Evanghelia dupa Matei

Evanghelia dupa Matei

1. Autorul: apostolul Matei, fost vameș în Capernaum;

a) Marcu și Luca spun că Domnul a chemat de la vamă, ca să-i urmeze, pe Levi, dar cum în listele apostolilor nu apare niciun Levi, rezultă că Matei și Levi sunt una și aceeași persoană (Matei = Cel dăruit, Teodor); de bucurie, Matei a dat o masă în cinstea Mântuitorului, cu care prilej Iisus a fost acuzat că stă la masă cu vameșii și cu păcătoșii, și că desconsideră rânduiala postului (Matei 9);

b) a propovăduit Evanghelia mai întâi în Palestina până la începutul persecuției lui Irod Agripa; tradiția spune că pe când se gândea să părăsească Palestina, a scris o evanghelie în limba aramaică pentru comunitățile creștine de aici (după Eusebiu și Ieronim, originalul Evangheliei ar fi fost descoperit de Panten, pe la anul 200, în India sau Arabia răsăriteană, dus aici de apostolul Bartolomeu).

2. Autenticitatea:

α) autorul este iudeu din Palestina, căci cunoaște perfect țara, istoria, datinile, instituțiile și mentalitatea iudeilor din Palestina, ca și cărțile Vechiului Teatament, din care citează deseori;

β) autorul trebuie să fi fost chiar un apostol, date fiind amănuntele pe care ni le oferă privind viața și activitatea Domnului;

γ) autorul trebuie să fi fost chiar Apostolul Matei, din următoarele considerente: din smerenie se trece al 8-lea în lista apostolilor, spre deosebire de Marcu și Luca, unde apare pe locul 7; își dă apelativul infamant de „vameș”, prin care vroia să-și arate smerenia; folosește termeni exacți: „banul birului” (numit de Marcu și Luca doar dinar), „drahma pentru templu”.

3. Limba: limba ebraică (de fapt în limba aramaică sau dialectul siro-haldaic).

4. Adresanții: dat fiind că Evanghelia a fost scrisă în limba aramaică, putem deduce că ea a fost adresată iudeilor din Palestina, care vorbeau această limbă. Aceeași concluzie rezultă și dacă vom compara Evanghelia după Matei (adresată iudeilor care cunoșteau topografia Țării Sfinte, datinile și profețiile Vechiului Testament) cu Evanghelia după Marcu, adresată romanilor, necunoscători ai tradițiilor iudaice (de exemplu, vorbind despre spălarea mâinilor înainte de masă, Matei nu dă nicio explicație, pe când Marcu dă explicații referitoare la acest ritual; tot așa se întâmplă când ambii evangheliști vorbesc despre termenul „corban”, despre localități cum ar fi Betania, Betsaida, Arimateea, etc.).

5. Timpul și locul scrierii Evangheliei:

a) timpul: în primăvara sau vara anului 43;

b) locul: Ierusalimul sau un alt oraș al Palestinei în care locuia Apostolul Matei în acel timp.

6. Cuprinsul:

a) împărțirea: are 28 capitole și se împarte în:

V  partea I-a (Matei 1-4), care cuprinde genealogia lui Iisus, Nașterea Sa, activitatea lui Ioan Botezătorul, Botezul Domnului, întreita ispitire;

V  partea a II-a (Matei 4-18), care descrie activitatea Mântuitorului în Galileea;

V  partea a III-a (Matei 19-28), care descrie activitatea lui Iisus în drum spre Ierusalim, la Ierusalim înainte de Paști, apoi Patimile, moartea, Învierea și arătările Domnului după Înviere;

b) caracteristicile principale ale Evangheliei:

α) grupează în pericope compacte cuvântările și minunile Mântuitorului, în detrimentul ordinei cronologice: predica de pe munte (Matei 5-7), o serie de minuni (Matei 8-9), predica de pe lac (Matei 13), o nouă serie de minuni (Matei 14-15), etc.;

β) evenimentele mai importante din viața lui Iisus sunt legate de proorociile Vechiului Testament care s-au împlinit în persoana Mântuitorului.

PROFETUL DANIEL

PROFETUL DANIEL

Daniel (=Dumnezeu este judecătorul meu), fiul unei familii nobile, împreună cu prietenii săi, Anania, Azaria și Misael, sunt duși în captivitatea babilonică de către Nabucodonosor, în anul 605 î.Hr., sunt instruiți la curte în științele și în limba aramaică, pentru ca apoi să devină funcționari de stat. Daniel și prietenii săi erau întru totul credincioși legilor părintești, de aceea Dumnezeu le-a dăruit înțelepciune. Pentru faptul de a-i fi explicat un vis lui Nabucodonosor, prezicându-i astfel viitorul prin descoperire de la Dumnezeu, Daniel a fost numit locțiitor regal, iar prietenii săi, administratori ai provinciei Babiloniei. Între 555-539 au urmat patru succesori ai lui Nabucodonosor, ultimul luând coregent pe Baltazar (Belșațar), în 538.

Acesta, se pare descendent dintr-o fiică a lui Nabucodonosor, a apărat cetatea Babilonului în râzboiul cu regele Persiei, Cirus. În timp ce cetatea era asediată de Cirus, Baltazar dădu comandanților săi un ospăț, în timpul căruia e informat printr-o scriere miraculoasă, explicată de Daniel, că cetatea va cădea imediat. După uciderea lui Baltazar, Babilonul fu ocupat, iar guvernator rămase Darius Medul, care îl menține pe Daniel în funcții înalte, făcând parte din colegiul celor trei funcționari supremi ai statului. După ce a fost aruncat în groapa cu lei, din pricina geloziei dușmanilor săi, Daniel a fost întărit din nou în funcție. După cucerirea Babilonului (538 î. Hr.), când se împlineau cei 70 de ani preziși de Ieremia, Cirus dă iudeilor permisiunea să se întoarcă în țară și să rezidească templul. Daniel însă nu se întoarse cu deportații în patrie, fiind înaintat în vârstă.

Ultima lui viziune este în anul 535 î.Hr.

Daniel a avut de îndeplinit o misiune dublă: pe de o parte îi îndruma pe compatrioții săi să împlinească legea cu credincioșie, fiind el însuși un exemplu prin viața sa, pe de altă parte îi mângâia prin viziunile sale, dar în același timp făcea cunoscute păgânilor puterea și slava lui Dumnezeu.

El nu și-a îndeplinit misiunea sa de profet prin cuvântări, ca ceilalți profeți, dar viața lui și a prietenilor săi, conformă cu legile părintești, era ca o cuvântare extraordinară pentru cei din jur. Atât iudeii exilați, cât și păgânii, vedeau în tăria credinței lui Daniel și în minunile care se săvârșeau prin el, că Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său și nu a uitat promisiunile Sale. Astfel, Daniel a avut misiunea să arate, prin minuni și profeții, puterea și majestatea Dumnezeului celui adevărat în regatul babilonian și în cel persan. De aceea, el se mai numește Profetul popoarelor, sau profetul majestății divine.

Cartea lui Daniel cuprinde 2 părți: manifestarea înțelepciunii și a puterii divine (cap. 1 – 6) și mângâierea poporului prin viziuni (cap. 7 – 12).

În prima parte, după ce refuză să se spurce cu bucatele și cu vinul regelui, Daniel și prietenii săi sunt hrăniți cu legume și zarzavaturi, fiind mai frumoși și mai grași la trup decât cei hrăniți din bucate alese (capitolul 1). Daniel tâlcuiește visul lui Nabucodonosor despre statuia cea mare, din aur, argint, aramă, fier și lut, lovită peste picioarele de fier și de lut de o piatră, desprinsă nu de mână omenească, și distrusă în întregime, în timp ce piatra crește și umple tot pământul (capitolul 2). Este vorba de regatul veșnic al lui Dumnezeu, care va sfărâma și va nimici toate regatele. Aruncarea în cuptorul cu foc a celor trei prieteni ai lui Daniel, din cauza refuzului de a se închina statuii de aur; aceștia rămânând neatinși de foc printr-o minune, regele Îl slăvește pe Dumnezeul lor și oprește orice blasfemie împotriva Lui (capitolul 3). Noul vis al lui Nabucodonosor despre copacul tăiat, explicarea lui de către Daniel și realizarea prezicerii prin nebunia și vindecarea regelui (capitolul 4). Căderea lui Belșațar, sacrilegiul său de a mânca la ospăț din vasele sfinte, luate din templul din Ierusalim; scrierea misterioasă (mene, tekel, ufarsin peres) și explicarea ei – numărat (Dumnezeu a numărat zilele regatului babilonian), cântărit, împărțit la mezi și perși; uciderea lui Baltazar și cucerirea Babilonului (capitolul 5). Devenit rege, Darius Medul îl aruncă pe Daniel în groapa cu lei, în urma pârilor primite de la dușmanii lui, pentru refuzul său de a trece la religia oficială (de fapt, de a nu asculta de porunca ce interzicea închinarea la orice dumnezeu în afara regelui, timp de 30 de zile); Daniel este salvat în mod miraculos și regele îl repune în demnitățile sale, cerând ca Dumnezeul lui Daniel să fie adorat de toți (capitolul 6).

În partea a doua, Dumnezeu manifestă majestatea Sa asupra regatelor păgâne prin patru viziuni:

1. Viziunea despre patru fiare care ies din mare și sunt judecate de Cel Vechi de zile; fiara a patra e ucisă, iar domnia peste celelalte este predată Fiului Omului; cele patru fiare sunt simbolul a patru împărății, iar domnia Fiului Omului înseamnă împărăția lui Mesia (capitolul 7).

2. Viziunea despre un berbec învins de către un țap care vine din Apus. Din cornul acestuia cresc alte patru coarne, dintre care unul se luptă împotriva lui Dumnezeu și atacă țara sfântă (explicarea: regatul persan va fi distrus de Alexandru cel Mare); despre cele patru regate ale Diadohilor și despre persecutorul cel nelegiuit Antioh Epifan, tipul lui Antihrist (capitolul 8).

3. Viziunea despre îngerul Gavriil, despre 70 de săptămâni de ani care vor trece de la rezidirea Ierusalimului până la Mesia (capitolul 9).

4. Viziunea despre apariția unui înger pe malurile Tigrului. Explicarea despre epoca Ptolomeilor și Seleucizilor până la moartea lui Antioh IV Epifan. Arhanghelul Mihail, scutul iudeilor. Învierea, slava celor drepți. Sfârșitul apăsării (capitolele 10-12).

Cu privire la concepția mesianică, spre deosebire de ceilalți profeți, unde împărăția mesianică e privită ca o continuare a celei davidice, Daniel pune în legătură împărăția mesianică cu marile împărății ale lumii. El pregătește prin aceasta revelația desăvârșită a Noului Testament. Ceilalți profeți vorbesc despre Ierusalim ca despre centrul împărăției mesianice, spunând că templul cu instituțiile lui vor fi veșnice, însă Daniel arată că aceste profeții trebuie înțelese în sens spiritual. După ceilalți profeți, împărăția mesianică e în legătură cu întoarcerea din exil, însă Daniel determină mai exact timpul acesteia, prin viziunea despre cele 70 de săptămâni de ani.

Sub raport dogmatic, cartea lui Daniel este importantă nu numai prin doctrina despre îngeri (numele lui Mihail și Gavriil le întâlnim pentru prima dată, Gavriil este interpretul lui Dumnezeu, Mihail este apărătorul poporului Israel; îngerii apar cu chip de oameni, stau în jurul lui Dumnezeu și sunt protectorii popoarelor; îngerilor li se aduce cinstire) sau prin ideile eshatologice, mai explicite decât la profeții anteriori (Daniel vorbește despre judecata universală asupra popoarelor, îndeplinită de către Dumnezeu Însuși, despre condamnarea celor răi, despre desființarea răului și a păcatului), ci și prin ideile mesianice care se regăsesc în multe locuri, în special la sfârșitul fiecărei viziuni: în capitolul 2 împărăția mesianică e simbolizată prin piatra cea mică, ce devine un munte după ce a sfărâmat statuia; în capitolul 7 intervine Fiul Omului, căruia Cel Vechi de zile îi dă puterea de a judeca – este Mesia-Hristos, Care îl va judeca pe Antihrist. Împărăția mesianică este descrisă în capitolul 9 (Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii) și în capitolul 12 (Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor... Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile).

Profeții mesianice din cartea lui Daniel:

1. Împărăția veșnică: „Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci” (Daniel 2).

2. Fiul Omului: „Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7).

3. Cele 70 de săptămâni de ani: „ Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor. Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii" (Daniel 9)

PROFETUL IEZECHIEL

PROFETUL IEZECHIEL

Iezechiel (=Dumnezeu este tare sau Dumnezeu întărește), contemporan cu Ieremia, dar cu mult mai tânăr decât el, a fost deportat în Babilon cu 11 ani înainte de dărâmarea Ierusalimului (586 î.Hr.); activitatea lui profetică s-a desfășurat așadar printre exilați, pe o perioadă de 22 de ani. Privit cu neîncredere la început, din cauza viziunilor și cuvântărilor sale pesimiste, Iezechiel va fi recunoscut ca un adevărat profet abia după dezastrul dărâmării Ierusalimului, în anul 586 î.Hr.; el avea să țină trează speranța unui viitor mai bun după distrugerea regatului și a templului, demonstrând poporului că Dumnezeu este credincios întru promisiunile sale, cu tot dezastrul ce s-a abătut asupra poporului. Pentru acest rol al său, Iezechiel se numește profetul „fidelității divine”.

Profetul trebuie apoi să lupte din răsputeri împotriva falselor iluzii promovate de promisiunile pseudo-profeților, care sperau că în curând se vor întoarce în patrie. Atunci când totul se părea că este pierdut, Iezechiel arată că din casa lui David a rămas o odraslă care, plantată pe un munte înalt, va umple pământul (Iezechiel 17). În locul templului și al cultului distrus, el învață că va fi un templu nou, un cult nou, o ordine nouă (capitolele 40 – 48).
Iezechiel se numără printre marile personalități religioase din Israel. Lui i se datorește faptul că deportații din Babilon nu au fost absorbiți de păgânism. În fața cultului seducător al babilonienilor, el insistă pentru respectarea cultului mozaic, alături de îndeplinirea legilor morale. De altfel, se pare că ar fi fost ucis în Babilon de către un judecător al poporului Israel, pentru că l-ar fi mustrat din pricina idolatriei.

Cartea lui Iezechiel constă din multe preziceri, acțiuni simbolice, viziuni și parabole.

Y  Introducerea (capitolele 1 – 3) cuprinde chemarea profetului printr-o viziune inaugurală. Slava lui Dumnezeu manifestată deasupra unui car tras de patru ființe simbolice: om, leu, taur și vultur.

Y  Partea I (capitolele 3 – 24) cuprinde profeții de amenințare împotriva regatului Iuda și prezicerea dărâmării Ierusalimului, din cauza idolatriei, a corupției conducătorilor și a corupției poporului întreg, simbolizat prin trei parabole (lemnul viței de vie, femeia necurată și via: capitolele 15 – 17). Cu toate acestea, Iezechiel arată că Dumnezeu este îndurător și cheamă la pocăință: „Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa. Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri. Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea pe care va fi făcut-o. Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu? Dar şi dreptul, dacă se va abate de la dreptatea sa şi se va purta cu nedreptate şi va face toate acele ticăloşii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi făcut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi făcut-o, şi pentru păcatele sale, pe care le-a săvârşit, va muri” (Iezechiel 18).

Y  Partea a II-a (capitolele 25 – 32) cuprinde profețiile de amenințare împotriva popoarelor păgâne, șapte la număr (Amonul, Moabul, Edomul, Filistenii, Tirul, Sidonul, Egiptul).

Y  În partea a III-a (capitolele 33 – 48), prin profeții de mângâiere, se arată că Dumnezeu este credincios în promisiunile Sale. Dar pentru a se împărtăși de promisiunile divine, evreii trebuie să se lepede de falsa încredere în descendența lor din Avraam. Bunul Păstor, noul David, va lua locul păstorilor celor răi (cap.34), Israel va fi ridicat la o glorie durabilă, în opoziție cu Edomul, care va fi distrus (cap.35,36). Regenerarea și unirea lui Israel se arată prin două parabole: viziunea oaselor celor morți care înviază și unirea în mâna profetului a două toiege, simbolizând unirea celor două regate (cap.37). Biruința lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor Săi, reprezentați prin Gog și Magog (cap.38). Capitolele 40 – 48 cuprind descrierea profetică a noului regat, a noului templu și a cetății celei noi, al cărei nume va fi: „Dumnezeu este aici”. Aceste capitole sunt simbolice și reprezintă o descriere poetică a viitoarei împărății mesianice. Noul templu, construit pe „muntele cel prea înalt” (care nu poate fi Sionul), nu are chivot al Legii; de asemenea, izvorul cel minunat care adapă și face fertil pământul cel nou, împărțit în mod egal între cele 12 seminții ale lui Israel și între străini, nu poate fi înțeles decât în sens figurat. De altfel, Noul Testament întrebuințează simbolurile lui Iezechiel ca să o descrie pe mireasa Mirelui (Apocalipsa 21) sau pe Păstorul cel bun (Ioan 10).

Cu privire la ideile mesianice, Iezechiel se aseamănă, dar în același timp se și deosebește de profeții anteriori.

Ca și aceștia, Iezechiel pune restaurația națională pe același plan cu venirea timpurilor mesianice, însă, ...în vreme ce până la el lucrarea divină se părea că se va realiza o dată și definitiv, Iezechiel descoperă orizonturi succesive și întrezărește o eră mesianică preparatorie, până la triumful definitiv al lui Iahve.

Profeții mesianice în cartea lui Iezechiel:

1. Acela căruia I se cuvine domnia:

„Ruină, ruină, ruină voi face-o, așa va rămâne și nu va mai fi, până ce va veni Acela căruia i se cuvine și i-o voi da lui” (Iezechiel 21: 27).

2. Păstorul cel bun:

Iezechiel vorbește și el despre Robul Domnului – Ebed Iahve (ca și profetul Isaia) și despre Păstorul cel bun (ca și profetul Ieremia), dar subliniază că Dumnezeu va pune pe robul Său ca păstor peste oile Sale și va realiza un legământ al păcii care va pune capăt războiului și nedreptății: „Eu voi veni să scap oile Mele, ca să nu mai fie pradă şi voi judeca între oaie şi oaie. Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul Meu David; el le va paşte şi el va fi păstorul lor. Iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul Meu David va fi împărat între ei. Eu, Domnul, am grăit acestea. Voi încheia cu acela legământul păcii şi voi depărta din ţară fiarele sălbatice, încât oile Mele să trăiască în siguranţă în pustiu şi să doarmă în pădure” (Iezechiel 34: 22-25).

3. Apă și duh:

„Vă voi stropi pe voi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou voi pune înlăuntrul vostru; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Și Duhul Meu voi insufla în voi, ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi rânduielile Mele” (Iezechiel 36: 25-27).

4. Legământul cel nou:

Iezechiel vorbește și el despre Noul Legământ – Berith Chadașa
(ca și profetul Ieremia), numindu-l în același timp „legământ de pace” (Berith șalom): „Voi încheia cu ei un legământ de pace, legământ veşnic voi avea cu ei. Și vor avea sfintele Mele pentru totdeauna şi voi aşeza în mijlocul lor locaşul Meu pe veci. Fi-va locaşul Meu la ei şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Iezechiel 37: 26, 27).

5. Apa cea vie:

În capitolul 47 profetul Iezechiel descrie viziunea unui „izvor de apă” ieșind
din altarul templului, care, mărindu-se, devine fluviu și curge spre marea moartă, însănătoșind apa și umplându-o de pești. Pe ambele maluri ale râului sunt copaci mulți și pomi ai căror frunze nu se vor veșteji, nici se va sfârși rodul lor. Sfinții Părinți, atribuind o însemnătate simbolică textului, spun că apa ce izvorăște din templu arată că de la iudei vine mântuirea, apa care sfințește simbolizând învățătura Mântuitorului.

PROFETUL IEREMIA

PROFETUL IEREMIA

Ieremia (=Domnul l-a izgonit pe poporul Său), - profetul Noului Legământ - fiul preotului Hilchia din Anatot, a activat ca profet între anii 627-586, deci până la dărâmarea Ierusalimului, vreme de 40 de ani, sub domniile succesive a 5 regi: Iosia (17 ani), Ioahaz (3 luni), Ioachim (11 ani), Iehonia (3 luni) și Sedechia (11 ani), găsindu-și sfârșitul fie în Egipt, ucis cu pietre, după o tradiție, fie în robia Babilonului, după o altă tradiție.

Pe plan extern, imperiul asirian se prăbușește (Ninive cade în anul 612), locul său fiind luat de imperiul babilonian (caldeean), condus din anul 605 de Nabucodonosor. Pe plan intern, după regii idolatri Manase și Amon, regele Iosia începe o reformă a cultului, la care colaborează și profetul Ieremia: Iar Domnul mi-a zis: "Vesteşte toate cuvintele acestea în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului şi zi: ascultaţi cuvintele legământului acestuia şi le împliniţi!" (Ieremia 11). Din păcate, fiii lui Iosia la domnie (Ioahaz, Ioachim și Sedechia) nu au mai ascultat de spusele profetului.

Astfel, în vremea regelui Ioachim, profetul Ieremia primește poruncă de la Dumnezeu să scrie profețiile rostite de el din zilele lui Iosia, regele lui Iuda, și până-n ziua de azi, cu scopul de a determina pe rege și pe întregul popor să se pocăiască. Ieremia fixează în scris, cu ajutorul ucenicului său Baruh, profețiile sale, pe care acesta le citește înaintea celor de la curte. Mâniat, regele Ioachim arde cartea profetului, care nu se descurajează însă, ci dictează din nou lui Baruh, din memorie, profețiile arse de rege, adăugând la acestea și profeția pedepsirii regelui Ioachim pentru fapta sa: "Aşa zice Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea: Va veni îndată regele Babilonului şi va pustii ţara aceasta şi va pierde oamenii şi dobitoacele din ea? De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, regele lui Iuda: Nu va mai fi din el urmaş care să şadă pe scaunul lui David; trupul lui va fi aruncat în arşiţa zilei şi în frigul nopţii și-l voi pedepsi pe el şi neamul lui şi slugile lui pentru nedreptatea lor; voi aduce asupra lor şi asupra locuitorilor Ierusalimului şi asupra oamenilor lui Iuda tot răul pe care l-am rostit asupra lor şi ei n-au ascultat" (Ieremia 36). Ca urmare, în 605 Nabucodonosor cucerește Ierusalimul, impune tribut lui Ioachim și deportează în Babilon o parte a tinerei nobilimi, printre care și pe Daniel, ceea ce a însemnat începutul celor 70 de ani de captivitate preziși de Ieremia în capitolul 25: "Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani". După câțiva ani, Ioachim refuză să plătească tributul impus, de aceea Nabucodonosor pustiește țara, îl pedepsește pe rege, iar în 597 fiul său, Iehonia, după doar trei luni de domnie, este deportat în Babilon cu o bună parte din nobilimea țării.

Noul rege Sedechia, deși este sfătuit de profetul Ieremia să se supună lui Nabucodonosor, pentru că acesta îndeplinește o poruncă dumnezeiască, va asculta de falșii profeți, întemnițând pe Ieremia și punându-și nădejdea în ajutorul egiptenilor. De aceea, după un asediu de 8 luni, Nabucodonosor cucerește în 586 Ierusalimul, dărâmă zidurile cetății și templul și duce populația în exil.

Pe plan religios, importanța lui Ieremia este tot atât de mare ca și cea a lui Isaia. Profetul accentuează teza că sacrificiile și cultul întreg au valoare numai în funcție de sentimentele morale; nici chiar templul nu poate salva Ierusalimul de distrugere (Ieremia 7). Ca și Isaia, Ieremia învață că ajutorul trebuie așteptat de la Dumnezeu, nu de la alianțe politice, asemănând ajutorul de la Dumnezeu cu un izvor de apă vie: "Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă" (Ieremia 2).

Dumnezeu este atotprezent (Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu, zice Domnul? Au nu umplu Eu cerul şi pământul, zice Domnul? – Ieremia 23) și atotputernic, răsplătind fiecăruia după faptele sale (O, Doamne Dumnezeule, Tu ai făcut cerul şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţ înalt şi pentru Tine nimic nu este cu neputinţă! Tu arăţi milă la mii şi pedepseşti fărădelegile părinţilor în sânul copiilor lor după ei... ochii Tăi sunt deschişi asupra tuturor căilor fiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui şi după roadele faptelor lui – Ieremia 32). Popoarele îndeplinesc planurile Providenței Sale. Nabucodonosor este instrumentul voinței divine; de el se servește Dumnezeu pentru a-l pedepsi pe poporul Său pentru fărădelegile sale.

Pentru a anunța pedepsele de la Dumnezeu asupra poporului, profetul folosește în capitolul 18 simbolul olarului și al vasului sfărâmat. Simbolul vasului de lut modelat de către olar după voința sa arată că Dumnezeu poate schimba amenințările dacă poporul își recunoaște vina și se căiește. Simbolul vasului sfărâmat arată soarta poporului. După ce, în capitolul 25, profetul anunță captivitatea babilonică de 70 de ani, în capitolele 30-33, împreună cu profețiile mesianice, poporului pocăit i se vestește restaurarea. Printr-o acțiune simbolică (cumpărarea unei țarine din Anatot de către profetul închis), se prezice eliberarea poporului și întoarcerea lui din captivitate (Ieremia 32).

Profeții mesianice din cartea lui Ieremia:

1. Ierusalimul, loc de întâlnire al popoarelor:

"În vremea aceea Ierusalimul se va numi tronul Domnului şi toate popoarele se vor aduna acolo pentru numele Domnului şi nu se vor mai purta după pofta inimii lor" (Ieremia 3).

2. Păstorul cel bun:

"Voi aduna rămăşiţele turmei Mele din toate ţările prin care le-am risipit, le voi întoarce la staulele lor şi vor naşte şi se vor înmulţi. Voi pune peste acestea păstori, care le vor paşte şi ele nu se vor mai teme, nici se vor mai speria, nici se vor mai pierde, zice Domnul. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte; iată numele cu care-L voi numi: Domnul-dreptatea-noastră!" (Ieremia 23).

3. Noul Legământ (Berith chadașa):

"Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat... Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor. Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: "Cunoaşteţi pe Domnul", că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni" (Ieremia 31: 31-34).

4. Preoția veșnică:

"În zilele acelea şi în vremea aceea voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi aceea va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele acelea Iuda va fi izbăvit şi Ierusalimul va trăi fără primejdie. Şi Odraslei aceleia I se va pune numele: "Domnul - dreptatea noastră". Că aşa zice Domnul: Nu va lipsi lui David bărbat care să şadă pe scaunul casei lui Israel. Şi preoţii-leviţi nu vor avea lipsă de bărbat care să stea înaintea feţei Mele şi să aducă în toate zilele arderi de tot, să aprindă tămâie şi să săvârşească jertfe" (Ieremia 33).

Profetul Ieremia este primul care a anunțat, în cuvinte clare, încheierea unui Nou Legământ care va trebui să-l înlocuiască pe cel de pe muntele Sinai. El accentuează că Noul Legământ, spre deosebire de cel Vechi, va avea un caracter de sfințenie și de unire mai apropiată cu Dumnezeu.

Autoritatea cărții lui Ieremia este în afară de orice îndoială. Mântuitorul Hristos, atunci când alungă vânzătorii din templu spune: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, dar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari (Matei 21), referindu-se la profetul Ieremia care spune: Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri, peşteră de tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul (Ieremia 7). De asemenea, cu ocazia uciderii pruncilor de către Irod, evanghelistul Matei, în capitolul 2, amintește de profeția lui Ieremia: Aşa zice Domnul: Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt (Ieremia 31). La fel în cazul cumpărării țarinei olarului, în Matei 27: "Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, și i-au dat pe Ţarina Olarului, după cum mi-a spus mie Domnul".

Viața lui Ieremia este o tragedie zguduitoare. Peste 40 de ani, cu credință neclintită, el și-a servit poporul și patria sa. Lovit de cei mari și de cei mici, vrăjmășit de mai-marii preoților, deși era de neam preoțesc, prigonit de regi și mereu în conflict cu falșii profeți, Ieremia și-a păstrat credința puternică în Dumnezeu și conștiința vie a chemării sale, ridicându-se la o noblețe sufletească și la o înălțime morală vrednică de admirat.