2016 Anul omagial al educaţiei religioase şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti

Anul omagial al educaţiei religioase şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti - 2016 

Sursa: basilica.ro

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 28-29 octombrie 2014, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod cu privire la declararea anului 2016 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.

În referatul prezentat s-au precizat următoarele aspecte:

• iniţiativa proclamării anului 2016 ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox are ca scop să aducă în centrul misiunii Bisericii astăzi: impactul crizei de ideal şi de orientare spirituală a tinerilor în societatea secularizată şi consumeristă de azi; rolul Familiei, Bisericii şi Şcolii în orientarea tinerilor spre însuşirea valorilor morale şi spirituale perene; lucrarea Bisericii în formarea spirituală a tinerilor şi educaţia creştină a acestora pentru misiune; importanţa prezenţei şi participării tinerilor la viaţa comunităţii creştine; cultivarea iubirii, a prieteniei şi a respectului de sine şi faţă de aproapele prin fapte bune şi ajutorarea aproapelui;

• iniţiativa proclamării anului 2016 ca Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti are ca scop evaluarea moştenirii spirituale şi culturale a acestui sfânt la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică, precum şi importanţa tiparului în dezvoltarea misiunii Bisericii.

În vederea materializării acestei iniţiative,Cancelaria Sfântului Sinod a întocmit un proiect de text alprogramului-cadru (liturgic, cultural şi mediatic) intitulat „2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”.

În urma discuţiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale şi sociale, Sfântul Sinod a hotărât:

1. declară anul 2016 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”;

2. aprobă programul-cadru (liturgic, cultural şi mediatic) intitulat „2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română” (proiect anexat), precum şi transmiterea acestuia la eparhii;

3. aprobă ca, în toate instituţiile bisericeşti centrale şi eparhiale, precum şi în fiecare şcoală teologică, să se ia măsurile necesare pentru a ilustra programul-cadru (liturgic, cultural şi mediatic) intitulat „2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”, prin acţiuni şi manifestări locale (media, publicistice, conferinţe, întruniri, simpozioane şi seminarii pastorale, teologice, catehetice, duhovniceşti), prin contribuţia ierarhilor, a profesorilor de teologie şi de religie, a preoţilor şi monahilor, precum şi a credincioşilor mireni angajaţi în lucrarea misionară a Bisericii în societate;

4. aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2016 să se trateze tema „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2016 să se trateze tema „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibilitatea aprofundării acestora şi la conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care le va stabili fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.

I. În primul semestru al anului 2016 va fi tratată tema „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, care va fi prezentată astfel:

1. Formarea spirituală a tinerilor:

a) Hristos şi Sfinţii, modele de educaţie şi bună vieţuire a tinerilor creştini;

b) Participarea tinerilor la viaţa liturgică a Bisericii, mijloc de cultivare a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, de responsabilizare şi maturizare spirituală pe calea mântuirii;

c) Cultivarea căutării sfinţeniei prin trăirea vieţii în rugăciune, curăţie, mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică;

d) Educaţia creştină a tinerilor pentru cultivarea credinţei în viaţa cotidiană şi promovarea valorilor şi identităţii creştin-ortodoxe în societate.

2. Criza de ideal şi de orientare spirituală a societăţii. Rolul Familiei, Bisericii şi Şcolii în orientarea tinerilor spre însuşirea valorile perene:

a) Lucrarea Bisericii în împlinirea sensului vieţii creştine a tinerilor (locul, rolul şi misiunea 
tinerilor creştini în Biserică şi societate);

b) Responsabilitatea Familiei, Bisericii şi Şcolii în educaţia tinerilor creştini trăitori într-o lume globalizată, pluralistă etnic, cultural şi confesional;

c) Provocările la care sunt supuşi tinerii din partea unei societăţi globalizate, sărăcite de valori spirituale, supusă unor permanente mutaţii, schimbări rapide, crize economice şi spirituale: emigraţia, consumul de alcool, droguri, libertinaj, violenţă etc.

3. Educaţia creştină a tinerilor pentru misiune:

a) Mărturia credinţei şi a vieţii curate a tinerilor, argumente pentru misiunea acestora în viaţa Bisericii;

b) Tânărul mărturisitor al credinţei prin cuvânt şi faptă este un misionar al Bisericii;

c) Tânărul iubitor de rugăciune şi de sfinţenie este un tânăr creştin luptător pentru Biserica lui Hristos;

d) Ora de religie şi catehezele bisericeşti pentru tineri.

4. Tinerii credincioşi – bucurie pentru familie, Biserică şi neam. Forme organizate pentru orientarea, educaţia şi integrarea tinerilor în viaţa şi misiunea Bisericii:

a) Forme statutare şi regulamentare bisericeşti pentru organizarea activităţilor tineretului creştin ortodox (la nivel naţional, eparhial şi parohial);

b) Modalităţi practice de sporire duhovnicească a tinerilor prin participarea, în parohii, la slujbele religioase, prin folosirea Tainei Sfintei Spovedanii şi a Tainei Sfintei Euharistii ca mijloace de vindecare duhovnicească şi de sfinţire a vieţii, prin participarea la catehizare ca formă de educaţie creştină etc.;

c) Orientarea tinerilor şi cultivarea încrederii acestora spre a iubi valorile spirituale, morale şi culturale perene, prin programe şi proiecte pastoral-misionare specifice;

d) Îmbogăţirea vieţii spirituale a parohiilor prin încurajarea participării active a tinerilor la viaţa comunităţilor locale bisericeşti şi la activităţile Serviciului pentru tineret din cadrul Comitetelor parohiale (organizarea şi accesul în bibliotecile parohiale, publicarea de către tineri a unor foi parohiale periodice, susţinerea site-urilor parohiale etc.)

e) Implicarea tinerilor în activităţile asociaţiilor naţionale de tineret care s-au înfiinţat şi funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod, precum şi în cadrul unor asociaţii locale de tineret, care funcţionează cu binecuvântarea chiriarhului;

f) Consolidarea încrederii de sine şi în semeni, cultivarea vieţii de comuniune a tinerilor şi a solidarităţii creştine prin organizarea şi participarea la activităţi comune cu alte parohii, la procesiuni creştine ocazionate de evenimente importante în viaţa comunităţilor şi a eparhiilor;

g) Cultivarea iubirii faţă de familia creştină evlavioasă, stabilă, cinstită, harnică şi iubitoare de Hristos şi Biserica Sa;

h) Cultivarea iubirii, prieteniei şi a respectului faţă de aproapele prin fapte bune şi ajutorarea aproapelui în forme organizate de parohii, prin voluntariat;

i) Dezvoltarea cunoaşterii şi a respectului faţă de patrimoniul cultural şi spiritual naţional ca parte integrantă a patrimoniului cultural şi spiritual al Europei, prin proiecte, programe şi pelerinaje locale, eparhiale şi naţionale bisericeşti la obiective de spiritualitate şi cultură românească, participarea la tabere de creaţie etc.;

j) Cultivarea iubirii şi a respectului faţă de natură, creaţia lui Dumnezeu;

k) Cultivarea apartenenţei şi respectului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi a identităţii şi demnităţii de român.

II. În al doilea semestru al anului 2016 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, care va fi prezentată astfel:

1. Ţara Românească în epoca Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea (contextul politic, social, cultural şi religios românesc şi european).

2. Personalitatea, originea, formarea şi educaţia culturală, opera şi activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în slujba limbii române: creator de cultură şi limbă literară românească, statuează complet şi definitiv limba română în cult – primul ­Liturghier complet în limba română, Târgoviște (1713); creator de limbă liturgică românească moştenită până în prezent.

3. Ierarh şi slujitor devotat al Bisericii din Ţara Românească, conducător şi păstor bisericesc (1705-1708, Episcop la Râmnic; 1708-1716, Mitropolit al Ţării Româneşti).

4. Cărturar misionar erudit, propovăduitor şi interpret al Sfintei Evanghelii şi al dogmelor creştine în limba română (Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă – Snagov, 1699; Învăţături creştineşti – Snagov, 1700; Floarea darurilor - Snagov, 1701; Noul Testament – Bucureşti, 1703;Tomul bucuriei – Râmnic, 1705; Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură … – Târgovişte, 1709, manuscris).

5. Dascăl înţelept, învăţător, sfătuitor şi îndrumător al clerului, monahilor şi credincioşilor, dovedeşte grija permanentă pentru luminarea acestora prin cult şi cultură (Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei – Râmnic, 1705 (autor); Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor, Râmnic, 1710 (autor); Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său – Târgovişte, 1714).

6. Misionar şi sprijinitor al românilor transilvăneni în apărarea dreptei credinţe: ca egumen şi tipograf la Mănăstirea Snagov trimite, la Alba Iulia, pe ucenicul său Mihail Ştefan,care tipăreşte oBucoavnă şi un Chiriacodromion (1699); tipăreşte, la Mănăstirea Snagov, lucrarea Carte sau lumina (1699), pentru combaterea prozelitismului catolic; după dureroasa dezbinare a românilor transilvăneni din 1701 întăreşte în credinţa ortodoxă pe românii din Scheii Braşovului, prin scrisori de îmbărbătare, le hirotoneşte preoţi şi diaconi.

7. Unul dintre cei mai de seamă predicatori de limbă română din epocă: Didahiile Sfântului Ierarh Martir Antim, mărturie a predicatorului înflăcărat, a măiestritei stăpâniri a cuvântului în limba română, a culturii teologice şi profane temeinice, a vieţii duhovniceşti, a statorniciei în rugăciune şi cugetare creştină a autorului, a observatorului atent şi critic al patimilor omeneşti şi al degradării vieţii morale în societate.

8. Artist tipograf şi editor prodigios, caligraf, gravor şi miniaturist de excepţie, oferă Bisericii, clerului, monahilor şi credincioşilor 63 de cărţi liturgice, de învăţătură, de predici, de îndrumare pentru preoţi, de povăţuire a conducătorilor creştini (21 în limba română)scrise sau lucrate de el însuşi, coordonate sau patronate de el, pe care le tipăreşte înTipografia domnească din Bucureşti (1691-1696), în tipografia pe care o înfiinţează la Mănăstirea Snagov, ca egumen al acestei mănăstiri (1696-1701), în tipografia din Bucureşti (1701-1705), în tipografia înfiinţată la Râmnic, pe durata păstoririi ca Episcop al Râmnicului (1701-1705), întipografia înfiinţată la Târgovişte (1708-1715) şi apoi mutată la Bucureşti (din 1715), pe durata păstoririi ca Mitropolit al Ţării Româneşti.

9. Gospodar şi bun chivernisitor al averilor şi lucrărilor bisericeşti, vrednic ctitor şi neobosit purtător de grijă al sfintelor locaşuri şi aşezăminte bisericeşti: ca egumen la Mănăstirea Snagov s-a îngrijit de repararea şi restaurarea acesteia; ca Episcop de Râmnic s-a îngrijit de repararea, restaurarea, pictarea şi sfinţirea mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia, Fedeleşoiu, Hotărani, Govora; ca Mitropolit al Ţării Româneşti a ctitorit (1713) şi înzestrat cu toate cele trebuincioase Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Bucureşti – Mănăstirea Antim, pe care a sfinţit-o în anul 1715 (planul arhitectural, sculp­tura în piatră de la locaşul de cult sunt creaţia lui).

10. Pionier al organizării operei filantropice şi de asistenţă socială (testamentul său intitulatÎnvăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinţilor, capete 32 (Bucureşti, 1715): educarea copiilor săraci, cercetarea şi ajutorarea bolnavilor din spitale, precum şi a celor din închisori, îmbrăcarea celor goi, zestre pentru măritişul fetelor sărace, găzduirea şi hrănirea pelerinilor străini, ajutorarea la înmormântarea celor săraci).

11. Fondator al primei biblioteci publice din Bu­cu­rești din sec. al XVIII-lea: la MănăstireaTuturor Sfinţilor, ctitoria sa.

12. Apărător al drepturilor şi prerogativelor scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei asupra mănăstirilor închinate Sfântului Mormânt şi opozant al dorinţei patriarhilor răsăriteni de a dobândi prin închinare noi mănăstiri, în mod special din raţiuni economice (disputa cu Patriarhia Ierusalimului). El menţionează expres în Aşezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinţilor ca aceasta „să nu fie pus egumen vreun om strein, cu gâlceavă, adică svetagoreţ, sau sinait, sau ierusalimitean, pentru multe pricini”.

13. Povăţuitor smerit şi înţelept al conducătorului politic: tipăreşte Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (Bucureşti, 1691) şi cartea sa Sfătuiri creştino-politice către Preacredinciosul Domn Ştefan Cantacuzino (autor, Bucureşti, 1715).

14. Sprijinitor al altor popoare şi Biserici Ortodoxe aflate sub stăpânire otomană, tipăreşte carte liturgică, de învăţătură, de povăţuire creştină în diferite limbi (greacă, slavonă, slavo-română, slavo-româno-greacă, greco-arabă) şi întemeiază, în premieră mondială, tipografii în limbile arabă şi georgiană: în anul 1701 tipăreşte la Mănăstirea Snagov prima carte din lume în limba arabă „Liturghierul greco-arab”, iar în anul 1706 dăruieşte Patriarhiei Antiohiei (Alep) tipografia cu caractere arabe; după 1699, la Tbilisi, prin ucenicul său, ierodiaconul Mihail Ştefan, pune bazele primei tipografii folosind caractere georgiene.

15. Exponent al epocii de trezire a conştiinţei naţionale în Ţara Românească, patriot luminat şi luptător pentru afirmarea poporului român împotriva asupririi otomane şi a dominaţiei fanariote printr-o alianţă cu Rusia (Cuvântul de la înscăunarea ca mitropolit al Ţării Româneşti, disputa cu voievodul Constantin Brâncoveanu).

16. Apostol şi martir al dreptei credinţe prin viaţă sfântă şi lucrare duhovnicească: scoaterea din scaunul mitropolitan (30 septembrie 1716), arestarea, închiderea şi supunerea pe durata arestului unor umilitoare torturi şi batjocuri la porunca domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat; caterisirea prin Gramata patriarhului de la Constantinopol pentru învinuiri nedrepte de a fi „revoltant şi conspirator în contra puternicei împărăţii” turceşti, condamnat la închisoare pe viaţă şi exilare în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai şi moartea martirică a Mitropolitului Antim Ivireanul pe malul râului Tungia (Bulgaria).

17. Recunoştinţă şi sfinţenie: şedinţa Sfântului Sinod pentru comemorarea a 200 de ani de la moartea ierarhului (23-25 mai 1916); prima propunere de canonizare a ierarhului făcută de Episcopul Calist al Argeşului (şedinţa Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916); comemorarea a 240 de ani de la moartea martirică a ierarhului şi reluarea dezbaterii asupra canonizării (publicarea unui număr dublu al revistei Biserica Ortodoxă Română în anul 1956); publicarea primei ediţii critice a Didahiilor (1962); Patriarhia Română şi Academia Română comemorează 250 de ani de la moartea martirică a ierarhului (1966); Patriarhia de Constantinopol comunică ridicarea caterisirii Mitropolitului Antim Ivireanul (8 mai 1966); hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de canonizare a ierarhului (19-20 iunie 1992); proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie 1992); Mănăstirea Antim din Bucureşti, loc de pelerinaj al georgienilor pentru cinstirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi de comuniune ortodoxă.

18. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul în conştiinţa, cultura şi spiritualitatea românească, în compania unor iluştri contemporani: Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, domnitorul Dimitrie Cantemir, stolnicul Constantin Cantacuzino, Episcopul Mitrofan al Buzăului, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Anton Maria del Chiaro.

19. Chipuri de tipografi bisericeşti şi de ierarhi care au înfiinţat tipografii bisericeşti: Macarie(Târgovişte), Dimitrie Liubavici (Târgovişte şi Braşov), Diaconul Coresi (Braşov), Mitropoliţii Teofil, Ştefan şi Grigorie Dascălu (Ţara Românească); Mitropoliţii Varlaam şi Veniamin Costachi(Moldova); Mitropoliţii Simion Ştefan şi Andrei Şaguna (Transilvania); Episcopii Damaschin, Chesarie şi Filaret (Râmnic); Episcopii Mitrofan, Damaschin şi Chesarie (Buzău) şi din alte eparhii.

III. Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Trinitas TV, Ziarul Lumina) va realiza programe şi emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc. pentru promovarea, în anul 2016, a Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi a Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. În acest scop se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea în biserici şi mănăstiri, precum şi în biblioteci a celor mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii, reprezentând: chipuri de tineri şi scene biblice cu activităţi ale tinerilor menţionaţi în Sfânta Scriptură, chipuri de sfinţi tineri şi scene din viaţa acestora (mucenici, martiri, mărturisitori, cuvioşi, cuvioase, diaconi şi preoţi, voievozi etc.).

De asemenea, va fi valorificat prin mijloace specifice patrimoniul istoric, cultural-artistic şi tipografic al operei Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu, Mitropolitul Ţării Româneşti (monumente bisericeşti, pictură şi sculptură bisericească, tipar, documente istorice, portrete votive etc.) din ţară şi străinătate.

IV. Realizarea de studii, comentarii, bibliografii şi cărţi de reflecţie cu conţinut biblico-patristic, moral, liturgic, catehetic, pastoral, social-filantropic, ecumenic, cultural-educativ şi istoric pentru prezentarea Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi a Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în cadrele prezentate la paragraful I şi II, precum şi tipărirea acestora în publicaţiile bisericeşti centrale şi eparhiale, în volume şi monografii editate de tipografiile Patriarhiei Române şi ale centrelor eparhiale.

V. La nivelul Patriarhiei Române se va organiza, la Bucureşti, o Întâlnire internaţională a tineretului ortodox, care va include şi un Simpozion internaţional,cu invitaţi din celelalte Biserici Ortodoxe surori, incluzând slujbe religioase, colocvii, dezbateri, pelerinaje etc., perioada, programul şi celelalte detalii de organizare urmând a fi incluse şi publicate din timp într-un ghid practic pentru participanţi, care va fi aprobat de Patriarhul României.

VI. La nivelul eparhiilor şi al instituţiilor de învăţământ teologic se vor organiza dezbateri, colocvii şi seminarii pe tema Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

VII. Patriarhia Română va organiza un simpozion națio­nal dedicat Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, precum şi dezbateri, colocvii şi seminarii în eparhii şi instituţiile de învăţământ teologic pentru valorificarea moştenirii istorice, culturale şi spirituale a marelui mitropolit.

VIII. În anul 2016, se va organiza o expoziţie naţională dedicată operei Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, prin grija Sectorului Patrimoniu – Componenta Cultură al Administraţiei Patriarhaleîn colaborare cu Academia Română şi cu eparhii în care a păstorit acesta.

IX. Cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul din anul 2016 (marţi, 27 septembrie) se va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria sfântului, cu participarea ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a unor ierarhi ai Patriarhiei Georgiei, urmare unei invitaţii oficiale din partea Patriarhului României.

X. În anul 2016, se vor organiza pelerinaje ale tineretului ortodox în ţară şi străinătate, la locurile unde au vieţuit mari duhovnici ai Ortodoxiei, precum și la locurile legate de viaţa, martiriul şi moştenirea culturală a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, inclusiv în Patriarhia Georgiei.

XI. Ca parte a programului-cadru, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2016 se va trata tema „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriarhia Română”, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2016 se va trata tema „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibi­li­tatea aprofundării acestora şi la con­ferinţele preoţeşti administrative lunare pe care le va sta­bili fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.

XII. În cadrul manifestărilor dedicate Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti se vor organiza şedinţe comune ale organismelor eparhiilor în care a trăit, a activat şi a păstorit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

XIII. În luna octombrie din anul 2016, la Palatul Patriarhiei, se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şiAnul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”.

Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos,

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD,

† DANIEL

ARHIEPISCOPUL

BUCUREŞTILOR,

MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITORUL TRONULUI

CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI

PATRIARHUL BISERICII

ORTODOXE ROMÂNE

SECRETARUL SFÂNTULUI SINOD

† VARLAAM PLOIEŞTEANUL

EPISCOP-VICAR PATRIARHA
L

„Olimpiada nu înseamnă doar studiu, ci și posibilitatea de a-ți ridica gândirea la Dumnezeu”

„Olimpiada nu înseamnă doar studiu, ci și posibilitatea de a-ți ridica gândirea la Dumnezeu”

Sursa: http://ziarullumina.ro/olimpiada-nu-inseamna-doar-studiu-ci-si-posibilitatea-de-a-ti-ridica-gandirea-la-dumnezeu-111888.html

Lumina educaţiei

Cristina Mascan, 07 Mai 2016

      În perioada 18-22 aprilie s-a desfășurat la Timișoara etapa națională a Olimpiadei de Religie, cultul ortodox, la care au participat peste 250 de elevi. Festivitatea de deschidere a avut loc la Catedrala Mitropolitană din orașul de pe Bega, unde elevii au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care le-a urat mult succes și i-a binecuvântat. Dorind să aflăm ce i-a motivat pe elevi să participe la această olimpiadă, i-am contactat pe premianții fiecărui an de studiu pentru a ne împărtăși câteva gânduri și impresii.

     Antonia Adelina Avram, premiul I, clasa a VII-a, nota 10, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, Maieru, județul Bistrița-Năsăud: „Cred că Religia a avut dintotdeauna, are și va avea cea mai mare importanță nu doar ca materie, ci și ca mod de viață. Ce-ar putea fi mai însemnat și mai important decât a învăța să fii bun și blând, a învăța să-ți ajuți semenii, a pricepe rosturile lucrurilor, a înțelege sensul creștin al vieții, a-L iubi pe Dumnezeu? De aceea am dorit să particip la olimpiadă: pentru că vreau să pătrund cât mai adânc în profunzimea Religiei - nu cu mintea, ci cu sufletul, pentru că rațiunea e limitată și nu-L poate cuprinde pe nemărginitul Dumnezeu, nu poate înțelege transcendența Sa. Înainte de desfășurarea probei scrise la Religie, au avut loc cele două probe, practică și teoretică, la Olimpiada de Fizică, iar eu am participat și la această competiție. De aceea, cred că următorul citat este cel care descrie cel mai bine ce am simțit în această săptămână: «Puțină credință, cât un bob de muștar, poate muta din loc un munte»“.

   Ștefania Florentina Sîrbu, premiul I, clasa a VIII-a, nota 10, Școala Gimnazială Dărmănești, județul Dâmbovița: „A fost pentru prima oară când am participat la o fază națională și pot să spun că mi-a plăcut foarte mult. Am întâlnit copii deosebiți, cu aceleași pasiuni ca ale mele, și cu care am legat prietenii pe viață. Noi chiar plănuim deja să ne revedem vara care vine, deși suntem din județe diferite. Această olimpiadă mi-a deschis noi orizonturi și mi-a oferit momente de neuitat. Timișoara este un oraș superb, plin de obiective turistice și sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să îl vizitez. Am rămas profund impresionată de locurile pe care le-am vizitat, dar mai ales de oamenii minunați pe care i-am întâlnit. Săptămâna pe care am încheiat-o a fost o săptămână care va rămâne mereu în sufletul meu, datorită faptului că am plecat de acolo cu o mare încărcătură spirituală. Subiectele mi s-au părut foarte accesibile și sunt foarte mulțumită, pentru că am putut să abordez o temă plăcută, din care am avut de câștigat o mare trăire duhovnicească. De la fiecare persoană și din fiecare loc pe care le-am întâlnit am luat câte o învățătură ce va persista în inima mea pentru mult timp”.

         Andreea Farcaş, premiul I, clasa a IX-a, nota 9,70, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani, județul Vâlcea: „Participarea la Olimpiada de Religie, etapa naţională, a reprezentat pentru mine o experienţă unică. Cunoştinţele teologice le-am dobândit de-a lungul anilor de şcoală prin participarea la olimpiadă, încercând să fiu mereu mai aproape de Dumnezeu. Anul acesta nu mă aşteptam la premiul obţinut pentru că am avut un moment de «ezitare» în a merge sau nu mai departe, dar Dumnezeu m-a răsplătit dăruindu-mi o mare bucurie. La Timişoara am cunoscut oameni minunaţi, unde, alături de însoţitorul meu de grup şi de lotul naţional al județului Vâlcea, toţi premiaţi, am petrecut momente de neuitat pe meleagurile bănăţene. Aş repeta această experienţă, mai ales pentru că am obţinut acest rezultat care m-a motivat, dar şi pentru că am cunoscut persoane deosebite. Sper ca pe viitor să am rezultate la fel de bune şi să pot să-mi onorez statutul de olimpic naţional cu cinste”.

     Ștefana Maria Pașca, premiul I, clasa a X-a, nota 10, Colegiul Național „Silvania”, Zalău, județul Sălaj: „În urma acestei experiențe unice, am realizat că Religia este una dintre cele mai importante materii sau poate cea mai importantă, reprezentând pentru mulți singurul mod de cunoaștere a lui Dumnezeu. Sunt mândră pentru că am participat la o astfel de olimpiadă, fiind un mod prin care ne arătăm dragostea față de Tatăl și prin care răspândim lumii întregi precum niște apostoli Cuvântul Lui: „Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin!” (Romani 11, 36). Urmând spusele Înaltpreasfințitului Ioan: „Să luptăm pentru credința noastră, deoarece suntem generația care trebuie să apere această grădină a Maicii Domnului și care trebuie să aprindă țara”.

     Maria Grumeza, premiul I, clasa a XI-a, nota 10, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava, județul Suceava: „Participarea la faza naţională a Olimpiadei de Religie, pentru mine, a reprezentat mai mult decât implicarea într-un concurs important. A fost o candidatură la o aventură spirituală, o experienţă încântătoare, prima de acest fel, care m-a pus în legătură cu locuri deosebite, cu emoţii unice şi cu oameni minunaţi. Am învăţat foarte multe lucruri, între care necesitatea de a ne apropia de Dumnezeu, atât prin cunoaştere, cât şi printr-o relaţie plină de iubire şi înţelegere cu cei din jur”.

      Diana Gabriela Prahanca, premiul I, clasa a XII-a, nota 9,90, Colegiul Național „Octavian Goga”, localitatea Marghita, județul Bihor: „Momentele frumoase petrecute în cadrul Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă reprezintă o nouă aventură în cartea vieții mele, momente ce mi-au îmbogățit atât mintea, cât și sufletul. Pentru mine și pentru toți tinerii participanți, olimpiada nu înseamnă doar studiu, ci și posibilitatea de a-ți ridica gândirea, sufletul, întreaga ta ființă spre Dumnezeu. Adolescenții sunt învățați că o viață fără spiritualitate, fără Dumnezeu, este una nefericită și neîmplinită. Anul acesta a fost al treilea an în care am participat la Olimpiada Națională de Religie, fiecare an fiind special și de neuitat. De fiecare dată mi-a fost oferită șansa de a cunoaște oameni și locuri noi, dar și de a afla mai multe despre județele din toată țara. În ultimul meu an în calitate de elevă, am avut oportunitatea de a vizita Timișoara, un oraș al monumentelor istorice impresionante și al florilor. Timp de o săptămână am avut ocazia să cunosc o parte din acest oraș cu ajutorul ghidului nostru, un profesor de Religie care ne-a demonstrat că bunătatea încă mai există”.

     Maria Pelaghia Panțîru, premiul II, clasa a VII-a, nota 9,80, Colegiul Național Iași, județul Iași:„Toate aceste zile au reprezentat pentru mine o experiență deosebită, cu multă încărcătură duhovnicească, emoțională și culturală. Mă bucur că am avut ocazia să particip la Olimpiada Națională de Religie pentru că am avut un bun prilej de a acumula mai multe învățături despre Dumnezeu și de a mă zidi sufletește. Nu voi uita aceste momente”.

       Maria Alexandra Iancu, premiul II, clasa a VIII-a, nota 9,90, Școala Gimnazială „Profesor Cristea Stănescu”, localitatea Cornu, județul Prahova: „Această olimpiadă nu numai că m-a ajutat să descopăr lumina prin Dumnezeu, dar m-a făcut să realizez că Dumnezeu este Calea spre această lumină. Am avut ocazia să cunosc extraordinar de multe suflete aflate în comuniune cu Lumina cea Adevărată și am petrecut cea mai frumoasă săptămână într-un loc al credinței eterne care s-a prefăcut în iubire și nădejde cu miros de lalele. A fost o experiență plăcută, iar subiectele concursului au fost interesante și m-au făcut să înțeleg mai bine rostul iubirii, al nădejdii și al credinței în desăvârșirea unui adevărat creștin”.

     Mihaela Loredana Ignat, premiul II, clasa a IX-a, nota 9,50, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, judeţul Suceava: „Participarea mea la olimpiadă a reprezentat o experienţă care m-a îmbogăţit sufleteşte, o bucurie şi o onoare pentru mine să reprezint judeţul Suceava. În cadrul acesteia am cunoscut oameni şi locuri în care strălucea lumina credinţei adevărate şi a comuniunii cu Dumnezeu. M-am înălţat în cunoştinţe ca să ating un ţel: acela de a-L descoperi şi a-L cinsti pe Tatăl, Binefăcătorul, Purtătorul de grijă şi Mântuitorul nostru. M-am pregătit cu nădejdea că astfel parcurg o mică parte din urcuşul duhovnicesc spre Dumnezeu. Am scris cu drag şi din inimă, căci iată cât de frumos este să scrii pentru El! Alături de Biserică şi familie, şcoala mi-a făcut cunoscută Religia ortodoxă pe care o mărturisesc şi o voi mărturisi cu credinţă şi iubire celor care Îl caută pe Dumnezeu. Această olimpiadă este o şansă prin care se răspândesc strigătele tinerilor despre importanţa studierii Religiei în şcoli. Am petrecut zile care mi-au încărcat sufletul de linişte, pace şi bucurie, am legat prietenii şi ­m-am întors în Bucovina mea dragă purtând amintirea acestei experienţe speciale. Cu ajutorul lui Dumnezeu am obţinut locul al II-lea şi am dobândit o stare de mulţumire sufletească pentru toate câte le-am primit de la El”.

    Ana-Maria Oaida, premiul II, clasa a X-a, nota 9,80, Colegiul Național „Decebal” din Deva, județul Hunedoara: „Oameni fericiţi, oameni minunaţi, oameni care şi-au asumat bucuria credinţei şi au dorit să o înmulţească alături de ceilalţi, cu toţii câştigători, prin prietenie şi comuniune, prin nădejde şi curaj, prin impresii şi aspiraţii ziditoare. Aceasta a însemnat pentru mine Olimpiada Naţională de Religie 2016, desfăşurată, mai frumos ca niciodată, în Timişoara. Am simţit ecourile dragostei Celui Preabun, am fost încântată pe deplin să vizitez locuri atât de frumoase, alături de oameni frumoşi şi dragi, cu talanţi înmulţiţi de mii de ori, în doar cinci zile. Și cred că fiecare dintre noi şi-a împlinit bucuria, dacă nu în diplome, mai mult şi mai roditor, în Dumnezeu şi în ceilalţi…”

        Alexandra Teodora Concită, premiul II, clasa a XI-a, nota 9,90, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, județul Vaslui: „Faza națională a Olimpiadei de Religie a însemnat pentru mine o reconfirmare, de o mie de ori mai profundă și mai puternică, a prezenței lui Dumnezeu în fiecare dintre noi, cât și o evidențiere vădită a afirmării dumnezeiescului în om. Pe lângă momentele unice trăite în Timișoara, impregnate în permanență de o atmosferă de «acasă», am avut ocazia să cunosc tineri frumoși, alături de care am experimentat câteva zile sentimentul trăirii într-un grup larg de persoane pentru care Dumnezeu este condiția primordială a existenței.Cât despre subiecte, sunt de părere că au fost accesibile, punându-se foarte mult accentul atât pe actualizare, cât și pe originalitatea și creativitatea care se cereau în ceea ce privește rezolvarea lor”.

        Nicolae Zancu, premiul II, clasa a XII-a, nota 9,60, Colegiul Tehnic de Transporturi din Brașov, județul Brașov: „«Pentru a-i iubi pe oameni trebuie ca mai întâi să-i cunoşti, iar pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu trebuie ca mai întâi să-L iubeşti» (Blaise Pascal). Aşadar, tocmai această problemă a subiectivismului divin m-a făcut pe mine (subiectul uman) să-mi doresc să particip la Olimpiada de Religie Ortodoxă din 2016. De asemenea, am dorit să descopăr frumuseţea şi caracterul dumnezeiesc al Ortodoxiei nu prin teorie, ci prin practică, căci vă pot spune că această olimpiadă au dorit ca noi să-i oferim nu atât cunoştinţele noastre teologice, cât felul nostru de a fi. Prin urmare, ceea ce m-a adus pe mine la olimpiadă au fost dragostea faţă de Dumnezeu şi dorinţa de a le dovedi celor care sunt împotriva orei de Religie faptul că numai prin aceasta elevii îşi pot pune bazele unei credinţe puternice în Dumnezeu şi unor principii de viaţă sănătoase şi creştineşti”.

       Teodora Agavriloaie, premiul III, clasa a VII-a, nota 9,70, Liceul „Ștefan cel Mare” Codăiești, județul Vaslui: „În primul rând, am ales să particip la Olimpiada de Religie din proprie inițiativă, deși știam că nu este ușor. La faza județeană trebuia să aleg între Religie și Biologie, dar bineînțeles că am ales Religia, considerând că așa și-ar fi dorit Dumnezeu să procedez. Această olimpiadă mi-a dat ocazia să învăț mai mult, să mă descopăr mai bine pe mine și pe Dumnezeu, iar acolo, la Timișoara, L-am simțit pe Dumnezeu lângă mine. A fost o experiență unică, deosebită și foarte încărcată din punct de vedere emoțional. Nu am visat niciodată că voi ajunge atât de departe, dar Dumnezeu m-a ajutat și ne ajută pe toți mereu. Trebuie doar să ne punem nădejdea în El“.

         Daniela Gabriela Niculae, premiul III, clasa a VIII-a, nota 9,80, Școala Gimnazială Nr. 1, Popești, județul Giurgiu: „După un efort îndelungat, a venit şi succesul. Am fost foarte fericită să văd că am ocupat locul al III-lea la faza națională a acestei olimpiade. Subiectele au fost interesante, dar şi dificile, necesitau multă atenţie şi concentrare, fiind pe măsura unei etape naţionale. Ne-am luat rămas-bun de la Timişoara, un oraş primitor, de la colegii din alte judeţe cu care ne-am împrietenit şi am pornit spre casă, cu dorinţa de a revedea Timişoara”.

           Georgiana Huţuleac, premiul III, clasa a IX-a, nota 9,30, Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”, Bârlad, judeţul Vaslui: „Pentru mine, olimpiada a fost o provocare. Am participat mai mult cu teamă, neavând încredere în forţele proprii. Însă Dumnezeu m-a ajutat să înving aceste temeri şi să reuşesc, luând chiar şi un premiu. Mi-am dat seama că Dumnezeu a fost alături de mine în toate aceste momente, m-a întărit şi m-a luminat. Olimpiada m-a îmbogăţit cu multe cunoştinţe şi experienţe din rândul altor tineri, cunoscând noi persoane”.

       Mihaela Gălean, premiul III, clasa a X-a, nota 9,60, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani, județul Botoșani: „Olimpiada de Religie m-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi m-a ajutat să-L cunosc mai bine pe Cel Care a făcut întreaga lume, frumuseţea ei, pe Cel Care neîncetat ne poartă de grijă. Prin subiectul pe care l-am avut de rezolvat la proba scrisă, am încercat să-I scriu Tatălui Ceresc o scrisoare de iubire cât mai frumoasă şi cât mai sinceră. Totodată, la această olimpiadă am cunoscut copii, profesori, oameni minunați, cu dragoste curată de Dumnezeu, şi împreună ne-am rugat atât de frumos Sfintei Treimi. Ce rugăciuni puternice am înălţat spre Cer în acea săptămână! Mi-a plăcut foarte mult şi oraşul, un loc cu o cultură bogată şi oameni primitori. Liniştea şi frumuseţea mănăstirilor vizitate mi-au pătruns adânc în cămara sufletului şi mi L-au descoperit pe Dumnezeu în toată măreţia Lui. Într-adevăr, avem o ţară minunată şi un popor credincios!”

         Ioana Argatu, premiul III, clasa a XI-a, nota 9,80, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, județul Alba: „Anul acesta am participat, pentru al doilea an consecutiv, la faza națională a olimpiadei. Fiind a doua mea participare, nu am avut la fel de multe emoții ca anul trecut, dar aș minți dacă aș spune că acestea au lipsit cu desăvârșire. Ceea ce pot spune este că mi-a lăsat un gust plăcut, la fel ca și anul trecut, a fost respectul pe care toți oamenii de acolo, fie ei elevi sau profesori, l-au manifestat față de ținuta militară. După această experiență, sunt convinsă că fiecare dintre noi se va întoarce cu drag în Timișoara, căci în acest oraș cu toții am avut șansa să descoperim cele mai calde laturi ale noastre și de acolo toți am plecat mai bogați sufletește. Cu toții am fost învingători”.

         Alexandra Brahă, premiul III, clasa a XII-a, nota 9,50, Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, județul Galați: „Am participat cu foarte multă bucurie şi, în acelaşi timp, cu emoție la Olimpiada de Religie, etapa națională. Deschiderea oficială a acesteia s-a desfăşurat în Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Ceea ce m-a impresionat în mod special au fost blândețea, dragostea şi răbdarea IPS Mitropolit Ioan, care ne-a insuflat dragostea de mamă şi de neam. Toată România i-a cântat lui Dumnezeu în acele zile petrecute în Banat, tinerii participanți rugându-se pentru luminarea minții, ajutorul la examen şi obținerea unor rezultate frumoase. Aşa cum a spus şi Mitropolitul Ioan: «De la un capăt la celălalt al țării, aceeaşi rugăciune este auzită de către Dumnezeu în Cer»”.

Precizări ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral 2016

Precizări ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind anul electoral 2016

Sursa: http://basilica.ro/precizari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-privind-anul-electoral-2016/

   

     În perspectiva alegerilor locale şi legislative din anul 2016, din dorinţa de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române faţă de viaţa politică şi campaniile electorale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face următoarele precizări:

     În calitate de cetăţean şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea de a participa la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele comun. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.

     În conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local.

     Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

Totuşi, Sfântul Sinod, aplicând principiul iconomiei (dispensă), în vederea împlinirii misiunii sociale la care sunt chemaţi clericii în viaţa comunităţilor pe care le păstoresc, a aprobat ca, în situaţii excepţionale, preoţii şi diaconiisă candideze, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea de consilier local şi consilier judeţean în România cu aprobarea scrisă a ierarhilor lor.

   În acest caz, preoţii şi diaconii care au obţinut, în mod excepţional, aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul judeţean vor fi suspendaţi de la slujirea liturgică pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat demnităţii preoţeşti, vor respecta legislaţia în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcaşurile de cult.

      Sfântul Sinod reînnoieşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.

       Sfântul Sinod reaminteşte faptul că Biserica Ortodoxă Română nu susţine vreun partid politic sau vreo ideologie politică, însă îndeamnă pe toţi cetăţenii să-i aleagă pe acei candidaţi care arată credinţă în Dumnezeu şi responsabilitate faţă de comunitate, apără şi susţin demnitatea vieţii umane, a familiei tradiţionale şi promovează educaţia şcolară integrală care îmbină cunoaşterea intelectuală cu formarea morală şi spirituală.

SECRETARIATUL SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

 

Conferinta pr. Constantin Necula - Calarasi

Conferinta pr. Constantin Necula - Calarasi

Doar 37,9% dintre lăcașurile de cult construite după 1989 în România aparţin Bisericii Ortodoxe Române

Doar 37,9% dintre lăcașurile de cult construite după 1989 în România aparţin Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: http://basilica.ro/doar-379-dintre-lacasurile-de-cult-construite-dupa-1989-in-romania-apartin-bisericii-ortodoxe-romane/

Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat situația centralizată a lăcașurilor de cult din România[1], așa cum era la data de 31 decembrie 2015. Această statistică oferă posibilitatea analizei cantitative și comparative între culte și are avantajul de a lămuri un aspect care din ce în ce mai des este invocat ca problemă, construcția de biserici.

Întrucât regimul comunist a împiedicat zidirea lăcașurilor de cult, în condițiile creșterii demografice, demararea unor noi construcții de biserici după anul 1989 a fost necesară, acestea fiind construite la iniţiativa comunităţilor de credincioşi. 

După 26 de ani, doar Biserica Ortodoxă Română a devenit ținta criticilor pe această temă.

Publicarea informării Secretariatului de Stat pentru Culte arată o situație surprinzătoare, dar reală, a cărei cunoaștere este necesară oricărei analize oneste.

Astfel, credincioşii ortodocși, care reprezintă 86,45% din populaţia României, conform ultimului recensământ (2011), deţin doar 59,9% din numărul total al lăcașurilor de cult, iar celelate culte recunoscute au 40,1% dintre acestea.

Mai mult decât atât, conform situaţiei prezentate de Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română reprezintă de departe cultul cu cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși, având în medie un lăcaş de cult la 994 de ortodocși. 

Dacă avem în vedere că dintre cele 16.403 lăcașuri de cult ortodoxe la care se face referire, potrivit evidenţelor Patriarhiei Române, doar 13.511 sunt parohiale (biserici de parohii și filii, celelalte fiind capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești), o biserică revine la peste 1.200 credincioşi ortodocși.

Pe de altă parte, este important de observat că în cei 26 de ani după 1989, Biserica Ortodoxă Română (care reprezintă 86,45% din totalul populaţiei) a finalizat construirea a 3.191 de biserici, iar celelalte culte recunoscute (care reprezintă 13,55% din totalul populaţiei) au edificat un număr de 5.222 locașuri de cult. Prin urmare, se poate constata faptul că din numărul total de lăcaşuri de cult construite după 1989 doar 37,9% sunt ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Română nu se situează, potrivit așteptărilor firești, în fruntea listei la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție). Ea se află abia pe locul 7, cu o creștere procentuală de 35,1% în perioada 1989-2015. Pentru acelaşi interval de timp, cultul penticostal a avut o creștere de 268,8%; cel adventist de ziua a șaptea de 199,2%; creștinii după evanghelie de 170%; cultul baptist de 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi 45,6%; iar Biserica reformată cu 35,47 %.

În medie, Cultul penticostal are un lăcaş de cult la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea – un lăcaş la 64 de credincioși; creștinii după evanghelie – un lăcaş la 93 de credincioși; iar cel baptist – un lăcaş la 72 de credincioși.

Raportându-ne la confesiunea cu cea mai mare creștere procentuală (Cultul penticostal – 268,8%), se observă că pentru cei 356.314 membri, după 1989 s-au construit 1.950 de lăcașuri de cult, în timp ce pentru cei 16.307.004 de ortodocși s-au construit 3.191 biserici.

În București, raportat la media ortodoxă națională, numărul de biserici este și el subreprezentat. La o populație rezidentă de 1.587.951 de locuitori ortodocşi există 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele), adică un lăcaș de cult pentru 6.108 locuitori.

În concluzie, situația centralizată prezentată de Secretariatul de Stat pentru Culte arată în mod clar că Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi, situaţia fiind problematică în Bucureşti, unde fiecare dintre bisericile existente deserveşte mai mult de 6.000 de persoane.

TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII”

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/03/16/parintele-zaharia-taina-crucii-rastignirea-mintii-pogorare-in-inima-strapungere-pocainta-durerile-vietii/#more-90254

Zidirea inimii prin rastignirea mintii

Potrivit Sfantului Apostol Pavel, intelepciunea lui Dumnezeu este nebunie pentru lume (cf.1 Cor. 1, 18). Lumea nu vede decat nebunie in Crucea lui Hristos, dar cel ce a gustat din mantuirea pe care Crucea lui Hristos a adus-o pe pamant cunoaste ca intelepciunea lui Dumnezeu este mai presus de toata intelepciunea si ca intelepciunea si puterea lui Dumnezeu pot sa-l mantuiasca pe om.

Hristos a murit pe Cruce in ascultare fata de Tatal Ceresc, iar credinciosul isi ia crucea sa in ascultarea de porunca lui Dumnezeu. Omul nu se poate mantui daca fuge de cruce si de moarte, caci mantuirea lui se savarseste tocmai prin cruce si prin moarte. Hristos a murit pe Cruce pentru mantuirea oamenilor si cei ce voiesc sa urmeze caii Sale, calea ce duce la viata, trebuie sa-si ia crucea de bunavoie, implinind astfel porunca dumnezeiasca. Pazind poruncile, el va face voia Domnului, iar mintea ii va fi rastignita ca sa se nasca in el un cuget nou – cugetul lui Hristos. De voieste cineva sa devina intelept, acela trebuie mai intai sa se faca nebun, precum zice Apostolul (1 Cor. 3, 18). El trebuie sa-si robeasca mintea voii lui Dumnezeu printr-o neobosita cautare a gandurilor smerite. Astfel mintea va ramane in binecuvantata robie a lui Hristos. Mult folos aduce si cercetarea Sfintelor Scripturi, caci ea smereste cugetul omului, de vreme ce cuvintele Scripturii purced de la Duhul cel smerit al lui Dumnezeu. Cand aceste cuvinte se salasluiesc din belsug in inima credinciosului, atunci mintea lui incepe sa se asemene Mintii lui Dumnezeu.

Calea lui Hristos si prezenta Lui in lume rastoarna criteriile si valorile omenesti, de aceea Scriptura pare straina lumii. Domnul insusi zice:

“Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi.” (Ioan 9, 39).

Lumina pe care Hristos a adus-o in lume este de asa natura incat cei ce cred ca vad si ca sunt intelepti “cu de la sine putere” raman pe veci orbi, iar cei ce nu vad si inteleg ca sunt orbi, aceia vad cu adevarat.

Tainele si slujbele Bisericii ne ajuta sa intelegem si sa patrundem tot mai adanc in taina Crucii si Invierii lui Hristos. La Botez, credinciosul moare pacatului si lumii acesteia, ridicandu-se la “innoirea vietii” (Rom. 6, 4), potrivit duhului poruncilor dumnezeiesti. Crucea ne deschide calea catre taina vietii dumnezeiesti, iar Sfanta Impartasanie ne reinnoieste legamantul Crucii: tot cel ce se impartaseste din de-viata-datatorul Trup si Sange al lui Hristos ar trebui sa moarta siesi si sa vieze numai lui Dumnezeu. Asumarea de bunavoie a mortii prin credinta si pocainta este cea mai buna pregatire pentru Sfanta Impartasanie, in care omul Ii daruieste toata viata lui Dumnezeu, primind in schimbul existentei sale vremelnice si stricacioase viata dumnezeiasca cea nestricacioasa.

Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, exista doua etape in rastignirea omului. In prima etapa,omul se departeaza de lume si de patimi, iar in cea de-a doua, care este mai inalta,patimile si alipirile de cele lumesti sunt dezradacinate din insasi inima lui. Daca in prima perioada credinciosul dobandeste o oarecare libertate, el devine cu adevarat liber abia in cea de-a doua. In prima etapa, credinciosul biruieste dorinta de stapanire asupra aproapelui. In cea de-a doua, el insusi nu se mai afla sub stapanirea nimanui, caci acum este rastignit pentru toti:

“Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume“ (Gal. 6, 14).

Daca ne lasam ispititi de lumea vazuta, ajungem sa fim dusmani ai Crucii pentru ca ne facem robi lumii. Dar daca singura noastra dorire este paza poruncilor, cautarea si plinirea voii lui Dumnezeu si savarsirea doar a ceea ce este bineplacut Lui, chiar daca aceasta este impotriva firii noastre cazute, atunci suntem “prieteni” ai Crucii, caci stim ca

“Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate” (1 Ioan 3, 20).

Stim ca dumnezeiasca si desavarsita dragoste, de care sufletul se simte atras, ne-a fost data ca porunca. Insa sufletul se chinuie amarnic fiindca nu poate sa o implineasca si de aceea petrece toti anii vietii lui pe pamant ca un rastignit.

Daca mintea omului, care a fost pangarita de caderea lui Lucifer, nu se leapada de intelegerea ei fireasca si nu primeste nebunia Crucii, nu va fi in stare sa se smereasca pe sine si sa purceada in calatoria catre cele de jos. Atunci cand primeste sa se rastigneasca, mintea coboara in inima si omul traieste nebunia Crucii ca peintelepciunea si puterea lui Dumnezeu. Atunci ii este cu putinta sa petreaca in inima in stare de trezvie, chemand Numele Domnului. De aceea in traditia isihasta se puneaccentul pe pocainta ca temelie a urcusului duhovnicesc al omului. Urcusul acesta este de fapt un drum al pogorarii, cu neputinta de parcurs fara credinta in Dumnezeirea lui Hristos si constiinta pacatoseniei si saraciei noastre duhovnicesti. Pocainta este un dar insemnat al Duhului Sfant, care poate in asa masura sa sporeasca in om simtamantul saraciei sale duhovnicesti, incat el ajunge sa traiasca in lume asemeni unui nebun.

Dar rastignirea mintii se infaptuieste mai cu seama prin ascultare – o virtute de capatai in monahism, care duce la cunoasterea voii lui Dumnezeu si la dobandirea cugetului lui Hristos. Pentru ca ascultarea presupune dependenta de o alta persoana, ea naste in noi smerenia care, la randul ei, ne intareste inima. Cugetul cel firesc este rastignit, iar adancul inimii iese la iveala, gata sa primeasca darul Duhului Sfant. Acest dar inseamna, mai presus de orice, iertarea pacatelor. Primind aceasta iertare, inima este sloboda sa cheme Numele Domnului spre mantuire. Astfel ascultarea il inalta pe om in planul vietii si libertatii dumnezeiesti.

Ascultarea nu este totuna cu disciplina. Disciplina este proprie omului cazut, supus stricaciunii, insa “ce este nascut din trup, trup este“ si “nu foloseste la nimic“ (cf. Ioan 3, 36; 6, 63). De aceea omul trebuie sa faca un “salt” de credinta si sa patrunda in taina ascultarii. Impunerea din afara a disciplinei duce la inegalitate, nedreptate si dezbinare, si se insoteste de o anumita raceala a inimii atat a celui care impune disciplina, cat si a celui care se supune ei. Ascultarea, insa, presupune o relatie intemeiata pe rugaciune. Cuvantul lui Dumnezeu poate atunci sa se nasca in inima smerita a celui care ii primeste pe oameni ca un parinte, precum si in inima celui care asculta. In ascultare nu este nicio urma de cruzime. Disciplina presupune respectarea unor forme pur exterioare si a unui fel de a gandi pur omenesc, in vreme ce ascultarea cauta in inima instiintare de la Dumnezeu. Disciplina le ingaduie celor puternici sa-si mentina stapanirea supra celorlalti, iar cei slabi sunt dati pierzarii, insa acest proces al “selectiei naturale” nu are cum sa reflecte adevarata biruinta a Crucii. Calea ascultarii, insa face ca fiecare credincios, oricat ar parea el de “neinsemnat”, sa se uneasca in chip desavarsit cu Trupul lui Hristos. Si nu trebuie decat sa-si puna toata nadejdea in Crucea Domnului pentru ca inima lui sa dobandeasca plinatatea harului.

Tot omul, fie el slab sau puternic, trebuie sa-si rastigneasca mintea, daca voieste sa se faca madular care sa vietuiasca armonios inlauntrul Trupului lui Hristos. Sa nu uitam ca Hristos, Capul Trupului, poarta cununa de spini si ca in aceasta lume El patimeste. Prin urmare, orice madular care va fugi de durere se va afla in afara Trupului si despartit de Capul lui. Insa de va imbratisa crucea ascultarii din iubire, inima lui va fi taiata imprejur si va purta inlauntrul ei Numele Domnului.

Nevointa tinerii mintii in inima il conduce pe om la starea de feciorie duhovniceasca.Simturile noastre pot fi puse in slujba acestei feciorii, ceea ce constituie o rastignire in plan duhovnicesc, fecioria fiind rodul unei vieti rastignite. Potrivit Sfantului Apostol Pavel, adevaratul crestin nu este preocupat de aspectele exterioare ale vietii sale, ci de paza poruncilor (cf. 1 Cor. 7, 19).

Insa rastignirea mintii prin pazirea poruncilor este o sarcina foarte grea pentru omul modern, care respira si cultiva un duh de autonomie agresiva. Din punctul de vedere allogicii independentei, a-l accepta pe celalalt, ba mai mult, a te supune in duh de ascultare voii celuilalt este curata nebunie. Dar aceasta logica egocentrica a vremii noastre este de fapt o “fundatura” atat din punct de vedere social, cat si din punctul de vedere al vietii personale a omului. Rastignirea mintii isi vadeste insemnatatea mai ales in ziua de azi, pentru ca ea are putere sa tamaduiasca egocentrismul omului contemporan.

Coborarea mintii in inima

Omul isi implineste adevarata menire, cea harazita de Dumnezeu mai inainte de toti vecii, prin pazirea poruncilor Ziditorului sau. Insa aceasta implinire presupuneintoarcerea mintii in inima si redobandirea întregiei dintr-nceput. Caci numai atunci ii este cu putinta omului sa-L iubeasca pe Dumnezeu cu toata fiinta sa si pe aproapele sau ca pe sine insusi, potrivit indoitei porunci a dragostei. Aceasta era starea omului in rai, in sufletul lui el nu cunostea nici dezbinare, nici lupta launtrica, ci isi indrepta neincetat puterea fireasca a mintii, cu care il inzestrase Ziditorul sau, spre Domnul, iar desfatarea sa intru slava lui Dumnezeu nu cunostea margini. Insa acum omul este o faptura cazuta, cu mintea risipita in lumea zidita; el trebuie sa se intoarca in inima si sa-si regaseasca unitatea fiintei.

Insa iubirea de sine se dovedeste a fi o mare piedica, ce nu-i ingaduie mintii sa se reintoarca in inima si sa se statorniceasca in adancul ei. Iubirea de sine naste in om slava desarta care il impiedica sa se smereasca pe sine si sa creada in Hristos. Slava desarta intuneca inima, o impietreste si o umple de sinele cel patimas, nelasand loc nici pentru Dumnezeu, nici pentru aproapele. Omul nu mai este in stare sa intre intr-o relatie datatoare de viata cu Dumnezeu si se lipseste de bucuria comuniunii cu semenii sai. Mintea ii este ingreuiata de instrainarea de tainicele si vastele intinderi ale adancului inimii. Omul se vadeste incapabil de lucrarea ziditoare a rugaciunii. Vaduvit de mangaierea rugaciunii si instrainat de Dumnezeu, omul se inaspreste si se salbaticeste.

Strapungerea inimii si pocainta sunt cele mai bune leacuri pentru tamaduirea omului. Strapungerea inimii aduna atentia mintii, iarzdrobirea inimii pe care o resimte din pricina ca L-a tradat si L-a maniat pe Dumnezeu, Mantuitorul si Binefacatorul sau, ii alunga din minte toate gandurile rele. Prin harul Duhului Sfant, strapungerea si zdrobirea inimii ii sunt indeajuns crestinului pentru a birui toate duhurile rautatii. Sfintii obisnuiau sa se impotriveasca duhurilor necurate cu o rugaciune de osandire de sine, mai degraba decat cu un cuvant din Scriptura, osandirea de sine fiind un act de smerenie si, prin urmare, unul mai sigur. Fireste, Hristos, fiind fara de pacat, a certat duhul vrajmas cu autoritate, invocand Scriptura. Insa omul ranit de pacat este chinuit de slabiciuni ascunse, de care duhul rautatii se poate lesne folosi pentru a-l birui. De aceea ii va fi mai usor sa alunge energia diavoleasca daca va cauta adapost in rugaciunea smerita a osandirii de sine, considerandu-se vrednic de toata suferinta, chiar si de iad.

Neindoielnic, inima infranta si smerita va fi cercetata de har, iar mintea va cobori in chip firesc in inima si se va uni cu ea. Inima lui va deveni o fortareata duhovniceasca si atunci omul va primi putere de la Domnul ca sa-l izgoneasca pe vrajmas cu rugaciunea. El va izbuti sa alunge gandurile rele printr-o singura chemare a Numelui lui Hristos, printr-o singura miscare a duhului. Insa unirea mintii cu inima este mai cu seama rodul pocaintei. Cu cat este mai adanca pocainta, cu atat mai mare este ravna inimii si mai temeinica statornicirea mintii in inima. Desi durerea pocaintei este cea care inlesneste cel mai mult coborarea mintii in inima, ne putem folosi de orice durere care ne incerca in aceasta viata, cata vreme o primim cu deplina incredere in pronia lui Dumnezeu. Boala, prigoana, saracia sau oricare alta suferinta se pot preface in energie care deschide calea catre inima.

Nenumaratele suferinte ale omului sunt urmarea necontenitei lui instrainari de bunul Dumnezeu.Din pricina caderii omului in pacat, intregul univers geme de durere si necaz, si Duhul cel smerit al Domnului nu Se mai odihneste in el. Primind sa patimeasca moartea (Evr. 2, 9), Hristos a slobozit lumea din lantul tragic, fara de noima si fara de sfarsit, al suferintei. Insa suferinta lui Hristos, care I-a insotit desertarea de Sine din momentul in care a luat asupra-Si firea noastra omeneasca si pana in clipa jertfei Sale in infricosatul loc al Capatanii(cf. Matei 27, 33), nu poate fi descrisa in cuvinte, ea e de neinteles si de neatins pentru om. Ba mai mult, suferinta aceasta nu poate fi niciodata intrecuta pentru ca Domnul este Iubire mai inainte de veci.Desi a fost urat si respins de oameni, Hristos a fost pus de Dumnezeu sa fie piatra din capul unghiului a vietii celei nepieritoare si Incepatorul mantuirii vesnice.

Desi suferinta Domnului e mai presus de orice inchipuire, in ea nu este nicio urma de tragism. Tragedia este caracteristica suferintei omului cazut, insa Hristos nu S-a despartit nicio clipa de Tatal si, prin jertfa Sa de bunavoie, a implinit in chip desavarsit indoita porunca a dragsotei, fara a fi pacatuit vreodata. El a luat asupra-Si tragedia intregii omeniri si, prin patimile Sale, Si-a aratat dragostea “pana in sfarsit” si asa a mantuit lumea. Din acel moment noi am cunoscut care este calea, care este vietuirea ce atrage Duhul slavei lui Dumnezeu sa-Si afle odihna in chip minunat in inima indurerata a omului (cf. 1 Petru 4, 14).

Dumnezeu “ne-a iubit Cel dintai“ (1 Ioan 4, 19) si “pe Insusi Fiul Sau nu L-a crutat, ci L-a dat mortii, pentru noi toti“ (Rom. 8, 32), iar credinciosul raspunde chemarii dumnezeiesti prin imbratisarea suferintei in pocainta sa, dovedindu-si astfel masura iubirii care I-o poarta lui Dumnezeu, Mantuitorului si binefacatorului sau. Omul care se pocaieste se cufunda intr-o“mare de suferinte” si potrivit marturiei Sfantului Siluan “cel ce mai mult iubeste, mai mult si sufera“. Dar aceste suferinte nu sunt de natura sufleteasca. Ele nu sunt urmarea unor tulburari psihice, a unor furstrari sau esecuri. Omul le ia asupra-si de bunavoie, in stradania sa de a pazi poruncile dumnezeiesti.

Omul sufera pentru ca s-a desfatat de suflarea nemuritoare a Duhului Sfant Care i-a aprins sufletul de dorirea lui Dumnezeu. Si pentru ca acum tanjeste dupa iubirea nemarginita a lui Hristos, viata pamanteasca devine pentru el o temnita stramta si inima lui plange “cu suspine negraite“ (Rom. 8, 26) pentru ca nu poate ajunge la desavarsirea dumnezeiasca a iubirii, care i-a fost poruncita (vezi Matei 5, 48). E posibil ca el sa sufere in toate planurile fiintei sale, insa aceste suferinte nu-l distrug, caci ele sunt duhovnicesti. Si pentru ca aceste suferinte sunt urmarea raspunsului omului la porunca dumnezeiaca, ele se insotesc in chip minunat de o mangaiere nestricacioasa care da viata inimii si avant mintii.

Asemenea suferinte nu fac decat sa adeverasca libertatea duhovniceasca a omului, pe care el, o dobandeste prin ascultarea de porunca dumnezeiasca, aratandu-si astfel iubirea pentru mara jertfa a Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Ele mai au si o alta calitate care surprinde: sunt insotite de bucuria care biruieste patimile si aboleste “legea pacatului“ (Rom. 8, 26) din madularele omului. Si cand suferintele lui ajung la o anumita masura, ele il conving pe Dumnezeu sa-i daruiasca slugii Sale risipitoare focul Iubirii Parintesti si bogatiile cuvenite unui fiu (vezi Luca 16, 10-11; Ioan 14, 23). Si credinciosul, pe masura ce se descopera pe sine ca persoana constienta de libertatea sa plina de slava, priveste cu uimire cum i se deschid inainte adancuri ale fiintei pana atunci necunoscute. Desi nu poate sa cuprinda in sine darul dumnezeiesc, caci “Dumnezeu este mai mare decat inima noastra“ (1 Ioan 3, 20), totusi inima lui se deschide deplin spre a primi “stralucirea cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Iisus Hristos“ (cf. 2 Cor. 4, 6).

Dupa cum spune Parintele Sofronie, coborarea mintii in inima nu se poate savarsi fara suferinta, insa praznicul iubirii dumnezeiesti care are loc in inima face ca “patimirile vremii de acum“ (Rom. 8, 18) sa para mici si neinsemnate. Caderi tragice se dovedesc folositoare atunci cand sunt intelese din perspectiva pocaintei, caci ele vadesc pustiirea sufletului si il ranesc cu tanjirea dupa Dumnezeu. Ii incalzesc inima impietrita si inlesnesc coborarea mintii in inima.

Intoarcerea mintii in inima constituie cea de-a doua miscare a mintii. Prima miscare este aceea a iesirii in afara si a imprastierii in cele zidite ale inimii, in vreme ce a treia miscare se infaptuieste atunci cand mintea, inatarita de harul dumnezeiesc, indreapta intreaga fiinta a omului spre Dumnezeu.

Odata salasluita in inima, mintea trebuie sa ramana inchisa inlauntrul ei si sa se inarmeze cu Numele lui Hristos. Puterea acestui Nume ii ingaduie omului sa devina stapan pe firea sa si pe toate facultatile sale. Astfel, harul principiului ipostatic incepe sa se arate lucrator, desavarsindu-se in cele din urma prin luminarea Luminii nezidite.

Mintea s-a intors acum in inima si Dumnezeu vegheaza asupra ei. Ea se cufunda in vapaia inimii, curatindu-se prin botezul focului pe care Domnul l-a adus pe pamant (cf. [“El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“] Luca 3, 16; [“Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!“]; 12, 49). Si cand mintea se curateste desavarsit, ea devine precum fulgerul si este gata sa patrunda in adancul inimii.

(Din: Arhim. Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Ed. Basilica, 2014)