savarsit, femeia invinuie sarpele si fiecare incearca sa nu-si asume responsabilitatea celor intamplate, mai mult decat atat, Adam chiar incearca sa-L invinuiasca pe Dumnezeu....

Dupa cum spune si Pr. Rafail Noica, acesta a fost pacatul cel mai mare: ca nu si-au marturisit cu smerenie incalcarea poruncii. Poate ca s-ar fi schimbat multe... Dar acum nu asta este cel mai important, ci a nu repeta si noi greseala lor! A nu ne ascunde sau a nega sa marturisim cele facute cu stiinta sau cu nestiinta, cu gandul sau cu fapta, ci sa le marturisim pentru ca ascunderea este mult mai invinovatoare decat pacatul in sine.

Imi pare rau ca exista influente culturii vestice in trairea ortodoxa. Probabil ca cei mai multi dintre voi stiu ca in limba greaca pacat se spune "αμαρτία", insa traducerea corecta este "esec, (nereusita de a-ti atinge telul)"! Prin urmare trebuie sa existe o noua incercare, nicidecum o parasire a telului avut. Daca privesti pacatul ca pe un esec, ramai cu speranta ca la urmatoarea incercare vei reusi; iar pocainta devine schimbarea mentalitatii pentru a avea puterea sa reusesti la incercarea urmatoare (de fapt, in limba greaca cuvantul "pocainta- μετάνοια" inseamna "schimbarea gandirii"). Important este sa incercam mereu, credinta sa ne fie vie si rugaciunea sa ne insoteasca...

Daca privim si noi lucrurile pe criterii legale sau norme, atunci vom fi de acord cu teologia vestica unde pacatul este incalcarea legii si prin urmare trebuie sa fii pedepsit pentru a te invata minte altadata!!! Daca asa stateau lucrurile si pentru Dumnezeu, ce credeti ca trebuia sa faca cu noi toti?...

Marturisirea este cea care poate restabili comuniunea, iar iertarea nu face altceva decat sa indrepte greselile facute de noi.

Arhim. Siluan Visan