MITROPOLITUL
ANTIM IVIREANUL al Ungrovlahiei (1708-1716)
º
Se
naște în Iviria (Georgia azi);
º
luat
rob de turci, iar după eliberare rămâne pe lângă Patriarhia ecumenică, unde
probabil se și călugărește.
Călugăr tipograf:
®
În
1690
Constantin Brâncoveanu îl aduce în Țara Românească, unde învață
meșteșugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Hușilor in tipografia domneasca din Bucuresti. Dupa
ce Mitrofan ajunge episcope la Buzau, Antim a preluat conducerea tipografiei.
®
În
1691 tipărește o carte în grecește,
apoi devine conducător al tiparniței domnești de la București până în 1694, unde tipărește alte trei cărți, printre care și o “Psaltire
românească”.
®
Între
1696-1701 este egumen la Snagov,
unde întemeiază o nouă tipografie,
tipărind alte 15 cărți (5 în românește), printre care un Liturghier
greco-arab pentru Patriarhia Antiohiei Siriei.
®
Între
1701-1705 își continuă activitatea tipografică în București,
tipărind alte 15 cărți, între care și un Ceaslov greco-arab (tot pentru
credincioșii din Patriarhia Antiohiei), “Noul Testament” în românește (1703),
etc.
®
Episcop al Râmnicului:
În 1705 devenind episcop la Râmnic, mută acolo tipografia de la Snagov, unde apar alte 9
cărți, dintre care 3 românești și 3 slavo-române, toate cărți de
slujbă, printre ele aflându-se “Liturghierul” și “Molitvelnicul”, primele ediții românești din Muntenia
(1706).
®
Mitropolit al
Ungrovlahiei:
Murind în 1708, mitropolitul Teodosie lasă prin testament ca episcopul Antim
să-i fie urmaș. Acesta este înscăunat în
februarie 1708, fiind de față și patriarhii Alexandriei și Ierusalimului.
Noi tipografii: Întemeiază o nouă
tipografie la Târgoviște, unde, din 18 cărți apărute, 11 sunt în românește (Psaltirea,
Octoihul, Liturghierul, Molitvelnicul, Catavasierul, Ceaslovul, Pildele
filozofești, etc.).
În
1715, Antim mută tipografia de la
Târgoviște la București, înființând tot la București o nouă tipografie, la mănăstirea ctitorită de el,
a Tuturor Sfinților.
Patru
cărți au fost scrise de el însuși:
- “Învățătura pe
scurt pentru taina pocăinței” (Râmnic, 1705),
- “Învățătură
bisericească la cele trebuincioase și mai de folos pentru învățătura
preoților”
(Târgoviște, 1710),
- “Capete de
poruncă la toată ceata bisericească” (Târgoviște, 1714)
- “Sfătuiri
creștine politice către domnitorul Ștefan Cantacuzino”, în grecește
(București, 1715).
- A
mai rămas de la el o lucrare în manuscris, “Chipurile Vechiului și Noului Testament”, care cuprinde 503
portrete în medalion, cu diferite personaje biblice, 3 schițe și 8 desene.
- “Didahiile” sunt predici originale (28 de predici la
diferite duminici și sărbători și 7 cuvântări ocazionale), în care
mitropolitul osândea diferite păcate ale vremii sale, mai ales ale marii
boierimi. Mănăstirea Antim: Mitropolitul Antim este ctitorul mănăstirii
Tuturor Sfinților din București, ridicată de el între 1713-1715, pentru
care a întocmit un Așezământ de ajutorare a celor săraci, a străinilor,
etc.
De
altfel, mitropolitului Antim îi revine
meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească,
desăvârșind ceea ce se începuse sub Matei Basarab (tipicul în românește) și
Șerban Cantacuzino (textele biblice). Prin tipărirea cărților de slujbă în
românește, Antim a contribuit la
făurirea unei limbi liturgice românești, care dăinuiește până azi.
După
el au rămas netraduse doar Mineiele, Triodul și Penticostarul, care se vor
tipări mai târziu.
În
total, în decursul activității sale
în Țara Românească, s-au tipărit 63 de cărți, dintre care 22 erau în românește.
(21 la Bucuresti, 15 la Snagog, 9 la Ramnic, 18 la Targoviste).
TIPARITURI:
1)
1691 – “Invataturile
lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon” – tradus in greaca moderna de
Hrisant Notara;
2)
1693 – “Evangheliar
slavo-roman” - gravure, frontispicii, postfata
mitropolitului;
3)
1694 – activitatea s-a interupt pentru un timp; mitr. Antim a trimis cu
utilajele la man. Snagov unde a scos cateva carti (15 carti: 7 grecesti, 5
romanesti, una slavona, una slavo-romana, una greco-araba);
4)
1697 – “Antologhionul” – peste 2000 pagini;
5)
1698 – “Marturisirea ortodoxa”;
6)
1701 – “Liturghierul Greco-arab”;
7)
Carti
romanesti la SNAGOV:
1697 - “Evanghelia”;
1698 – “Acatistul Nascatoarei de
Dumnezeu”;
1700 – “Invataturi crestinesti”;
1701 – “Floarea darurilor”;
8)
1701 - inceteaza pentru totdeauna activitatea
tipografica la Snagov, fiind reluata la Bucuresti.
9)
1701-1705 – 15 carti (2
romanesti, 11 grecesti). Cele romanesti 1703:
“Noul Testament”;
“Acatistul Maicii Domnului”;
“Ceaslov slavo-roman”;
Cele
grecesti: 1704 – “Invatatura dogmatic a
Prea Sfintei Biserici rasaritene si universale”; 1704 – “Paralele grecesti si
romane”;
10) 1705
– episcop al Ramnicului –
prima grija a fost sa infiinteze o tipografie;
11) aici tipareste 9
carti: 3 romanesti, 3 grecesti, 3 slavo-romanesti; Tipareste la Rmanic un sir
de carti de slujba in limba romana – fapt ce constituie inceputul triumfului
limbii romanesti.
12) 1705
– “Antologhion”;
13) 1705
– “Octoih mic”;
14) 1706
– “Slujba Adormirii Nascatorei de Dumnezeu”;
15) “Molitfelnic”
– 2
volume, continand un “Liturghier” (prima
editie a Liturghierului in Tara Romaneasca) si un “Molitfelnic”
– in romana toate;
16) 1705
– “Invataturi pe scurt pentru Taina
Pocaintei”;
17) 1708
– mitropolit in Tara Romaneasca ( in locul
lui Teodosie); Muta tipografia de la Ramnic la Targoviste, tiparind aici 18
carti – 11 romanesti:
1710 -“Invatatura bisericeasca la cele mai trebuincioase si mai de folos
pentru invatatura preotilor”;
1710 – “Psaltire”;
1712 - “Octoih”;
1713 – “Dumnezeiestile si
Sfintele Liturghii”;
1714 – “Catavasier”; 1715 –
“Ceaslov”;
Carti
grecesti: 1709 – “Carte de peste tot
anul cuprinzand tot serviciul bisericesc”-carte masiva, peste 1600 pagini; 1710 – “Panoplia dogmatica”;
18) 1715
– muta
tipografia de la Targoviste la Bucuresti tiparind o lucrare in limba greaca: “Sfatuiri crestine politice catre
domnitorul Serban Cantacuzino”.
19) 1716
- tipareste la man. Antim “Istoria sfanta – adica iudaica”, scrisa de Alexandru Mavrocordat.
Era ultima tiparitura a mitr. Antim.
Patriot luminat:
A
fost un luptător împotriva asupririi turcești, considerând că doar o alianță cu
Rusia ar putea duce la înlăturarea jugului turcesc. Din această cauză, dar și
în urma unor intrigi ale adversarilor săi, raporturile mitropolitului cu
Constantin Brâncoveanu s-au răcit, acesta cerându-i chiar să-și dea demisia din
scaun, în 1712. Antim își dovedește însă nevinovăția și rămâne mitropolit până
la moartea lui Brâncoveanu (1714), și apoi sub urmașul său, Ștefan Cantacuzino.
În
1716 noul domnitor, Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot, îl acuză pe
mitropolit de uneltire și îl închide, cerând apoi patriarhului ecumenic să-l
caterisească; e ucis de turci în toamna anului 1716, în drum spre Muntele Sinai
(unde trebuia să fie închis pe viață) și aruncat în râul Marita din Bulgaria,
lângă Adrianopol.
După
250 de ani de la moartea sa Patriarhia ecumenică îi anulează caterisirea, iar
în 1992 este canonizat, fiind pomenit la 27 septembrie.
