MAIMUTA OFENSATA
(impotriva evolutionismului)
Odată o
maimuţa din evul anecdotic,
venind la sfat
pe-o creangă de arbore exotic,
a zis :
ATENTIE! Sunt foarte ofensată…
Circulă-n lume
vorba deloc adevărată
că HOMO ar
descinde din buna noastră rasa…
Însăşi
ideea-aceasta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit
vreodată divorţuri printre noi,
copii lăsaţi pe
drumuri sau imnuri de război ?
Cine-a văzut in
hoardă la noi bolnavi mintali,
drogaţi, lacomi
de cărnuri si homosexuali,
escroci, bandiţi,
gherile sau vreo tutungerie ?
în neamul nostru
nobil nu vezi aşa prostie,
noi n-avem
mafii crude in stirpea noastră-aleasă,
nici terorişti,
nici dogme, nici luptele de clasă,
cât-am bătut eu
jungla, scuzaţi, n-am observat
în obştea
simiască cocotier privat,
nici garduri şi
nici paznici, nici pui murind de foame
sau omorâti in
taină de aşa-zise : « MAME »…
Nu veţi vedea
vreodată, cât soarele si luna,
O minte de maimuţa dospind in ea minciuna.
Chiar de aş fi
silită de vreun laborator,
n-aş deveni
port-bată si nici informator.
Si iată incă una
din lumea lor de jos :
la noi nu se
întâmplă război religios,
nici
« sfinte » inchiziţii, nici libertate-n lanţuri,
nici chefuri după
care să ne culcăm în şanţuri
şi nici vreo
ţnvoială ce duce-n ateism,
nici ordini
mondiale, nici materialism…
E-adevărat că HOMO
a coborât ca soi,
DAR NU, fiţi
rezonabili, N-A COBORÂT DIN NOI.
A. DUMITRU
(Teleormanul, nr. 3928/joi, 13 ianuarie, 2005)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu