Olimpiada RELIGIE ortodoxa TEME Clasa a VII-a

Olimpiada RELIGIE ortodoxa TEME 

Clasa a VII-a

Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

Temeiuri scripturistice

U   “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3);

U  “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5,8);

Temeiuri patristice

v  “Intreaba lumea, podoaba cerului, si vezi daca nu iti raspunde dupa intelegerea ei: “Dumnezeu ne-a creat!”. (Fericitul Augustin)

Dictionar:

a se revela=a se face cunoscut, stiut; a se descoperi; a se dezvalui;

a revela=a evidential, a observa, a remarca, a sublinia;

canonic=recunoscut de Biserica;

Evanghelie=vestea cea buna; revelatia divina primita prin Mantuitorul si mesajul Acestuia;

Revelatia divina (descoperirea dumnezeiasca)=actiunea prin care Dumnezeu se descopera oamenilor (le face cunoscuta voia Sa, dorintele si poruncile Lui) pentru ca ei sa-L adore cu vrednicie, sa-I implineasca voia, si prin aceasta sa se mantuiasca.

Revelatia divina naturala (Om-Dumnezeu)=toate invataturile despre existenta si insusirile lui Dumnezeu, desprinse privind zidirea Domnului-natura.

Revelatia divina supranaturala (Dumnezeu-Om)=descoperirea lui Dumnezeu prin trimisii Sai: ingeri, prooroci, apostolic, insotita de semen si minuni. Revelatia desavarsita (deplina) - prin Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Incheiata cu ultima scriere a Noului Testament (Apocalipsa).

Pastrarea si transmiterea revelatiei supranaturale s-a facut prin:

v  Sf. Scriptura (Biblia/Cuvantul lui Dumnezeu)=colectia cartilor sfinte, scrise de prooroci, apostoli sau alti oameni bineplacuti lui Dumnezeu, sub inspiratia Duhului Sfant. “Testament”-mostenitor al Imparatiei Cerurilor. Interval - 1500 ani.

VT(revelatia de la Adam-venirea Domnului Hristos)- 39 carti canonice si 14 carti/fragmente “bune de citit” -1400 ani.

VT-momentul important-legamantul incheiat de Dumnezeu cu poporul evreu (Moise) pe Muntele Sinai – “Legea Veche”-Decalogul.

NT (revelatia facuta de Insusi Fiul lui Dumnezeu si trasmisa de Sf. Apostoli)-27 carti canonice -100 ani.

NT-momentul important-legamantul incheiat de Dumnezeu cu intreaga omenire pe Crucea Golgotei, prin rastignirea Fiului Sau – “Legea Noua”/”Legea Iubirii”-Fericirile.

Temeiuri scripturistice

U  “Cercetaţi Scripturile … acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5,39);

U  “nicio proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1, 20-21);

U  “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate”. (II Timotei 3,16);

U  “Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II Tesaloniceni 2,15);

Inspiratia divina=lucrarea divina asupra unui om prin care Dumnezeu (Duhul Sfant) ii lumineaza acestuia mintea si il indeamna sa spuna / scrie adevarurile descoperite, ferindu-l de greseli pe tot parcursul vorbirii sau scrierii. (II Timotei 3,16);

- Conlucrare (lucrare impreuna) scriitor-Duhul Sfant.

v  Sf. Traditie=totalitatea adevarurilor revelate care nu se cuprind in Sf. Scriptura, ci au fost transmise prin viu grai de Mantuitorul si Sf. Apostoli, unele fiind mai tarziu consemnate in scris si pastrate de Sf.Biserica pana in zilele noastre.

Monumente/documente ale Sf. Traditii:

1.       Hotararile formulate la cele 7 Sinoadele Ecumenice;

2.       Viata bisericeasca oglindita in datinile, obiceiurile si practicile sale;

3.       Cultul divin oglindit in cartile de cult;

4.       Scrieri ale Sf. Parinti;

5.       Monumente de arta bisericeasca: inscriptii, arhitectura, pictura, sculptura, monumente funerare;

6.       Marturisiri de credinta mai noi ale Bisericii;

Traditie e aceea care a fost crezuta intotdeauna de toti (in Biserica), pretutindeni (in orice biserica ortodoxa din lume), de catre toti (consemnata de toti parintii si scriitorii bisericesti la fel).

Temeiuri scripturistice

U   “Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină.” (II Ioan 1,12);

U  “Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II Tesaloniceni 2,15);

U  “Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.” (Ioan 21,25);

Temeiuri patristice

v  “Este evident ca Apostolii n-au predat prin scrisori, ci multe fara de scrisori, dar si acestea sunt vrednice de credinta.” (Sf. Ioan Gura de Aur);                                                                                     Invataturi morale:

U      Sa-L slavim pe Dumnezeu;

U      Sa ne curatam sufletul pentru a-L primi pe Dumnezeu;              Sa ascultam si sa implinim voia lui Dumnezeu;

 VECHIUL TESTAMENT (39 cărţi canonice)

Pentateuhul (Cele 5 cărţi) lui MOISE:

1.                 FACEREA - Descrie facerea lumii şi începuturile istoriei poporului ales.

2.                 IEŞIREA - Istoriseşte ieşi­rea poporului evreu din robia egipteană şi rătă­cirea lui, timp de 40 de ani, prin pustie.

3.                 LEVITICUL - Descrie rânduie­lile privind preoţia şi slujbele divine.

4.                 NUMERII - Prezintă recen­sământul poporu-I lui evreu înainte de intrarea în Canaan.

5.                 DEUTERONOMUL - Repetă principalele învăţături de credinţă, morale şi sociale descoperite de Dumnezeu.

U  IOSUA NAVI şi JUDECĂTORI - Prezintă intrarea poporului evreu în Canaan şi împăr­ţirea ţării la cele 12 triburi, precum şi evenimente istorice petrecute până în vremea ungerii primului rege.

U  I REGI, II REGI, III REGI, IV REGI - Prezintă istoria poporului evreu sub cei mai impor­tanţi regi ai săi.

U  IOV, PILDELE LUI SOLOMON, ECCLEZIASTUL - înfăţişează învă­ţături şi sfaturi folositoare pentru viaţă.

U  PILDELE LUI SOLOMON, ECCLEZIASTUL şi CÂNTAREA CÂNTĂRILOR – scrise de Solomon.

U  PSALMII, CÂNTAREA CÂNTĂRILOR şi PLÂNGERILE LUI IEREMIA - Exprimă înalte trăiri ale sufletului credincios în relaţie cu Dumnezeu.

U  PSALMII – Scrişi de David. (151 psalmi)

U  ISAIA şi MALEAHI – Aflăm cum a transmis Dumnezeu, prin profeţi voinţa Sa cu privire la viitorul poporului   evreu: anunţarea   unor pedepse grele  pentru  păcatele   făcute   şi făgăduinţa   venirii Mântuitorului, Care să aducă eliberarea din robia păcatelor.

NOUL TESTAMENT (27 cărţi canonice)

U EVANGHELIA după MATEI, EVANGHELIA după MARCU, EVANGHELIA după LUCA, EVANGHELIA după IOAN - Sfintele Evanghelii consemnează viaţa şi învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos.

U FAPTELE APOSTOLILOR - prezintă o scurtă istorie a începuturilor Bisericii  şi călătoriile  misionare  ale unora dintre Apostoli.

U EVANGHELIA după LUCA şi FAPTELE APOSTOLILOR – scrise de Sf. Apostol şi Evanghelist LUCA.

U Epistola către … ROMANI, I CORINTENI, II CORINTENI, GALATENI, EFESENI, FILIPENI, COLOSENI,

I TESALONICENI, II TESALONICENI, I TIMOTEI, II TIMOTEI, TIT, FILIMON, EVREI, Epistola lui … IACOV, I PETRU, II PETRU, I IOAN, II IOAN, III IOAN, IUDA  -  Epistolele conţin scrisori trimise de unii dintre Apostoli unor Biserici sau unor persoane apropiate.

U Epistola către … ROMANI, I CORINTENI, II CORINTENI, GALATENI, EFESENI, FILIPENI, COLOSENI,

I TESALONICENI, II TESALONICENI, I TIMOTEI, II TIMOTEI, TIT, FILIMON, EVREI – scrise de Sf. Ap. PAVEL;

U APOCALIPSA - prezintă o profeţie despre timpurile din urmă.

U EVANGHELIA după IOAN şi APOCALIPSA – scrise de Sf. Apostol şi Evanghelist IOAN (Teologul sau Apostolul Iubirii).

Crearea lumii

Temeiuri scripturistice

U  “Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd.” (Evrei 11,3);

U  “o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (II Petru 3,8);

U  “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facere 1,1);

U  “"Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.” (Facerea 1,26);

Temeiuri patristice

v  “Dumnezeu a vrut sa ne nastem unii din altii spre a fi legati unii de altii prin dragoste si a fi egali.” (Sf. Ioan Gura de Aur);

v  “Omul nu este aproape nimic; dar daca se tine seama de Creatorul sau si de lucrarea prin care Acesta i-a dat existenta, el e ceva mare.” (Sf. Grigorie de Nissa);

v  “Dumnezeu s-a facut OM, pentru ca pe OM sa-l indumnezeiasca.” (Sf. Atanasie cel Mare);

Dumnezeu Tatal a luat hotararea de a aduce la existenta lumea, tot El a facut planul lucrarii; Dumnezeu Fiul (Cuvantul) a dus la indeplinire planul Tatalui, iar Dumnezeu Duhul Sfant a venit sad ea viata, sa plineasca si sa desavarseasca toate.

Dumnezeu Tatal este Creatorul lumii nevazute/ vazute si Proniatorul (Purtator de grija) ei. “Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.” (Art. 1, Crez).

Toate create prin puterea Cuvantului Sau/Omul “zidit” de Dumnezeu.

Motivul (creatiei)-Dumnezeu creaza lumea din iubire, bunatate si milostivire.

Scopul (creatiei) –  fericirea creatiei si premarirea lui Dumnezeu (Creatorul).

Lumea-creata in timp, dupa un anumit plan, din nimic.

“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facere 1,1);

“Cer”-lumea nevazuta (ingerii).

Ingerii-fiinte spirituale, rationale, marginite, fara trup material, inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, create de Dumnezeu ca fiinte pline de bunatate si inzestrate cu libertate si vointa proprie.

Reprezentati cu aripi in icoane-se deplaseaza repede, implinind rugaciunile.

Misiunea lor:

1.      sa slaveasca pe Domnul;

2.      sa faca cunoscuta voia Domnului;

3.     sa pazeasca/sfatuiasca pe oameni;

4.     sa mijloceasca intre Dumnezeu si oameni.

Cele 9 cete ingeresti: serafimi, heruvimi, scaune/ domnii, puteri, stapanii/ incepatorii, arhangheli, ingeri.

Misiuni: Nasterea, Botezul si Invierea Domnului, Buna Vestire.

“Pamant” - materia necesara - lumea minerala, vegetala si animala (care ne inconjoara).

                Zilele creatiei:

1. Materia bruta fara forma precisa. Lumina spirituala;
2. Bolta cereasca despartind apele de sus de cele de jos-incepe organizarea materiei din prima zi. Cerul (Atmosfera terestra).
3. Mari, oceane, rauri si vegetatie.
4. Luminatorii – Soarele, luna si stelele.
5. Vietuitoarele din apa (pesti) si din aer (pasari).
6. Vietuitoarele terestre (animalele)  si  omul.
7. S-a odihnit.

OMUL

-          Dumnezeu l-a facut pe om cu “mainile Lui”, printr-un act direct si personal, creat fiind ca unitate trup-suflet: trupul-luat din tarana (materie=muritor), sufletul-natura spirituala=nemuritor;

-          Chipul lui Dumnezeu in om = sufletul (ratiune, vointa libera, sentiment/sensibilitate);

-          “Chipul”-dar oferit prin creatie; la asemanarea cu Dumnezeu omul ajunge prin implinirea voii Domnului;

-          omul conduce/transforma lumea;

-          omul -  libertatea de a alege insotita de responsabilitate pt faptele sale;

-          intai a creat Dumnezeu lumea, apoi omul, pt ca lumea a fost creata pt om, iar omul pt Dumnezeu;

-          lumea nu poate fi inteleasa fara om, asa cum nici omul nu poate fi inteles fara lume;

-          OMUL legat prin trup de lumea vazuta, iar de lumea nevazuta este legat prin suflet. (face legatura dintre vazut si nevazut, unind in el ambele lumi).

Starea primordiala a omului:

v  Toata creatia (inclusiv omul) era “buna foarte”;

v  Omul a primit de la Dumnezeu puterea de a stapani pamantul;

v  Cu ajutorul ratiunii Adam (pamant) intelege rostul fiecarui animal si gaseste nume potrivit lor;

v  Adam nu cunostea pacatul;

v  Ingrijirea Raiului pentru Adam nu era un efort, ci intrebuintarea darurilor primite;

v  Dumnezeu le-a interzis sa guste din “pomul cunostintei binelui si raului”, sadit de El -  pedeapsa cu moartea;

Pacatul stramosesc:

v  Adam si Eva puteau alege intre ascultare si neascultare, dar ispititi de diavol, au cazut in pacat (sarpele pe Eva, Eva pe Adam) – pacatul stramosesc/pacatul originar;

v  Adam si Eva nu si-au cerut iertare, nu si-au recunoscut vina, in mod indirect L-au acuzat pe Dumnezeu (vina: Adam pe Eva, Eva pe sarpe);

v  Biserica Ortodoxa – pacatul stramosesc se mosteneste si reprezinta o piedica in calea mantuirii omului. Se sterge prin Sf. Taina a Botezului.

Urmarile pacatului stramosesc:

v  Izgonirea din Rai;

v  Chipul lui Dumnezeu in om (sufletul= ratiune, vointa, semntiment) a suferit (s-a intunecat);

v  Moartea trupeasca (suferinte, boli);

v  Nasterea de copii insotita de durere (femeia);

v  Limitarea omului de a stapani natura;

Invataturi:

Ø  Lumea a fost creata de Dumnezeu din nimic, prin puterea Cuvantului Sau;

Ø  Dumnezeu a creat totul din iubirea Sa nemarginita pentru ca a putut si a vrut;

Ø  Omul e creat dupa Chipul lui Dumnezeu (sufletul) si poate ajunge la asemanarea cu El (sfintenie);

Purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de lume

“Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus”(Filipeni 4,7)

Dictionar

Pronie divina (providenta dumnezeiasca)=purtarea de grija pe care Dumnezeu o manifesta in mod permanent fata de intreaga creatie si in special fata de om.

Nr.crt.	Aspecte	Modalitati de manifestare	Scopul
1.	Conservarea	- prin legile nescrise din natura - prin pastrarea lucrurilor si fiintelor in forma originara	- pastrarea identitatii creatiei aflata in continua miscare
2.	Cooperarea	- Pentru lumea universala-legi - pentru om – libertate de alegere intre bine sir au - luminarea mintii spre bine si respectarea voii omului	- mantuirea omului - ferirea de rau - oprirea de la pacat - evolutia naturii
3.	Guvernarea (Conducerea)	- legi pentru natura - se face prin impreuna-lucrare cu omul	- innoirea creatiei - mantuirea omului
Obs.	Cele 3 aspecte se intrepatrund, se realizeaza simultan si nu succesiv, prin lucrarea, pronia complexa a lui Dumnezeu asupra creatiei Sale.

Invataturi:

Ø  Biserica Ii aduce slava si multumire lui Dumnezeu printr-o serie de slujbe ce se desfasoara zilnic (in manastiri si catedrale), sau cel putin in sarbatori (in bisericile parohiale) numite “Cele sapte Laude Bisericesti”;

Ø  Daca ne propunem un scop bun, Dumnezeu vine cu harul Sau si ne da ajutor;

Ø  Daca ne indreptam spre o fapta rea, Dumnezeu ne lumineaza mintea spre a intelege urmarile faptelor noastre;

Ø  Dumnezeu nu anuleaza libertatea noastra;

Ø  Dumnezeu lucreaza toate spre folosul si mantuirea noastra;

Ø  In toate sa vedem “pronia divina”;

Puterea credintei si a prieteniei-Vindecarea slabanogului din Capernaum

(Marcu 2, 1-12; Matei 9, 1-8; Luca 5, 18-26)

“Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.” (Marcu 2, 1-12)

Dicţionar:

Slabanog=infirm, paralitic, bolnav;

Capernaum=localitate din Israel, astazi in ruine, in care a copilarit Domnul Hristos;

Plan de idei

1.       Intoarcerea Domnului in Capernaum;

2.       Vindecarea sufletului celui slabanog;

3.       Atitudinea carturarilor;

4.       Vindecarea minunata si imediata;

Învăţături:

Ø  Puterea credintei si a prieteniei adevarate;

Ø  Sa-I ajutam pe cei bolnavi si sa ne rugam pentru acestia;

Ø  Sa-I multumim lui Dumnezeu pentru toate;

Ø  Sa avem credinta lucratoare prin iubirea fata de semeni;

Ø  Adevaratul prieten se implica sufleteste;

Ø  Prietenia se vede la vreme de bucurie si la vreme de necaz;

Ø  O prietenie intre oameni este adevarata atunci cand suntem in primul rand prieteni ai lui Hristos, cand respectam cuvantul Sau si Il implinim;

Ø  Cei 4 prieteni au aratat ca adevarata credinta este un efort continuu, pt ca Imparatia Cerurilor se ia prin nevointe;

Prietenia

1. Definitia – apropierea dintre oameni care au idei si fapte asemanatoare, izvorate din iubire.
2. Criteriile – statornicia, iubirea, sinceritatea, respectul, egalitatea, intelegerea, spiritual de sacrificiu;
3. Roadele – dubleaza bucuriile noastre, ne elibereaza de povara gandurilor, intareste pe cei slabi, etc.
4. Modele de prietenie  

1. Iisus Hristos;

2. Maica Domnului;

3. Ingerul pazitor;

4. Sfintii;

5. Preotul duhovnic;

6. Parintii trupesti;

7. Parintii sufletesti;

8. Familia;

9. Prietenii;

Sfintii-prietenii Mantuitorului;

Ø  Sf. Vasile cel Mare-Sf. Grigorie de Nazians;

Ø  Sf. Ioan Casian-Sf. Gherman al Dobrogei;

Ø  Mihai Eminescu-Ion Creanga;

Ø  pictorul Iosif Iser-poetul Ion Minulescu;

Ø  poetul Vasile Alecsandri-marele actor Matei Milo;

Temeiuri scripturistice

v  “Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.” (Isus Sirah 6,14);

v  “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15,14);

Temeiuri patristice

v  “Prieten adevarat este acela care indura necazurile, nevoile si nenorocirile aproapelui, atunci cand acela este incercat, ca de ale sale, fara zgomot si fara tulburare.” (din Troparul Sf. M.Mc. Dimitrie);

v  “Sa nu-ti ingadui sa incalci dumnezeiestile porunci de dragul prieteniei.” (Sf. Antonie cel Mare);

“Prietenul la nevoie se cunoaste!”

“Prietenia indoieste bucuriile si injumatateste necazurile.” (Francis Bacon)

“Vom castiga prietenia unui om cultivand in noi insusirile pe care le pretuim in el.” (Socrate)

Hristos, Lumina lumii: Vindecarea orbului din naştere (Ioan 9, 1-41)

(Lumina divină – o adevărată făclie nestinsă)

“Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 1-41)

Dicţionar:

Tina=pământ;

Scăldătoarea Siloamului=un bazin cu apa care izvora dintr-un izvor din localitatea Siloam, Israel. Acolo, din cand in cand se pogora Duhul Sfant si vindeca pe cei care intrau in acel moment in apa.

A periclita=a pune in pericol, a primejdui;

Învăţături:

1. Hristos Domnul este Lumina sufletelor noastre;

2. Rabdarea si ascultarea aduc vindecare (binefacere) de la Dumnezeu;

3. Dumnezeu inlatura orbirea trupeasca si orbirea sufleteasca a omului;

4. Luminarea sulfeteasca este mai importanta (necesara/folositoare) decat luminarea trupeasca;

5. Dumnezeu isi arata puterea si ajuta, acolo unde omul nu poate;

6. Sa-L rugam (asteptam) pe Domnul sa vina in viata noastra si sa ne lumineze trupeste si sufleteste;

7. Eu de părinţi ascult, voia Îi împlinesc şi bine trăiesc!

Atotputernicia lui Dumnezeu-Învierea lui Lazar (Ioan 11, 1-45)

„Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo? A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El. Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă. Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El. Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară? Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.” (Ioan 11, 1-45)

Idei principale:

1. Boala lui Lazar si atitudinea Domnului;
2. Pregatirea ucenicilor de catre Domnul Iisus pentru calatorie;
3. Convorbirile Domnului Iisus cu Marta si Maria;
4. Minunea invierii lui Lazar;

Învăţături morale:

% Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, Ziditorul nostru, Stapanul vietii si al mortii;

% Sufletele celor adormiti sunt vii si dupa iesirea din trup si asculta de porunca Mantuitorului;

% Invierea din morti este o realitata dovedita de Domnul Hristos;

% Învierea lui Lazăr reprezintă simbolul învierii tuturor oamenilor;

% Hristos este modelul prietenului adevarat;

% Dragostea ramane si dupa moarte;

% Prietenia se dovedeste in necazuri;

% Cel care are prieten pe Hristos, are totul;

% In masura in care avem o credinta vie in Hristos, in aceeasi masura vom fi vii in vesnicie;

%  MARTA - fire curajoasă, în întâmpină pe Mântuitorul;

  - prezenţă de spirit;

  - curaj în suferinţă;

  - credinţă nobilă;

%  MARIA - fire sensibilă, stătea în casă;

-          dragoste;

Căinţă şi iertare – Pilda fiului risipitor (Luca 15, 11-32)

“Nu există păcate de neiertat, în afară de păcatul nepocăit.” (Sfântul Isac Sirul)

“Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. (Luca 15, 11-32)

Dicţionar:

Pocăinţă=părere de rău;

Desfrânare=destrăbălare; imoralitate; depravare;

Idei pricipale:

                                a. Tatăl împarte averea celor doi fii ai săi.

                                b. Fiul cel mic îşi risipeşte averea în păcate şi ajunge păzitor la porci.

                                c. Fiul cel mic conştientizează ca a greşit şi hotărăşte să se întoarcă la tatăl său pentru a-i cere iertare.

                                d. Tatăl iartă pe fiul cel mic şi se bucură nespus pentru întoarcerea lui.

                                e. Tatăl linişteşte pe fiul cel mare care era supărat de primirea făcută fratelui risipitor.

TATĂL                                      FIUL MARE                                                          FIUL MIC

Însuşiri pozitive	Însuşiri negative	Însuşiri pozitive	Însuşiri negative	Însuşiri pozitive	Însuşiri negative
- dreptatea       - bunătatea - dragostea      -generozitatea - răbdarea        - blândeţea		- ascultarea - dreptatea - cuminţenia	- invidia - mânia	- pocăinţa - smerenia - îndreptarea	- desfrâul - necumptarea - neascultarea

Simbolurile din pildă:

Tatal=Dumnezeu;

Fiul mic=oamenii care petrec în păcate, risipind darurile lui Dumnezeu;

Fiul mare=oamenii credinciosi, care-L asculta pe Dumnezeu şi Îi implinesc poruncile;

Averea=darurile lui Dumnezeu (talantii);

Ţara îndepărtată=păcatul;

Slugile=îngerii;

Roşcovele=asemanatoare pacatului-la inceput sunt dulci (păcatul), apoi amare si asemanatoare paielor;

Darurile Tatălui:

Haina=Sfantul Botez;

Pecete şi inel=harul Sfantului Duh;

Încalţăminte=sa nu fie vatamat cand umbla pe calea Domnului (de serpi-diavolul) (robii mergeau inainte desculti, el fiul=incaltaminte)

Viţelul cel gras=Fiul lui Dumnezeu, Domnul Hristos – se dă spre împărtăşire (la Sfânta Taină a Împărtăşaniei/Euharistiei, în timpul Sfintei Liturghii);

Învăţături morale:

Ø   Să fim ascultători faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţi;

Ø   Dumnezeu iartă pe cei păcătoşi care se întorc la El;

Ø   Să cerem iertare celor pe care i-am supărat;

Ø   Să ne mărturisim păcatele;

Ø   Să nu fim invidioşi;

Bogăţia darurilor lui Dumnezeu – Pilda talanţilor (Matei 25, 14-30)

“Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor.” (Iacov 1,17)

“Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 25, 14-30)

Dicţionar:

A da socoteală cuiva (de ceva)= a plăti ceea ce i se cuvine;

Stăpân (aici)= persoană în serviciul căreia se află slujitorii;

Talant= monedă veche de aur sau argint, cu o valoare mare;

Zaraf= persoană care se ocupă cu schimbul banilor;

Simbolurile din pildă:

Stăpânul=Domnul Iisus Hristos;

Plecarea Stăpânului=Inaltarea Domnului Hristos la cer;

Talanţii=darurile oferite de Dumnezeu oamenilor;

Călătoria=perioada dintre prima si a doua venire a Mantuitorului;

Momentul întoarcerii Stăpânului=momentul venirii Mântuitorului pentru Judecata de Apoi;

Ø   Lucrarea cu talanţii=punerea lor în slujba semenilor;

Ø   Ascunderea talantului=refuzul de a pune in valoare darurile primite de la Dumnezeu, fiecare in parte;

Ø   Talanţii=binele şi cinstea pe lumea aceasta oamenilor; toate darurile sufleteşti şi pământeşti:

U   Daruri sufleteşti: viaţa, mintea, înţelepciunea, toate talentele, sănătatea.

U   Daruri pământeşti: priceperea de a lucra, de a chivernisi bine, bogăţiile pământeşti.

Învăţături morale:

v      Dumnezeu daruieste tuturor oamenilor “talanti” (daruri) necesari mantuirii (fiecaruia dupa putere);

v      Avem datoria sa inmultim “talantii” (darurile) incredintati noua de Dumnezeu - vom da socoteala pentru tot;

v      Inmultirea “talantilor” (darurilor) aduce mantuirea sufletului si mostenirea Imparatiei Cerurilor;

Rugăciunea în viaţa noastră

“Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi.” (Isaia 55,6)

v  Ce este rugăciunea?  Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu.

“Rugăciunea este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu.”

“Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu.” (Evagrie Monahul)

“Rugăciunea este cheia vistieriei darurilor dumnezeieşti.” (Fericitul Augustin)

v  De ce este însoţită rugăciunea?                       De semne văzute: Sf. Cruce, metanii, stat în genunchi.

Orice rugăciune începe cu semnul Sf. Cruci şi formula: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

“La fiecare pas şi la fiecare faptă ne însemnăm … cu semnul Sf. Cruci.” (Tertulian)

v Sfânta Liturghie este cea mai importantă rugăciune şi slujbă a Bisericii.

v   Scopul Sfintei Liturghii este: Sfinţirea Darurilor (pâinea şi vinul se prefac, la rugăciunea preoţilor şi a Bisericii, în mod real, dar tainic, în Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfinţiea Credincioşilor prin împărtăşirea cu Sfintele Daruri

CRITERIUL	TIPURI DE RUGĂCIUNE
1. După conţinut	- de laudă (preamărire) – acatistele; - binecuvântăm, lăudând pe Domnul. “În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.” (Ps.144,2) - de mulţumire – rugăciuni adresate lui Dumnezeu şi sfinţilor pentru toate binefacerile şi încercările primite; “Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi.” (I Tesaloniceni 5, 17-18) Exemplu: Rugăciunea lui Noe la ieşirea din arcă. A poporului evreu la ieşirea din robia egipteană. - de cerere – paraclisele; - cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viaţa noastră. Exemplu: Rugăciunea Mântuitorului în Grădina Ghetsimanii/pe Crucea Golgotei.
2. După scop	Rugăciuni de binecuvântare, călătorie, în caz de boală, pentru părinţi, pentru copii, etc.
3. După timp	- de dimineaţa;             - de prânz;                                     - de seara; - de noapte;                  - înainte şi după masă;                  - când se aud clopotele Bisericii; “Privegheaţi, dar, în toată vremea, rugându-vă!” (Luca 21,36)
4. După formă	v    lăuntrică – este convorbirea sufletului cu Dumnezeu; v    verbală
5. După subiect (persoana care se roagă)	- personală (particulară)- fiecare credincios în parte; - publică  - anumite momente stabilite de Biserică;                  - locuri special amenajate (Biserici, Paraclise);                  -  Sf. Liturghie, Sf. Taine, Cele 7 laude, Ierurgiile.
6. Rugăciunea inimii – numită           “Rugăciunea lui Iisus”  “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”	Ø    Rugăciunea inimii este permanentă dispoziţie a minţii şi inimii de a se dărui lui Dumnezeu prin rugăciunea repetată. Ø    Este practicată de părinţii isihaşti, dar şi de credincioşii evlavioşi. Este o rugăciune de pocainţă care întăreşte, luminează şi ajută mult celui care o practică.
7. Rugăciunea este:	- Rugăciunea este expresie a relaţiei personale cu El; - Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu; - Rugăciunea este modalitatea prin care ne putem apropia mai mult de El. - “Rugăciunea este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu.” - “Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu.” (Evagrie Monahul) - “Rugăciunea este cheia vistieriei darurilor dumnezeieşti.” (Fericitul Augustin)
8. Felul rostirii ei	Ø    Cu buzele (rostire); Ø    Cu mintea (gandită-raţiunea);  Ø    Cu inima (simţire).
9. Scopul/ Foloasele rugăciunii	- dobândim de la Dumnezeu orice dar de folos sufletului:     “Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Matei 21,22)                     “Cereţi şi vi se va da.” (Matei 7,7) - întărirea firii pentru ferirea de greşeli în viitor; - oprirea de la păcat; - evaluarea propriei credinte si a vointei de a depasi raul; - întărirea sufletului; - oferă liniştea personală şi a celorlalţi; - cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lumii; - răsplata – Raiul (Împărăţia Cerurilor);
10.Foloasele rugăciunii PĂCĂTOS (nicio rugăciune, nici cea bine făcută, nici cea rău făcută, nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu)	-          iertarea păcatelor (tâlharul pe cruce); “Cel ce se aşează la rugăciune, pune capăt păcatului,iar cel ce pune capăt rugăciunii, începe a păcătui.” (Fericitul Augustin) -          darul pocăinţei şi al întoarcerii la Dumnezeu
11. Foloasele rugăciunii DREPT (cel ce nu se roagă, cade uşor în păcat şi nu poate să se mântuiască)	- îl ocroteşte; - îl fereşte de ispita păcatului;                   “Să stăruim în rugăciune” (Matei 26,41)
12. Când ne împlineşte Dumnezeu rugăciunea?	Când e însoţită de fapte bune şi de post; Când chemăm mijlocirea sfinţilor; Când e făcută de mai mulţi, împreună.
13. Când NU ne împlineşte Dumnezeu rugăciunea?	1)       Când cerem ceva păgubitor; 2)       Când nu suntem vrednici (ne rugăm fără evlavie şi fără încredere).
14. Cum trebuie făcută rugăciunea?	1.              În numele Domnului Hristos; “Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.” (Ioan 16,23) 2.              Să ne rugăm cu mintea întreagă şi cu evlavie; 3.              Să fie făcută cu stăruinţă; 4.              Să fie făcută supunându-ne voii lui Dumnezeu:                                                                “Nu voia mea, ci voia Ta să fie!” (Luca 22,42)             “Facă-se voia Ta…” (Matei 6,10) 5.              Să fie făcută cu umilinţă; 6.              Să fie făcută cu încredere în Dumnezeu;
15. Locul rugăciunii	¨               În Biserică; “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema!” (Matei 21,13) “Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu,acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” Matei 18,20 ¨               Oriunde; “Voiesc da ca să se roage bărbaţii în tot locul.” (I Timotei 2,8) Exemplu: Mântuitorul se ruga pretutindeni: în templu, în foişor, în munte, în Grădina Ghetsimani, etc.
16. Lupta omului in viaţă:	- cu sine; - cu diavolul; - cu tentaţiile păcătoase;

Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos

rugăciunea atotcuprinzătoare a Bisericii

“Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6,54)

Dicţionar:

Sfântul Antimis=bucată de pânză dreptunghiulară pe care este pictată Icoana Aşezării în mormânt a Mântuitorului. Aceasta are în mijlocul părţii de sus un loc special unde se află o părticică din moaştele unui sfânt. Fără Sfântul Antimis nu este posibilă săvârşirea Sfintei Liturghii;

Epicleză=rugăciune de invocare a Duhului Sfânt;

Cult divin=totalitatea slujbelor Bisericii;

Proscomidiar=scobitură în peretele din nord al Sf. Altar din bisericile ortodoxe, unde se pregătesc Darurile de pâine şi vin ce vor fi transformate la Epicleză în Trupul şi Sângele Mântuitorului;

Ce este Biserica , privită ca locaş de rugăciune?	U  locaşul sfânt în care se adună credincioşii pentru a-L preamări pe Dumnezeu.
Care este fapta şi dovada cea mai înaltă prin care omul cinsteşte si preamăreste pe Dumnezeu?	v   sacrificiul sau jertfa.
Ce este jertfa?	Ø  Dăruirea plină de iubire şi evlavie în cinstea lui Dumnezeu; Hristos S-a adus pe Sine jertfă pentru mântuirea noastră.
Cum se numeste slujba prin care se reactualizează , în chip nesângeros, jertfa lui Hristos?	Ø  Sfânta Liturghie – prin ritualul ei repetă şi simbolizează întreaga viaţă şi activitate activitate a Mântuitorului pe pământ: Naşterea, predicarea Evangheliei, Răstignirea, punerea în mormânt, etc, iar momentul cel mai important este prefacerea Darurilor în trupul şi Sângele Mântuitorului (Epicleză);
Când/cum a săvârşit-o? Relataţi acel moment:	… înainte de Patima Sa, la Cina cea de Taină. Serbând atunci Paştile cu ucenicii Săi, Iisus luând pâinea si binecuvântănd a dat ucenicilor Săi , zicând: “ Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu.” Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat lor , zicând: “ Acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” ( Matei 26, 26-28).             Mântuitorul le-a dat Sfinţilor Săi Apostoli, la Cină , sub forma nesângeroasă a pâinii şi a vinului, această jertfă pe care trebuiau să o aducă de atunci înainte Ucenicii săi, după porunca Sa: “ Aceasta să faceţi, întru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19)            Urmând porunca Învăţătorului lor iubit, Sfinţii Apostoli şi mai apoi ucenicii lor comemorau zilnic Jertfa Mântuitorului. Ei se adunau pentru rugăciune, mulţumeau şi se rugau îndelung, ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în Însuşi Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtăşeau. Acelaşi lucru l-au facut mai târziu şi urmaşii sfinţiţi ai Sfinţilor Apostoli, adică arhiereii şi preoţii, cărora ei le-au împărtăşit harul dumnezeiesc de a săvârşi această Sfânta Taină.             Astfel a luat naştere slujba numită Sfânta Liturghie.
Ce este Sfânta Liturghie?	v Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujba a cultului ortodox, prin care pâinea şi vinul care se aduc lui Dumnezeu ca jertfă nesângeroasă se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor şi se oferă credincioşilor pentru împărtăşire spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci. v Sfânta Liturghie este cea mai aleasă şi mai înaltă slujbă prin care membrii Bisericii Îl cinstesc, Îl slăvesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu.
Cine poate săvârşi slujba Sfintei Liturghii? (Săvârşitorii)	v  arhiereii, preoţii. Numai arhiereii şi preoţii sfinţiţi după rânduiala canonică a Bisericii pot săvârşi Sf, Liturghie. În afară de preotul săvârşitor al sfintei Jertfe, pentru săvârşirea Sf. Liturghii mai este nevoie de cel puţin un cântăreţ care să dea răspunsurile la strană şi să ajute pe preot în anumite momente ale slujbei.
Cine mai poate participa la Sf. Liturghie?(Participanţii)	Ø  orice membru al Bisericii şi oricine doreste să devină membru.
Unde se săvârşeşte Sf. Liturghie? (Locul)	V  În biserică sau în paraclis şi în capele sfinţite. Sf. Liturghie se poate săvârşi şi afară, numai în cazuri cu totul excepţionale-exemplu-pe câmpul de luptă, si numai cu binecuvântarea episcopului locului.
Când se săvârşeşte Sf. Liturghie? (Timpul)	v  în mănăstiri zilnic, iar în bisericile de mir duminicile şi în sărbători; dimineaţa. Există în anul bisericesc câteva zile în care nu se săvârşeste Sf. Liturghie, nici măcar în mănăstiri. Aceste zile se numesc zile aliturgice şi sunt notate pe calendar. O astfel de zi este Vinerea Patimilor.
Pregătirea  pentru participarea la Sfânta Liturghie	V  mergem “ în Casa lui Dumnezeu”( Matei 5, 23-24; I Timotei 2, 8-9; Evrei 10, 22) V  pregătim trupul – Ne spălam, ne îmbrăcam cu haine curate şi decente, de sărbătoare; V  pregătim sufletul - rugăciune, cu înfrânare de la păcate şi cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură. V  dacă vrem să ne împărtăşim , trebuie să postim şi să ne spovedim înainte; V  dacă putem, pregătim un dar pentru altar: lumânări, tămâie, prinoase din rodul pământului. Nu trebuie să uităm nici prescura, vinul şi pomelnicul cu numele celor vii şi ale celor adormiţi.
În Biserica Ortodoxă există trei Liturghii	1.                 Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (10 ori pe an); 2.                 Liturghia darurilor mai înainte sfinţite sau Sf. Grigore Dialogul (doar in Postul Mare); 3.                 Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur  (restul anului si de cateva ori in Postul Mare). Cele trei Liturghii se săvârşesc în anumite perioade ale anului. De cele mai multe ori, în cursul anului bisericesc se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Rânduiala acestor Liturghii	¯    carte numită Liturghier, care se află totdeauna în Sf. Altar, la îndemâna preotului liturghisitor.
Timpul slujirii	U    Ceasul al III-lea (ora 9.00) când Domnul a fost răstignit pe Cruce şi când S-a pogorât Duhul Sfânt asupra Sf. Apostoli.
Ce Sfântă Taină are loc în timpul Sf. Liturghii?	U   Sfânta Euharistie / Sfânta Împărtăşanie

v Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujba a cultului ortodox, prin care pâinea şi vinul care se aduc lui Dumnezeu ca jertfă nesângeroasă se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor şi se oferă credincioşilor pentru împărtăşire spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.

v Sfânta Liturghie este cea mai aleasă şi mai înaltă slujbă prin care membrii Bisericii Îl cinstesc, Îl slăvesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu.

Legea cea Nouă - FERICIRILE (Matei 5,1-12)

Dicţionar:

Predică=cuvânt de învăţătură;

Fericit, fericiţi=cel (cei) care se află într-o stare de deplină mulţumire sufletească; lăudat, preamărit;

Smerenie=atitudine umilă, supusă, respectuoasă; Comportare modestă, plină de bunăcuviinţă; evlavie, pioşenie;

Virtute=însuşire morală pozitivă a omului; integritate morală; puterea de a realize binele în toate formele dorite şi poruncite de Dumnezeu

                “Fericirile”  au fost rostite de Mântuitorul, pe un munte cânt ţinea o predică, de atunci muntele s-a numit Muntele Fericirilor.

                “Fericirile”  constituie legea morală adresată tuturor oamenilor.

Destinatarii acestor “Fericiri” n-au fost numai Apostolii, ci toţi  oamenii  care doresc  dobândirea  fericirii  veşnice. Mântuitorul  Iisus Hristos începe pregătirea Apostolilor pentru misiunea  lor prin  prezentarea acestei liste de fericiri ce pot fi primite dacă se dobândesc anumite virtuţi.

Cele nouă fericiri ne apar ca treptele unei scări împărăteşti care are prima treaptă smerenia, iar ultima răbdarea cu bucurie a prigoanei pentru Hristos. Fiind vorba de virtuţi prin care ne facem fericiţi , aceste Cuvinte ale Mântuitorului evidenţiază şi rolul nostru în dobândirea mântuirii, pe lângă credinţă şi harul dumnezeiesc.

1. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor." virtutea (smerenia) şi răsplata (împărăţia Cerurilor).

Expresia „sărac cu duhul": „Sărac cu duhul" înseamnă smerit, modest, supus, plin de respect. Omul smerit , oricât de multe fapte bune ar face, consideră că nu a făcut de ajuns şi se străduieşte să înfăptuiască şi altele. Cel smerit vede în realizările sale şi ajutorul lui Dumnezeu.

2. "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." virtutea (pocăinţa) şi răsplata (mângâierea divină);

Expresia „cei ce plâng..." Nu orice plâns este aducător de fericire, ci doar plânsul (părerea de rău) este pentru păcatele săvârşite.

3. „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul." virtutea (blândeţea) şi răsplata (pământul, dar mai ales împărăţia cerurilor);

Explicaţia cuvântului „blând" - „...paşnic, prietenos, blajin etc."

Blândeţea este forma de manifestare concretă a iubirii prin care este biruită mânia, lăcomia şi violenţa. Omul blând se simte mulţumit oriunde ar fi şi răspândeşte pace şi armonie în jurul său.

4. „Fericiţi cei flămânzi si însetaţi  de dreptate,   că  aceia  se  vor sătura."  virtutea (dreptatea) şi răsplata (desăvârşirea);

Pentru a arăta rolul vital al dreptăţii Mântuitorul Iisus Hristos foloseşte metafora „flămânzesc şi însetează de dreptate". Aceasta este construită din realităţile vitale omeneşti: a mânca şi a bea, faţă de care nu se poate trăi. Foamea şi setea de dreptate sugerează dorinţa nemărginită de a împlini voia lui Dumnezeu.

5. "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui." virtutea (milostenia)    şi    răsplata    (milostivirea divină);

Prin faptele de milostenie îl întâlnim pe Dumnezeu Însuşi „întrucât aţi făcut unuia dintre foarte aceşti mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut"(Matei 25.40) le-a spus Mântuitorul Hristos ucenicilor când le-a prezentat criteriile fundamentale ale judecăţii viitoare. Mila se concentrează în faptele milei trupeşti (ajutorare materială) şi faptele milei sufleteşti (ajutorare spirituală) izvorâtă din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Faptele de milostenie - „...să hrăneşti pe cei flămânzi, să oferi apă celui însetat, să îmbraci pe cel gol, să cercetezi pe cel bolnav şi pe cei aflaţi în suferinţă , să îndrepţi pe cei păcătoşi, să ierţi, să încurajezi pe cei întristaţi, să răsplăteşti răul cu bine, să te rogi pentru aproapele tău, etc."

Cei ce săvârşesc fapte de milostenie vor avea parte de mila lui Dumnezeu.

6. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." virtutea (curăţia inimii) şi răsplata (bucuria vederii lui Dumnezeu);

Curăţia inimii înseamnă absenţa oricărui păcat, gândul curat, gândul curăţit de orice patimă. Curăţia gândului transformă inima într-un loc în care poate fi contemplată prezenţa lui Dumnezeu. Aşa cum soarele se reflectă mai mult într-o oglindă curată, tot aşa cu cât inima este mai curată, cu atât bucuria vederii lui Dumnezeu este mai intensă. Această bucurie este inexprimabilă în cuvinte.

7. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." virtutea (concilierea) şi răsplata     (demnitatea    de    fiu    a     lui Dumnezeu).

„Făcătorii de pace" sunt acei creştini care încearcă să înlăture orice dezbinare, ură şi invidie dintre oameni. Ei îndeamnă pe cei înrăiţi la împăcare şi prin faptele lor caută să trăiască în pace şi armonie cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu semenii. De aceea sunt consideraţi fii ai lui Dumnezeu.

8. „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” virtutea (dreptatea) şi răsplata (moştenirea împărăţiei Cerurilor).

Dreptate înseamnă adevărata credinţă în Dumnezeu. Cei care dau dovadă de răbdare în timpul prigonirii şi suferinţei pentru credinţă în Dumnezeu, vor fi răsplătiţi de Acesta.

9.  „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocări şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind  din pricina  Mea" virtutea (statornicia    în  credinţă) şi răsplata (fericirea  veşnică).

“Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”

Această fericire completează pe cea dinainte. Ea se adresează în mod deosebit Apostolilor, care aveau să-L mărturisească pe Hristos, chiar cu preţul vieţii. Nu oricine este prigonit va câştiga Împărăţia Cerurilor, ci cel care suferă pentru Hristos fiind nevinovat.

Concluzie: Virtuţile cuprinse în aceste nouă Fericiri alcătuiesc o adevărată    scară    a   desăvârşirii.    La    acest    urcuş duhovnicesc ne cheamă Mântuitorul. El va fi alături de noi prin harul Său şi vom urca plini de bucurie, treaptă cu treaptă, această minunată scară spre cer.

         „Fericirile" sunt atât de importante pentru viaţa oamenilor încât se cântă la Sfânta Liturghie şi la slujba înmormântării ;

Dacă în Decalog ni se arată ce nu trebuie să facă un credincios, în Fericiri ni se sugerează ce trebuie să facă un creştin pentru a dobândi fericirea veşnică.

Regulile de comportament prezentate de Mântuitorul în “Fericiri”…

Învăţături morale

U   Fericirile sunt reguli de viaţă pentru cel ce vrea să Îl urmeze pe Hristos;

U   Cei care urmează sfaturile Mântuitorului, vor fi răsplătiţi de Dumnezeu;

U   Fericirile sunt o expunere sintetică a virtuţilor care trebuie să-şi pună pecetea pe viaţa creştinului;

U    Fericirile constituie legea morală adresată tuturor oamenilor; 

U   Cei care urmează sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos vor fi binecuvântaţi veşnic de Dumnezeu;

U   Fericirile alcătuiesc o adevărată    scară    a   desăvârşirii;

U   Fericirile se cântă la Sfânta Liturghie şi la slujba înmormântării ;

Nume de personalităţi biblice şi creştine care au dobândit în viaţa lor virtuţile amintite în Fericiri.  

           1. smerenia: model este Mântuitorul Iisus Hristos „care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră";

           2.   pocăinţa:   fiul   risipitor  din   pilda  cu acelaşi nume , tâlharul de pe cruce;

           3.   blândeţea:   Mântuitorul  Iisus   Hristos care ne spune - „învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre";

           4.   dreptatea:  Iov,  dreptul  Simeon (Luca 2.25), Zaharia şi  Elisabeta,  Sfântul  Ioan Botezătorul   (Luca   1.   6),   dreptul   losif (Matei 1.9);

           5.  milostenia: samarineanul milostiv din pilda cu acelaşi nume; Mântuitorul Iisus Hristos , care fiind pe cruce , se ruga -„Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac";

           6.   curăţia  inimii:  Maica  Domnului este modelul curăţiei inimii;

           7.  concilierea: Mântuitorul  Hristos poate aduce lumii şi fiecăruia în parte pacea cea adevărată,dacă este urmată învăţătura Sa;

           8.   prigoniti pentru dreptate: Mântuitorul Iisus Hristos, Apostolii, martirii;

9.  statornicia în credinţă: Sfinţii Apostoli, martirii.

FERICIRILE “Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi cei ce Mă caută, Mă găsesc.” (Pilde 8,17) 1.             „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor." 2.             "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." 3.             „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul." 4.             „Fericiţi cei flămânzi si însetaţi  de dreptate,   că  aceia  se  vor sătura."   5.             "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui." 6.             „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." 7.             „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." 8.             „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” 9.             „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocări şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind  din pricina  Mea." “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”
Fericire = stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină
a)        Virtute	b)           Răsplata
1. smerenia	1. împărăţia cerurilor
2. pocăinţa	2.  mângâierea divină
3. blândeţea	3. împărăţia cerurilor
4. dreptatea	4.  desăvârşirea
5. milostenia	5.  milostivirea divină
6. curăţia inimii	6. bucuria vederii lui Dumnezeu
7. concilierea	7.  demnitatea de fiu a lui Dumnezeu
8. dreptatea	8.  moştenirea împărăţiei cerurilor
9. statornicia în credinţă	9.  fericirea veşnică
c) Fericirile = reguli de viaţă pentru cel ce vrea să-L urmeze pe Hristos; expunere sintetică a virtuţilor care trebuie să-şi pună pecetea pe viaţa creştinului.

Faptele bune - roade ale virtuților

„Trăind în virtute, suntem ai lui Dumnezeu”.  (Sf. Antonie cel Mare)

”Virtutea este hrana sufletului.” (Evagrie Monahul)

“Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.” (Romani 2,13)

Def: Virtutea crestina este pornirea fireasca a omului, devenita obicei, de a indeplini cu ajutor de sus toate poruncile date de Dumnezeu, din dragoste fata de El si fata de aproapele.

V  Virtutea creştină - năzuinţă şi un efort continuu al omului credincios ajutat de harul lui Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune.

V  Virtutea ca insusire sufleteasca=taria si statornicia pe calea binelui in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului.

V  Virtutea = statornicia in a implini, cu ajutorul harului divin, poruncile dumnezeiesti.

Cuvântul „virtute" lat. „vir"=„bărbat". Demult, „virtute" însemna curaj fizic, bărbăţie; mai apoi a însemnat rezistenţă la ispite şi practicare obişnuită a binelui. Pentru creştini, virtutea- năzuinţa continuă a credinciosului spre împlinirea faptelor bune, ajutat de harul Duhului Sfânt (de puterea şi de lucrarea dumnezeiască). In Sf. Scriptura cuvantul: “virtute” este foarte rar folosit, intalnim sinonime: dreptate, evlavie, fapte bune.

Iisus Hristos e Modelul nostru de virtute, fiind Dumnezeu adevarat şi om adevarat. Sfinţii: modele de virtute.

Orice creştin are harul de la Botez, atunci creştinul s-a născut la o viaţă nouă, a virtuţii, a trăirii împreună cu Hristos - harul se poate pierde, dacă cel care îl primeşte nu lucrează împreună cu el spre bine, ci face faptele cele rele.

Exista o singură virtute: savarsirea binelui din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Pentru că facerea noastră de bine se arată în diferite situaţii şi faţă de diferite persoane, putem spune că virtutea are înfăţişări diferite:

Sunt virtuţi care sunt îndreptate direct către Dumnezeu, primite la Taina Sf. Botez, apropiindu-l de El: credinţa, nădejdea şi dragostea, sădite de Dumnezeu în suflet, şi fără de care nimeni nu se poate mântui (scopul vietii crestine).  

Il cunoastem pe Dumnezeu prin credinta, ne indreptam spre El prin speranta (nadejde), ne unim cu El prin dragoste.

Sunt şi virtuţi arătate faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi oameni, care sunt sădite în firea omului de la creare şi care au fost slăbite de păcatul strămoşesc. Ele sunt întărite prin har, pentru a rodi în fapte bune: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea, bărbăţia.

Virtutile teologice sunt sadite in suflet de Dumnezeu, virtutile morale sunt castigate prin puterile naturale cu care e inzestrat omul: inteligenta, vointa, simtire,  omul prin straduinta poate devein: intelept, cumpatat, curajos, drept.

Însușirile virtuțiilor:

1.       Să fie tare – tăria/hotărârea împlinirii faptelor bune.

2.       Să fie de bună voie. Sf. Ap. Pavel: ”Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată.” (I Corinteni 9,17).

3.       Să fie cu știință. ” Şi să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12,2).

4.       Să se arate prin fapte – nu e de ajuns a cunoaște binele, trebuie să îl și facem. “Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.” (Romani 2,13)

5.       Virtutea creștină trebuie să fie însuflețită de dragoste curată către Dumnezeu și către aproapele. ” Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” (Matei 22,37)

Temeiuri scripturistice:

V   “Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt" (I Corinteni XV, 10)

V   „Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor" (Romani XII, 17)

V   „Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă" (I Corinteni X, 12)

V  “Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.” (Romani 2,13)

Temeiuri patristice:

X  „Trăind în virtute, suntem ai lui Dumnezeu”.  (Sf. Antonie cel Mare)

X  ”Virtutea este hrana sufletului.” (Evagrie Monahul)

X  “Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti: sufletul este panza, virtutile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie sa-l pictam.” (Sf. Grigorie de Nyssa)

X  “Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.” (Sf. Grigorie Dialogul)

Sf. Ioan Gură de Aur: “De vei vedea pe vreun om nedrept şi rău trăind în îndestulare şi sănătate, să nu te minunezi de el. A făcut şi el puţin bine vreodată pe pământ, şi pentru aceasta îşi ia plata aici, iar pe lumea cealaltă, va auzi ca şi bogatul din Evanghelie: „Tu ţi-ai luat cele bune în viaţa ta, pentru acel bine făcut de tine". Iar de vei vedea pe cel drept suferind multe primejdii şi necazuri, să-l fericeşti şi să-ţi doreşti să fii ca el, pentru că aici unul ca acela se curăţeşte de păcate, iar pe lumea cealaltă, la multă bucurie merge; căci pe cel pe care îl iubeşte, Dumnezeu îl şi ceartă.” ( Proloage 16 martie)

A fi virtuos înseamnă a face binele în orice împrejurare, nesilit, cu ajutorul harului Sfântului Duh.

VIRTUȚILE TEOLOGICE: CREDINȚA, NĂDEJDEA, DRAGOSTEA

	Credinţa	Nădejdea	Dragostea
Referinţe scripturistice	“Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi.” (Matei 21,22) “Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.”Evrei 11, 1	“In lume necazuri veti avea; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16,33) ” Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.”( Romani 5, 5) ” Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.”( Romani 15, 13)	“Aceasta este porunca Mea: Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai.” (Ioan 15, 12-13) ” Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.” (I Ioan 4, 7) ” Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4, 16)
Definiţia virtuţii	Încrederea în Dumnezeu, o punte de legătură între om şi Dumnezeu, care pentru a fi mântuitoare trebuie să fie însoţită de fapte bune.	Dorul şi aşteptarea cu încredere a împlinirii tuturor bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu, omului care face voia lui.	Năzuinţa omului către Dumnezeu şi voinţa hotărâtă de a împlini voia lui atotsfântă
Roadele virtuţii	- Ridicarea sufletului până la Dumnezeu -  Înţelegerea Tainelor care depăşesc  puterea minţii	-  Răbdarea -  Liniştea - Îndemnul spre săvârşirea faptelor bune - Uşurarea necazurilor	-  Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu - Răbdarea - Blândeţea - Iertarea - Înţelegerea între omeni - Ferirea de păcat
Păcate împotriva virtuţii	- Ateismul	- Încrederea numai în sine, sau în alte făpturi - Deznădejdea - Încrederea prea mare în mila lui Dumnezeu	- Egoismul - Ura faţă de Dumnezeu - Invidia

VIRTUȚILE MORALE: DREPTATEA, CURAJUL, CUMPĂTAREA, ÎNȚELEPCIUNEA

	Dreptatea	Curajul	Cumpătarea	Înțelepciunea
Referinţe scripturistice	” Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Matei 21,22)  ” Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui.” (I Petru 2,21)	” În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. ” (Efeseni 6, 10-11) ” Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.”(Matei 24,13)	” Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.”Romani 13,13-14 ” Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa, la cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia;”II Petru 1,5-6	” Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Matei 10,16) ” Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea.” (Coloseni 4,5) ” Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12,2)
Definiţia virtuţii	Virtutea prin care crestinul implineste, cu voie hotarata si constiinta, toate indatoririle sale, fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul divin.	Însușirea sufletească a creștinului de a-și îndeplini cu statornicie îndatoririle sale și de a înfrunta cu hotărâre toate greutățile și primejdiile vieții.	Virtutea prin care credinciosul pune cuvenita măsură în toate faptele vieții sale.	Capacitatea creștinului de a judeca și de a chibzui lucrurile, astfel încât să nu supere prin faptă sau cuvânt pe Dumnezeu și pe semenii săi.
Roadele virtuţii	-Buna înțelegere între oameni; -Respectul fata de semeni; -Egalitatea.	-Răbdarea; -Statornicia.	-Blândețea; -Smerenia; -Bunacuviință; -Sănătatea trupească și sufletească.	-Prevederea; -Ascultarea de sfatul bun al altuia; -Paza bună.
Păcate împotriva virtuţii	-nedreptatea	-Sfiala; -Lăcomia; -Îndrăzneala peste măsură.	-Mândria; -Necuviința.	-Minciuna; -Neascultarea sfaturilor bune; -Nestatornicia în lucrul bun.

 Faptele rele - încălcări ale voii lui Dumnezeu

"Fereşte-te de rău şi fă binele" (Psalm 33, 13)

” Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Corinteni 6,12)

Def:Păcatul (fărădelegea) -  călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu.

Originea păcatului stă în voința liberă a diavolului și a protopărinților (Adam și Eva) – care au călcat porunca Domnului – neascultarea. Primul păcat a fost făcut de îngerii conduşi de Lucifer, care astfel s-au transformat în diavoli: mândria. Primii oameni, ascultând de diavol, au călcat singura poruncă a lui Dumnezeu, săvârșind păcatul strămoşesc, cu care ne naştem toţi, şi care se şterge prin Botez. Numai Hristos S-a născut ca Om fără acest păcat şi S-a jertfit pe Cruce pentru a ne scoate din robia păcatului, a diavolului şi a morţii. Dar oamenii au păcătuit şi înainte, şi după venirea lui Hristos. De aceea Dumnezeu a lăsat Taina Spovedaniei, pentru ştergerea păcatelor creştinilor care regretă ce au făcut, care vor să se lase de păcat şi să se apropie de Dumnezeu.

Patima=deprinderea și persistarea în păcat.

Treptele făptuirii păcatului:

1.       Ispita-îndemnul spre păcat.

2.       Pofta-gândul omului complăcându-se în ispita diavolului.

3.       Consimțirea-omul acceptă săvârșirea păcatului.

4.       Înfăptuirea-omul săvârșește păcatul.

Ispita = îndemnul de a păcătui. Prilejuită de pofta trupului, a ochilor si a inimii. Ispita vine de la lume şi de la diavol, poate fi biruită prin ajutorul dat de Dumnezeu prin har. Ispitele pot fi biruite prin: rugăciune, virtutea curajului și învingerea poftelor.

Păcatul este de două feluri:

a)       Strămoșesc-făcut de Adam și Eva în Rai, moștenindu-se de urmașii acestora.

b)       Personal-săvârșit de fiecare om în parte.

Păcatul personal poate fi uşor sau greu. Păcate uşoare sunt cele ce sunt uşor de iertat. Păcatele grele care se fac din multă răutate, când nu sunt împlinite cu bună ştiinţă poruncile divine. Acestea se mai numesc şi păcate de moarte pentru ca răpesc harul divin. Ele se împart în:

A. Păcate capitale (izvorăsc din firea umană slăbită de păcatul strămoșesc):

1. Mândria - preţuirea prea mare de sine şi dispreţuirea celorlaltor oameni. Urmarea: aroganța, lauda de sine, clevetirea.

2. Iubirea de argint - pofta neînfrânată după bunurile pământeşti. Urmarea: pofta trupească, furtul, corupția, minciuna, nedreptatea.

3. Desfrânarea - lăsarea în voia poftelor trupului. Urmarea: cugete necurate, distrugerea familiei, nepăsarea de aproapele.

4. Invidia - părerea de rău pentru binele altuia şi bucurie pentru suferinţa lui. Urmarea:ură, bârfă, viclenie.

5. Lăcomia - pofta nestăpânită de a mânca şi a bea peste măsură.  Urmarea:egoism, defăimarea și exploatarea aproapelui.

6. Mânia - supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au greşit. Urmarea: nedreptate, violență, ucidere, dezbinare.

7. Lenea - nepăsarea faţă de împlinirea datoriilor şi dezgustul faţă de munca manuală sau de cea intelectuală. Urmarea: furtul, mania, invidia.

B. Păcatele  împotriva Duhului Sfânt (încalcă conștient legea divină-împotriva lucrărilor Duhului Sfânt:credința, nadejdea, dragostea):

1.       Împotriva credinței: necredinţa, indiferentismul religios, erezia, apostazia, superstiția, magia;

2.       Împotriva nădejdii: deznădejdea, încrederea peste măsură în iertarea lui Dumnezeu;

3.       Împotriva dragostei: ura, nepocăința până la moarte, neacceptarea lucrărilor Bisericii în viața noastră.

C. Păcatele Strigătoare la cer (reclamă pedeapsa chiar aici pe pământ):

1.       Uciderea/crima

2.       Sodomia (homosexualitatea)

3.       Gomoria (perversiuni sexuale)

4.       asuprirea văduvelor şi a orfanilor

5.       oprirea plăţii lucrătorilor

6.       lipsa de cinstire şi de mulţumire faţă de părinţi

Viciul=voia statornică de a călca poruncile lui Dumnezeu.                                     Obiceiul păcătos=rodul repetării aceluiași păcat.

Putem păcătui şi atunci când suntem părtaşi la alte păcate.

Lupta împotriva păcatului:

I)        rugăciunea ”Rugați-vă să nu intrați în ispită.” (Luca 22,40)

II)     postul ”Acest neam de diavol nu iese decât cu post și cu rugăciune.” (Matei 21,27)

III)   virtutea (fapta bună) ”Stați împotriva diavolului și va fugi de voi.” (Iacob 4,7)

IV)   pocăință urmată de mărturisirea păcatelor.

Domnul Hristos a lăsat Taina Pocăinţei pentru a ne putea curăţii de păcat. Etapele Tainei Pocăinţei sunt:

a)    Hotărârea de a nu mai păcătui;

b)     Mărturisirea păcatelor;

c)     Canonul;

d)     Dezlegarea

Temeiuri scripturistice:

V  "Fereşte-te de rău şi fă binele" (Psalm 33, 13)

V   ” Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Co. 6,12)

V   „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune" (I Corinteni 15, 33);

Temeiuri patristice:

X  „Oamenii răi vatămă mai rău decât şerpii veninoşi, căci aceia otrăvesc pe faţă, iar cei dintâi otrăvesc în fiecare zi, în chip tainic şi pe nesimţite". (Sfântul Ioan Gură de Aur)

X  ”Minunat lucru: noi săvârșim rugăciunea în așa fel încât ni-L înfățișăm pe Dumnezeu ca și cum ar fi de față și Care aude cuvintele noastre; iar când păcătuim, facem în așa fel ca și cum El nu ne-ar vedea.” (Pateric)

V  Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. „Nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru" (Isaia 59, 2). Cu cât păcătuieşte omul mai mult, cu atât se îndepărtează de Dumnezeu mai mult, şi cu cât se îndepărtează mai mult, cu atât se întunecă mai mult, căci Dumnezeu este lumină - întunecarea şi îmbolnăvirea sufletului. Stând omul mai mult timp în păcat, sufletul poate chiar muri, încât omul respectiv să fie cu trup viu şi cu suflet mort. Iar dacă moartea trupului îl prinde şi în această moarte sufletească, atunci acela e pierdut şi nu îl aşteaptă decât o veşnicie de păreri de rău şi chinuri.

V  Omul a fost făcut de Dumnezeu foarte bun; aşa era şi diavolul înainte de cădere. Dar păcătuind, omul şi-a stricat singur firea cea bună, cunoscând şi binele, şi răul. Noi ne naştem cu o stricăciune în firea noastră, care ne este curățată prin Botez, dar pe care o stârnim iarăşi prin păcatele făcute după Botez. Păcatul îl facem pentru că ne vine îndemnul la păcat sau ispita. Această ispită poate fi dinăuntrul nostru (prin pofta trupului - de exemplu, îmbuibarea; a ochilor - de exemplu, iubirea de arginţi; sau a inimii - de exemplu, mândria) sau din afara noastră: de la diavol (prin gânduri mincinoase) sau de la lume (prin cuvinte sau prin fapte rele). Orice ispită poate fi biruită prin rugăciune, prin lupta plină de curaj împotriva poftelor şi prin atenţie continuă asupra gândurilor noastre.

V  Urmările păcatelor sunt grave. Păcatul l-a scos pe Adam din Rai; pentru păcatele noastre Hristos a fost răstignit. Păcatul ne otrăveşte sufletul şi ne poate îmbolnăvi chiar şi trupul; păcatul distruge buna înţelegere dintre oameni. Sunt mai multe pedepse pentru păcat. Unele sunt în lumea aceasta, ca mustrarea conştiinţei şi suferinţele de tot felul, iar altele sunt după moartea trupului, dacă nu ne-am întors de la viaţa de păcat, şi anume: muncile veşnice/iadul.

Despre milostenie, rugăciune, post

C. Noua dreptate şi raportul ei față de evlavia fariseică (Matei 6: 1-18):

Într-un al doilea grup de antiteze sunt puse faţă în faţă evlavia manifestată de farisei şi evlavia preconizată de Mântuitorul. Este vorba despre trei antiteze legate de: milostenie, post şi rugăciune.

1.      Milostenia:

Luaţi aminte să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; altminteri nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, să nu trâmbiţezi înaintea ta, precum fac făţarnicii în adunări si în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Amin zic vouă, şi-au luat plata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Dintre practicile Vechiului Testament prin care îşi exprima cineva evlavia, cea mai recomandată era milostenia. De aceea, milostenia era apreciată, în special, de farisei. Era credinţa că, în virtutea unui număr de fapte de milostenie, erau iertate păcatele.

Mântuitorul nu combate ideea de milostenie. El apreciază faptele de milostenie, dar le purifică de acele exteriorizări care nimicesc întreaga lor valoare. Principala greşeală, care arată o stare sufletească ce nu cadrează cu actul milosteniei şi, ca atare, îi micşorează valoarea, este publicitatea. Ori, publicitatea era căutată de farisei. De aceea făceau actele lor de milostenie la templu, în pieţe şi oriunde puteau fi mulţi martori oculari, pentru a-i lăuda pentru milostenia lor. În acest caz, actul de milostenie nu mai trebuia considerat ca izvorând din iubire de aproapele, ci tocmai din cel mai condamnabil egoism.

Mântuitorul ceartă pe farisei pentru că îşi «trâmbiţau» milostenia. Nu se poate spune în ce consta «trârnbiţarea» faptelor. După unii exegeţi, în aceste cuvinte trebuie să vedem o metaforă prin care se exprimă ideea popularizării faptelor bune. Iisus avertizează pe farisei că răsplata faptelor lor se reduce la satisfacerea orgoliului lor în această viaţă şi că nu poate fi vorba şi despre o răsplată viitoare. Adresându-se, apoi, ascultătorilor Săi, le dă îndemnul ca, făcând milostenii, «să nu ştie stânga ce face dreapta». Zigaben zice, tâlcuind acest cuvânt: «să nu cunoască fapta noastră nici cei mai apropiaţi ai noştri», iar Sever de Antiohia adaugă: «să nu cunoască pe binefăcător nici măcar acela căruia i se face binele».

2.      Rugăciunea:

Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.

Faţă în faţă cu aceste rugăciuni, Mântuitorul pune rugăciunea Sa, «Rugăciunea Domnească», Tatăl nostru. (Spre deosebire de Matei, Sf. Evanghelist Luca presupune alte împrejurări în care Mântuitorul propune ucenicilor Săi această rugăciune, şi anume: un ucenic se adresează Mântuitorului cu rugămintea de a-i învăţa cum trebuie să se roage, precum a făcut loan Botezătorul cu ucenicii săi – Luca 11. De asemenea, textul rugăciunii, redat de Luca e mai scurt şi se deosebeşte puţin de cel redat de evanghelistul Matei). Rugăciunea cuprinde 7 cereri, precedate de formula de adresare: Tatăl nostru care eşti în ceruri. Mântuitorul Hristos numeşte Tată pe Dumnezeu în toate rugăciunile Sale, în virtutea faptului că era Fiul după fiinţă al Tatălui. Îşi învaţă ucenicii să invoce în acest chip pe Dumnezeu, în virtutea noilor relaţii dintre Dumnezeu şi omenire, create odată cu întruparea Sa. Mântuitorul Hristos ne-a adus harul şi totodată vrednicia de a ne numi fii şi moştenitori ai Tatălui ceresc: «Fiul lui Dumnezeu, spune Sfântul loan Gură de Aur, s-a făcut Fiu al Omului, ca să facă pe oameni fii ai lui Dumnezeu». Spunând «Tatăl nostru», închinătorul nu se roagă doar pentru sine, ci pentru toţi fiii lui Dumnezeu, pentru fraţii săi. Dumnezeu nu este «al rneu», ci «al nostru». Spunând «Care eşti în ceruri», creştinul înţelege că Fiinţa supremă care-i supraveghează şi călăuzeşte paşii se află pretutindeni, însă într-o formă deosebită, superioară celei pe care o experiem prin simţuri.

După concepţia Vechiului Testament, «cerul» sau «cerurile» sunt tronul lui Dumnezeu.

Acest termen trece şi în Noul Testament, unde se spune că Mântuitorul «S-a pogorât din cer». «Cerul» însă nu este un loc oarecare în spaţiu, pentru că Dumnezeu, în nemărginirea şi omniprezenţa Sa, nu poate fi cuprins de spaţiu şi localizat. Cerul reprezintă, deci, un mod de existenţă superior celui în care trăim.

Cele 7 cereri:

1) Sfinţească-se numele Tău: «Numele» lui Dumnezeu este o parafrazare solemnă pentru «fiinţa» lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este sfinţenia însăşi şi izvorul sfinţeniei. Nimic din afară nu poate contribui la creşterea sfinţeniei Lui şi nimic exterior Lui nu i-o poate ştirbi. Prin urmare, prin această cerere, nu implorăm pe Dumnezeu să crească în sfinţenie, nici nu exprimăm intenţia noastră de a contribui în vreun fel la creşterea sfinţeniei divine. Ne exprimăm, însă, dorinţa ca fiinţa lui Dumnezeu să fie cunoscută, iubită, adorată şi slăvită în toată lumea şi de toate creaturile raţionale. Ne angajăm apoi, ca prin viaţa şi faptele noastre bune să facem să fie slăvit numele lui Dumnezeu, ai cărui fii ne declarăm.

2) Vie împărăţia Ta: Acestei cereri i s-au dat mai multe interpretări, fiecare dintre ele cuprinzând crâmpeie de adevăr. S-a zis: a) ne rugăm ca Dumnezeu să domnească în inimile noastre prin credinţă şi iubire (Sfântul Ambrozie); b) ne rugăm ca toate creaturile raţionale să recunoască autoritatea lui Dumnezeu şi să i se supună (Teofilact); c) ne rugăm ca împărăţia lui Dumnezeu, inaugurată de Parusia Domnului Hristos, să vină cât mai repede (Tertulian şi Ciprian); d) în sfârşit, ne rugăm să se instaureze împărăţia lui Dumnezeu peste toate popoarele lumii (Augustin). În concluzie, am putea spune că acela care rosteşte rugăciunea «Tatăl nostru» se roagă ca voia lui Dumnezeu să devină normă de conduită pentru toţi oamenii şi, astfel, să se instaureze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

3) Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ: Fiinţele spirituale, îngerii, lipsite fiind de povara trupului şi de înclinarea spre păcat, împlinesc în mod firesc voia lui Dumnezeu. Ne rugăm, ca Dumnezeu să acorde harul şi puterea Sa oamenilor păcătoşi, încât aceştia să poată împlini, ca şi făpturile spirituale, voia lui Dumnezeu (Fericitul Augustin).

4) Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi: Prin pâine Sfânta Scriptură înţelege hrana de tot felul. Mântuitorul ne îndeamnă, spune acelaşi Augustin, să cerem cele absolut necesare pentru conservarea vieţii trupeşti. Alţi exegeţi (Ieronim, Chirii al Alexandriei, ş.a.) lărgesc sfera acestei noţiuni la toate nevoile corporale şi spirituale ale existenţei omeneşti. «Dă-ne-o nouă astăzi» - în ziua respectivă, şi nu mai mult.

5) Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri: Toţi oamenii sunt, într-o măsură mai mică sau mai mare, păcătoşi, iar de păcat se pot curăţi numai prin îndurarea divină. Această cerere e o autoinvitare la tratarea omenească a aproapelui, ştiind că în felul în care tratăm pe aproapele nostru, vom fi trataţi de Dumnezeu. Această idee va fi reluată şi amplificată de Mântuitorul Hristos în parabolele Sale (de exemplu, Parabola datornicului cu 10.000 de talanţi, care nu şi-a iertat fratele dator cu 100 de dinari, Matei 18).

6) Şi nu ne duce pe noi în ispită: În urma păcatului strămoşesc, ispita a devenit un fapt obişnuit. Omul este supus la nenumărate ispite, care vin de la diavol, de la lume şi de la fiinţa noastră aplecată spre păcat. Ispita nu este un rău în sine. Ea are şi un aspect bun: prin ispită sufletele credincioase se întăresc tot rnai mult, cresc în virtute. Ispita poate fi asemănată cu focul cu care se încearcă metalele preţioase şi le face mai curate si mai strălucitoare. De aceea, Dumnezeu permite ispita (ex. cazul Iui Iov) şi îngăduie diavolului să ispitească (încerce) pe om, atâta cât acesta poate suporta. Împlinirea ispitei, săvârşirea voii ispititorului este, însă, păcat. «Dumnezeu, însă, nu ispiteşte pe nimeni» (lacob 1,13), și totuşi din formularea acestei cereri ar rezulta că Dumnezeu este autorul ispitei. Interpretarea corectă a acestui verset este: şi fă să nu fim duşi în ispită. Prin această cerere ne rugăm ca Dumnezeu să oprească pe diavol a ne supune unor ispite mai mari decât putem suporta.

7) Ci ne izbăveşte de cel rău: Exprimă aceeaşi idee ca şi cererea anterioară. Formează cu aceea un aşa-zis «paralelism al membrelor», foarte des întâlnit în exprimarea iudaică (o idee exprimată într-o propoziţie este repetată, alteori dezvoltată prin alte cuvinte în propoziţia următoare).

Rugăciunea se încheie cu doxologia: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.

Apoi se spune: Că de veţi ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre: Iisus repetă ideea expusă în cerea a 5-a, ideea centrală în această rugăciune.

Iertarea greşelilor din partea lui Dumnezeu e condiţionată de iertarea noastră faţă de cei care ne greşesc.

3. Postul

Postul este al treilea exemplu, după rugăciune şi milostenie, prin care Mântuitorul arată deosebirea între modul în care fariseii îşi exprimau evlavia lor şi modul în care trebuia să fie arătată evlavia cea adevărată: Când postiţi, să nu luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc fetele ca să arate lumii că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat plata lor. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi fata, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui Tău, care este în ascuns; iar Tatăl Tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iudeii respectau posturile impuse de Lege (la Sărbătoarea ispăşirii, la Ziua împăcării).

Unii, îndeosebi fariseii, mai posteau şi de două ori pe săptămână, lunea şi joia, în semn de pocăinţă. Posturile din săptămână fuseseră impuse de bătrânii poporului, în decursul veacurilor. După natura postului era reglementată hrana, îmbrăcămintea şi îngrijirea exterioară a corpului; în cazul posturilor grele, iudeii se îmbrăcau neglijent, nu-şi spălau faţa, nu-şi îngrijeau părul şi era anulat salutul.

Sfântul Epifanie spune că în vremea postului, aceştia afişau o faţă palidă şi morocănoasă. Dar postul acestor oameni nu era însoţit de pocăinţă. Atât rugăciunea, cât şi milostenia fariseilor erau pornite dintr-o conştiinţă formalistă faţă de Dumnezeu şi de gândul ca respectivii să fie văzuţi şi lăudaţi de semenii lor. Un astfel de post a fost combătut şi în epoca veche (Isaia 58). Nu postul ca atare este combătut de Mântuitorul. El însuşi a postit (Matei 4) şi vorbeşte despre rostul postului în progresul spiritual (acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post – Matei 17). El combate numai ipocrizia care însoţea postul fariseilor, care îi nimicea valoarea. «Iar voi când postiţi să vă ungeţi perii capului». Acest verset nu trebuie să fie interpretat literal. Mântuitorul vrea să spună că comportamentul omului nu trebuie să difere cu nimic în timpul postului de cel dinainte de post.

D. Raporturile față de bunurile materiale (6: 19-34):

În contextul celor afirmate anterior, pentru a-i detaşa pe ascultătorii Săi de cele pământeşti, trecătoare, şi a-i îndemna spre o viaţă cumpătată, spre post şi milostenie, Iisus vorbeşte în continuare despre valoarea bunurilor pământeşti în raport cu împărăţia lui Dumnezeu: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Printre ascultătorii Mântuitorului erau, desigur, şi oameni bogaţi, care doreau să dobândească viaţa veşnică, împărăţia lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp să menţină bunurile materiale acumulate. În faţa unor astfel de oameni, Iisus combate lipsa de raţiune în acumularea de bunuri pământeşti, întâi pentru că sunt valori trecătoare, supuse stricăciunii şi uşor de înstrăinat; apoi, pentru faptul că pot deveni idoli, cărora omul le închină toate gândurile sale, şi piedică în calea mântuirii.

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Acumularea de bunuri materiale poate întuneca, deci, mintea. Or, mintea este pentru suflet ceea ce este ochiul pentru trup. Dacă, lipsit de lumina ochiului, trupul este în pericol de a fi pierdut, la fel şi mintea întunecată poate duce la pierzare sufletul.

Nimeni nu poate sluji la doi domni. Căci sau va urî pe unul si pe celălalt va iubi, sau va ţine la unul şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. Mamona este personificarea bogăţiei. Așa cum nu poate cineva sluji în mod egal la doi domni ale căror interese se lovesc, la fel nu poate fi cineva lacom si milostiv în acelaşi timp. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi (neliniştiţi) pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Iisus nu condamnă grijile fireşti în vederea obţinerii celor necesare pentru viaţa de toate zilele. Vrea să spună că aceste griji nu trebuie să ducă la starea de nelinişte, apoi, că preocuparea de cele materiale nu trebuie să stea pe primul plan; pe primul plan trebuie să stea împărăţia lui Dumnezeu, grija de suflet, mântuirea.

De cele necesare pentru viața prezentă, atunci când această condiţie e împlinită, poartă de grijă Dumnezeu.

În favoarea Providenţei, Iisus aduce două exemple: în primul rând, zice, «viaţa este mai presus decât îmbrăcămintea». Ori, dacă bunul cel mare, viaţa, ne-a fost dată de Dumnezeu, cu atât mai lesne va da şi bunurile secundare, hrana şi îmbrăcămintea (Hrisostom, Augustin). În rândul al doilea, urmele providenţei se văd la tot pasul, de la lucrurile cele mai mari, până la cele mai mici.

Toate vădesc purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

REVELATIA DIVINA. SFANTA SCRIPTURA. SFANTA TRADITIE

1. Ce este revelatia divina?

2. Ce este revelatia divina naturala?

      Ce este revelatia divina supranaturala?
4.      Ce este Sfanta Scriptura?
5.      Ce este Sfanta Traditie?
6.      Enumerati monumetele/ducomentele Sfintei Traditii.
7.      Explicati legatura dintre Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.
8.      Explicati legatura dintre Sfanta Scriptura si Biserica.
9.      Explicati legatura dintre Sfanta Traditie si Biserica.
10.  Ce inseamna cuvantul „Evanghelie”? Explicati.
11.  Ce inseamna cuvantul „canonic”? Explicati.
12.  Ce inseamna „a se revela”? Explicati.
13.  Ce inseamna „inspiratia divina”? Explicati.
14.  Care este cel mai important moment din Vechiul Testament?
15.  Care este cel mai important moment din Noul Testament?
16.  Cate carti are Vechiul Testament? Enumerati 5 dintre ele.
17.  Cate carti are Noul Testament? Enumerati 5 dintre ele.
18.  Scrieti un temei scripturistic/patristic pentru revelatia divina.
19.  Scrieti un temei scripturistic/patristic pentru Sfanta Scriptura.
20.  Scrieti un temei scripturistic/patristic pentru Sfanta Traditie.
21.  Motivul pentru care a creat Dumnezeu lumea? (3 motive)
22.  Scopul pentru care a creat Dumnezeu lumea? (2 scopuri)
23.  Din ce a fost creata lumea? (vazuta si nevazuta)
24.  De ce este importanta revelatia divina in viata crestinului? (3 argumente)

PROVIDENTA DIVINA

1. Ce este pronia divina? (providenta dumnzeiasca)?
2. Care sunt cele 3 aspecte ale providentei divine?
3. Explicati argumentand cooperarea (conlucrarea) Domnului cu creatia. (minim un verset/citat)
4. Explicati argumentand conservarea (pastrarea) Domnului privind creatia. (minim un verset/citat)
5. Explicati argumentand guvernare (conducere) Domnului cu creatia. (minim un verset/citat)
6. Explicati argumentand intrepatrunderea (legatura/colaborarea) celor 3 aspecte divine in viata crestinului.
7. Scrieti doua temeiuri scripturistice/patristice pentru providenta divina.
8. Argumentati importanta providentei divine in viata omului. (3 argumente)