În
25 iunie 1995 a început serviciul militar şi, după instrucţia necesară,
în 13 ianuarie 1996 a fost repartizat la posturile de frontieră din
Cecenia. Exact după o lună, pe 13 februarie 1996, a fost luat ostatic.
Capturarea lui s-a petrecut astfel: unitatea militară a trimis patru
soldaţi – printre care era şi Evghenie – să controleze maşinile care
treceau pe un anume drum. Din păcate, cei responsabili i-au trimis pe
soldaţi fără a exista nici o organizare prealabilă (nu era nici măcar o
instalaţie de iluminare a drumului) şi nici o securitate. Pe
acest drum, treceau foarte des ceceni care transportau arme, ostatici şi
droguri. În noaptea aceea a trecut pe acolo o ambulanţă. Când soldaţii au oprit-o pentru control, pe neaşteptate din
ea au ieşit peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o
încăierare şi cecenii i-au arestat pe cei patru soldaţi. Acest
fapt s-a petrecut la ora 3 noaptea. La ora 4 au venit alţi soldaţi
pentru schimbarea gărzii; fireşte că nu i-au găsit şi au înţeles imediat
ce se întâmplase! După câteva zile, unitatea militară i-a informat pe
părinţii soldaţilor despre dispariţia lor. Mama lui Evghenie a
priceput că nu e vorba de o simplă dispariţie, ci de capturare şi,
primejduindu-şi viaţa, s-a dus în Cecenia pentru a-şi găsi copilul. A
ajuns în oraşul Hangala şi, după multe încercări, a intrat în legătură
cu conducătorii diferitelor grupări de gherilă din Cecenia, încercând să
afle ceva despre soarta lui Evghenie – pentru că ştia că cecenii nu îi
ucid imediat pe ostatici, ci aşteaptă poate vor primi nişte bani de
răscumpărare şi îi vor elibera.
Cecenii i-au spus că fiul ei
trăia, dar era ostatic; tăceau, cu scopul de a încerca să afle cam câţi
bani puteau să ia de la ea. Pe atunci, un soldat viu ostatic valora
10.000 de dolari, în vreme ce un ofiţer valora 50.000. Când şi-au dat
seama că nu e rost să câştige destui bani, au hotărât să îl ucidă. Mama
lui a mers peste tot pentru a-l găsi, a trecut prin multe sate, pe
drumuri cu mine explozibile, pe fronturi de luptă, a cunoscut mulţi
ofiţeri ceceni – aşa cum spune ea însăşi, „am trecut prin toate cercurile iadului”.
Din prima zi a captivităţii de 100 de zile a lui Evghenie, „rebelii” (luptători de gherilă), pentru
că au văzut că poartă cruce la gât, au încercat să îl distrugă psihic
pentru a-l determina – dacă era posibil – să-şi renege credinţa, să-şi
lepede crucea, să devină musulman şi să-l facă călău şi ucigaş al altor
prizonieri ruşi. Bineînţeles, Evghenie a refuzat toate propunerile şi,
în ciuda deselor şi cruntelor bătăi, a numeroaselor torturi şi a
făgăduinţei că va trăi dacă îşi scoate crucea, cecenii nu au izbutit să
îl înduplece. Mai târziu, înşişi conducătorii rebelilor i-au spus mamei lui: „Dacă fiul tău se făcea unul dintre noi, nu l-am fi nedreptăţit!”
Pe 23 mai 1996, adică de ziua
lui de naştere, rebelii i-au dus pe cei patru prizonieri, printre care
şi pe Evghenie, ca să îi omoare. Mai întâi i-au ucis pe ceilalţi trei
soldaţi. Apoi, i-au propus pentru ultima oară lui Evghenie să îşi scoată
crucea, spunându-i: „Ne jurăm pe Allah că vei trăi!” Evghenie a refuzat din nou – atunci a urmat înfricoşătoarea sa mucenicie. L-au
omorât cu cuţitul, tăindu-i capul cu totul, însă nu au îndrăznit să-i
scoată crucea de la gât. L-au îngropat cu crucea la gât, însă fără cap.
Într-un sfârşit, după 9 luni,
mama l-a găsit pe Evghenie. Cecenii i-au cerut 4.000 de dolari ca să îi
dea trupul. I-au dat şi caseta video cu mucenicia fiului ei şi i-au
istorisit ei înşişi desfăşurarea captivităţii şi a torturilor îndurate
de acesta.
Mama lui Evghenie şi-a vândut apartamentul şi tot ce a mai
putut – chiar şi haine – pentru a putea, pe de o parte, să dea aceşti
bani, iar pe de alta să facă faţă cheltuielilor de deshumare şi pentru
coşciugul special, pentru transport etc. (o sumă considerabilă).
Până la urmă, în 20 noiembrie
1996, trupul a fost adus în satul natal şi a fost îngropat în cimitir.
După câteva zile, tatăl lui Evghenie a murit de durere, lângă mormântul
fiului lui.
De îndată, în felurite zone ale Rusiei, Sfântul Mucenic Evghenie a
început să se arate şi să facă minuni. Relatăm mai jos câteva mărturii
şi mijlociri minunate:
O
fetiţă care locuia la un orfelinat ortodox a povestit că i-a apărut
odată un ostaş înalt, cu mantie roşie, care i-a spus că îl cheamă
Evghenie, a luat-o de mână şi a dus-o la biserică. Fetiţa a spus: „Mi
s-a părut ciudat că purta o mantie roşie, pentru că soldaţii nu poartă
astăzi o astfel de mantie şi m-am gândit că aceasta trebuie să fie
mantia mucenicului”.
El îi ajută adesea pe
prizonierii din Cecenia să evadeze din captivitate şi apoi să scape de
orice primejdie, precum minele explozibile etc.
Într-un spital cu răniţi de
război, soldaţii aflaţi în convalescenţă au mărturisit că îi ajută un
Sfânt Mucenic numit Evghenie, mai ales când au dureri mari. Când unii
dintre aceşti soldaţi au mers la Catedrala Mântuitorului din Moscova, au
văzut icoana mucenicului şi l-au recunoscut pe cel care îi ajutase.
Pe soldatul cu mantie roşie îl cunosc şi deţinuţii. Îi ajută mai ales pe cei doborâţi şi distruşi psihic din cauza încarcerării.
În anul 1997, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie al II-lea, a apărut cartea Noul mucenic al lui Hristos, ostaşul Evghenie. Un preot pe nume Vadim Skliarensko, din Dniepropetrovsk, a trimis un raport la Patriarhie în care relatează că din coperta cărţii cu fotografia Sfântului izvorăşte mir.
După trei ani şi
trei luni de la martirizarea Sfântului, comandantul cecen şi întreaga
lui echipă, ucigaşii lui Evghenie, au fost omorâţi chiar de ceceni, după
dispute interne între rebeli.
În tot timpul anului, dar mai
ales în ziua muceniciei lui, pe 23 mai, la mormântul lui vin mulţi
credincioşi în pelerinaj şi se povestesc multe minuni făcute de acest
Nou-mucenic al lui Hristos.
Traducere din limba neo-greacă de Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu
Viaţa părintelui Gherontie Puiu n-a fost una simplă. S-a născut în localitatea Todireşti, lângă Paşcani, în anul 1933. Mama i-a murit în timp ce-l aducea pe lume, iar moaşele, convinse că nici pruncul nu supravieţuise, l-au aşezat într-un coş şi l-au aruncat între gunoaie, pe malul unei gârle.Ocrotit de Dumnezeu, copilul a fost salvat de o femeie care trecea întâmplător pe acolo.Aşa a intrat în familia Puiu pruncul Gheorghe, mai târziu părintele Gherontie. Când fratele vitreg Ilie (fiul cel mare al familiei Puiu Petrache) a plecat pe front, părintele a visat, pentru prima oară, o tânără cu chip strălucitor, îmbrăcată în straie mănăstireşti, care i-a spus cu glas domol: “Vei fi ocrotit!… Tatăl tău se va întoarce după un lung prizonierat!”. După 12 ani, i s-a întors fratele, după ani grei de prizonierat în Rusia, apoi, după ce s-a însurat, a hotărât să-l înfieze pe mezin.“Când am îmbrăcat haina de foc a botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul lăcaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată nu mai era vis, ci vedenie curată… Mi-a vorbit cu glas îngeresc: «Ai încredere şi du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!». Acea Măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului…”, spunea părintele în urmă cu doi ani.Tânărul Gheorghe a ales apoi drumul călugăriei, devenind Gherontie, ucenic al părintelui Pâslaru, stareţul Mănăstirii Neamţ. În 1959, după decretul de evacuare a lăcaşurilor mănăstireşti, călugării au fost scoşi din sfântul aşezământ şi duşi într-un loc de unde a reuşit să fugă pe fereastră. Prins de Miliţie, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în lagărul de la Periprava. A evadat cu ajutorul unui brigadier-şef, iar vreme de 10 ani a stat ascuns într-o peşteră din Bucegi. S-a hrănit cu tot felul de rădăcini, cu seminţe şi fructe. Îmbrăcat în zdrenţe, se ruga neîncetat.
Privind crucea de pe Caraiman, i-a jurat Sfintei Fecioare Maria că va construi o mănăstire cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”. Cu ajutorul Maicii Domnului, preacuviosul părinte Gherontie a ctitorit Mănăstirea Caraiman, o gură de rai la poalele Caraimanului.Dumnezeu l-a chemat acum la Sine pe Proteosinghelul Gherontie după o mare sărbătoare creştină: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
