Olimpiada RELIGIE ortodoxa TEME
Clasa a VIII-a
Simbolul credinţei - esenţa
învăţăturii creştine
A purcede=a
proveni, a lua nastere, a izvori;
Apostoleasca Biserica=(aici-lectie)Biserica ce are toate invataturile si
lucrarile sfinte primite direct de la Sf. Apostoli;
Atottiitorul=purtatorul
de grija, le tine pe toate;
Intrupat=a
luat trup, fiinta;
Pogorat=coborat;
Sinoade ecumenice (adunări sau soboare)-adunarile episcopilor Bisericii creştine care au
avut scopul de a combate ereziile si de a formula adevărata învăţătură de credinţă
a Bisericii si norme morale;
Soborniceasca Biserica=(aici-lectie) Biserica ce ii cuprinde pe toti oamenii
de aceeasi credinta;
Crez (simbolul credintei) (“credo”lat.-“eu cred”)=marturisire
de credinta;
Erezie=invatatura
de credinta gresita, contrara invataturii Bisericii, ratacire de la adevar;
De o fiinta=a
fi de aceeasi fiinta, a avea aceeasi natura;
De-a lungul istoriei – 7 sin. ec. - I sin. ec. - Niceea (325)-art.1-7;
II sin. ec. - Constantinopol ( 381)-art.8-12.
În acest simbol se cuprinde pe scurt adevărata credinţă a bisericii
dintotdeauna şi de
pretutindeni despre:
1.
învăţătura despre Dumnezeu Tatăl (art. 1);
2.
învăţătura
despre Dumnezeu Fiul
şi activitatea Sa mântuitoare (art. 2-7);
3.
învăţătura despre Dumnezeu
Sfântul Duh (art. 8).
4.
învăţătura despre Biserică (art. 9).
5.
învăţătura despre Botez-Sfintele Taine (art. 10).
6.
învăţătura despre judecata universală şi viaţa veşnică
(art 11-12).
In Biserica Ortodoxa Crezul se
rosteste:
¨
La Sf. Taina a Botezului (nasi) pentru a
marturisi credinta pe care o primeste si o va urma cel botezat;
¨
La Sf. Liturghie, marturisind prin aceasta
credinta celor care participa la viata Bisericii;
¨
La slujbele Bisericii si in rugaciunile particulare ale
credinciosilor.
In 589, la Sinodul de la Toledo, Biserica din Apus, a
hotarat ca in articolul: “[cred] intru Duhul Sfant…care de la Tatal purcede” sa
se adauge “si de la Fiul”, rezultand: “si intru Duhul Sfant…care de la Tatal si
de la Fiul purcede”. Acest adaos se numeste
Filioque (“si de la Fiul”), fiind una din principalele neintelegeri care a
provocat schisma (despartirea, ruptura) dintre Biserica Ortodoxa si cea
Romano-Catolica.
Sf. Simeon Noul Teolog face urmatoarea analogie:
“Tatal=casa, Fiul=usa usa usa
Simbolul
credinţei-Invatatura despre Sfanta Treime
Lucrarea
Sfintei Treimi = Tatal lucreaza prin Fiul (impreuna cu El) in Sfantul Duh (desavarsita).
Dumnezeu Tatal (Creatorul, Proniatorul) (art. 1)
-
prima Persoana a Sfintei Treimi;
-
numit “Tata” = El naste dintotdeauna
pe Fiul si El purcede dintotdeauna Duhul Sfant;
= Asa ne-a invatat Domnul
Hristos cand ne rugam sa spunem “Tatal nostru”;
-
numit “Atottiitorul” = le tine pe
toate cu bunatatea si milostivirea Sa;
-
numit “Facatorul” (Creatorul) = a
creat lumea vazuta si nevazuta (ingerii) din iubire si ii poarta de grija prin
intelepicunea si milostivirea Sa nemarginita.
v Insusiri parintesti ale lui Dumnezeu: dragostea, bunatatea, dreptatea, iertarea,
compasiunea;
v Datoriile noastre fata de Tatal ceresc: ascultare, respect,
incredere, cinstire;
Dumnezeu Fiul (Cuvantul lui Dumnezeu /
Dumnezeu Cuvantul) (Mantuitorul, Judecatorul) (art. 2-7)
- a doua Persoana a Sfintei
Treimi;
- este singurul Fiu, dupa fire, al lui Dumnezeu;
-
egal cu Tatal;
-
are fire dumnezeiasca si fire omeneasca;
-
este nascut din Tatal;
-
este vesnic;
-
este de o fiinta cu Tatal;
- Mantuitorul -a mantuit lumea din robia
pacatului si a mortii;
- Judecatorul -va judeca lumea la
sfarsitul lumii;
Dumnezeu Sfantul Duh (Datatorul de viata,
Sfintitorul, Mangaietorul) (art. 8)
- a treia Persoana a Sfintei
Treimi;
- “Domn de viata facator”=daruieste viata creatiei;
- Dumnezeu adevarat ca si
Tatal si Fiul;
- purcede din veci din Tatal;
- “a grait prin prooroci”=a
pregatit omenirea pentru primirea Matuitorului, vestindu-I nasterea;-
-
S-a pogorat in
chip de porumbel=Botezul Domnului
Hristos (Iordan);
-
S-a aratat in
chip de nor luminos=Schimbarea la
Fata (Muntele Taborului);
-
S-a pogorat in
chip de limbi de foc=Cinzecime
(Pogorarea Sf. Duh) peste Sf. Apostoli;
- sterge pacatele pe care le
marturisim preotului (Spovedanie), curatindu-ne sufletul;
- rugaciunea “Imparate
Ceresc” – inchinata Persoanei Sf. Duh;
v
Darurile Duhului Sfant (Galateni 5,22):
dragostea, facerea de bine, bucuria, credinta, pacea, blandetea, indelunga
rabdare, infranarea poftelor, bunatatea, curatia.
Invataturi morale:
v Sa laudam si sa cinstim pe Dumnezeu Tatal, Dumnezeu
Fiul, Dumnezeu Sfantul Duh prin rugaciune;
v Toate lucrarile Bisericii se fac in numele Sfintei
Treimi;
v Sa ne marturisim adevarata credinta luminata
(insuflata) de Dumnezeu prin Sfintii Parinti la sinoadele ecumenice;
v Sfanta Treime ne arata ca pentru a fi asemenea Ei,
trebuie:
-
sa fim in comuniune cu toti oamenii;
-
sa ne iubim si sa ne slujim unii pe altii;
Temeiuri
scripturistice
U Asa sa va rugati: “Tatal nostru care esti in ceruri,
sfinteasca-se numele Tau…”(Matei 6,9);
U “Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi
trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va
marturisi despre Mine.” (Ioan 15,26);
U “De la El … sunt toate.” (Romani 11,36);
U “Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-L va trimite
Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre
toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14,26);
Temeiuri
patristice
U “Dumnezeu nu constringe pe nimeni, dar daca Dumnezeu
voieste si noi nu voim, mantuirea noastra este cu neputinta, pentru ca El nu
voieste sa sileasca pe nimeni.” (Sf. Ioan Gura de Aur);
U “Nadejdea mea este Tatal,
scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta,
Slava Tie.” (Rug. Sf. Ioanichie);
U “Dumnezeu poate cate vrea, dar nu vrea cate poate,
caci poate pierde lumea, dar nu vrea.” (Sf. Ioan Damaschin);
Comuniunea
oamenilor cu Dumnezeu in Biserica
Biserica=institutia sfanta,
intemeiata de Domnul Hristos pentru mantuirea si sfintirea credinciosilor,
adica a oamenilor care au aceeasi credinta si se impartasesc cu aceleasi Sfinte
Taine. (nevazut-Jertfa pe Cruce) (vazut-Cinzecime, Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
Membrii Bisericii=cler (diacon, preot,
episcop-cei care au harul/savarsesc slujbele Bisericii);
(pamant) =credinciosii
(laici, mireni) – crestinii botezati in numele Sf. Treimi ce marturisesc
aceeasi credinta si se impartasesc cu aceleasi
Sf. Taine;
Întemeierea Bisericii: Mântuitorul
a întemeiat Biserica prin jertfa Sa pe Cruce (F. Ap. 20, 23) şi a făcut-o
văzută ca o comuniune şi comunitate concretă a oamenilor cu Dumnezeu la
Cincizecime (Pogorarea Sf. Duh, Rusaliile) - (nevazut-Jertfa pe Cruce)
(vazut-Cinzecime,
Pogorarea Sf. Duh-Sf. Apostoli);
-prima Biserica-in Ierusalim, la Cinzecime,
cand in urma cuvantarii Sf. Ap. Petru s-au botezat “ca la 3000 de suflete”
(F.A.2,41);
Membrii Bisericii:
Biserica “luptătoare” – (Biserica de pe pamant ce luptă împotriva
păcatului) credincioşii botezaţi în numele Sfintei Treimi, care mărturisesc aceeaşi
credinţă, care se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine şi care stau sub
conducerea văzută a aceleiaşi ierarhii bisericeşti.
Biserica “triumfătoare” – (Biserica
din ceruri) au biruit pacatul – drepţi, ingeri, sfinti;
Însuşirile Bisericii (Crez-Art. 9 “Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica .”):
|
Denumirea însuşirii
|
Unitatea
|
Sfinţenia
|
Sobornicitatea
|
Apostolicitatea
|
|
Textul scripturistic
|
Mt.16, 18
Efes. 4, 4-6
I Cor. 1,13
|
Efes. 5, 25-27
|
Mt. 28,19
Gal. 3,28
|
Efes. 2, 20
I Cor. 3,11
II Tes. 2,15
|
|
1. Biserica
este una pentru că:
- unul este
Dumnezeu;
- unul este
Iisus Hristos, Capul şi
întemeietorul ei;
- unul este
Duhul Sfânt sălăşluit în ea;
- una este
credinţa şi învăţătura
Bisericii;
3. Biserica
este sobornicească pentru că:
- ea cuprinde pe
credincioşii din toate locurile, din toate timpurile;
- este unitară, vie,
activă, pe întreg pământul;
- modul de
conducere a Bisericii stă
pe temelia sinoadelor
ecumenice;
- sinoadele ecumenice sau
soboarele a toată lumea sunt autoritatea cea mai înaltă a obştii creştine.
|
2. Biserica este
sfântă pentru că:
- Sfânt este
întemeietorul şi Capul ei, Hristos;
- Sfânt
este Duhul care sălăşluieşte în ea;
- Sfânt este scopul
urmărit de ea: sfinţirea şi mântuirea;
4. Biserica este
apostolică pentru că:
- este întemeiată de Iisus Hristos pe
temelia Sf. Apostoli;
- a fost răspândită în
lume şi organizată de Sf. Apostoli;
- păstrează neschimbată învăţătura dată de
Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, precum şi darurile Sf. Duh primite
de Sf. Apostoli.
|
Alte denumiri: “Casa
lui Dumnezeu”, “fratietate”=marea familie crestina, “Aleasa Doamna”;
Temeiuri
scripturistice
U “Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile
iadului nu o vor birui.” (Matei 16,18)-intemeierea Bisericii;
U Domnul Hristos este: “Piatra din capul unghiului.”
(Efeseni 2,20);
Temeiuri
patristice
U „În afara Bisericii nu este mântuire” şi „cine n-are
Biserica de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată”. (Sf.
Ciprian);
Credinta in inviere si
viata vesnica
Mantuirea=se
dobandeste prin colaborarea omului cu harul lui Dumnezeu, prin credinta si
fapte bune; (scopul final al omului in viata); (incepe cu Jertfa si Invierea
Domnului);
Harul=puterea
sfintitoare a lui Dumnezeu care se da tuturor crestinilor prin Sf. Taine;
Credinta=puterea
sufletului omenesc de a crede in existenta, prezenta si lucrarea lui Dumnezeu
in viata oamenilor;
Faptele bune=faptele
care izvorasc din credinta in
Hristos si din dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri;
Judecata particulara
Biserica Ortodoxă învaţă că după
moartea trupească, fiecare suflet se supune judecăţii particulare.
Învăţătura despre judecata particulară se întemeiază pe Revelaţia
divină. Câteva mărturii despre existenţa judecăţii particulare sunt:
• Luca 16,19-31 (Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr)
• Evrei 9,27
• II Corinteni5,10
După cum reiese din cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos (Ioan
5,22,27), Judecătorul ne va fi însuşi
Mântuitorul
Iisus Hristos.
Această judecată este absolut dreaptă,
deoarece Judecătorul cunoaşte nu numai faptele, ci şi gândurile cele mai
ascunse pe care le-au avut în viaţă cei ale căror suflete se înfăţişează la
judecată.
Criteriul după care se face judecata este străduinţa sau dezinteresul pe care Ie-a manifestat în viaţă cel
judecat, de a se apropia de Hristos, urmărindu-i pilda şi de a intra în
comuniune cu El.
La judecata particulară sufletul are martori, acuzatori şi apărători. Cel dintâi martor e propria
conştiinţă a celui judecat. Omul drept va avea conştiinţa liniştită, iar cel
păcătos va fi mustrat continuu şi aspru de conştiinţa sa.
Demonii sunt acuzatorii care urmăresc să agraveze starea celui judecat,
în timp ce îngerul păzitor, alţi îngeri şi sfinţi în frunte cu Maica Domnului
sunt apărătorii celui judecat.
Biserica de pe pământ prin rugăciunile ei, are un rol important la
stabilirea soartei sufletului care se prezintă la judecată.
După judecata particulară, drepţii se bucură de comuniunea cu Hristos,
iar păcătoşii sunt nefericiţi din cauza îndepărtării de Dumnezeu în viaţă.
Judecata
particulară nu este definitivă, ea
are un caracter temporar, provizoriu,
până la a doua venire a Domnului.
Semnele celei de-a doua venire a Domnului (Parusia Domnului)
Cu toate că timpul celei de a doua veniri a Mântuitorului nu a fost
precizat, totuşi, din cele spuse de Mântuitorul Apostolilor Săi în legătură cu
a doua Sa venire şi din cele ce se
cuprind în unele epistole ale Sfântului Apostol Pavel şi
în Apocalipsa, rezultă că a doua venire a Domnului (Parusia) va fi precedată de
anumite semne, din împlinirea cărora se poate deduce că ea nu este departe.
Aceste semne sunt:
|
SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A DOMNULUI
|
|
|
1. Predicarea Evangheliei la toate neamurile.
|
• Matei 24,14
|
|
2. Convertirea întregului popor evreu la creştinism.
|
• Romani 11,25-26
|
|
3. Venirea pe pământ a lui Enoh şi a lui Ilie,
proorocii Vechiului Testament.
|
• Apocalipsa 11,3-7
|
|
4. Apariţia lui Antihrist.
|
• I loan2,18 • II
Tesaloniceni 2,3,8-9
|
|
5. Catastrofe mari în natură şi răspândirea multor
vicii printre oameni.
|
• Matei 24,4 • Marcu
13,7-13 • Luca 21,9-19
|
|
6. Ivirea multor prooroci mincinoşi şi căderea
multora de la credinţă.
|
• Matei 24,11-12
• II Timotei 3,2-5
|
|
7. Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci.
|
• Matei 24,30
|
Ordinea în care se vor
succeda aceste semne şi evenimente descrise mai sus nu ne este cunoscută.
Învierea cea de obste
Învierea morţilor înseamnă revenirea la viaţă a tuturor oamenilor care
au trăit pe pământ şi au decedat înainte de a doua venire a Domnului.
Învăţătura Bisericii
despre învierea morţilor - art. 11 din Simbolul credinţei şi ea este întemeiată pe Sf.
Scriptură şi pe Sf. Tradiţie.
Temeiuri
scripturistice ale învierii morţilor sunt: Ioan 5,25; 28-29 şi I Corinteni 15,13,14,20-22.
Învierea morţilor va
avea loc la a doua venire a Domnului şi la sfârşitul lumii.
După învăţătura
Bisericii, învierea morţilor este universală, căci vor învia şi cei drepţi şi
cei păcătoşi.
La înviere, trupurile
vor păstra fiinţa pe care au avut-o, astfel încât se vor deosebi între ele, dar
nu vor mai avea semnele bolilor de care au suferit.
Trupurile înviate vor
avea şi unele însuşiri care le-au lipsit pe pământ. Ele vor fi:
- nestricăcioase ,
pentru că nu vor mai avea nevoie de hrană;
- strălucitoare ,
datorită efectului sfinţeniei vieţii de pe pământ;
- transfigurate,
fiindcă nu vor cunoaşte boala, suferinţa, nu vor mai avea nevoie de bunuri
materiale;
- puternice si spirituale
, adică vor fi supuse sufletului întru toate;
- nemuritoare ,
pentru că puterea morţii va fi definitiv distrusă odată cu învierea generală.
Toate aceste însuşiri
le vor avea numai trupurile drepţilor, iar ale păcătoşilor vor avea numai
însuşirea nestricăciunii şi a nemuririi. Cei care vor fi în viaţă la a doua
venire a Domnului, nu vor mai învia, deoarece ei nici nu vor muri, ci vor trece
numai într-o clipă, din viaţa actuală într-o stare asemănătoarea cu a celor
înviaţi.
Judecata universala (Judecata obsteasca, Judecata de Apoi)
Judecata
universală este propovăduită atât
de Mântuitorul în parabole, ca de exemplu în parabola despre neghina semănată
printre grâu, parabola celor 10 fecioare, a talanţilor etc, cât şi de Sf.
Apostoli (Faptele Apostolilor 17,31; Romani 14,10; I Petru 4, 5-6).
Această judecată va avea loc la a
doua venire a Domnului care va judeca pe toţi oamenii care au trăit pe
pământ, de la începutul lumii şi până la sosirea Sa a doua. Momentul acestei
judecăţi este cunoscut numai de Dumnezeu Tatăl (Matei 24,42).
Această judecată este necesară, deoarece la judecata particulară a fost
judecat doar sufletul, nu şi trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, la
judecata particulară au fost judecate numai faptele bune/ rele din timpul
vieţii pământeşti, nu şi urmările lor. La judecata universală se vor supune şi
duhurile necurate (II Petru 2,4). Sfinţii nu vor fi
propriu-zis judecaţi (Ioan 5,24), prezenţa lor la judecată va fi formală, în
schimb ei vor osândi pe păcătoşi şi vor aprecia cu laudă pe cei ce au făcut
binele.
Judecata universală va avea loc după o procedură cu totul specială:
Domnul va veni pe norii cerului cu mărire, însoţit de îngeri. Cu acest alai se
va coborî pe pământ unde va fi aşezat scaunul de judecată (Matei 25,31). La
porunca Lui, îngerii vor aduna în faţa judecăţii pe toţi oamenii, vii şi
adormiţi, dar şi pe îngerii răi. Dreptul Judecător, fiind atotştiutor, nu va
avea nevoie să facă o cercetare amănunţită a fiecăruia, dar va da fiecăruia
putere să-şi vadă trecutul său şi pe al celorlalţi.
Judecata de apoi
(universală) va avea următoarele caracteristici:
1. va fi universală,
pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate locurile şi toate
timpurile;
2. va fi solemnă,
deoarece Judecătorul, Domnul nostru lisus Hristos, se va înfăţişa în faţa
tuturor;
3. va fi publică, adică se va face
în faţa tuturor;
4. va fi definitivă si
veşnică, pentru că împotriva ei cel judecat nu va putea face apel;
5. va fi
supremă, pentru că ea va fi făcută de Judecătorul Suprem;
6. va fi
dreaptă pentru că drept este Judecătorul;
7. va fi înfricoşătoare
pentru toţi, deoarece îngerilor li se va face o descoperire a planului lui
Dumnezeu la lume, aşteptată de ei cu frică şi cu cutremur, pentru cei drepţi,
va fi înfricoşătoare pentru că nimeni nu este sigur că va putea da un „răspuns
bun", iar pentru cei păcătoşi pentru că sunt deplin conştienţi de soarta
ce-i aşteaptă.
Temeiuri
scripturistice
U Dupa invierea si judecata obsteasca a oamenilor va fi:
“Cer nou si pamant nou.” (II Petru 3,13);
U Viata vesnica va fi de neinchipuit: “Ceea ce ochiul
n-a vazut si urechile nu au auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a
gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Corinteni 2,9);
U “Fiecare va primi plata dupa lucrul sau.” (II
Corinteni 5,10);
U “In casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt.” (Ioan
14,2);
Temeiuri
patristice
U “Caci invierea nu este altceva decat asezarea cu
adevarat in starea de inceput.” (Sf. Grigorie de Nyssa);
U “Dupa inviere, timpul nu se va mai numara in zile si
nopti, ci va fi o singura zi vesnica, in care lumina lui Dumnezeu va straluci
peste cei drepti.” (Sf. Ioan Damaschin);
Pilda viţei si a mladiţei-viaţa
în Hristos (Ioan 15, 1-6) = Biserica
creştină
“De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos
traieste in mine.” (Galateni 2,20)
“Ce folos, fratii mei, daca zice cineva
ca are credinta, iar fapte nu are.” (Iacov 2,14)
“Caci precum trupul fara suflet mort
este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este.” (Iacov 2,26)
“Orice pom care nu face roada buna, se
taie si se arunca in foc.” (Matei 7, 16-18)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături
moral-religioase;
“Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru
Mine, El o taie; şi orice mlădiţă
care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi
curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în
viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci
fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă
afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.” (Ioan
15, 1-6)
Simbolurile
pildei:
v
Viţa=Domnul
Iisus Hristos;
v
Lucrătorul=Dumnezeu
Tatăl;
v
Mladiţa bună=omul
credincios, ascultător;
v
Mladiţa rea=omul
necredincios, neascultător;
Ø
Rostită dupa Cina
cea de Taină;
Ø
Se refera la
Biserica creştină-cât timp rămâne cineva legat sufleteşte de Mântuitorul
(temelia Bisericii) el e una cu ceilalti creştini-ca mlădiţa in viţă, iar când
pierde legătura, pierde pe Hristos (Biserica) – ca şi viţa tăiată;
Ø
“Legătura” cu viţa prin Hristos.
Semnificaţia versetelor
scripturistice:
U “Eu sunt
viţa cea adevărată” – Domnul Hristos este “Izvorul” din
care “bem” toţi.
U “Tatăl Meu
este lucrătorul.”- Cel care poartă
“grijă” de vie, Proniatorul (Purtător de grijă) lumii.
U “Orice mlădiţă
care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce
roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.” – aducem “roade”
vrednice de Împărăţia Cerurilor de trăim alături/în Hristos, “viţa” care ne dă
“seva”.
U “Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi
l-am spus.” – cei care ascultă şi împlinesc Cuvântul/Voia Domnului sunt
pregătiţi pentru a Îl primi pe Domnul Hristos.
U “Rămâneţi
în Mine şi Eu în voi.”- prin
comuniunea euharistică – Sfânta Împărtăşanie/ Sfânta Euharistie, prin primirea
harului Sfintelor Taine.
U “Eu sunt
viţa, voi sunteţi mlădiţele”- Domnul
Hristos este “Izvorul”, noi ne “adăpăm” sufletele de/din El.
U “Cel ce
rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu
puteţi face nimic”- prin
comuniunea euharistică – Sfânta Împărtăşanie/ Sfânta Euharistie, prin primirea
harului Sfintelor Taine.
Învăţături
morale:
v
împărtăşirea cu
Trupul şi Sângele Domnului (comuniunea euharistică);
v
să avem o credinţă
vie, activă care să se arate prin fapte bune;
v
să avem iubire de
Dumnezeu şi de aproapele;
v
să păzim
poruncile Domnului (prin fapte bune);
Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu (Luca
8, 5-15)
“Tine cu tarie invatatura si nu o
parasi, pazeste-o caci ea este viata ta!” (Pildele lui Solomon)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu învăţături
moral-religioase;
“Ieşit-a
semănătorul să semene sămânţa sa. Şi
semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele
şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi,
răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între
spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit.
Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda
aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să
cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca,
văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă:
Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud,
apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind
cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o
vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu
grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu
inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.”
(Luca 8, 5-15)
Simbolurile
pildei:
-
Semănătorul
– Dumnezeu;
-
Sămânţa –
Cuvântul lui Dumnezeu;
-
Păsările
(care au mâncat seminţele) – îngerii răi;
-
Locurile (în
care au căzut seminţele) – oamenii.
-
locul de lângă drum – oamenii (indiferenţi, dezinteresaţi);
-
locul pietros
– oamenii (superficiali);
-
locul dintre spini – oamenii (copleşiţi de griji);
-
pământul bun –
oamenii (buni).
Aplicare in ziua de azi:
-
Semănătorul
– învăţătorul (profesorii, părinţii);
-
Sămânţa –
învăţăturile primite în şcoală, acasă;
-
Pământul
–categorii de elevi/oameni.
U
“una a
căzut lângă drum şi a fost călcată
cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.”- “cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul
din inima lor, ca nu cumva,
crezând, să se mântuiască” – sămânţa aruncată pe drum nearat,
simbolizează inima “nearată”, adică oamenii uşuratici şi grăbiţi ce umblă mereu
după afacerile mărunte ale vieţii, nu se opresc să cugete la înţelesul
învăţăturilor auzite în Biserică. Vorba le intră pe o ureche, le iese pe alta,
ei rămân cu sufletul gol ca înainte. E ca şi cum ai semăna grâu în mijlocul
drumului . . .
U
“alta a
căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală” – “cea de pe piatră sunt aceia care, auzind
cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o
vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.” – oamenii cu inima împietrită, cei care uită repede.
Învăţătura auzită de ei se prinde o clipă, iar la ispită, se leapădă de
Cuvântul Evangheliei.
U
“alta a
căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.” –“ Cea căzută între spini sunt cei ce aud
cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se
înăbuşă şi nu rodesc.” – sunt ca sfaturile
spuse unui om cu prea multe griji/plăceri/preocupări. Întâi le primeşte cu
bucurie, dar goana după avere şi alte ambiţii le înnăbuşă cu totul, după cum
ghimpii nu lasă să crească pomul răsărit la umbra spinului.
U
“alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a
făcut rod însutit” – “Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi
bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” – cuvântul auzit de oameni deştepţi şi cu inima bună.
După cum sămânţa aceea dă rădăcini multe, care pătrund bine în pământ şi
hrănesc bine planta, făcând-o să rodească, tot aşa şi vorba auzită de un om cu
minte, se înrădăcinează în sufletul lui şi-I arată calea spre fapta bună.
Învăţături
morale:
U Învăţăturile lui Dumnezeu nu rodesc la fel în
sufletele tuturor oamenilor!
U Sa ascultam invatatura lui Dumnezeu!
U Să păstrăm invatatura lui Dumnezeu!
U Să aplicăm in viata noastră invatatura lui Dumnezeu!
U Nu tot ce semeni, răsare!
U Sămânţa bună face roade întru răbdare!
U Să primim sămânţa/cuvântul, să îl ţinem minte, să ne
gândim mereu la el şi cu răbdare să îl ducem la împlinire!
Pilda neghinei - Îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu (Matei 13, 24-30; 36-43 )
“Dupa roadele lor ii veti cunoaste.”
(Matei 7, 16)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu
învăţături moral-religioase;
“Asemenea
este împărăţia cerurilor omului care
a semănat sămânţă bună în ţarina sa.
Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre
grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi
neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu,
oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns:
Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi
s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată
cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la
seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina
şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea… După aceea,
lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El,
zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a
zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună
este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar
neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul
este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se
alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va
Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe
cei ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi
plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei
drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.
(Matei 13, 24-30; 36-43 )
Simbolurile
pildei:
-
Semănătorul - Fiul Omului;
- Ţarina – lumea;
- Sămânţa bună – fii împărăţiei, (Evanghelia);
- Vrajmaşul - diavolul;
- Neghina –
fii celui rău;
- Secerişul
- sfârşitul lumii;
- Secerătorii
– îngerii;
- Cuptorul de
foc – iadul;
- Hambarele - Împărăţia
cerurilor;
- Ce seminţe aruncă “cel rău între oameni”? ...Ura,
necredinţa, deznădejdea, minciuna.
- Când seamănă diavolul ? ...când dorm oamenii.
- Oare este vorba de somnul
obişnuit ? ...despre neatenţia omului, dezinteresul faţă de suflet.
- Cum ajung oamenii în sufletul cărora
prinde rădăcini sămânţa cea rea? ...Mincinoşi, beţivi, hoţi …
- “neghina”
(planta) – este o sămânţă mică şi rotundă de culoare neagră, dacă după
seceriş neghina nu este separată de grâu, pâinea va avea un gust amar şi poate
fi chiar otrăvitoare. De aceea, agricultorii plivesc neghina, dar şi pentru că
planta dăunătoare se înmulţeşte mult mai repede.
Învăţături
morale:
U Să ne pregătim pentru Judecata de Apoi!
U Fiecare om va fi răsplătit în funcţie de faptele sale!
U Dumnezeu este indelung-rabdator cu noi pacatosii,
asteptand pocainta noastra;
U La sfarsitul lumii Dumnezeu va judeca pe toti oamenii
cu dreptate, rasplatindu-i sau pedepsindu-i, dupa faptele lor;
U Datoria noastra - pregatirea sufletelor (si sa le
aparam de ispitele si pacatele neghinei diavolului);
U Domnul Hristos ne învaţă că nu trebuie să luăm seama
numai la sămânţa curată, pentru că mai sunt şi alţii care seamănă răul;
U Să nu ne grăbim cu judecata şi cu osânda;
U Să nu ne temem că păcatul va rămâne nepedepsit;
Biserica, locaş de închinare
“Biserica este cerul pe pământ, în care
locuieşte şi se preumblă Dumnezeu Care este în Cer...” (Sf. Gherman, Patr. Constantinopolului)
U
În anul 313 Împăratul Constantin cel Mare a dat
libertate creştinismului. Atunci creştinii au ieşit din catacombe, din munţi,
din peşteri şi din păduri şi şi-au zidit locaşuri de rugăciune (biserici).
UCorabie/Arca-Noe(potop) (forma)=Biserica strabate marea vietii pentru
a duce in Imparatia Cerurilor pe credinciosi.
UCruce (forma)=Domnul
Hristos Si-a intemeiat Biserica prin jertfa Sa pe cruce.
UTurla=”deget” ridicat catre cer-locasul este Casa Tatalui Ceresc.
UCrucea (turla)=iubirea sfanta a lui Hristos care a impacat
cerul cu pamantul.
UBiserica/Sf.Altar/Rasarit=lumina adusa de Hristos in lume prin venirea Sa.
UPronaosul (lumea dinaintea Intruparii Domnului-Vechiul Testament)=prima incapere/se savarsesc unele
slujbe/ pastreaza cristelnita (vas botez).
UNaosul=stau credinciosii la slujbe/in mijlocul lui-policandru
mare (=lumina divina ce se pogoara din cer peste credinciosi).
UCatapeteasma (iconostasul)=istoria mantuirii neamului omenesc.
USf. Altar (imparatia lui Dumnezeu/
Biserica triumfatoare)=cea mai
importanta parte din Biserica. Se săvârşeşte Sf. Liturghie de preot în timpul
căreia primim Sf. Împărtăşanie – Trupul şi Sângele Domnului Hristos.
v
Proscomidiarul (mormantul Domnului)=se află în Sf. Altar, în stânga, este locul in care
sunt pregatite painea si vinul care vor fi sfintite de preot in timpul Sf.
Liturghii si transformate de Duhul Sfant in Trupul si Sangele Domnului Hristos.
U
la Proscomidiar se află: Sf.
Potir, Sf. Disc, Steluţa şi Linguriţa.
v
Sfânta Masă =
obiectul cel mai sfânt din biserică. În timpul Sf. Liturghii, pâinea şi vinul
puse pe Sf. Masă se prefac, la rugăciunea preotului şi a întregii biserici în
Trupul şi Sângele Domnului;
v
Sf. Antimis=bucata
de panza dreptunghiulara pe care e pictata Icoana
Asezarii in mormant a Mantuitorului. In partea de sus-particica din
moastele unui sfant. Fara Sf. Antimis nu
se poate savarsi Sf. Liturghie.
v
Sf. Evanghelie=carte
de slujba, cuprinde fragmente din Biblie (4 Evanghelii: Matei, Marcu, Luca,
Ioan)-viata si invatatura Mantuitorului. La fiecare Sf. Liturghie se citeşte
din această carte.
v
Sf. Cruce=infatiseaza
Rastignirea Domnului, aminteste de Jertfa Sa mantuitoare.
v
Sf. Chivot=obiect
in forma de bisericuta. Aici se pastreaza Sf. Impartasanie necesara pt
copii/bolnavi/bătrâni.
v
Sfesnicele
(cu lumanari)=lumina lui Hristos care lumineaza tuturor. (1,2,3,7 brate).
v
Crucea Rastignirii=cruce mare, din lemn, pe care e pictata Rastignirea Domnului. (Se
scoate din Sf. Altar în Săptămâna Patimilor)
v
Sf. Potir=Vasul
din care se impartasesc credinciosii cu Trupul si Sangele Domnului.
v
Sf. Disc=se
pregatesc pe el darurile de paine pentru Sf. Liturghie.
Icoana – fereastră spre cer
“Ceea ce
cuvântul povestirii prezintă auzului, aceea şi picture, prin imitare, arată
fără cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)
Icoana (“icon”(greaca)=chip, infatisare) (“imago”(latina
Ø
Realitatea
intruparii Mantuitorului in chip de om: “care pentru noi oamenii si pentru a
noastra mantuire…s-a facut Om ” (Crez);
Ø
Icoana=un loc in
care Hristos (sfintii) se afla prezenti in chip tainic (ascuns/nevazut), cand
se roaga crestinul icoanei, se inchina lui Hristos Insusi; (mama privind
fotografia fiului ei nu confunda fotografia cu fiul); - daca respectam poza
unui cunoscut, cu atat mai mult trebuie sa respectam Insusi Chipul Fiului lui
Dumnezeu care a luat trup pt mantuirea noastra (Domnul a purtat trup cat a stat
pe pamant, S-a suit cu el la cer si o sa judece lumea tot cu El);
Ø
Icoana nu este un
portret, pt ca portretul infatiseaza aspectul pamantesc al omului, pe cand
icoana infatiseaza si starea lui launtrica; - Icoana=obiect de veneratie
(Dumnezeu adorare);
Ø
Cinstirea
sfintilor prin sf. icoane se rasfrange in ultima instanta tot la cinstirea lui
Dumnezeu intrupat;
Ø
Icoana = chipul
(reprezentarea) pentru ochii nostri a unei fiinte existente in mod real (Sf.
Treime, Domnul Hristos, Maica Domnului, Sfintii);
Ø
Icoana =
“treapta”/”scara” pe care ne ridicam cu intreaga fiinta spirituala, prin
credinta catre Dumnezeu;
Ø
Nu talentul
executantului, nici materia dau utilitatea icoanei, ci unirea rugaciunii celui
cinstit in icoana cu evlavia rugaciunii celui ce se roaga;
Ø
Icoanele ortodoxe nu sunt sfinte, ci sfintite, crestinul nu se inchina lemnului/materiei, ci lui
Dumnezeu;
Ø
Icoanele se
picteaza dupa un canon iconografic;
Ø
Cinstirea Sf. Icoane are putere de dogma, de adevar
neschimbabil si obligatoriu. Ea a
fost hotarata la Sinodul al VII-a
ecumenic (Niceea 787/842-843); cinstirea
icoanei trece la original si cel ce se inchina icoanei, se inchina persoanei
pictate;
“Icoana” si ”Evanghelia”
sunt in stransa legatura, se sprijina si se
clarifica in mod reciproc., colaborand la raspandirea invataturii crestine. “Icoana”=”Evanghelie in culori”. “Evanghelia”=”Icoana verbala” a lui
Hristos.
|
Functia icoanei
|
Functia harica
|
Functia latreutica
|
Functia educativ-religioasa (pedagogica)
|
Functia estetica
|
|
Explicatia
|
prin sfintire capata putere
harica, mijlocitoare intre om si cer;
|
insoteste cultul divin;
|
suport de cunoastere si
educare a omului in sensul cunoasterii Sf. Scripturi; (“Biblie” in imagini);
|
impodobeste biserica si
casa omului.
|
¨
In VT erau interzise imaginile religioase
– Porunca a II-a (Decalog) “Sa nu-ti faci chip cioplit si niciun fel de
asemanare a niciunui lucru, sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti!” (Iesire
20,4-5) – pt ca Dumnezeu se revelase poporului evreu numai prin cuvinte si
sunete Fata Sa fiind nevazuta si evreii erau inconjurati de popoare idolatre.
(dar Solomon impodobeste cu heruvimi templul din Ierusalim).
¨
In NT Dumnezeu S-a facut vazut ochilor
nostri “S-a aratat in Trup” (I Timotei 3,16), S-a descoperit in Persoana Fiului
Sau: “Si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi” (Ioan 1,14), deci
ce este vazut ochilor trupesti, poate fi reprezentat in icoane.
Insusi
Dumnezeu doreste cinstirea Sf. Icoane, a inzestrat multe din ele cu darul
facerii de minuni: “Gherontisa”=care
“a imbatranit pe loc”, “Prodromita”=care
“s-a pictat singura”.
Prima
icoana-Sf.Ev.Luca-Fecioara Maria. Prima icoana nefacuta de mana
omeneasca-mahrama pe care s-a imprimat chipul Domnului Hristos, stergarul cu
care S-a sters in drumul Sau spre cruce, care a apartinut Sf. Veronica.
|
Temeiuri
pentru cinstirea icoanelor
|
temeiul existentei “chipului divin” din om;
|
temeiul Intruparii Fiului lui Dumnezeu;
|
temeiul eshatologic (faptul ca icoana indica o transcendenta/ trecere
dincolo);
|
Alte denumiri: ”Punct de
intalnire intre istorie si eternitate”, “Teologie in imagini”, “Biblia
nestiutotilor de carte”, “Fereastra spre ceruri”, “Refugiu al privirii pentru
orice inima indurerata” “Fereastra spre absolut””Punct de intalnire intre
materie si spirit” ;
Temeiuri
scripturistice
U“Sa
facem om dupa Chipul si Asemanarea Noastra” (Facere 1, 26-27)
U“Intruparea
Domnului nostru Iisus Hristos care S-a facut om si este intruparea Tatalui.
(Evrei 1,2-3)
U“Cel
ce Ma vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 12,45)
Temeiuri patristice
U“Eu
nu ma inchin materiei ci ma inchin Creatorului materiei, care S-a facut pentru
mine materie si a primit sa locuiasca in materie, si a savarsit prin materie
mantuirea mea.” (Sf. Ioan Damaschin)
U“Daca
nu te inchini icoanei, nu te inchini nici Fiului lui Dumnezeu care este icoana cea vie a nevazutului Dumnezeu.” (Sf.
Ioan Damaschin)
U“Ceea
ce cuvantul povestirii prezinta auzului, aceea si picture, prin imitare, arata
fara cuvinte.” (Sf. Vasile cel Mare)
USimbolul
este o punte ce leaga doua maluri, vizibilul si invizibilul, pamantescul cu
cerescul, empiricul cu idealul, unindu-le pe unul in altul.” (Paul Evdokimov)
U“Cinstirea
care se da chipului trece la prototip si cel ce se inchina icoanei, se inchina
fiintei celei inchipuite pe ea.” (Hotarare sinod VII ec.)
Învăţături
morale:
Sa ne rugam cu
credinta si evlavie Sf. Icoane (persoanelor sfinte reprezentate) pt ca ne vor
ajuta pe drumul mantuirii;
Sa cinstim si sa
respectam persoanele reprezentate in icoane;
Sa ne inchinam,
sa sarutam, Sf. Icoane cu evlavie si credinta;
Sa impodobim Sf.
Icoane cu flori;
Sa impodobim
casele/locurile cu “chipuri dragi” Domnului/noua;
Asezam icoana pe
pieptul celui adormit in Domnul-unirea aceluia cu Dumnezeu;
Iubirea lui Hristos faţă de
oameni - model al misiunii Bisericii în lume
1. Modalităţi
prin care Hristos şi-a manifestat dragostea faţă de oameni:
a . Întruparea Sa (In 3.16)
b. Jertfa Sa pe Cruce
pentru mântuirea neamului omenesc.
c.
Ascultarea, răbdarea, smerenia. d. Propovăduirea Cuvântului lui
Dumnezeu.
e.
Rugăciunea Sa pentru neamul omenesc. f. Minuni.
2. Misiunea Bisericii în lume:
a. definire misiune = vocaţie
apostolică fundamentală a Bisericii.
b. Lucrări:
ü Transmite Evanghelia lui Hristos.
ü Sfinţeşte pe credincioşi prin Sfântele Taine,
ierurgii.
ü Slujeşte aproapelui aflat în suferinţă.
ü Conduce pe credincioşi prin îndemnuri spirituale spre
fericire veşnică.
c. Clasificare:
ü Misiune internă (membrii bisericii);
ü Misiune externă (necreştini);
3. Temeiurile misiunii Bisericii lui Hristos:
a . Trimiterea la apostolat (Mt.
28, 19-20). b. Spălarea picioarelor
Apostolilor (Ioan 13, 15).
c. Pilda samarineanului milostiv
d. Hristos se identifică cu fiecare
dintre noi (Mt. 25, 40-45).
4. Forme concrete prin care Biserica îşi
manifestă dragostea faţă de semeni:
a. Fapte de caritate. b. Aşezăminte sociale (aziluri,
orfelinate, cantine).
c. Activităţi culturale. d. Asistenţă socială şi religioasă în
spitale, penitenciare şi aşa mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu