Catehism OLIMPIADA clasa a VIII-a

Catehism OLIMPIADA clasa a VIII-a

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ CREŞTIN-ORTODOXĂ

Ce înseamnă mărturisirea de credinţă crestin-ortodoxă? Aceasta reprezintă adevărurile credinţei creştine, cel mai pe scurt expuse în mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Această mărturisire de credinţă - SIMBOLUL CREDINŢEI.

Există numai un singur model de mărturisire de credinţă?

Există mai multe mărturisiri de credinţă, cum ar fi: Simbolul Apostolic, Simbolul Sfântului Atanasie cel Mare şi al Sfântului Grigorie al Neocezareei. Dar, Simbolul de credinţă expus mai jos, cel mai folosit în Biserica Ortodoxă, a fost alcătuit în cursul a două sinoade ecumenice, la Niceea (325) şi la Constantinopol (381). Este alcătuit din douăsprezece articole.

TÂLCUIREA SIMBOLULUI DE CREDINŢĂ

ARTICOLUL I AL SIMBOLULUI CREDINŢEI

Care este articolul I din Simbolul Credinţei?

„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”

De ce credem întru Unul Dumnezeu? Deoarece numai Unul este Dumnezeu cu adevărat.

Cum este natura lui Dumnezeu? Dumnezeu este duh, nemărginit, neschimbător, necuprins, veşnic, fără început şi fără sfârşit.

Care sunt atributele esenţiale ale lui Dumnezeu? Dumnezeu este desăvârşit sfânt, desăvârşit bun, desăvârşit drept, desăvârşit adevărat, desăvârsit liber, preaînţelept, atotputernic, preamilostiv, omniprezent, atotştiutor şi Sieşi suficient.

De ce numim pe Dumnezeu - Tatăl? Pentru că El este Tatăl lui Iisus Hristos, unicul Său Fiu şi prin El al tuturor celor care, renăscuţi prin Iisus Hristos, devin fii ai Săi.

De ce numim pe Dumnezeu - Creatorul? Pentru că El a creat toate cele văzute şi nevăzute prin puterea şi atotînţelepciunea Sa şi nimic n-a existat şi nu există fără El. El este Creator şi Proniator.

Ce se înţelege prin cer? Îngerii, care sunt duhuri nevăzute şi sunt nenumăraţi.

Sunt îngerii asemenea oamenilor? Da. Ca şi oamenii, îngerii sunt fiinţe dăruite cu raţiune, cu simţăminte, putere şi nume propriu. Ca şi oamenii, ei îşi găsesc fericirea în Dumnezeu.

Prin ce se deosebesc îngerii de oameni? Îngerii sunt netrupesti şi nemuritori.

Ce sunt îngerii păzitori? Aceştia sunt îngerii cărora li s-a încredinţat să ocrotească şi să apere pe oameni. Chiar Hristos a adeverit aceasta când a spus: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei XVIII, 10).

Toţi îngerii sunt asemenea?

Toţi îngerii au aceeaşi natură, dar se deosebesc prin slavă, putere şi făptuire. Există nouă cete îngereşti: Scaunele, Heruvimii şi Serafimii, Domniile, Stapâniile, Puterile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mai au îngerii în Biblie şi alte numiri? Da, foarte des sunt numiţi „Oştirile cereşti”, „Oştirile lui Dumnezeu”.

De ce sunt numiţi cu numiri militare? Pentru că ei sunt acea forţă dumnezeiască care luptă împotriva duhurilor rele, care se împotrivesc lui Dumnezeu şi care îi atacă oameni.

Ce sunt duhurile rele?

Ele au fost cândva îngeri, care însă au căzut de la Dumnezeu şi au devenit vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor.

Cum altfel se mai numesc duhurile rele? Diavoli.

Ce înseamnă acest nume?

Clevetitor sau defăimător. Căci diavolii fără încetare clevetesc şi defăimează pe Dumnezeu şi pe oameni.

Spre ce fapte rele îi îndeamnă fără încetare diavolii pe oameni?

Spre toate patimile păcătoase şi faptele rele care sunt împotriva legii lui Dumnezeu şi îndeobşte spre ură, minciună şi silnicie. Aşa cum Domnul Iisus a grăit evreilor, celor care îl prigoneau: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan, VIII, 44).

Cum putem şti dacă unii oameni sunt stăpâniţi de diavol?

După ura lor împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor şi după înşelare şi silnicie.

De care nume se tem diavolii cel mai mult? De numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Al cui nume urăsc necredincioşii cel mai mult? Numele Domnului nostru Iisus Hristos.

ARTICOLUL AL II-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al II-lea din Simbolul Credinţei? „Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl Sa născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut. Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.”

Ce înseamnă numele Iisus Hristos? IISUS înseamnă MÂNTUITOR, căci El a venit să mântuiască pe oameni de Satana, de păcate şi moarte. HRISTOS înseamnă UNS (împărat, Arhiereu, Prooroc).

În ce chip este Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu? El este unicul Fiu al lui Dumnezeu Tatăl, născut, nu făcut.

Există o diferenţă mare între „născut” şi „făcut”? Da, foarte mare. Aşa după cum omul dă naştere copilului care este din aceeaşi fiinţă cu el, dar care există şi lucrează altele, care nu sunt de aceeaşi fiinţă cu el, asemenea şi

Dumnezeu naşte pe Fiul Său din veşnicie, din fiinţa Sa proprie, şi a creat, de asemenea, şi nenumărate fiinţe şi lucruri care nu sunt din aceeaşi natură cu El.

De ce este numit Lumină din Lumină? Pentru că Tatăl Lui este Lumina înţelepciunii şi a iubirii veşnice, iar astfel este firesc ca El, Fiul unui asemenea Tată, să fie Lumină din Lumină.

De ce este El numit Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat?

Din acelaşi motiv. Tot astfel se întâmplă şi cu natura lumii acesteia; de pildă, pe acela care se naşte din om îl putem numi „omul adevărat din om adevărat”, pentru că fiul este totdeauna şi oriunde din aceeaşi fiinţă ca şi părinţii săi.

Asemenea şi Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, cu adevărat este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, după cum chiar El a zis: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan X,30).

De ce spunem: „Prin care toate s-au făcut”? Deoarece Dumnezeu prin Fiul a creat toate lucrurile în cer şi pe pământ. După cum este întărit şi în Sfânta Scriptură: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan I, 3).

ARTICOLUL AL III-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al III-lea din Simbolul Credinţei? „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”

Pentru ce s-a pogorât Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, din cer, adică din slava şi fericirea Sa veşnică în aceasta lume a pătimirii? Pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

Care a fost pricina pogorârii Lui din ceruri? Ce L-a mişcat? Mila şi iubirea Sa nemărginită faţă de oameni.

A venit El, oare, pentru toţi oamenii? Da, El a venit să aducă mântuire tuturor oamenilor. Dar s-au mântuit doar aceia care au crezut în El şi care au răspuns cu iubirea lor iubirii pe care El a arătat-o.

Ce înseamnă: S-a întrupat de la Sfântul Duh şi din Maria Fecioara? Întrupat înseamnă înveşmântat în trup sau că a luat trup. Preasfânta Fecioară Maria L-a zămislit, nu după fire, ci mai presus de fire, prin puterea Duhului Sfânt.

Cum a fost cu putinţă ca Fecioara să nască pe Fiul fără a fi căsătorită? La Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Prin puterea Sa El a creat la început pe primul bărbat şi prima femeie, pe Adam şi Eva. Tot prin puterea Sa, El a făcut ca Fecioara Maria să zămislească pe Iisus Hristos, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

În ce este Iisus Hristos asemenea oamenilor?

El a avut trup omenesc şi suflet omenesc ca orice om, mai puţin păcatul. A fost om desăvârşit, lipsit de păcate şi patimi.

Prin ce se deosebeşte Iisus Hristos de toţi oamenii din istorie? Prin unirea celor două firi, cea dumnezeiască şi cea omenească, într-o singură persoană. Oamenii sunt oameni, dar El a fost Dumnezeu - Om.

De ce o numim pe Fecioara Maria Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu?

Pentru că Mântuitorul nostru a avut două firi, dumnezeiască şi omenească, care s-au unit la zămislire. Astfel, Dumnezeu şi omul s-au născut din ea în acelaşi timp, în aceeaşi persoană.

De ce o numim pe Fecioara Maria Pururea Fecioară? Pentru că ea a fost fecioară înainte, în timpul şi, de asemenea, după naşterea lui Iisus Hristos; ea a rămas veşnic Fecioară.

O cinsteşte Biserica ortodoxă pe Maica Domnului ca Sfântă?

Da, în Biserica Ortodoxă Maica Domnului este cinstită mai presus de toţi ceilalţi sfinţi, mai mult chiar decât îngerii, pentru că a fost aleasă de Dumnezeu să fie mijlocitoare pentru mântuirea omenirii prin naşterea Mântuitorului lumii.

De ce îl numim pe Hristos Mântuitor? Pentru că S-a pogorât din ceruri ca să mântuiască pe oameni de Satana, de păcat şi moarte. Căci Satana este pricinuitorul păcatului, iar prin păcat a venit moartea.

Când a fost săvârşit primul păcat? În Rai, când Adam şi Eva s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi s-au supus Satanei.

Ce legătură au restul oamenilor cu păcatul lui Adam? Noi toţi am moştenit acest păcat de la protopărinţii noştri. Aşa cum moştenim anumite boli de la părinţii noştri, aşa am moştenit şi păcatul de la strămoşii neamului omenesc.

Acesta a fost singurul păcat pentru care Hristos a venit să-i mântuiască pe oameni? Nu. Acestui păcat dintâi i s-au adăugat nenumărate alte păcate; astfel încât după o vreme mai îndelungată oamenii au căzut pe deplin sub puterea Satanei.

De ce nu a ridicat Dumnezeu un om mare - un geniu - să săvârşească lucrarea lui Hristos şi să-L cruţe în felul acesta pe Fiul Său Cel Veşnic?

Pentru că toţi oamenii erau păcătoşi şi muritori, chiar şi cei mai mari şi mai buni. Întreaga lume zăcea în păcat. Satana şi moartea stăpâneau lumea până la pogorârea din ceruri a unicului Mântuitor cu putinţă, mai puternic decât Satana, fără de păcat şi fără de moarte, Care a adus neamului omenesc eliberare şi mântuire.

ARTICOLUL AL IV-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al IV-lea din Simbolul Credinţei?

„Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat”.

Care au fost acuzatorii lui Iisus Hristos? Preoţii evrei şi fariseii, care-L pizmuiau pe Iisus Hristos pentru că săvârşise minuni mari, pe care ei nu le-au putut săvârşi, şi pentru că poporul era mult mai apropiat de El decât de ei.

Cine a fost judecătorul care l-a osândit la moarte pe Iisus?

Pilat din Pont, guvernatorul roman al Palestinei, ca reprezentant al împăratului de la Roma.

De ce este pomenit în mod deosebit numele lui Pilat din Pont? Pentru ca moartea lui Iisus Hristos să fie întărită istoric, tot astfel cum este pomenit şi numele împăratului Augustus în textele evanghelice care istorisesc naşterea Lui.

Pentru ce păcat sau fărădelege L-a osândit Pilat pe Iisus la moarte?

Pentru nici un păcat. Pilat însuşi a afirmat înaintea preoţilor evrei şi a poporului, grăind: „Nu găsesc nici o vină în Omul acesta” şi a repetat: „Dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om”; şi, de asemenea, a treia oară a zis: „Ce rău a săvârşit acesta? Căci iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte”. Dar temându-se de evrei,

acesta L-a dat să fie răstignit (cf. Luca XXIII, 4 şi 14; Ioan XVIII, 38 şi XIX, 4 şi 6).

Cum a îngăduit dreptatea dumnezeiască ca Iisus să sufere o moarte atât de cumplită, fiind pe deplin nevinovat? El nu a murit pentru vreun păcat al Său, ci pentru păcatele noastre. Veşnica dreptate a lui Dumnezeu a căutat o astfel de jertfă curată şi nepreţuită pentru păcatul lui Adam şi pentru păcatele noastre.

A existat vreo pricină pentru o jertfă atât de mare?

Da. Prin această jertfă Dumnezeu şi-a arătat iubirea Sa fără de margini faţă de oameni. „El (Dumnezeu) ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan IV, 10).

De ce îl numim pe Iisus Hristos „Răscumpărător”?

Pentru că ne-a răscumpărat din păcate şi moarte prin pătimirea Sa şi prin moartea pe cruce.

Cum a putut să moară Dumnezeu, fiind fără de moarte?

El nu a murit ca Dumnezeu, ci ca om. Dumnezeirea şi sufletul Său nu au gustat în nici un chip moartea.

În ce constă măreţia unică a jertfei lui Hristos?

În primul rând, în desăvârşita Sa nevinovăţie; în al doilea rând, în iubirea Sa fără de margini faţă de oameni şi în ascultarea Sa faţă de Tatăl; iar în al treilea rând, în moartea Sa de bunăvoie pentru mântuirea păcătoşilor.

ARTICOLUL AL V-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al V-lea din Simbolul Credinţei? „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.

Care a fost cea mai mare biruinţă a lui Hristos? Învierea Sa din morţi.

Ce a arătat mai presus de toate dumnezeirea Sa atotputernică? Iarăşi, învierea Sa.

Ce eveniment a întărit mai presus de toate biruinţa lui Hristos asupra Satanei? Pogorârea Sa în Iad.

Ce este Iadul? Împărăţia întunericului celor mai de jos ale pământului unde Satana are stăpânire asupra morţii. Hristos „a putut, prin moartea Sa să surpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul” (Evr. II, 14).

Ce a făcut Hristos în Iad? Prin pogorârea Sa în Iad, El a făcut pe Satana să tremure şi să fugă de la faţa Sa. Miliarde de suflete omeneşti, care se chinuiau acolo, s-au bucurat de pogorârea lui Hristos.

Ce a făcut Hristos pentru sufletele oamenilor? Le-a propovăduit Evanghelia Sa - Vestea cea Bună - şi a întărit biruinţa Sa asupra Satanei şi asupra morţii. Şi pentru că mulţi au primit-o, aceştia au fost mântuiţi.

În ce zi s-a petrecut învierea lui Hristos?

În a treia zi după moartea Sa, întocmai cum a vestit de multe ori ucenicilor Lui. El a murit Vineri şi a înviat Duminica.

Care au fost cei dintâi martori ai învierii lui Hristos? Străjerii, care primiseră poruncă de la evrei să păzească mormântul Său.

Cui au vestit ei învierea lui Hristos? Preoţilor şi bătrânilor evreilor.

Cum au reacţionat bătrânii şi preoţii la această veste?

S-au temut şi s-au tulburat, i-au cumpărat pe străjeri „cu bani mulţi” şi le-au poruncit să meargă şi să răspândească vestea că „ucenicii Lui venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam” (Matei XXVIII, 13).

Care este primul dintre ucenicii lui Hristos care a aflat despre învierea Sa? La mormântul Său îngerii au grăit femeilor galileene: „De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat” (Luca XXIV, 5).

A arătat Hristos învierea Sa din morţi în chip netăgăduit? Cui?

Da, El s-a arătat viu, în trup, ucenicilor şi discipolilor Săi, nu o dată, ci de mai multe ori, vreme de 40 zile, aşa cum este scris în Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistolele apostolilor şi în Apocalipsă.

Ce a făcut Hristos în cele 40 de zile, între învierea Sa şi înălţarea Sa la cer?

I-a învăţat pe ucenicii Săi cele mai adânci taine ale împărăţiei lui Dumnezeu (Fapte I, 3).

De ce este scris că Hristos a înviat a treia zi, „după Scripturi”?

Pentru că învierea Sa a fost proorocită în Vechiul Testament (Ps. XVI, 9-10; Isaia LII). Chiar Hristos S-a asemănat pe Sine cu proorocul Iona, spunând: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei XII, 40). Şi iarăşi, după învierea Sa, le-a zis apostolilor: „Aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi, a treia zi” (Luca XXIV, 46).

ARTICOLUL AL VI-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al VI-lea din Simbolul Credinţei? „Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”

Când s-a înălţat Domnul de la pământ la cer? În a patruzecea zi după învierea Sa.

Cum numim această zi? Ziua înălţării.

În ce loc s-a înălţat Domnul Iisus la cer? Pe Muntele Măslinilor.

Care au fost martorii înălţării Sale? Toţi ucenicii Săi credincioşi.

De ce s-a înălţat Domnul la cer?

Deoarece şi-a încheiat slujirea Sa înaintea oamenilor şi a mers în locaşul Său veşnic.

S-a înălţat Hristos la cer cu trupul Său omenesc? Da, cu trupul Său omenesc, în care a înviat din morţi.

De ce S-a înălţat în chip văzut înaintea multor martori?

Ca să-i încredinţeze pe toţi cei care credeau în El că şi ei se vor înălţa astfel la cer după la învierea cea de obşte.

Ce înseamnă cuvintele: „Şade de-a dreapta Tatălui?” Iisus Hristos are aceeaşi mărire, slavă şi putere cu Tatăl. Înainte de înălţare, El i-a încredinţat pe ucenicii Săi, spunându-le: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei XXVIII, 18).

ARTICOLUL AL VII-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al VII-iea din Simbolul Credinţei?

„Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”

Ce ne învaţă articolul al VII -lea din simbolul credinţei? Despre a doua venire a lui Hristos, despre judecata Sa asupra celor vii şi asupra celor morţi şi despre înfăptuirea împărăţiei Sale cereşti veşnice.

Se va deosebi a doua venire a lui Hristos de cea dintâi?

Se va deosebi, iar fiinţele vor fi şi ele diferite. Prima Sa venire a fost în mare smerenie, spre a sluji oamenilor şi spre a Se jertfi pentru ei. A doua Sa venire va fi cu mărire şi cu slavă spre judecata oamenilor, vii şi morţi.

Cum a înfăţişat El a doua venire a Sa?

El a zis: „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile şi îi va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre” (Matei XXV, 31-32). Iar după aceea îi va judeca pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi, după faptele lor.

Există vreo descriere a venirii Sale?

Există câteva. De pildă, Sfântul Apostol Pavel, mângâindu-i pe aceia întristaţi din pricina celor răposaţi ai lor, zice: „Pentru că însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi” (I Tesaloniceni IV, 16).

Mai există vreo mărturie din ceruri despre a doua Sa venire?

Da. La înălţarea Sa, s-au arătat doi îngeri care au spus apostolilor: „De ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte I, 11).

Ce ne-a mai fost descoperit despre Judecata de Apoi? Chiar Hristos a spus că atunci când va veni a doua oară, întru slava şi puterea Sa „va răsplăti fiecăruia după faptele sale”. (Matei XVI, 27)

Ce va zice El atunci celor buni şi credincioşi?

„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei XXV, 34).

Dar ce va spune celor răi şi necredincioşi?

„Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei XXV, 41).

Şi ce se va întâmpla la sfârşit?

Cei drepţi vor merge la viaţa veşnică şi fericită, iar cei păcătoşi la chinul veşnic.

Cum va fi a doua venire a Domnului? Într-o clipă! „Căci, precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului!” a zis El (Matei XXIV, 27).

Când va fi a doua Sa venire, Judecata de Apoi şi sfârşitul lumii?

Nu ne-a fost descoperită vremea când vor avea loc aceste evenimente înfricoşătoare. Dumnezeu numai ne-a cerut să fim mereu pregătiţi să îl întâmpinăm. „Privegheaţi”, a zis El, „şi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi, Fiul omului va veni” (Matei XXIV, 44).

Cum să ne pregătim pentru această zi înfricoşătoare?

Prin gânduri, simţire şi fapte drepte faţă de învăţătura Sa, faţă de poveţele Bisericii şi faţă de pilda sfinţilor Săi.

A pomenit Hristos de vreun semn al apropierii sfârşitului? Da. El a pomenit semnele acestea: războaie, revoluţii, cutremure, revolte, foamete, ciumă, sărăcie, învăţători mincinoşi, trădări, creşterea urii şi căderea iubirii, privelişti înfricoşătoare, semne minunate pe cer, vrajbă şi tulburări între popoare şi altele (vezi MateiXXIV şi Luca XXI).

Suntem încredinţaţi că Hristos va birui toate acestea?

Pe deplin. Domnul şi Mântuitorul nostru va mântui multe suflete omeneşti în toate aceste nenorociri, aşa cum a proorocit la începutul dramei neamului omenesc. Nici unul dintre cei care cred în El şi îi cheamă numele nu va pieri.

ARTICOLUL AL VIII-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al VIII-lea din Simbolul Credinţei?

„Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci”.

De ce Duhul Sfânt este numit Domnul? Este numit astfel, aşa cum Domnul este numit Tată şi Fiu.

Este Duhul Sfânt Dumnezeu? Cu adevărat este, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, nenăscut din Tatăl, aşa cum este Fiul, ci din Tatăl purces.

Cum putem spune atunci că noi credem într-un singur Dumnezeu?

Noi, credem cu adevărat într-un singur Dumnezeu, despre care Hristos ne-a dezvăluit taina cea mai înaltă, iar aceasta este taina despre armonia absolută a celor Trei Persoane în aceeaşi fiinţă dumnezeiască. De aceea vorbim despre întreitul Dumnezeu sau despre Treimea întru Unime, despre UNUL DUMNEZEU.

S-a descoperit Dumnezeu pe Sine însuşi în Vechiul Testament ca Treime Sfântă?

Nu pe deplin. Isaia a văzut în vedenia sa serafimii cântând lui Dumnezeu pe tron: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot” (Isaia VI, 3). Repetarea de trei ori a cuvântului „sfânt” închipuie cele trei persoane dumnezeieşti. A se vedea şi Facere I, 26.

De ce nu S-a descoperit Dumnezeu pe Sine însuşi în Vechiul Testament ca Treime Sfântă?

Aşa cum nici omul nu-şi descoperă tainele sale lăuntrice înaintea slugilor şi străinilor, ci numai în faţa copiilor săi, tot astfel nici Dumnezeu nu şi-a descoperit taina fiinţei Sale oamenilor „străini” care au fost slugi şi robi ai Legii, ci a păstrat această descoperire pentru copiii iubirii Sale, ai Noul Testament.

În ce măsură ne este descoperită Sfânta Treime în Noul Testament?

Numai atât cât poate omul să înţeleagă cât este încă în trup. Arhanghelul Gavriil i-a vestit Preasfintei Fecioare: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca I, 35). Astfel este numită aici Sfânta Treime: (SFÂNTUL) DUH, (SFÂNTUL) TATĂ şi (SFÂNTUL) FIU.

Există şi un alt exemplu?

Da. La botezul lui Iisus în râul Iordan „s-a deschis cerul şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit!” (Luca III, 21-22).

Mai sunt şi altele? Sfântul Ioan Evanghelistul spune clar: „ Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi Aceşti trei Una sunt” (I Ioan V, 27). Prin expresia „Cuvânt”, Sfântul Apostol Ioan numeşte pe Fiul, aşa cum se vede şi din Evanghelia Sa (I, 14).

Mai sunt şi alte exemple?

Domnul Iisus a lăsat poruncă ucenicilor Săi: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).

De ce este Sfântul Duh numit „de viaţă Făcătorul”?

Pentru că nu există viaţă adevărată fără Duhul Sfânt, nici în cer şi nici pe pământ.

De ce numai Biserica Ortodoxă învaţă că Sfântul Duh „de la Tatăl purcede” şi nu şi de la Fiul, aşa cum învaţă neortodocşii?  Pentru că Biserica Ortodoxă gândeşte logic că Dumnezeu ştie despre Sine mai bine decât ştiu oamenii. Iar Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Vestitorul tuturor tainelor dumnezeieşti, a descoperit ucenicilor Săi că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl, spunând: „Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan XV, 26).

De ce se spune că Sfântul Duh a grăit prin prooroci?

Pentru că întocmai aşa este. Sfântul Petru scrie: „nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru l, 20-21).

Nu au fost şi apostolii inspiraţi şi îndrumaţi de Duhul Sfânt?

Cu adevărat au fost. Dar acest fapt nu este pomenit în Simbolul Credinţei, pentru că nu a fost negat niciodată de nimeni. Sunt pomeniţi numai proorocii pentru că în vremurile de atunci, ereticii negau faptul că Vechiul Testament a fost scris sub insuflarea Sfântului Duh.

S-a arătat Sfântul Duh vreodată în chip văzut?

S-a arătat în chip de porumbel la Botezul lui Hristos. De asemenea, s-a arătat sub chipul „limbilor de foc” şi S-a pogorât peste apostoli în ziua Cincizecimii, în a cincizecea zi după înviere.

Poate fiecare creştin să aibă în sine pe Sfântul Duh? Da, după cuvintele mustrătoare ale lui Hristos: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor care îl cer de la El!” (Luca XI, 13). Sfântul Apostol Pavel scrie: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Corinteni III, 16).

Ce daruri dobândim prin primirea Sfântului Duh? Toate darurile bune cu putinţă, cum sunt: înţelepciunea, înţelegerea, chibzuinţă, cunoaşterea, frica lui Dumnezeu, curajul, modestia, curăţia, sfinţenia şi altele.

Cum putem fi vrednici de Duhul Sfânt şi darurile Sale?

Prin păzirea cu străşnicie a inimii şi a limbii noastre; prin rugăciune şi dragoste şi prin Sfintele Taine.

ARTICOLUL AL IX-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al IX-lea din Simbolul Credinţei? „Întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”.

Ce este Biserica? Este o comunitate unică în istoria omenirii. Căci ea este familia lui Dumnezeu creată prin cuvântul şi sângele lui Iisus Hristos şi condusă şi insuflată de Dumnezeu prin Sfântul Duh.

Ce a spus Hristos despre Biserică?  El a zis: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei XVI, 18).

Cine este capul Bisericii? Hristos Cel veşnic viu, Care a spus: „Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei XXVIII, 20). Şi Sfântul Apostol Pavel a spus despre chipul în care Tatăl Ceresc L-a preamărit pe Fiul Său Iisus Hristos: „Şi L-a dat pe El cap Bisericii (...) care este trupul Lui” (Efeseni I, 22-23).

Care este relaţia lui Hristos cu membrii Bisericii Sale? Sfântul Apostol Pavel a lămurit-o clar prin cuvintele: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădularele (fiecare) în parte” (I Corinteni XII, 27).

Cine sunt membrii Bisericii?

Toţi aceia, bărbaţi şi femei, uniţi prin aceeaşi credinţă şi nădejde, legaţi prin aceeaşi lege dumnezeiască a iubirii, sfinţiţi prin aceleaşi Sfinte Taine, şi care se află sub îndrumarea unor episcopi şi preoţi legiuiţi.

Care este deosebirea dintre Biserică şi alte societăţi şi organizaţii mondiale, cu privire la membrii acestora?

Membrii Bisericii sunt şi cei răposaţi, ceea ce nu aflăm la nici una dintre organizaţiile mondiale.

În ce chip se întâmplă aceasta?

Când mădularele Bisericii mor pe pământ, se despart de trupurile lor, dar nu şi de Biserică. Sufletele lor merg în Biserica Cerească. De aceea există două părţi ale Bisericii: partea văzută şi cea nevăzută.

Cine sunt membrii Bisericii văzute? Toţi creştinii care trăiesc în trupuri văzute şi care luptă pentru dobândirea desăvârşirii creştine.

Cine sunt membrii Bisericii nevăzute? Toţi creştinii care au murit cu credinţa în Hristos în ultimele nouăsprezece veacuri, cuprinzând şi drepţii Vechiului Testament, pe care Domnul i-a mântuit prin pogorârea Sa la Iad.

Sunt părinţii, fraţii, surorile, copiii, rudele şi prietenii noştri răposaţi mădulare ale Bisericii nevăzute?

Fireşte, cu o singură condiţie - să fi trăit şi murit creştini.

Care Biserică este mai numeroasă, cea văzută sau cea nevăzută?

Cea nevăzută este mult mai numeroasă. Iar numărul mădularelor acesteia creşte neîncetat.

Există vreo legătură între Biserica văzută şi cea nevăzută? Există. Noi o numim comuniunea sfinţilor.

În ce constă comuniunea sfinţilor?

În rugăciunile şi faptele de milostenie ale mădularelor vii pentru cei răposaţi, pe de o parte şi în rugăciunile şi mijlocirea celor răposaţi pentru cei vii, pe de alta.

Care sunt principalele atribute ale Bisericii lui Hristos?

Biserica lui Hristos este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

De ce spunem că Biserica este „una”?

Pentru că ea este un singur trup duhovnicesc cu un singur cap, Iisus Hristos, şi cu un singur Sfânt Duh care sălăşluieşte în ea. Sfântul Apostol vorbeşte despre unitatea în şapte chipuri a Bisericii şi spune: „Este un trup, un Duh, o nădejde, un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor” (Efeseni IV, 4-6).

Cum trebuie înţeleasă autonomia fiecărei Biserici în sânul Bisericii Ortodoxe Răsăritene?

Fiecare Biserică este autonomă în folosirea limbii poporului într-o anumită măsură în ceea ce priveşte organizarea externă, care se supune Dreptului Canonic. Altminteri însă, ele sunt dependente unele de altele ca mădulare ale aceluiaşi trup unic al lui Hristos, ca ramurile aceluiaşi copac, care îşi trag seva din aceeaşi rădăcină şi prin aceleaşi artere.

Care sunt Bisericile autonome de astăzi în Biserica Ortodoxă Răsăriteană?

Biserica din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria, Antiohia, Biserica Greacă, a Ciprului, din Sinai, Sârbă, Bulgară, Rusă, Română, Georgiană, Albaneză, Poloneză, Cehă şi Slovacă.

Sunt acestea egale între ele?

Sunt egale, pricină pentru care se numesc Biserici surori. Biserica Rusiei şi cele din Balcani numesc încă Biserica din Constantinopol Biserică Mamă, pentru că din Constantinopol (Bizanţ) au primit creştinismul.

Care este cea mai înaltă autoritate în Biserica Ortodoxă Răsăriteană?

Sinodul Ecumenic, care cuprinde reprezentanţii tuturor Bisericilor autonome surori.

Care este cea mai înaltă autoritate în Bisericile locale?

Patriarhul, Mitropolitul sau Arhiepiscopul, împreună cu Sinodul episcopilor.

Se poate mântui omul în afara Bisericii? Nu se poate mântui, pentru că Biserica este vistierul harului lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu se poate mântui, ca o mâna desprinsă de trup.

De ce se numeşte Biserica „sfântă”? Pentru că ea este sfinţită prin sfinţenia Temeliei ei, Iisus Hristos, prin cuvintele Sale sfinte, prin faptele, prin jertfa Sa şi pentru că scopul ei este să-i sfinţească pe oameni. Şi, în sfârşit, pentru că a dat şi continuă să dea neîncetat mulţime de sfinţi şi mucenici.

Ce scrie în Sfânta Scriptură despre sfinţenia Bisericii?

Iată un exemplu: „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără de prihană” (Efeseni V, 25-27).

Păcătoşii din Biserică o întinează oare, pe aceasta, cu păcatele lor?

Păcătoşii se întinează pe ei înşişi, iar nu Biserica întreagă, aşa după cum nici fumul ce iese pe cos nu poate să polueze întreaga atmosferă a pământului.

Îi ajută Biserica pe păcătoşi să se îndrepte?

Da, foarte mult. Aceasta este şi o misiune foarte importantă a Bisericii, de a-i curăţa pe păcătoşi de păcatele lor şi de a-i face membrii sfinţi ai sfintei familii a lui Dumnezeu.

Ce face Biserica în privinţa păcătoşilor care resping cu încăpăţânare chemarea ei la pocăinţă?

Pe aceştia îi taie din trupul ei ca pe nişte mădulare necurate, după cuvintele lui Hristos: „iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei XVIII, 17).

De ce se numeşte Biserica „sobornicească”?

Pentru că ea nu este îngrădită de spaţiu, timp, rasă sau limbă. Ea este menită pentru întreaga omenire. Domnul cel înviat i-a îndrumat pe apostoli astfel: „ Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile”... (Matei XXVIII, 19).

Mai există vreun alt motiv pentru care numim Biserica „sobornicească”?

Biserica se mai numeşte SOBORNICEASCĂ şi pentru că în ea sunt cuprinse toate adevărurile şi toate mijloacele necesare pentru mântuirea tuturor făpturilor din lume.

De ce se numeşte Biserica „apostolească”?

Pentru că în Biserică s-au păstrat în deplinătate duhul, învăţătura şi lucrarea apostolilor lui Hristos.

În ce chip trebuie Biserica să se supună Apostolilor? În toate.

De ce?

Pentru că Hristos i-a ales pe apostoli şi le-a dat putere să vorbească şi să lucreze în numele Lui. El a spus: „Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine” (Ioan XV, 27).

Trebuie să-i ascultăm pe Apostoli aşa cum îl ascultăm pe Hristos?

Trebuie, pentru că El le-a spus apostolilor: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte” (Matei X, 40). Şi mai mult, El a osândit oraşele care nu-i vor primi pe apostoli prin aceste cuvinte înfricoşătoare: „Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia” (Matei X, 15).

Ce putere deosebită le-a dat Domnul Apostolilor Săi? Să lege şi să dezlege. „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei XVIII, 18); şi la fel, în legătură cu aceasta: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 23).

Ce este succesiunea apostolică? Ierarhia legiuită, adică şirul neîntrerupt al transmiterii harului şi autorităţii în Biserică de la Apostoli la episcopi şi de la episcopi la preoţi şi diaconi prin hirotonie.

A păstrat vechea noastră Biserică răsăriteană, neştirbită, succesiunea apostolică? Da.

Este pentru noi o fericire şi o onoare că ne-am născut şi am crescut în sânul acestei Biserici?

Într-adevăr aşa este. Trebuie să mulţumim lui Dumnezeu şi părinţilor noştri pentru aceasta.

ARTICOLUL AL X-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al X-lea din Simbolul Credinţei? „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”.

Ce este botezul?

Este lucrarea sfântă sau sfântă slujbă a începutului, prin care noi devenim membri legiuiţi ai Bisericii.

Câte Sfinte Taine sunt în sfânta Biserică Ortodoxă?

Există şapte Sfinte Taine: 1. Botezul, 2.Mirungerea 3. Împărtăşania (Euharistia), 4. Spovedania (Pocăinţa), 5. Preoţia, 6. Nunta (Cununia) 7. Maslul.

De ce în Simbolul Credinţei este pomenită numai Sfânta Taină a Botezului?

În primul rând pentru că, prin Sfânta Taină a Botezului noi primim har, ca fii ai luiDumnezeu, născuţi din nou, să fim creştini. Numai după aceasta ne este îngăduit să ne apropiem de celelalte Sfinte Taine, pentru înaintarea noastră duhovnicească.

Mai este vreo altă pricină? O pricină este şi aceea că în perioada în care Simbolul Credinţei a fost formulat au existat dispute între părinţii dreptmăritori ai Bisericii Ortodoxe şi unii eretici cu privire la Sfânta Taină a Botezului; fără ca celelalte Sfinte Taine să nască neînţelegeri.

De ce spunem „un botez”? Pentru că Sfântă Taină a Botezului se săvârşeşte o singură dată unei persoane şi nu poate fi repetată. După cum fizic ne nastem o singură dată, tot astfel şi duhovniceste ne putem naşte numai o singură dată. Botezul este naşterea noastră duhovnicească.

ARTICOLUL AL XI-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al XI-lea din Simbolul Credinţei? „Aştept învierea morţilor.”

Ce înseamnă „învierea morţilor”? Aceasta înseamnă că Dumnezeu, prin puterea Sa, va face nemuritoare nu numai sufletele, ci şi trupurile noastre. Şi mai înseamnă că fiecare suflet nemuritor va să fie, după faptele sale, înveşmântat în trupul său nemuritor.

Există deosebiri între trupuri? Există. Există trupuri fireşti şi trupuri duhovniceşti (I Corinteni XV, 44).

Morţii vor învia în aceleaşi trupuri în care au fost îngropaţi?

Nu, aceste trupuri sunt vremelnice. Ei vor învia în trupurile duhovniceşti ce sunt nepieritoare.

În ce chip va învia Dumnezeu pe cei morţi? Prin cuvântul Său, după cum tot prin cuvântul Său a creat şi lumea, tot astfel cum prin cuvântul Său a înviat o fată, pe un tânăr şi pe Lazăr. Tot astfel va fi şi la învierea cea de obşte. „Cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta, vor învia” (Ioan V, 25).

Ce se va întâmpla cu cei vii în clipa învierii morţilor?

Trupurile lor vor fi preschimbate „într-o clipită în trupuri duhovniceşti, după faptele şi caracterul lor.”

Când va avea loc învierea cea de obşte?

La sfârşitul lumii, când Dumnezeu va găsi că s-a împlinit numărul celor mântuiţi şi aleşi.

În ce stare sunt sufletele celor morţi până la înviere?

Sunt într-o stare care precede fericirea sau chinurile veşnice, după faptele fiecăruia săvârşite cât timp au fost în trupurile lor pe pământ.

La care judecată este osândit sufletul la fericire şi respectiv chin veşnic pentru o vreme?

La aşa numita Judecată particulară.

Când are loc Judecata particulară? Îndată după moartea persoanei.

Când este omul osândit la fericire sau chinuri veşnice?

La Judecata cea de obşte, care se mai numeşte şi înfricoşătoarea judecată.

Când va fi Judecata de Apoi? La sfârşitul lumii, după învierea morţilor.

Ce deosebire este între Judecata particulară şi Judecata de Apoi? La Judecata particulară este judecat doar sufletul unei persoane, pe când la Judecata de Apoi este judecat sufletul şi trupul împreună.

De ce nu se pot împărtăşi sufletele drepţilor de fericirea veşnică în împărăţia Cerurilor îndată după ieşirea din viaţa aceasta?

Pentru că ele ne aşteaptă pe noi toţi ceilalţi, pe care nu ne-au uitat şi pentru care veşnic luptă.

Mai există vreo altă pricină?

Da. Ele aşteaptă să se unească cu trupurile lor înviate şi cu Hristos. Mulţimea de fiinţe umane se va deosebi de mulţimea îngerilor în împărăţia cerurilor prin aceea că cele dintâi vor fi în trupuri duhovniceşti, pe când îngerii vor avea trupuri desăvârşit netrupeşti.

ARTICOLUL AL XII-LEA DIN SIMBOLUL CREDINŢEI

Care este articolul al XI-lea din Simbolul Credinţei? „Şi viaţa veacului ce va să fie.”

Ce este viaţa veacului ce va să fie? Este viaţa care va veni după moartea şi învierea noastră.

Cum va fi viaţa drepţilor în veacul ce va să fie? O viaţă dreaptă şi deplină în prezenţa şi împreună cu Dumnezeu şi cu casnicii cereşti ai Domnului; viaţa curăţiei de cristal şi a slavei dumnezeieşti, a luminii şi bucuriei veşnice.

Cum a spus Hristos că vor fi drepţii în veacul ce va să fie? El a spus: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei XIII, 43).

Se vor bucura drepţii de slavă şi fericire, toţi în aceeaşi măsură?

Deşi ei toţi se vor bucura de slavă şi fericire, după cuvintele apostolului (II Corinteni II, 4), acestea se vor deosebi aşa cum se deosebesc soarele, luna şi stelele, după cum s-a spus: „Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire” (I Corinteni XV, 41).

De ce nu mântuie Dumnezeu, după multa Sa milostivire, şi pe păcătoşii ce nu vor să se schimbe, pe nelegiuiţi şi pe atei? Pentru că aceştia nu doresc să fie mântuiţi. Ei resping chemarea lui Dumnezeu, dispreţuiesc crucea lui Hristos, se împotrivesc legii lui Dumnezeu, prigonesc Biserica şi pe credincioşi; într-un cuvânt, stau de partea Satanei, împotriva lui Dumnezeu şi niciodată nu se pocăiesc: „Ei adevărului nu au crezut, şi s-au bucurat de nedreptate” (II Corinteni II, 12).

Se pot pocăi păcătoşii după moarte?

Nu pot. Numai în lumea aceasta oamenii pot alege: fie să fie slujitori de bunăvoie ai lui Hristos, fie ai Satanei. După moarte, fiecare îşi va urma stăpânul pe care l-a ales şi l-a urmat în viaţa aceasta. Domnul Iisus a spus despre slujitorii săi: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (Ioan XII, 26).

DESPRE OBIECTELE SFINTE

Socotim obiecte sfinte toate cele sfinţite şi închinate slujirii lui Dumnezeu. Acestea sunt: bisericile, sfintele vase din Sfântul Altar, steagurile, sfintele veşminte preoţeşti, cărţile sfinte de cult. Printre cele mai de seamă obiecte sfinte sunt: Sfânta Cruce, icoanele şi sfintele moaşte.

De ce socotim crucea un obiect sfânt?

Pentru că pe cruce a murit Hristos pentru mântuirea noastră. Crucea a fost întotdeauna cinstită ca un steag comun al creştinismului, ca un însemn al biruinţei asupra Satanei şi asupra tuturor vrăjmaşilor lui Hristos.

De când folosesc creştinii semnul Sfintei Cruci? Din timpul apostolilor.

În ce chip ne ajută semnul Sfintei Crucii?

Ne dă curaj, când ne temem, smerenie în vreme de boală, izbăvire de violenţă, nădejde în deznădăjduire.

Oare tot ajutorul vine din materia din care este făcută crucea? Nu, ci de la Hristos prin cruce.

De ce tocmai prin cruce?

Ca să ne amintească de faptul că oamenii au primit mântuirea veşnică prin pătimirile Mântuitorului nostru pe cruce.

În ce chip cinsteşte Biserica Sfânta Cruce?

Prin folosirea ei la fiecare sfântă slujbă şi la fiecare rugăciune înăuntrul sau în afara bisericii; Prin închinarea a două zile din săptămână prăznuirii Sfintei Cruci, miercuri şi vineri, când avem citiri şi cântări despre Răstignirea şi patimile lui Hristos şi despre sensul acestor patimi - spre a nu le uita.

Ce cântare specială închinată Sfintei Cruci se cântă în zilele de miercuri şi vineri?

Cântarea se numeşte Luminânda (Exapostilaria) şi grăieşte astfel: „Crucea este păzitoare a toată lumea. Crucea, podoaba Bisericii. Crucea, stăpânia împăraţilor. Crucea, întărirea credincioşilor. Crucea, slava îngerilor şi rănirea diavolilor.”

SFINTELE ICOANE

Ce înfăţişează icoanele?

Mai întâi de toate, înfăţişează chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi întâmplări din viaţa Sa dramatică. Cele înfăţişate în scris în Evanghelie, sunt înfăţişate ochilor noştri şi în culoare, zugrăvite pe pereţii bisericilor, pe lemn sau pe altă materie. Cele ce sunt istorisite prin citire urechilor noastre, ne sunt istorisite prin vedere ochilor noştri.

Pe cine mai înfăţişează icoanele? Înfăţişează şi pe Preasfânta Fecioară Maria, îngerii şi sfinţii.

De ce nu dăm cinstire şi altor făpturi sau lucruri, ci numai îngerilor şi sfinţilor?

Pentru că îngerii şi sfinţii sunt legaţi de persoana dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi reprezintă singurele făpturi care au vrednicie veşnică. Restul făpturilor create sunt spre ajutor şi au vrednicie vremelnică.

Care este semnificaţia fundamentală a icoanelor îngerilor şi sfinţilor?

În esenţă icoanele reprezintă domnia puterilor mai presus de fire asupra puterilor firii.

Noi cinstim icoanele ca pe obiecte materiale?

Nicidecum. Noi nu venerăm pe nimeni şi nimic decât numai pe Preasfânta Treime în Unime - UNUL DUMNEZEU. Dar noi cinstim pe sfinţi ca pe cei mai buni copii ai lui Dumnezeu şi următori ai lui Hristos; şi le cinstim chipurile în chip deosebit, aşa cum copiii cinstesc fotografiile părinţilor sau fraţilor lor.

Sunt icoanele altceva mai mult decât tablouri cu înfăţişări ale lui Hristos şi ale sfinţilor Săi şi altceva mai mult decât un simbol al cinstirii pe care noi o avem pentru ei?

Ele sunt mai mult decât atât. Icoanele sfinţite sunt canale ale puternicului hardumnezeiesc care dă tămăduire, înnoieşte, luminează, dăruieşte curaj şi mustră. Atât de mult iubeşte Domnul Dumnezeu pe sfinţii şi mucenicii Săi, casnicii Săi, încât a dat putere chiar şi chipurilor zugrăvite ale acestora când sunt cinstite, şi numelor lor când sunt chemate spre

ajutor.

Cum ne putem încredinţa de aceasta?

Prin felurita experienţă a Bisericii de-a lungul multor generaţii, precum şi prin experienţa generaţiei noastre, şi prin lucrarea făcătoare de minuni a icoanelor.

De ce cinstirea şi chemarea sfinţilor nu a fost asemenea înainte şi după Hristos?

Pentru că toţi s-au aflat în Iad până când Hristos a coborât acolo şi le-a eliberat sufletele.

CELE MAI MARI DOUĂ PORUNCI ALE LEGII CELEI NOI

Care sunt cele mai mari două porunci ale lui Hristos, sau porunci ale legii celei noi a lui Dumnezeu?

Prima poruncă este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” Iar a doua este la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31).

Ce a spus Hristos despre importanţa acestor două porunci?

El a spus: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (Matei XXII, 40). Şi a mai spus: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu XII, 31).

Aceasta înseamnă cumva că legea cea veche, a celor zece porunci dumnezeieşti, şi-a pierdut însemnătatea şi valoarea prin darea acestor două porunci?

Nu. Aceasta înseamnă numai că iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru desăvârşeşte întreaga lege veche, după cum spune şi Apostolul: „Iubirea este deci împlinirea legii” (Romani XIII, 10). Cu alte cuvinte: iubirea este mai presus de poruncă şi de oprire, căci ea înfrânează mai mult decât i se cere şi face mai mult decât ne aşteptăm de la ea.

Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu? Înseamnă a-L iubi mai mult decât orice, decât pe noi înşine, familia, sau lumea, sau orice altceva din lume.

Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima noastră? Înseamnă a ne strămuta toate simţirile noastre într-un singur simţământ de iubire faţă de Dumnezeu.

Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul nostru?

Înseamnă a ne ilumina şi încălzi întregul nostru suflet cu iubire faţă de Dumnezeu.

Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul nostru?

Înseamnă a ne călăuzi toate gândurile noastre spre gândul iubirii lui Dumnezeu.

Ce înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu cu toată puterea noastră?

Înseamnă a ne îndrepta toate puterile voinţei noastre spre o faptă bineplăcută lui Dumnezeu, iubirea noastră.

Ce înseamnă a doua poruncă a legii noi: „Să iubeşti pe aproapele tău că pe tine însuţi”?

Înainte de toate, înseamnă că trebuie să iubim pe Domnul Iisus Hristos, Omul desăvârşit, ca pe cel mai drag şi cel mai apropiat semen al nostru, iar prin El şi pe ceilalţi semeni ai noştri.

Este iubirea noastră faţă de Iisus Hristos cuprinsă în prima poruncă?

Cu adevărat este, dar acolo se înţelege iubirea pentru El ca Dumnezeu, în acelaşi timp cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar aici se înţelege dragostea faţă de El ca om, modelul cel dintâi al omului desăvârşit, „Cel mai desăvârşit dintre fiii oamenilor”.

A vorbit Domnul Iisus Hristos despre datoria de a-L iubi?

Da, şi a fost foarte limpede. El a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei X, 37).

Apoi El a mai spus: „Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu (Ioan XV, 23). „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan XV, 9). Pe Petru l-a întrebat: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” (Ioan XXI, 15).

El pune această întrebare fiecăruia dintre noi: „Mă iubeşti?”

Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „ Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema!” (I Corinteni XVI, 22).

Ce putem spune atunci despre dragostea noastră faţă de alţi oameni?

Precum îl iubim pe Dumnezeu prin Iisus Hristos, tot astfel iubim şi pe oameni prin Iisus Hristos.

Este iubirea noastră faţă de Iisus Hristos temelia iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni?

Este, căci dacă iubim pe Hristos, Dragostea noastră, iubim şi pe toţi cei pe care El îi iubeşte şi pentru care a murit. Astfel, aceste două porunci ne îndatorează a-L iubi pe Iisus Hristos, Nepreţuitul Mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni. Dacă nu avem iubire faţă de El, însăşi iubirea noastră faţă Dumnezeu şi oameni nu poate fi adevărată şi deplină.

Ce mai este scris în Noul Testament despre dragoste?

Într-adevăr, foarte mult. De pildă: cunoaşterea noastră despre Dumnezeu depinde de iubirea noastră faţă de Acesta: „Acela care iubeşte ...l-a cunoscut pe Dumnezeu, iar cel ce nu iubeşte, nu cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire.” De asemenea, pacea noastră depinde de iubirea noastră faţă Dumnezeu: „Dumnezeu este iubire şi cel ce petrece în iubire,acela petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” şi „în dragoste nu este teamă”, iar unde nu

există teamă, acolo este pace. Tot astfel, puterea şi fericirea noastră dar, mai presus de toate,mântuirea noastră şi viaţa veşnică sunt legate de dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri.

Cum ne arătăm în chip văzut dragostea noastră faţă de Dumnezeu?

Prin rugăciune şi împlinirea voii lui Dumnezeu.

Cum ne arătăm în chip practic iubirea noastră faţă de aproapele nostru?

Prin facere de bine. Cu alte cuvinte: fapte de milostenie, cuvinte, gânduri şi rugăciuni, toate şi întotdeauna în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru El.

DRAGOSTEA CRESTINA

Dupa credinta si nadejde, care este cea de a treia virtute teologica?

Dupa ce am aflat ce este credinta si nadejdea, trebuie sa stim ca pentru dobandirea mantuirii si fericirii vesnice, credinciosul, pe langa credinta si nadejde, are neaparata trebuinta si de dragoste, care este a treia si cea mai mare virtute teologica.

Prin credinta, credinciosul primeste si-si insuseste adevarurile mantuitoare descoperite de Dumnezeu si propovaduite de sfanta noastra Biserica Ortodoxa; prin nadejde asteapta cu deplina incredere ca Dumnezeu sa aduca la indeplinire tot ce i-a fagaduit pentru mantuirea sa; prin dragoste insa el intra in cea mai stransa comuniune de viata cu Dumnezeu. il imbratiseaza cu toate puterile sufletului sau si-I implineste voia Sa cea atotsfanta, precum citim in Sfanta Scriptura: “Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” (I Ioan 4, 16).

Ce este dragostea?

In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos sau vrednic de dorit.  Aceasta nazuinta este sadita de insusi Dumnezeu in firea omului, la creare, si de aceea se numeste dragoste fireasca.  In temeiul acestei nazuinte, omul tinde din fire spre Dumnezeu, Creatorul si Sustinatorul sau, socotindu-L bunul sau cel mai mare.  Dar cum, prin pacatul stramosesc, firea omului a fost slabita in puterile ei, numai cu dragostea fireasca omul nu poate lucra nimic pentru mantuirea sa, caci spune Mantuitorul: “fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5).  De aceea, pentru mantuirea sa, crestinul are neaparata trebuinta de dragoste care sa lucreze cu putere de sus, adica de dragostea supra-fireasca, de dragostea crestina sau de dragostea ca virtute teologica.

Ce este dragostea crestina?

Dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata prin Sfanta Taina a Botezului in sufletul crestinului, prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel mai inalt, doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si are vointa hotarata de a implini voia Lui atotsfanta, jertfind, in caz de nevoie, orice bun pamantesc.  Dragostea crestina este de la Dumnezeu (I Ioan 4, 7) si este data omului in dar, precum spune Sfantul Apostol Pavel: “Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua,” (Rom. 5, 5).

Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: izvorul si sufletul tuturor virtutilor crestine, fiindca toate celelalte virtuti traiesc cu adevarat si rodesc binefacator in viata crestinului numai cand sunt luminate si incalzite de dogoarea arzatoare a dragostei. Adevarul acesta il arata atat de minunat Sfantul Apostol Pavel in acel pe drept numit “imn al dragostei crestine”, pe care-l gasim in capitolul al 13-lea din Epistola I-a catre Corinteni: ”De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si toate tainele le-as cunoaste, si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste… Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Cor. 13, 1-3, 13). Deci dragostea este mai presus de toata stiinta si cunostinta, este mai mare chiar decat celelalte doua virtuti teologice: credinta si nadejdea. Fara puterea dragostei, credinta slabeste, caci credinta “este lucratoare prin dragoste” (Gal. 5, 6), iar nadejdea se ofileste si scade mereu.

Prin ce este dragostea mai mare decat celelalte virtuti?

Dragostea este mai mare decat celelalte virtuti: 1) prin izvorul ei, care este Dumnezeu. Caci Dumnezeu fiind El insusi “iubire” (I Ioan 4, 8), din nemarginita dragoste a creat lumea cu toate fapturile din ea si astfel iubirea s-a aratat mai intai in lume si salasluieste in sufletul omului de la inceput; 2) prin roadele si puterea ei, caci “iubirea este implinirea legii” (Rom. 13,10); si 3) prin durata ei.

Credinta si nadejdea lucreaza numai in viata pamanteasca. In viata de dupa moarte ele vor fi implinite, caci crestinul nu va mai avea nevoie sa creada in Dumnezeu, pentru ca il va vedea, nici sa nadajduiasca in El, pentru ca il va avea. Dragostea insa ramane si atunci; ea “nu piere niciodata” (I Cor. 13, 8), este vesnica, fiindca insusi Dumnezeu cel vesnic este iubire.

Catre cine trebuie sa se indrepte dragostea crestinului? Dragostea crestinului trebuie sa se indrepte intai catre Dumnezeu, catre poruncile si legile Sale; apoi catre aproapele si, in fine, catre sine insusi, caci aceasta este porunca Mantuitorului: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a dona, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-39).

Pentru ce crestinul trebuie sa iubeasca pe Dumnezeu?

Crestinul trebuie sa iubeasca pe Dumnezeu, fiindca Dumnezeu l-a iubit mai intai pe el (I Ioan 4,19) si fiindca Dumnezeu este Creatorul, Sustinatorul, Rascumparatorul si Binefacatorul sau cel mai mare. Pentru toate binefacerile pe care le da, Dumnezeu nu cere in schimb decat dragoste.

Ce inseamna a iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul?

Aceasta inseamna ca crestinul trebuie sa-I inchine lui Dumnezeu toate gandurile, toate simtirile, doririle si voirile sale, «sa se mute cu toate puterile sufletului in Dumnezeu» si in intreaga sa viata sa se osteneasca a-I implini voia, cu statornicie si bucurie. Caci ce este mai frumos si mai dulce decat a iubi pe Dumnezeu, Care este vesnica frumusete, vesnica bunatate, vesnica dragostei Psalmistul spune: “Gustati si vedeti ca bun este Domnul” (Ps. 33, 8).

Pentru ce crestinul trebuie sa iubeasca pe aproapele sau?

Crestinul trebuie sa iubeasca, apoi, pe aproapele sau, care este orice om, ca pe sine insusi, fiindca toti oamenii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si sunt frati intre ei, deopotriva iubiti de Dumnezeu, Care pentru mantuirea lor Si-a jertfit pe Unicul Sau Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Care sunt roadele dragostei?

Cum trebuie sa fie adevarata dragoste crestina?

Adevarata dragoste crestina trebuie sa fie:

1) Sincera, nu din teama de pedeapsa, nici pentru un folos oarecare; ci precum fiul isi iubeste parintele sau, asa sa iubeasca si crestinul pe Dumnezeu, Care este Parintele Ceresc al tuturor (I Ioan 3, 1);

2) Deplina, adica sa cuprinda, cum s-a spus, toate puterile sufletului, incat tot ceea ce facem sa fie spre slava lui Dumnezeu. “De aceea, ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Cor. 10, 31);

3) Puternica si statornica, mergand chiar pana la moarte. Caci daca Dumnezeu, din dragoste fata de oameni, Si-a jertfit pe Unicul Sau Fiu pentru mantuirea lor, apoi si dragostea acestora fata de Dumnezeu trebuie sa fie fara de margini si sa nu se schimbe niciodata. Sfantul Apostol Pavel spune: “Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?

Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: “Pentru Tine suntem omorati toata ziua; socotiti am fost ca niste oi de junghiere”. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39);

4) Vie si lucratoare, adica sa patrunda cu adevarat cugetul si voia crestinului si sa se arate prin fapte de binefacere fata de cei din jurul sau. Citim in Sfanta Scriptura: “Sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul” (I Ioan 3, 18); si “De Ma iubiti, paziti poruncile Mele” (Ioan 14, 15) – spune Mantuitorul. Inzestrata cu astfel de insusiri, de buna seama, dragostea produce roadele cele mai de pret pentru sufletul si viata credinciosului.

Care sunt roadele dragostei?

Roadele cele mai de seama ale dragostei sunt:

1) Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu: “Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste” (Ioan 14, 21) – spune Mantuitorul.

2) Ferirea de pacat: “Nu este nici un pacat, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, in talmacirea Epistolei 1 catre Tesaloniceni, pe care, intocmai ca focul, sa nu-l arda puterea cea mare a dragostei. Mai usor poate rezista o uscatura nebagata in seama, decat pacatul, la puterea dragostei”619 (Sfantul Ioan Gura de Aur, La Epistola 1 catre Tesaloniceni, c. III, Migne, P. G., LXU, col. 420).

3) Cine iubeste pe Dumnezeu este ascultat in rugaciunile sale si se bucura de bunatatea Lui: “Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor. 2, 9).

4) Linistea sufleteasca, rabdarea in vreme de incercare, iertarea, blandetea, pacea si bunavoirea intre oameni, caci: “Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda” (I Cor. 13, 4-7).

5) Odrasleste mantuirea sufletului: “Iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar El i-a zis: Drept ai raspuns; fa aceasta si vei trai” (Luca 10, 25-28).  Pentru astfel de roade, dragostea crestina este cu adevarat “legatura desavarsirii” (Col. 3, 14) si “implinirea legii” (Rom. 13, 10).

Vazand deci insemnatatea covarsitoare a dragostei, crestinul trebuie sa-si dea silinta sa o pastreze, sa o intareasca in sufletul sau si sa o sporeasca in viata sa. De buna seama, aceasta se face intai prin lucrarea harului dumnezeiesc, dupa cuvantul Mantuitorului: “Fara Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). Dar crestinul are si el datoria sa lucreze si sa se foloseasca de toate mijloacele care pot inmulti dragostea.

Care sunt pacatele impotriva dragostei crestine?

Care sunt mijloacele cele mai de seama prin care crestinul isi poate intari si inmulti dragostea?

Acestea sunt:
1) Cugetarea asupra dragostei nemarginite a lui Dumnezeu fata de lume, pentru mantuirea careia Si-a jertfit pe Unicul Sau Fiu;
2) Cunoasterea cat mai temeinica a invataturii crestine;
3) Rugaciunea staruitoare si fierbinte catre Dumnezeu;
4) Impartasirea cu Sfintele Taine;
5) Ravna de a implini voia lui Dumnezeu si a se feri de pacat;,
6) Cunoasterea si urmarea vietii Mantuitorului, Care prin viata Sa pamanteasca a dat cea mai mareata pilda de dragoste;,
7) Lupta impotriva iubirii semete de sine si impotriva alipirii patimase de bunurile pamantesti;
8) Facerea de bine fata de aproapele.

Care sunt pacatele impotriva dragostei crestine?

In inteles mai larg, fiecare pacat este indreptat impotriva dragostei, fiindca aceasta virtute este temelia vietii crestine si porunca cea mai de seama pentru crestin. Dar intrucat dragostea este si o virtute deosebita, sunt si pacate indreptate direct impotriva ei. Acestea sunt:

1) Ura fata de Dumnezeu, adica impotrivirea cu dusmanie fata de invatatura Sa si fata de randuielile bisericesti, socotindu-L pe El razbunatorul nedrept al faradelegilor si urzitorul nenorocirilor (Ioan 15, 18);

2) impietrirea inimii fata de primirea mijloacelor puse la indemana crestinului pentru mantuirea sa;

3) Pizma fata de aproapele care staruie in ascultarea de poruncile lui Dumnezeu;

4) Fatarnicia, prin care cineva se arata ca iubeste pe Dumnezeu, dar numai cu vorba, nu si cu inima si fapta;

5) Iubirea de sine peste masura (egoismul), din care se nasc multe alte pacate;

6) Alipirea patimasa de bunurile pamantesti: “Ca radacina tuturor relelor este iubirea de argint” (I Tim. 6, 10).