Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică
Sursa: http://basilica.ro/pacatul-invrajbeste-rugaciunea-unifica-110381.html
Mii de credincioși adunați joi seara, 05 noiembrie 2015, la Catedrala Patriarhală, s-au rugat alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru pace şi unitate în Biserică și societate, pentru cei trecuți la Domnul și pentru însănătoșirea celor aflați în spitale în urma tragicului accident de săptămâna trecută din București.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat celor prezenți un îndemn părintesc de cultivare și apărare a păcii:
„Ne-am adunat în seara aceasta ca să ne rugăm împreună și vă mulțumim pentru că ați venit într-un număr atât de mare. Noi, în aceste 40 de zile, ne rugăm în mod special în fiecare zi la Sfânta Liturghie și pomenim pe cei care au trecut la Domnul în urma tragediei de la clubul Colectiv din București. În același timp însă, ne rugăm pentru cei care suferă pe patul de spital, pentru cei care suferă de răni grele din cauza arsurilor. De aceea, i-am pomenit în rugăciunile noastre și în această seară. Reînnoim apelul nostru de a consola familiile îndoliate care plâng pe cei dragi ai lor, dar și de a consola și ajuta spiritual și material pe toate familiile celor care se află în spitale, care suferă foarte mult. Prin aceasta, noi arătăm dragostea noastră frățească atât față de cei care au plecat la Domnul, cât și față de cei care suferă în spitale.
Avem nevoie de pace în suflet pentru a gândi în mod sănătos, pentru a lua hotărâri în mod înțelept.
Această rugăciune a noastră este iubirea mai tare decât moartea, pentru că ea trece dincolo de mormânt și unește în iubirea Preasfintei Treimi pe toți cei care sunt milostivi și ajutători ai celor care se află în suferință. De asemenea, ne-am rugat Mântuitorului Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, Capul Bisericii și Ocrotitorul ei, ca să ne dăruiască pace și binecuvântare. Pacea este darul lui Dumnezeu pentru oameni. Acest dar trebuie păstrat, cultivat și apărat. Pacea este starea de armonie a sufletului și a trupului, starea de armonie între oameni. Avem nevoie de pace în suflet pentru a gândi în mod sănătos, pentru a lua hotărâri în mod înțelept. Avem nevoie de pace în familie mai ales astăzi când sunt foarte multe ispite și tulburări. Avem nevoie de pace în fiecare comunitate religioasă sau civilă, în societate, dar și în lumea întreagă. Într-o vreme în care există multă violență, și multă suferință, într-o vreme în care în unele zone ale lumii nu încetează războiul, ci o mulțime de oameni mor nevinovați și foarte mulți părăsesc familiile, casa și țara lor, avem nevoie de pace și de ajutorare frățească.
Căutați pacea cu toți oamenii fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu
Și în țara noastră avem nevoie de pace și unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, în societate, dar și de unitate pentru ca să putem săvârși binele unii împreună cu alții, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile Biserica dorește să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, așa cum prevede și legislația noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, de mai multe ori, preotul slujitor împărtășește credincioșilor în timpul slujbelorPacea lui Hristos când spune: Pace tuturor!. Această pace este harul lui Dumnezeu prezent în oameni, este iubirea milostivă și smerită a lui Dumnezeu care se dăruiește omului credincios și celui care caută pacea și armonia. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei ne îndeamnă zicând: Căutați pacea cu toți oamenii fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu (Evrei 12, 14). Această poruncă înseamnă și o căutare a păcii, iar atunci când o găsim trebuie să o păstrăm, să o cultivăm și să o apărăm.
Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică
În această perioadă avem nevoie să ne gândim fiecare cum putem înnoi duhovnicește viața noastră, viața personală, viața comunitară și viața socială. Dacă noi urmăm calea înnoirii în Duhul Sfânt, atunci înnoirea este rod al binecuvântării lui Dumnezeu și al faptelor bune. Trebuie să săvârșim mai multe fapte bune, să fim mai atenți la suferința semenilor noștri, la nevoile imediate ale multor oameni singuri, care sunt bolnavi, în necazuri și în încercări. Deci, aceste rugăciuni ale noastre sunt mult folositoare pentru că păcatul dezbină, rugăciunea adună. Păcatul învrăjbește, rugăciunea unifică. Păcatul trezește ură, rugăciunea aduce bunătate în suflete. Avem nevoie în toată vremea și în tot ceasul de pace și unitate, dar mai ales în vremuri tulburi.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților, să ne ocrotească și să ne dăruiască pacea și lumina lui Hristos pentru a ale împărtăși și noi mai departe în familie și în societate”.
Vezi si Cuvantul P.F. Daniel :
https://www.youtube.com/watch?v=M1Q6LCukrko
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu