Ajutorul văzut al Bisericii
Multe dintre comentariile pe care le-am primit de la cititori nemulţumiţi de ”cât de mult” câştigă Biserica nu atacă problema de fond a acordării finanţării de la Stat, respectiv: 1 (un) leu acordat Bisericii de către Stat cât se întoarce societăţii?
Nu discutăm acum beneficiile de ordin spiritual ale Bisericii – care sunt de fapt cele esenţiale, însă mulţi cititori nu le pricep deocamdată aşa că ne vom rezuma la cele văzute.
Cât intră de la Stat şi cât întoarce Biserica Statului? Pentru că au apărut date oficiale este vremea pentru un scurt bilanţ.
Câți bani a primit Biserica în 2013 de la Stat?
Cele 18 culte religioase primesc în 2013 de la buget 487,4 milioane lei, respectiv 0,08 % din PIB, din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru cel neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări. (Sursa: Mediafax)
Deci, în total, Biserica Ortodoxă (86,5% din populaţia ce şi-a declarat apartenenţa religioasă la ultimul recensământ) a avut alocată de la bugetul de Stat suma de 421,6 milioane lei (487,4 milioane lei × 86,50%) în 2013, dintre care:
– 390,11 milioane lei salarizare personal clerical şi neclerical (276,9 mil. lei + 174,1 mil. lei)×86,5%
– 31,49 milioane lei (36,4 mil. lei × 86,5%) pentru construcţii
Ne-am lămurit într-un alt articol cum e cu banii acordaţi pentru construcţia de biserici. Pentru cele11.214 biserici parohiale accesibile și cu preot permanent cele 31,49 milioane lei înseamnă cam2.808,09 lei /an/biserică din care trebuie construită/reconstruită/pictată o biserică, adică foarte greu. Ca titlu de comparație, 2.808,09 lei înseamnă întreținerea la un apartament de trei camere, pe un an de zile.
Salariile personalului clerical și neclerical. Puţină aritmetică.
Din cele 390,11 milioane lei salarizare personal clerical şi neclerical Statul acoperă aprox. 60%:
Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor, comparabile cu cele ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar, impozitele, asigurările de sănătate şi contribuţiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti.” (Sursa: Mediafax)
În România impozitele pe salariu reprezintă aprox. 45% din salariul brut (bani care se întorc către Stat în aceeaşi lună sau luna următoare efectuării plăţii salariatului) deci Statul a contribuit direct pentru personalul clerical și neclerical cu 55% × 390,11 milioane lei = 214,56 milioane lei. Dar, în acelaşi timp Biserica a plătit impozitele aferente salariilor personalului propriu şi pentru diferenţa de salariu de 40%, acoperită din fonduri proprii. Adică, aplicând regula de trei simplă, Biserica Ortodoxă a contribuit şi cu 45% (plata impozite) x 260,07 milioane lei (contribuţie proprie la salarii) = 117,03 milioane lei plătiţi statului de către Biserică din impozitele salariaţilor. Rezultă deci că Statul a plătit net Bisericii: 214,56 milioane lei – 117,03 milioane lei = 97,52 milioane lei
În România sunt 14.231 de preoţi şi diaconi şi 17.000 de salariaţi neclericali (Sursa: Ziarul Lumina).
97,52 milioane lei ÷ 31.231 persoane clerical şi neclerical ÷ 12 luni = 260,23 lei/lună. În mână. Atât acordă efectiv Statul, în fiecare lună, pentru un angajat al Bisericii Ortodoxe Române. Două sute şaizeci de lei şi douăzeci şi trei de bani.
Ce a făcut Biserica și angajații plătiți cu 260,23 lei pe lună, bani de la Stat:
În anul 2013, atât în cadrul aşezămintelor social-filantropice, cât şi prin intermediul programelor și proiectelor sociale, au primit asistenţă specializată 61.711 de beneficiari, astfel:
- 22.945 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări;
- 4.920 persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA;
- 15.086 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate;
- 13.110 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale;
- 5.650 alte categorii.
Activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române din anul 2013 s-a concretizat în:
- 152.542 de ajutoare financiare directe, în valoare de 17.957.098 lei;
- 418.376 ajutoare materiale, constând în alimente, îmbrăcăminte, rechizite, produse igienico-sanitare, medicamente, electrocasnice ş.a., în valoare de 15.341.700 lei;
- colecta pentru persoanele afectate de calamități (inundații) în septembrie 2013, în valoare de1.564.380 lei și bunuri, a căror valoare estimată este de 448.470 lei.
În ansamblu, pentru susținerea activităților social-filantropice şi pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2013, la nivelul Patriarhiei Române, s-au cheltuit 80.828.191 lei. (Sursa: Basilica)
Deci, la nivelul anului 2013, ajutorul văzut al Bisericii se ridică la suma de 80.828.191 lei. Ajutorul nevăzut doar Dumnezeu îl știe. Toate cu salariu de la stat de 260,23 lei/lună/angajat.
În plus, în anul care a trecut s-a realizat:
Finalizarea cu succes a Proiectului „Alege Școala!”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, la nivelul întregii țări, (la care au participat 29.207 copii: elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, delincvenți juvenili, persoane care au părăsit timpuriu şcoala, persoane care nu au absolvit învățământul obligatoriu şi preşcolari.) Dezvoltarea programului de prevenire a fenomenului de părăsire timpurile a şcolii a fost susţinut de3.206 persoane: preoți şi profesori de religie pentru prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii; (Sursa: Basilica)
Și la sfârșit, pentru cei ce au ieșit în stradă în 2013, pentru protejarea Roșiei Montane, reamintim că Biserica Ortodoxă Română, în mod oficial a întărit și a reiterat poziția sa din 2003 cu privire la exploatarea cu cianuri din Apuseni:
Reafirmarea poziţiei Sfântului Sinod, adoptată în 11 noiembrie 2003, prin care s-a pronunţat în defavoarea realizării proiectului „Roșia Montană”, în cadrul dezbaterii de la Parlamentul României (4 octombrie 2013). (Sursa: Basilica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu