Părintele profesor CONSTANTIN NECULA în conferință la Călărași. Materiale didactice

 Părintele profesor CONSTANTIN NECULA în conferință la Călărași

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, orele 16.00, la Sala "Barbu Știrbei", Călărași, va conferenția pr. prof. Constantin Necula, pe tema: "Cunoașterea de sine, prin cunoașterea lui Dumnezeu".

Intrarea este liberă!

ACTIVITĂŢI  EXTRACURRICULARE  REALIZATE PENTRU STIMULAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

PROF.  DOBRE  TITICA

             Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ impun imbinarea activităţii şcolare cu activităţi extracurriculare ce au numeroase valenţe formative .Desfăşurarea activitatilor şcolare şi extraşcolare permite şi manifestarea creativităţii de grup, a relaţiilor creative.În acest cadru, şi educatorul îşi poate afirma spiritul novator, creativitatea didactică, dar in acelasi timp, sa-i atraga si pe micii scolarei .

Activităţile extracurriculare  sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la formarea personalităţii.De aceea şcoala trebuie să fie deschisă spre  acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate  forme.

Realizarea acestor activităţi presupune alegerea din timp a materialului de către cadrul didactic, abordarea creatoare a temelor de către acesta  şi, nu în ultimul rând, măiestrie pedagogică şi dragoste pentru copii.

În sens restrâns termenul se referă la toate manifestările organizate de şcoală, cu obiective educative şi recreative, care se desfăşoară în afara programului şcolar.Pot fi şi activităţi extraşcolare de masă - excursii, concursuri, spectacole, serbări etc.- sau activităţi extraşcolare în cercuri de elevi.

Activităţile turistice sunt activităţi extracurriculare cu o deosebită valoare formativă.Ele se pot realiza sub forma plimbărilor, excursiilor sau taberelor.

Astfel de activităţi asigură un contact direct cu obiectele şi fenomenele în condiţii naturale, ceea ce uşurează procesul formării reprezentărilor despre acestea şi ajută copiii în cadrul activităţilor organizate în şcoală. În acest sens, am organizat  în cursul acestui an şcolar excursii cu elevii în imprejurimile orasului Uricani,la barajul VALEA DE PESTI si in vara anului urmator vom vizita municipiul Deva cu tot ce se poate vedea :monumente, cetatea, gradina zoologica etc.

Am constatat că  aceste activităţi au îmbogăţit cunoştinţele elevilor despre viaţa plantelor şi a animalelor, dar au încurajat şi exprimarea liberă a copiilor în afara clasei .S-a mai observat că ei  pot reprezenta cu mai multă creativitate realitatea atunci când desenează, modelează sau au de alcătuit scurte texte .

Serbarea este o manifestare festivă, cu program complex, prilejuită de sărbătorirea diferitelor evenimente de însemnătate naţională sau internaţională, de tradiţiile  şi obiceiurile statornicite în şcoală.

Serbarea şcolară este o activitate extracurriculară tradiţională, care are mari valenţe educative.Această activitate permite exprimarea activă nu numai a câtorva elevi mai talentaţi într-un domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în felul lui, la reuşita comună.

Am realizat astfel de acţiuni cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a Crăciunului, a Dragobetelui, a zilei de 8 Martie , a Zilei Europei sau la sfârşit de an şcolar, oferindu-le elevilor posibilitatea de a se exprima liber oral , în scris sau prin muzică.Acum organizam serbarea « IN ASTEPTAREA LUI MOS CRACIUN »care va veni cu multe cadouri pentru copiii cuminti.

Carnavalul este o manifestare veselă, antrenantă, plină de mişcare şi surprize. Am organizat carnavale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu ocazia Zilei Pământului sau cu ocazia zilei de 1 Iunie .Participanţii au purtat costume întruchipând diverse personaje, iar jocul de rol  a stimulat imaginaţia elevilor.

Concursurile sunt forme competiţionale de activitate extraşcolară, organizate pe diferite teme.Am organizat la nivel de şcoală concursuri de matematica, de limba romana, de creaţii artistice, de desen,de istorie între clase paralele sau între clasele de  nivel primar, dar am participat şi la foarte multe concursuri nationale de creatii plastice,unde am obtinut foarte multe premii .

În şcoala noastră, împreună cu profesorul de educaţie fizică s-au realizat şi activităţi extracurriculare sportive care să fie bazate pe practicarea liberă a unor forme de mişcare şi s-a constatat că elevii au fost interesaţi de aceste activităţi, manifestând o atitudine pozitivă pentru practicarea liberă a exerciţiilor de mişcare.

Cred ca în orice şcoală cadrele didactice trebuie să  promoveze activităţile extracurriculare, stimulând astfel inventivitatea şi creativitatea elevului.De aceea, în acest an şcolar  când sunt învăţatoare la clasa I am încercat  să realizez un echilibru între activităţile şcolare şi cele extracurriculare.

În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare.Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica, în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed- back pozitiv.

  BIBLIOGRAFIE:

 1.Cosmovici, Andrei,  Iacob, Luminiţa coord. , ( 2008), Psihologie şcolara, Ed.Polirom, Iaşi

2.Manolache, Anghel-coord. general (1979), Dicţionar de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

3.Ştefan, Mircea (2006),Lexicon pedagogic, Ed. Aramis, Bucureşti

4.Revista învăţământ primar nr. 4 din 1998, Contribuţia activităţilor extraşcolare în optimizarea procesului de învătământ

 

 

PUTEREA EXEMPLULUI  ŞI

AUTORITATEA PĂRINŢILOR

PROF. DOBRE  TITICA

             Idealul oricărui părinte pentru copilul său este ca acesta să aibă un viitor cât mai fericit, dar şi o copilărie fericită. Mulţi părinţi oscilează între doi poli şi reduc efortul educativ la minim: recompensă sau pedeapsă. Ca educator am încercat să-i ajut să prevină abuzul de pedepse şi de recompense, să devină prietenii adevăraţi ai copiilor lor, în primul rând prin puterea exemplului lor, prin respectarea de către ei înşişi a unor norme elementare de conduită în societate şi familie.

            Când se admite de către părinţi încălcarea cerinţelor impuse de situaţie, copilul îşi formează greu deprinderile pozitive, iar părintele se vede pus în situaţia de a recurge la pedepse pentru a restabili lucrurile. Multe din greşelile pe care părinţii le sancţionează sunt de fapt, propriile greşeli. De aceea e nevoie ca părinţii să sancţioneze permanent, cu atenţie şi tact, pentru a nu se ajunge în situaţia de a pedepsi copilul, pentru vina care nu-i aparţine lui, de fapt. Părinţii ar trebui să ţină cont de câteva sfaturi referitoare la recompensă şi pedeapsă:

•      Cea mai bună recompensă este bucuria muncii dusă la bun sfârşit.

•      Lăudaţi peste măsură părinţi, copiii devin înfumuraţi şi se izolează de colectiv.

•      Abuzul de recompense sau pedepse îl face pe copil insensibil.

•      Să nu fim părtinitori în aplicarea pedepselor sau recompenselor.

•      Să nu apreciem faptele copiilor sub impulsul dispoziţiei de moment.

•      Să fim unitari în decizii: niciunul din părinţi nu trebuie să suspende o pedeapsă dată de celălalt părinte.

•      Să nu facem copiilor promisiuni pe care apoi să nu le respectăm.

•      Să ţinem seama de particularităţile individuale ale fiecărui copil.

            O mare parte a părinţilor constată la un moment dat, că nu ştiu ce să facă, deoarece „l-au scăpat pe copil din mână” .

            Care este momentul cel mai vulnerabil pentru o asemenea evadare de sub controlul firesc al părinţilor? Cum poate fi ea preîntâmpinată pentru a nu te trezi, probabil prea târziu, în faţa unor situaţii limită? Mulţi părinţi spun că n-ar fi crezut  niciodată că lucrurile vor evolua aşa. Era un copil liniştit, ascultător şi-acum se trezesc în faţa unor fapte reprobabile: fuga de la ore, minciuna, vagabondajul, hoţia, precum şi alte fapte grave.

            Calea cea mai eficientă pentru impunerea autorităţii părinteşti este aceea indirectă. Puterea exemplului ţine locul teoriilor, moralei rostite sistematic şi agasant. Oricum, încă din timpuriu, voinţa părinţilor se loveşte de voinţa copilului. Uneori e necesar ca şi părinţii să recunoască uneori când greşesc faţă de copiii lor, fiindcă astfel copilul învaţă că nu poţi avea întotdeauna dreptate, că e posibil să greşim cu toţii uneori şi că pot avea şi alţii dreptate, nu doar noi. Acolo unde dreptatea este veşnic de partea adulţilor, uneori încălcându-se adevărul, copilul încearcă sentimentul că nu-i înţeles înăuntrul propriei sale familii, că în casă nu există o ierarhie absolut clară şi reală de valori, indiferent de vârsta unuia sau altuia. În acest fel îşi caută propria lui dreptate în altă parte, unde se exercită un alt fel de autoritate, aceea a grupului de prieteni în care, deşi lui i se pare că este membru, practica îl obligă să se supună voinţei celorlalţi, fie şi pentru a comite fapte antisociale.

            Autoritatea părintească nu se exercită doar prin prezenţa fizică a părintelui, ci şi prin cele depuse lent, pe parcurs, în conştiinţa copilului. Din dorinţa de a obţine mult visata autoritate, părinţii sunt în stare uneori să înăbuşe ce are copilul mai preţios: individualitatea. Părinţii care au aplicat un regim de instrucţie, înjurături, bătăi, pedepse de tot felul repetate, vor forma un copil anost, un tânăr lipsit de personalitate, fără opinii, sărac pe plan spiritual.

            Autoritatea reală nu se întemeiază pe frică, de orice natură ar fi ea, ci pe respectul obţinut de ambii părinţi prin bunăvoinţă, prin stabilirea unor legături afective trainice, deschise, prin respectul reciproc, prin admiraţia copilului pentru conduita părinţilor.

            Paşii pentru obţinerea unei reale autorităţi părinteşti sunt:

•      autoritatea părintească trebuie să fie exercitată de timpuriu, prin exemplul personal al părinţilor;

•      ea este o componentă a educaţiei, necesară vieţii viitorului adult;

•      autoritatea părintească îi dă copilului, la fiecare treptă de vârstă, stabilitate şi siguranţă, satisfăcându-i astfel şi necesităţile de ordin intim, spiritual;

•      îl ajută pe copil să obţină o imagine clară a propriilor săi părinţi, dând naştere la modele demne de a fi urmate;

•      este necesară fermitate şi acţiune unitară din partea părinţilor, ştiut fiind că oamenii puternici au fost întotdeauna o atracţie pentru tineri;

•      afecţiunea este una din condiţiile obligatorii pentru clădirea unei relaţii sănătoase, de durată;

•      la „lecţia existenţei” părinţii sunt cei dintâi profesori;

•      copilul preferă tipul de autoritate părintească în care se simte un prieten al părinţilor săi, prin dozarea de către aceştia a autorităţii;

•      autoritatea părinţilor trebuie să aibă drept scop formarea unui copil capabil să se autocontroleze, lucru posibil prin stimularea de timpuriu, a individualităţii, a personalităţii în devenire;

•      orice părinte trebuie să depună un anumit efort în a se pregăti în vederea înţelegerii proceselor subtile ce se produc pe drumul creşterii, în sensibilitatea copilului, asigurând astfel o autoritate bazată pe realităţi, nu pe iluzii, pe dogme.

            Părinţii trebuie să-i creeze copilului un sistem de reguli, de garanţii că într-o situaţie sau alta el va şti dacă un lucru i se cuvine sau nu, dacă trebuie să renunţe sau nu la prima dorinţă care-i vine în minte. Un copil care crede că totul i se cuvine pentru că-i copil sau pentru că-i iubit, ajunge egoist, impulsiv, necruţător neadaptat. Neascultarea de acasă, din zona strict familială, se mută pe plan mult mai larg, al vieţii sociale. Echilibrul din atitudinea părinţilor naşte echilibrul psihic al copilului, cu efecte pe tot parcursul vieţii sale.

            Abia când este înarmat cu disciplină interioară rezultă din rigorile impuse de familie, copilul reuşeşte să se simtă liber în mişcări, sigur pe el, pregătit pentru a înfrunta obstacolele vieţii. Fiecare părinte ar trebui să respecte următoarele reguli:

            1. Copilul este o persoană: eu o respect.

ð nu este un obiect: vorbesc conştiinţei sale

ð poate să sufere: încerc să îl înţeleg

ð are nevoie să se confeseze: îl ascult

ð experimentează binele sau răul: îl ajut să discearnă

ð se simte singur şi neînţeles: împart cu el bucuriile şi necazurile

ð are un drept asupra mea: am datoria să-l învăţ să trăiască.

2. Copilul este curios: vorbesc cu el, pentru el însuşi.

ð pune întrebări: eu îi răspund cu sinceritate

ð cere explicaţii: mă străduiesc să-l lămuresc

ð nu-i place lectura: îi aleg cu grijă cărţile

ð e uşor influenţabil: îl învăţ să gândească şi să aleagă

ð e interesat de sexualitatea sa: îi vorbesc despre corpul său şi-i explic cum se transmite viaţa.

3. Copilul caută un model: eu sunt pentru el un exemplu.

ð observă comportamentul meu: mă port aşa cum mi-aş dori să se poarte el

ð îmi constată slăbiciunile: le recunosc şi mă străduiesc să le corectez

ð nu e de acord cu morala: o evit şi îi propun reperele mele

ð este antrenat de exemple negative: îi dau curajul de a spune NU

ð ar dori să trăiască la fel ca un adult: îi arăt ce fericire este să fii copil!

4. Copilul nu se cunoaşte decât pe sine însuşi: îl învăţ să-i descopere pe ceilalţi.

ð crede că poate să facă ce vrea: îi arăt limitele libertăţii sale

ð nu se gândeşte decât la dorinţele sale: îl ajut să vadă că şi alţii au aspiraţii

ð nu vede necazurile celorlalţi: îl ajut să fie solidar

ð se comportă ca şi cum ar fi singur pe lume: îi arat că omul este o fiinţă socială

ð este închis în el însuşi: îl ajut să participe la activităţi cu alţi copii.

5. Copilul are nevoie de un ideal: îl ajut să ofere sens vieţii sale.

ð este supărat: îi aduc bucurie

ð este apatic: îl ajut să-şi găsească un scop

ð este derutat şi nemulţumit: îi propun motive să iubească viaţa

ð crede că n-a primit destul: îl învăţ bucuria de a dărui

ð crede că cel mai important este să ai: îl învăţ că e de preferat să fii.

6. Are nevoie să fie iubit: îl iubesc necondiţionat pentru el însuşi.

  

                          TIMPUL LIBER AL COPILULUI

PROF. DOBRE  TITICA

Pentru unii adulţi timpul liber este un ansanblu de ocupaţii, cărora individul li se poate dărui după placul său, fie pentru a se odihni, a se distra, fie pentru a-şi dezvolta informaţia sau formaţia intelectuală, fizică, psihică, etc.

            După alţii, timpul liber este ceea ce rămâne după scăderea timpului necesar activităţii de bază şi după scăderea orelor de somn, a celor necesare drumurilor până la locul activităţilor zilnice, a orelor cheltuite cu masa şi îngrijirea corporală.

            Atât pentru şcolar cât şi pentru matur, există un buget de timp delimitat în trei secvenţe mari: timp de muncă (de învăţătură pentru şcolar), timp pentru nevoi fiziologice, social-culturale şi gospodăreşti, timp liber. În cazul şcolarului, timpul liber reprezintă sectorul de activitate cel mai spontan şi mai imaginativ al vieţii copilului, exercitându-şi influenţa educativă multiplă în sfera vieţii intelectuale, fizice, artistice, morale a caracterului. Pentru a şti de cât timp liber dispune, copilul trebuie să ţină seama de numărul de ore săptămânale, zilnice, număr de ore destinate somnului, micilor activităţi gospodăreşti, drumul de la şcoală acasă, timpul de masă, de odihnă şi de efectuare a temelor. Unii elevi fac greşeala de a îngloba în timpul liber şi orele impuse de buna pregătire a lecţiilor, alţii socotesc ziua întreagă timp de muncă, neorganizându-şi raţional timpul de învăţătură şi odihnă, nereuşind să-şi creeze în bugetul de timp şi ore de răgaz, ore libere. Ambele situaţii sunt greşite. Prin consumarea întregului timp cu învăţătura se ajunge la oboseală şi surmenaj. Dimpotrivă, atunci când întregul timp de după orele de cursuri este socotit timp liber, acest timp este adesea irosit cu uşurinţă, ceea ce se repercutează negativ şi asupra învăţăturii şi pe un plan mai larg, asupra viitorului statut socio-profesional.

            În mod firesc atât părinţii cât şi educatorii trebuie să se gândească cum este mai bine să-i orienteze pe elevi spre a folosi timpul în mod optim, pentru a contura cât mai mult personalitatea acestora.

            Activităţile extraşcolare desfăşurate pot avea asupra elevilor efecte diferite, pot satisface sau nu aşteptările lor. De aici decurge necesitatea cunoaşterii preocupărilor copiilor din timpul liber, îndrumarea şi orientarea lui spre cât mai multe activităţi fie culturale, tehnice, artistice, sportive, pentru a dezvălui potenţele acestora, a-i îndruma la multilateralitate şi nu unilateralitate în valorificarea timpului liber de care dispun. Cei mai mulţi elevi sunt atraşi de activităţile sportive, joaca în aer liber, sau simple plimbări. Celelalte activităţi, vizionări de filme, audiţii muzicale, lecturarea de cărţi, activităţi artistice, deţin o pondere redusă în totalul timpului liber.

            Părinţii sunt cei care trebuie să le fixeze un program zilnic şi să-l verifice dacă este respectat. Pentru micul şcolar ar putea fi stabilit următorul program:

      timp de învăţătură (ore curs 4-5 ore);

      timp de pregătire a lecţiilor (1-1,3 ore);

      somn şi odihnă (în cursul zilei – 1 oră);

      timp destinat unor trebuinţe personale (1 oră);

      timp liber (3 – 3, 30 ore);

      alte ocupaţii (drum şcoală-înapoi, unele activităţi neprevăzute – 2 ore).

            Copiii trebuie să ştie de asemenea că pe măsură ce cresc, aşteptările în ce-i priveşte sunt tot mai mari. Pe măsură ce ei se maturizează, este recomandabil ca în timpul liber să participe şi la activităţi gospodăreşti, la treburile casei.

            A contribui la treburile gospodăreşti este o bună modalitate pentru copil de a învăţa să fie perseverent şi de a vedea că respectul şi încrederea celorlalţi se bazează şi pe felul în care ştie să ducă la capăt un lucru pe care îl are de făcut.

            Mulţi părinţi îşi înscriu copiii la cluburi de muzică, teatru, dans, înot, modelling, pictură, sculptură, modelaj, care sunt activităţi, variate şi atractive pentru copii, dar şi adevărate ateliere de cultivare a talentelor lor.

            Este indicat ca părinţii să petreacă cât mai mult timp liber cu copiii lor, să le asculte problemele cu mare atenţie, să meargă cu ei în drumeţii, la muzee, la biblioteci, să citească împreună, să asculte muzică împreună, să meargă la teatru, să vizioneze spectacole, ş.a.

            Vacanţa este şi timpul când se citeşte cel mai mult, cartea rămânând un bun însoţitor şi înţelept sfătuitor oriunde s-ar afla acasă, în tabără, în excursie şi un mod foarte plăcut de a petrece timpul liber.

            Timpul este ireversibil, vremea pierdută nu mai poate fi răscumpărată. Învăţându-i pe cei mici să-şi gospodărească timpul cu chibzuială, vor şti să-l preţuiască pentru toată viaţa.