Cartea Iov: demonologie, ispita, suferinta si biruinta
Cartea Iov este o explicatie a raului si a injustitiei. Ea se adreseaza tuturor acelora care nu inteleg prezenta raului in lume.
Vechiul Testament nu infatiseaza in vreuna din
cartile sale, o invatatura inchegata intr-un tot despre demoni. Dar in
diferite carti, de la cele mai vechi, la cele apropiate timpurilor
intruparii lui Mesia, se intalnesc pasaje care vorbesc despre demoni.
Din acestea cunoastem activitatea acestor spirite rele si despre
puterile ce le-au fost date.
Pasajele importante din Vechiul Testament in care se
vorbeste despre demoni sunt cuprinse in cartile: Facere, Levitic, Iov, I
Cronici si Zaharia. Pe langa acestea trebuie luate in calcul si inca
multe alte texte de mai putina insemnatate, dar care intaresc invatatura
cu privire la demonologie. Pasajele despre demoni sunt raspandite in
tot Vechiul Testament: se intalnesc in lege, in cartile istorice,
didactice si in cele profetice. Aceste texte apartin anumitor epoci din
viata poporului evreu si reprezinta, in samburele ei, credinta despre
demoni a poporului din vremea scrierii acestor carti.
Vorbind despre demoni in aceste pasaje, devine
posibila si infatisarea unei invataturi despre demoni desprinsa din
intreg Vechiul Testament, cum si dovedirea ca poporul evreu, in
diferitele epoci din istoria lui, a avut sau nu aceeasi credinta despre
demoni.
Foarte important de urmarit este raportul in care sta
aceasta invatatura despre demoni a Vechiului Testament fata de
celelalte popoare orientale si invataturile lor respective.
Invatatura Vechiului Testament cuprinde adevaruri de
credinta descoperite de Dumnezeu pentru infaptuirea planului de mantuire
a neamului omenesc. Pentru pregatirea omenirii in vederea dobandirii
raiului, aceste invataturi au fost traite in viata unui popor special
chemat si proniat de Dumnezeu. Prin pronia divina a luat nastere
teocratia - astfel religia lui fiind in stransa legatura cu planul
dumnezeiesc de mantuire a omului. Cercetarea dezvoltarii religiei
poporului evreu si a raporturilor ei cu religiile celorlalte popoare se
poate face din acest punct de vedere.
Religia poporului evreu este religia descoperita a
Vechiului Testament. Ea a avut insa o viata istorica asemeni celorlalte
religii, care se poate urmari in viata istorica a poporului evreu
desfasurata inainte si, mai ales, intre secolele XV si V inainte de
venirea lui Mesia. Epocile de dezvoltare din acest timp sunt in directa
si stransa legatura cu trairea si cu practicarea invataturii religioase
revelate: a) de la Moise pana in vremea primilor trei regi (secolele
XV-X); b) de la impartirea celor doua regate si pana la intoarcerea din
robia babilonica (secolele X-VI). Dupa eliberarea din robie, o parte s-a
intors in pamanul natal intemeind o comunitate religioasa, iar o alta
parte s-a raspandit intre neamuri, formand diaspora; c) epoca ce urmeaza
cuprinde o dezvoltare in credintele religioase ale poporului evreu care
nu mai angajeaza Vechiul Testament, fiind aici vorba nu de evrei, ci de
iudei si de invatatura religioasa a iudaismului.
Istoria poporului evreu se desfasoara o vreme in
pamantul Canaanului, iar o alta vreme in robie intre popoarele
orientale. Cata vreme poporul evreu a trait in pamantul si in tara lui, a
avut legaturi neintrerupte cu popoarele din Canaan sau din jurul lui. A
avut insa si legaturi intamplatoare cu popoarele mai indepartate:
egiptean, asirian, babilonian. Aceste legaturi au dus in chip firesc la
un contact al religiei revelate a Vechiului Testament cu religiile
acestor popoare. Este foarte bine cunoscut conflictul dintre religiile
celor doua popoare: evreu si canaanit. Este vorba de contactul dintre
religia poporului evreu, o religie revelata de Dumnezeu, cu un cult si o
viata morala de inalta tinuta, cu religiile canaanite care adorau
puterile naturale fara principii adanci, cu un cult vesel si
destrabalat, cu precepte morale care nu cereau eforturi prea mari, ci
incurajau slabiciunile.
Zeii Canaanului erau personificari ale puterilor
naturale, mai ales cele care erau in stransa legatura cu muncile
agricole (Baali si Astarte) adorati in special sub forma taurului si a
vacii. Faptul ca evreii erau inclinati spre idolatrie, din pricina
trairii indelungate printre popoarele politeiste, facea foarte grea
trairea invataturii monoteiste revelate. Adaugand spiritualitatea inalta
a ideilor monoteiste se intelege usor de ce evreii au fost atat de
aproape de apostazie. Caderile in idolatrie au existat, ele dand nastere
multor conflicte religioase in trairea adevarurilor de credinta, dar nu
au putut sa denatureze invatatura Vechiului Testament.
Fata de aceste posibilitati de inraurire, poporul
evreu a dat dovada de o deosebita putere de rezistenta. Aceasta putere
constituia caracterul religiei lor. Activitatea profetilor atat inainte
de robie, cat si dupa, vadeste acest lucru. Acestia au pregatit
capacitatea de rezistenta a poporului pentru vremea robiei: staruinta
asupra adevarurilor fundamentale de credinta pe care le repeta de
nenumarate ori pentru a o intari; lamurirea constiintei pacatului si a
necesitatii de pedeapsa; anuntarea eliberarii din robie, readucerea in
tara si reintrarea in gratia lui Dumnezeu. Odata cu intarirea
convingerii ca poporul sufera pedeapsa robiei ca urmare a pacatelor lor,
se ridica puterea de rezistenta a poporului iudeu la o capacitate
exceptionala fata de toate incercarile de atunci, care fara indoiala ar
fi dus la mari schimbari in credintele lor religioase.
Activitatea profetilor reduce asadar posibilitatile
de apostazie a poporului evreu si creeaza o stare sufleteasca noua, un
spirit nou care duce la o renastere desavarsita ce dureaza pana la
robie. Asadar, daca poporul s-a desteptat in aceasta faza la o viata
religioasa adanca, se apropie de Dumnezeu si practica adevarurile de
credinta pe care le avusese mai inainte, dar le nesocotise, a fost o
imposibilitate patrunderea in sanul acestei fortarete religioase a altor
credinte, cu atat mai mult a acelora care atacau tocmai ceea ce era
central in ea - monoteismul.
In acest sens, exegetul Nau marturiseste; "Evreii au
fost inconjurati in toate epocile de popoare care credeau si adorau
numerosi demoni. Asadar, evreii i-au cunoscut, insa numai revelatia si
precautia scriitorilor sfintiti i-au ferit tot timpul de teama si cultul
degradant al demonilor"; iar Jean Charles afirma: "intre Mesopotamia si
Palestina au existat diferente esentiale: au existat si influente,
imprumuturi, dar aceste imprumuturi nu au constat niciodata in idei, mai
ales in idei importante, ci s-au marginit la cuvinte, expresii, figuri
si procedee literare".
Satan in cartea Iov
Demonii isi au locul in credintele popoarelor,
incepand cu cele primitive. in Vechiul Testament, ei sunt numiti la
modul general: satiri (cel paros) si idoli, insa in mod mai precis, sunt
doua categorii, si anume: 1. se'irim - idolii carora evreii le
sacrificau in camp deschis sunt demoni descrisi ca locuind in
pustietate, in salbaticie si sunt identici cu duhurile rele din padurile
si deserturile Arabei. Din aceasta categorie face parte si Azazel -
demonul negru al salbaticiei. Pustietatea este considerata casa
demonilor si este privita ca locul unde bolnavii de lepra erau alungati
si o pasare era eliberata pentru a aduce boala in pustie; 2. Shedim
-demonii au fost de multe ori asociati cu adjectivul atotputernic, in
mod eronat, desemnand un demon-furtuna (Isaia 13, 6).
Se pare ca din limba caldeica a fost imprumutat de
catre israeliti termenul de demon. La Iesire 12, 23, evreii il numesc si
pierzatorul, distrugatorul, demonul care a trecut pe langa usa evreilor
din Egipt, usa unsa cu sangele unui miel sacrificat. La II Regi 24, 16
si II Cronici 21, 15, demonul este numit ingerul distrugator in contrast
cu ingerul Domnului de la IV Regi 19,35 si Isaia 37, 36.
Sunt insa multe indicatii referitoare la mitologia
iudaica populara, demonii avand libertate si vointa rea in dorinta lor
de a deveni mai puternici (Iov 38, II).
Existenta demonilor, nedemni de a fi numiti ingeri,
este un subiect traditional, bazat pe texte si relatari biblice. Ei sunt
numiti cu diverse nume, ce provin aproape toate din Sfanta Scriptura.
Aceste puteri potrivnice Dumnezeirii sunt intotdeauna adversari ai lui
Dumnezeu (mai mult in cuprinsul operelor apocrife si in Noul Testament)
si acuzatori sau vrajmasi neinduratori ai omului (in general).
Satan este cel care i-a condus pe ceilalti demoni si
i-a inselat pe oameni, chemandu-i la idolatrie. in Vechiul Testament, el
este un inger trimis de Dumnezeu sa-i incerce pe oameni, iar in cartile
apocrife si in Noul Testament este un inger rebel, dusman al lui
Dumnezeu si ispititor al oamenilor. Conform Genezei, Satan este
identificat cu acel sarpe care a convins-o pe Eva sa manance din fructul
oprit, si de aceea in arta, prima reprezentare a diavolului este aceea
de sarpe.
Numele Satan este folosit deseori in Vechiul Testament, cu urmatoarele intelesuri:
-dusman in razboi, de unde s-a ajuns si la ideea de tradator
-acuzator in fata scaunului de judecata a fiecarui om
- cel ce pune obstacole in calea tuturor
-in Cronici 21,1 Satan il provoaca pe regele David sa
actioneze impotriva vointei lui Dumnezeu, fapt care atrage nenorociri
asupra poporului
-lucreaza pentru Dumnezeu, insa faptele sale sunt de
distrugere si de ispitire in scopul incercarii. Atunci cand Satan apare
ca inger, el este instrument al Divinitatii si joaca un rol de acuzator
(asemenea procurorului). Acest lucru este gasit in prologul cartii Iov
cand Satan apare, impreuna cu alte fiinte ceresti, inaintea lui
Dumnezeu. Cele doua intrebari si raspunsuri, il caracterizeaza pe Satan
ca membru al consiliului ceresc, insa menirea lui nu este alta decat
aceea de acuzator ceresc, persecutor, care vede doar nedreptatea si
persista in rautate. Tot ce ii face dreptului si milostivului Iov, este
cu voia lui Dumnezeu, Satan neavand nici o putere, el cerand permisiune
de la Dumnezeu.
-Satan este invidios si indeamna la pacat. Chiar daca
suferintele provocate de Satan sunt putine in Vechiul Testament, el
este angajat constant in activitati ostile oamenilor. Psalmistul
considera o calamitate ca Satan sa stea de-a dreapta cuiva.
- in cartile apocrife, Satan este prezentat ca tatal minciunii, care a introdus moartea in lume.
O privire asupra intelesului pe care il dau Sfintii
Parinti si scriitorii bisericesti Sfintei Scripturi este folositoare in
acest caz. Interpretarea lor accentueaza si mai mult identificarea lui
Satan cu duhul rau cazut din ascultarea lui Dumnezeu, care a contribuit
la caderea omului in pacat dorind sa-l separe de Dumnezeu.
Conceptia cartii Facerii despre acest duh rau poate
fi rezumata astfel: Dumnezeu a creat inaintea lumii vazute lumea
nevazuta - lumea ingerilor. Acestia au fost creati toti ingeri buni si
spre slujirea Creatorului lor - Dumnezeu. Cand o parte dintre ei s-au
gandit la ei, dedicandu-se lor si nu lui Dumnezeu, dorind prin ambitie
si prin propria putere sa devina asemenea cu Dumnezeu, au fost pedepsiti
cu aruncarea din rai. Fostii locuitori ai raiului fiind alungati in
urma pacatului lor, in intuneric, nu au urmarit de atunci inainte decat
savarsirea si ispitirea la rau a oamenilor.
In drama caderii oamenilor in pacat, ingerii rai au
luat forma sarpelui, pentru ca ispita sa nu poata fi asa usor ascultata
de oameni. Desi sarpele traia in buna intelegere cu Adam si femeia lui,
acesta le pizmuia fericirea de care se bucurau ascultand si indeplinind
poruncile lui Dumnezeu; fiind pe deplin convins ca ii va tari pe amandoi
in nenorocire. Sfintii Parinti sunt neclintiti in invatatura lor
realista despre acest moment important din viata omului, si anume
amagirea si caderea lui in pacat: "nu te uita la sarpele de acum, nu te
uita cum fugim si ne scarbim de el. Ca nu asa a fost la inceput.
Ca prieten al omului era sarpele, si cel mai apropiat
dintre slujitorii lui. Dar cine l-a facut vrajmas? Hotararea
dumnezeiasca: "Blestemat sa fii tu din toate dobitoacele si din toate
fiarele pamantului... " (Fac. 3, 14). Iata vrajmasia care a distrus
prietenia... fiind o faptura care iubea, a stat aproape de om, sarpele
i-a parut diavolului a fi unealta potrivita pentru amagire, asa diavolul
a vorbit prin sarpe, amagind pe Adam".
Diavolul, ca cel ce indeamna la haos, la despartirea
de Dumnezeu, si-a atins scopul propus numai prin ispitire, caderea
oamenilor fiind din propria lor vointa. Prin urmare, caderea omului a
fost si este calea satanica a pierderii legaturii cu Dumnezeu. Sfantul Efrem Sirul
invata: "cuvantul ispititor nu i-ar fi adus in pacat pe cei ispititi,
daca ispititorul nu ar fi fost calauzit de insasi dorinta lor". Asadar,
omul este victima diavolului.
Iata asadar, pacatul este privit ca opera unei fiinte
care doreste raul omului si conducerea acestuia catre stricaciune. Cu
toate ca diavolul pare a fi iesit biruitor din aceasta prima lupta de
a-l desparti pe om de Dumnezeu, oamenii au nadejde de a se intoarce la
Creatorul lor prin pocainta. Asadar, dupa neascultarea stramoseasca,
lupta si asceza au devenit prietenii vietii omenesti. Conform
Sinaxarului, care se refera la pomenirea proorocului si imparatului
David, in duminica dupa nasterea
lui Hristos, proorocul Natan a prevazut ca imparatul o sa desfraneze cu
Batseba, ucigandu-l pe barbatul acesteia, pe generalul Urie, si a vrut
sa preintampine savarsirea faradelegii, insa, pe drumul sau, diavolul a
aruncat un mort, sfasiat si gol. Proorocul era dator sa-l ingroape.
Astfel, intarziind, nu a ajuns la timp la David, care cazuse deja pe
coborasul alunecos al pacatului. Dar, dupa ce a fost certat de Natan,
David s-a pocait si a redevenit prietenul lui Dumnezeu. Prin urmare,
intotdeauna ramane vie nadejdea ca, in ciuda tuturor relelor, a
pacatelor, omul o sa gaseasca prin pocainta bucuria si prietenia cu
Dumnezeu. Satana seamana deznadejdea, dar nadedjea anuleaza negresit
influenta satanica.
Duhurile necurate sunt pline de indrazneala si
nerusinare, pentru ca desi sunt biruite, ne ataca iarasi in alt chip.
Daca vor gasi sufletul neclintit in credinta si cugetarea nadejdii, aduc
pe Satana, capetenia lor. Acesta este asa cum il descrie Iov: " Ochii
lui chip de luceafar, din gura lui ies parca niste torte aprinse si
izbucnesc valuri de scantei. Din narile lui iese fum... Rasuflarea lui
este de carbuni aprinsi si din gura lui tasnesc flacari".
Noi suntem in drum spre imparatia Cerurilor, dar
duhurile rele ne ataca pe toata lungimea acestui drum. Turbarea
demonului se dubleaza impotriva celor care intra in cel mai hotarat mod
in slujba lui Dumnezeu. Este ceea ce numeste Ecleziastul: " Vino sa te
ispitesc cu veselia si sa te fac sa gusti placerea!"Si iata ca si
aceasta este desertaciune" (2, l).
Referitor la invatatura despre demoni dupa Sfanta Scriptura
a Vechiului Testament, pasajul din cartea Iov are o insemnatate
deosebit de mare, pentru ca nu este o simpla amintire a denumirii
demonilor, ci-l infatiseaza, pe Satan intr-una dintre cel mai
caracteristice atitudini in raporturile cu Dumnezeu si cu oamenii. Felul
cum lucreaza Satan in lume, in cadrul acestei carti, are un mare rol in
intelegerea invataturii despre demoni inainte de venirea lui Mesia.
S-au pus multe intrebari referitoare la autorul
acestei carti. Unii considera ca ar fi Moise, iar alti ca ar fi unul din
profetii Vechiului Testament. Gasind in cartea Facerii un Iobab,
descendent din Isav si succesor al regelui Bela, fiul lui Beor, ne face
sa credem ca fericitul Iov ar fi trait cu mult timp inaintea lui Moise.
Daca Moise ar fi scris aceasta carte, inseamna ca el a vrut sa
mentioneze un exemplu al omului virtuos conform preceptelor Legii.
Daca aceasta carte este traducerea ebraica a unei
carti arabe sau idumee, compusa poate de insusi Iov, sau o opera a lui
Moise alcatuita dupa traditiile arabe sau idumee, este greu, daca nu cu
neputinta a raspunde. Un lucru este cert - aceasta carte in care nu se
gaseste nici o urma a legii lui Moise si nici o amintire despre poporul
evreu, nu poate avea o origine ebraica, si este anterioara captivitatii
babilonice.
Despre rolul suferintei in cartea Iov
Iov, acest om mult-rabdator, ar fi ramas necunoscut,
fara tark si biruinta in fata incercarilor sale. Fara indoiala, aceasta
calitate se datoreaza nu propriilor lui puteri, ci puterii lui Dumnezeu
care ii vine in ajutor, raspunzand rugii sale.
Primul verset al cartii indica patria acestui om
drept pentru a arata cel mai bine excelenta sa in practicarea
virtutilor. Ce nu se stie? Uz era o tara pagana, iar paganii erau mult
mai nedrepti, pentru ca traiau ignorandu-L pe Creatorul lor. Ni se arata
tara lui Iov, pentru a-i scoate in evidenta bunatatea sa: el este
singurul bun si a ramas drept in mijlocul acestor oameni rai si de aceea
este laudabil. Este asadar in masura sa numim tara lui Iov - pamant
pagan si sa descriem viata fericitului Iov printre pacatosi.
Trebuie cercetat mai atent motivul abaterii
incercarilor atat de numeroase asupra unui om care a trait fara nici
slabiciuni, in pazirea virtutilor. Cu siguranta, el a practicat
umilinta, potrivit marturiei sale: "Daca as fi nesocotit dreptul slugii
sau al slujnicei mele, in socotelile lor cu mine"; el a practicat
ospitalitatea aratand acest lucru cand a zis: "Strainul nu petrecea
noaptea niciodata afara; portile mele le deschideam calatorului"; a
respectat buna randuiala: " Tineretul vazandu-ma, se ascundea cu sfiala,
iar cei batrani se ridicau in picioare si ramaneau asa. Fruntasii
poporului isi opreau cuvantarile si isi puneau mana la gura "; a fost
bland in fermitatea sa si chiar el o recunoaste: "Le aratam care este
dreapta cale si stateam mereu injruntea lor, stateam ca un imparat,
intre ostasii sai si, oriunde-i duceam, ei veneau dupa mine "; s-a
consacrat ajutorarii celor nevoiasi: "Datu-m-am, oare, in laturi, cand
saracul dorea ceva si lasat-am sa se stinga de plansete ochii vaduvelor?
Maneam, oare, singur bucata mea de paine si orfanului nu-i dadeam din
ea? ".
Dupa practicarea a tot ceea ce era strans legat de
aceste virtuti, ii lipsea ceva: suferinta. Nu trebuie ignorat faptul ca
el a stiut sa-L slujeasca pe Dumnezeu si recunostea cu o rigoare severa
si asigura in acelasi timp ca, si in incercare, el va ramane fidel lui
Dumnezeu. Dar nenorocirea este piatra de incercare a sinceritatii
iubirii aratata in timpul prosperitatii.
Iov este un exemplu demn de amintit, este un om care a
biruit diavolul. Sfanta Scriptura spune ca cei ce biruie sunt cu mult
mai de pret decat cei biruiti, chiar daca unii sunt mai multi, iar
ceilalti mai putini: mai bun este unul care face voia lui Dumnezeu,
decat mii si mii de nelegiuiti. Despre existenta istorica a lui Iov ne
certifica Iezechiel care ii aminteste pe Iov drept unul dintre cei mai
mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel; Isus, fiul
lui Sirah - Iov a tinut fara abatere toate caile dreptatii; Iacob - Iov
este un model de rabdare pentru cei credinciosi. Iov, ca persoana
istorica, reiese si din consensul Bisericii Universale, care il onoreaza
numindu-l: "Biruitorul multor ispite si barbatul admirabil al
suferintei".
Fara indoiala, impotriva dreptului Iov, diavolul si-a
dezlantuit atacurile, insa scopul final al acestuia si adevaratul
inamic pe care Satana dorea sa-l invinga era Dumnezeu, Cel impotriva
caruia s-a angajat in lupta. intre Dumnezeu si Satana, fericitul Iov, in
mijloc, nu era decat miza bataliei.
Satan este prezentat ca dusman al omului: "Tu care
desi nu esti om, nu ai persistat in practicarea virtutii". "Rau,
diavolul nu era la origine, dar a devenit astfel; prin urmare, este
numit apostat". Cand vorbeste despre diavol, Sfantul Ioan Hrisostom
il catalogheaza cu doua epitete: Raul -l, 9, 43) si Necuratul (1, 12,
40). Rau este si termenul folosit de Domnul Hristos in Evanghelie. El
este singurul numit Raul absolut.
De ce a fost lasat acest adversar redutabil pe
pamant? Daca Dumnezeu vrea sa mantuiasca oamenii de ce i-a acordat o
asemenea autoritate?
Cerul ii este interzis, dar pamantul l-a primit. Daca
Dumnezeu nu l-a pierdut inseamna ca prezenta lui ne este utila.
Diavolul nu poate face nimic impotriva omului credincios. Pacatul se
datoreaza lasitatii noastre. Tot ceea ce incearca diavolul, o face cu
permisiunea lui Dumnezeu care nu-i acorda niciodata libertate deplina.
Sunt ispite pe care Dumnezeu le permite, si altele pe care le interzice.
Daca permisiunea incercarilor vine de la Dumnezeu, ispita perversa este
a diavolului. in final, unica responsabila va fi vointa omului.
Ispita este utila; toti Parintii vietii spirituale repeta acest adevar. Doctrina Sfantului Grigorie, ca si cea a Sfantului Ioan Casian
despre purificarea prin ispite (ispita-incercare) este considerata ca
absolut necesara pentru viata duhovniceasca al carei punct culminant
este vederea lui Dumnezeu. Ispita este o ocazie ca virtutile sa prinda
radacini mai profunde. Ispita este cu adevarat o mare incercare, caci
prin ea omul se poate mantui sau se poate pierde.
Ideea biblica de ispita nu contine in primul rand
ideea de seductie, ca in sensul modern, ci contine ideea de punere la
incercare a unei persoane, lucrul acesta poate fi facut cu un scop bun
de a dovedi sau de a imbunatati calitatile omului; ea este calea de
mantuire, sau poate fi facut cu un scop rau, pentru a arata slabiciunea
sau pentru a-l atrage pe om intr-o actiune rea.
Satan ii pune la incercare pe oameni prin manipularea
circumstantelor in limitele pe care i le permite Dumnezeu (Iov 1, 12;
2, 6), intr-o incercare de a-i face sa paraseasca voia lui Dumnezeu.
Oamenii trebuie sa vegheze in permanenta si trebuie sa lupte impotriva
diavolului cerand ajutorul lui Dumnezeu.
Diavolul a parat pe om lui Dumnezeu, spunand: " Oare
degeaba te cinsteste Iov? Dar ia intinde mana Ta si atinge-Te de ce are
in fata Te va huli!" (Iov 1,9-l1). Acum se poate vedea de ce l-a lasat
Dumnezeu pe diavol sa-l incerce pe Iov cu toate suferintele: nu pentru
a-l face mai stralucit, ci pentru a-l incerca. Diavolul este rau si
izvorul rautatii lui sunt gandurile rele si vointa rea. Dumnezeu e bun,
deci este si drept, si dreptatea Lui nu poate disparea si nici intarzia.
Cand Satana doreste sa-l incerce pe acest Iov, il
ispiteste pe insusi Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu se lasa ispitit de
Satana, este remarcabil faptul ca, daca totul depinde de Dumnezeu, si
daca Dumnezeu este impenetrabil, atunci este imposibil sa-I judecam
actele, respectiv este imposibil sa-I judecam atitudinea fata de Satana.
Diavolul stia ca el nu este capabil de nimic. Din
aceasta cauza, in Sfanta Evanghelie, legiunea care a fost izgonita din
omul indracit zice: "Iar demonii il rugau zicand: Daca ne scoti afara,
trimite-ne in turma de porci ". Asadar, daca ei nu puteau intra in turma
de porci fara ajutorul Celui care i-a creat, se puteau atinge de casa
si de sufletul unui sfant?
Dumnezeu ii da voie Satanei sa-l incerce pe acest
ales al Sau, dar nenorocirile sa vina una dupa alta, si nu toate odata,
pentru a le putea suporta. Asa marturiseste si Sfantul Apostol Pavel:
"Nu v-a cuprins ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca. Dar
credincios este Dumnezeu; el nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult
decat puteti, ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa
puteti rabda ". Si David: " Cerceteaza-ma Doamne, si ma cearca; aprinde
rarunchii si inima mea " pentru a-i examina puterile si pentru a permite
o incercare in masura in care acesta o poate suporta.
Diavolul a adus o multime de necazuri asupra
dreptului Iov. L-a despuiat de bogatii, a facut sa-i piara copiii, i-a
ruinat sanatatea, i-a dezlantuit impotriva nevasta, i-a adus pe
prietenii lui pentru a-l consola, dar le-a pus in grai remarci
jignitoare, astfel incat la sfarsitul acestui viu atac, patru prieteni
i-au adus acuzatii dintre cele mai virulente. Prin pedepsele sale
repetate, diavolul spera ca Iov sa se rascoale impotriva lui Dumnezeu si
sa se lepede de El. Acestea au pus rabdarea sfantului la incercare,
incepand cu cele mai mici si terminand cu cele mai mari nenorociri!
incepand cu pierderile suportabile, Satan a pastrat-o pentru final, pe
cea mai dureroasa.
Diavolul nu ne invinge prin sila si nici prin
tiranie. Nu ne forteaza si nici nu ne sileste. Cirezile de vite si
turmele de oi ale lui Iov nu a indraznit sa le piarda fara voia lui
Dumnezeu. Diavolul biruie prin inselaciune, dar nu pe toti. Iov este un
exemplu de tarie in mijlocul nenorocirilor aduse de Satan impotriva lui
cu mii si mii de uneltiri, dar nici asa nu l-a biruit; dimpotriva a
plecat infrant.
Nu este suferinta omeneasca ce nu poate dobandi
mangaiere si usurare, prin nevointele lui Iov. Toate suferintele ce sunt
pe lume nu-l clatina pe Iov, dovedind tarie in fata lor.
Cine a fost mai sarac decat Iov? zacea gol avea pe el
numai haina data de Dumnezeu, pielea de pe trup si pe aceasta diavolul o
ciuruise peste tot cu buboaie groaznice. Iov statea zi si noapte sub
cerul liber; nici un acoperis, cat de mic, nu-i usura chinul. Saracii se
stiu pe ei cu o multime de pacate, Iov nu se stia cu nimic vinovat si
acesta ii marea si mai mult durerea si ii facea mai mare suferinta. Nu-i
putin lucru pentru usurarea sufletului sa stii ca esti pedepsit pe
drept. Iov era lipsit insa si de aceasta mangaiere: dusese o viata plina
de virtuti si iata ca suferea ca unul dintre cei mai mari pacatosi.
Cei care s-au nascut din parinti saraci si au fost
crescuti intr-o casa saraca, suporta mai usor povara saraciei; insa cel
care a fost inconjurat de bunuri si care s-a mandrit cu bogatia, cand a
cazut intr-o stare total opusa, nu va putea suporta linistit aceasta
schimbare. Cel care nu este obisnuit i se pare mai rau decat violenta.
Pe de alta parte, un om intunecat, nascut din parinti obscuri si traind
mereu in dispret, nu se simte deloc tulburat cand este coplesit de
injurii, de nedreptati, si cand este jignit cu adevarat. insa, cel care
s-a bucurat de un mare respect, insotit de toti, fiind deasupra tuturor
si laudat pretutindeni, daca a cazut si a fost tras in dispret si
mediocritate, sufera asemenea unui bogat devenit dintr-o data sarac.
Iov isi plange feciorii si fetele dintr-odata, intr-o
singura schimbare brusca a sortii si printr-un fel crud si amar.
Aceasta moarte era violenta si prematura si circumstanta si locul
adaugau suferintei un element important, caci era ora mesei, iar casa
deschisa musafirilor a devenit pentru ei mormant.
Cine a fost lovit de o boala asa cumplita? Cine a
indurat o boala ca aceea? Nimeni! Boala si ranile ii mancau incetul cu
incetul trupul. Trupul se macina putin cate putin; topit de atata
putreziciune, invaluia cu duhoarea lui si mancarea ce i se aducea. Iov,
care avea trupul intreg acoperit de teribile ulceratii, totusi rabda?.
Cu toate suferintele fizice si morale, Iov rezista cu
fermitate, biruind asupra dezastrelor si nenorocirilor si nu isi pierde
credinta in Dumnezeu. Iov a pierdut totul, iar pentru a-si pastra
rabdarea, el si-a adus aminte de modul in care a venit pe lume si nu
avea nimic. El astfel alina suferinta care-l incerca: " Truda mare a
fost harazita fiecarui om si jug greu peste fiii luiAdam ". Mahnit, el a
pierdut bunurile pamantesti, dar a rabdat cu demnitate, cu modestie
incercarile, inmultind bogatiile ceresti: "Si intru toate acestea, Iov
nu s-a razvratit si nu a rostit niciun cuvant de hula impotriva lui
Dumnezeu ". Iov nu abandoneaza dragostea fata de Tatal sau ceresc.
Despuiat de bogatii, privat de bucuria copiilor, el si-a sfasiat
vesmantul, s-a ras in cap si a inceput sa se inchine. Vrednice de
amintit sunt si cuvintele lui: " Gol am iesit din pantecele mamei mele
si gol ma voi intoarce in pamant".
Iov, dupa pierderea bogatiilor, dupa moartea
copiilor, dupa suferintele provocate de boala, a fost ridicat printr-o
recompensa indoita. Si Domnul 1-a pus pe Iov iarasi in starea lui de la
inceput si i-a intors indoit tot ce avusese mai inainte. Si toti fratii
si toate surorile si toti prietenii lui de alta data au venit sa-l
cerceteze, au mancat paine in casa lui, l-au compatimit, l-au mangaiat
de toate nenorocirile pe care le slobozie Domnul asupra lui si fiecare
i-a dat cate un chesita si cate un inel de aur. Si Dumnezeu a
binecuvantat sfarsitul vietii lui Iov mai bogat decat inceputul ei, si
el a strans paisprezece mii de oi, sase mii de camile, o mie de perechi
de boi si o mie de asine.
Pe buna dreptate marturiseste Sfantul Grigorie cel
Mare, Dumnezeu il numeste pe Iov, rob, slujitor, pentru ca el nu a
dispretuit niciodata acesta conditie. Sfantul Apostol Pavel zice: "
Care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu
Dumnezeu. Ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-se
asemenea oamenilor, si la aratare aratandu-Se ca un om ". Asa si Fiul
lui Dumnezeu, care nu a schimbat nimic din ceea ce avea, firea Sa divina
nu S-a micsorat prin firea Sa omeneasca, iar firea Sa omeneasca nu a
fost absorbita de firea Sa divina. Iisus Hristos, unicul Fiu al lui
Dumnezeu, a fost admirabil in conditia Sa de rob: simplu si drept.
Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, Iisus Hristos a
venit printre oameni: simplu - pentru a da un exemplu viu; drept -
pentru a combate fara mila, duhurile rele; temator de Dumnezeu - pentru a
invinge mandria; ferindu-se de rau - pentru a purifica de toata
necuratia viata alesilor Sai. De aceea, proorocul Isaia a scris: "Si-L
va umple pe el Duhul temerii de Dumnezeu. Si va judeca nu dupa
infatisarea cea din afara si nici nu va da hotararea Sa dupa cele ce se
zvonesc ".
Iov cu adevarat poate fi socotit drept vestitor al
Fiului lui Dumnezeu; el a aratat ce va indura Hristos prin suferintele
Sale. Fericitul Iov simbolizeaza venirea Mantuitorului si nasterea
Bisericii crestine; sotia sa, cea care blestema, simbolizeaza viata
oamenilor trupesti, a celor care duc o viata imorala. Nu trebuie uitati
adevaratii crestini, care rabda cu multa durere pe cei rai din mijlocul
lor; iar prietenii lui Iov ii prefigureaza pe eretici, care nu au alta
ocupatie decat seducerea sufletelor.
Faptul ca Iov e o prefigurare a Mantuitorului
Hristos, Cel asteptat, este aratat prin felul in care isi indura
suferinta. Pe cine prefigureaza fericitul Iov prin suferinta sa daca nu
pe Hristos la vremea patimirii si mortii Sale pe cruce, despre care un
prooroc a zis: "Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu
suferintele noastre s-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si
chinuit de Dumnezeu ". Iov a trait inaintea harului, cand inca nu se
imbracase in "omul cel nou", cu toata vietuirea atat de curata, cand
harul Duhului nu era revarsat cu atata imbelsugare, cand blestemul si
moartea stapaneau.
Ce invatatura putem afla de la el? Sfantul Ioan Gura
de Aur identifica in Iov un vestitor al Evangheliei si al noii vieti in
Hristos si pilda pentru orice crestin. "Multe sunt necazurile dreptilor
si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul", dar Iov a fost cel mai
mult incercat. Dupa ce el a rabdat cu tarie incercarile dure, Cuvantul
divin i-a zis: "Poti tu cu adevarat sa gasesti cusur judecatii Mele? si
Ma vei osandi pe Mine, ca sa-ti faci dreptate?"(Iov 40, 8).
Iov primeste in parte si gusta din harul ce avea sa
fie dat oamenilor de catre Hristos, prin care suferinta capata un rost
duhovnicesc. Iov se face vestitor al suferintei biruita de lumina lui
Hristos. Crestinul trebuie sa socoteasca suferinta ca unealta a
mantuirii sale. Sfantul Grigorie de Nazianz il vede drept chip al
sfinteniei la care il urca pe om rabdarea suferintei.
Cartea Iov este considerata ca fiind "coroana
cartilor didactico-poetice si una dintre cele mai de seama carti ale
geniului uman".
Protos. lect. dr.Justinian Carstoiu